http://www.mesageruldeurziceni.ro/home/article/ro/Dezvaluiri/Intronizarea_politica_a_unui_cleric_controversat_PS_Episcop_Vicentiu_Grifoni

Editia numarul: 273 / 17-07-2009

Intronizarea politică a unui cleric controversat – PS Episcop Vicenţiu Grifoni

Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor are un nou chiriarh, în persoana PS Episcop Vicenţiu, fost vicar patriarhal până la data de 18 iunie[2009]. Cu 10 zile înainte de intronizarea sa, oficiată la Catedrala Episcopală din Slobozia, şedinţa sinodală prezidată de PF Patriarh Daniel l-a desemnat pe PS Vicenţiu drept noul Episcop al Sloboziei şi Călăraşilor. Rezultatul votului secret al membrilor Sinodului BOR a fost covârşitor în favoarea vicarului patriarhal de la acea vreme, acesta impunându-se la scor în faţa contracandidatului său, PS Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. În ziua de Rusalii, ceremonia religioasă în care PS Vicenţiu a fost uns episcop al Sloboziei şi Călăraşilor a fost, însă, una penibilă, pe de o parte din cauza prezenţei în Catedrala din Slobozia a unor oameni politici care au descoperit brusc municipiul şi religia şi, pe de altă parte, prin prisma bizarei iniţiative a noului episcop de a-şi declara susţinerea faţă de un proiect guvernamental promovat de ministrul Blaga.

Confiscarea unei semnificaţii

Într-o Catedrală ticsită de mulţime pestriţă, SPP-iştii în odăjdii şi cei „în civil” i-au distanţat pe enoriaşi de feţele bisericeşti şi politice, ocupante ale locurilor din faţă, ca nu cumva unii dintre aceştia să aibă un motiv în plus de sufocare, în afara lipsei unui sistem de ventilaţie. Actori în acelaşi tablou jenant, clericii şi politicienii au demonstrat buna conlucrare frăţească între Stat şi Biserică, în vreme de criză şi în prag de alegeri.

Dacă pe mulţi dintre ierarhi îi scoteau din anonimatul ilustru doar engolpioanele şi paftalele, figurile politice prezente la eveniment nu aveau probleme de notorietate şi popularitate. Traian Băsescu, preşedintele României, devenit în finalul slujbei primul credincios al ţării, a venit la Slobozia însoţit de consilierul său pe probleme religioase, Bogdan Tiberiu Cazaban si de secretarul de stat în Ministerul Culturii şi Cultelor, Adrian Lemeni. La jumătate de pas în spatele preşedintelui, ministrul Blaga şi mina sa sobră. Doi metri mai încolo, eurodeputatul Gigi Becali bătând mătănii ca un profesionist în domeniu. În zonă, înşiraţi în nicio ordine, presedintelele PRM, Corneliu Vadim Tudor, preşedintele PNŢCD Marian Petre Miluţ, omul de afaceri George Constantin Paunescu, parlamentarii ialomiţeni Marian Neacsu, Cristina Pocora, Gheorghe Tinel, liberalul Dan Motreanu, Codrin Sefanescu, Marius Marinescu, preşedintele CJI, Silvian Ciupercă, vicepreşedintele Ştefan Muşoiu, primarul Sloboziei, Gabi Ionascu, prefectul Alecsandru Ştiucă, subprefecţii Gheorghe Babagianu şi Gigi Petre, liderul PDLIalomiţa, Marinică Cazacu, consilieri judeţeni şi locali, primari şi viceprimari.

Credincioşii veniţi să asiste la un eveniment cu semnificaţii şi implicaţii istorico-religioase – biblica „punere de episcopi”, s-au trezit spectatorii unei defilări de cadre şi reprezentanţi ai organului de stat, organizată în cinstea ridicării în grad a „unuia de-al lor”… Până şi predica din finalul slujbei a fost înlocuită cu o cuvântare, iar discursul de mulţumire al protagonistului principal a lăsat locul unui program de acţiune, cu garanţii de execuţie cu tot.

Politica de amvon

Punctul culminant al spectacolului politic a fost reprezentat de cuvântarea lui Băsescu din faţa altarului, excursia preşedintelui în altar, pentru o convorbire de taină cu Patriarhul Daniel, şi laudele aduse de noul episcop ministrului Vasile Blaga.

Credincioşii prezenţi şi telespectatorii posturilor TV care au mediatizat acest caz vor fi privit consternaţi scena cuvântării ţinute de preşedintele din faţa altarului şi a uşilor împărăteşti, stând pe podiumul rezervat numai înalţilor ierarhi bisericeşti. În fapt, gestul preşedintelui denotă ori o crasă necunoaştere a unor canoane şi practici busericeşti elementare, ori o sfidare la adresa acestora. Şi, din păcate, scenariul penibil şi gesturile reprobabile făcute de eroii principali ai întronizării de la Slobozia nu s-au oprit aici.

