Astazi 17 ianuarie prăznuim pe Sfântul Cuvios Antonie Cel Mare. Cea mai veche manastire din lume, atestata documentar, este Manastirea Sfantul Antonie cel Mare, din Egipt. Intemeiata in jurul anului 356, in urma mortii Cuviosului Antonie cel Mare, manastirea se afla la poalele muntilor Al-Qalzam, in apropiere de localitatea Al Zaafarana. Unul din cei mai mari sfinti ai Bisericii crestine și unul dintre cei mai mari si mai vestiti calugari din primele veacuri a fost Sfantul Antonie cel Mare. Si pana la el au existat pustnici, barbati si femei care, renuntând la bunurile lor si la bucuriile pamantesti, isi inchinau toata viata lor numai grijii pentru mantuirea sufletului, dar aproape toti acesti vrednici ostenitori pentru imparatia lui Dumnezeu nu s-au departat prea mult de locul unde se născuseră.
Sfantul Antonie cel Mare este printre cei dintai care s-au desprins cu totul de zarva si de patimile lumesti si s-au retras în adancul pustiei, pentru ca acolo, prin asprimea vietii, prin meditatie adanca si prin lucrul mainilor, sa traiasca din plin bucuriile intalnirii cu Dumnezeu inca din aceasta viata. Cu Sfantul Antonie s-a implinit inca o data cuvantul Evangheliei: „Ca nu se poate ascunde cetatea care sta deasupra muntelui”. Caci, pe cat se afunda mai in adancul pustiei, ascunzandu-se de oameni si pornind in viata cea sfanta, cu atat mai mult se auzea despre el. Si il cautau mai ales necajitii lumii acestia, bolnavi de tot felul, dar si suflete dornice de calauza sigura spre imparatia lui Dumnezeu. Mai ales prin el, dar si dupa el, pustiurile sterpe ale Tebaidei Egiptului au inceput sa se umple cu schituri si cu manastiri in care multimi nenumarate de tineri si varstnici duceau o viata asemenea ingerilor, sub inraurirea duhovniceasca a marelui Antonie. Pe drept cuvant el a fost numit „Parintele Parintilor”.
Sfantul Antonie cel Mare s-a nascut in satul Come din sudul Egiptului, catre anul 251. Pe vremea aceea, crestinismul inca nu era eliberat cu totul, ci se afla sub persecutia marilor prigonitori Diocletian si Maximian. Parintii lui, oameni foarte bogati, l-au crescut in dragostea de Dumnezeu si in dreapta credinta, dar au murit amandoi cand tanarul Antonie abia implinise 18 ani. A ramas orfan, impreuna cu o sora a lui mai mica – doi copii orfani, stapani insa peste multe avutii. Mergand foarte des la biserica, tanarul Antonie a auzit intr-o zi un cuvant din Evanghelie, acel raspuns dat de Iisus tanarului bogat: „Vinde tot ce ai si imparte saracilor, si vei avea comoara in cer. Apoi vino si urmeaza-mi Mie”. Aceste cuvinte l-au incurajat foarte mult; socotind ca erau spuse si pentru el, a impartit la saraci toate ogoarele si toate averile pe care le mostenise de la parinti. Pe sora lui a incredintat-o unui grup de fecioare care traiau retrase, ducand o viata curata si tematoare de Dumnezeu, iar el a ramas intr-un loc singuratic, aproape de satul lui, ducand pe cont propriu o viata pustnica, miscandu-se in jurul satului lui, unde erau, din loc in loc, batrani mai in varsta care traiau o viata foarte aspra si se hraneau mai mult cu Sfanta Scriptura.
