INTEGRAL: Ecumenismul, opera clanului Rockefeller: Războiul contra Creștinismului. Cele 3 etape ale instituționalizării Religiei Mondiale: 1. Terfelirea creștinismului prin cumpărarea, cu sume uriașe de bani, a teologilor și educatorilor religioși, în scopul schimbării doctrinei și subminării credinței de la catedră și de la amvon. 2. Înființarea Consiliului Mondial al Bisericilor 3. Ralierea tuturor denominațiunilor creștine, a Bisericii Creștin Ortodoxe și tuturor religiilor lumii în jurul ideii de „luptă și dreptate socială”, în scopul facilitării decretării Guvernului Mondial și Religiei Unice, sub comanda lui Antihrist. (Rezumat al capitolului al 17-lea din cartea Truth Is a Lonely Warior [Adevărul este războinic solitar], de James Perloff [n. 1951, Painesville, Ohio, S.U.A.]). Traducerea, ©Acta Diurna®. Mulțumim blogului bucovinaprofundă.wordpress.com care ne-a semnalat spre traducere articolul.

Cele trei etape ale instituționalizării Religiei Mondiale (sau a Viitorului, sau Noua Ordine Mondială)

Karl Marx a numit religia „opiumul popoarelor”, și de aceea regimurile comuniste au folosit (și folosesc în continuare) tot aparatul lor represiv și de teroare spre a o desființa. Cu toate acestea, oligarhiile oculte („the illuminati”, promotorii Noii Ordini Mondiale) care guvernează actualmente lumea știu foarte bine că natura omului este spirituală și că filonul spiritual al  omului nu poate fi eradicat pur și simplu. De aceea stăpînii din umbră ai planetei au ajuns la concluzia că este mult mai practic și mai eficace să infiltreze și să mențină sub control religia (mai ales creștinismul, n.n.), decît să încerce să o distrugă violent și frontal.

Mecanismul de bază prin care operează Noua Ordine Mondială se numește consolidare. În contextul națiunilor lumii, acest concept înseamnă practic desființarea suveranităților naționale – aducerea treptată a Europei, de exemplu, de la nivelul de organizare în Piața Comună la nivelul de organizare în Uniunea Europeană, sau aducerea Statelor Unite ale Americii de la N(orth)A(tlantic)F(ree)T(rade)A(greement) (tratat ce stipulează desființarea granițelor economice mai ales dintre Mexic și SUA, dar și dintre SUA și Canada) la preconizata Uniune Nord-americană (North American Union), care să contopească unitățile statale ale continentului american într-o singură unitate suprastatală, și, în ultimă instanță, care să înglobeze și Europa, dar și restul lumii, într-un unic guvern mondial. În lumea mega-afacerilor multi- și supra-naționale are loc un proces de consolidare paralel în care vedem contopirea supra-entităților economice și financiare în scopul de a lichida prin achiziție (cumpărare) orice competiție venind din partea organizațiilor economice mai mici, dar independente.

După același model, „Iluminații” vor să consolideze și religiile. Cuvîntul (conceptul) tehnic în acest caz este acela de ecumenism, cuvînt ce provine din grecescul oikumene, însemnînd „lume”, „pămînt”. Toate sferele vieții trebuie consolidate în vederea guvernării Antihristului, de aceea religiile sînt neapărat incluse în proiect (fiind de fapt miezul lui, n. tr.). Istoricul globalist britanic Arnold Tyonbee a afirmat: „Am credința  că, în zona religiilor sectarismul va fi subordonat ecumenismului, iar în zona politică naționalismul va fi subordonat guvernării mondiale…”[1]

Între numeroasele proiecte în care familia Rockefeller și-a investit imensele averi, unul este acela al instituționalizării religiei ecumeniste, proiect care s-a realizat (și se realizează încă) în trei etape, sau în trei timpi:

1. Degradarea, terfelirea Creștinismului, distrugerea prestigiului lui de singură credință adevărată; „opera” aceasta a necesitat (probabil necesită încă, n.n.) sume uriașe vărsate principalelor denominațiuni creștine [cultele protestante de pe teritoriul american, dar vizată e și Biserica Ortodoxă] în schimbul obținerii de modificări în doctrina lor creștină profesată; finanțarea puternică a seminariilor teologice în scopul obținerii de pastori (sau preoți ortodocși) „moderniști” care să submineze credința și de la catedră, și de la amvon. Rezultatele slăbirii Creștinismului prin aceste mijloace înseamnă „coacerea” celor mai bune condiții pentru consolidarea creștinismului la un loc cu celelalte religii ale lumii (monoteiste sau nu, n.n.).
2. Instituirea unor organizații specifice (precum, mai ales, Consiliul Mondial al Bisericilor) spre crearea unui cadru oficial (subl. n.) în care diversele denominațiuni – și, în final, diversele religii – să poată fi reunite întru unul și același loc sub unul și același stindard ecumenist.
3. Crearea de motive pentru care diversele denominațiuni creștine (și ulterior, toate religiile) să dorească să se unifice, cum ar fi mai ales proiectele și cauzele sociale, cel mai moral și îndeobște acceptat numitor comun al celor mai multe denominațiuni creștine și religii; aceste agende sociale sînt puternic promovate ca puncte forte ale „acțiunilor împreună.”

[1] „One World is Coming Says Arnold Toynbee,” The Milwaukee Journal, May 2, 1964, 10.

 De la sfîrșitul sec. al XIX-lea, la începutul secolului XX. De la Charles Briggs, la frații Fosdick: Crearea conceptelor de „modernism”, „fundamentalism” și „intoleranță”, ca arme de intimidare și dărîmare a creștinismului în conștiințele oamenilor.

Începutul luptei de pervertire a creștinismului

Oculta („the Illuminati”) a înțeles rapid că va fi greu sau imposibil de incorporat Creștinismul într-o mișcare ecumenistă mondială, avînd în vedere că Religia Creștină a ocupat întotdeauna un loc unic între credințele lumii, și aceasta datorită însuși conceptului creștin de mîntuire: mîntuirea nu se obține simplu din lucrarea binelui, ci ea este oferită de Iisus Hristos prin răstignirea pe cruce. De aceea ținta „Iluminaților” a fost atacarea autorității Sfintei Scripturi și caracterului ei de realitate istorică.

