i

Atenţionare: Prezentul articol al redacţiei noastre este exclusiv spre informarea publicului ortodox românesc despre persoana şi poziţia de pînă în 2015 a întemniţatului Patriarh Irineu al Ierusalimului şi nu îndemnăm prin aceasta creştinii ortodocşi români ce s-au îngrădit de erezia ecumenistă, în special după desfăşurarea sinodului tîlhăresc din Creta şi întărirea oficială a ereziei ecumeniste, la pomenirea numelui de ierarh al acestuia la Sfintele Liturghii. Dat fiind că datele problemei se puteau schimba de atunci, iar despre persoana patriarhului Irineu se găsesc foarte puţine informaţii în limba română, prezentăm cîteva date din viaţa sa, mai puţin cunoscute.

Precum se ştie din scrisoarea semnată de întemniţatul Patriarh Irineu al Ierusalimului la 20 iunie 2015, acesta:

  1. condamnă ecumenismul şi „biserica” ecumenistă ca una ce „nu este vie, ci moartă, căci minciuna ucide în sine tot adevărul”
  2. condamnă Consiliul Mondial al „bisericilor” şi susţine ieşirea din componenţa acestuia
  3. condamnă sinodul tîlhăresc din Creta, numindu-l „lipsit de har şi scîrbos în faţa lui Dumnezeu” pentru „revizuirea perfidă a teologiei şi antropologiei ortodoxe”
  4. mărturiseşte că „Sfîntul Duh lucrează doar în creştinii ortodocşi care stau în Adevăr. El nu poate conlucra cu faptele nelegiuiţilor”
  5. îndeamnă „episcopii puşi şi chemaţi de Dumnezeu pentru apărarea credinţei, … să adopte atitudinea mărturisitoare a Sfinţilor Părinţi în apărarea Ortodoxiei faţă de cei care o vând şi o supun pe placul lumii acesteia care zace în rău”
  6. cheamă „pe toţi membrii Bisericii-Mame a Sionului şi a întregii Ortodoxii, … să vină şi să ajute, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, la restabilirea ordinii canonice în Patriarhia” Ierusalimului.

Prezentăm mai jos un interviu realizat în 2015 şi ceva date din viaţa patriarhului

Patriarhul întemniţat

Cuviosul Patriarh al Sfîntului Oraş Ierusalim şi al întregii Palestine, (în lume Emanuil Scopelitis) s-a născut la 17 aprilie 1939 pe insula grecească Samos.

Din decembrie 1953 [de la vîrsta de 13 ani] el trece sub ascultare în Ierusalim. Din mărturiile personale al Patriarhului Irineu, devenirea sa duhovnicească întru monah şi primirea experienţei monahale s-a petrecut în Mănăstirea Eleonului a Bisericii Ortodoxe Ruse din Diasporă (BORuD)[1]. De atunci el a întreţinut cele mai apropiate şi cordiale legături duhovniceşti cu clericii din Misiunea Rusă din Ierusalim şi monahii BORuD aflaţi în Ţara Sfîntă.

În anul 1958 a fost tuns monah cu numele Irineu, în cinstea Sfîntului Sfinţit Mucenic Irineu, episcopul Lyonului (prăznuit la 5 septembrie pe stil nou) şi peste un an, în 1959, a fost hirotonit diacon în Biserica Ortodoxă a Ierusalimului. În 1963 a absolvit Şcoala Patriarhală din Ierusalim. În 1965 a fost hirotonit în preoţie. În 1966 a fost înălţat la rangul de arhimandrit.

Arhimandritul Irineu a petrecut 4 ani în Atena, unde, în anul 1970, a absolvit Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena.

După ce s-a întors în Ierusalim a săvîrşit ascultarea de redactor-şef al revistei „Noul Sion” şi de Preşedinte al Judecăţii Supreme Bisericeşti. A fost desemnat reprezentant oficial al Patriarhiei Ierusalimului la şedinţele teologice şi bisericeşti [din] întrunirile panortodoxe şi însoţea pe Patriarhii Benedict şi Diodor în vizitele lor oficiale, fiind cel mai apropiat consilier şi fiu duhovnicesc al Patriarhului Diodor.

