„Nu am semnat din motive de conștiință” – re-publicăm poziția IPS Athanasie de Limassol, participant dar nesemnatar al Sfîntului și Marelui Sinod din Creta. În traducerea Ieroschim. Ștefan Nuțescu, da la Sf. Munte Athos. Cu o minibiografie a IPS Athanasie.

Deoarece s-a observat confuzie în informarea creștinilor cu privire la semnarea de către mine a textului Sfântului și Marelui Sinod referitor la subiectul: „Legăturile dintre Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine”, doresc să-i informez pe cei interesați că din motive de conștiință – deoarece nu sunt de acord cu acest text, așa cum a fost […]

via “Nu am semnat din motive de conștiință”. Declarația Înaltpreasfințitului Mitropolit Athanasie de Limassol — Sfântul Munte Athos

Deoarece s-a observat confuzie în informarea creștinilor cu privire la semnarea de către mine a textului Sfântului și Marelui Sinod referitor la subiectul: „Legăturile dintre Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine”, doresc să-i informez pe cei interesați că din motive de conștiință – deoarece nu sunt de acord cu acest text, așa cum a fost el formulat în cele din urmă – nu l-am semnat.

Dau publicității și punctul meu de vedere în scris, referitor la acest text, pe care l-am depus la Sfântul și Marele Sinod.

Am scris acestea pentru o corectă informare, cu mult respect și prețuire față de toți.

Athanasie,
Mitropolitul de Limassol

30 Iunie 2016

chrismon

Punctul de vedere în scris al Mitropolitului Athanasie de Limassol din Biserica Ciprului

Către Sfântul și Marele Sinod Panortodox al Sfintei Biserici Ortodoxe

Preafericite Părinte Patriarh ecumenic, Preafericiți Patriarhi, Înaltpreasfințiți Întâistătători, Cinstiți Arhierei,

Referitor la textul celei de a V-a Conferință Panortodoxă Presinodală care a avut loc la Chambesy – Geneva, între 10-17 Octombrie 2015, și care a fost intitulată „Hotărâre – Legăturile dintre Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine”, am de declarat următoarele:

Sunt întru totul de acord cu primele trei articole ale textului. Însă la articolul 4 și mai departe am de făcut următoarele observații: Biserica Ortodoxă, care se roagă totdeauna „pentru unirea tuturor”, cred că aici se referă la întoarcerea și unirea cu ea a tuturor celor care s-au rupt și s-au depărtat de ea, eretici și schismatici, după ce se vor lepăda de erezia și schisma lor și se vor îndepărta de ele, și prin pocăință și rânduiala prevăzută de Sfintele Canoane se vor uni cu Biserica Ortodoxă.

Biserica Ortodoxă a lui Hristos nu și-a pierdut niciodată „unitatea credinței și împărtășirea Sfântului Duh” și nu acceptă teoria restabilirii unității „celor care cred în Hristos”, pentru că ea crede că unitatea celor care cred în Hristos există deja în unitatea tuturor fiilor ei botezați, unitate între ei și cu Hristos în credința cea dreaptă a ei (Bisericii), care nu există la eretici și schismatici, și de aceea se roagă pentru ei să se întoarcă la Ortodoxie cu pocăință.

Cred că ceea ce se spune în articolul 5 despre „unitatea pierdută a creștinilor” este greșit, pentru că Biserica, ca popor al lui Dumnezeu, unit în sine și cu Capul Bisericii, Care este Hristos, nu și-a pierdut niciodată această unitate și, prin urmare, nu are nevoie să o regăsească și nici măcar s-o caute, pentru că ea dintotdeauna a existat, există și va exista, de vreme ce și Biserica lui Hristos niciodată nu a încetat sau va înceta să existe. Ceea ce s-a întâmplat a fost că grupuri sau popoare sau persoane izolate au plecat din Trupul Bisericii, iar Biserica se roagă și trebuie să se străduiască prin misiune să-i întoarcă pe toți aceștia cu pocăință la Biserica Ortodoxă pe calea cea dreaptă. Adică nu există alte biserici, ci numai erezii și schisme, dacă vrem să fim mai preciși în definițiile noastre. Formularea „pentru restabilirea unității creștine” este greșită, pentru că unitatea creștinilor – mădulare ale Bisericii lui Hristos – nu s-a destrămat niciodată, de vreme ce ei rămân uniți cu Biserica. Despărțire de Biserică și plecare din ea s-a făcut, din nefericire, de multe ori de către erezii și schisme, însă niciodată nu s-a pierdut unitatea lăuntrică a Bisericii.