În acest scop, clanul Rockefeller a finanțat masiv seminariile teologice ca acestea să fixeze la centrul programelor lor de studii punerea la îndoială a adevărului scripturistic. Notoriu între aceste instituții de învățămînt teologic este Union Theological Seminary din orașul New York, precum notorie este și figura teologului presbiterian Charles Briggs, care și-a făcut și studiile la Union Theologica Seminary, și a fost și profesor acolo. Charles Briggs este cel care a introdus în domeniul studiilor umaniste (mai ales specific literare, n.n.) de la sfîrșitul sec. al XIX-lea din America conceptul de „Higher Criticism” („critica literară înaltă”) care afirma că Biblia e plină de erori, și că părțile ei componente nu sînt de fapt scrise de cei cărora le sînt atribuite.

În anul 1922 pastorul baptist Harry Emerson Fosdick, un alt absolvent al școlii teologice (neoprotestante) Union Theological Seminary, a ținut la Prima Comunitate Presbiteriană (First Presbyterian Church) din New York o predică intitualtă „Vor învinge fundamentaliștii?” În ea, pastorul baptist punea sub semnul întrebării revelația biblică (faptul că Biblia este Cuvîntul lui Dumnezeu), fecioria Maicii Domnului, a Doua Venire a lui Hristos, mergînd pînă la a nega valoarea răscumpărătoare a răstignirii Domnului pe Cruce. În aceeași predică, el a aruncat asupra „fundamentaliștilor”, adică asupra celor care credeau în cele de mai sus, stigmatul de „intoleranți”.

Predica aceasa a scandalizat pe toată lumea. Adunarea generală a comunității creștine presbiteriene a cerut investigarea lui Fosdick, care s-a văzut silit să demisioneze din poziția lui de pastor la First Presbyterian Church din New York. El a fost însă imediat re-angajat ca pastor la Riverside Church, contruită de John D. Rockefeller Jr., cu suma de 4 (patru) milioane de dolari. Pe lîngă re-angajarea lui Fosdick la Riverside Church, același Rockefeller a mai finanțat și un tiraj de 130.000 (una sută și treizeci de mii) de exemplare al scandaloasei predici, exemplare pe care le-a distribuit tuturor grupărilor misionare protestante. În mod semnificativ, fratele lui Harry Fosdick, Raymond, era la acea oră, și a fost vreme de doisprezece ani, președintele Fundației Rockefeller. Vederile lui Briggs, Fosdick și următorilor lor s-au numit „modernism”. Modernismul includea neapărat negarea dumnezeirii lui Hristos, negarea existenței minunilor și și negarea Învierii Mîntuitorului  din morți. Pe scurt, conceptul de „modernism” nu s-a limitat doar la un nivel de controversă academică restrînsă asupra vreunor rare și minore locuri obscure din Sfînta Scriptură – nicidecum. Conceptul de „modernism” a însemnat clar o respingere netă și integrală a punctelor fundamentale din credința creștină. Astfel, cu sprijinul lui Rockefeller, modernismul și-a făcut loc în seminariile teologice, în colegiile și școlile superioare creștine, și în toate congregațiile creștine de-a lungul și de-a latul Americii. Prin urmare,modernismul nu e ceva ce s-a „întîmplat” pur și simplu „în istorie”. Dimpotrivă, modernismul reprezintă un concept și un plan de acțiune atent orchestrat și finanțat puternic.

Creștinii care îndrăzneau să se opună acestei mișcări au fost numiți „fundamentaliști” deoarece ei apărau dogmele fundamentale de credință creștină pe care moderniștii le luau cu asalt.

By Acta Diurnain arena publică, pan-erezia ecumenismului, politicaseptembrie 6, 2016414 WordsLasă un comentariuEditează. contra creștinism

 Înființarea primelor structuri ecumeniste. Frații Dulles. Corifeii (religioși ai) ecumenismului sînt în același timp agenți politici, agenți de securitate, și agenți comuniști.

În planul de bătaie lungă al „Iluminaților”, odată obținută degradarea creștinismului la statutul de „doar una dintre foarte multele religii ale lumii” – și aceasta prin atacurile modernismului (și prezența lui masivă în punctele cheie ale societății: școala și mass-media) – în planul de bătaie lungă al „Iluminaților”, deci, ținta finalăă este unirea Creștinismului cu religiile necreștine. Pentru atingerea acestui scop final însă, se impunea (și se impune) unirea într-o singură entitate a tuturor denominațiunilor creștine.

În anul 1908 s-a înființat (în SUA) Consiliul Federal al Bisericilor (numit mai tîrziu Consiliul Național al Bisericilor). Puternic sprijinit financiar de clanul Rockefeller, acesta avea să devină structura de bază a consolidării creștinismului pe teritoriul american. Omul ales pentru purtarea stindardului ecumenist a fost John Foster Dulles, căsătorit cu o membră a clanului Rockefeller. Dulles a fost avocatul care l-a apărat pe Harry Emerson Fosdick în procesul de investigare a vederilor lui eretice (cum au fost numite în presa vremii), și a servit ca președinte al consiliului de administrație al Fundației Rockefeller, Fundație condusă de fratele lui Harry, Raymond.

La Conferința de Pace din 1919 de la Paris, care a format Liga Națiunilor – primul pas spre guvenrul mondial – John Foster Dulles a fost prezent în delegația Statelor Unite ale Americii, în calitate de consilier juridic. El a fost membru fondator al Consiliului pentru Relații Externe (temutul Council on Foreign Relations), contribuind articole la organul de presă al acestuia, Foreign Affairs, încă de la primul număr, apărut în 1922. Gobalist inveterat, el a avut în final o contribuție majoră la redactarea preambulului Cartei Națiunilor Unite, din care lipsește cu desăvîrșire orice referire la Dumnezeu. Dulles a deținut și conducerea Fondului Carnegie pentru Pacea Internațională (Carnegie Endowment for International Peace), el fiind acela care l-a desemnat ca președinte al acelei instituții pe Alger Hiss, vestitul spion comunist care a fost secretarul general al conferinței de întemeiere a Națiunilor Unite, în 1945.