În 1979 a fost numit Exarh al Bisericii Ortodoxe a Ierusalimului în Atena (precum a şi rămas pînă la înscăunarea sa ca Patriarh al Ierusalimului) şi responsabil pentru răspîndirea anuală în Grecia a Luminii Sfinte în Sîmbăta Mare.

La 27 februarie 1981 a fost ales, iar în martie al aceluiaşi an, în săptămîna Sfintei Cruci, a fost hirotonit arhiepiscop al Ierapolei. În 1983 a fost numit membru al Sfîntului Sinod al Bisericii Ierusalimului.

Printre alte iniţiative al Exarhului Patriarhal în Atena a fost susţinerea pelerinajului din Grecia în Ţara Sfîntă şi înfiinţarea revistei „Vocea Ierusalimului”. În 1994 a fost ridicat la rangul de mitropolit. Posedă limbile arabă, engleză, rusă şi ebraică.

La 13 august 2001 (31 iulie după calendarul bisericesc) în Biserica Sfîntului Mormînt a fost ales de către Sfîntul Sinod al 140-lea Patriarh al Ierusalimului, în acest cin urmînd după părintele său duhovnicesc, cuviosul Patriarh Diodor I, răposat în decembrie 2001. La 15 septembrie, în Biserica Învierii Domnului, a avut loc întronizarea lui.

Noul patriarh a avut o atitudine critică faţă de participarea ortodocşilor la ecumenism, a încercat să facă ordine în interiorul Patriarhiei şi să îndepărteze persoanele compromise. De asemenea, de la bun început şi-a declarat susţinerea sa în lupta pentru independenţa Palestinei, a întreţinut relaţii amicale cu conducătorul autonomiei palestiniene, Yasser Arafat, din care motiv autorităţile israeliene au refuzat să recunoască noul patriarh timp de 3 ani. Patriarhul Irineu, de asemenea, a contribuit la întărirea comunităţilor ortodoxe arabe în interiorul Patriarhiei Ierusalimului şi a hirotonit pentru acestea preoţi de origine arabă, fapt ce a trezit nemlţumirea altor arhierei greci, atît în Biserica Ierusalimului, cît şi în cea din Constantinopol. A întreţinut, tradiţional, strînse relaţii frăţeşti cu Biserica Ortodoxă Rusă din Diasporă (BORuD), fiind în comuniune euharistică cu ea.

Toate aceste fapte au servit drept motiv de apariţie a multor răuvoitori Patriarhului. Încheind tranzacţii frauduloase pe după spatele său cu bunuri imobile ale Patriarhiei, persoane din anturajul său (cu precădere cei pe care Patriarhul a vrut să-i îndepărteze) l-au învinuit de vînzarea terenurilor bisericeşti din Ierusalim, fapt ce ulterior nu s-a demonstrat în judecată. Presa israeliană şi greacă a declanşat o campanie de denigrare a Patriarhului, acuzîndu-l de încheierea tranzacţiilor frauduloase cu imobilele bisericeşti, chiar dacă dovezi în acest sens nu s-au prezentat.

În baza acuzaţiilor false, la 6 mai 2005, cu acordul Patriarhului Ecumenic al Constantinopolulului, Bartolomeu, Patriarhul legitim Irineu a fost îndepărtat din funcţie de către arhiereii greci ai Patriarhiei Ierusalimului. Tot atunci, la 11 mai 2005 site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei „patriarchia.ru”, citînd spusele Patriarhului Moscovei de atunci, Alexie (Ridigher), a scris deschis: „Ierusalimul are nevoie de un nou patriarh”. Deja la 24 mai 2005, sub preşedinţia Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, în Constantinopol a fost convocat un „Sinod panortodox” în cadrul căruia a luat parte activ Departamentul de Relaţii Bisericeşti Externe al Patriarhiei Moscovei şi, în lipsa Patriarhului Irineu, a avut loc judecata sa în contumacie, stabilindu-se ştergerea numelui său din diptice şi interzicerea pomenirii sale.

