24 decembrie 1864: Episcopia ortodoxa a Transilvaniei de la Sibiu a devenit Mitropolie.

 În general, s-a accentuat mult că înfiinţarea Mitropoliei româneşti din Transilvania s-a realizat prin decret imperial (autograf) la 12/24 decembrie 1864 , acordându-se o mică importanţă Sinodului episcopesc din 13 august 1864. Este, totuşi, deosebit de interesant faptul că monarhul a dorit ca decretul său să fie precedat de un act sinodal, canonic, al Mitropoliei de Carloviţ, care pentru noua Mitropolie românească nu era altceva decât Biserica mamă.

Prin decizia Sinodului episcopesc, nu doar că s-a realizat separarea bisericească a românilor ortodocşi de cei sârbi, ci s-a înfiinţat o Mitropolie autocefală, din punctul de vedere al relaţiei canonice faţă de Mitropolia de Carloviţ.

Desigur, termenul de autocefalie nu a fost folosit în acel moment, ci a fost menţionată doar formula Mitropolie coordonată cu cea sârbească. Motivul a constat probabil în teama sârbilor de a fi nevoiţi să împartă în mod echitabil fondurile Mitropoliei de Carloviţ. Prin urmare, ierarhii sârbi au evitat, în timpul Sinodului din 1864, folosirea termenului de autocefalie. Însă nici Andrei Şaguna nu l-a revendicat, dată fiind concepţia sa canonică, prezentată mai sus.

Că în discuţie se afla totuşi statutul de autocefalie, este demonstrat şi de faptul că episcopul rival cu Şaguna, Eugen Hacman, în memoriul adresat Sinodului episcopesc din septembrie 1864, accentua faptul că Mitropolia veche a Transilvaniei (la care făcea referire ierarhul de la Sibiu în numeroasele sale memorii) nu deţinuse statutul de autocefalie

 Mitropolia de la Sibiu a avut propriul Sinod al episcopilor,  propriul Statut şi propriile regulamente bisericeşti, propriile Sinoade (Adunări) eparhiale şi propriile instanţe judecătoreşti. Ierarhii Mitropoliei de la Sibiu au fost aleşi de propriile organisme bisericeşti, nefiind necesară decât confirmarea monarhului, nu şi a întâistătătorului altei Biserici autocefale.

De asemenea, conducerea Mitropoliei româneşti din Transilvania a întreţinut relaţii, pe principiul egalităţii, cu Biserica Ortodoxă din Regatul României. Astfel în 1881 (deci înainte de recunoaşterea oficială a autocefaliei Bisericii din Regat), principalul for administrativ al Mitropoliei (Congresul Naţional Bisericesc) a rugat Sinodul episcopesc (supremul for canonic şi strict bisericesc) să participe la acţiunea de înnoire lingvistică a cărţilor de cult, pe care dorea să o întreprindă Sf. Sinod de la Bucureşti.

Pe de altă parte, alegerile de întâistătători ai celor două Biserici româneşti (din Vechea Românie şi din Transilvania) au fost aduse la cunoştinţa celeilalte Biserici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s