Parte din agenda ecumenistă a lui Dulles a constat din convingerea denominațiunilor creștine din America să accepte guvernul mondial. În 1937, el a scris în periodicul Religion in Life (Religia vie/trăită) următoarele: „Așadar, care este soluția? Teoretic, singura soluție este abolirea în întregime a conceptului de suveranitate națională și unificarea întregii lumi într-o singură națiune. Astfel, orice granițe sau bariere dispar automat….”[1]

Fratele lui John Foster Dulles, Allen, a deținut atît funcția de președinte al Consiliului pentru Relații Externe (the CFR), cît și aceea de director al CIA.

John Foster însuși a ajuns membru al comitetului executiv al Consiliului Federal (mai tîrziu, Național) al Bisericilor. În 1942 el a condus, în calitate de președinte al acestei instituții, o ședință care a reunit 30 de denominațiuni creștine, amplu documentată în revista Times din 16 martie al acelui an. Conform celor raportate în revista Times, la acea ședință s-ar fi adoptat programul care formula o „guvernare mondială a puterilor delegate”, „limitări puternice și imediate ale suveranității naționale”, și „un sistem universal al banilor”, pe lîngă multe alte măsuri globaliste.

Cum ambiția „Iluminaților” nu a fost doar acea de a consolida doar bisericile din America, ci chiar pe cele ale întregii planete, în 1948 s-a format Consiliul Mondial al Bisericilor. Dulles a participat în persoană la Conferința de instituire a CMB, ce a avut loc la Amsterdam. Directorul departamentului de cercetare al conferinței a fost John C. Bennett, membru al Consiliului pentru Relații Externe (the CFR), și președinte al …Union Theological Seminary. De asemenea a participat Reinhold Niebuhr (membru al CFR, membru al Union Theological Seminary). Finanțarea conferinței de întemeiere a CMB a revenit în întregime Fundațiilor Rockefeller și Carnegie.

[1] John Foster Dulles, ”The Problem of Peace in a Dynamic World,” (Problema păcii într-o lume în veșnică schimbare) Religion in Life, Vol. 6, No. 2 (Spring 1937): 197, citat de Alan Stang în The Actor: The True Story of John Foster Dulles, Secretary of State 1953 to 1959 [Actorul: Adevărata istorie a lui John Foster Dulles, Secretar de Stat între anii 1953-1956] (Belmont, Mass.: Western Islands, 1968), 98.

Acta Diurna in arena publică, cultura politică, pan-erezia ecumenismului, politicaseptembrie 7, 2016 732 Words

Ecumenismul, opera clanului Rockefeller, ia naștere pe continentul american: profesori de teolgie creștină și misionari-scriitori, ardenți promotori ai bolșevismului „evangheliei sociale”: Harry F. Ward și Pearl Buck.

Conferința de înființare a Consiliului Mondial al Bisericilor, anul 1948

Promovarea „evangheliei sociale” ca metodă de instituire a ecumenismului

Deși Consiliile Național și Mondial al Bisericilor au asigurat toate structurile de consolidare, rămînea nerezolvată problema motivării bisericilor, astfel încît să-și dorească ele însele unirea. Denominațiunile creștine au îndeobște diferențe de doctrină. Ele însă întotdeauna au un set de valori comune (ajutorarea bolnavilor, de exemplu). De aceea, strategia de unificare s-a axat pe încurajarea colaborării în zonele în care toți cădeau de acord (și evitarea cu orice preț a zonelor de dezacord, n.n.). Această strategie s-a transformat în final într-un program pragmatic cunoscut sub numele de „Evanghelia Socială.”

Socialistul Walter Rauschenbusch, pastorul baptist educat la Rochester Theological Seminary – instituție de asemenea finanțată de Rockefelleri – a devenit „Părintele Evangheliei Sociale.”

În anul 1893, paralel cu inițierea modernismului în S.U.A. de către Charles Augustus Briggs, Rauschenbusch a declarat că „singura forță care ar putea asigura succesul incontestat al socialismului este religia (creștină).” El a afirmat că „prin natura sa, creștinismul este revoluționar,” a negat că Hristos a murit pentru păcatele noastre și a afirmat că Împărăția lui Dumnezeu „nu e acel Rai în care fiecare se străduiește să se afle după moarte, ci e transformarea vieții pe pămînt după modelul armoniei cerești (as above, so below, adagiul masonilor și sataniștilor, n.n.).”[1]

Dar cel mai zelos activist al „Evangheliei Sociale” a fost Reverendul Harry F. Ward, cel permanent finanțat și întotdeauna puternic sprijinit de clanul Rockefeller, care vreme de douăzeci și trei de ani a fost profesor la Union Theological Seminary. Ward este de asemenea fondatorul și președintele Uniunii Americane pentru Libertățile Civile (AmericanCivilLibertiesUnion) – și aceasta în mod ironic, deoarece fundația aceasta este de la înființarea ei o opozantă înverșunată a manifestărilor religioase în spațiul public. Ward a mai fost și președintele Ligii Americane contra Războiului și Fascismului, fondată de partidul comunist din Statele Unite ale Americii. Manning Johnson, care a deținut funcții de conducere în P.C. american, a arătat la Congresul acestui partid din 1953 că Ward „a fost arhitectul șef al infiltrărilor comuniste și subminării din interior a religiei (creștine).”[2] Șeful de sindicat Samuel Gompers, fondator al Federației americane a sindicatelor muncitorești (American Federation of Labor), l-a numit pe Ward „cel mai ardent cleric pro-bolșevic din America.”[3] Desigur, nu trebuie să ratăm marea ironie a acestei situații: comunismul, ideologia care numește creștinismul „opiul popoarelor” și măcelărește milioane de credincioși în numele lui (al comunismului), este promovat cu patimă de un… pastor (preot) și profesor de teologie creștină.

