„Maica Heruvima, drumul muceniciei de la Botoșani la Petru Vodă!” – o biografie de excepție consemnată de ziarista Florentina Tonitza (Botoșani). ActaDiurna întregește cu precizări acest titlu: Monahia Heruvima, drumul muceniciei de la Botoșani la Petru Vodă prin (studii universitare și doctorale la) Iași, Budapesta și Paris.

Maica Heruvima, drumul muceniciei de la Botoşani la Petru Vodă!

Florentina TonitaMarţi, 22 Martie 2016Articolul Zilei576 vizualizări 0

Maica Heruvima Tanasa

Două destine tulburătoare, două vieţi care s-au sprijinit una pe cealaltă înduhovnicindu-se în iubire. O poveste prea puţin cunoscută, poate şi pentru că poartă în sine un incredibil omenesc, o fascinaţie care zdruncină, un inedit al mărturisirilor şi o îndrăzneală a trăirii pe care noi, cei ai cotidianului prezent, nu o mai credem posibilă.

Svetlana Tănasă a trecut la Domnul în straie de muceniţă, cu numele Heruvima. Odihneşte în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, iar povestea ei a devenit o adevărată pildă pentru ortodoxie după ce, în urma unei burse Soroş la Universitatea Central Europeană de la Budapesta (Ungaria), a contactat un cancer de piele (medicii confirmându-i că este vorba despre o iradiere).

În urma acestei cumplite boli, Svetlana Tănasă se retrage la Mănăstirea Petru Vodă, unde sub binecuvântarea Părintelui Justin Pârvu va deveni mireasă a lui Hristos. Un parcurs impresionant, de o puternică semnificaţie ortodoxă, asupra căreia vom reveni într-o scriere viitoare, când ne vom opri şi asupra anilor de studii pe care Svetlana i-a petrecut la Budapesta.
Elevă la Liceul Pedagogic din Botoşani

Puţină lume ştie că Muceniţa Heruvima, aşa cum este ea astăzi cunoscută, s-a născut în Botoşani. Că a fost elevă a Liceului Pedagogic într-o perioadă de crunte încercări, când comuniştii manifestau o presiune imensă asupra tinerilor, pentru a-i controla şi a-i menţine cu forţa în doctrina partidului, ca masă de manevră şi de desfăşurare în spirit socialist.

Colegii din vremea liceului îşi amintesc de fata aprigă, curajoasă, care purta în ea o veselie primejdioasă la adresa regimului, dar o dragoste necondiţionată pentru semeni. Vorbesc cei care au cunoscut-o (chiar dacă şoptit: „da, am auzit ce a păţit acolo, la Budapesta, nu ştim, noi nu am cunoscut-o aşa, nu ştiam că e o fată religioasă sau, mă rog…”) despre fata îndrăgostită de frumuseţea lumii, despre energia uriaşă pe care o împrăştia în jur.

Citea enorm, vorbea cu uşurinţă despre aproape orice şi, mai ales, fascina prin luciditatea minţii, prin felul unic în care rostea adevărul în care credea.

Camelia şi Svetlana: mântuirea prin suferinţă!

Una dintre colegele de clasă avea să îi devină, în timp, soră a inimii, tovarăşă de suferinţă. O comuniune greu de înţeles în afara duhului iubirii, o taină care se desluşeşte târziu, când amândouă mărturisesc dragostea cea mare pentru Hristos. Svetlana Tănasă a trăit 30 de ani. Camelia Răileanu 33. Amândouă trecute prin sfâşietoare suferinţe pe care le-au purtat cu o demnitate a umanului greu de descris.

În anul 1997, în luna august, Svetlana Tănasă venea de la Budapesta şi se oprea la Petru Vodă, mărturisindu-i Părintelui Justin Pârvu situaţia în care se afla: diagnosticată cu cancer de piele. Bunul părinte o opreşte la mănăstire. Boala evoluează galopant, ca o fiară hulpavă şi grăbită să înghită trupul din ce în ce mai neputincios. Curând va ajunge la metastază şi durere cumplită. Svetlana acceptă să fie rasoforită, iar cu câteva săptămâni înainte de a pleca la Domnul este călugărită chiar de către Părintele Justin. „A refuzat să ia morfină, pentru a-şi şterge prin suferinţă toate păcatele săvîrşite în această lume”, dă mărturie Monahul Filotheu, de la Mănăstirea Petru Vodă.

În acelaşi an 1997, în ultima lună din vacanţa de vară, Camelia Răileanu (foto stânga) pleacă singură într-o drumeţie în munţi. La întoarcere se simte din ce în ce mai rău, astfel că este nevoită să meargă la analize: tumoare cerebrală. O veste ce se năpusteşte cu nemilă, greu de înţeles pentru un suflet tânăr care iubea viaţa, oamenii, copiii, copacii, seminţele viului şi poezia lumii întregi. Urmează o operaţie riscantă, cu consecinţa unei hemipareze pe partea stângă care cedează foarte greu.

La Botoşani şi la Petru Vodă, două suflete pe Drumul Crucii!

De aici, parcursul celor două tinere se mută parcă într-o altă dimensiune. Un drum al Crucii, al mântuirii prin iubire, rugăciune şi suferinţă. Prin cumplită, sfâşietoare suferinţă. Camelia şi Svetlana (Ţuca, aşa cum îi spuneau colegii şi apropiaţii) ating înălţimi duhovniceşti care poartă puternice amprente de mucenicie creştină.

„Mă gândesc mult la Țuca. Ea e vârful de lance al generației mele”, scria Camelia în iulie 98, în caietul său ce avea să o însoţească până aproape de clipa ultimă. Peste o lună, în august 98, gândul se întoarce la prietena ei cu care, chiar dacă nu se vedea, menţinea o vie legătură: „Zilele trecute i-am scris Țucăi. N-am văzut-o de… nu știu câți ani! Astăzi Țuca e într-o mănăstire din Munții Neamțului și e grav bolnavă. Cineva mi-a spus, la adresa ei: „Uite unde ajunge omul după ce face două facultăți și-și dă doctoratul la Budapesta!” Nu-i pot spune că Țuca a ajuns unde noi nu vom avea tăria să ajungem vreodată. Ea cunoaște o dimensiune a lui Dumnezeu care nouă, păcătoșilor de rând, ne este refuzată. Dimensiunea mântuirii”.

Revolta din 87 şi revoluţia din 89!

„În Țuca”, scria Camelia în 18 august 1998, „e multă suferință și o înțelepciune ancestrală!”. În aceeaşi zi consemnează amănunte importante din biografia Svetlanei Tănasă, cuvinte care confirmă nu doar caracterul puternic al celei ce avea să devină maica Heruvima, ci mai ales forţa cu adevărat impunătoare a acestui spirit capabil să recunoască adevărul şi implicaţiile profunde pe care el, Adevărul, le implică.

Scrie Camelia despre momentul noiembrie1987, cel al revoltei muncitorilor de la Braşov. Fetele erau în clasa a XI-a, la Liceul Pedagogic din Botoşani. „Cândva ea (Svetlana Tănasă, nota red.) ne vestea revoluții și ea însăși avea să trăiască din plin una. În 87, când au fost primele mișcări la Brașov, a intrat în clasă strigând: „Copii (așa se adresa mereu celor din jur)! Se pune de-o revoluție. Ascultați-mă pe mine. Peștele de la cap se împute. Ceaușescu e pe ducă”. Asculta posturi străine de radio și-l acuza pe maiorul de la Securitate care stătea la etajul superior că are în casă un arsenal de aparate de bruiat posturile străine”.

