Seria de expuneri a Protopresbiterului Theodoros Zissis (octombrie 2015) privitoare la Sfîntul și Marele Sinod din Creta. Ordinea de zi a lucrărilor. Cele 10 teme. În articolul de față, primele două: (1) Diaspora Ortodoxă și (2) Autocefalia și modalitățile ei de acordare. Transcripția filmului în limba română: Acta Diurna®.

Protopresbiter Theodoros Zissis (în continuare, Pr TZ): Nu voi intra în foarte mari detalii privitor la întîlnirile de pregătire a Sinodului, la unele dintre care, precum v-am mai spus, am participat personal. Am să vă spun doar că la cea de A 3-a Consultare Pre-Sinodală, penultima de pînă acum (s-a spus în oct. 2015) –  cea de A 4-a Conslutare Pre-Sinodală a avut loc în 2009, – imaginați-vă că cea de A 3-a Consultare Pre-Sinodală, la care am participat eu, a avut loc în 1986! Numărați cîți ani au trecut (1986-2009=26 ani) fără nici un fel de activitate preparativă.

Sala (în continuare, S) : Incredibil !

Pr TZ: S-a cofirmat lista celor 10 teme care se vor discuta la Sfîntul și Marele Sinod – doar 10 teme se vor discuta, căci în pregătirile anterioare pe listă se aflau o mulțime de teme, aproape toate domeniile dogmaticii și eticii au fost propuse spre dezbatere – ai fi zis că sîntem la cursurile vreunei universități, cu seminarii nenumărate la temă. Ar fi ținut (sinodalii) cursuri, așadar, pe toate temele de dogmatică și morală. Dîndu-și seama de asta, la cea Dintîi Consultare Pan-Ortodoxă pregătitoare a Sfîntului și Marelui Sinod toată această mulțime de teme a fost redusă la doar 10, și anume :

