Agenda ecumenistă îmbrățișată de politicieni notorii: Tony Blair, prietenul miniștrilor pușcăriași (și pușcăriabili) de pe Dîmbovița, se pasionează de „credință” și înființează fundații de promovare a ei (mai ales în fosta Iugoslavie și în Ucraina).(Războiul contra creștinismului, Partea I, rezumat al capitolului al 17-lea din cartea Truth Is a Lonely Warrior [Adevărul este războinic solitar], de James Perloff).Trad. ©Acta Diurna® – va urma.

Agenda ecumenistă îmbrățișată de politicieni notorii: Tony Blair, prietenul miniștrilor pușcăriași (și pușcăriabili) de pe Dîmbovița, se pasionează de „credință” și înființează fundații de promovare a ei (mai ales în fosta Iugoslavie și în Ucraina).(Războiul contra creștinismului, Partea I, rezumat al capitolului al 17-lea din cartea Truth Is a Lonely Warrior [Adevărul este războinic solitar], de James Perloff).Trad. ©Acta Diurna® – va urma.

(o foto meme a lui Tony Blair în cadrul unei conferințe a fundației sale pentru credință: „Ei L-au torturat și L-au răstignit pe Iisus. Îndrăzni-voi eu să fiu mai prejos, întru apărarea propriului confort și bunăstări?”)

Creșterea structurilor ecumeniste

Consiliul Național (american) al Bisericilor (cuprinzînd un număr de 37 de denominațiuni creștine) și Consiliul Mondial al Bisericilor (reprezentînd 345 de biserici, denomnațiuni și comunități creștine) continuă să activeze masiv și astăzi. Rîndurile lor s-au întărit puternic în ultima vreme prin alăturarea unor organizații precum Christians Uniting in Christ [Creștinii se reunesc în Hristos] înființată în 2002, și Christian Churches Together [Bisericile creștine împreună] din America, fondată în 2006.

Nu se poate să trecem cu vederea Fundația pentru Credință Tony Blair (the Tony Blair Faith Foundation). Da, da! – fostul prim ministru al Marii Britanii – un insider uns cu toate alifiile al lumii politicii internaționale, care recent [s-a afirmat în 2013] a refuzat să vorbească la o conferință internațională pentru eradicarea foametei deoarece nu i s-a asigurat plata cerută de 330 000 (trei sute treizeci de mii) de lire sterline – acest Tony Blair și-a mai înființat încă o organizație ecumenistă. Pe Blair l-am putea compara cu John Foster Dulles, politicianul globalist care a contribuit decisiv la formarea Consiliului Mondial al Bisericilor. La pagina internet a fundației lui Blair, acesta afirmă: „Am lansat Fundația pentru credință Tony Blair spre a promova respectul, prietenia și înțelegerea între marile credințe religioase……Cred dintotdeauna că religia, credința religioasă, constituie o parte esențială a lumii moderne. Puterea invincibilă a globalismului care ne împinge [pushes us] din ce în ce mai aproape unii de alții nu trebuie folosită spre conflict și divizare……Mai curînd, credința e ceva ce are foarte mult de oferit, ceva care poate educa o lume în care globalismul economic și transformarea politică oferă oportunități multiple, dar în același timp prezintă și multe pericole.”[1]

Să remarcăm marele accent pus de Blair pe globalizare și dorința lui de unitate între toate credințele religioase. Dincolo de vorbăraia goală despre „respect, prietenie și înțelegere” trebuie văzut scopul atingerii religiei mondiale pe care o reclamă Antihristul în scopul de a conduce lumea. De fapt, Antihristul însuși nu ar fi putut formula mai bine ca Blair (pentru marele public) scopul lui de a domina lumea.

[1] La ora publicării cărții Truth Is a Lonely Warrior (2013), acest citat a apărut în „Message from Tony Blair” la http://www.tonyblairfaithfoundationus.org/page/message-tony-blair – între timp, pasajul acesta a fost șters.

Dărîmarea Creștinismului în numele „unității/iubirii/păcii ecumeniste” în ultimii 30 de ani: Universitatea, literatura&cinema-ul și „documentarele” TV : „școala teologică” Jesus Seminar, facultățile de teologie ale universităților Harvard, Vanderbilt și Claremont, romanul&filmul Codul lui DaVinci și canalele TV National Geographic, History Channel și Discovery – acestea din urmă proprietatea lui Rupert Murdoch, multimiliardarul îmbogățit prin producerea și exportul de pornografie. (Războiul contra creștinismului, Partea I, rezumat al capitolului al 17-lea din cartea Truth Is a Lonely Warrior [Adevărul este războinic solitar], de James Perloff).Trad. ©Acta Diurna® – va urma.

Dărîmarea Creștinismului în numele „unității/iubirii/păcii ecumeniste” în ultimii 30 de ani: Universitatea, literatura&cinema-ul și „documentarele” TV :  „școala teologică” Jesus Seminar, facultățile de teologie ale universităților Harvard, Vanderbilt și Claremont, romanul&filmul Codul lui DaVinci și canalele TV National Geographic, History Channel și Discovery – acestea din urmă proprietatea lui Rupert Murdoch, multimiliardarul îmbogățit prin producerea și exportul de pornografie. (Războiul contra creștinismului, Partea I, rezumat al capitolului al 17-lea din cartea Truth Is a Lonely Warrior [Adevărul este războinic solitar], de James Perloff).Trad. ©Acta Diurna® – va urma.

Anii din urmă: planul tripartit de distrugere a Creștinismului și promulgare a Religiei Mondiale [sataniste] continuă

Degradarea Creștinismului

Procesul inițiat de Charles Briggs prin instituirea „Modernismului” – prin care activiștii ecumeniști atacă absolut toate punctele fundamentale de dogmatică creștină și însăși veridicitatea Bibliei – continuă și azi.

Un atac ieșit din comun la adresa autenticității Bibliei a venit din partea „controversatei” (după wikipedia) școli teologice „Jesus Seminar”, fondate în 1985 de către Robert W. Funk [July 18, 1926 – September 3, 2005] cu sprijinul Institutului Westar (Westar Institute), ale cărui surse de finanțare nu sînt făcute publice. Funk a înțesat „Jesus Seminar” cu „academici” liberali, dintre care o parte însemnată erau absolvenți de Union Theological Seminary, iar aproximativ jumătate proveneau din trei universități vestite ale establishment-ului liberal: Era vorba, pe de o parte, de Harvard și de Vanderbilt (ale căror Facultăți de teologie sînt puternic finanțate de familia Rockefeller), iar pe de alta de la Claremont School of Theology, instituție care promovează programatic și deschis studiile ecumeniste.

„Jesus Seminar” a inaugurat un sistem de vot prin bile colorate în analiza Sfintelor Scripturi de la Catedră, prin care se judeca veridicitatea cuvintelor sau lucrărilor lui Iisus Hristos. Bila roșie însemna „da categoric”, bila roz însemna „probabil da”, bila cenușie însemna „probabil nu” iar bila neagră însemna „categoric nu”. Pe scurt, istoricitatea Bibiei se determina la „Jesus Seminar” prin votul cu bile, adică pe baza opiniilor personale ale unor votanți sau opinenți ce-și exercitau „votul” la o distanță de de două mii de ani de cei care trăiseră și fuserseră martorii vieții și învățăturii Mîntuitorului pe pămînt.

La „Jesus Seminar” s-a tras astfel concluzia că peste optzeci la sută din cuvintele atribuite lui Iisus nu sînt de fapt rostite de El, și că doar doi la sută sînt categoric și fără îndoială exacte. Astfel, la „Jesus Seminar” s-a pus în practică punct cu punct agenda „modernistă” prin care se nega istoricitatea Scripturilor, veridicitatea minunilor lucrate de către Mîntuitorul, și însăși dumnezeirea și învierea Sa din morți. Fondatorul școlii însuși era adeptul acestor idei, pe criteriul cărora își și recrutase nu doar staff-ul academic, dar și studenții: de aceea rezultatele unei asemenea munci nu au putut surprinde pe nimeni. Cu toate acestea, mass media a lăudat cît a putut școala care se făcea la „Jesus Seminar”, arătînd cu cît de mare „ținută academică” se spulbera Noul Testament aproape în întregimea sa.

Acestor eforturi „academice” de dărîmare a receptării tradiționale a Sfintei Scripturi li s-a alăturat o întreagă campanie similară la nivelul audio-vizualului, prin aceea că au început să prolifereze „documentarele” TV ce plasau în dubiu tot ceea ce ținea de Biblie. În cadrul lor, partea cea mai întinsă o ocupau interviurile cu diverși „teologi” moderniști, vocea teologilor creștini conservatori făcîndu-se auzită foarte puțin sau deloc. Aceste documentare s-au transmis (și se mai transmit încă) mai ales prin trei canale tv cu audiență foarte mare, și extrem de îndrăgite de public (nu doar în S.U.A.):

  • the History Channel (proprietate a rețelei de televiziune A&E [A&E Television Networks], un concern agreat de CouncilOfForeignRelations care cuprinde Disney-ABC Television Group, NBC International, și The Hearst Corporation);
  • the National Geographic Channel (proprietate a lui Rupert Murdoch, membru CFR, prin rețelele lui de televiziune: Fox Cable Networks și National Geographic Television); și
  • the Discovery Channel (care, în 2005, l-a angajat ca editor șef pe Ted Koppel – fost membru CFR și bun prieten cu cel de infamă notorietate mondială Henry Kissinger).

Dar  poate lovitura cea mai îndrăzneață în contra Bibliei a venit din partea romanului Codul lui DaVinci al lui Dan Brown, publicat în anul 2003. Acest roman a atins în 2009 tirajul de peste optzeci de milioane de exemplare, transformîndu-l în bestseller-ul secolului XXI pe întreg mapamondul. În 2006 a apărut filmul făcut după acest roman, care a avut încasări de peste două sute de milioane de dolari.

Deși Codul lui DaVinci se încadrează la rubrica de dramă istorică cu suspense – cam ca seria de filme „Indiana Jones” – punctul lui forte este în realitate luarea cu asalt a credinței creștine: în acest roman,  abundă la tot pasul aserțiuni false privitoare la biserica timpurie. Deși nu au lipsit luările de poziție în contra acestor falsuri din partea istoricilor epocii bisericii timpurii, marea parte a publicului, cuprinsă de febra dramatică a romanului, a acceptat dezinformarea ficțiunii Codul lui DaVinci ca fiind realitate istorică. Esența mesajului acestui roman (și al filmului făcut după el, cu enorm succes de casă) este următoarea [blasfemie]: Iisus nu este Dumnezeu, El nu a înviat niciodată, El s-a căsătorit cu Maria Magdalena și a avut copii din această căsătorie.

În continuare, la doar cîteva luni după lansarea filmului, ce să vezi?! – însuși Discovery Channel preia „tema”, „documentînd” chipurile „descoperirea [„Discovery Channel”, nu-i așa?]” unui mormînt în care s-ar fi aflat osemintele lui Iisus și ale Mariei Magdalena. Desigur, nu a fost nimic întîmplător în această strînsă secvențialitate. Evenimentele mass-media nu se întîmplă de la sine, ci ele sînt atent orchestrate spre a înșela (reeduca) cît mai eficace publicul spectator.

Ecumenismul, opera clanului Rockefeller, ia naștere pe continentul american: profesori de teolgie creștină și misionari-scriitori, ardenți promotori ai bolșevismului „evangheliei sociale”: Harry F. Ward și Pearl Buck. –continuare la postările anterioare (Războiul contra creștinismului, Partea I, rezumat al capitolului al 17-lea din cartea Truth Is a Lonely Warrior [Adevărul este războinic solitar], de James Perloff).Trad. ©Acta Diurna® – va urma.

Ecumenismul, opera clanului Rockefeller, ia naștere pe continentul american: profesori de teolgie creștină și misionari-scriitori, ardenți promotori ai bolșevismului „evangheliei sociale”: Harry F. Ward și Pearl Buck. –continuare la postările anterioare (Războiul contra creștinismului, Partea I, rezumat al capitolului al 17-lea din cartea Truth Is a Lonely Warrior [Adevărul este războinic solitar], de James Perloff).Trad. ©Acta Diurna® – va urma.

Conferința de înființare a Consiliului Mondial al Bisericilor, anul 1948

Promovarea „evangheliei sociale” ca metodă de instituire a ecumenismului

Deși Consiliile Național și Mondial al Bisericilor au asigurat toate structurile de consolidare, rămînea nerezolvată problema motivării bisericilor, astfel încît să-și dorească ele însele unirea. Denominațiunile creștine au îndeobște diferențe de doctrină. Ele însă întotdeauna au un set de valori comune (ajutorarea bolnavilor, de exemplu). De aceea, strategia de unificare s-a axat pe încurajarea colaborării în zonele în care toți cădeau de acord (și evitarea cu orice preț a zonelor de dezacord, n.n.). Această strategie s-a transformat în final într-un program pragmatic cunoscut sub numele de „Evanghelia Socială.”

Socialistul Walter Rauschenbusch, pastorul baptist educat la Rochester Theological Seminary – instituție de asemenea finanțată de Rockefelleri – a devenit „Părintele Evangheliei Sociale.”

În anul 1893, paralel cu inițierea modernismului în S.U.A. de către Charles Augustus Briggs, Rauschenbusch a declarat că „singura forță care ar putea asigura succesul incontestat al socialismului este religia (creștină).” El a afirmat că „prin natura sa, creștinismul este revoluționar,” a negat că Hristos a murit pentru păcatele noastre și a afirmat că Împărăția lui Dumnezeu „nu e acel Rai în care fiecare se străduiește să se afle după moarte, ci e transformarea vieții pe pămînt după modelul armoniei cerești (as above, so below, adagiul masonilor și sataniștilor, n.n.).”[1]

Dar cel mai zelos activist al „Evangheliei Sociale” a fost Reverendul Harry F. Ward, cel permanent finanțat și întotdeauna puternic sprijinit de clanul Rockefeller, care vreme de douăzeci și trei de ani a fost profesor la Union Theological Seminary. Ward este de asemenea fondatorul și președintele Uniunii Americane pentru Libertățile Civile (AmericanCivilLibertiesUnion) – și aceasta în mod ironic, deoarece fundația aceasta este de la înființarea ei o opozantă înverșunată a manifestărilor religioase în spațiul public. Ward a mai fost și președintele Ligii Americane contra Războiului și Fascismului, fondată de partidul comunist din Statele Unite ale Americii. Manning Johnson, care a deținut funcții de conducere în P.C. american, a arătat la Congresul acestui partid din 1953 că Ward „a fost arhitectul șef al infiltrărilor comuniste și subminării din interior a religiei (creștine).”[2] Șeful de sindicat Samuel Gompers, fondator al Federației americane a sindicatelor muncitorești (American Federation of Labor), l-a numit pe Ward „cel mai ardent cleric pro-bolșevic din America.”[3] Desigur, nu trebuie să ratăm marea ironie a acestei situații: comunismul, ideologia care numește creștinismul „opiul popoarelor” și măcelărește milioane de credincioși în numele lui (al comunismului), este promovat cu patimă de un… pastor (preot) și profesor de teologie creștină.