Nu ştim câtă lume a închis ochii la tupeul preşedintelui de a cuvânta dintr-un loc destinat exclusiv feţelor bisericeşti. Dacă ne gândim însă că vorbim despre o manifestare băsesciană, multe apucături neconforme tiparelor morale şi canonice de larg consum ni s-ar părea cel puţin în firea lucrurilor. De aceea, suntem siguri că noul episcop al Sloboziei şi Călăraşilor a paralizat de uimire mai mulţi enoriaşi decât preşedintele Băsescu, în momentul propriului discurs. Practic, toate încălcările de canoane şi norme ale bunului simţ comise de şeful statului au devenit brusc simple copilării pe lângă declaraţiile de activism politic şi susţinere programatică ale PS Vicenţiu Grifoni. Prea Sfinţia Sa Vicenţiu i-a spus ministrului Blaga că-l va căuta în perioada următoare, pentru susţinerea unor proiecte cu banii din visteria ţării, cum ar fi cel de reabilitare termică a locuinţelor: „Aş vrea să încep acest cuvânt prin a face o mulţumire ministrului Blaga. Acum ne-am dat seama de ceea ce înseamnă programul dumneavoastră de izolare termică a locuinţelor şi a cladirilor, domnule ministru… Vă promit că voi apela la bunavoinţa dintotdeauna, pe care ne-aţi arătat-o domnia voastră, şi sperăm să împlinim şi aici în Slobozia acest program.” Declaraţia a stârnit hohote de râs, deşi nici ca glumă nu stătea în picioare. În plus, la un eveniment de asemenea anvergură emoţională şi încărcătură spirituală, glumiţele ieftine făcute de un înalt ierarh denotă o stare de fapt îngrijorătoare.

De fapt, gluma a venit mai târziu, comisă de către regizorul întregii desfăşurări de forţe – PF Daniel. După discursul preşedintelui Băsescu, PF Patriarh i-a tăiat de la cuvânt pe toţi cei ce urmau la cuvânt. În afară de PS Vicenţiu, a căr[u]i intervenţie era absolut obligatorie, excepţia fericită la nivel de susţinere a cuvântării s-a numit primarul Gabi Ionaşcu. Probabil, noroc cu ideea de înmânare a cheilor oraşului şi a altor câteva distincţii municipale, altfel, ar fi fost şi el una dintre victimele glumei Patriarhului cu discursurile. Practic, fără introduceri sau motive plictisitoare, Prea Fericirea Sa a făcut menţiunea că nu se cade a mai ţine cineva un discurs după preşedinte, astfel că, toţi vorbitorii înscrişi la cuvânt au fost invitaţi să ţină bine de vorbe până la agapa de după ceremonie, acolo unde urmau să cuvânte şi ei, într-un final.

Peremiştii n-au prins gluma Patriarhului şi au părăsit Catedrala, la fel cum făceau pe vremuri cu sala de şedinţe din Parlament. Un discurs fără amvon, fără enoriaşi, fără presă, înseamnă risipă de energie. Bătuseră degeaba drumul până la Slobozia…

PS Vicenţiu – note de CV

Cartea de vizită absolut impresionantă a noului Episcop al Sloboziei şi Călăraşilor nu ne va permite, din păcate, în cele ce urmează, să prezentăm decât reperele hotărâtoare ale vieţii Prea Sfinţiei Sale, repere care i-au creat de-a lungul vremii imaginea controversată de care „se bucură” în rândul clerului, al presei clericale sau de investigaţie şi nu în ultimul rând, al mirenilor interesaţi de cine îi păstoreşte.

Citând din CV-ul postat pe site-ul Patriarhiei Române, PF Vicenţiu s-a născut la 23 august 1954, în Bucureşti, din părinţii Petru şi Elena Grifoni, primind la botez numele de Victor. Parcursul teologic al existenţei sale începe în anul 1978, după absolvirea Institutului Teologic din Sibiu. În perioada 1978-1983, a fost corector şi secretar de editură, cu responsabilităţi în cadrul publicaţiilor în limba engleză, la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă din Bucureşti. După tunderea la monahism cu numele de Vicenţiu, în 1983, şi până în anul 1990, viitorul episcop a fost redactor la Editura Mitropoliei Olteniei şi a Arhiepiscopiei Craiovei, timp în care, cu binecuvântarea mitropolitului Nestor al Olteniei, a urcat treptele bisericeşti până la rangul de arhimandrit. La 1 august 1990, a fost numit ca superior al Aşezămintelor româneşti de la Ierusalim şi Iordan, şi reprezentant al Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului. Pe perioada şederii la Ierusalim, buna cunoaştere a limbii engleze i-a permis întreţinerea de bune raporturi atât cu Patriarhia Ierusalimului şi cu reprezentanţii celorlalte culte religioase de acolo, cât şi cu autorităţile Statului Israel. În 1994, PS Vicenţiu este ales Episcop-vicar patriarhal devenind arhiereu, ca recunoaştere a realizările obţinute pe perioada activităţii în Ierusalim şi Iordan. Până în anul 2001, PS Vicenţiu a coordonat Cancelaria Patriarhală, având şi responsabilităţi în departamentul financiar-contabil şi de presă. În 2001, a fost desemnat Secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi Secretar al Sinodului Permanent, din această postură reprezentând Patriarhia Română la mai multe întâlniri interne şi internaţionale şi prezentând punctul de vedere oficial al Bisericii Ortodoxe Române în diferite probleme, atunci când a fost necesar. Pentru această activitate de reprezentare bisericeasă a fost răsplătit de autorităţile statului român cu Ordinul Serviciul Credincios, iar de către Patriarhul Diodor al Ierusalimului cu Ordinul Crucea Sfântului Mormânt.

