
1812-2012: 200 de ani de la anexarea Moldovei de Est de către ruşi
Graniţele Moldovei (IV)
Moldova furată trebuie neapărat readusă la patria mamă, evident, cu mari şi perseverente eforturi. Şi atenţie! nu numai aşa-zisa “Republică Moldova”, ci întreaga Moldovă furată din care “Republica” e numai o parte ! Dar iată întrebarea: cine să conducă şi să coordoneze aceste eforturi? Evident, omul cu cea mai înaltă funcţie în stat: preşedintele României. Dar care dintre ei? Căci din 1990, de când ne considerăm ceea ce nu mai suntem de mult, o democraţie, şi până azi s-au perindat la cârma ţării trei preşedinţi. Deci care dintre ei ? iarăşi evident: cel care şi-a arătat marea dorinţă de a readuce Moldova furată. Şi cine e acela ? Să vedem.
Poate fostul preşedinte Ion Iliescu ? În nici un caz. Ion Iliescu a fost şi a rămas până astăzi un bolşevic integral. Nu-i cunoaştem studiile liceale dar ştim cu toţii că studiile universitare le-a urmat în Moscova lui Stalin, de unde s-a întors în ţară încă mai filorus decât plecase. (M-am referit mai sus la eventualele sale studii liceale pentru motivul că fostul său stăpân, Nicolae Ceauşescu, nu fusese în adolescenţă licean ci calfă de cizmar la bunul meu prieten, şi bun român, domnul Traian. Şi de la domnul Traian ştiu că “Nicu” nu se ţinea de treabă ci de comunism şi că, fugărit de poliţie, se cobora de la etaje pe burlane, neajungând cizmar ca prietenul meu ci – mai târziu în viaţă – general! după ce fusese şi el la Moscova unde nu ştiu ce făcuse.) Cât despre preşedintele Iliescu ţin bine minte că, împreună cu preşedintele “Republicii Moldova” Snegur, a împiedicat în 1990 revenirea Moldovei de dincolo la Moldova de dincoace, revenire pe care o cereau românii moldoveni care, veniţi în 1989 din sate şi oraşe la Chişinău formaseră, într-un entuziasm uluitor, o gigantică manifestaţie: 500.000 (cinci sute de mii) !! (Am văzut şi auzit acea manifestaţie pe o casetă video în toamna lui 1989). Dacă n-ar fi existat Iliescu cele două jumătăţi ale Moldovei s-ar fi unit pentru că presiunea spre unire era uriaşă. Iliescu însă, total antiromân şi filosovietic, n-a făcut altceva decât să urmeze „idealul” tatălui său, Alexandru Iliescu: alipirea Basarabiei la U.R.S.S.! Dar cine era Alexandru Iliescu? Nimeni altul decât fiul bolşevicului rus Vasili Ivanovici, care, pentru a scăpa de urmărirea Ohranei ţariste, s-a refugiat în România prin anii 1895. Membru al Kominternului, Alexandru Iliescu a aderat la Rezoluţia Congresului V al P.C.d.R. (Partidul Comunist din România) ţinut în 1931 la Gorkovo lângă Moscova în care se spune că „burghezia şi moşierimea din România, înfăptuind propriile planuri imperialiste…au cucerit Basarabia, Transilvania, Bucovina şi Banatul…”. Rezoluţia nu făcea altceva decât să reia teza Planului Kolarov pentru dezmembrarea României elaborat de Komintern care caracteriza România ca un stat de tip imperialist alcătuit din anexiuni teritoriale !![1] Cu aşa înaintaşi, nu e de mirare că Ion Iliescu a desfiinţat cu brutalitate marea manifestaţie anticomunistă din Piaţa Universităţii la care am participat în toate cele 52 de zile şi am vorbit „golanilor” – cum ne-a caracterizat Ion Iliescu – de două ori din balcon alături de acel mare şi biet român, azi complet uitat, Marian Munteanu. Cu figura-i de Christ a fost sufletul Pieţii Universităţii şi tocmai de aceea a fost bătut sălbatic şi slăbit mental. Căci Iliescu a pus pe noi armata în acel faimos 13 Iunie, după care a adus minerii plini de securişti, pe care i-am urmărit cu toate crimele lor până în ultima seară. Acest preşedinte de onoare al PSD este cel mai mare criminal din istoria bolşevică a României şi din întreaga ei istorie.