Peste doi ani, în decembrie, revolta populară ajunsese la Bucureşti. Svetlana era studentă la Iaşi, dar imediat ce simte aerul de libertate pe care atât de mult îl visa pleacă la Bucureşti, „să fie pe baricade la Universitate”, povesteşte Camelia. „Iar mai târziu, fenomenul Piața Universității (varianta Iași) avea s-o aibă în mijlocul său”.

Consemnările Cameliei sunt nu doar de o reală valoare sentimentală, ele capătă notă documentară atunci când ilustrează momente importante ale revoluţiei la Iaşi, dar nu doar din decembrie, ci şi cele ale tulburatului an 1990. „(Ţuca, nota red.) râdea arătându-mi fotografii de atunci din fața universității ieșene. Spunea că s-au cheltuit atâtea și atâtea kilograme de vopsea neagră sau albă. Neagră, să scrie pe pereții Universității: „Jos feseniștii!”. Albă, să scrie pe trotuar: „Zonă liberă de neocomuniști”.  Venise vremea „golanilor” anticomunişti! „Țuca a fost un fericit „golan” al acelor ani”, scrie Camelia.

„Într-o zi a venit mama ei și mi-a spus: O pierd”

Camelia îşi aminteşte de iarna dintre 1997 şi 1998. Trecuse de operaţie, se lupta cu hemipareza şi exersa întoarcerea la mers, de care îi era atât de dor. „Pe atunci am aflat că Țuca se simte mai bine. Dar într-o zi a venit mama ei și mi-a spus: „O pierd”. Mă uitam la ea ca la Iov în pustie: fără soț, fără avere, crezându-și unicul copil pierdut. Eu nu credeam. Eu eram stânca pe care ea plângea”.

La Petru Vodă, deşi chinuită crunt de cancerul galopant, maica Heruvima găseşte putere să îi scrie prietenei sale de suferinţă şi de viaţă.

„Azi primesc din nou un mesaj de la Țuca. Pe Țuca am contactat-o telepatic de la ieșirea mea din spital. Am aflat că se luptă cu cancerul și m-am gândit la ea. Gândul meu bun a zidit. Mesajele de la ea vin foarte rar, dar sigur. Acum îmi scrie că nu-ncetează să lupte, așa cum nici eu. În scrisul ei e un anume răspăr, care mi-o amintește așa cum era. Răspărul acesta îmi miroase a viață, deși știu că stă în morfină și scrie. Țuca e cel mai firav soldat pe care l-am întâlnit până acum. Mi-amintesc că în anul I de facultate a fost singura care n-a făcut armata pentru că greutatea cazarmamentului depășea greutatea ei cu mult. Acum greutatea bolii n-o doboară. Mă roagă să lupt și pentru ea, așa cum cândva mă îndemna să scriu și pentru ea. Am scris. Acum lupt și scriu”.

Şi, chiar dacă pare incredibil şi imposibil în economia vieţii şi a umanului terestru, în acei ani Camelia Răileanu a scris neîntrerupt, a publicat două cărţi şi a citit nesfârşit şi cu o forţă greu de conceput cu mintea omenească.

„Astăzi îmi scrie că ne vom întâlni cândva în ceruri”

Îşi aminteşte cum, în anii de liceu, profesoara de engleză le cere elevilor să spună ceva deosebit. „Eu cu Nela și cu Țuca spunem c-am fi vrut să ne naștem în alte secole”, scrie Camelia în însemnările sale. „Eu – în secolul XIX, ca să mă întâlnesc cu Eminescu, ca să-l iubească și pe el cineva. (…) Țuca vrea să se nască în secolul XXI, care va fi unul religios sau nu va fi deloc. Suntem în anul de grație 1985”.

În acel sfârşit de august 98, cu mai puţin de trei luni înainte de a pleca în veşnicie, Svetlana, care se pregătea să primească haina muceniciei cu nume de Heruvima, îi scrie Cameliei o scrisoare în care o pregăteşte de rămas bun. Camelia, din mijlocul propriei suferinţe, păstrează, însă, gândul revederii. „Astăzi îmi scrie că ne vom întâlni cândva în ceruri. Astăzi eu joc în actul a II-lea al unei tumori cerebrale și mai sper s-o întâlnesc pe pământ”.

Urletele din mănăstire şi strigătul-rugăciune!

La Mănăstirea Petru Vodă, maica Heruvima se mântuia prin suferinţă. Refuza morfina, dau mărturie călugării, chiar dacă durerile erau sfâşietoare. „Urletele ei de durere vestesc şi astăzi, în urechile celor care le-au auzit, chinurile iadului prin care a trecut”, scria mai târziu Monahul Filotheu.

La Botoşani, în cămăruţa ei, Camelia Răileanu striga în rugăciune. „În nopțile de durere învăț că rugăciunile nu se șoptesc, nu se rostesc în gând, ci se strigă. Durerea care nu suportă nici gândul suportă strigătul-rugăciune, că altfel de strigăte mi-ar fi imposibil să scot. Durerea am suportat-o de copil cu stoicism. Dar când suportabilul trece în insuportabil, strig: Du-mă, Doamne, în sus sau în jos, că aici pe pământ numai durerea e sihastră și nimeni nu mă poate ajuta”.

Sfârşitul maicii Heruvima.  „Țuca nu mai este, îmi spune mama ei”

Maica Heruvima se stinge din viaţă în noaptea de 7 spre 8 noiembrie 1998.„Dumnezeu i-a ascultat ultima dorinţă, aceea de a prinde sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli. După privegherea hramului mănăstirii noastre, în noaptea de 7 spre 8 noiembrie 1998, pe la ora 3 dimineaţa, Sfînta Muceniţă Heruvima a plecat dintre noi cu sufletul împăcat, luminoasă la chip, să mărturisească înaintea Sfintei Treimi lupta ortodocşilor împotriva stăpînitorilor acestui veac şi să mijlocească pentru iubitorii de adevăr”,avea să scrie peste câţiva ani Monahul Filoteu, de la Mănăstirea Petru Vodă.

La Botoşani, Camelia nu mai primeşte nicio veste. Nu ştie nimic despre prietena ei, însă sufletele lor sunt alături. Camelia scrie la mai bine de 10 zile de la plecarea la Domnul a maicii Heruvima: „Nu mai am nicio veste de la Țuca. Poate de aceea o visez. E o întâlnire de nu știu câți ani de la terminarea liceului. Eu valsez, într-o rochie de ametist. Toți se miră: Uite, băi, ziceați că moare și a înviat! Eu nu mă mir. Țuca zice să cântăm ceva pentru profi. Are un caiet cu solfegii. Mă uit la ea. A schimbat pantalonii cu rasa monahală, dar e aceeași”.

Neliniştea continuă. Revine cu o altă însemnare, pe 20 noiembrie 1998: „Astă-noapte am visat-o din nou pe Țuca. În veșnicii ei pantaloni cu genunchi, cu mâinile în buzunare, spunându-mi c-a trecut puțin pe la mine. Plângeam  strângându-i trupul fragil la piept și mângâindu-i pletele, așa cum și ea mă mângâia cândva în durere spunând: „Nu ești singura care absorbi prin toți porii suferința. Nu ești singură, sora mea!”. Astăzi mă gândesc: ortodoxia este o religie a suferinței asumate”.