Harry F. Ward

Evanghelia Socială promovată de Ward nu a însemnat altceva decît avansarea agendei ecumeniste. În 1908, Ward a fost co-fondator al Federației metodiste pentru servicii sociale[Methodist Federation for Social Service] (care acum se numește Federația metodistă pentru acțiune socială [Methodist Federation for Social Action]). Ward a fost vreme de treizeci și trei de ani secretar al acestei instituții. În cadrul ei, Sfînta Scriptură (însuși Cuvîntul lui Hristos) a fost împinsă pe locul din spate al Evangheliei Sociale, în numele căreia creștinii nu mai erau chemați decît să lupte pentru dreptate socială, pentru condiții mai bune de muncă și de viață, și pentru „pacea lumii” (adică exclusiv pentru valori ale acestei lumi, n.n.). Nesurprinzător, exact aceleași erau și punctele de forță ale agendei marxiste. Creștinii erau astfel înregimentați într-o colosală armată voluntaristă și ieftină, înhămată spre izbînda socialismului Noii Ordini Mondiale.

Desigur, munca misionară nu era cîtuși de puțin neglijată. În 1930, la cererea expresă a lui John D. Rockefeller, Jr., și cu întregul lui sprijin financiar, un grup de laici baptiști au reușit să convingă șapte denominațiuni creștine să participe la conferința „Grupul laic de cercetare al muncii misionare în străinătate.” Raportul lor, intitulat Re-gîndirea muncii misionare: raportul de cercetare al unui laic, după o sută de ani [de misionarism], recomanda ca misionarii să părăsească accentul pus pe doctrina creștină, și să caute să se alieze și cu alte religii [ne-creștine] întru lucrarea faptelor bune.

Denominațiunile creștine participante, însă, au luat distanță față de acest raport. Cu toate acestea, Pearl Buck, scriitoare și fostă misionară în China, a lăudat acest raport în revista The Christian Century, zicînd că orice creștin ar trebui obligatoriu să-l citească. În articole publicate în revistele Harpers și Cosmopolitan, Pearl Buck respingea doctrina păcatului strămoșesc, zicînd că pentru credința creștină este ne-esențială credința în dumnezeirea – și chiar existența istorică – a lui Hristos [sic!!!]. Pentru ea, misionarul tipic – pe care îl combătea – era un ins „îngust, lipsit de compasiune și orizont, și cu totul ignorant.”[4] În loc de munca de evanghelizare, ea recomanda misionarilor să-i ajute pe localnici în școli, pe ogoare, și în spitale (adică în propășirea „evangheliei sociale”). Pe scurt, activismul scriitoricesc al autoarei Pearl Buck se înscrie perfect în schema rockefelleriană a unui creștinism ecumenist și „modernizat”. Nu trebuie să pierdem din vedere că, după ce a lăudat peste tot efortul familiei Rockefeller de a finanța cercetarea în domeniul misionarismului, romanul ei The Good Earth a primit Premiul Nobel pentru Literatură și a constituit subiectul unui film nominalizat pentru Oscar.

[1] v. „Walter Rauschenbush” în Wikipedia, http://en.wikipedia.org/wiki/Walter_Rauschenbusch .

[2] Ronald J. Lawrence, The Marxist Goliath Among Us: The David We Need to Be [Goliatul marxist e printre noi: trebuie să ne transformăm în David] (Xulon Press, 2010), 319.

[3] LeRoy F. Smith and E. B. Johns, Pastors, Politicians, Pacifists  (Chicago: The Constructive Educational Publishing Co., 1927), 95, citat în Alan Stang, The Actor: The True Story of John Foster Dulles, Secretary of State 1953 to 1959 (Belmont, Mass.: Western Islands, 1968), 48-49.

[4] v. ”Fundamentalist-Modernist Controversy,” Wikipedia, http://en.wikipedia.org/wiki/Fundamentalist%E2%80%93Modernist_Controversy.

 

”Legiferările” sinodului cretan „se traduc în viață”: La Bistrita s-a tinut o SLUJBA ECUMENICA ce „nu a avut loc vreodata pe mapamond”, semnandu-se apoi o declaratie privind „colaborarea si conlucrarea ecumenica, frateasca intre bisericile istorice din Transilvania.” Acolo, Mitropolitul Andrei Andreicut al Ardealului trasează semnul egal între simbolistica steagului UE și simbolistica Maicii Domnului si Sff. Apostoli chiar de Adormirea sa, 15 august 2016. Concluzia: Ierarhii noștri își văd NETULBURAȚI de nimeni de implementarea neabătută a directivelor din Creta. Patriarhului Daniel și Mitropolitului Teofan al Moldovei i se adaugă acum Andrei Andreicuț al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.

”Legiferările” sinodului cretan „se traduc în viață”:  La Bistrita s-a tinut o SLUJBA ECUMENICA ce „nu a avut loc vreodata pe mapamond”, semnandu-se apoi o declaratie privind „colaborarea si conlucrarea ecumenica, frateasca intre bisericile istorice din Transilvania.” Acolo, Mitropolitul Andrei Andreicut al Ardealului trasează semnul egal între simbolistica steagului UE și simbolistica Maicii Domnului si Sff. Apostoli chiar de Adormirea sa, 15 august 2016. Concluzia: Ierarhii noștri își văd NETULBURAȚI de nimeni de implementarea neabătută a directivelor din Creta. Patriarhului Daniel și Mitropolitului Teofan al Moldovei i se adaugă acum Andrei Andreicuț al  Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.

https://ortodoxiadreaptacredinta.wordpress.com/2016/09/07/mitropolitul-andrei-andreicut-al-ardealului-huleste-pe-maica-domnului-si-pe-sf-apostoli-chiar-de-adormirea-sa-15-august-2016/?preview=true

Iată reprodusă întreaga postare:

La Bistrita s-a tinut o SLUJBA ECUMENICA ce „nu a avut loc vreodata pe mapamond”, semnandu-se apoi o declaratie privind „colaborarea si conlucrarea ecumenica, frateasca intre bisericile istorice din Transilvania”

Ieri am citit fragmente din predica Mitropolitului Andrei Andreicut al Ardealului, si am ramas cu un gust amar. Cu adevarat, Harul Duhului Sfant i-a cam parasit pe ereticii ecumenisti. Caci iata ce am putut citi : „Adevărul este că România şi întreaga Europă au rădăcini creştine. Părinţii fondatori ai Uniunii Europene, Konrad Adenauer, Alcide de Gasperi, Jean Monnet, atunci când au ales steagul Uniunii Europene, s-au oprit la culoarea albastră, culoarea Maicii Domnului, cu douăsprezece steluţe aurii, reprezentându-i pe cei doisprezece Apostoli. Inspiraţia le-a venit din Cartea Apocalipsei 12,1:  Şi s-a arătat din cer un semn mare: O femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub  picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele.”
Iata cum ii blasfemiaza IPS Andrecut pe Maica Domnului si pe Sf.Apostoli chiar pe 15 august, de Adormire !!!   Ce legatura au putut avea cei trei  intemeietori ai UE cu Maica Domnului si cu Mantuitorul Iisus Hristos ? Cred ca una singura, anume, cuvantul Maicii Domnului spus in secolul al XIII-lea unui cuvios de langa M-rea Zografu, atunci cand au invadat acolo cruciatii : ” au venit dusmanii mei si ai Fiului meu.” Mai pe larg citim : „Auzind aceste cuvinte, Bătrânul s-a înfricoșat, dar Maica Domnului a continuat: „Nu te teme, du-te în mănăstire și spune călugărilor să nu deschidă astăzi poarta, iar cei care sunt mai slabi în credință să se ascundă, că vin dușmanii mei și ai Fiului meu”.
În acea perioadă, cruciații distrugeau totul în calea lor. Pe tronul Bizanțului domnea Mihail al VIII-lea Paleologul (1259 -l282), care urcase pe tron cu ajutorul Papei, iar patriarh al Constantinopolului era Ioan Vekkos, un adept al unirii cu Roma Catolică. Ajungând în Sfântul Munte, acei urâtori de adevăr au început să prigonească și să ucidă pe călugări, forțându-i să-l accepte pe papă în calitate de conducător Bisericii.”
http://munteleathos.com/Pagina/Afisare/Manastirea_Zografu
Fostul cancelar al Germaniei, Konrad Adenauer a fost eretic catolic si omul sionistilor.
Alcide de Gasperi, fost prim -ministru al Italiei (1945-1953),  in 1952 a primit Karlspreis (Premiul Carol cel Mare), o distincție acordată de orașul german Aachen persoanelor care au contribuit la impunerea păcii și ideii unificării europene, propus pentru beatificare la Roma in 1993. Trebuie stiut ca acest Carol cel Mare (742-814) este cel care a impus erezia la Roma prin papii sai, ucigandu-i pe episcopii ortodocsi ai Romei.http://manastirea.petru-voda.ro/2016/05/31/ips-ierotei-vlachos-problemele-esentiale-cu-privire-la-sinodul-din-creta/ Iata de unde vine culoarea albastra – contrar blasfemiei lui Andrecut – de pe steagul UE : „Mantia albastră pe care o purta în bătălii, alături de faimoasa Joyeuse, spada sa, sunt considerate şi astăzi obiecte de cult de către majoritatea francezilor. Nu degeaba Papa Ioan Paul al II-lea se referea la el, într-o cuvântare, ca la un Pater Europae. http://www.descopera.ro/cultura/9594352-carol-cel-mare-regele-care-a-faurit-franta
Jean Monnet( Jean Omer Marie Gabriel Monnet ), evreu dintr-o familie de comercianti de bauturi spirtoase din Franta, a fost secretar al Ligii Natiunilor, infiintata de tradatorul N.Titulescu si  precursoarea ONU, precum si consilier al presedintelui Roosvelt – cel care ne-a vandut impreuna cu Churchill, lui Stalin la Yalta in 1945. In timpul unei reuniuni a Comitetului Național de Eliberare, la 5 august 1943, Monnet a declarat comitetului: „Nu va fi pace în Europa dacă statele sunt reconstituite pe baza suveranității naționale…Țările Europei sunt prea mici să garanteze populației necesarul de prosperitate și dezvoltare socială. Țările europene trebuie să se constituie într-o federație.” Am cautat sa aflu ce poate insemna si de unde vine cuvantul „omer”, si iata ce am gasit : ”
omer = substantiv

1. o unitate de măsură ebraică uscată, a zecea parte dintr-o efă.

2. ( De obicei , inițial majusculă ) iudaism. Perioada de 49 de zile , care se extind de – a doua zi a Paștelui în prima zi a Shavuoth.