Considerînd acuzaţiile nefondate, iar imixtiunea Patriarhiilor ca ilegală şi necanonică,  Patriarhul Irineu a refuzat să demisioneze şi a continuat să slujească ca Patriarh. La 07 iunie 2005 Sinodul Patriarhiei Ierusalimului a hotărît să aplice o mustrare Patriarhului retractat, astfel că el a fost „izgonit din cinul actual”. Patriarhul nu a recunoscut nici această ilegalitate.

După cum indică Patriarhul Irineu în mesajul său din 2/15 septembrie 2010: „Îndepărtarea Noastră silnică din scanul Patriarhiei Ierusalimului după Paştele anului 2005 a avut loc în urma  ameninţărilor şi agresiunilor din partea clericilor complotişti, ce au servit drept unealtă fără precedent în istoria Bisericii de imixtiune făţişă a politicii şi diplomaţiei greceşti, la presiunea căreia s-au şi produs cele întîmplate. Aceşti clerici au adunat un grup de opozanţi şi au comis o infracţiunie canonică”.

De menţionat, că în[și]şi membrii sinodului patriarhiei Ierusalimului ce l-au descăunat pe Patriarhul Irineu, bazîndu-se pe Regulamentul Bisericii şi sperînd că patriarhul Irineu benevol va abdica din scaunul patriarhal, în mod cinic declarau: „patriarhii demisionează benevol. Nimeni nu-l poate destitui sau rechema pe patriarh, cu atît mai mult cei care se  află în afara Bisericii (vezi site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei patriarchia.ru, 11 mai 2005).

„Declaraţia membrilor frăţiei Sfîntului Mormînt cu privire la situaţia din Patriarhia Ierusalimului” cu atît mai mult mărturiseşte netemeinicia acuzaţiilor contra Patriarhului şi descoperă toată mizeria calomniilor aruncate împotriva lui de către funcţionarii patriarhali şi de către presă.

După cum este cunoscut, acuzaţiile de bază contra Patriarhului Irineu se refereau la faptul că acesta ar fi vîndut patrimoniul Patriarhiei unor cetăţeni ai Israelului. Însă acest fapt niciodată nu a fost demonstrat şi Patriarhul nu a fost condamnat pentru comiterea acestui fapt. Pentru a da legitimitate înlăturării anticanonice a Patriarhului legitim al Ierusalimului, la 24 mai 2005, la Constantinopol, a fost convocat rapid aşa numitul „Marele Sinod”. În timpul acestuia împotriva Patriarhului Ierusalimului au votat Bisericile Constantinopolului, Alexandriei, Rusă (Patriarhia Moscovei – PM), Română, a Eladei, a Ciprului şi a Albaniei (în total 7). În susţinerea Patriarhului Ierusalimului au votat Bisericile Antiohiei, Poloniei şi a Georgiei. Nu s-au prezentat la Sinod reprezentanţii Bisericilor Serbiei, Bulgariei şi a Cehoslovaciei, precum şi ai Bisericilor autonome locale ale Sinaiului, Finlandei şi Estoniei. Şapte voturi pentru înlăturare faţă de nouă voturi care au refuzat sau n-au luat parte la vot, de asemenea, mărturisesc fărădelegea săvîrşită la aşa numitul „Sinod Panortodox” şi deciziile luate în cadrul lui.

În semn de protest faţă de deciziile nelegiuite şi anticanonice Patriarhul Irineu, refuzînd să accepte îndepărtarea lui, a fost “zăvorît” în una din micile chilii ale clădirii Patriarhiei Ierusalimului, unde e închis de peste 10 ani.

Accesul la el din clădirea Patriarhiei a fost blocat prin zidirea unui perete de cărămizi, fiind lăsată doar o fereastră cu gratii. Patriarhul se află într-o mică chilie ce se învecinează cu un mic paraclis în care el săvîrşeşte regulat sfintele slujbe. În chilie nu e curent electric, accesul medicilor e limitat, iar hrana i se transmite cu funia prin acoperiş. De asemenea, are şi o mică curte de 3 x 4  metri înconjurată de ziduri. Cu un etaj mai sus de chilia patriarhului locuieşte o familie de arabi ce regulat îi transmite mîncarea cu funia. După 10 ani de temniţă, sănătatea patriarhului s-a înrăutăţit semnificativ, însă el continuă să-şi ducă crucea de mărturisitor, scoţînd la iveală ilegalităţile Patriarhiilor Constantinopolului, Ierusalimului, Moscovei şi a altora.