Neliniştită de toate aceste gânduri, semne şi îngrijorări, încearcă să afle noutăţi despre prietena ei. „De câteva săptămâni sun la Țuca acasă. După visul de astă-noapte am presimțiri grele. Sun și întreb. Țuca nu mai este, îmi spune mama ei. Pentru o clipă uit totul și mă gândesc: nu mai e acasă, a fost și – a plecat. Clipa negării. Țuca nu mai este de două săptămâni. Primesc vestea cu o liniște muncită în nopți de rugăciune. Cu conștiința unui final care m-a izbit de acum două luni”.

„Știu c-ai să lupți, așa cum ai făcut întotdeauna”, îi scrisese maica Heruvima prietenei sale. Camelia, din cămăruţa ei din Botoşani, încerca să mângâie suferinţa unei mame atât de greu încercate. „Am făcut tot ce se putea, spune mama ei. Eu spun: știu. Și-ntr-o clipă le văd pe Țuca și pe mama ei, acasă, acum 10 ani. Camera mică, acvariul cu pești, cărțile, motanul Modigliani și patul în care Țuca își strângea prietenele ca pe pisici. Ea culegea flori cu gingășia cu care culegea prietenii, pe care-i hrănea și-i omenea”.

Îşi aminteşte cum îi scrisese ea Ţucăi, în urmă cu atât de puţină vreme: „Mă rog pentru iertarea greșelilor tale și ca Dumnezeu să nu curme lucrarea ta nobilă pe acest pământ. N-am putut să scriu că mă rog pentru bunul ei sfârșit, deși asta gândeam. În lucrarea ei nobilă pe pământ m-a atins pentru o clipă și pe mine cu aripa. Îți mulțumesc că m-ai îmboldit spre viață, îmi scria ea. Am încercat. Pe ultima sută de metri am încercat să fac respirație artificială unui muribund. Închid receptorul spunând: A mai murit un înger de cancer. A murit în chinuri mari. Cu adevărat ea cunoaște acum dimensiunea mântuirii”.

Moartea dragii ei prietene o îndârjeşte în ale vieţii. Vrea să trăiască pentru ea, pentru amintirea şi pentru dragostea ei infinită. „Paradoxal, vestea morții Țucăi mă face să mă gândesc cu tărie la vindecarea mea”.

Trece cu mare chin iarna lui 98 şi păşeşte cu speranţă în primăvară. Pe 11 martie gândul o poartă din nou în trecut. „Dacă am fi avut altă cale spre mântuire decât suferința, Dumnezeu ne-ar fi arătat-o, cu siguranță, îi scriam Țucăi, drept revelație a zilelor petrecute la reanimare. Dar ea știa mai bine, avusese revelația aceasta înaintea mea”.

Ultimul mesaj de la Petru Vodă a fost unul cu adevărat mărturisitor, este însăşi esenţa ortodoxiei. „Mi-a scris că luptă nu pentru că ar ține cu dinții de viața aceasta iluzorie, ci pentru că vrea să ducă lupta până la capăt”.

Dar lupta Cameliei nu se terminase. A mai durat încă aproape trei ani şi jumătate. Camelia, poeta care a cunoscut cuvântul în suferinţă şi suferinţa înaltă a Cuvântului, se stingea din viaţă pe 2 martie 2002, făcându-şi semnul Sfintei Cruci. O ultimă mărturisire, o ultimă consemnare în destinul pe care Dumnezeu i-l hărăzise.

(Maica Heruvima şi Părintele Calciu-Dumitreasa, la Mănăstirea Petru Vodă. Foto: cuvantul-ortodox.ro)

1 comentariu

Frumos și autentic scris (deși mult ameliorabil – la scriitură mă refer, avînd în vedere că avem de a face cu o ziaristă educată – ex.: „a mai murit un înger de cancer” – ideea fiind evident „de cancer a mai murit (încă) un înger” – altminteri dăm în paradigma: „înger de lumină”/„înger de cancer”) – ar fi meritat totuși menționat și faptul că Svetlana nu a fost singura doctorandă iradiată în străinătate, îmi amintesc de o broșură apărută atunci, în anii imediat următori decesului (deci cam acum 20 de ani) care specifica: 5 studenți de etnii diferite (cei mai mulți din est: bulgaria? armenia? serbia? parcă, și parcă unul din sua) –au avut exact aceeași soartă ca a Svetlanei: cancer de piele provocat de iradiere sau de otrăvire. Ar mai fi meritat menționat și MOTIVUL acestei iradieri – Svetlana a REFUZAT să elaboreze o teză la comandă (adică cu rezultatul cercertării prestabilit) – teză pe temă de TEOLOGIE PATRISTICĂ. I s-ar fi cerut ca să demonstreze că Sf Ioan Gură de Aur a fost origenist (Origen a fost un eretic trăitor prin sec 3, f iubit în occident, care în esență neagă existența iadului, fix ca papa francisc de la roma, recent) – iar Svetlana a refuzat să „demonstreze” ceva ce nu se poate susține în nici un fel. E posibil ca „istoricul” cuvios filotheu să nu fi știut detaliile astea? – Ziarista Florentina Tonitza a fost destul de curajoasă încît să consemneze teoria – cît se poate de reală – a iradierii, deci ni se pare puțin probabil să-și fi cenzurat atît de drastic propriul articol încît să nu meargă pînă la esență. Oricum, autorilor crimei (documentați în fotografii care au putut fi văzute, prin bunăvoința deținătoarei lor, în arhiva personală a unei monahii mai vechi care în mod providențial a fost la căpătîiul Heruvimei în ceasul morții) – autorilor, deci, direcți sau indirecți ai acestei lichidări nu le-a fost rușine să vină personal la Petru Vodă ca să constate cu ochii lor (da)că Heruvima este încă în viață la cca 2 ani după declanșarea bolii – de către ei. Svetlana cînd a părăsit intempestiv Parisul – din pricina violentelor stări de rău – și-a lăsat acolo toate bagajele, în principal, cărți. Acești „binevoitori” (universitari care i-au supervizat progr doctoral și teza) ar fi venit la PVodă chipurile ca să-i aducă bagajele – n-a știut cuviosul filotheu oare detaliile astea? Progr doctoral al Svetlanei de la Budpesta a inclus și un stagiu de studii/cercetare la Paris. E un amănunt care merită consemnat. Alt amănunt care merită neapărat consemnat este faptul că cele două facultăți ale Svetlanei sînt filologia modernă, respectiv filologia clasică. Puțini specialiști – în România, cel puțin – se pot lăuda cu un asemenea parcurs. Detaliul acesta arată cît de calificată a fost Svetlana – spre deosebire de pletora mititeilor așa-ziși teologi care se fălesc cu așa-zise titluri de „doctori” și de „universitari” – ca să facă o cercetare de teologie patristică, cum se spune, PE TEXT(ul original). Ar fi fost cazul să știe lucrurile astea cuviosul filotheu – dacă ar fi putut. Încă un amănunt semnificativ: entitățile criminale de la budapesta/paris ar fi creat bursa „Svetlana Tanasa” ca să-și ascundă crima, în mod tipic torționar-securist fără frontiere.

♣

a se vedea și:

http://stiri.botosani.ro/stiri/cultura/sfintii-de-langa-noi-cuvioasa-mucenita-heruvima-iradiata-pentru-ca-nu-si-a-tradat-credinta.html

Sfintii de langa noi: Cuvioasa Mucenita Heruvima, iradiata pentru ca nu si-a tradat credinta

Stiri BotosaniLuni, 27 Iunie 2011Cultură729 vizualizări 0

SVETLANA TANASA

În cimitirul Mãnãstirii Petru Vodã se odihneşte monahia Heruvima, pe care, ca mireancã, a chemat-o Svetlana Mihaela Tanasã.