Ce legatura pot avea acestia trei – doi catolici si un evreu sionist – cu Maica Domnului si cu Sfintii Apostoli ? Una singura, au fost „dusmanii ei si ai Fiului ei”.
” Cele 12 stele amplasate in forma circulara pe steagul Uniunii Europene semnifica roata zodiacala ce cuprinde intreg cosmosul. La randul sau, cosmosul simbolizeaza tot ce exista, atat ca manifestare universala (macrocosmosul) cat si individuala (microcosmosul). La originea tuturor acestor manifestari se afla un Centru ori un Principiu situat dincolo de cosmos.”
Mai exista intr-adevar, si o alta poveste despre drapelul UE, inventata tot de un evreu, dar care nu a fost vazut niciodata, si in care intr-adevar, se vorbeste despre Maica Domnului si cei 12 Apostoli, dar care  nu poate avea nici o legatura cu Nascatoarea de Dumnezeu, pentru faptul ca are la temelie ziua decretarii de catre un papa a imaculatei conceptii, o erezie papista care, in dorinta de a o supracinsti, ii neaga in realitate tot efortul ei omenesc de indumnezeire. Oricum ar fi, Maica Domnului in nici un caz nu poate fi ocrotitoarea UE, aceasta organizatie sionista-papista-masonica si in ultima instanta satanica. Sa nu uitam ca, toate datele populatiei UE merg de ani buni la Tel-Aviv, din 31 ian. 2011, pentru „păstrarea în siguranţă deplină”.http://www.cotidianul.ro/israelul-controleaza-si-datele-personale-ale-romanilor-156386/
IPS Andrei Andrecut  se dovedeste a fi un ecumenist convins, caci  are parca o predilectie in a amesteca lucrarile adevarate ale Maicii Domnului cu inselaciunile satanei. Astfel, la predica din 16 apr.2016, de la M-rea Nicula, a invatat pe tinerii de la Iclod, aflati in pelerinaj la Nicula, ca Maica Domnului  se arata si in Athos dar si la Lourdes, Santiago de Compostela … alte locuri „sfinte” de la catolici. „In anul 1120, Papa Calixt al II-lea a acordat o indulgenţă specială prin care garanta un loc în Rai tuturor celor ce ar fi murit în Santiago de Compostela sau în timpul pelerinajului spre acesta, pentru a încuraja astfel reafirmarea creştinătăţii în această regiune.”http://stiri.tvr.ro/el-camino-un-mileniu-de-pelerinaj-la-santiago-de-compostela_33093.html. Binenteles ca, bietii catolici, in necazurile lor, alearga la locurile lor „sfinte”, dar se pune intrebarea : oare acolo se arata chiar Maica Domnului sau altcineva ? De vreme ce in aceste aratari,  nimeni dintre ei nu se intoarce la dreapta credinta, ele nu au nici o legatura cu mantuirea si prin urmare isi au  izvorul, la cel ce se poate preface si in inger de lumina ca sa insele, adica la vrajmasul diavol. Tot in viziunea acestui Mitropolit,  aceleasi lucruri sunt atat „devotiunile” in cinstea „Maicii Domnului” de la catolici cat si privegherile ortodoxe in ajunul marilor ei sarbatori. La fel, pune semn de egalitate intre Sf.Ioan Valahul si un tanar catolic pe nume Pierre Giorgio din Torino, care mergea si la catedrala si la fotbal ca sa-i atraga pe prieteni la catolicism, tanar care a murit de timpuriu iar acum este deja beatificat de papa Romei. O alta afimatie de-a d-lui care, parca fara sa vrea a scapat-o, in predica  sa din 17 apr. 2016 este una care il atinge pe Mantuitorul Hristos : la Cina cea de taina, „Mantuitorul s-a incins cu un sort.” Cu un sort, stim ca sunt incins la loja, venerabilii, dar nu Mantuitorul. Domnul Iisus Hristos „S-a sculat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine şi, luând un ştergar, S-a încins cu el.   După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.” D-lui mai are si alte fapte si cuvinte in afara ortodoxiei, dar ne rezumam la acestea, acum.
Avand in vedere antecedentele  IPS Andrei, nu ne mira afirmatiile lui de Adormirea Maicii Domnului. Ceea ce uimeste, este faptul ca nimeni din cei peste 30.000 de credinciosi si nici unul din cei cateva zeci de preoti – pe arhierei nu-i punem la socoteala, pentru ca ei sunt de-ai casei – nu a fost scandalizat nici in timpul, nici dupa predica, de cele auzite. Iar daca asa sunt cei care au mers acolo, oare cum or fi cei care nu s-au dus la Nicula ?
Observam  ca, deja se aplica hotararile de la Creta, folosindu-se exact termenii din documente : „biserici istorice”, intre care se afla inscrisa, dupa mintea ecumenistilor si Biserica Ortodoxa.
Intr-adevar, P.Justin a avut dreptate cand a afirmat ca, „acum cu ecumenismul, caderea va fi mai mare decat pe vremea comunismului”.
Pana cand nu vom citi cu tot interesul invatatura Bisericii si aplicatia ei la zi si pana cand nu ne vom deprinde cu intelegerea a ceea ce se doreste sa se transmita de fapt, in spatele cuvintelor mieroase arhieresti, vom fi dusi cu multa dibacie si pe nesimtite, de sub umbra odihnitoare a Crucii, la umbra fluturatoare a drapelului UE, si fereasca Dumnezeu mai departe, la intrarea gratuita in templul de la Ierusalim, unde patriarhul dimpreuna cu multime de arhierei si preoti il vor incorona pe cel care-i inspira si-i coordoneaza, adica pe cel din neamul lui Dan, a carui cale a fost pregatita de parintii UE, mesia evreilor, antihrist. Dumnezeu sa ne ajute sa-i biruim pe ecumenisti. Amin.

Războiul contra creștinismului, Partea I, rezumat al capitolului al 17-lea din cartea Truth Is a Lonely Warrior [Adevărul este războinic solitar], de James Perloff (n. 1951, Ohio, S.U.A.). Înființarea primelor structuri ecumeniste. Frații Dulles. Corifeii (religioși ai) ecumenismului sînt în același timp agenți politici, agenți de securitate, și agenți comuniști. Trad. ©Acta Diurna®.

Războiul contra creștinismului, Partea I, rezumat al capitolului al 17-lea din cartea Truth Is a Lonely Warrior [Adevărul este războinic solitar], de James Perloff (n. 1951, Ohio, S.U.A.). Înființarea primelor structuri ecumeniste. Frații Dulles. Corifeii (religioși ai) ecumenismului sînt în același timp agenți politici, agenți de securitate, și agenți comuniști. Trad. ©Acta Diurna®.

Apariția primelor structuri ecumeniste

În planul de bătaie lungă al „Iluminaților”, odată obținută degradarea creștinismului la statutul de „doar una dintre foarte multele religii ale lumii” – și aceasta prin atacurile modernismului (și prezența lui masivă în punctele cheie ale societății: școala și mass-media) – în planul de bătaie lungă al „Iluminaților”, deci, ținta finală este unirea Creștinismului cu religiile necreștine. Pentru atingerea acestui scop final însă, se impunea (și se impune) unirea într-o singură entitate a tuturor denominațiunilor creștine.

În anul 1908 s-a înființat (în SUA) Consiliul Federal al Bisericilor (numit mai tîrziu Consiliul Național al Bisericilor). Puternic sprijinit financiar de clanul Rockefeller, acesta avea să devină structura de bază a consolidării creștinismului de pe teritoriul american. Omul ales pentru purtarea stindardului ecumenist a fost John Foster Dulles, căsătorit cu o membră a clanului Rockefeller. Dulles a fost avocatul care l-a apărat pe Harry Emerson Fosdick în procesul de investigare a vederilor lui eretice (cum au fost numite în presa vremii), și a servit ca președinte al consiliului de administrație al Fundației Rockefeller, Fundație condusă de fratele lui Harry, Raymond.

La Conferința de Pace din 1919 de la Paris, care a format Liga Națiunilor – primul pas spre guvenrul mondial – John Foster Dulles a fost prezent în delegația Statelor Unite ale Americii, în calitate de consilier juridic. El a fost membru fondator al Consiliului pentru Relații Externe (temutul Council on Foreign Relations), contribuind articole la organul de presă al acestuia, Foreign Affairs, încă de la primul număr, apărut în 1922. Gobalist inveterat, el a avut în final o contribuție majoră la redactarea preambulului Cartei Națiunilor Unite, din care lipsește cu desăvîrșire orice referire la Dumnezeu. Dulles a deținut și conducerea Fondului Carnegie pentru Pacea Internațională (Carnegie Endowment for International Peace), el fiind acela care l-a desemnat ca președinte al acelei instituții pe Alger Hiss, vestitul spion comunist care a fost secretarul general al conferinței de întemeiere a Națiunilor Unite, în 1945.

Parte din agenda ecumenistă a lui Dulles a constat din convingerea denominațiunilor creștine din America să accepte guvernul mondial. În 1937, el a scris în periodicul Religion in Life (Religia vie/trăită) următoarele: „Așadar, care este soluția? Teoretic, singura soluție este abolirea în întregime a conceptului de suveranitate națională și unificarea întregii lumi într-o singură națiune. Astfel, orice granițe sau bariere dispar automat….”[1]

Fratele lui John Foster Dulles, Allen, a deținut atît funcția de președinte al Consiliului pentru Relații Externe (the CFR), cît și aceea de director al CIA.

John Foster însuși a ajuns membru al comitetului executiv al Consiliului Federal (mai tîrziu, Național) al Bisericilor. În 1942 el a condus, în calitate de președinte al acestei instituții, o ședință care a reunit 30 de denominațiuni creștine, amplu documentată în revista Times din 16 martie al acelui an. Conform celor raportate în revista Times, la acea ședință s-ar fi adoptat programul care formula o „guvernare mondială a puterilor delegate”, „limitări puternice și imediate ale suveranității naționale”, și „un sistem universal al banilor”, pe lîngă multe alte măsuri globaliste.

Cum ambiția „Iluminaților” nu a fost doar acea de a consolida doar bisericile din America, ci chiar pe cele ale întregii planete, în 1948 s-a format Consiliul Mondial al Bisericilor. Dulles a participat în persoană la Conferința de instituire a CMB, ce a avut loc la Amsterdam. Directorul departamentului de cercetare al conferinței a fost John C. Bennett, membru al Consiliului pentru Relații Externe (the CFR), și președinte al …Union Theological Seminary. De asemenea a participat Reinhold Niebuhr (membru al CFR, membru al Union Theological Seminary). Finanțarea conferinței de întemeiere a CMB a revenit în întregime Fundațiilor Rockefeller și Carnegie.

[1] John Foster Dulles, ”The Problem of Peace in a Dynamic World,” (Problema păcii într-o lume în veșnică schimbare) Religion in Life, Vol. 6, No. 2 (Spring 1937): 197, citat de Alan Stang în The Actor: The True Story of John Foster Dulles, Secretary of State 1953 to 1959 [Actorul: Adevărata istorie a lui John Foster Dulles, Secretar de Stat între anii 1953-1956] (Belmont, Mass.: Western Islands, 1968), 98.

Războiul contra creștinismului, Partea I, rezumat al capitolului al 17-lea din cartea Truth Is a Lonely Warrior [Adevărul este războinic solitar], de James Perloff (n. 1951, Ohio, S.U.A.). De la sfîrșitul sec. al XIX-lea, la începutul secolului XX. De la Charles Briggs, la frații Fosdick: Crearea conceptelor de „modernism”, „fundamentalism” și „intoleranță”, ca arme de intimidare și dărîmare a creștinismului în conștiințele oamenilor. Trad. ©Acta Diurna®.

Războiul contra creștinismului, Partea I, rezumat al capitolului al 17-lea din cartea Truth Is a Lonely Warrior [Adevărul este războinic solitar], de James Perloff (n. 1951, Ohio, S.U.A.). De la sfîrșitul sec. al XIX-lea, la începutul secolului XX. De la Charles Briggs, la frații Fosdick:  Crearea conceptelor de „modernism”, „fundamentalism” și „intoleranță”, ca arme de intimidare și dărîmare a creștinismului în conștiințele oamenilor. Trad. ©Acta Diurna®.

În anul 1922 pastorul baptist Harry Emerson Fosdick (foto), un alt absolvent al școlii teologice (neoprotestante) Union Theological Seminary, a ținut la Prima Biserică Presbiteriană (First Presbyterian Church) din New York o predică intitualtă „Vor învinge fundamentaliștii?” În ea, pastorul baptist punea sub semnul întrebării revelația biblică (faptul că Biblia este Cuvîntul lui Dumnezeu), fecioria Maicii Domnului, a Doua Venire a lui Hristos, mergînd pînă la a nega valoarea răscumpărătoare a răstignirii Domnului pe Cruce. În aceeași predică, el a aruncat asupra „fundamentaliștilor”, adică asupra celor care credeau în cele de mai sus, stigmatul de „intoleranți”.

Predica aceasa a scandalizat pe toată lumea. Adunarea generală a Bisericii Presbiteriene a cerut investigarea lui Fosdick, care s-a văzut silit să demisioneze din poziția lui de pastor la First Presbyterian Church din New York. El a fost însă imediat re-angajat ca pastor la Riverside Church, contruită de John D. Rockefeller Jr., cu suma de 4 (patru) milioane de dolari. Pe lîngă re-angajarea lui Fosdick la Riverside Church, același Rockefeller a mai finanțat și un tiraj de 130.000 (una sută și treizeci de mii) de exemplare al scandaloasei predici, pe care le-a distribuit tuturor grupărilor misionare protestante. În mod semnificativ, fratele lui Harry Fosdick, Raymond, era la acea oră, și a fost vreme de doisprezece ani, președintele Fundației Rockefeller. Vederile lui Briggs, Fosdick și următorilor lor s-au numit „modernism”. Modernismul includea neapărat negarea dumnezeirii lui Hristos, negarea existenței minunilor și și negarea Învierii Mîntuitorului  din morți. Pe scurt, conceptul de „modernism” nu s-a limitat doar la un nivel de controversă academică restrînsă asupra vreunor rare și minore locuri obscure din Sfînta Scriptură – nicidecum. Conceptul de „modernism” a însemnat clar o respingere netă și integrală a punctelor fundamentale din credința creștină. Astfel, cu sprijinul lui Rockefeller, modernismul și-a făcut loc în seminariile teologice, în colegiile și școlile superioare creștine, și în toate congregațiile creștine de-a lungul și de-a latul Americii. Prin urmare, modernismul nu e ceva ce s-a „întîmplat” pur și simplu „în istorie”. Dimpotrivă, modernismul reprezintă un concept și un plan de acțiune atent orchestrat și finanțat puternic.

Creștinii care îndrăzneau să se opună acestei mișcări au fost numiți „fundamentaliști” deoarece ei apărau dogmele fundamentale de credință creștină pe care moderniștii le luau cu asalt.

Războiul contra creștinismului, Partea I (rezumat al capitolului al 17-lea din cartea Truth Is a Lonely Warrior [Adevărul este războinic solitar], de James Perloff (n. 1951, Painesville, Ohio, S.U.A.). Începuturile luptei contra Creștinismului pe teritoriu american: Charles Augustus Briggs, teolog presbiterian, finanțat masiv de clanul Rockefeller la sfîrșitul sec. al XIX-lea. Trad. ©Acta Diurna®.

Războiul contra creștinismului, Partea I (rezumat al capitolului al 17-lea din cartea Truth Is a Lonely Warrior [Adevărul este războinic solitar], de James Perloff (n. 1951, Painesville, Ohio, S.U.A.). Începuturile luptei contra Creștinismului pe teritoriu american: Charles Augustus Briggs, teolog presbiterian, finanțat masiv de clanul Rockefeller la sfîrșitul sec. al XIX-lea. Trad. ©Acta Diurna®.

Începuturile luptei contra Creștinismului

Pervertirea Creștinismului

Oculta („the Illuminati”) a înțeles rapid că va fi greu sau imposibil de incorporat Creștinismul într-o mișcare ecumenistă mondială, avînd în vedere că Religia Creștină a ocupat întotdeauna un loc unic între credințele lumii, și acesta datorită însuși conceptului de mîntuire propovăduit de creștinism: mîntuirea nu se obține simplu din lucrarea faptelor bune, ci ea este oferită de Iisus Hristos prin răstignirea Sa pe cruce. De aceea ținta „Iluminaților” a fost subminarea autorității Sfintei Scripturi și caracterului ei de realitate istorică.

În acest scop, clanul Rockefeller a finanțat masiv seminariile teologice, în scopul ca acestea să fixeze la centrul programelor lor de studii punerea la îndoială a adevărului scripturistic. Notoriu între aceste instituții de învățămînt teologic este Union Theological Seminary din orașul New York, precum notorie este și figura teologului presbiterian Charles Augustus Briggs, care și-a făcut și studiile la Union Theologica Seminary, și a fost și profesor acolo. Charles Briggs este cel care a introdus în domeniul studiilor umaniste (mai ales specific literare, n.n.) de la sfîrșitul sec. al XIX-lea din America conceptul de „Higher Criticism” („critica literară înaltă”) care afirma că Biblia e plină de erori, și că părțile ei componente nu sînt de fapt scrise de cei cărora le sînt atribuite.