Nu erau manastiri in timpul acela. Tanarul Antonie mergea la acesti batrani intelepti si culegea de la ei tot ceea ce simtea ca este mai de folos pentru viata lui. Ravna lui era asa de mare, incat, ori de cate ori auzea de vreun pustnic, se ducea sa-l vada si sa traiasca macar putina vreme in preajma lui, ca sa culeaga de la el merinde pentru suflet, din invataturile si din chipul vietuirii lui, apoi s-a retras mai departe, intr-un mormant parasit, si a inceput sa traiasca acolo, iar unul din prietenii lui ii aducea paine – la inceput la cateva luni, apoi la un an, apoi la doi ani. Si el statea acolo si se ruga zi si noapte, sporind in apropierea de Dumnezeu. Manca o data pe zi, dupa apusul soarelui, putina paine cu sare si apa. Uneori ajuna cate doua sau trei zile. Toata noaptea o petrecea in rugaciune, iar putina odihna pe care si-o ingaduia era pe o rogojina sau pe pamant gol. Haina lui era o panza de sac si un cojoc pe deasupra, cand ii era frig. Folosea toate mijloacele sa-si supuna trupul sufletului si sporea foarte mult, cu adevarat. Pentru ca cel ce se roaga lui Dumnezeu sporeste cu adevarat si dobandeste niste lumini in mintea lui si niste energii deosebite in trupul lui. Dar diavolul nu ne sufera cand nu vrem sa facem voia lui. Cand facem voia diavolului, putem sa juram ca nu exista diavol. Abia cand incepem sa ne rugam incepem sa simtim si prezenta diavolului.La douazeci si cinci de ani, Sfantul Antonie traia din mormant in mormant. Cand il descopereau intr-un mormant, cand dadeau oamenii de el, a doua zi nu mai era acolo, mutandu-se in alta parte, ca sa nu fie laudat pentru aceasta vrednicie tinereasca a lui. Diavolul era si el foarte prezent acolo. Dar Sfantul Antonie le-a biruit pe toate acestea cu ajutorul lui Dumnezeu, prin rugaciuni staruitoare, prin osteneala si prin post, prin lucrul mainilor lui
Biruind toate aceste trei feluri de ispitiri – lupta gandurilor, poftele trupesti si infricosarile diavolesti, Sfantul Anronie s-a facut mai iscusit in lupta cu sine insusi si, crescand in ei ravna, s-a retras si mai in adancul pustiei, dincolo de Nil, intr-o pestera aflata intr-o veche cetate parasita, pe inaltimea unui munte.Aici a trait aproape douazeci de ani, in cea mai aspra pustnicie. Ziua imbina rugaciunea cu lucrul mainilor – lucra cosnite si rogojini – iar de cu seara se odihnea putin. La miezul noptii se scula la rugaciune, stand cu mainile ridicate pana la rasaritul soarelui. De multe ori ii spunea soarelui: „De ce vii sa-mi tulburi linistea? O, soare, de ce-mi rasari acum? Ce sa fac eu cu lumina ta, cata vreme eu am in minte pe Soarele Hristos?” Caci rugaciunea era pentru el si lumina si hrana si plinatate a bucuriilor. Dar si acolo, in munte, lumea a aflat despre el si au inceput sa vina la el. Veneau si multi filozofi sa-l intrebe diferite lucruri, dar Antonie nu invatase carte. Pentru ca in Egiptul acesta fierbinte si in timpul acesta cand paganismul se intalnea cu crestinismul, stricaciunea tinerilor era foarte mare, si tanarul Antonie, vazand patimile care navaleau peste tineri, a renuntat sa mai invete carte.
Dar Dumnezeu i-a dat o deosebita intelepciune, si era lucru de mirare cat era de patrunzator si ascutit la minte. El nu cunostea decat limba lui de acasa, iar in limba egipteana vorbea prin talmaci. Cand veneau la el filozofii din Egipt, el le spunea un lucru foarte simplu: „Daca ati socotit ca sunt prost, de ce ati venit la mine? Iar daca ma socotiti intelept, faceti si voi ceea ce am facut eu” – adica le recomanda aceste nevointe pentru Dumnezeu, spunandu-le: „Cel cu mintea sanatoasa nu are nevoie de carte”. Fiind adanc patruns de duhul smereniei si al dragostei de Dumnezeu, dorea sa ramana cat mai necunoscut de lume si cat mai aproape de Dumnezeu. Dar vestea despre sfintenia vietii lui a atras un mare numar de ucenici in preajma lui. La inceput s-a impotrivit sa fie conducatorul lor, dar mai tarziu a intemeiat doua manastiri mari (Manastirea Faium si Manastirea Pispiri) si mai multe schituri. Numarul vietuitorilor de la aceste manastiri depasea cincisprezece mii, iar multi dintre ei locuiau in pesterile naturale de unde fusesera scoase blocurile de piatra pentru piramidele Egiptului. Sfantul Antonie nu le-a facut reguli, asa cum a procedat mai tarziu Sfantul Pahomie cel Mare. Ucenicii lui traiau direct dupa exemplul vietii lui si dupa povetele pe care le primeau de la el. El le insufletea focul dragostei si al dorului dupa imparatia lui Dumnezeu, invatandu-i si cu vorba, dar mai ales cu chipul vietuirii lui sfinte. Nu inceta a avea grija de dansii, chiar si atunci cand era departe de ei.