Revin şi întreb: dacă nu Iliescu, poate urmaşul său Emil Constantinescu ? Nici acest mediocru muntean pe care nu numai că nu l-a interesat niciodată Moldova pierdută dar şi-a folosit funcţia pentru a legaliza stăpânirea ucrainienilor asupra Insulei Şerpilor. Această insulă a fost furată României şi ataşată URSS-ului după 1944 prin simplu act de forţă. Formalitatea juridică a venit mult mai târziu în 1997. Iată ce declara Dumitru Ceauşu, ambasador pe atunci la Kiev, într-un lung interviu acordat lui Petre Mihai Băcanu şi publicat în România Liberă la 21 Aprilie 2004: “Domnul Severin (ministru de externe în acei ani – S.U.) la indicaţiile Preşedintelui Constantinescu, s-a implicat personal în negocierile asupra Tratatului cu Ucraina” şi “a semnat o scrisoare cu omologul său ucrainian Udovenko în care, la punctul 3, recunoaşte că Insula Şerpilor ‘aparţine Ucrainei’.”!!
E vorba, aşadar, de acelaşi Adrian Severin care ne îndemna într-o emisiune la radio, pe noi românii, să nu stârnim “suspiciunile ucrainienilor”!, iar într-un interviu din 2006 afirma că România şi Bulgaria „ar trebui să încerce să înţeleagă şi să respecte interesele ruse în regiune (subl. ns.) şi să îşi adapteze propriile interese într-o manieră care să coexiste cu cele ruseşti”[2]. Dar, îl vedem şi la televizor vorbind cu ură despre Traian Băsescu şi acuzând-o pe Monica Macovei de trădare pentru că vorbeşte deschis la Bruxelles despre corupţia generalizată din România. E de înţeles, căci e nepotul Anei Pauker. Iată şi excelenta caracterizare a Sabinei Fati: „Tipologia Severin reprezintă politicianul oportunist, care ar fi făcut aceeaşi carieră strălucită şi pe vremea comunismului, care ştie să sară dintr-un partid în altul … care devine furios când trebuie să se bată bărbăteşte cu fapte, nu cu vorbe, şi care este gata să lovească pe la spate pentru a-şi scoate adversarul din joc”[3]. Dar dacă Severin e nepotul Anei Pauker, Constantinescu al cărui nepot mai e? căci îl vedem la televizor atacându-l pe Traian Băsescu mereu şi mereu şi numai pe el, cu exact aceeaşi ură pe care nu şi-o poate stăpâni. Sunt cumva cei doi pradă unei maladii psihice? Nu. Nu au asemenea scuză. Sunt amândoi trădători de ţară ca de altminteri atâţia şi atâţia alţii. Mai mult: Constantinescu e şi notoriu imoral: la câteva luni înainte de expirarea mandatului a anunţat public că se va retrage din politică, iar în 2008 a intrat din nou în politică, şi încă din plin: şef de partid şi vrând să alcătuiască un aşa-zis pol de dreapta, lucru irealizabil de care nu a avut luciditatea să-şi dea seama că-l face de râs.