În pofida condiţiilor de întemniţare, din cînd în cînd susţinătorii patriarhului au posibilitatea de a comunica cu Preafericitul prin fereastra apartamentului arabilor.

Precum mărturiseşte F. Vinogradov din discuţia avută cu el, Patriarhul Irineu i-a povestit despre adevăratele motive de înlăturare din cinul său şi de izolare a lui. Motivul de bază a constat în tendinţa vladicăi Irineu de a restabili ordinea canonică şi disciplina în mediul monahal – membrii frăţiei Sfîntului Mormînt. Obţinînd informaţii despre situaţii concrete de încălcare a jurămintelor monahale, de prezenţa între monahi a persoanelor de orientare sexuală netradiţională,  Patriarhul a început o anchetă. [Pe] Trei [dintre]răufăcători i-a alungat din Biserica Sfîntului Mormînt al Domnului, iar investigaţia a continuat. Vinovaţii au început să se plîngă pe Patriarh, învinuindu-l de infracţiuni contra proprietăţii bisericeşti.

Din informaţiile presei, Patriarhul Irineu îl consideră principalul vinovat în prigonirea lui pe şeful de atunci al Departamentului de Relaţii Bisericeşti Externe din Patriarhia Moscovei, Mitropolitul Kiril (Gundeaev), actualul Patriarh al BORu Patriarhia Moscovei. Anume el şi s-a înţeles cu întîistătătorii Bisericilor locale şi i-a convins să susţină şi să autorizeze îndepărtarea Patrirhului Irineu.

De altfel hotelul bisericesc, de vînzarea căruia autorităţile israeliene l-au acuzat pe Patriarhul Irineu, încă se mai află în proprietatea Patriarhiei Ierusalimului. Precum scrie F. Vinogradov, „evident că motivul principal de înlăturare a Patriarhului din cinul său – el, care a fost ucenic de chilie al Patriarhului Diodor – a fost dorinţa de a-l înlătura pe Întîistătătorul Bisericii Ierusalimului, ce putea deveni o piedică în implementarea hotărîrilor ecumeniste de la aşa numitul Sobor Panortodox ce urmează a avea loc în viitorul apropiat” [e vorba de sinodul tîlhăresc din Creta ce deja s-a desfăşurat în iunie 2016 – n.red.]..

În Epistola sa din 2/15 septembrie 2010 Patriarhul Irineu scria: „Mucenicia conştiinţei Noastre – e mărturie în faţa fiecăruia şi a tuturor, că „acum este judecata acestei lumi” (Ioan 12,31)”.

Cînd în 2007 a avut loc semnarea Actului de unire între BORuD(L)[2] şi Patriarhia Moscovei, întemniţatul Patriarh Irineu în discuţiile telefonice cu clericii BORuD a numit această acţiune necanonică şi i-a binecuvîntat pe ei să-i pomenească numele în locul arhiereilor BORuD(L) căzuţi în uniaţia ecumenistă.

Precum a spus Patriarhul Irineu de nenumărate ori, „Biserica a început în catacombe, în catacombe va sfîrşi”.

–––––––––––––––––––––––––––––––––

1 BORuD – Biserica Ortodoxă Rusă din Diasporă sau Biserica Ortodoxă Rusă din afara graniţelor Rusiei, cunoscută în engleză ca ROCOR sau în rusă ca РПЦЗ. Consolidată ca Sinod în anii ’20 ai secolului trecut după evacuarea din Rusia Sovietică a majorităţii ierarhilor ruşi supravieţuitori de către ofiţerii Armatei Albe. Ca reprezentanţi de vază ai acesteia, cunoscuţi în întreaga lume ortodoxă, sînt Sfîntul Ierarh Ioan Maximovici, fericitul cuvios Serafim Rose şi Arhiepiscopul Averchie Tauşev, Sfîntul Mitropolit Filaret Voznesenski al New Yorkului (cu sfinte moaşte, reîngropat la ordinul mitropolitului Lavru), sub conducerea cărui [Mitropolit Filaret Voznesenski], Sinodul BORuD a condamnat ecumenismul ca erezie în 1983.

