(o foto meme a lui Tony Blair în cadrul unei conferințe a fundației sale pentru credință: „Ei L-au torturat și L-au răstignit pe Iisus. Îndrăzni-voi eu să fiu mai prejos, întru apărarea propriului confort și bunăstări?”)

Creșterea structurilor ecumeniste

Consiliul Național (american) al Bisericilor (cuprinzînd un număr de 37 de denominațiuni creștine) și Consiliul Mondial al Bisericilor (reprezentînd 345 de biserici, denomnațiuni și comunități creștine) continuă să activeze masiv și astăzi. Rîndurile lor s-au întărit puternic în ultima vreme prin alăturarea unor organizații precum Christians Uniting in Christ [Creștinii se reunesc în Hristos] înființată în 2002, și Christian Churches Together [Bisericile creștine împreună] din America, fondată în 2006.

Nu se poate să trecem cu vederea Fundația pentru Credință Tony Blair (the Tony Blair Faith Foundation). Da, da! – fostul prim ministru al Marii Britanii – un insider uns cu toate alifiile al lumii politicii internaționale, care recent [s-a afirmat în 2013] a refuzat să vorbească la o conferință internațională pentru eradicarea foametei deoarece nu i s-a asigurat plata cerută de 330 000 (trei sute treizeci de mii) de lire sterline – acest Tony Blair și-a mai înființat încă o organizație ecumenistă. Pe Blair l-am putea compara cu John Foster Dulles, politicianul globalist care a contribuit decisiv la formarea Consiliului Mondial al Bisericilor. La pagina internet a fundației lui Blair, acesta afirmă: „Am lansat Fundația pentru credință Tony Blair spre a promova respectul, prietenia și înțelegerea între marile credințe religioase……Cred dintotdeauna că religia, credința religioasă, constituie o parte esențială a lumii moderne. Puterea invincibilă a globalismului care ne împinge [pushes us] din ce în ce mai aproape unii de alții nu trebuie folosită spre conflict și divizare……Mai curînd, credința e ceva ce are foarte mult de oferit, ceva care poate educa o lume în care globalismul economic și transformarea politică oferă oportunități multiple, dar în același timp prezintă și multe pericole.”[1]

Să remarcăm marele accent pus de Blair pe globalizare și dorința lui de unitate între toate credințele religioase. Dincolo de vorbăraia goală despre „respect, prietenie și înțelegere” trebuie văzut scopul atingerii religiei mondiale pe care o reclamă Antihristul în scopul de a conduce lumea. De fapt, Antihristul însuși nu ar fi putut formula mai bine ca Blair (pentru marele public) scopul lui de a domina lumea.

[1] La ora publicării cărții Truth Is a Lonely Warrior (2013), acest citat a apărut în „Message from Tony Blair” la http://www.tonyblairfaithfoundationus.org/page/message-tony-blair – între timp, pasajul acesta a fost șters.

Anunțuri

Un gând despre “Agenda ecumenistă îmbrățișată de politicieni notorii: Tony Blair, prietenul miniștrilor pușcăriași (și pușcăriabili) de pe Dîmbovița, se pasionează de „credință” și înființează fundații de promovare a ei (mai ales în fosta Iugoslavie și în Ucraina).(Războiul contra creștinismului, Partea I, rezumat al capitolului al 17-lea din cartea Truth Is a Lonely Warrior [Adevărul este războinic solitar], de James Perloff).Trad. ©Acta Diurna® – va urma.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s