Sfanta Cuvioasa Mucenita Heruvima (Svetlana Tanasa), nascuta in anul 1969, a terminat Facultatea de Limbi Clasice la Iasi si in 1995 a primit o bursa de la o Fundatie pentru un masterat in istorie medievala la CEU, Budapesta.

Lucrarea sa de masterat consta in cercetarea unui manuscris al „Talcuirii la Facere” scrisa de Sfantul Ioan Gura de Aur, si dovedea in aceasta lucrare ca textul tiparit de iezuiti si preluat de J. P. Migne in „Patrologia Greaca” are numeroase interpolari si modificări fata de manuscrisul cercetat, un text cu adevarat hrisostomic, in care se simtea lucrarea Sfantului Duh.

Profesorii ei au apreciat munca sa si i-au propus sa se inscrie la doctorat. Lucrarea sa de doctorat era axata tot pe talcuirea la „Cartea Facerii”: trebuia sa dovedeasca faptul ca Sfintii Parinti l-au urmat in talcuirea lor la Facere pe ereticul Origen.

Svetlana s-a apucat de lucru cu incredere, nestiind ce i s-a cerut de fapt. Dar, pe masura ce citea din scrierile Sfintilor Parinti, realiza hula ce i se cerea să o dovedeasca. Cu cat mai mult citea, inielegea nu numai că Sfintii Parinti nu l-au urmat pe ereticul Origen in lucrarile lor, ci ca unul din motivele pentru care au intocmit aceste lucrari a fost acela de a-l combate pe eretic, si se vedea aceasta din felul in care abordau fiecare chestiune in parte. A randuit Dumnezeu ca fiind acolo sa-si puna cateva intrebari despre profesorii sai si sa afle ca majoritatea sunt evrei, si sa vada dispretul lor pentru Ortodoxie si pentru Sfanta Traditie, cu toate studiile lor universitare. Iar cand le-a comunicat concluzia de mai sus cu privire la Sfintii Parinti, ei i-au spus: „Nu, nu e asa. Mai citeste-i o data. Mai gandeste-te. Noi te platim ca tu sa demonstrezi ceva, iar tu trebuie sa o faci.”

Au urmat mai multe zile de certuri si argumentari.

Venind in tara pentru a-si mai aduce niste lucruri, s-a simtit rau si s-a dus la medic sa-si faca un control. Asa a aflat ca are un cancer al pielii cu o evolutie rapida, in zona omoplatului stang. Explicatia era una singura: fusese iradiata. Doctorul i-a zis ca mai are doar cateva luni de trait.

S-a intors la Budapesta sa-si ia lucrurile. S-a certat cu toata lumea, care ii spunea:
„De ce pleci? Avem solutii pentru boala ta. Nu e nimic grav, noi putem să-ti oferim vindecarea. Fii ascultatoare si vei scapa cu viata.”

A luat tot ce a putut (desi mare parte din carti i-au ramas acolo) si s-a intors in tara.A venit la Parintele Iustin Parvu si i-a povestit toata situatia, iar Parintele i-a spus sa ramana la schitul de maici. Aceasta se intampla in august 1997.

A urmat un an si jumatate de suferinta. Boala a ajuns repede la metastaza. Incet, incet, se topea vazand cu ochii. A primit sa fie rasofora, si cu cateva saptamani inainte de a pleca dintre noi a fost calugarita de Parintele Iustin. A refuzat sa ia morfina, pentru a-si sterge prin suferinta toate pacatele savarsite in aceasta lume. Urletele ei de durere rasuna si astazi in urechile celor care le-au auzit.

Dumnezeu i-a ascultat ultima dorinta, aceea de a prinde sarbatoarea Sfintilor Arhangheli. Dupa privegherea hramului manastirii, in noaptea de 7 spre 8 noiembrie 1998, pe la ora 3 dimineata, Maica Mucenita Heruvima a plecat dintre noi cu sufletul impacat, luminoasa la chip, sa marturiseasca inaintea Sfintei Treimi lupta ortodocsilor impotriva stapanitorilor acestui veac.

Maica Heruvima ne-a spus ca de la CEU, mai inainte de ea, plecasera din acelasi motiv – cancer al pielii, un student din Bulgaria, o studenta din Georgia si o alta din SUA. Batjocura cea mare a fost aceea ca dupa plecarea maicii Heruvima, fostii ei profesori au instituit la CEU premiul „Svetlana Tanasa” pentru cea mai buna lucrare a anului.

Pentru rugaciunile Sfintei Mucenite Heruvima, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, intareste-ne si pe noi pentru marturisirea dreptei credinte si ne mantuieste pe noi. Amin.

Falsa suveranitate a ­României este folosită ca paravan pentru montarea unor mașinațiuni și experimente economice și politice – Ilie Șerbănescu

Istoriografia românească tinde să prezinte faptul că, în secolele de dominaţie otomană asupra ţărilor române, acestea n-au fost transformate în paşalâc (adică nu au fost preluate în administrare turcească directă), ca un fel de dibăcie victorioasă a românilor pentru supravieţuire în vremuri de restrişte, în timp ce în realitate …. […]

via Ilie Șerbănescu: ”Falsa suveranitate a ­României este folosită ca paravan pentru montarea unor mașinațiuni și experimente economice și politice!” — Lupul Dacic

Istoriografia românească tinde să prezinte faptul că, în secolele de dominaţie otomană asupra ţărilor române, acestea n-au fost transformate în paşalâc (adică nu au fost preluate în administrare turcească directă), ca un fel de dibăcie victorioasă a românilor pentru supravieţuire în vremuri de restrişte, în timp ce în realitate nu era nimic altceva decât o modalitate prin care opresorul străin obţinea acelaşi efect, dar cu un cost infinit mai mic, în măsura în care – şi este de accentuat! – exista o administraţie românească gata să-şi oprime propriul popor chiar mai abitir decât o administraţie străină. Forma juridică prin care puterea străină își impunea condițiile o constituiau așa-numitele „capitulații“.

La bază, regimul „capitulațiilor“ a izvorât din ­necesitatea reglementării într-un fel a relațiilor dintre statele europene creștine și Poarta Otomană (islamică), inclusiv a prezenței cetățenilor celor dintâi pe teritoriul acesteia din urmă, unde dreptul comun se confunda cu cel religios.

Și atunci Poarta consimțea să acorde un ­statut intermediar (ahdname) – respectiv nici teritoriu înglobat islamului (dar al islam), nici teritoriu de cucerit (dar al harb) –  care consta într-o serie de privilegii privind ­practicarea negoțului sau drepturi pentru cetățenii din statele europene prezenți în ­Imperiul Otoman (de a fi judecați de consulii proprii ori de a-și profesa religia etc.). Dacă însă țara europeană creștină (cum a fost cazul Ţărilor Române) era una slabă în raport cu puternica Poartă Otomană, statutul intermediar (ahdname) acordat era citit și opera în cheie inversă: respectiva țară era considerată ca acceptată într-un fel de vasalitate, ­presupusele privilegii (precum ­autonomia administrativă și alegerea ­domnilor) erau în fapt ­contra cost (un tribut mai mare sau mai mic, în funcție de conjunctura politică din zonă), iar adevăratele privilegii erau ale ­otomanilor prezenți pe teritoriul țării respective (practic, nu intrau sub jurisdicția locală).

Nu seamănă tulburător de mult situația aceasta din ­Ţările Române medievale cu situația actuală din România, parte a NATO, membră a UE și care mai împlinește și centenarul existenței sale întregite de sine stătătoare?!