INTEGRALa seriei: Ecumenismul, opera clanului Rockefeller: Războiul contra Creștinismului: Cele 3 etape ale instituționalizării Religiei Mondiale: 1. Terfelirea creștinismului prin cumpărarea, cu sume uriașe de bani, a teologilor și educatorilor religioși, în scopul schimbării doctrinei și subminării credinței de la catedră și amvon. 2. Înființarea Consiliului Mondial al Bisericilor 3. Ralierea tuturor denominațiunilor creștine, a Bisericii Creștin Ortodoxe și tuturor religiilor lumii în jurul ideii de „luptă și dreptate socială”, în scopul facilitării decretării Guvernului Mondial și Religiei Unice (ecumenist/new-age.ist/satanistă), sub comanda lui Antihrist. –Rezumat al capitolului al 17-lea din cartea Truth Is a Lonely Warrior [Adevărul este războinic solitar], de James Perloff (n. 1951, Painesville, Ohio, S.U.A.). Traducerea, ©Acta Diurna® (Titlurile și subtitlurile aparțin traducătorului.)

INTEGRALa seriei: Ecumenismul, opera clanului Rockefeller:  Războiul contra Creștinismului: Cele 3 etape ale instituționalizării Religiei Mondiale: 1. Terfelirea creștinismului prin cumpărarea, cu sume uriașe de bani, a teologilor și educatorilor religioși, în scopul schimbării doctrinei și subminării credinței de la catedră și amvon. 2. Înființarea Consiliului Mondial al Bisericilor 3. Ralierea tuturor denominațiunilor creștine, a Bisericii Creștin Ortodoxe și tuturor religiilor lumii în jurul ideii de „luptă și dreptate socială”, în scopul facilitării decretării Guvernului Mondial și Religiei Unice (ecumenist/new-age.ist/satanistă), sub comanda lui Antihrist. –Rezumat al capitolului al 17-lea din cartea Truth Is a Lonely Warrior [Adevărul este războinic solitar], de James Perloff (n. 1951, Painesville, Ohio, S.U.A.). Traducerea, ©Acta Diurna® (Titlurile și subtitlurile aparțin traducătorului.)

Războiul contra creștinismului, Partea I (cf. https://jamesperloff.com/2015/11/07/the-war-on-christianity-part-1)

Rezumat al capitolului al 17-lea din cartea Truth Is a Lonely Warrior [Adevărul este războinic solitar], de James Perloff (n. 1951, Painesville, Ohio, S.U.A.).

Cele trei etape ale instituționalizării Religiei Mondiale (sau a Viitorului, sau Noua Ordine Mondială)

Karl Marx a numit religia „opiumul popoarelor”, și de aceea regimurile comuniste au folosit (și folosesc în continuare) tot aparatul lor represiv și de teroare spre a o desființa. Cu toate acestea, oligarhiile oculte („the illuminati”, promotorii Noii Ordini Mondiale) care guvernează actualmente lumea știu foarte bine că natura omului este spirituală și că această componentă spirituală a omului nu poate fi eradicată pur și simplu. De aceea stăpînii din umbră ai planetei au ajuns la concluzia că este mult mai practic și mai eficace să infiltreze și să mențină sub control religia (mai ales Creștinismul, n.n.), decît să încerce să o distrugă violent și frontal.

Mecanismul de bază prin care operează Noua Ordine Mondială se numește consolidare. În contextul națiunilor lumii, acest concept înseamnă practic desființarea suveranităților naționale – aducerea treptată a Europei, de exemplu, de la nivelul de organizare în Piața Comună la nivelul de organizare în Uniunea Europeană, sau aducerea Statelor Unite ale Americii de la N(orth)A(tlantic)F(ree)T(rade)A(greement) (tratat ce stipulează desființarea granițelor economice mai ales dintre Mexic și SUA, dar și SUA și Canada) la preconizata Uniune Nord-americană (North American Union), care să contopească unitățile statale ale continentului american într-o singură unitate suprastatală, și, în ultimă instanță, care să înglobeze și Europa dar și a restului lumii, într-un unic guvern mondial. În lumea mega-afacerilor multi- și supra-naționale are loc un proces de consolidare paralel, în care vedem contopirea supra-entităților economice și financiare în scopul de a lichida prin achiziție (cumpărare) orice competiție venind din partea organizațiilor economice mai mici, și independente.

După același model, „Iluminații” vor să consolideze și religiile. Cuvîntul (conceptul) tehnic în acest caz este acela de ecumenism, cuvînt ce provine din grecescul oikumene, însemnînd „lume”, „pămînt”. Toate sferele vieții trebuie consolidate în vederea guvernării Antihristului, de aceea religiile sînt neapărat incluse în proiect (fiind de fapt miezul lui, n. tr.). Istoricul globalist britanic Arnold Tyonbee a afirmat: „Am credința  că, în zona religiilor sectarismul va fi subordonat ecumenismului, iar în zona politică naționalismul va fi subordonat guvernării mondiale…”[1]

Între numeroasele proiecte în care familia Rockefeller și-a investit imensele averi, unul este acela al instituționalizării religiei ecumeniste, proiect care s-a realizat (și se realizează încă) în trei etape, sau în trei timpi:

  1. Degradarea, terfelirea Creștinismului ca religie unică; „opera” aceasta a necesitat (probabil necesită încă, n.n.) sume uriașe vărsate principalelor denominațiuni creștine în schimbul obținerii de modificări în doctrina lor creștină porfesată; finanțarea puternică a seminariilor teologice în scopul obținerii de pastori (sau preoți ortodocși) „Moderniști” care să submineze, de la catedră, credința. Rezultatele slăbirii Creștinismului prin aceste mijloace înseamnă „coacerea” celor mai bune condiții pentru consolidarea creștinismului la un loc cu celelalte religii ale lumii (monoteiste sau nu, n.n.).
  2. Instituirea unor organizații specifice (precum, mai ales, Consiliul Mondial al Bisericilor) spre crearea unui cadru oficial (subl. n.) în care diversele denominațiuni – și, în final, diversele religii – să poată fi reunite întru unul și același loc sub unul și același stindard ecumenist.
  3. Crearea de motive pentru care diversele denominațiuni creștine (și ulterior, toate religiile) să dorească să se unifice, cum ar fi mai ales proiectele și cauzele sociale, cel mai moral și îndeobște acceptat numitor comun al celor mai multe denominațiuni creștine și religii; aceste agende sociale sînt puternic promovate ca puncte forte ale „acțiunilor împreună.”

Anul 1922: Pastorul baptist Harry Emerson Fosdick și predica „Vor învinge fundamentaliștii?”

În anul 1922 pastorul baptist Harry Emerson Fosdick, un alt absolvent al școlii teologice (neoprotestante) Union Theological Seminary, a ținut la Prima Biserică Presbiteriană (First Presbyterian Church) din New York o predică intitualtă „Vor învinge fundamentaliștii?” În ea, pastorul baptist punea sub semnul întrebării revelația biblică (faptul că Biblia este Cuvîntul lui Dumnezeu), fecioria Maicii Domnului, a Doua Venire a lui Hristos, mergînd pînă la a nega valoarea răscumpărătoare a răstignirii Domnului pe Cruce. În aceeași predică, el a aruncat asupra „fundamentaliștilor”, adică asupra celor care credeau în cele de mai sus, stigmatul de „intoleranți”.

Predica aceasa a scandalizat pe toată lumea. Adunarea generală a Bisericii Presbiteriene a cerut investigarea lui Fosdick, care s-a văzut silit să demisioneze din poziția lui de pastor la First Presbyterian Church din New York. El a fost însă imediat re-angajat ca pastor la Riverside Church, contruită de John D. Rockefeller Jr., cu suma de 4 (patru) milioane de dolari. Pe lîngă re-angajarea lui Fosdick la Riverside Church, același Rockefeller a mai finanțat și un tiraj de 130.000 (una sută și treizeci de mii) de exemplare al scandaloasei predici, pe care le-a distribuit tuturor grupărilor misionare protestante. În mod semnificativ, fratele lui Harry Fosdick, Raymond, era la acea oră, și a fost vreme de doisprezece ani, președintele Fundației Rockefeller. Vederile lui Briggs, Fosdick și următorilor lor s-au numit „modernism”. Modernismul includea neapărat negarea dumnezeirii lui Hristos, negarea existenței minunilor și și negarea Învierii Mîntuitorului  din morți. Pe scurt, conceptul de „modernism” nu s-a limitat doar la un nivel de controversă academică restrînsă asupra vreunor rare și minore locuri obscure din Sfînta Scriptură – nicidecum. Conceptul de „modernism” a însemnat clar o respingere netă și integrală a punctelor fundamentale din credința creștină. Astfel, cu sprijinul lui Rockefeller, modernismul și-a făcut loc în seminariile teologice, în colegiile și școlile superioare creștine, și în toate congregațiile creștine de-a lungul și de-a latul Americii. Prin urmare,modernismul nu e ceva ce s-a „întîmplat” pur și simplu „în istorie”. Dimpotrivă, modernismul reprezintă un concept și un plan de acțiune atent orchestrat și finanțat puternic.

Creștinii care îndrăzneau să se opună acestei mișcări au fost numiți „fundamentaliști” deoarece ei apărau dogmele fundamentale de credință creștină pe care moderniștii le luau cu asalt.

Anul 1908:  Consiliul Federal (ma tîrziu Mondial) al Bisericilor – creația clanului Rockefeller

În planul de bătaie lungă al „Iluminaților”, odată obținută degradarea creștinismului la statutul de „doar una dintre foarte multele religii ale lumii” – și aceasta prin atacurile modernismului (și prezența lui masivă în punctele cheie ale societății: școala și mass-media) – în planul de bătaie lungă al „Iluminaților”, deci, ținta finală este unirea Creștinismului cu religiile necreștine. Pentru atingerea acestui scop final însă, se impunea (și se impune) unirea într-o singură entitate a tuturor denominațiunilor creștine.

În anul 1908 s-a înființat (în SUA) Consiliul Federal al Bisericilor (numit mai tîrziu Consiliul Național al Bisericilor). Puternic sprijinit financiar de clanul Rockefeller, acesta avea să devină structura de bază a consolidăriicreștinismului de pe teritoriul american. Omul ales pentru purtarea stindardului ecumenist a fost John Foster Dulles, căsătorit cu o membră a clanului Rockefeller. Dulles a fost avocatul care l-a apărat pe Harry Emerson Fosdick în procesul de investigare a vederilor lui eretice (cum au fost numite în presa vremii), și a servit ca președinte al consiliului de administrație al Fundației Rockefeller, Fundație condusă de fratele lui Harry, Raymond.

La Conferința de Pace din 1919 de la Paris, care a format Liga Națiunilor – primul pas spre guvenrul mondial – John Foster Dulles a fost prezent în delegația Statelor Unite ale Americii, în calitate de consilier juridic. El a fost membru fondator al Consiliului pentru Relații Externe (temutul Council on Foreign Relations), contribuind articole la organul de presă al acestuia, Foreign Affairs, încă de la primul număr, apărut în 1922. Gobalist inveterat, el a avut în final o contribuție majoră la redactarea preambulului Cartei Națiunilor Unite, din care lipsește cu desăvîrșire orice referire la Dumnezeu. Dulles a deținut și conducerea Fondului Carnegie pentru Pacea Internațională (Carnegie Endowment for International Peace), el fiind acela care l-a desemnat ca președinte al acelei instituții pe Alger Hiss, vestitul spion comunist care a fost secretarul general al conferinței de întemeiere a Națiunilor Unite, în 1945.

Parte din agenda ecumenistă a lui Dulles a constat din convingerea denominațiunilor creștine din America să accepte guvernul mondial. În 1937, el a scris în periodicul Religion in Life (Religia vie/trăită) următoarele: „Așadar, care este soluția? Teoretic, singura soluție este abolirea în întregime a conceptului de suveranitate națională și unificarea întregii lumi într-o singură națiune. Astfel, orice granițe sau bariere dispar automat….”[1]

Fratele lui John Foster Dulles, Allen, a deținut atît funcția de președinte al Consiliului pentru Relații Externe (the CFR), cît și aceea de director al CIA.

John Foster însuși a ajuns membru al comitetului executiv al Consiliului Federal (mai tîrziu, Național) al Bisericilor. În 1942 el a condus, în calitate de președinte al acestei instituții, o ședință care a reunit 30 de denominațiuni creștine, amplu documentată în revista Times din 16 martie al acelui an. Conform celor raportate în revista Times, la acea ședință s-ar fi adoptat programul care formula o „guvernare mondială a puterilor delegate”, „limitări puternice și imediate ale suveranității naționale”, și „un sistem universal al banilor”, pe lîngă multe alte măsuri globaliste.

Cum ambiția „Iluminaților” nu a fost doar acea de a consolida doar bisericile din America, ci chiar pe cele ale întregii planete, în 1948 s-a format Consiliul Mondial al Bisericilor. Dulles a participat în persoană la Conferința de instituire a CMB, ce a avut loc la Amsterdam. Directorul departamentului de cercetare al conferinței a fost John C. Bennett, membru al Consiliului pentru Relații Externe (the CFR), și președinte al …Union Theological Seminary. De asemenea a participat Reinhold Niebuhr (membru al CFR, membru al Union Theological Seminary). Finanțarea conferinței de întemeiere a CMB a revenit în întregime Fundațiilor Rockefeller și Carnegie.

[1] John Foster Dulles, ”The Problem of Peace in a Dynamic World,” (Problema păcii într-o lume în veșnică schimbare) Religion in Life, Vol. 6, No. 2 (Spring 1937): 197, citat de Alan Stang în The Actor: The True Story of John Foster Dulles, Secretary of State 1953 to 1959 [Actorul: Adevărata istorie a lui John Foster Dulles, Secretar de Stat între anii 1953-1956] (Belmont, Mass.: Western Islands, 1968), 98.