Harry F. Ward

Evanghelia Socială promovată de Ward nu a însemnat altceva decît avansarea agendei ecumeniste. În 1908, Ward a fost co-fondator al Federației metodiste pentru servicii sociale[Methodist Federation for Social Service] (care acum se numește Federația metodistă pentru acțiune socială [Methodist Federation for Social Action]). Ward a fost vreme de treizeci și trei de ani secretar al acestei instituții. În cadrul ei, Sfînta Scriptură (însuși Cuvîntul lui Hristos) a fost împinsă pe locul din spate al Evangheliei Sociale, în numele căreia creștinii nu mai erau chemați decît să lupte pentru dreptate socială, pentru condiții mai bune de muncă și de viață, și pentru „pacea lumii” (adică exclusiv pentru valori ale acestei lumi, n.n.). Nesurprinzător, exact aceleași erau și punctele de forță ale agendei marxiste. Creștinii erau astfel înregimentați într-o colosală armată voluntaristă și ieftină, înhămată spre izbînda socialismului Noii Ordini Mondiale.

Desigur, munca misionară nu era cîtuși de puțin neglijată. În 1930, la cererea expresă a lui John D. Rockefeller, Jr., și cu întregul lui sprijin financiar, un grup de laici baptiști au reușit să convingă șapte denominațiuni creștine să participe la conferința „Grupul laic de cercetare al muncii misionare în străinătate.” Raportul lor, intitulat Re-gîndirea muncii misionare: raportul de cercetare al unui laic, după o sută de ani [de misionarism], recomanda ca misionarii să părăsească accentul pus pe doctrina creștină, și să caute să se alieze și cu alte religii [ne-creștine] întru lucrarea faptelor bune.

Denominațiunile creștine participante, însă, au luat distanță față de acest raport. Cu toate acestea, Pearl Buck, scriitoare și fostă misionară în China, a lăudat acest raport în revista The Christian Century, zicînd că orice creștin ar trebui obligatoriu să-l citească. În articole publicate în revistele Harper’sși Cosmopolitan, Pearl Buck respingea doctrina păcatului strămoșesc, zicînd că pentru credința creștină este ne-esențială credința în dumnezeirea – și chiar existența istorică – a lui Hristos [sic!!!]. Pentru ea, misionarul tipic – pe care îl combătea – era un ins „îngust, lipsit de compasiune și orizont, și cu totul ignorant.”[4] În loc de munca de evanghelizare, ea recomanda misionarilor să-i ajute pe localnici în școli, pe ogoare, și în spitale (adică în propășirea „evangheliei sociale”). Pe scurt, activismul scriitoricesc al autoarei Pearl Buck se înscrie perfect în schema rockefelleriană a unui creștinism ecumenist și „modernizat”. Nu trebuie să pierdem din vedere că, după ce a lăudat peste tot efortul familiei Rockefeller de a finanța cercetarea în domeniul misionarismului, romanul ei The Good Earth a primit Premiul Nobel pentru Literatură și a constituit subiectul unui film nominalizat pentru Oscar.

[1] v. „Walter Rauschenbush” în Wikipedia,http://en.wikipedia.org/wiki/Walter_Rauschenbusch .

[2] Ronald J. Lawrence, The Marxist Goliath Among Us: The David We Need to Be [Goliatul marxist e printre noi: trebuie să ne transformăm în David] (Xulon Press, 2010), 319.

[3] LeRoy F. Smith and E. B. Johns, Pastors, Politicians, Pacifists  (Chicago: The Constructive Educational Publishing Co., 1927), 95, citat în Alan Stang,The Actor: The True Story of John Foster Dulles, Secretary of State 1953 to 1959 (Belmont, Mass.: Western Islands, 1968), 48-49.

[4] v. ”Fundamentalist-Modernist Controversy,” Wikipedia,http://en.wikipedia.org/wiki/Fundamentalist%E2%80%93Modernist_Controversy.

By Acta Diurnain arena publică, cultura politică, pan-erezia ecumenismului, politica, Sfîntul și Marele Sinod (16-26 iunie 2016, Creta)septembrie 10, 20161,049 WordsLasă un comentariuEditează

Dărîmarea Creștinismului în numele „păcii ecumeniste” în ultimii 30 de ani: Universitățile, literatura, filmul și „documentarele” TV.  Codul lui DaVinci. Canalele TV National Geographic, History Channel și Discovery sînt proprietatea lui Rupert Murdoch, multimiliardarul îmbogățit prin producerea și exportul de pornografie. 

(foto rupert murdoch)

Ultimii 30 de ani: planul tripartit de distrugere a Creștinismului și promulgare a Religiei Mondiale [sataniste] continuă

Degradarea Creștinismului

Procesul inițiat de Charles Briggs prin instituirea „Modernismului” – prin care activiștii ecumeniști atacă absolut toate punctele fundamentale de dogmatică creștină și însăși veridicitatea Bibliei – continuă și azi.

Un atac ieșit din comun la adresa autenticității Bibliei a venit din partea „controversatei” (după wikipedia) școli teologice „Jesus Seminar”, fondate în 1985 de către Robert W. Funk [July 18, 1926 – September 3, 2005] cu sprijinul Institutului Westar (Westar Institute), ale cărui surse de finanțare nu sînt făcute publice. Funk a înțesat „Jesus Seminar” cu „academici” liberali, dintre care o parte însemnată erau absolvenți de Union Theological Seminary, iar aproximativ jumătate proveneau din trei universități vestite ale establishment-ului liberal: Era vorba, pe de o parte, de Harvard și de Vanderbilt (ale căror Facultăți de teologie sînt puternic finanțate de familia Rockefeller), iar pe de alta de la Claremont School of Theology, instituție care promovează programatic și deschis studiile ecumeniste.

„Jesus Seminar” a inaugurat un sistem de vot prin bile colorate în analiza Sfintelor Scripturi de la Catedră, prin care se judeca veridicitatea cuvintelor sau lucrărilor lui Iisus Hristos. Bila roșie însemna „da categoric”, bila roz însemna „probabil da”, bila cenușie însemna „probabil nu” iar bila neagră însemna „categoric nu”. Pe scurt, istoricitatea Bibiei se determina la „Jesus Seminar” prin votul cu bile, adică pe baza opiniilor personale ale unor votanți sau opinenți ce-și exercitau „votul” la o distanță de de două mii de ani de cei care trăiseră și fuserseră martorii vieții și învățăturii Mîntuitorului pe pămînt.