Una dintre cele mai controversate figuri ale BOR

O astfel de carieră impresionantă, cu o experienţă exersată în centrul vieţii creştine mondiale şi aplicată pe meleagurile autohtone nu de puţine ori pe ton autoritar, nu avea cum să nu iasă în evidenţă. De aceea, în ciuda accentelor renascentiste şi polivalente ale carierei sale, nu acestea au fost cele care au trasat liniile de forţă în imaginea sa publică.

Majoritatea covârşitoare a materialelor din presa centrală, publicaţiile societăţii civile şi chiar unele declaraţii ale unor înalţi ierarhi şi clerici, făcute la vremuri de schimbări în BOR, îi fixează imaginea noului episcop al Sloboziei şi Călăraşilor undeva între statutul de „ministru de Finanţe al Patriarhiei” şi cel de „fată bătrână al BOR”. Brodate pe această structură, articolele de presă prezintă pe parcursul a ani buni, un scenariu aproape seducător în ceea ce priveşte personalitatea, influenţa şi modul de lucru al PS Vicenţiu.

Evenimentul care l-a adus în prim plan pe fostul vicar patriarhal Vicenţiu Ploieşteanu a fost, fără îndoială, moartea Patriarhului Teoctist sau, mai bine zis, culisele ei. Considerată din primele zile o moarte suspectă, cu mai multe semne de întrebare decât ar fi suportat orice schimbare de Patriarh, dispariţia PF Teoctist n-a putut fi pe deplin explicată nici până azi, deşi lămuririle privind aranjarea sa din culisele BOR n-au lipsit niciodată din schemă. Arizanul întregii operaţiuni a fost indicat, pe canale deloc oficiale, a fi PS Vicenţiu, măiestria punerii în operă – de la recomandarea medicului şi internarea fostului Patriarh, până la operaţia acestuia şi moartea sa suspect de subită – părând a purta, spun cunoscătorii, amprenta de „import” de neconfundat a episcopului Vicenţiu Grifoni.

De la acest episod, imaginea publică a Prea Sfinţiei Sale s-a deteriorat rapid, accelerată, de publicizarea unui presupus scenariu ţesut în culisele alegerii ca Patriarh a mitropolitului Daniel, în detrimentul mult mai titratului Bartolomeu Anania. Ulterior, înverşunarea cu care PS Vicenţiu a atacat verdictele de colaboratore cu Securitatea a unor înalţi ierarhi ai BOR, i-a adus actualului locatar al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor statutul de „eminenţă cenuşie” a afacerilor Patriarhiei.

Reperele biografiei construite ulterior de către unii lideri ai opiniei publice, reprezentanţi ai presei sau ai societăţii civile, au prins tonalităţi greu de imaginat când vine vorba despre un cleric de asemenea calibru. Episcopului Vicenţiu i s-au negat mai întâi originile ortodoxe, prin descendenţa sa dintr-o familie italiană. Apoi i s-au pus la îndoială capacităţile muzicale elementare pentru preoţie, luându-se drept dovadă tonalitatea întrucâtva specială a vocii sale. A urmat prezentarea relaţiilor sale cu mitropolitul Nestor Vornicescu, al Olteniei, în forma unei legături dincolo de fire, PS Vicenţiu fiind numit în argoul clerical al acelor vremuri „madame Vornicescu”. Punctul culminant al biografiei episcopului Vicenţiu s-a concretizat în publicizarea întâlnirilor sale repetate cu reprezentanţi ai Marilor Loje Masonice, în baza unor presupuse contacte perfectate în timpul activităţii sale la Ierusalim şi Iordan. În final, conferirea Ordinului Crucea Sfântului Mormânt de către Patriarhul Diodor al Ierusalimului, a fost considerată o dovadă a apartenenţei masonice a PS Vicenţiu.

Aşa stând lucrurile, voci din sânul BOR încearcă să acrediteze ideea că alegerea ca episcop al Sloboziei şi Călăraşilor reprezintă, în fapt, pentru PS Vicenţiu o „binemeritată pensionare”, ca parte a măsurilor de împrospătare a clerului din jurul Patriarhului Daniel. În urmă cu un an, strategia a eşuat, după ce PS Vicenţiu a pierdut alegerile pentru scaunul de mitropolit al Olteniei în faţa ÎPS Irineu. Nu e mai puţin de luat în seamă faptul că, prin aducerea la Slobozia, PS Vicenţiu intră în dublă subordonare a PF Daniel – Patriarh al BOR şi mitropolit al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei – structură administrativă bisericească din care face parte Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor.

(Dora CIŞMAŞU)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s