2 BORuD(L) – fracţiunea Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil care în 2007 sub conducerea Mitropolitului Lavru a semnat Actul de unire cu Patriarhia Moscovei, fără ca aceasta din urmă să renunţe la acţiunile sale ecumeniste condamnate de BORuD prin anatema împotriva ecumenismului din 1983.

Sursa

Vezi şi:

Patriarhul întemniţat al Ierusalimului, Irineu: „Biserica ecumenistă nu este vie, ci moartă, căci minciuna ucide în sine tot adevărul”

https://ro.orthodoxwiki.org :

Teofil III (Giannopoulos) al Ierusalimului  (datat:  ora 15:46, 3 iulie 2012.)

  • Patriarhul Teofil III (Giannopoulos) al Ierusalimului

    Preafericirea Sa Patriarhul Teofil al III-lea (Giannopoulos) al Ierusalimului (gr. Θεόφιλος Γιαννόπουλος), n. 1952, esteîntâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Ierusalimului din anul 2005. Titlul său complet este: Preafericitul Teofil al III-lea, Patriarh al Sfintei Cetăţi a Ierusalimului şi al întregii Palestine, al Siriei, Arabiei şi ţinuturilor de dincolo de Iordan, al Canei Galileii şi al Sfântului Sion.

    Viaţa

    Patriarhul Teofil s-a născut în localitatea Gargalianes din ţinutul Trifilia, în Messinia (o subregiune din Peloponez, în Grecia), în anul 1952, primind la botez numele de Ilie (Ηλίας). A intrat la Şcoala Patriarhală din Ierusalim în anul 1964 şi a absolvit în anul 1970. În iunie 1970 a fost tuns în monahismde către patriarhul Benedict al Ierusalimului, primind numele de Teofil. A fost hirotonit diacon în acelaşi an, slujind o vreme în Biserica Învierii, apoi ca diacon al patriarhului Ierusalimului. În iulie 1975 a fost hirotonit preot, iar în anul 1978 a primit rangul de arhimandrit.

    Începând cu anul 1975, şi-a continuat studiile de Teologie la Universitatea din Atena, după care (1978) s-a întors la Ierusalim, unde a fost numit secretar-şef al Secretariatului Patriarhal şi profesor la Şcoala Patriarhală.

    După studiile masterale urmate la Universitatea din Durham, Marea Britanie (din 1981), a fost numit Secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ierusalimului (1986) şi responsabil al Biroului de Presă al Patriarhiei. A reprezentat Patriarhia Ecumenică la Adunarea Generală a Consiliului Mondial al Bisericilor de la Canberra, Australia. A mai slujit o vreme (1991-1996) ca stareţ al Mănăstirii din Cana Galileii, apoi a fost membru al Comitetului judiciar bisericesc.

    A fost ales ca membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ierusalimului în anul 2000, calitate în care a îndeplinit mai multe misiuni (delegat al Bisericii Ierusalimului la Moscova, apoi responsabil bisericesc pentru Qatar, apoi membru al Consistoriului Bisericesc şi Mare Eclesiarh al Bisericii Învierii din Ierusalim.

    A fost hirotonit de către Patriarhul Irineu al Ierusalimului ca Arhiepiscop al Taborului în februarie 2005. Pe lângă limba sa maternă, greaca, Patriarhul Teofil vorbeşte fluent limbile engleză şi arabă.

    Ca fapt divers, patriarhul Teofil este vărul fostului director al CIA şi s-a întâlnit şi cu fostul secretar de Stat american Condoleeza Rice.