După ce au simțit, veacuri de-a rândul, strânsoarea brațelor estice, românii au ajuns, din anii 2000, în mult râvnitele brațe vestice. Acestea, în numai câțiva ani, ­le-au luat totul de atâta iubire: resursele subsolului, industriile, băncile, telecomunicațiile, utilitățile, comerțul, pădurile și cea mai mare parte din pământurile agricole. Ca urmare, în baza proprietăților dobândite, au preluat, în virtutea regulilor capitaliste însele, decizia, transformând rapid și, foarte important de menționat fără ocupație militară, România într-o biată colonie! Dar, mirare!, nu i-a luat, așa cum ar fi firesc, și administrarea, după preluarea proprietății și deci deciziei. De ce ? Păi, brațele vestice, care combină inteligent forța cu eficiența (de trăiesc astfel bine-mersi de secole pe seama altora), au trei motive. Lăsând administrarea în cârca românilor, stăpânii străini ies mai ieftin (o ­administrație străină plătită ca la ea acasă ar necesita cheltuieli copleșitor mai mari). Dar, mai ales, stăpânul străin nu răspunde de nimic, ba poate arunca în capul românilor toate relele din lume. Românul devine vinovatul de serviciu, iar culpabilizarea permanentă este condiția jecmănirii culpabilului. Neasumarea administrării de către stăpâni nu înseamnă cumva delegarea către vătafii români a vreunei fărâme din decizie, ci doar lăsarea acestora să fure ceva milioane pentru ca stăpânii să poată fura ei, în liniște și în aplauzele generale, miliarde peste miliarde. Și mai este vorba de ceva: de imensa, inimaginabila ipocrizie a puterilor coloniale; nu „cadrează“ a mai pune pe tapet în secolul XXI existența cu acte în regulă a unor colonii, și încă unde, în Europa! De fapt însă, falsa suveranitate a ­României este folosită ca paravan pentru montarea unor mașinațiuni și experimente economice și politice, care ar fi descalificante și ­compromițătoare dacă ar fi vizat colonii oficial recunoscute (ca, de pildă, guvernări de „tehnocrați“ fără parlament și fără partide politice sau deresponsabilizarea socială completă a capitalului prin transferul integral al contribuțiilor sociale asupra muncii).

Cât privește statutul în ­periferia România al străinilor din centrele puterii ­vestice, lucrurile sunt clare, fără echivoc. Există peste 30.000 de firme din aceste centre în România. Folosesc, bineînțeles, salariați ­români (peste un milion), dar șefii fiecăreia din firme sunt străini. Aceștia ­manevrează jumătate din economia din România și, atenție mare, 70-80% din contractele din bani publici românești. Ținând cont de rata de randament la care lucrează, dispun de peste două treimi din profiturile obținute în România. ­Raportează însă Fiscului doar vreo 10-15% din acestea. Restul, adică grosul, îl evazionează înainte de fiscalizare, în total vreo 40-50 miliarde euro anual! ANAF și DNA nu descoperă niciun evazionist străin, niciun corupt străin! Acești șefi, venind din țările „mântuitoare“, sunt, desigur, niște îngeri! Dar chiar toți?! Și de te calcă vreunul din ei cu mașina pe trecerea de pietoni, este scos repede din țară de ai lui, să nu-i pună cumva nici măcar o întrebare vreun polițist sau procuror român! Trai nineacă în România centenară în virtutea unor „capitulații“, scrise sau mai ales nescrise, dar operaționale, din Evul Mediu. Chiar și pentru salahorii români este mai bine: oricum, e altceva să te calce în picioare un „mister“ în ­numele democrației, ­decât un „tovarișci“ în numele dictaturii proletariatului sau un „bey“ în numele Sublimei Porți.

Autor: Ilie Șerbănescu

 Cotidianul

Terorizarea lui Vasile Zărnescu, pentru „îndrăzneala” de a fi dat pe față un adevăr privitor la România – articol consemnat acum cca 1 an și jumătate, dar plin de actualitate și azi. Poate găsim și cartea sa cenzurată și o citim din scoarță în scoarță! La Centenar!

http://www.justitiarul.ro/10536-2/

Atitudini

Vasile Zărnescu, autorul prigonit pentru cartea „HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ”, lansează un apel

Posted by

justitiarul

 on 16 decembrie 2016

                               APEL UMANITAR  ȘI PATRIOTIC

                                                      Dragi prieteni, stimați compatrioți,

 

În 5 aprilie a.c.[2016], am depus la Librăria „Mihai Eminescu”, din București,  studiul meu politologic HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ. Extorcarea de „bani de holocaust“, vol. 1, 2015, iar în 8 aprilie i-am făcut lansarea, anunțată public [1].

 

Escrocul vamal Marco Maximilian KATZ a terorizat-o pe directoarea Librăriei „Mihai Eminescu”, amenințând-o că o va da în judecată penală fiindcă mi-a pus în vânzare cartea. Speriată, aceasta mi-a cerut să îmi ridic restul exemplarelor nevândute. Acest individ, Marco Maximilian KATZ, se erijează acum în președintele unui centru de monitorizare a presei din România pentru a demonstra că țara noastră este profund antisemită [2].

Pe de altă parte, acestui „domn‟ i s-au deschis mai multe dosare penale, pentru escrocherii făcute prin duty-free-urile de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, București-Otopeni, dar care au fost mușamalizate de Parchetul General [3].

Așa cum am demonstrat în cartea mea, jidanii, în numele cărora se erijează ca reprezentanți în România Alexandru Florian, Marco K. Katz, Aurel Vainer, Radu Ioanid, Michael Shafir și alții ca ei, sunt descendenții (k)hazarilor – un neam turco-mongol – și, deci, nu au nici o  legătură genetică, „de neam‟, de sânge, cu „biblicii‟ iudei (jidanii – cuvânt care provine din germanicul Das Juden, care, la rândul său, provine din latinescul Judaeo/i). Laconic spus, sub aspect moral sunt niște impostori, iar faptul că sunt apologeți holocaustiști îi transformă, sub aspect penal, în escroci care atentează la siguranța națională: prin „banii de holocaust‟ pe care îi pretind de la români (ca, de altfel, și de la alții), ei comit un veritabil genocid contra poporului român! În acest sens, vă prezint argumentul peremptoriu, ignorat de presă (jidovită în cvasitotalitate): marele farsor șef-rabinul Moses Rosen a emis aberația că România ar fi ucis 400.000 de jidani – cum și scrie pe menora de la sinagoga Coral din București – și, ca despăgubire, a pretins 50.000 de euroi pe cap de jidan „ucis‟ – adică, în total, 20 de miliarde de euro!