Rămâne deci numai al treilea preşedinte: Traian Băsescu. Ecce homo! Căci într-adevăr, Băsescu e primul preşedinte care a avut milă de Moldova de peste Prut şi a declarat public şi-n repetate rânduri că marea sa dorinţă e să lupte pentru a o aduce la patria mamă! Mai mult, Băsescu are exact ce n-au avut şi n-au cei doi înaintaşi şi de fapt nici un om politic din ţara asta: darul şi harul de a conduce o ţară pentru că, pe de o parte e om cu vastă imaginaţie şi minte plină de idei în contrast total cu lipsa de idei şi stereotipismul plicticos al înaintaşilor săi şi totodată şi talentul de a se exprima într-o vorbire clară, nerepezită, fără ezitări şi reluări, ci curgătoare şi pe înţelesul tuturor, mai adăugându-se, spre norocul său, şi expresia extrem de mobilă. Nu e snob, nu e distant ci, dimpotrivă, apropiat şi prietenos cu oricine, cum nu e nimeni altul dintre toţi oamenii politici. Toate acestea împreună explică marele său succes în publicul românesc, ce se adună în jurul său din România şi până în Spania. Căci i-a fost dat lui Băsescu să fie un personaj unic. Singur s-a declarat de la început “preşedinte jucător”. Dar format, din pasiune, în disciplina cea mai aspră cu putinţă, căci în aviaţie moartea vine în trei secunde, pe când pe un vas petrolier de mare tonaj, la o catastrofă, moartea vine celor “salvaţi”, lent, în ore întregi de înot disperat. Pe Băsescu l-a atras magnetic pericolul, primejdia maximă, drept care nu se sfătuia cu nimeni ci, aşa cum spune, numai cu Dumnezeu, între steagul ţării şi Divinitate aflându-se singur. Toţi mediocrii din această ţară care au ajuns politicieni, oameni de afaceri şi comentatori de stânga au făcut mare haz de “preşedintele jiucător” cum pronunţă apăsat mitocăneşte preşedintele infimului partid conservator, Dan Voiculescu. Dar n-au ştiut toţi acei mediocri că în istoria Europei a mai fost în fruntea unei ţări un “mare jucător”, bine cunoscut oamenilor de adevărată cultură, adică exact ce nu mai există astăzi, distrusă fiind cultura în mod premeditat de bolşevici care au văzut în cultură un duşman şi-n popor o masă de proşti buni de păcălit în interesul lor. Iată ce spune un mare istoric: “…apariţiile şi evoluţiile sale publice prin ţară care-i plăceau enorm, nu erau gesturi plicticoase şi formale, ci opere de artă ale unui mare jucător a cărui inimă era în piesa jucată, în amestecul sufletesc între o Prinţesă şi poporul care-o iubea”. Prinţesa nu era alta decât ultra celebra regină Elisabeta I a Angliei, unică în istoria acestei ţări („…her public appearences and progresses through the country, which she thoroughly enjoyed, were no dull and formal functions, but works of art by a great player whose heart was in the piece, interchanges of soul between a Princess and her loving people” [4].
Unul dintre cei care-l cunoaşte cel mai bine şi mai de aproape pe preşedintele Traian Băsescu e Adriana Săftoiu, care i-a fost colaboratoare când era ministrul transporturilor şi apoi purtătoarea sa de cuvânt: în total şapte ani. Eu am urmărit aproape toate apariţiile televizate ale preşedintelui. I-am studiat cu maximă atenţie şi felul cum arată şi felul cum vorbeşte şi am ajuns la aceeaşi concluzie cu Adriana Săftoiu, concluzie pe care şi-a declarat-o ea însăşi la televiziune: “Băsescu e cel mai mare om politic din România”. De aceiaşi opinie sunt şi eu dar văd că nu mai este ea. Căci din hotărât pro Băsescu a devenit peste noapte hotărât anti Băsescu, cum a şi declarat la Antena 3 la 27 februarie 2008: “Nu susţin o Românie în care un om are imaginea Mesiei”. Infatuată persoană e această A. Săftoiu cu a sa comparaţie absurdă. Ieşită dintr-un cap incult. Nu-şi dă seama ce spune: Băsescu are imaginea lui Mesia?? Ce caută Divinitatea în politică ? Autoarea a crezut că e subtilă cu asemenea “identificare”. Mare comédie ! Înţelegem cu toţii că A. Săftoiu nu-l mai vrea pe Băsescu în fruntea unei republici prezidenţiale şi exact asta trebuia să spună. Felul în care gândeşte şi scrie dovedeşte însă şi lipsă de caracter şi lipsă de orizont politic şi lipsă de talent literar, aşa cum sunt cu precădere toţi servitorii lui Vociulescu de la Antena 3. Plătiţi “gras” de stăpânul Antenei 3, ca să-l atace mereu şi pururi pe preşedintele Băsescu, Radu Tudor a ajuns până la monumentala imbecilitate că Sorin Ovidiu Vântu este de 100.000 de ori!! mai inteligent decât Traian Băsescu. Şi astfel crede că s-a pus bine, ca un lingău, şi cu escrocul Vântu. Să se alăture lor şi Adriana Săftoiu, căci acolo e locul ei. Dar ca una care l-a cunoscut atât de bine pe Băsescu avea obligaţia să arate pe cine-l vede în locul lui. Căci e uşor să spui “nu-l vreau pe cutare” dar trebuie să spui “îl vreau pe cutare” după ce ai afirmat că “Băsescu e cel mai mare om politic din România”. A. Săftoiu şi-a băgat singură capul în laţ şi-n laţ va rămâne cu cele două afirmaţi ce se anulează reciproc. Toţi atacatorii lui Băsescu, inclusiv cei de la televiziune sau din presa scrisă nu sunt spirite constructive ci distructive; total inculţi, ascultând cu devotament „indicaţiile” patronilor lor, nu se gândesc la ridicolul în care se află, ci la bani şi iar bani şi mereu bani, iar de ţară nu le pasă.