Promovarea „evangheliei sociale” ca metodă de instituire a ecumenismului

Deși Consiliile Național și Mondial al Bisericilor au asigurat toate structurile de consolidare, rămînea nerezolvată problema motivării bisericilor, astfel încît să-și dorească ele însele unirea. Denominațiunile creștine au îndeobște diferențe de doctrină. Ele însă întotdeauna au un set de valori comune (ajutorarea bolnavilor, de exemplu). De aceea, strategia de unificare s-a axat pe încurajarea colaborării în zonele în care toțicădeau de acord (și evitarea cu orice preț a zonelor de dezacord, n.n.). Această strategie s-a transformat în final într-un program pragmatic cunoscut sub numele de „Evanghelia Socială.”

Socialistul Walter Rauschenbusch, pastorul baptist educat la Rochester Theological Seminary – instituție de asemenea finanțată de Rockefelleri – a devenit „Părintele Evangheliei Sociale.”

În anul 1893, paralel cu inițierea modernismului în S.U.A. de către Charles Augustus Briggs, Rauschenbusch a declarat că „singura forță care ar putea asigura succesul incontestat al socialismului este religia (creștină).” El a afirmat că „prin natura sa, creștinismul este revoluționar,” a negat că Hristos a murit pentru păcatele noastre și a afirmat că Împărăția lui Dumnezeu „nu e acel Rai în care fiecare se străduiește să se afle după moarte, ci e transformarea vieții pe pămînt după modelul armoniei cerești (as above, so below, adagiul masonilor și sataniștilor, n.n.).”[1]

Dar cel mai zelos activist al „Evangheliei Sociale” a fost Reverendul Harry F. Ward, cel permanent finanțat și întotdeauna puternic sprijinit de clanul Rockefeller, care vreme de douăzeci și trei de ani a fost profesor la Union Theological Seminary. Ward este de asemenea fondatorul și președintele Uniunii Americane pentru Libertățile Civile (AmericanCivilLibertiesUnion) – și aceasta în mod ironic, deoarece fundația aceasta este de la înființarea ei o opozantă înverșunată a manifestărilor religioase în spațiul public. Ward a mai fost și președintele Ligii Americane contra Războiului și Fascismului, fondată de partidul comunist din Statele Unite ale Americii. Manning Johnson, care a deținut funcții de conducere în P.C. american, a arătat la Congresul acestui partid din 1953 că Ward „a fost arhitectul șef al infiltrărilor comuniste și subminării din interior a religiei (creștine).”[2] Șeful de sindicat Samuel Gompers, fondator al Federației americane a sindicatelor muncitorești (American Federation of Labor), l-a numit pe Ward „cel mai ardent cleric pro-bolșevic din America.”[3] Desigur, nu trebuie să ratăm marea ironie a acestei situații: comunismul, ideologia care numește creștinismul „opiul popoarelor” și măcelărește milioane de credincioși în numele lui (al comunismului), este promovat cu patimă de un… pastor (preot) și profesor de teologie creștină.

Harry F. Ward

Evanghelia Socială promovată de Ward nu a însemnat altceva decît avansarea agendei ecumeniste. În 1908, Ward a fost co-fondator al Federației metodiste pentru servicii sociale[Methodist Federation for Social Service] (care acum se numește Federația metodistă pentru acțiune socială [Methodist Federation for Social Action]). Ward a fost vreme de treizeci și trei de ani secretar al acestei instituții. În cadrul ei, Sfînta Scriptură (însuși Cuvîntul lui Hristos) a fost împinsă pe locul din spate al Evangheliei Sociale, în numele căreia creștinii nu mai erau chemați decît să lupte pentru dreptate socială, pentru condiții mai bune de muncă și de viață, și pentru „pacea lumii” (adică exclusiv pentru valori ale acestei lumi, n.n.). Nesurprinzător, exact aceleași erau și punctele de forță ale agendei marxiste. Creștinii erau astfel înregimentați într-o colosală armată voluntaristă și ieftină, înhămată spre izbînda socialismului Noii Ordini Mondiale.

Desigur, munca misionară nu era cîtuși de puțin neglijată. În 1930, la cererea expresă a lui John D. Rockefeller, Jr., și cu întregul lui sprijin financiar, un grup de laici baptiști au reușit să convingă șapte denominațiuni creștine să participe la conferința „Grupul laic de cercetare al muncii misionare în străinătate.” Raportul lor, intitulat Re-gîndirea muncii misionare: raportul de cercetare al unui laic, după o sută de ani [de misionarism], recomanda ca misionarii să părăsească accentul pus pe doctrina creștină, și să caute să se alieze și cu alte religii [ne-creștine] întru lucrarea faptelor bune.

Denominațiunile creștine participante, însă, au luat distanță față de acest raport. Cu toate acestea, Pearl Buck, scriitoare și fostă misionară în China, a lăudat acest raport în revista The Christian Century, zicînd că orice creștin ar trebui obligatoriu să-l citească. În articole publicate în revistele Harpersși Cosmopolitan, Pearl Buck respingea doctrina păcatului strămoșesc, zicînd că pentru credința creștină este ne-esențială credința în dumnezeirea – și chiar existența istorică – a lui Hristos [sic!!!]. Pentru ea, misionarul tipic – pe care îl combătea – era un ins „îngust, lipsit de compasiune și orizont, și cu totul ignorant.”[4] În loc de munca de evanghelizare, ea recomanda misionarilor să-i ajute pe localnici în școli, pe ogoare, și în spitale (adică în propășirea „evangheliei sociale”). Pe scurt, activismul scriitoricesc al autoarei Pearl Buck se înscrie perfect în schema rockefelleriană a unui creștinism ecumenist și „modernizat”. Nu trebuie să pierdem din vedere că, după ce a lăudat peste tot efortul familiei Rockefeller de a finanța cercetarea în domeniul misionarismului, romanul ei The Good Earth a primit Premiul Nobel pentru Literatură și a constituit subiectul unui film nominalizat pentru Oscar.

[1] v. „Walter Rauschenbush” în Wikipedia,http://en.wikipedia.org/wiki/Walter_Rauschenbusch .

[2] Ronald J. Lawrence, The Marxist Goliath Among Us: The David We Need to Be [Goliatul marxist e printre noi: trebuie să ne transformăm în David] (Xulon Press, 2010), 319.

[3] LeRoy F. Smith and E. B. Johns, Pastors, Politicians, Pacifists  (Chicago: The Constructive Educational Publishing Co., 1927), 95, citat în Alan Stang,The Actor: The True Story of John Foster Dulles, Secretary of State 1953 to 1959 (Belmont, Mass.: Western Islands, 1968), 48-49.

[4] v. ”Fundamentalist-Modernist Controversy,” Wikipedia,http://en.wikipedia.org/wiki/Fundamentalist%E2%80%93Modernist_Controversy.

 

Dărîmarea creștinismului în numele „păcii ecumeniste” prin universități,  literatură, cinema și „documentare” TV. Codul lui DaVinci. Canalele TV National Geographic, History Channel și Discovery sînt proprietatea lui Rupert Murdoch, multimiliardarul îmbogățit prin producerea și exportul de pornografie.

Procesul inițiat de Charles Briggs prin instituirea „Modernismului” – prin care activiștii ecumeniști atacă absolut toate punctele fundamentale de dogmatică creștină și însăși veridicitatea Bibliei – continuă și azi.

Un atac ieșit din comun la adresa autenticității Bibliei a venit din partea „controversatei” (după wikipedia) școli teologice „Jesus Seminar”, fondate în 1985 de către Robert W. Funk [July 18, 1926 – September 3, 2005] cu sprijinul Institutului Westar (Westar Institute), ale cărui surse de finanțare nu sînt făcute publice. Funk a înțesat „Jesus Seminar” cu „academici” liberali, dintre care o parte însemnată erau absolvenți de Union Theological Seminary, iar aproximativ jumătate proveneau din trei universități vestite ale establishment-ului liberal: Era vorba, pe de o parte, de Harvard și de Vanderbilt (ale căror Facultăți de teologie sînt puternic finanțate de familia Rockefeller), iar pe de alta de la Claremont School of Theology, instituție care promovează programatic și deschis studiile ecumeniste.

„Jesus Seminar” a inaugurat un sistem de vot prin bile colorate în analiza Sfintelor Scripturi de la Catedră, prin care se judeca veridicitatea cuvintelor sau lucrărilor lui Iisus Hristos. Bila roșie însemna „da categoric”, bila roz însemna „probabil da”, bila cenușie însemna „probabil nu” iar bila neagră însemna „categoric nu”. Pe scurt, istoricitatea Bibiei se determina la „Jesus Seminar” prin votul cu bile, adică pe baza opiniilor personale ale unor votanți sau opinenți ce-și exercitau „votul” la o distanță de de două mii de ani de cei care trăiseră și fuserseră martorii vieții și învățăturii Mîntuitorului pe pămînt.

La „Jesus Seminar” s-a tras astfel concluzia că peste optzeci la sută din cuvintele atribuite lui Iisus nu sînt de fapt rostite de El, și că doar doi la sută sînt categoric și fără îndoială exacte. Astfel, la „Jesus Seminar” s-a pus în practică punct cu punct agenda „modernistă” prin care se nega istoricitatea Scripturilor, veridicitatea minunilor lucrate de către Mîntuitorul, și însăși dumnezeirea și învierea Sa din morți. Fondatorul școlii însuși era adeptul acestor idei, pe criteriul cărora își și recrutase nu doar staff-ul academic, dar și studenții: de aceea rezultatele unei asemenea munci nu au putut surprinde pe nimeni. Cu toate acestea, mass media a lăudat cît a putut școala care se făcea la „Jesus Seminar”, arătînd cu cît de mare „ținută academică” se spulbera Noul Testament aproape în întregimea sa.

Acestor eforturi „academice” de dărîmare a receptării tradiționale a Sfintei Scripturi li s-a alăturat o întreagă campanie similară la nivelul audio-vizualului, prin aceea că au început să prolifereze „documentarele” TV ce plasau în dubiu tot ceea ce ținea de Biblie. În cadrul lor, partea cea mai întinsă o ocupau interviurile cu diverși „teologi” moderniști, vocea teologilor creștini conservatori făcîndu-se auzită foarte puțin sau deloc. Aceste documentare s-au transmis (și se mai transmit încă) mai ales prin trei canale tv cu audiență foarte mare, și extrem de îndrăgite de public (nu doar în S.U.A.):

  • the History Channel (proprietate a rețelei de televiziune A&E [A&E Television Networks], un concern agreat deCouncilOfForeignRelations care cuprinde Disney-ABC Television Group, NBC International, și The Hearst Corporation);
  • the National Geographic Channel (proprietate a lui Rupert Murdoch, membruCFR, prin rețelele lui de televiziune: Fox Cable Networks și National Geographic Television); și
  • the Discovery Channel (care, în 2005, l-a angajat ca editor șef pe Ted Koppel – fost membruCFR și bun prieten cu cel de infamă notorietate mondială Henry Kissinger).

Dar  poate lovitura cea mai îndrăzneață în contra Bibliei a venit din partea romanului Codul lui DaVinci al lui Dan Brown, publicat în anul 2003. Acest roman a atins în 2009 tirajul de peste optzeci de milioane de exemplare, transformîndu-l în bestseller-ul secolului XXI pe întreg mapamondul. În 2006 a apărut filmul făcut după acest roman, care a avut încasări de peste două sute de milioane de dolari.

Deși Codul lui DaVinci se încadrează la rubrica de dramă istorică cu suspense – cam ca seria de filme „Indiana Jones” – punctul lui forte este în realitate luarea cu asalt a credinței creștine: în acest roman,  abundă la tot pasul aserțiuni false privitoare la biserica timpurie. Deși nu au lipsit luările de poziție în contra acestor falsuri din partea istoricilor epocii bisericii timpurii, marea parte a publicului, cuprinsă de febra dramatică a romanului, a acceptat dezinformarea ficțiunii Codul lui DaVinci ca fiind realitate istorică. Esența mesajului acestui roman (și al filmului făcut după el, cu enorm succes de casă) este următoarea [blasfemie]: Iisus nu este Dumnezeu, El nu a înviat niciodată, El s-a căsătorit cu Maria Magdalena și a avut copii din această căsătorie.

În continuare, la doar cîteva luni după lansarea filmului, ce să vezi?! – însuși Discovery Channel preia „tema”, „documentînd” chipurile „descoperirea [„Discovery Channel”, nu-i așa?]” unui mormînt în care s-ar fi aflat osemintele lui Iisus și ale Mariei Magdalena. Desigur, nu a fost nimic întîmplător în această strînsă secvențialitate. Evenimentele mass-media nu se întîmplă de la sine, ci ele sînt atent orchestrate spre a înșela (reeduca) cît mai eficace publicul spectator.

 

Agenda ecumenistă îmbrățișată de politiceni notorii: Tony Blair, prietenul miniștrilor pușcăriași (și pușcăriabili) de pe Dîmbovița, se pasionează de „credință” și înființează fundații de promovare a ei, mai ales în fosta Iugoslavie și în Ucraina

(o foto meme a lui Tony Blair în cadrul unei conferințe a fundației sale pentru credință: „Ei L-au torturat și L-au răstignit pe Iisus. Îndrăzni-voi eu să fiu mai prejos, întru apărarea propriului confort și bunăstări?”)

Creșterea structurilor ecumeniste

Consiliul Național (american) al Bisericilor (cuprinzînd un număr de 37 de denominațiuni creștine) și Consiliul Mondial al Bisericilor (reprezentînd 345 de biserici, denomnațiuni și comunități creștine) continuă să activeze masiv și astăzi. Rîndurile lor s-au întărit puternic în ultima vreme prin alăturarea unor organizații precum Christians Uniting in Christ [Creștinii se reunesc în Hristos] înființată în 2002, și Christian Churches Together [Bisericile creștine împreună] din America, fondată în 2006.