Mă întreb de ce în text se face de multe ori referire la „Biserici” și „Confesiuni”? Care este diferența dintre ele și ce element le caracterizează, astfel încât unele să se numească biserici, iar altele confesiuni? Care este Biserica și care este gruparea eretică sau schismatică sau confesiunea? Noi mărturisim o Biserică, iar pe toate celelalte erezii și schisme.

Consider că din punct de vedere teologic, dogmatic și canonic atribuirea titlului de „biserică” comunităților eretice sau schismatice este cu desăvârșire greșită, pentru că Biserica lui Hristos este Una, așa cum se menționează în articolul 1, și, în afară de Biserica Ortodoxă, nu putem numi drept Biserică o comunitate eretică sau schismatică.

În acest text nu se menționează deloc că singura cale care duce la unirea cu Biserica este numai întoarcerea ereticilor și schismaticilor cu pocăință la Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească a lui Hristos, care, potrivit cu articolul 1, este Biserica noastră Ortodoxă.

Referirea la „înțelegerea tradiției Bisericii primare” dă impresia că există o diferență ontologică între Biserica primară a celor șapte Sinoade ecumenice și continuarea nefalsificată a ei până astăzi, care este Biserica noastră Ortodoxă. Credem că absolut nici o diferență nu există între Biserica secolului XXI și Biserica primului secol, deoarece una din trăsăturile Bisericii este și aceea că mărturisim în Simbolul Credinței că ea este Apostolică.

În articolul 12 se menționează că scopul comun al dialogurilor teologice este „deplina restabilire în dreapta credință și în unitatea dragostei”. Prin aceasta se dă impresia că și noi ortodocșii căutăm restabilirea noastră în dreapta credință și în unitatea dragostei, ca și cum am fi pierdut dreapta credință și căutăm s-o aflăm prin dialogurile teologice cu eterodocșii. Consider că această teorie este inadmisibilă din punct de vedere teologic pentru noi toți.

Referirea textului la „Consiliul Mondial al Bisericilor” îmi pricinuiește ocazia să formulez protestul față de diferite evenimente sincretiste necanonice care au avut loc de-a lungul timpul lui în el, dar și față de însăși denumirea lui, de vreme ce în el Biserica Ortodoxă este considerată ca „una dintre Biserici” sau o ramură a Bisericii celui una care caută și se luptă pentru înfăptuirea ei în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor. Însă pentru noi Una și singura este Biserica lui Hristos, cea pe care o mărturisim în Simbolul Credinței, iar nu multe.

Punctul de vedere că păstrarea credinței ortodoxe autentice se asigură numai prin sistemul sinodal, ca singurul „competent și ultimul judecător al subiectelor credinței” are o doză de exagerare și se depărtează de adevăr, de vreme ce în istoria Bisericii multe sinoade au învățat și legiferat învățături greșite și eretice, pe care poporul credincios le-a lepădat și a păstrat credința ortodoxă, biruind astfel mărturisirea ortodoxă. Nici sinod fără poporul credincios, adică plinătatea Bisericii, nici popor fără episcopi nu pot fi considerați Trupul lui Hristos și Biserica lui Hristos și să exprime corect trăirea și învățătura Bisericii.

Preafericite și frați sinodali, înțeleg că în textele bisericești contemporane de acest fel nu se pot formula expresii tari și ofensatoare și nici nu cred că ar vrea cineva acest tip de expresii, însă adevărul trebuie formulat cu acrivie și limpezime, desigur totdeauna cu discernământ pastoral și dragoste adevărată față de toți. Avem datoria ca și față de frații noștri care se află în erezii sau schisme să fim sinceri și cu dragoste și durere să ne rugăm și să ne facem totul pentru întoarcerea lor la Biserica lui Hristos.