La „Jesus Seminar” s-a tras astfel concluzia că peste optzeci la sută din cuvintele atribuite lui Iisus nu sînt de fapt rostite de El, și că doar doi la sută sînt categoric și fără îndoială exacte. Astfel, la „Jesus Seminar” s-a pus în practică punct cu punct agenda „modernistă” prin care se nega istoricitatea Scripturilor, veridicitatea minunilor lucrate de către Mîntuitorul, și însăși dumnezeirea și învierea Sa din morți. Fondatorul școlii însuși era adeptul acestor idei, pe criteriul cărora își și recrutase nu doar staff-ul academic, dar și studenții: de aceea rezultatele unei asemenea munci nu au putut surprinde pe nimeni. Cu toate acestea, mass media a lăudat cît a putut școala care se făcea la „Jesus Seminar”, arătînd cu cît de mare „ținută academică” se spulbera Noul Testament aproape în întregimea sa.

Acestor eforturi „academice” de dărîmare a receptării tradiționale a Sfintei Scripturi li s-a alăturat o întreagă campanie similară la nivelul audio-vizualului, prin aceea că au început să prolifereze „documentarele” TV ce plasau în dubiu tot ceea ce ținea de Biblie. În cadrul lor, partea cea mai întinsă o ocupau interviurile cu diverși „teologi” moderniști, vocea teologilor creștini conservatori făcîndu-se auzită foarte puțin sau deloc. Aceste documentare s-au transmis (și se mai transmit încă) mai ales prin trei canale tv cu audiență foarte mare, și extrem de îndrăgite de public (nu doar în S.U.A.):

• the History Channel (proprietate a rețelei de televiziune A&E [A&E Television Networks], un concern agreat deCouncilOfForeignRelations care cuprinde Disney-ABC Television Group, NBC International, și The Hearst Corporation);
• the National Geographic Channel (proprietate a lui Rupert Murdoch, membruCFR, prin rețelele lui de televiziune: Fox Cable Networks și National Geographic Television); și
• the Discovery Channel (care, în 2005, l-a angajat ca editor șef pe Ted Koppel – fost membruCFR și bun prieten cu cel de infamă notorietate mondială Henry Kissinger).

Dar  poate lovitura cea mai îndrăzneață în contra Bibliei a venit din partea romanului Codul lui DaVinci al lui Dan Brown, publicat în anul 2003. Acest roman a atins în 2009 tirajul de peste optzeci de milioane de exemplare, transformîndu-l în bestseller-ul secolului XXI pe întreg mapamondul. În 2006 a apărut filmul făcut după acest roman, care a avut încasări de peste două sute de milioane de dolari.

Deși Codul lui DaVinci se încadrează la rubrica de dramă istorică cu suspense – cam ca seria de filme „Indiana Jones” – punctul lui forte este în realitate luarea cu asalt a credinței creștine: în acest roman,  abundă la tot pasul aserțiuni false privitoare la biserica timpurie. Deși nu au lipsit luările de poziție în contra acestor falsuri din partea istoricilor epocii bisericii timpurii, marea parte a publicului, cuprinsă de febra dramatică a romanului, a acceptat dezinformarea ficțiunii Codul lui DaVinci ca fiind realitate istorică. Esența mesajului acestui roman (și al filmului făcut după el, cu enorm succes de casă) este următoarea [blasfemie]: Iisus nu este Dumnezeu, El nu a înviat niciodată, El s-a căsătorit cu Maria Magdalena și a avut copii din această căsătorie.

În continuare, la doar cîteva luni după lansarea filmului, ce să vezi?! – însuși Discovery Channel preia „tema”, „documentînd” chipurile „descoperirea [„Discovery Channel”, nu-i așa?]” unui mormînt în care s-ar fi aflat osemintele lui Iisus și ale Mariei Magdalena. Desigur, nu a fost nimic întîmplător în această strînsă secvențialitate. Evenimentele mass-media nu se întîmplă de la sine, ci ele sînt atent orchestrate spre a înșela (reeduca) cît mai eficace publicul spectator.

By Acta Diurnain arena publică, pan-erezia ecumenismului, Sfîntul și Marele Sinod (16-26 iunie 2016, Creta)septembrie 11, 2016924 WordsLasă un comentariuEditează

Agenda ecumenistă îmbrățișată de politiceni notorii: Tony Blair, prietenul miniștrilor pușcăriași (și pușcăriabili) de pe Dîmbovița, se pasionează de „credință” și înființează fundații de promovare a ei (mai ales în fosta Iugoslavie și în Ucraina)

(o foto meme a lui Tony Blair în cadrul unei conferințe a fundației sale pentru credință: „Ei L-au torturat și L-au răstignit pe Iisus. Îndrăzni-voi eu să fiu mai prejos, întru apărarea propriului confort și bunăstări?”)

Creșterea structurilor ecumeniste

Consiliul Național (american) al Bisericilor (cuprinzînd un număr de 37 de denominațiuni creștine) și Consiliul Mondial al Bisericilor (reprezentînd 345 de biserici, denomnațiuni și comunități creștine) continuă să activeze masiv și astăzi. Rîndurile lor s-au întărit puternic în ultima vreme prin alăturarea unor organizații precum Christians Uniting in Christ [Creștinii se reunesc în Hristos] înființată în 2002, și Christian Churches Together [Bisericile creștine împreună] din America, fondată în 2006.

Nu se poate să trecem cu vederea Fundația pentru Credință Tony Blair (the Tony Blair Faith Foundation). Da, da! – fostul prim ministru al Marii Britanii – un insider uns cu toate alifiile al lumii politicii internaționale, care recent [s-a afirmat în 2013] a refuzat să vorbească la o conferință internațională pentru eradicarea foametei deoarece nu i s-a asigurat plata cerută de 330 000 (trei sute treizeci de mii) de lire sterline – acest Tony Blair și-a mai înființat încă o organizație ecumenistă. Pe Blair l-am putea compara cu John Foster Dulles, politicianul globalist care a contribuit decisiv la formarea Consiliului Mondial al Bisericilor. La pagina internet a fundației lui Blair, acesta afirmă: „Am lansat Fundația pentru credință Tony Blair spre a promova respectul, prietenia și înțelegerea între marile credințe religioase……Cred dintotdeauna că religia, credința religioasă, constituie o parte esențială a lumii moderne. Puterea invincibilă a globalismului care ne împinge [pushes us] din ce în ce mai aproape unii de alții nu trebuie folosită spre conflict și divizare……Mai curînd, credința e ceva ce are foarte mult de oferit, ceva care poate educa o lume în care globalismul economic și transformarea politică oferă oportunități multiple, dar în același timp prezintă și multe pericole.”[1]

Să remarcăm marele accent pus de Blair pe globalizare și dorința lui de unitate între toate credințele religioase. Dincolo de vorbăraia goală despre „respect, prietenie și înțelegere” trebuie văzut scopul atingerii religiei mondiale pe care o reclamă Antihristul în scopul de a conduce lumea. De fapt, Antihristul însuși nu ar fi putut formula mai bine ca Blair (pentru marele public) scopul lui de a domina lumea.