Nu se poate să trecem cu vederea Fundația pentru Credință Tony Blair (the Tony Blair Faith Foundation). Da, da! – fostul prim ministru al Marii Britanii – un insider uns cu toate alifiile al lumii politicii internaționale, care recent [s-a afirmat în 2013] a refuzat să vorbească la o conferință internațională pentru eradicarea foametei deoarece nu i s-a asigurat plata cerută de 330 000 (trei sute treizeci de mii) de lire sterline – acest Tony Blair și-a mai înființat încă o organizație ecumenistă. Pe Blair l-am putea compara cu John Foster Dulles, politicianul globalist care a contribuit decisiv la formarea Consiliului Mondial al Bisericilor. La pagina internet a fundației lui Blair, acesta afirmă: „Am lansat Fundația pentru credință Tony Blair spre a promova respectul, prietenia și înțelegerea între marile credințe religioase……Cred dintotdeauna că religia, credința religioasă, constituie o parte esențială a lumii moderne. Puterea invincibilă a globalismului care ne împinge [pushes us] din ce în ce mai aproape unii de alții nu trebuie folosită spre conflict și divizare……Mai curînd, credința e ceva ce are foarte mult de oferit, ceva care poate educa o lume în care globalismul economic și transformarea politică oferă oportunități multiple, dar în același timp prezintă și multe pericole.”[1]

Să remarcăm marele accent pus de Blair pe globalizare și dorința lui de unitate între toate credințele religioase. Dincolo de vorbăraia goală despre „respect, prietenie și înțelegere” trebuie văzut scopul atingerii religiei mondiale pe care o reclamă Antihristul în scopul de a conduce lumea. De fapt, Antihristul însuși nu ar fi putut formula mai bine ca Blair (pentru marele public) scopul lui de a domina lumea.

[1] La ora publicării cărții Truth Is a Lonely Warrior (2013), acest citat a apărut în „Message from Tony Blair” lahttp://www.tonyblairfaithfoundationus.org/page/message-tony-blair – între timp, pasajul acesta a fost șters.

By Acta Diurnain arena publicăpan-erezia ecumenismuluipoliticaSfîntul și Marele Sinod (16-26 iunie 2016, Creta)septembrie 12, 2016453 WordsLasă un comentariu

Pastorul Rick Warren, „duhovnicul” mega-miliardarului pornograf Rupert Murdoch, și tovarășul de luptă ecumenistă al lui Tony Blair. Declarația Ecumenistă din Manhattan, 28 septembrie 2008.

(foto: Rick Warren pe coperta revistei TIME, cu titrarea: „Pastorul cu Scop: Rick Warren, Cel mai puternic pastor al Americii își ia ca misiune întreg globul”)

Noua evanghelie socială: metodele actuale de implementare a Ecumenismului

Nada motivațională utilizată pentru a capta bisericile într-un organism global este aceeași și astăzi: acțiunea socială. Așa cum pastorul marxist Harry F. Ward s-a aflat în capul Federației Metodiste pentr Acțiune Socială tot așa, în capul paginii web a fundației politicianului-activist religios Tony Blair s-a aflat o secțiune intitulată „Proiecte de acțiune socială.” Vizitatorii paginii erau invitați să semneze o declarație care suna astfel: „Mă angajez să lupt alături de oameni de toate religiile pentru eradicarea sărăciei și bolii.”

Pe scurt, îndemnurile acestea practic dau la o parte credința, invocînd o acțiune socială pe cîmpul căreia toate credințele se amestecă în același creuzet comun.

În ultimul deceniu, lupta ecumenistă pe baza „evangheliei sociale” este condusă de Rick Warren, pastor la Biserica Saddleback din Lake Forest, California. Notorietatea i-a venit în urma publicării cărții The Purpose Driven Life [Viața trăită cu scop], care s-a vîndut în 2007 într-un tiraj de peste treizeci de milioane de exemplare. Multe biserici au fost lămurite să se alăture mișcării „cu scop” a lui Warren tocmai de faptul că lucrarea lui a constituit best-seller în clasamentul revistei The New York Times și a fost discutată pe canalul MSM în emisiuni transmise la ore de vîrf, cum ar fiGood Morning America. Prin urmare, mai putea cineva pune la îndoială că Warren este un uns al lui Dumnezeu? Acolo unde alți evangheliști eșuaseră, Warren reușise să învingă prejudecățile anti-religioase ale mass-mediei americane. Marele canal de televiziune CNN l-a numit chiar pe Warren „Pastorul Americii,” iar Barack Obama l-a invitat să țină cuvîntul de inaugurare a sa ca președinte al S.U.A.

În realitate, adevăratele motive ale răsunătorului succes de public ale pastorului evanghelist Warren dau la iveală lucruri care nu au nimic de a face cu ungerea lui Dumnezeu. Warren este membru al Consiliului pentru Relații Externe [sinistrul și temutul CFR]. El are legături clare cu marele magnat de presă Rupert Murdoch, ce deține în imperiul său publicistic faimosul Wall Street Journal (New York) și The Times (Londra). Cartea lui Warren, The Purpose Driven Life a fost pubicată de editura Zondervan, diviziune a concernului editorial HarperCollins, care se află în mega-concernul lui Murdoch „News Corporation” din 1989. Murdoch controlează și canalul de televiziune Fox, cel care produce murdara emisiune TV anti-creștină intitutală The Family Guy (Prieten de familie). Nu trebuie deloc uitat că Murdoch este probabil cel mai mare producător și exportator de pornografie din lume, fiind proprietar al multor canale pornografice și în Europa. Cu toate acestea, Rick Warren a afirmat, după ziarul The New Yorker (Newyorkezul), că el este pastorul personal al lui Rupert Murdoch.[1] Dacă este așa, s-au întrebat pe bună dreptate creștinii, cum de nu se vede deloc lucrarea sa pastorală asupra lui Murdoch, care continuă neabătut, prin mass-media de el controlată, campanii mîrșave anti-creștinism și anti-familie?

Se dezleagă astfel misterul colosalului succes de presă al pastorului evanghelist Rick Warren, cînd aflăm că este „duhovnicul” unui ins socotit a fi cel mai puternic magnat mass-media din lume, și cînd aflăm că ambii sînt membrii probabil celui mai influent organism din lume, Consiliul pentru Relații Externe (din America, dar cu influență în întreaga lume).

Warren a fost însă prompt criticat pentru teologia lui de multe voci autorizate, venind din partea denominațiunilor evanghelice tradiționale, în special pentru aceea că folosește, în pastorația sa, traduceri dubioase ale textului biblic. Dincolo de aceasta însă, lucrul cel mai periculos la el este faptul că îmbrățișează și promovează globalismul religios – adică ecumenismul – pe față. În anul 2008, cu ajutorul unei donații de două milioane de dolari din partea „ucenicului” său, mega-magnatul de presă și pornografie Rupert Murdoch, Warren a lansat Coaliția pentru pace [The PEACE Coalition]. Revista Times a comunicat prompt știrea, sub titlul ”Rick Warren Goes Global” [Rick Warren, starul globalismului].[2] Situl web al acestei organizații afirmă că „Planul (nostru) este să depunem eforturi uriașe spre a-i mobiliza pe cei un miliard de creștini de pe planetă să atace cele cinci tare globale ale lumii de azi: golul spiritual, auto-determinarea, sărăcia extremă, pandemiile, și analfabetismul.” Iată cum, încă o dată, de pe sub pojghița limbajului idealist se afirmă public planul de globalizare ecumenistă a lumii. Cît de sănătos ar fi pentru Rick Warren să prezideze un imperiu de un miliard de creștini?

Coaliția pentru PACE a pastorului Warren a venit în evidentă legătură și completare cu Fundația pentru Credință a politicianului Tony Blair. Nesurprinzător, Warren a fost membru în Consiliul pentru Probleme Religioase al fundației lui Blair. Pe pagina web a acestuia din urmă, Warren a afirmatt: „Viziunea și valorile Fundației pentru credință a lui Tony Blair vin în întîmpinarea nevoilor disperate ale omenirii, care spre bine sau spre rău este atît de influențată de religie.”

Warren este deci astăzi vîrful de lance al agendei ecumeniste în lume – el poate fi numit Harry F. Ward-ul zilei de azi. Spre deosebire de Ward, Rick Warren nu laudă comunismul – ideologie care acum e socotită demodată. Dar asemenea lui Ward, coaliția lui  îi înregimentează și ea pe cei care profesează creștinismul ca religie într-o colosală armată voluntară în serviciul globalismului, noua ordine socialistă a lumii.

Focul globalisto-ecumenist ce arde puternic acum în lume a primit noi forțe în anul 2009, prin Declarația din Manhattan (the Manhattan Declaration). Deși direcționat către massa evangheliștilor conservatori din America, prin accentul său anti-avort, pro-căsătorie tradițională, pro-libertate de exprimare religioasă, mesajul acestei declarații este în esență puternic ecumenist. În această declarație se afirmă: „Noi, ca ortodocși, catolici, evangheliști, ne-am adunat astăzi, 28 septembrie 2009 la New York, spre a face următoarea declarație….”[1] Unul din cei trei redactori ai textului declarației a fost Robert George – membru C.F.R. și membru al  Comisiei Mondiale pentru Etică, Cercetare Științifică și Tehnologie de la ONU. Un semnatar al acestei declarații este Richard Land, Președintele Comisiei pentru Etică și Libertate Religioasă a Congresului Baptist din Sudul S.U.A., și el membru al Consiliului pentru Relații Externe. Ecumenist ardent, Land este și semnatar al documentului „Evangheliști și Catolici Împreună” din 1994, fiind și membru al Grupului de Inițiativă din cadrul organizației „Angajamentul Americano-Musulman” – rol pe care îl împarte cu mai mulți membri C.F.R, între care Stephen Heintz, președintele Fondului Fraților Rockefeller.

 

[1] Malcom Gladwell, ”The Cellular Church” [Biserica celulară], The New Yorker, September 12, 2005,http://www.newyorker.com/magazine/2005/09/12/the-cellular-church.

[2] David Van Biema, ”Rick Warren Goes Global,” Time, May 27, 2008,http://content.time.com/time/nation/article/0,8599,1809833,00.html.

By Acta Diurnain arena publicăpan-erezia ecumenismuluipoliticaSfîntul și Marele Sinod (16-26 iunie 2016, Creta)septembrie 13, 2016936 WordsLasă un comentariuEditează

Ecumenismul, opera masoneriei și guvernului din umbră („iluminților”). Inchiziția, Reforma, Marxismul, Martorii lui Iehova, Mormonii, pași ai dezbinării spre victoria finală a instaurării religiei mondiale sub stăpînirea lui Antihrist. Sionismul.

Ofensiva ecumenistă în spațiul romano-catolic

În calitatea lor de „baptiști”, familia Rockefeller și-a arogat spațiul protestant și neoprotestant ca teren de „misiune” ecumenistă. Cu toate acestea, ofensiva ecumenistă este la fel de acerbă în zona romano-catolică, unde presiunile tind să se manifeste mai curînd dinspre Europa, decît dinspre continentul  American.

Campaniile de denigrare a creștinismlui duse pe teren romano-catolic s-au purtat și ele în numele Modernismului: respingerea autorității Scripturii, compromisurile cu teoria darwinistă (puternic promovată de romano-catolicul și clericul Pierre Teilhard de Chardin), acceptarea avortului, hirotonirea femeilor și a homosexualilor.

Ca și în protestantism și neoprotestantism, romano-catolicismul cunoaște acum dezvoltări ecumeniste majore, cum ar fi: semnarea Declarației Comune asupra Doctrinei Îndreptățirii [sola fide, sola scriptura] de către reprezentanți luterani și romano-catolici (1999); dialogul cu Biserica Ortodoxă, rezultînd în Declarația Comună a Papei Benedict al XVI-lea și Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I (2006); un sumit fără prcedent catolico-musulman care a avut loc la Vatican în anul 2008; și vizita Papei Benedict al XVI-lea în Israel și la Marea Sinagogă din Roma (2009). Pentru actualul Papă Francisc agenda ecumenistă constituie prioritate absolută,[1] așa cum este instaurarea cît mai grabnică a guvernului mondial: în acest sens el a emis o enciclică[2] de 192 (una sută și nouăzeci și două) de pagini, spre bucuria și satisfacția globaliștilor.

Desigur, „evanghelia socială” – tactica lui Harry F. Ward – ocupă un loc de frunte pe agenda romano-catolică, doar că aici ea se numește doctrina „teologiei liberării” pusă în practică mai ales pe continentul sud-american de pe la începutul anilor 1950 și pînă pe la sfîrșitul anilor 1960, cînd cuvîntul Scripturii a fost împins pe locurile din spate, tribuna fiind ocupată de lupta contra sărăciei și nedreptății sociale, conform preceptelor marxiste.

Unitatea Duhului și Discernămîntul spiritual

Sf. Apostol Pavel, în Epistola către Efeseni (4:3), a zis: Silindu-va sa paziti unitatea Duhului, intru legatura pacii, iar în Epistola către Romani (15 :5), el a zis : Iar Dumnezeul rabdarii si al mangaierii sa va dea voua a gandi la fel unii pentru altii, dupa Iisus Hristos.

Cunoscînd acestea, noi mai cunoaștem și aceea că strategia demonică este „dezbină și stăpînește.” Cînd a semnat Declarația de Independență (a Statelor Unite), Benjamin Francklin a spus acest cuvînt memorabil: „Dacă nu ne vom ține uniți strîns împreună, vom fi ținuți separat, fiecare de cîte o spînzurătoare” (”We must hang together, or assuredly we shall all hang separately”).

Oare scopul lui Satan este acela de a uni biserica, sau de a o dezbina? Se pare că el cunoaște bine ambele metode, doar noi nu trebuie să pierdem din vedere un lucru important: el mai întîi dezbină, și doar după aceea unește.

Cercetători și ziariști de investigație au adus dovezi clare asupra următoarelor fapte istorice:

  • „Iluminații” au fost agenții din umbră ai aproape tuturor evenimentelor majore care au dezbinat Biserica lui Hristos, începînd cu Marea Schismă din 1054.
  • Ei au infiltrat romano-catolicismul, astfel încît să dea curs fenomenlui numit Inchiziție și să-i înstrăineze ireparabil pe oameni de preceptele credinței creștine.
  • Prin aceleași infiltrări ei au lucrat toată depravarea de la Vatican, cu deosebire în veacul al 16-lea – cunoscut sub numele de Secolul Corupției Papale, prin vinderea de indulgențe și risipirea avutului bisericii, avînd drept rezultat apariția Reformei Protestante. Deși inițial un reformator sincer, Martin Luter nu a scăpat influenței „iluminaților” de a dezbina pe mai departe creștinismul.
  • Infiltrările au continuat și pe teritoriul protestant, spre a se fărîmița în noi și noi culte protestante și neoprotestante, în zeci și sute de denominațiuni, din motive așa-zis de doctrină. În fapt, cauzele dezbinărilor au avut doar legături vagi cu cuvîntul Scripturii. Desigur, mulți dintre cei care își apărau punctele separate de vedere făceau aceasta cu sinceritate, ceva adevăr aflîndu-se în fiecare dintre grupări. Planul lui Satan însă acoperea toate aceste fenomene, el fiind de bătaie lungă: dezbină și stăpînește.