În 2009, Traian Băsescu a aranjat cu F.M.I. și B.I.R.D. să i se dea României un împrumut de 20 de miliarde de euro [4], deși România nu avea nevoie de acești bani. Să ne amintim că Nicolae Ceaușescu, în anii ’70, împrumutase 20 de miliarde de dolari de la F.M.I. și B.I.R.D., cu care a industrializat România și pe care i-a returnat în 20 de ani, supunând poporul la mari eforturi și privațiuni – dar a construit cea mai puternică țară sub aspect economic, militar și politic din sud-estul Europei, iar când a fost asasinat lăsase țara atât fără datorii externe, cât și cu multe miliarde de dolari în visterie și în creanțe. Această țară a fost distrusă de guvernanții post-decembriști, aduși la putere de clica lui Silviu Brucan, Petre Roman, Mugur Isărescu et comp., clică aflată și acum la putere. Și, în condițiile în care acești guvernanți au provocat, în 27 de ani, ruinarea României și înstrăinarea bogățiilor ei, împrumutul comis de Traian Băsescu, de 20 de miliarde de euro, a înfeudat țara pe mai multe zeci de generații – adică pe sute de ani! –, fiindcă România nu mai are baza materială și umană de a putea produce mărfuri prin care să returneze acești bani: patru milioane dintre cei mai buni români, dintre cei mai instruiți și mai bine calificați profesional, au fost siliți să emigreze, industria și agricultura au fost distruse, peste o treime din pământul arabil a fost vândut străinilor, alături de multe alte bogății ale solului și subsolului. Cele 20 de miliarde de euro NU au fost investiți în economia României; ba, mai mult, din anul următor, 2010, guvernul Băsescu-Boc a tăiat pensiile și salariile pe motiv că „nu sunt bani”! Dar unde s-au dus cele 20 de miliarde de euro?! – au întrebat unii politicieni și ziariști. De șapte ani, guvernul tace mâlc, fiindcă cele cele 20 de miliarde de euro AU FOST DATE ISRAELULUI, ca despăgubire pentru pretinsul „holocaust‟ pe care România nu l-a comis. Această faptă criminală reprezintă genocidul contra poporului român – faptă penală imprescriptibilă! Și condamnabilă în cel mai înalt grad!

Toate aceste aspecte le-am relevat în cartea mea, aflată la a doua ediție, pentru ca poporul să se trezească la realitate și să nu mai fie prostit și jefuit. Din această cauză – adică deoarece le-am denunțat escrocheria cu pretinsul holocaust, holocaust care este cea mai mare mârșăvie din Istoria Lumii – jidanii s-au înfuriat contra mea, iar escrocul Maximilian Marco Katz mi-a făcut plângere penală la Parchetul General. Astfel, unul dintre detractorii mei, M. Ivascu, de la HotNews, prezintă denaturat situația în articolul „ACTUALIZAT. MCA România acuză într-o scrisoare transmisă procurorului general că un presupus colonel S.R.I. în rezervă a publicat o carte în care neagă Holocaustul/ Librăria: Cartea ar putea fi retrasă / Editura: Nu neg Holocaustul ca atare, spun doar că în România nu a existat‟, HotNews.ro, Luni, 11 aprilie 2016 [5].

Maximilian Marco Katz își mărește presiunea asupra Parchetului General prin faptul că este și membru al așa-zisului „Parlament European Jidănesc“: cf. Ion Spânu, „Informaţii senzaţionale, trecute cu vederea / Black Cube şi Maximilian Katz, reprezentantul României în Parlamentul European Evreiesc‟[6].

Ziaristul Ion Spânu greșește, din grabă, în formularea din titlu: Maximilian Katz nu poate fi „reprezentantul României‟, fiindcă România nu este stat jidănesc! Dar, erijându-se de acest statut ilegal, Maximilian Marco Katz, îngrijorat că Justiția română nu m-a băgat, încă, la gherlă, se grăbește să afle starea plângerii sale și, în acest sens, se adresează Parchetului General de pe lângă Î.C.J.C., fiindcă știe că acolo se poate baza pe un alt escroc, procurorul general adjunct Dimitrie Bogdan Licu, care este șantajat cu faptul că și-a falsificat lucrarea de doctorat [7] – motiv pentru care locul său este la pușcărie, nu la Parchetul General, așa cum am cerut în NOTELE SCRISE depuse la Judecătoria Sectorului 2 [8].

M.K. Katz a fost anunțat de către prim-procuroarea Cătălina Sîntion că „sesizarea dvs. cu privire la numitul Zărnescu Vasile a fost înregistrată la Judecătoria Sectorului 3 sub nr. de dosar 6727/P2016 și se află în lucru la Secția 10 de Poliție…‟ (cf. anexa). Și vă rog să remarcați că dactilografa I.A., subordonata prim-procuroarei Cătălina Sîntion, a fost atât de toantă încât a denaturat titulatura făcăturii lui M.K. Katz și a scris astfel la „adrisant‟: „MCA ROMÂNIA – THE CENTER FOR MONITORING AND COMBATING ANTISISTEM“! Dar poate că dactilografa nu este toantă, ci este o antisemită camuflată și a scris, astfel, „antisistem“, în bășcălie. Dacă scria în românește, atunci poate ar fi observat și numita Cătălina Sîntion că trebuia scris „antisemitism‟, nu „antisistem‟, și nu ar fi „semnat ca primarul“! Dar, vorba celor din regimul „burghezo-moșieresc“ interbelic, „Omor scuzabil!‟

Firesc ar fi ca numita procuroare Cătălina Sîntion și, apoi, Parchetul General de pe lângă Î.C.J.C., în ordine cronologică, să dezgroape întâi procesele penale contra ticălosului Marco Maximilian Katz, care zac mușamalizate, și abia apoi să caute să constate că cercetarea mea este o lucrare științifică prin care protejez securitatea națională, deoarece România se află în legitimă apărare! Totodată, Parchetul General trebuie să se sesizeze din oficiu privind transferul ocult al celor 20 de miliarde de euro către Israel, chiar dacă, așa cum au relevat, recent, unele mass media, s-a început o anchetă penală privind corupția în manevrarea celor 20 de miliarde de euro! Acești bani trebuie recuperați de urgență, pe orice cale!

Deoarece nu am putut tipări decât vreo trei sute de exemplare, am mare nevoie de ajutor material spre a spori masiv tirajul, pentru ca noi, românii, să aflăm cum suntem escrocați de jidanii care s-au insinuat din nou la conducerea țării și care vor acum să ne transforme în sclavii lor. Și, în mare parte, au reușit. Dar asta nu înseamnă că trebuie să le mai răbdăm hoțiile, impostura, impertinența și intoleranța, în timp ce ei ne acuză pe noi că suntem intoleranți, după ce îi răbdăm de două secole!

Trebuie să fim intoleranți cu intoleranții!

De asemenea, am mare nevoie de sprijin moral, de aceea vă solicit să declanșați o campanie de presă în favoarea mea, întrucât M.K. Katz și, anterior, Alexandru Florian, prin plângerile penale comise contra mea, și acoliții lor mercenari din presă, prin campania defăimătoare contra cărții mele, au încălcat libertatea cuvântului, asigurată de Constituția României și de legislația Uniunii Europene.

Pentru a fi ajutat de dvs., de cunoscuții dvs. și de alți patrioți români din țară și din străinătate prin sponsorizarea cu diverse sume, oricât de mici, mi-am deschis la Banca Comercială Română conturile în diverse valute, pe care le indic mai jos.

 

Titular: Zarnescu Vasile

Codul IBAN pentru valută în lei,

RO10RNCB0318006478160001

Codul SWIFT: RNCB RO BU

 

Codul IBAN pentru valută în euro,

RO53RNCB0642006478160002

Codul SWIFT: RNCB RO BU

 

Codul IBAN pentru valută în dolari U.S.A.:

RO26RNCB0642006478160003,

Codul SWIFT/BIC: RNCBROBU

 

Recent, mi-am pierdut un telefon în care erau trecute și unele dintre numele celor care îmi comandaseră cartea. Cu scuzele de rigoare, îi rog pe cei (rămași) interesați să mă apeleze din nou la numărul 0787662466 sau să îmi scrie pe adresa: vasile.zarnescu@gmail.com.

Cu regret trebuie să precizez că numele sponsorilor nu vor fi trecute în viitoarea ediție a cărții (decât, eventual, cu acordul lor), pentru a nu avea de suferit represiuni din partea jidanilor, așa cum s-a întâmplat în Occidentul „democratic”.