[1] La ora publicării cărții Truth Is a Lonely Warrior (2013), acest citat a apărut în „Message from Tony Blair” lahttp://www.tonyblairfaithfoundationus.org/page/message-tony-blair – între timp, pasajul acesta a fost șters.

By Acta Diurnain arena publică, pan-erezia ecumenismului, politica, Sfîntul și Marele Sinod (16-26 iunie 2016, Creta)septembrie 12, 2016453 WordsLasă un comentariu

Liderul ecumenist mondial al ceasului de față: pastorul Rick Warren, „duhovnicul” mega-miliardarului pornograf Rupert Murdoch, și tovarășul de luptă ecumenistă al lui Tony Blair. Declarația Ecumenistă din Manhattan, 28 septembrie 2008.

(foto: Rick Warren pe coperta revistei TIME, cu titrarea: „Pastorul cu Scop: Rick Warren, Cel mai puternic pastor al Americii își ia ca teren de misiune întreg globul”)

Noua evanghelie socială: metodele actuale de implementare a Ecumenismului

Nada motivațională utilizată pentru a capta bisericile într-un organism global este aceeași și astăzi: acțiunea socială. Așa cum pastorul marxist Harry F. Ward s-a aflat în capul Federației Metodiste pentr Acțiune Socială tot așa, în capul paginii web a fundației politicianului-activist religios Tony Blair s-a aflat o secțiune intitulată „Proiecte de acțiune socială.” Vizitatorii paginii erau invitați să semneze o declarație care suna astfel: „Mă angajez să lupt alături de oameni de toate religiile pentru eradicarea sărăciei și bolii.”

Pe scurt, îndemnurile acestea practic dau la o parte credința, invocînd o acțiune socială pe cîmpul căreia toate credințele se amestecă în același creuzet comun.

În ultimul deceniu, lupta ecumenistă pe baza „evangheliei sociale” este condusă de Rick Warren, pastorr la Biserica Saddleback din Lake Forest, California. Notorietatea i-a venit în urma publicării cărții The Purpose Driven Life [Viața trăită cu scop], care s-a vîndut în 2007 într-un tiraj de peste treizeci de milioane de exemplare. Multe biserici au fost lămurite să se alăture mișcării „cu scop” a lui Warren tocmai de faptul că lucrarea lui a constituit best-seller în clasamentul revistei The New York Times și a fost discutată pe canalul MSM în emisiuni transmise la ore de vîrf, cum ar fiGood Morning America. Prin urmare, mai putea cineva pune la îndoială că Warren este un uns al lui Dumnezeu? Acolo unde alți evangheliști eșuaseră, Warren reușise să învingă prejudecățile anti-religioase ale mass-mediei americane. Marele canal de televiziune CNN l-a numit chiar pe Warren „Pastorul Americii,” iar Barack Obama l-a invitat să țină cuvîntul de inaugurare a sa ca președinte al S.U.A.

În realitate, adevăratele motive ale răsunătorului succes de public ale pastorului evanghelist Warren dau la iveală lucruri care nu au nimic de a face cu ungerea lui Dumnezeu. Warren este membru al Consiliului pentru Relații Externe [sinistrul și temutul CFR]. El are legături clare cu marele magnat de presă Rupert Murdoch, ce deține în imperiul său publicistic faimosul Wall Street Journal (New York) și The Times (Londra). Cartea lui Warren, The Purpose Driven Life a fost pubicată de editura Zondervan, diviziune a concernului editorial HarperCollins, care se află în mega-concernul lui Murdoch „News Corporation” din 1989. Murdoch controlează și canalul de televiziune Fox, cel care produce murdara emisiune TV anti-creștină intitutală The Family Guy (Prieten de familie). Nu trebuie deloc uitat că Murdoch este probabil cel mai mare producător și exportator de pornografie din lume, fiind proprietar al multor canale pornografice și în Europa. Cu toate acestea, Rick Warren a afirmat, după ziarul The New Yorker (Newyorkezul), că el este pastorul personal al lui Rupert Murdoch.[1] Dacă este așa, s-au întrebat pe bună dreptate creștinii, cum de nu se vede deloc lucrarea sa pastorală asupra lui Murdoch, care continuă neabătut, prin mass-media de el controlată, campanii mîrșave anti-creștinism și anti-familie?

Se dezleagă astfel misterul colosalului succes de presă al pastorului evanghelist Rick Warren, cînd aflăm că este „duhovnicul” unui ins socotit a fi cel mai puternic magnat mass-media din lume, și cînd aflăm că ambii sînt membrii probabil celui mai influent organism din lume, Consiliul pentru Relații Externe (din America, dar cu influență în întreaga lume).

Warren a fost însă prompt criticat pentru teologia lui de multe voci autorizate, venind din partea denominațiunilor evanghelice tradiționale, în special pentru aceea că folosește, în pastorația sa, traduceri dubioase ale textului biblic. Dincolo de aceasta însă, lucrul cel mai periculos la el este faptul că îmbrățișează și promovează globalismul religios – adică ecumenismul – pe față. În anul 2008, cu ajutorul unei donații de două milioane de dolari din partea „ucenicului” său, mega-magnatul de presă și pornografie Rupert Murdoch, Warren a lansat Coaliția pentru pace [The PEACE Coalition]. Revista Times a comunicat prompt știrea, sub titlul ”Rick Warren Goes Global” [Rick Warren, starul globalismului].[2] Situl web al acestei organizații afirmă că „Planul (nostru) este să depunem eforturi uriașe spre a-i mobiliza pe cei un miliard de creștini de pe planetă să atace cele cinci tare globale ale lumii de azi: golul spiritual, auto-determinarea, sărăcia extremă, pandemiile, și analfabetismul.” Iată cum, încă o dată, de pe sub pojghița limbajului idealist se afirmă public planul de globalizare ecumenistă a lumii. Cît de sănătos ar fi pentru Rick Warren să prezideze un imperiu de un miliard de creștini?