Pe timpul prigoanelor poruncite de Maximian, crestinii erau chinuiti cumplit, sfasiati de fiare, ucisi fara mila. Sfantul Antonie a iesit din pustie si a coborat in Alexandria sa-i intareasca pe crestini. Ii incuraja pe cei prigoniti, dar avea multa ravna in suflet si dorea sa se invredniceasca si el de moarte muceniceasca pentru Hristos.
Voiau sa-l aresteze si pe el, dar Dumnezeu nu a ingaduit acest lucru si l-a crutat de martiriul sangelui, indrumandu-l iarasi spre schivnicia lui, ca sa fie cat mai de folos ucenicilor sai. Caci exista, frati crestini, nu numai un martiriu al sangelui, ci si un martiriu al pustniciei, un martiriu al ostenelilor pustnicesti alese de buna voie. In ciuda acestor osteneli, Sfantul Antonie era foarte sprinten si foarte viguros. A trait o suta cinci ani. Pe la anul 355, el a fost rugat de Sfantul Atanasie sa faca o noua calatorie in Alexandria, sa-i intareasca pe crestinii ortodocsi, tulburati de erezia ariana. El a coborat din nou in piata publica din Alexandria si a vorbit in asa fel, incat cuvintele si minunile lui au atins la inima nu numai pe crestini, ci si pe pagani, dintre care multi au cerut apoi sa fie botezati.
Acolo s-a intalnit cu Didim cel Orb, acel mare teolog care, desi orb de la varsta de patru ani, a scris un tratat intreg despre Sfanta Treime. Lui ii spune Sfantul Antonie asa: „O, Didim, ce folos au acesti ochi? Toate jivinele au ochi: sa fure, sa omoare, sa vada prada. Tu insa ai acei ochi interiori care vad atat de limpede pe Dumnezeu Cel slavit in Treime”.
Apoi, intorcandu-se iar in pustie la ucenicii sai si simtind ca i se apropie sfarsitul, a luat deoparte pe doi dintre ei, pe Macarie si Amatas, poruncindu-le ca dupa moartea lui sa-i ingroape deindata trupul, dar intr-un loc in care nimeni sa nu mai stie unde se afla mormantul.Era acest obicei in Egipt, ca mortul sa fie tinut in sicriu, in casa, mumificat. Sfantul Antonie se temea sa nu-i fie si lui imbalsamat trupul, dupa obiceiul egiptenilor. Tot acum el randuieste cui sa se imparta hainele lui: „Dati episcopului Atanasie cojocul cu mantaua pe care ma culc; episcopului Serapion dati-i pielea de oaie, iar voi luati sacul”. Iata ce avere avea el: trei obiecte de imbracaminte.
Se spune despre el ca niciodata nu a fost biruit de dorinta unei hrane mai bune si niciodata nu si-a spalat picioarele cu apa. Si sa nu ne miram de acest lucru, pentru ca in Orient este foarte multa caldura, dar este si un curent de aer, care nu lasa murdaria pe trup. Un aer uscat si placut, care te face sa nu simti nevoia unei spalari – asa cum se intampla in Europa, sau in alte tari ale lumii.
A murit la 105 ani, pe 17 ianuarie 356. A fost inmormantat asa cum a dorit el. Dar peste cinci ani, Sfantul sau trup a fost gasit neputrezit si a fost stramutat cu mare cinste in Alexandria, iar apoi, la anul 635, la Constantinopol. Mai apoi, in timpul cruciadelor, a fost dus in sudul Frantei, in orasul Arles, savarsind pretutindeni multe minuni.