Cu mulțumiri,

                                                                                                         Colonel (rtg.) Vasile Zărnescu

 

NOTE

[1] Vedeți aici: https://www.youtube.com/watch?v=zdOkjdNj1GE.

[2] Cf. „Cine este acuzatorul Părintelui Justin Pârvu? Marco Maximilian Katz, implicat într-o șpagă de 2,5 milioane euro pentru Guvernul Năstase“, pe http://www.ziaristionline.ro/2011/02/21/cine-este-acuzatorul-parintelui-justin-parvu-marco-maximilian-katz-implicat-intr-o-spaga-de-25-milioane-euro-pentru-guvernul-nastase/.

[3] Cf. Ion Spânu, „Maximilian Katz, între şpaga pentru duty free şi chestiunea evreiască în România (I)“, pe http://www.cotidianul.ro/maximilian-katz-intre-spaga-pentru-duty-free-si-chestiunea-evreiasca-in-romania-i-267680/; vezi și „Plângere Penală la adresa lui Marco Maximilian Katz pentru denunț calomnios și incitare la ură‟, pe http://www.civicmedia.ro/plangere-penala-la-adresa-lui-marco-maximilian-katz-pentru-denunt-calomnios-si-incitare-la-ura/.

[4] Cf. http://stirileprotv.ro/stiri/economie/fmi-romania-imprumuta-20-de-miliarde-de-euro.html).

[5] Pe http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20929734-mca-romania-acuza-intr-scrisoare-transmisa-procurorului-general-presupus-colonel-sri-rezerva-publicat-carte-care-neaga-holocaustul.htm.

[6] Pe http://www.cotidianul.ro/black-cube-si-maximilian-katz-reprezentantul-romaniei-in-parlamentul-european-evreiesc-291488/.

[7] Cf. „Procurorul general Bogdan Licu a declarat marți că a cerut ministrului Educației să-i retragă titlul de doctor. Reamintim că o investigație publicată de HotNews.ro în august 2015 arăta că Licu și-ar fi plagiat lucrarea făcută sub coordonarea lui Gabriel Oprea‟, comisarul.ro, 29 martie 2016, pe http://www.comisarul.ro/articol/exploziv/procurorul-general-interimar-bogdan-licu-_729798.html; vezi și: https://deveghepatriei.wordpress.com/2016/05/13/mizeria-umana-umana-de-procuror-bogdan-licu-sri-l-a-trimis-in-judecata-pe-colonelul-sri-vasile-zarnescu-aceasta-este-ordinul-din-partea-mossadului-si-mafiei-jidanesti-jegul-acesta-de-om-care/.

[8] Cf., de ex., https://arhiva-romanilor.blogspot.ro/2016/05/document-lamuritor-pentru-un-proces.html;

http://ioncoja.ro/colonelul-vasile-zarnescu-versus-procurorul-general-dimitrie-bogdan-licu-care-pe-care/; http://www.justitiarul.ro/vasile-zarnescu-lupta-cu-prigonitorii-de-la-institutul-elie-wiesel-si-cu-executantii-lor/.

 

Tags: apel Vasile Zărnescu colonel (rtg.) Vasile Zărnescu HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ. Extorcarea de „bani de holocaust Vasile Zărnescu prigonit pentru cartea „HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ”

„Astăzi, mai mult ca oricând, traiectoria ideologică în care am fost induși este greșită, periculoasă, mortală… Nu mai putem să lăsăm la cârma țării impostori, actori de mâna a treia, simpli figuranți, însă toți mari trădători de neam care urmează să ne spolieze de ce avem mai scump. De partea cealaltă, Occidentul nu mai este de mult un model de urmat și poate că nu a fost niciodată altceva decât un complex născut din subtilitatea celor care creează tezele și antitezele, antagonismele necesare jocurilor strategice, pretextelor politice, mizeriei umane.” – Mihai ȘERBAN, la discursul de lansare (nov. 2017) a cărții sale intitulate MANIFEST: Cartea neagră a României

http://cafeneauainterviurilor.info/manifest-cartea-neagra-a-romaniei-de-mihai-serban-la-gaudeamus-2017

 

Românii nu și-au părăsit țara, ci au fost alungați de o speță politică formată din lichidatori judiciari, alogeni, trădători și slugi de casă dirijate de afară. Tinerii din România pot fi duși cu barca o vreme, păcăliți pe o anumită perioadă de timp să îmbrățișeze curente lăturalnice, umaniste, filozofico-nihiliste, abstracte, goale de sens, într-un cuvânt, iudaizate. Însă de fiecare dată acționează asupra lor o forță superioară care-i atrage înapoi în rostul vieții, pe cărarea continuității, în etern, spre Dumnezeu. – Mihai Șerban, în dialog cu Sterie Ciumetti (publ în Lunea Patimilor, 2 apr 18).

Introducere ActaDiurna: Ziaristul(?) Sterie Ciumetti îl prezintă impropriu pe Mihai Șerban (un tînăr în vîrstă de 40 de ani) ca fiind un „dizident”. Mihai Șerban nu este însă un „dizident” în accepțiunea proprie a termenului în România. El este un intelectual român care are capacitatea de a observa profesionist și la modul intim realitățile înconjurătoare (românești, europene) în care a trăit și trăiește. Observațiile sale sînt pentru noi, acum, de maximă, VITALĂ relevanță. Mihai Șerban, trăitor de 15 ani în Franța, a observat foarte exact un lucru – confirmăm faptul prin propria noastră experiență NEMIJLOCITĂ: Vestul european îi urăște (mai ales) pe români tot așa cum cel mînjit de noroi din cap pînă în picioare îl urăște de moarte pe cel care a rămas nemînjit în condiții de viață egale, ba chiar cu mult mai rele.

FOTO: Mihai Șerban (în picioare, la microfon) își prezintă cartea (Manifest: Cartea neagră a României) la Tîrgul de Carte GAUDEAMUS ediția noiembrie 2017 (captură de ecran: ActaDiurna)

vizitați https://www.youtube.com/watch?v=6qlVEL-W-3Q  (Mihai Șerban își prezintă cartea Manifest: Cartea neagră a României) spre a vedea cine este Mihai Șerban.

EXPLOZIV ȘI EXCLUSIV: Interviul INTERZIS în Presa Românească

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Aprilie 2, 2018

“Nu mai putem vorbi de pluralitate politică, simple amăgiri pentru naivi. 

După fapte și realități, observăm că spectrul politic reprezentativ este compromis, neputincios, vândut și lucrează concertat împotriva interesului național, împotriva interesului popular. Principiul fundamental al democrației este ignorat, negat și tratat cu aroganță. “

Uniunea Europeană se prăbușește.

Pentru a prelungi unitatea internă este nevoie de un factor extern de frică. Cum musulmanii nu mai sunt percepuți ca o amenințare, ba chiar sunt primiți cu brațele deschise, Rusia devine factorul principal de frică. Coeziunea U.E. depinde și de un factor intern de frică, pentru a menține poporul divizat. Acest factor format din oamenii cu convingeri naționaliste va fi tot mai demonizat pe măsură ce agenda avansează.

Urmează să pătrundem în mintea unui român care a trăit în Apus de peste zece ani, văzând cu ochii săi, din interior, mirajul prosperității occidentale în care am fost ademeniți, năruindu-se sub jugul totalitarismului capitalului transnațional, a globalismului neo-liberal.