 

Ca parte a strategiei de fragmentare a creștinismului, cartelul „iluinaților” a stat în spatele formării sectelor principale, inclusiv Martorii lui Iehova și Mormonii. Martorii lui Iehova neagă dumnezeirea lui Hristos, Învierea Lui din morți, și existența iadului. Mormonii sînt politeiști, ei cred că Iisus este o ființă creată și că Lucifer este fratele lui. Ei tratează Cartea Mormonilor ca pe o cartea sacră, egală sau chiar superioară Bibliei.

 

Charles Taze Russel, fondatorul Martorilor lui Iehova, și Joseph Smith, fondatorul Mormonilor, erau ambii masoni. Primele ediții ale publicației Turnul de veghe – organul oficial al Martorilor – poartă pe copertă crucea francmasonică. Russel este îngopat lîngă Greater Pittsburgh Masonic Center. Mormîntul lui este marcat de o piramidă pe care se află crucea masonică.[3] Însemnele masonice se regăsesc pe templele mormonilor. Ochiul atotvăzător încununează intrarea templului mormon din Salt Lake City.

 

După cercetătorul și ziaristul de investigație David Icke[4] fondurile inițiale care au sprijinit formarea atît a Martorilor lui Iehova cît și a Mormonilor au provenit din băncile clanului Rothschild. Aceste secte prin urmare nu „au apărut” pur și simplu, ci ele au fost anume create spre a crea confuzie și dezbinare în biserica creștină.

 

Din perspectiva secolului al XXI-lea, se pare că strategia de divizare și-a atins acum scopurile. Cu o massă creștină dezbinată în atîtea denominațiuni și dezorientată cu eficacitate de modernism, guvernul din umbră poate fi sigur că s-au copt condițiile pentru faza finală: instaurarea religiei globale ecumeniste: aducerea sub una și aceeași conducere a tuturor denominațiunilor creștine, dar și a celorlalte relgii: toate sub comanda lui Antihrist.

 

Desigur, eforturile sincere ale oamenilor aparținînd oricăror denominațiuni de a lupta împreună contra avortului, de pildă, sînt cît se poate de onorabile și demne de respect. Trebuie doar să vedem în numele cui anume, și cine anume îndeamnă la unire? În numele lui Hristos? sau al lui Satan? Și ce fel de duh este acela care îndeamnă la unire? În orice caz, trebuie urmărită logistica (banii) care vine în sprijinul acestor eforturi. Filiera Rockefeller-Murdoch-Warren-Blair grăiește de la sine.

 

În PARTEA II a acestui studiu vom vedea rolul încă mai periculos în divizarea creștinismului pe care l-a avut și îl are sionismul în infiltrarea și subminarea denominațiunilor evanghelice așa-numit fundamentalist-conservatoare, avînd ca rezultat apariția a ceea ce se numește Sionism Creștin (Christian Zionism).

[1] v. https://cruxnow.com/church/2015/09/02/pope-francis-blends-environmental-ecumenical-agendas-in-day-of-prayer

[2] v. https://www.washingtonpost.com/local/how-pope-franciss-not-yet-official-document-on-climate-change-is-already-stirring-controversy/2015/06/17/ef4d46be-14fe-11e5-9518-f9e0a8959f32_story.html șihttp://w2.vatican.va/content/francesco/en/encyclicals/documents/papa-francesco_20150524_enciclica-laudato-si.html ; Enciclica se numește Laudatio Si (Slavă Ție), despre grija pentru casa noastră comună; accentul cade pe încălzirea globală, văzută de globaliști ca pretext major pentru instaurearea guvernului mondial.

[3] v. http://www.jesus-is-savior.com/False%20Religions/Jehovah%20Witnesses/jw.htm

[4] v.http://www.hiddenmysteries.org/themagazine/vol9/articles/russell.shtml ( în care D. Icke arată că mormonii și martorii lui Iehova sînt una și aceeași organizație).

[1] v. https://en.wikipedia.org/wiki/Manhattan_Declaration:_A_Call_of_Christian_Conscience

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

[1] „One World is Coming Says Arnold Toynbee,” The Milwaukee Journal, May 2, 1964, 10.

Misionarii ecumenişti fac apel la tăcere în numele “păcii” şi al “unităţii”. Această tăcere ascunde compromisuri.

Misionarii ecumenişti fac apel la tăcere în numele “păcii” şi al “unităţii”. Această tăcere ascunde compromisuri.

5 Sep, 2016  în Atitudine impotriva sinodului by


 

Ecumenismul oficializat în Creta este susţinut şi de părintele Ciprian Grădinaru, omul Patriarhului Daniel Ciubotea.

Misionarii ecumenişti fac apel la tăcere în numele “păcii” şi a “unităţii”. Această tăcere ascunde compromisuri.

Sinodul din Creta a adus dispute teologice aprinse în sânul Bisericii lui Hristos. Cei care se împotrivesc anumitor documente ale sinodului au adus argumente teologice solide, pe care susţinătorii ecumenismului le ignoră evitând subiectele importante şi mutând atenţia de la lucrurile esenţiale spre cele formale. Unul dintre susţinătorii oficializării ecumenismului în Creta este şi părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, un apropiat fidel al patriarhului Daniel Ciubotea. Părintele Ciprian a lansat pe internet un comunicat către credincioşi în care se exprima că împotrivirea faţă de decretarea ereziei ecumeniste din Creta ar fi schismă faţă de Biserică, iar documentele semnate de către delegaţia României ar fi fost autentic ortodoxe.

 

arhimandrit ciprian gradinaru 2 2

 

   Arătăm în acest context mesajul Părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru:

   “După cum știți, anul acesta a avut loc un eveniment foarte important pentru Biserica noastră, anume întrunirea în Creta a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Din nefericire, în urma acestui Sinod au apărut în Biserica noastră tulburări. Unii creștini au dat crezare unor voci care îndeamnă la schismă, la nepomenirea ierarhilor, la neorânduieli care nu fac decât rău Bisericii.

   Un Sinod care a întărit Sinoadele ecumenice, un Sinod care a întărit valoarea universală și a altor soboare precum cele ale Sf. Fotie sau Grigorie Palama, un Sinod care spune răspicat că SINGURA BISERICA ADEVĂRATĂ ESTE BISERICA ORTODOXĂ și că ceilalți creștini s-au îndepărtat de la dreapta credință, poate fi oare un Sinod din pricina căruia să ne întoarcem împotriva părintilor noștri după Hristos adică episcopii noștri?

   Destul este luptată Biserica de dușmanii cei din afară, acum oare nu vom fi atenți la cei ce vor să o lupte dinlăuntru? Să fim cu luare aminte și la ispitele de-a dreapta cum spun Părinții, ca nu cumva din râvnă fără pricepere să ne primejduim Biserica și mântuirea!

   Iubiți frați ortodocși, vă îndemnăm la pace și discernământ duhovnicesc. Să facem rugăciuni stăruitoare să se depărteze de la noi acest război dinlăuntru, să păstrăm în mințile și inimile noastre comoara cea de preț a credinței și să ținem de Biserica noastră cea Sfântă după predania Apostolilor în frunte cu cei rânduiți nouă spre păstorire, episcopii noștri cei sfințiți.”1

 

   Exceptând limbajul protocolar al părintelui Ciprian, vom face o scurtă analiză a textului lipsit de realitate teologică, dar care are menirea să ascundă adevărul despre deciziile luate de către participanţii la acest autodenumit “Mare” si “Sfânt” sinod pan-ortodox. În primul rând nu poate fi mare deoarece nu a participat toată ortodoxia şi nu a îndeplinit condiţiile întrunirii unui sinod care să reprezinte întreaga ortodoxie. Sfânt nu poate să fie deoarece multe dintre deciziile luate cad sub anatema unui sinod canonic care a condamnat deja teoria ramificaţiilor adoptată în Creta. Acestă teorie a ramificaţiilor sau a bisericilor nedepline a fost anatemizată2 în august 1983 de către sinodul canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, care avea comuniune cu Biserica Rusă şi toate Bisericile Ortodoxe Locale, deci şi a României. Sinodul din Creta nu combate nici o erezie, ci prin felul în care sunt formulate textele lasă loc pentru alte erezii.

   Tot în primul paragraf, părintele Ciprian susţine că “unii creştini au dat crezare”; ca şi cum mărturiile ierarhilor care au participat la acest sinod (dar au refuzat să semneze documentele eretice) în care se combat practicile şi metodele prin care s-au ratificat documentele, dar mai ales conţinutul acestora, ar fi neadevărate şi îndemnătoare la schismă şi dezbinare. Realitatea e că până în prezent nu au fost voci care să îndemne la schismă şi dezbinare, cei care au spus adevărul despre ce s-a petrecut în Creta nu au făcut astfel de îndemnuri, ci chiar dimpotrivă au făcut apel ca cei ce s-au despărţit (prin semnătură şi mărturisire) de învăţătura Bisericii Ortodoxe şi de hotărârile Sinoadelor Bisericii să revină la ceea ce au mărturisit Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre.

   Pentru a da impresia de “schismă” sau “neorânduială”, părintele Ciprian Grădinaru aminteşte de “nepomenirea ierarhilor”. Aceasta este o afirmaţie nereală (ca să nu spun minciună) deoarece oprirea pomenirii, în acest caz, nu este schismă, deoarece clericii care au oprit pomenirea sunt membrii în Biserica Ortodoxă, nu au părăsit bisericile rămânînd în Biserică şi scoţând la lumină adevărul despre cele hotărâte în Creta. Excepţie fiind cazul părintelui Antim de la măn. Bistriţa de Neamţ asupra căruia s-au făcut presiuni mari să plece din mănăstire. Părintele Antim a fost vieţuitor la mănăstirea Sihăstria, unde a fost şi părintele Ciprian, unde părintele Cleopa îndemna mereu la păstrarea tradiţiei şi nu se complăcea ereziei ecumeniste. Tot părintele Cleopa spunea ucenicilor că trebuie să facem ascultare de ierarhii Bisericii, dar această ascultare trebuie făcută până la păcat. Aceasta o spun şi toţi Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că nu avem voie să-i judecăm pe ierarhi, dar dacă aceştia încalcă învăţătura de credinţă, trebuie să le atragem atenţia. Ce s-a semnat în Creta este o încălcare a învăţăturii de credinţă a Bisericii, asupra cărui aspect vom reveni până la final.

   Recent m-am întors din Muntele Athos unde am stat de vorbă cu părinţi români şi greci. Aceştia mi-au mărturisit că într-adevăr patriarhul Bartolomeu de la Constantinopol (ierarhul Sfântului Munte) are înclinaţii ecumeniste, au filmări si fotografii de la slujbe avute cu cardinali catolici sau chiar cu papa, dar li s-a spus de către mai marii lor să nu pomenească despre aceste lucruri ca să nu se facă schismă în Biserică. Adică să mintă lumea de dragul “păcii” şi al “unităţii”. În realitate nu “pacea” sau “unitatea” este problema lor, ci ascunderea adevărului. Cu ce se face dezbinare dacă au loc dezbateri teologice? Cu ce se rupe unitatea Bisericii dacă se încearcă eliminarea compromisurilor care aruncă Biserica lui Hristos în sfera globalismului politico-religios? N-ar fi mai bine dacă Biserica Ortodoxă ar ieşi din mişcările ecumeniste cum e Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), sau alte organisme internaţionale prin care se încearcă implicarea Bisericii Ortodoxe în acţiunile mondialiste în plan religios? Astfel s-ar stinge odată şi pentru totdeauna divergenţele din Biserică. E drept că unii preoţi care slujesc în catedrale luxoase, au maşini de lux sau case de invidiat ar pierde bani şi relaţii dacă s-ar dezice de sinodul ecumenist din Creta, motiv pentru care şi această luptă acerbă, a unor feţe bisericeşti, pentru supunerea Bisericii faţă de interesele politicii mondialiste. Părintele Antim şi-a luat calea mărturisirii, a renunţat la tot, inclusiv la chilia sa de la mănăstirea Bistriţa, dar a rămas fidel învăţăturii lui Hristos.

   Oprirea pomenirii nu înseamnă despărţire de Biserică sau schismă, aşa cum părintele Ciprian vrea să dea impresia. Despre aceasta se poate vedea aici: http://sinodultalharesc.tk/de-ce-asociatia-cristiana-apara-ierarhii-ecumenisti-care-s-au-despartit-de-invatatura-bisericii-ortodoxe/

   În al doilea paragraf, părintele Ciprian susţine că în Creta s-au întărit soboarele vechi ale Bisericii ortodoxe şi Biserica ortodoxă este singura Biserică adevărată. Acest lucru nu s-a stabilit în documentele sinodale, ci doar a fost menţionat în enciclica sinodului cretan. O enciclică nu este un document, ci doar o scrisoare a participanţilor către credincioşi. Această scrisoare nu are valoare de hotărâre sinodală. Pe lângă această enciclică există documentul al şaselea intitulat “Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine” care spune cu totul altceva. Părintele Ciprian se foloseşte de un text din enciclică, dar evită să amintească textul oficial al acestui document în care se fac confuzii şi se lasă loc de interpretări. IPS Hierotheos Vlachos, care a participant la acest sinod spune că în documentul controversat din Creta nu se face distincţie clară între învăţătura Bisericii şi erezie, în text existând multe contradicţii care pot fi interpretate după bunul plac. Pe de o parte în această enciclică se spune că Biserica Ortodoxă e Biserica cea UNA, recunoaşte caracterul panortodox al sinoadelor Sfântului Fotie şi al Sfîntului Grigorie Palama, dar nu le spune că acestea ar fi sinoade ecumenice, o exprimare ambiguă prin care nu li se recunoaşte ecumenicitatea decât foarte voalat. Trebuie ţinut seama că enciclica nu face parte din şedinţele sinodale, este doar o scrisoare către popor care nu a fost discutată în sinod. În cadrul dezbaterilor sinodului au fost discutate doar cele şase documente. Părintele Ciprian a prezentat doar un fragment favorabil fără să amintească de problema din documentele finale în care sunt multe probleme teologice.