1. Diaspora ortodoxă. Să vă explic pe scurt ce înseamnă asta: Diaspora Ortodoxă înseamnă toată lumea ortodoxă care viețuiește în afara granițelor bisericilor autocefale, locale. Avem de exemplu imigranți ortodocși în America, în Australia, în Noua-Zeelandă, etc. Asta înseamnă diaspora ortodoxă. Acolo unde nu există biserică ortodoxă autocefală, acolo unde ortodocșii veițuiesc departe de țările lor, de biserica lor autocefală, departe de Bulgaria, de Serbia, de Rusia, de România, de Grecia – acolo vorbim de diaspora ortodoxă. Și aci avem de a face cu o problemă deosebit de gravă, la care s-a găsit o soluție, o soluție care este mai curînd o cîrpitură, dar o soluție temporară s-a găsit (n.n.: e vorba de o sinaxă a episcopilor diferitelor etnii din respectiva țară, care să păstorească poporul ortodox aflător acolo). Prin urmare, care este problema Diasporei Ortodoxe ? Potrivit Canoanelor nu se justifică mai mult de o episcopie într-un loc unde viețuiesc creștini ortodocși. Să luăm Franța : toți ortodocșii de acolo : români, sîrbi, greci, nu ar trebui să aibă decît un singur episcop. Însă din pricini de țară de origine, fiecare etnie vrea propriul ei episcop : în Franța există un episcop grec, unul sîrb, unul român, unul rus !…Același lucru este valabil și în Anglia și în America – și asta înseamnă haos. Canonul care interzice multiple scaune episcopale în unul și același loc a fost dat la o parte cu desăvîrșire. Unde este respectul pentru cuvîntul Sfîntului Apostol Pavel care zice : nu mai este nici evreu, nici elin, nici sclav, nici liber?! Dar o soluție canonică ne stă cît se poate de la îndemînă : Oricare dintre etnii este majoritară, aceeași să fie și etnia Episcopului! Etniile minoritare se vor afla sub păstorirea acestuia și nu vor fi vătămate cu nimic! Dar noi, noi toți, toate bisericile ortodoxe autocefale, și fiecare în parte ! – punem naționalismul mai presus de Canoanele Sfinților Părinți ! Fiecare vrea episcopul propriei sale etnii – pentru că nu avem la inimă învățătura creștină ! Căci dacă am avea-o, am merge la biserica păstorită de Episcopul Român chiar dacă sîntem greci sau sîrbi, și la cea păstorită de Episcopul Grec chiar dacă sîntem români sau ruși, și așa mai departe, și astfel ne-am înscrie în rînduiala noastră ortodoxă, a Canoanelor sfinte, care cere un episcop pentru una și aceeași obște! Treaba aceasta va fi greu de rezolvat. Soluția oferită de consultările pre-sinodale e aceea a unui fel de comitet al episcopilor, adică toți acei episcopi împreună să păstorească Biserica Ortodoxă din diaspora. Aceasta este o soluție cîrpită care merge contra sfintelor canoane. Deci așa stau lucrurile cu diaspora ortodoxă.
2. Autocefalia și modul ei de proclamare. Ce înseamnă asta ? Atunci cînd Biserica Greciei a vrut să devină autocefală, adică să se desprindă de Patriarhia Ecumenică (Constantinopol), a avut nevoie de o acțiune administrativă, de un act oficial. Deci s-a pus problema criteriilor de obținere/acordare/proclamare a acestui act. Cum devine o biserică autocefală? Mare dezacord și pe tema asta. Să zicem că maniera rezonabilă de a rezolva problema este aceea de a ține cont cărei Biserici Autocefale aparține biserica care dorește să se desprindă și să devină la rîndul ei autocefală. Să luăm Grecia, ea a fost teritoriu păstorit de Patriarhia Ecumenică. Deci, în mod firesc, ea și-a obținut autocefalia prin acțiunea Patriarhiei Ecumenice, Patriarhia Ecumenică este cea care a proclamat autocefală Biserica Ortodoxă a Greciei (Eladei). Ce vom zice atunci despre Skopjie ? Cine ar fi chemat să proclame în mod legitim autocefalia Bisericii Macedoniei, presupunînd că aceasta nu ar fi schismatică (cum este în prezent)? Vreme îndelungată Skopjie a ținut de Biserica Serbiei. Biserica Mamă a obștii ortodoxe din Macedonia, cu alte cuvinte, este Biserica Ortodoxă Sîrbă. Cu asta dau doar un exemplu, căci și noi (grecii) am avut ceva jurisdicție acolo, și noi am avut popor grec acolo. Dar ținînd cont de situația majoră, nu cumva legitimitatea proclamării autocefaliei ținutului Skopjie aparține Bisericii Sîrbe ? Sau să luăm alt exemplu, ăsta….(își caută cuvintele)–S: episcopia de Ohrida–- Pr TZ : a, nu, la Ohrid e altă problemă… dincolo, la Amfilohie Radovici – aha, da : Să luăm exemplul Muntenegrului. Dacă ei ar voi să devină autocefali, nu cumva Biserica Sîrbă, ca Biserică Mamă a Muntenegrului, ar trebui să fie cea care proclamă autocefalia Muntenegrului ? Se ivește însă următoarea dispută : Patriarhia Ecumenică, care la un anumit punct în istorie a deținut întreaga zonă a Balcanilor în jurisdicția sa, și datorită faptului că mai toate bisericile autocefale respective și-au obținut autocefalia de la Patriarhia Ecumenică, – din aceste motive, deci, Patriarhia Ecumenică clamează pentru sine, în exclusivitate, dreptul de a acorda autocefalie bisericilor ortodoxe care doresc aceasta. „Eu sînt Biserica Mamă”, zice ea, „voi cu toții ați ieșit din mine, deci eu sînt cea care am dreptul oficial să vă acord autocefalia.” Iar dacă e să fim onești și realiști, Patriarhia Ecumenică a acordat autocefalia bisericilor Bulgariei, Greciei, României și Serbiei – și Rusiei. Da. Ea a acordat acestor biserici autocefalia. Dar iată că apare acum Rusia, care își spune a 3-a Romă și ridică obiecții la chestiunea aceasta. Lucrul este iscat de Metropolia (Biserica rusă din afara granițelor) care a dorit să fie autocefală. Deci cine ar fi trebuit să acorde autocefalie bisericii ruse din diaspora, avînd în vedere că reprezenta toată emigrația rusă – care provenea toată din trupul Bisericii Ruse? Biserica Rusă sau Patriarhia Ecumenică? La un moment dat în discuții, discuții la care am fost și eu însumi prezent, am fi ajuns la punctul în care să rezolvăm problema, și anume hotărînd că Biserica Mamă este legitimă în a acorda autocefalia, adică scaunul care te-a păstorit pînă la momentul desprinderii, acela trebuie să-ți acorde autocefalia. După care a apărut ideea că autocefalia trebuie să fie acordată de sinodul bisericii, împreună, democratic, sinodal, de către toți episcopii. În orice caz problema a rămas nerezolvată pînă azi (s-a rostit în oct. 2015, cf. descrierea filmului pe you tube).
3.  (va urma)