Frati crestini, in fericita si lunga sa viata, plina de truda aspra si de mare sfintenie, Sfantul Antonie a scris putin, dar a invatat mult, nu numai cu cuvantul, cat mai ales cu exemplul propriei sale vieti. Ca scrieri ramase de la el avem: „Invataturile despre buna purtare a oamenilor, in 170 de capete”, care se gasesc in primul volum din Filocalie; sapte „Scrisori duhovnicesti”, pastrate in colectia Migne – „Invataturi despre viata morala a oamenilor si despre buna purtare, in 170 de capete”, in Filocalia sfintelor nevointe ale desavarsirii, vol.I; J.P.Migne Patrologiae graecae, XL; 40 de cuvinte si invataturi incluse in Pateric. Invataturile lui sunt practice, scurte si cu miez, izvorate din contactul lui direct cu realitatea vietii duhovnicesti. Ele sunt o calauza plina de lumina si pentru noi toti, cei de astazi, calauza si indemn spre imparatia cerurilor. Cu ingaduinta dumneavoastra, vreau sa va citesc cateva cuvinte din invataturile sale, ca sa va trezesc dorul de a le cauta si de a le citi singuri, in casa si in singuratatea inimii dumneavoastra. Iata: „Va veni vremea ca oamenii sa innebuneasca si cand vor vedea pe cineva ca nu innebuneste, se vor scula asupra lui, zicandu-i ca el este nebun, pentru ca nu este asemenea lor”.”Fa bine celui ce-ti face rau, si-ti vei face prieten pe Dumnezeu. Nu grai de rau pe vrajmasul tau catre nimeni, ci deprinde-te cu rabdarea, cu blandetea si cu smerenia”. „Iata semnele dupa care se cunoaste un suflet imbunatatit: privirea, mersul, glasul, rasul, ocupatiile si intalnirile cu oamenii. Toate acestea se indrepteaza spre tot mai multa cuviinta. Caci mintea cea iubitoare de Dumnezeu se face strajer treaz si opreste intrarea patimilor si a rusinoaselor aduceri aminte”. Sfantul Antonie cel Mare continua sa fie foarte prezent in viata noastra. Dumnezeu insusi a ajutat si a lucrat asupra acestei popularitati a Sfantului Antonie cel Mare, pentru ca, desi a stat ascuns in pesteri, in morminte, in adancuri de pustie si in munte, vestea despre el s-a auzit in toata lumea crestina. Acest urias al Duhului Sfant, care ii facea de ras pe diavoli si diavolii fugeau de el, acest Parinte al Parintilor si astazi face foarte multe minuni, atunci cand ne rugam cu credinta, cu incredere in puterea lui Dumnezeu si in rugaciunile lui. Pe acest puternic al duhului sa-l aveti la inima si sa va rugati lui, pentru ca el nu se afla undeva departe, la distanta de 1700 de ani, ci este foarte aproape de noi; el aude ce vorbesc eu acum. Sa-l aveti la inima si, de cate ori puteti, cititi si Acatistul lui, cu toata atentia si cu toata credinta, pentru ca ne poate ajuta cu adevarat. Nevointele Sfantului Antonie au fost foarte mari. Sa nu ne speriem de marimea lor, noi sa facem atat cat putem. In orice stare ne-am afla, daca ne intoarcem din toata inima, Dumnezeu ne primeste si ne va da plata impreuna cu aceia care au patimit si au suferit pentru Hristos de la inceputul vietii lor.Dar sa va intoarceti la Dumnezeu din adanc, cu toata inima, nu numai cu buzele. Si catre aproapele sa v.i intoarceti cu toata dragostea, asa cum vrea Dumnezeu, adica sa traim cu totii in pace si in buna intelegere.Dumnezeu este mereu viu si prezent in viata lumii, asa cum era foarte aproape de Sfantul Antonie: „Aici eram, Antonie, si priveam la nevointa ta!” Ceea ce facem noi este vazut de Dumnezeu si se inregistreaza pana la ultimul cuvant desert pe care-l rostim. Asa spune Mantuitorul: „In ziua aceea, veti da seama pentru tot cuvantul desert”. Este cumplit acest avertisment, pentru crestini! Amin (publicat pe f.b de Ioan Monahul)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s