   Despre documentul controversat intitulat “Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine” părintele Arhimandrit Ciprian Grădinaru nu spune nimic. În acest document se susţine într-un limbaj ecumenist şi ambiguu “Teoria ramificaţiilor” şi a “Bisericilor nedepline”. În acelaşi document pe de o parte se afirmă că Biserica este cea UNA, iar pe de altă parte se afirmă că există alte biserici (care s-au depărtat de la credinţa ortodoxă), dar cu o denumire istorică, prin care se susţine teoria “bisericilor nedepline”.

   Un lucru merită subliniat. În enciclica sus amintită ni se spune că sinoadele Sfântului Fotie şi al Sfântului Grigorie Palama sunt recunoscute de participanţii la sinodul din Creta, dar nu se pomeneste nimic despre ce spun aceste sinoade. În aceste sinoade au fost condamnate ereziile întâlnite azi în catolicism şi în protestantism, despre care nu s-a menţionat nimic în documentele sinodului din Creta. Sinoadele Sfântului Fotie au avut loc în catedrala Sfintei Sofia din Constantinopol, au început în anul 861 şi s-au terminat în anul 879-880 cu condamnarea ereziei Filioque şi respingerea primatului papal. La acest ultim sinod a fost prezent şi papa Ioan al VIII-lea. Hotărârile acestui sinod au fost acceptate unanim, chiar şi de pleroma Bisericii, neexistând nici o contestaţie. Învăţătura despre energiile necreate a Sfântului Grigorie Palama (1296-1359) a fost şi ea aprobată de mai multe sinoade printre care cele de la Constantinopol din 1341 şi 1351. În aceste sinoade se combăteau învăţăturile greşite ale lui Varlaam, învăţătura greşită a apusenilor despre energiile create. Aceste sinoade erau numite de către unii teologi şi sinoadele isihaste. Textul folosit de părintele Ciprian este praf în ochi, menit să înşele pe cei care nu cunosc detalii teologice legat de aceste sinoade.

   Dacă sinoadele din vechime aveau rolul de a anatemiza ereziile, sinodul din Creta le ascunde sub formulări cu mai multe înţelesuri. Dacă sinoadele din vechime apărau dogmele Bisericii, sinodul din Creta le minimalizează şi creează noi posibilităţi pentru schimbarea lor în viitor. Sinodul din Creta se deosebeşte de sinoadele vechi canonice prin însuşi organizarea lui, faptul ca părerile teologice nu au fost unanime şi o mare parte a pleromei Bisericii îl contestă.

   În cele din urmă erezia ecumenistă decretată în Creta este impusă forţat prin articolul 22 din documentul al şaselea reducând clerul la tăcere şi supunere necondiţionată, astfel încât nu se acceptă posibilitatea unei dispute teologice pe acest subiect. Conform articolului 22, preoţii sau episcopii care se împotrivesc oficializării ecumenismului din Creta pot fi sancţionaţi şi chiar condamnaţi, fiind consideraţi “rupţi de Biserică şi dezbinători”. Prin acest articol 22, clericii care nu vor accepta noile hotărâri din Creta riscă să-şi piardă bisericile, eparhiile (dacă sunt ierarhi), parohiile şi mănăstirile (în cazul monahilor), fapt proorocit de către Sfinţii Părinţi ai veacurilor trecute. Această măsură dictatorială s-a născut din faptul că sinodalii din Creta erau conştienţi de apostazia lor şi se aşteptau la reacţii incomode. De ce Sfinţii Părinţi nu au impus dictatura în Biserică? Pentru că nu era cazul. Deciziile lor nu aveau cum să fie contestate pentru că erau conforme învăţăturii Bisericii. Este primul sinod în istoria Bisericii ortodoxe în care se găseşte exprimarea: “daca cineva s-ar împotrivi sub pretextul apărării credinţei” condamnând orice opoziţie şi diferenţe de opinii din partea teologilor şi clericilor Bisericii sub pretextul că aceştia ar face dezbinare.

 

sinod Creta - observatori catolici

 

   În al treilea paragraf, părintele Ciprian de la catedrala patriarhală din Bucureşti spune că e suficient cât ne luptă cei din afara Bisericii, făcând apel să nu luptăm din interior. Cu siguranţă, dacă conducerea Bisericii Române nu s-ar fi lăsat supusă globalizării în plan religios, nu ar fi fost nevoie de dezbateri şi opinii contradictorii din sânul Bisericii. Nu doreşte nimeni polemici, dar nu e corect să acceptăm compromisurile politicii mondialiste de dragul unei “păci” pierzătoare de suflet ce ne desparte de învăţătura noastră creştină. Considerăm că învăţătura de credinţă a Bisericii este mai importantă decât finanţările de la stat, crearea de noi relaţii, popularitatea sau alte avantaje materiale pe care le avem după ce am ajuns la o catedrală sau într-o funcţie mai înaltă în ierarhia bisericească. Datoria celor care au ajuns în aceste poziţii este de a apăra învăţătura Bisericii şi nu de a o înlătura subtil făcând loc ereziei ecumeniste. În acest sens putem spune că părintele Ciprian are dreptate când spune că suntem luptaţi din afara Bisericii. Finanţarea sinodului de către organisme masonice şi supravegherea lucrărilor sinodului de către observatori eretici, arată că într-adevăr Biserica este luptată din afară. Dacă reprezentanţii noştri acolo au capitulat, nu înseamnă că trebuie să capitulăm şi noi.

   Ultimul paragraf nu mai are rost să-l discutăm, se observă de la sine limbajul de lemn asemănător cu cel din revista “Lumina” prin care, cu alte cuvinte, suntem îndemnaţi să credem şi să nu cercetăm, să avem încredere în tot ce ni se oferă ca şi cum doar ceea ce ni se comunică “oficial” ar constitui adevărul. Părintele arhimandrit Ciprian îndeamnă la “pace şi discernământ duhovnicesc”, dar dictatura impusă prin articolul 22 din Creta, arată că tocmai acestea lipsesc. Altfel nu s-ar fi ajuns în această situaţie. Cu regret o spunem că dacă la sinodul din Creta ar fi existat cu adevărat discernământ duhovnicesc, în loc de diplomaţie şi compromis, deciziile ierarhilor participanţi ar fi fost acceptate de întreaga Biserică Ortodoxă. Să înţelegem că patriarhiile care nu au participat, nu au discernământ? Cele patru patriarhii care, văzând direcţia în care merg lucrurile, au refuzat să participle: a Rusiei, a Bulgariei, a Georgiei şi a Antiohiei. Menţionăm că patriarhia Rusă a avut intenţia de a participa la acest sinod, dar datorită opoziţiei clericilor ruşi şi a studierii documentelor premergătoare, s-a răzgândit înainte cu o săptămână, anunţând că nu se prezintă.

 

Andrei Marian Filipescu

(licenţiat în teologie ortodoxă)

 

Basilica, biroul de presă al Bisericii noastre Ortodoxe Române, DEZINFORMEAZĂ! Pînă cînd va mai dezinforma acest birou?! Iată cea mai recentă (?) dezinformare (rugăm citiți textul reprodus în întregime): O caterisire virtuală şi dezinformarea făcută prin site-ul oficial al Patriarhiei Române: basilica.ro

Basilica, biroul de presă al Bisericii noastre Ortodoxe Române, DEZINFORMEAZĂ! Pînă cînd va mai dezinforma acest birou?! Iată cea mai recentă (?) dezinformare (rugăm citiți textul reprodus în întregime): O caterisire virtuală şi dezinformarea făcută prin site-ul oficial al Patriarhiei Române: basilica.ro

http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/09/o-caterisire-virtuala-si-dezinformarea.htm

Preotul Matei Vulcănescu dezminte ştirea eronată de pe site-ulbasilica.ro în care se menţionează o eventuală caterisire a clericilor greci care au intrat în dialog cu patriarhia Georgiei. Ştirea preluată de Patriarhia Română de pe un site neoficial a dus în eroare pe mulţi credincioşi ortodocşi din România. Cui i-a folosit această diversiune şi care a fost scopul?

Clericii greci au mers în Georgia la invitaţia scrisă a patriarhului Ilia al Bisericii Ortodoxe a Georgiei. Repercusiunile asupra lor nu au temei canonic sau dogmatic. 

Se încearcă o intimidare din partea ierarhiei aservite globalizării în plan religios.

În 31 august 2016 pe siteul oficial al Patriarhiei Române a apărut  o ştire in care se menţionează de o propunere de caterisire a grecilor care se împotrivesc oficializării ecumenismului prin sinodul din Creta. Ştirea este prezentată în aşa fel încât cei care se împotrivesc ecumenismului în mod oficial şi direct sunt consideraţi dezbinători şi turbulenţi. În acest sens Basilica a preluat un articol de pe un site neoficial în care un anume Panagiotis Andriopoulos îşi dă cu părerea. Numele site-ului este “Fos Fanariou”, în traducere: “Lumina Fanarului”. După cum îi spune şi numele, site-ul aserveşte patriarhia de Constantinopol, fiind administrat de apropiaţi ai patriarhului Bartolomeu de Constantinopol. Pe site-ul oficial al Patriarhiei de Constantinopol nu a apărut nici o ştire referitoare la o eventuală caterisire a clericilor greci care se opun deciziilor ecumeniste luate în Creta.

În ştire se aminteşte de articolul 22 (documentul 6) din Creta în care se condamnă orice altă opinie contrarie deciziilor ierarhilor ecumenişti ce s-au autoproclamat stăpâni ai întregii ortodoxii. Unii clerici greci susţin că acest articol „22” a apărut la recomandarea observatorilor catolici care au supravegheat desfăşurarea sinodului autodenumit „panortodox”.

Profesorul Theodor Zisis a luat în râs ştirea de pe basilica.ro spunând că: „Dacă s-au gândit să vină cu repercursiuni asupra noastră e bine, înseamnă că nu au alte variante de a ne combate”. Atât Patriarhia de Constantinopol, cât şi Patriarhia Română, nu au adus nici un argument teologic în care să susţină documentele semnate în Creta. Răspunsurile lor fiind mereu evazive şi confuze având un temei în logica lumească cu influenţe globaliste în plan religios.

Administratorul site-ului „Lumina Fanarului” de unde a preluat ştirea Patriarhia Română spune că preoţii şi teologii greci care au plecat în Georgia au facut dezbinare şi au adus prejudicii Bisericii Ortodoxe. Preotul Matei Vulcănescu susţine că delegaţia grecilor care s-a deplasat în Georgia, a avut invitaţie specială, nominalizată, din partea patriarhului Ilia al Bisericii Ortodoxe a Georgiei. Patriarhia Georgiei nu a avut până în prezent vreo reclamaţie sau nemulţumire, în ce priveşte activitatea avută în jurisdicţia sa canonică, faţă de clericii greci pe care i-a invitat patriarhul Ilia. Din felul în care Panagiotis Andriopoulos prezintă ştirea reiese că patriarhul Georgiei ar fi fost influenţat de delegaţia clericilor greci să nu se prezinte în Creta, ceea ce este o informaţie falsă. Cine e naiv să creadă absurdităţi de acest gen? Să înţelegem din ştirea prezentată pe basilica.ro că patriarhul Ilia este inconştient de decizia luată de Biserica Georgiei? Cu siguranţă nu poate fi aşa, ci doar aşa se doreşte să se dea impresia.

Patriarhia Română ne acuză că facem schismă, dar încă nu a dovedit acest lucru” spune preotul Matei Vulcănescu, unul dintre cei nominalizaţi în articolul preluat de basilica.ro, care continuă: „Ne-am despărţit noi de Biserica Ortodoxă, sau am facut vreo erezie? Cum pot ei să susţină aşa ceva? Cred că e o greşeală”. Cert este că ierarhia BOR şi susţinătorii ecumenismului în România răspândesc zvonul că cei care nu acceptă deciziile ecumeniste din Creta ar fi schismatici şi se împotrivesc conducerii bisericeşti făcând dezbinare şi ruptură în Biserica. Acesta este un abuz şi o diversiune menită să aducă preoţii la tăcere pentru ca populaţia României să nu afle adevărul despre ce s-a stabilit la sinodul din Creta (anul 2016). Neavând argumente teologice, ecumeniştii din România induc ideea că cei care respectă învăţăturile dogmatice şi canonice ale Bisericii Ortodoxe sunt „fanatici”, „extremişti”, „fundamentalişti”, „retrograzi” etc., expresii prin care ecumeniştii se aliniază noii religii a viitorului: New Age -ul.

Referitor la decizia Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei de a nu fi primit la slujbe preotul Matei Vulcănescu, în jurisdicţia canonică a acestei mitropolii, aflăm că există o divergenţă de păreri în ce priveşte ecumenismul. Deşi părintele Matei susţine că nu a avut niciodată atac la persoana vreunui ierarh, spune că a intenţionat de mai multe ori să discute cu ierarhii ecumenişti din România dar a fost ignorat sau refuzat categoric. Unul dintre ierarhii care a fost combătut teologic, de către preotul Matei Vulcănescu şi de către IPS Serafim de Pireu, este IPS Nifon de la Târgovişte: „L-am combătut teologic fără a avea intenţia să îl supăr. Am avut o poziţie tranşantă faţă de ecumenism şi faţă de documentele semnate de Înalt Preasfinţia sa la Busan (Corea de Sud –n.red.), în 2013, dar nu am nimic personal cu dânsul. Îl respect ca pe oricare arhiereu al Bisericii Ortodoxe.

Detalii vezi aici:

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2014/03/31/ips-serafim-pireu-ips-nifon-busan-cmb/

https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2014/06/18/cinci-mitropoliti-greci-acuza-pe-ips-nifon-pentru-declaratii-eretice-se-cere-iesirea-din-consiliul-mondial-al-bisericilor/

Decizia prin care preotului Matei Vulcănescu i se interzicere să slujească în teritoriul canonic al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, a fost luată în urma propunerii IPS Nifon Mihăiţă al Târgoviştei, membru al sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei.

Margareta Nicoară

Marius Pop

Vedeti si: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/09/crestinul-ortodox-intre-glasul_2.html