Coaliția pentru PACE a pastorului Warren a venit în evidentă legătură și completare cu Fundația pentru Credință a politicianului Tony Blair. Nesurprinzător, Warren a fost membru în Consiliul pentru Probleme Religioase al fundației lui Blair. Pe pagina web a acestuia din urmă, Warren a afirmatt: „Viziunea și valorile Fundației pentru credință a lui Tony Blair vin în întîmpinarea nevoilor disperate ale omenirii, care spre bine sau spre rău este atît de influențată de religie.”

Warren este deci astăzi vîrful de lance al agendei ecumeniste în lume – el poate fi numit Harry F. Ward-ul zilei de azi. Spre deosebire de Ward, Rick Warren nu laudă comunismul – ideologie care acum e socotită demodată. Dar asemenea lui Ward, coaliția lui  îi înregimentează și ea pe cei care profesează creștinismul ca religie într-o colosală armată voluntară în serviciul globalismului, noua ordine socialistă a lumii.

Focul globalisto-ecumenist ce arde puternic acum în lume a primit noi forțe în anul 2009, prin Declarația din Manhattan (the Manhattan Declaration). Deși direcționat către massa evangheliștilor conservatori din America, prin accentul său anti-avort, pro-căsătorie tradițională, pro-libertate de exprimare religioasă, mesajul acestei declarații este în esență puternic ecumenist. În această declarație se afirmă: „Noi, ca ortodocși, catolici, evangheliști, ne-am adunat astăzi, 28 septembrie 2009 la New York, spre a face următoarea declarație….”[1] Unul din cei trei redactori ai textului declarației a fost Robert George – membru C.F.R. și membru al  Comisiei Mondiale pentru Etică, Cercetare Științifică și Tehnologie de la ONU. Un semnatar al acestei declarații este Richard Land, Președintele Comisiei pentru Etică și Libertate Religioasă a Congresului Baptist din Sudul S.U.A., și el membru al Consiliului pentru Relații Externe. Ecumenist ardent, Land este și semnatar al documentului „Evangheliști și Catolici Împreună” din 1994, fiind și membru al Grupului de Inițiativă din cadrul organizației „Angajamentul Americano-Musulman” – rol pe care îl împarte cu mai mulți membri C.F.R, între care Stephen Heintz, președintele Fondului Fraților Rockefeller.

 

[1] Malcom Gladwell, ”The Cellular Church” [Biserica celulară], The New Yorker, September 12, 2005,http://www.newyorker.com/magazine/2005/09/12/the-cellular-church.

[2] David Van Biema, ”Rick Warren Goes Global,” Time, May 27, 2008,http://content.time.com/time/nation/article/0,8599,1809833,00.html.

By Acta Diurnain arena publică, pan-erezia ecumenismului, politica, Sfîntul și Marele Sinod (16-26 iunie 2016, Creta)septembrie 13, 2016936 WordsLasă un comentariuEditează

Ecumenismul, opera masoneriei și guvernului din umbră („iluminților”). Inchiziția, Reforma, Marxismul, Martorii lui Iehova, Mormonii, pași ai dezbinării spre victoria finală a instaurării religiei mondiale sub stăpînirea lui Antihrist. Sionismul.

Ofensiva ecumenistă în spațiul romano-catolic

În calitatea lor de „baptiști”, familia Rockefeller și-a arogat spațiul protestant și neoprotestant ca teren de „misiune” ecumenistă. Cu toate acestea, ofensiva ecumenistă este la fel de acerbă în zona romano-catolică, unde presiunile tind să se manifeste mai curînd dinspre Europa, decît dinspre continentul  American.

Campaniile de denigrare a creștinismlui duse pe teren romano-catolic s-au purtat și ele în numele Modernismului: respingerea autorității Scripturii, compromisurile cu teoria darwinistă (puternic promovată de romano-catolicul și clericul Pierre Teilhard de Chardin), acceptarea avortului, hirotonirea femeilor și a homosexualilor.

Ca și în protestantism și neoprotestantism, romano-catolicismul cunoaște acum dezvoltări ecumeniste majore, cum ar fi: semnarea Declarației Comune asupra Doctrinei Îndreptățirii [sola fide, sola scriptura] de către reprezentanți luterani și romano-catolici (1999); dialogul cu Biserica Ortodoxă, rezultînd în Declarația Comună a Papei Benedict al XVI-lea și Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I (2006); un sumit fără prcedent catolico-musulman care a avut loc la Vatican în anul 2008; și vizita Papei Benedict al XVI-lea în Israel și la Marea Sinagogă din Roma (2009). Pentru actualul Papă Francisc agenda ecumenistă constituie prioritate absolută,[1] așa cum este instaurarea cît mai grabnică a guvernului mondial: în acest sens el a emis o enciclică[2] de 192 (una sută și nouăzeci și două) de pagini, spre bucuria și satisfacția globaliștilor.

Desigur, „evanghelia socială” – tactica lui Harry F. Ward – ocupă un loc de frunte pe agenda romano-catolică, doar că aici ea se numește doctrina „teologiei liberării” pusă în practică mai ales pe continentul sud-american de pe la începutul anilor 1950 și pînă pe la sfîrșitul anilor 1960, cînd cuvîntul Scripturii a fost împins pe locurile din spate, tribuna fiind ocupată de lupta contra sărăciei și nedreptății sociale, conform preceptelor marxiste.

Unitatea Duhului și Discernămîntul spiritual

Sf. Apostol Pavel, în Epistola către Efeseni (4:3), a zis: Silindu-va sa paziti unitatea Duhului, intru legatura pacii, iar în Epistola către Romani (15 :5), el a zis : Iar Dumnezeul rabdarii si al mangaierii sa va dea voua a gandi la fel unii pentru altii, dupa Iisus Hristos.