E adevărat că şi Băsescu greşeşte şi încă grav uneori, cum e cazul cu cele două fete ale sale şi mai ales cu cea mică, Elena, care, după ce a fost mai multă vreme cu fiul unui mare pesedist (Hrebenciuc) – unde este crezul ei politic? – ne va reprezenta acum în Parlamentul European din partea PDL-ului, fără să aibă urmă de merite pentru asemenea post! Lipsită de cultură elementară: cu „succesuri” şi „scaun electric” pentru un infirm; cu ideea de a susţine în P.E. legalizarea drogurilor slabe – fără a se gândi la urmarea dezastruoasă a drogurilor asupra tineretului din ţara sa – şi renunţarea după numai câteva zile la această idee; ca fiică a primului om din ţară, apărând pe pagina de titlu a ziarului Libertatea (18 Iunie 2009) cu comentariul: „Elena Băsescu, Hrebe jr. te-a înlocuit cu o brunetă sexy!” şi „Până şi Joe a uitat-o pe fiica preşedintelui şi şi-a tras o iubită blondă”, totul alături de o tânără goală, doar cu chiloţi şi sandale cu tocuri înalte despre care se spune: „Un ţigan o vrea de nevastă pe Gina Pistol”. Îi recomand Elenei Băsescu să citească cărţile marelui patriot Nicolae Baciu, şi cu precădere Agonia României[5], scrise în exil, după ce a trecut prin închisorile comuniste, poate va înţelege ce înseamnă să fii patriot. Preşedintele nu şi-a dat seama că va scădea dramatic în sondaje din cauza Elenei? Cum şi cui lasă ţara? Cât eşti preşedinte primează familia sau ţara?
Am auzit şi ştim cu toţii că preşedintele Băsescu a vorbit omologilor săi occidentali şi despre tragedia Moldovei, precum şi despre tragedia României în întregimea ei. Dar trebuie să afirm că vorbele nu ajung. E necesar un document scris negru pe alb adresat public şefilor supremi ai acelor mari ţări occidentale care sunt urmaşii direcţi ai lui Hitler, Churchill şi Roosevelt. Căci dacă Hitler a dat pe mâna lui Stalin Moldova dintre Prut şi Nistru prin faimosul Pact Ribbentrop-Molotov din August 1939, Churchill şi Roosevelt – mari patrioţi pentru ţările lor – s-au purtat criminal nu numai cu Moldova furată, aşa cum am afirmat la începutul acestei cărţi, dar au dat întreaga Românie pe mâna lui Stalin. E deci ferma obligaţie morală a conducătorilor supremi ai Germaniei, Marii Britanii şi Statelor Unite ale Americii să ceară preşedintelui Rusiei de azi să restituie Moldova furată României pentru ca în Uniunea Europeană să nu se afle o Românie grav ciuntită şi teritorial şi uman – căci în întreaga Moldovă furată trăiesc circa 4 (patru) milioane de români. Dacă Băsescu va reuşi cu documentul său făcut public Occidentului, nu va fi decât reparaţia unei grozave nedreptăţi. Dacă nu va reuşi, nimeni nu-l va putea învinovăţi că n-a făcut tot ce e omeneşte posibil, iar asupra celor trei mari ţări occidentale va cădea public blamul că te faci a nu vedea că ai provocat tragedia unui popor.