    Alegerea ca Patriarh

    După tulburările care au dus la depunerea din treaptă a patriarhului Irineu (miezul disputei fusese înstrăinarea unor proprietăţi ale Bisericii Ierusalimului în favoarea unor investitori israelieni), a fost ales de către Sfântul Sinod ca Patriarh al Bisericii Ierusalimului, cu unanimitate de voturi, pe 9/22 august2005 şi a fost întronizat pe 9/22 septembrie 2005, cu numele de Teofil al III-lea. Patriarhul Teofil era considerat a fi fost mai favorabil patriarhului Irineu, predecesorul său care fusese depus din treaptă, decât alţi posibili candidaţi, ceea ce putea ajuta la calmarea spiritelor şi stabilizarea situaţiei din Patriarhia Ierusalimului, întrucât în acea vreme credincioşii erau împărţiţi între cei care susţineau decizia Sfântului Sinod şi sprijinitorii Patriarhului depus. Alegerea PF Teofil a fost văzută ca o soluţie de a-i readuce laolaltă pe credincioşii învrăjbiţi, însă tensiunile au mai continuat o vreme, îngreunând recunoaşterea oficială a statutului său.

    Recunoaşterea oficială

    Astfel, Patriarhul Teofil al Ierusalimului este recunoscut oficial în această calitate de toate Bisericile Ortodoxe surori şi de către majoritatea guvernelor europene, precum şi de statele din Orientul Mijlociu, însă nu şi de autorităţile statului Israel. În luna mai 2007, Guvernul iordanian a retras recunoaşterea oficială[1] . Mitropolitul Teodosie (Attalah Hanna) al Sebastiei din Biserica Ortodoxă Greacă a Ierusalimului ceruse şi el boicotarea patriarhului Teofil al III-lea [2], însă Guvernul iordanian a revenit asupra hotărârii sale pe 12 iunie 2007, anunţând că îl recunoştea şi mai departe pe PF Teofil ca Patriarh al Bisericii Ierusalimului.[3]

    Activitatea ca patriarh

    De la întronizarea sa, patriarhul Teofil a făcut un pas important înainte în păstorirea credincioşilor săi (în marea lor majoritate arabi palestinieni), desemnând ca episcopi şi chiar ca membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ierusalimului mai mulţi palestinieni.[4]. Mai înainte, Patriarhia Ierusalimului era dominată covârşitor de etnici greci.

    Sub păstorirea PF Teofil, Biserica Ierusalimului a participat activ la întrunirile inter-ortodoxe (implicându-se inclusiv în medierea disputelor legate de succesiunea la tronul arhiepiscopal alBisericii Ciprului) şi ecumenice, iar patriarhul a reconfirmat participarea Bisericii sale la Consiliul Mondial al Bisericilor şi la Consiliul Bisericilor din Orientul Mijlociu. S-a angajat totodată şi în susţinerea procesului de peace-building din Orientul Mijlociu.

    În septembrie 2008, a prezentat situaţia şi dificultăţile Bisericii Ierusalimului înaintea Parlamentului European. În octombrie 2008 a participat la întrunirea întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe de la Constantinopol.

    Surse

    Legături externe

    Casetă de succesiune:
    Teofil III (Giannopoulos) al Ierusalimului
    Precedat de:
    ?
    Arhiepiscop de Tabor
    2005
    Urmat de:
    ?
    Precedat de:
    Irineu I
    Patriarh al Ierusalimului
    2005-prezent
    Urmat de:
Anunțuri

Un gând despre “Faptă din Ortodoxie: Patriarhul legitim și anti-ecumenist, anti-LGBT al Ierusalimului, Preafericitul IRINEU, este întemnițat/sechestrat în chilia lui de 12 ani! În locul său funcționează din 2005 Teofil al III-lea, despre care articolul aferent din wikipedia menționează: „Ca fapt divers, patriarhul Teofil este vărul fostului director al CIA şi s-a întâlnit şi cu fostul secretar de Stat american Condoleeza Rice [precum Patr. Ec. Bartolomeu cu HillaryClinton!].” ActaDiurna observă că Interviul excepțional din 2015 cu Patriarhul întemnițat IRINEU al Ierusalimului, inserat în articol, a fost publicat pe you tube de abia în noiembrie trecut, la mult peste un an de la realizare și la 20 de zile după cîștigarea NEPROGRAMATĂ a alegerilor americane de către Donald Trump. Sublinierile în roșu, ActaDiurna.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s