Consider că texte de o astfel de importanță și autoritate ale Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe trebuie să fie foarte atent formulate, cu toată acrivia teologică și canonică, astfel încât să nu decurgă din ele termeni teologici neclari sau neprobați și formulări greșite, care pot duce la răstălmăciri și schimbări ale cugetării corecte a Bisericii Ortodoxe. De altfel, pentru ca un sinod să fie valid și canonic, trebuie să nu se depărteze deloc de duhul și învățătura Sfintelor Sinoade de dinaintea lui, de învățătura Sfinților Părinți și a Sfintelor Scripturi și să nu aibă nici o umbră în formularea exactă a dreptei credințe.

Când anume Sfinții noștri Părinți și când și unde în textele Sfintelor Canoane și în hotărârile Sfintelor Sinoade ecumenice și locale grupările eretice sau schismatice au fost numite biserici? Dacă ereziile sunt biserici, atunci unde este Biserica cea Una și singură a lui Hristos și a Sfinților Apostoli?

Cu smerenie formulez și dezacordul meu și față de faptul că se desființează practica tuturor Sfintelor Sinoade de până acum, ecumenice și locale, în care fiecare episcop are și propriul său vot, această formă nemaifiind întâlnită vreodată, și anume o Biserică – un vot, ceea ce îi face pe membrii Sfântului și Marelui Sinod, în afară de Întâistătători, elemente decorative, prin retragerea dreptul de vot.

Am și alte câteva dezacorduri și plângeri în alte puncte ale textelor, dar fiindcă nu vreau să vă obosesc mai mult cu aceasta, mă limitez la subiectele pe care le consider de mai mare însemnătate și pentru care formulez cu smerenie dezacordul meu, punctul meu de vedere și credința mea.

Nu vreau ca prin cele scrise să mâhnesc pe cineva și nu vreau să se considere că învăț sau judec pe părinții și frații mei în Hristos, ci, simplu, simt nevoia să exprim acestea pe care conștiința mi le impune.

Vă rog ca punctele mele de vedere să fie trecute în procesele verbale ale Sfântului și Marelui Sinod Panortodox.

Cerând sfintele Voastre rugăciuni, rămân

Cel mai mic frate în Hristos,
† Athanasie de Limassol

Traducere de Ieroschim. Ștefan Nuțescu

Sursa: marturieathonita.ro

Vezi și poziția ÎPS Athanasie referitor la textele presinodale:

Mitropolitul Athanasie de Limassol s-a născut în 1959 la Limassol. După terminarea liceului, în 1976, este hirotonit diacon de Arhiepiscopul Hrisostom al Pafosului. Urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Thessalonic, după absolvirea căreia pleacă în Muntele Athos, la Nea Skiti, unde este tuns monah şi devine ucenic al unor mari părinţi duhovniceşti precum Paisie Aghioritul şi Efrem Katunakiotul.

 În 1982 Mitropolitul Athanasie primeşte schima mare şi este hirotonit ieromonah de episcopul Nicodim al Ierisosului şi Sfântului Munte. În 1987, pe când vieţuia la Mănăstirea Vatopedi, este ales reprezentant al acesteia în Sfânta Chinotită a Sfântului Munte, al cărei protos devine între 1991-1992. În 1992, la rugămintea Arhiepiscopului Hrisostom, primeşte binecuvântare din partea Mănăstirii Vatopedi să se întoarcă în Cipru şi să intre în obştea Mănăstirii din Pafos. În noiembrie 1993 ajunge stareţ al Mănăstirii Mahera, iar pe 11 februarie 1999 este ales de clerici şi credincioşi ca mitropolit al Limassolului, fiind înscăunat trei zile mai târziu.

Foto (sus): Mitropolitul Athanasie de Limassol, fost nevoitor aghiorit la Nea Skiti şi Vatopedi, ucenic al Părinţilor Paisie Aghioritul şi Efrem Katunakiotul
Foto (jos): Diaconul Athanasie, viitorul Mitropolit de Limassol, alături de Sfântul Paisie Aghioritul şi Bătrânul Iosif Vatopedinul

Batranul Iosif Vatopedinul, Cuv. Paisie Aghioritul, Diac. Athanasios, viitor Mitropolit de Limassol

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s