E drept că prin suprema funcţie pe care o are în stat Băsescu poate trimite de unul singur supremilor săi trei omologi occidentali documentul său. Dar ar fi obligator ca şi Parlamentul României să susţină prompt şi public gestul preşedintelui şi să ceară în mod oficial înapoierea tuturor pământurilor româneşti pe care le deţine Rusia (ca să ne exprimăm “diplomatic”). Indiferent de rezultat, strict moral vorbind, Parlamentului României îi revine această supremă obligaţie pe care, dacă ar fi îndeplinit-o ar fi avut răsunet şi-n ţară şi-n străinătate, şi şi-ar fi dovedit cu cinste raţiunea de a exista ca instituţie fundamentală a ţării. Parlamentul nu este însă o adunare ci o adunătură compusă majoritar din membri de derivaţie bolşevică fără instinct românesc ci în fondul lor sufletesc rămaşi filoruşi. Cum să atace ei fostul şi actualul URSS fără de care nişte neisprăviţi aroganţi şi inculţi ca dânşii ar fi rămas fie bieţi funcţionari, fie ţărani codaşi şi nu “parlamentari” cu pretenţii de a conduce ţara şi de a aproba sau dezaproba hotărârile preşedintelui ţării. Au devenit celebri membrii celor două camere cu setea lor de lefuri uriaşe, de maşini de lux şi de mari privilegii. Dar nici unul dintre aceşti membri nu şi-a ridicat vreodată glasul împotriva furtului comis de Rusia – şi apoi şi de Ucraina – a jumătăţii de est şi a extremităţii de nord a Moldovei, precum şi a Insulei Şerpilor. Cu asemenea specimene de oameni preşedintele Băsescu n-are cum aştepta aprobarea documentului pe care i-l sugerez aici. Cât de aserviţi Moscovei au fost şi mai sunt unii din aceşti parlamentari cărora filorusismul le-a intrat definitiv în sânge chiar şi celor mai tineri dintre ei cum se vede, de pildă, din felul în care vorbea în 2001 Cristian Diaconescu, azi vicepreşedinte al PSD-ului şi ministru de externe al României, dar atunci secretar de stat în MAE: “Avdeev a venit din concediu şi ne-a chemat rapid la Moscova, Ne-am dus – cum Dumnezeu să nu ne ducem”?![6] Deci clar: raportul între stăpân şi slugă! Monstruos şi de neconceput în România dintre cele două războaie. Iată un exemplu: chiar la două zile după ce trupele germane şi române trecuseră hotarele Uniunii Sovietice fără declaraţie de război (!) ambasadorul român la Moscova, Grigore Gafencu, fost ministru de externe, raporta la Bucureşti: “Marţi, 24 Iunie, la ora 2 după masă, am primit un telefon de la Kremlin că dl Molotov doreşte să mă vadă.”[7] Şi într-adevăr, la ora 4 după amiază Gafencu a fost introdus în Kremlin şi mai departe până în camera de lucru a lui Molotov conform unui protocol impecabil. Iar la rându-i Molotov a păstrat şi el aceeaşi atitudine de impecabilă politeţă în conversaţia sa cu Gafencu. Dar Gafencu era Gafencu, cu strălucit prestigiu european, iar Molotov nu era Avdeev.
[1] VLADIMIR ALEXE, Ion Iliescu – Biografia secretă. Candidatul manciurian, Ed. Elit Comentator, 2000, p-41-42.
[2] CRISTIAN CÂMPEANU, Lista ruşinii socialiste, în România Liberă, 2 Iulie, 2009, p. 2.
[3] SABINA FATI, Ce alegem….
[4] GEORGE MACAULAY TREVELYAN, A Shortened History of England, Penguin Books, 1985, p. 235, republicată de 20 de ori din 1959 până în 1985.
[5] NICOLAE BACIU, Agonia României. 1944-1948. Dosarele secrete acuză, Cluj, 1990, 390 p.
[6] România şi-a cerut oficial restituirea tezaurului…, în România Liberă, Luni, 26 Noiembrie 2001.
[7] GRIGORE GAFENCU, Misiune la Moscova. 1940-1941. Culegere de documente, Bucureşti, Univers enciclopedic, 1995, p. 229.
va urma p.44
Similare
În „Basarabia”
În „Basarabia”
În „Basarabia”
Țara noastră a avut personalitati Mari, din pacate avem şi multi tradători veniţi din răsărit pe care noi i-am crezut, fiindcă îi credem pe toţi neghiobii. Acum avem o nevoe mare de un Președinte al Romaniei, de un mare patriot. Am în vedere după alegirile din anul acesta. Văd că se înghesue cu mare poftă de conducere. Cred că toată suflarea românească, cu inimă Română trebuie sa dea mina. De altfel suntem pierduţi cât cei din Moldova cât şi cei din Bucovina.
Cu stimă din Cernăuţi
Dunitru Fagurel.
,