Cunoscînd acestea, noi mai cunoaștem și aceea că strategia demonică este „dezbină și stăpînește.” Cînd a semnat Declarația de Independență (a Statelor Unite), Benjamin Francklin a spus acest cuvînt memorabil: „Dacă nu vom ține uniți strîns împreună, vom fi ținuți separat, de cîte o spînzurătoare” (”We must hang together, or assuredly we shall all hang separately”).

Oare scopul lui Satan este acela de a uni biserica, sau de a o dezbina? Se pare că el cunoaște bine ambele metode, doar noi nu trebuie să pierdem din vedere un lucru important: el mai întîi dezbină, și doar după aceea unește.

Cercetători și ziariști de investigație au adus dovezi clare asupra următoarelor fapte istorice:

• „Iluminații” au fost agenții din umbră ai aproape tuturor evenimentelor majore care au dezbinat Biserica lui Hristos, începînd cu Marea Schismă din 1054.
• Ei au infiltrat romano-catolicismul, astfel încît să dea curs fenomenlui numit Inchiziție și să-i înstrăineze ireparabil pe oameni de preceptele credinței creștine.
• Prin aceleași infiltrări ei au lucrat toată depravarea de la Vatican, cu deosebire în veacul al 16-lea – cunoscut sub numele de Secolul Corupției Papale, prin vinderea de indulgențe și risipirea avutului bisericii, avînd drept rezultat apariția Reformei Protestante. Deși inițial un reformator sincer, Martin Luter nu a scăpat influenței „iluminaților” de a dezbina pe mai departe creștinismul.
• Infiltrările au continuat și pe teritoriul protestant, spre a se fărîmița în noi și noi culte protestante și neoprotestante, în zeci și sute de denominațiuni, din motive așa-zis de doctrină. În fapt, cauzele dezbinărilor avînd doar legături vagi cu cuvîntul Scripturii. Desigur, mulți dintre cei care își apărau punctele separate de vedere făceau aceasta cu sinceritate, ceva adevăr aflîndu-se în fiecare dintre grupări. Planul lui Satan însă acoperea toate aceste fenomene, el fiind de bătaie lungă: dezbină și stăpînește

 

Ca parte a strategiei de fragmentare a creștinismului, cartelul „iluinaților” a stat în spatele formării sectelor principale, inclusiv Martorii lui Iehova și Mormonii. Martorii lui Iehova neagă dumnezeirea lui Hristos, Învierea Lui din morți, și existența iadului. Mormonii sînt politeiști, ei cred că Iisus este o ființă creată și că Lucifer este fratele lui. Ei tratează Cartea Mormonilor ca pe o cartea sacră, egală sau chiar superioară Bibliei.

 

Charles Taze Russel, fondatorul Martorilor lui Iehova, și Joseph Smith, fondatorul Mormonilor, erau ambii masoni. Primele ediții ale publicațieiTurnul de veghe – organul oficial al Martorilor – poartă pe copertă crucea francmasonică. Russel este îngopat lîngă Greater ittsburgh Masonic Center. Mormîntul lui este marcat de o piramidă pe care se află crucea masonică.[3] Însemnele masonice se regăsesc pe templele mormonilor. Ochiul atotvăzător încununează intrarea templului mormon din Salt Lake City.

 

După cercetătorul și ziaristul de investigație David Icke[4] fondurile inițiale care au sprijinit formarea atît a Martorilor lui Iehova cît și a Mormonilor au provenit din băncile clanului Rothschild. Aceste secte prin urmare nu „au apărut” pur și simplu, ci ele au fost anume create spre a crea confuzie și dezbinare în biserica creștină.

 

Din perspectiva secolului al XXI-lea, se pare că strategia de divizare și-a atins acum scopurile. Cu o massă creștină dezbinată în atîtea denominațiuni și dezorientată cu eficacitate de modernism, guvernul din umbră poate fi sigur că s-au copt condițiile pentru faza finală: instaurarea religiei globale ecumeniste: aducerea sub una și aceeași conducere a tuturor denominațiunilor creștine, dar și a celorlalte relgii: toate sub comanda lui Antihrist.

 

Desigur, eforturile sincere ale oamenilor aparținînd oricăror denominațiuni de a lupta împreună contra avortului, de pildă, sînt cît se poate de onorabile și demne de respect. Trebuie doar să vedem în numele cui anume, și cine anume îndeamnă la unire? În numele lui Hristos? sau al lui Satan? Și ce fel de duh este acela care îndeamnă la unire? În orice caz, trebuie urmărită logistica (banii) care vine în sprijinul acestor eforturi. Filiera Rockefeller-Murdoch-Warren-Blair grăiește de la sine.

 

În PARTEA II a acestui studiu vom vedea rolul încă mai periculos în divizarea creștinismului pe care l-a avut și îl are sionismul în infiltrarea și subminarea denominațiunilor evanghelice așa-numit fundamentalist-conservatoare, avînd ca rezultat apariția a ceea ce se numește Sionism Creștin (Christian Zionism).

[1] v. https://cruxnow.com/church/2015/09/02/pope-francis-blends-environmental-ecumenical-agendas-in-day-of-prayer

[2] v. https://www.washingtonpost.com/local/how-pope-franciss-not-yet-official-document-on-climate-change-is-already-stirring-controversy/2015/06/17/ef4d46be-14fe-11e5-9518-f9e0a8959f32_story.html șihttp://w2.vatican.va/content/francesco/en/encyclicals/documents/papa-francesco_20150524_enciclica-laudato-si.html ; Enciclica se numeșteLaudatio Si (Slavă Ție), despre grija pentru casa noastră comună; accentul cade pe încălzirea globală, văzută de globaliști ca pretext major pentru instaurearea guvernului mondial.

[3] v. http://www.jesus-is-savior.com/False%20Religions/Jehovah%20Witnesses/jw.htm

[4] v.http://www.hiddenmysteries.org/themagazine/vol9/articles/russell.shtml ( în care D. Icke arată că mormonii și martorii lui Iehova sînt una și aceeași organizație).

By Acta Diurnain arena publică, cultura politică, pan-erezia ecumenismului, politica,Uncategorizedseptembrie 15, 20161,254 WordsLasă un comentariuEditează

[1] v. https://en.wikipedia.org/wiki/Manhattan_Declaration:_A_Call_of_Christian_Conscience