Plecând de la ideea unui dialog despre România și problemele abordate, dezbătute, uneori incriminate și, până la urmă, arhicunoscute în spatiul românesc, interviul a deviat de la doxa conformistă cuprinzând imediat forma și esența profundă a cancerului la care este supusă țară noastră….

În acestă conversație asum un rol de jurnalist cu tendințe de avocat al diavoului, provocându-l pe dizidentul Mihai Șerban să răspundă la subiecte sensibile.

Interviul relevă o realitate suprimată de mass-media și instruiește cititiorul în arta retoricii moderne prin răspunsurile la întrebări puse semi-agresiv [mai exact: idiot-prostește, sau cu o prostie agresivă].

Natura democrației din U.E., metisajul și marea înlocuire, emigrarea românilor, perioada ceaușistă, cum a revoluționat Dan Puric românismul, jurnaliștii ca niște trupe de ocupare mintală [a vrut să zică: „ziariștii” propagandiști ai mass-media oficiale acționează ca niște trupe de ocupație ce pun stăpînire samavolnică pe mințile oamenilor], ș.a., sunt câteva dintre chestiunile atinse mai jos.

Fără falsă modestie, vă prezint cel mai exploziv interviu din presa românească; provocator, agitator, brutal de sincer, incisiv, grozav și adevărat, un interviu incorect politic:

Interviu

Sterie Ciumetti – Domnule Mihai Șerban, milioane de români și-au părăsit țara, nu credeți că acest lucru ar putea afecta în timp echilibrul  economic din România?

Mihai Șerban – Ați făcut o afirmație greșită. Românii nu și-au părăsit țara, ci au fost alungați de o speță politică formată din lichidatori judiciari, alogeni, trădători și slugi de casă dirijate de afară, dar am să revin asupra acestei false dileme pe parcursul interviului. Legat de chestiunea economică, permiteți-mi să vă întreb: ce înțelegi prin echilibru economic?

S.C. – Economia se bazează pe consumatori, milioanele de români plecați din România nu mai participă la economia țării… vorbim de pensii, servicii sociale, sănătate, etc.

M.S. – Dincolo de lipsa de înțelegere de care dau dovadă autoritățile vizavi de faptul că dezrădăcinarea unei populații reprezintă o dramă umană și nu o aritmetică economică, am să încerc să vă răspund la întrebare. Probabil faceți referire la capacitatea oamenilor de-a consuma produsele importate pe piața de desfacere creată în România, după lovitura de stat organizată în 1989. Ceea ce este altceva, orice, dar nu economie națională. România a fost o țară puternic industrializată, o forță agricolă de prin plan în Europa și un mediu profesional foarte bine calificat. După asasinarea lui Ceaușescu și trecerea forțată la așa zisa democrație, în mai puțin de două decenii, toată structura economică din România a fost lichidată și a început exilul de forță și inteligență.

S.C. – În mare, spuneți că s-a trăit mai bine în  România pe vremea dictatorului Ceaușescu?

M.S. – Vreau să știți că asocierea nu mă intimidează, chiar deloc. Vreau să vă întreb, Franco a fost și el un dictator?

S.C. – În România subiectul a fost mai puțin cunoscut, dar așa a fost perceput în Occident. Nu sunteți de aceeași părere?

M.S. – Bineînțeles că nu. Francisco Franco Bahamonde a reușit să țină piept internaționalei comuniste și celei capitaliste,  disimulată după mișcarea republicanilor, reușind să țină Spania cu o mână de fier departe de hegemonia bancară internațională din 1936 și până în 1977. Dacă numiți asta o dictatură, vă privește, dar atunci eu o numesc o dictatură a binelui. Revenind la esența întrebării dvs, este o realitate pe care o cunosc generațiile care au trăit atunci. Generațiile de astăzi vorbesc despre perioada trecută din perspectiva discursului dominant prin ecranul televizorului, [și]din manualele școlare.

S.C. – În România părerile sunt împărțite, este adevărat. În schimb, imaginea vehiculată în Occident a fost mai apropiată de o dictatură teribilă.

M.S. – Pentru occident, orice formă de nesupunere față de imperialismului financiar este o dictatură teribilă. Ceaușescu nu a fost nici înger și nici demon, dar a fost un conducător care a făcut din țara sa una dintre cele mai industrializate națiuni din estul Europei. În anii ’70, bazându-se pe infrastructura industrială, capacitatea de export tehnologic, alimentar și geniul ingineresc de care dispunea țara noastră, a încercat și a reușit o lovitură de maestru plătind datoria externă a României, provocând  fără întârziere izolarea internațională și consecințele cunoscute. Nici o națiune, în ultimele trei secole,  nu a reușit să se elibereze de jugul mafiei bancare, Ceaușescu a făcut-o. Populația a trebuit să suporte o anumită presiune, dar libertatea are și ea un preț. Dacă am fi fost lăsați să ieșim din această situație, România ar fi avut un destin glorios, ar fi devenit o referință în lume.

S.C. – Cine s-a împotrivit, poporul?

M.S. – Interesele transnaționale, finanțele apatride, numiți-le cum vreți. Vorbim despre aceleași forțe care dețin în continuare 175 de bănci centrale naționale – în lume, Banca Mondială și F.M.I.

S.C. – Nu putem vorbi de sistemul financiar global ca și cum am vorbi despre un grup de oameni. Finanțele acționează după niște principii de piață.

M.S. – Interesantă definiție… să înțeleg că imperiile Rothschild, Rockefeller, Warburg,  Morgans, deținătorii marelui capital, război după război, criză după criză, crimă după crimă, evoluează în timp și spațiu precum niște fundații de binefacere absolut dezinteresate? Să fim serioși.

S.C. – Nu credeți că sună a discurs conspiraționist?

M.S. – Dacă revoluția franceză, cea bolșevică, primul și al-doilea război mondial nu ar fi avut loc, acceptam această acuzație. Istoria nu trebuie privită prin faptele ei, ci prin rezultatele pe care le provoacă. Citiți-l pe Céline dacă îl găsiți, cenzura e mare, a scris o carte unde  aduce un omagiu interesant lui Felix M. Warburg, jidanul care și-a subvenționat prietenii cu 15, apoi cu 200 de miliarde de dolari pentru a revoluționa Rusia în 1917. O să vă placă lectura, grozav.

S.C. – Trecând peste intervalul respectiv,  factorii economici arată că România are o creștere economică susținută de când a intrat în U.E., nu credeți că este un lucru pozitiv?

M.S. – După ce o țară este adusă în stadiul zero de productivitate, nu poate decât să crească. Dar asta nu înseamnă că acestă creștere profită românilor, este pur și simplu o dinamică firească, o conjunctură controlată. Românii au avut totul la dispoziție ca să devină una dintre cele mai prospere popoare din Europa. Faptul că trecem de la echivalentul unui salariu de 200 de euro pe lună, la 250, sau 300 de euro pe lună, într-un interval 5-10-15 ani, matematic vorbind este o creștere, dar când vorbim despre România, sau demnitatea unui muncitor, devine ușor ridicol.

S.C. – Nu considerați că consumația este un factor de creștere economică?

M.S. – Puterea de cumpărare este un element printre altele, dar nu este central. Prosperitatea unei economii sănătoase este dată de  capacitatea de producție internă și export. Ori România nu mai produce nimic și, mai rău, a ajuns în faza umilitoare în care importă chiar și alimente de bază. Vorbim de o țară care are cel mai roditor pământ din Europa. În alimentarele din România găsiți numai produse de import, iar cele care mai poartă denumiri românești, ce-i drept foarte puține, aparțin unor firme străine. Prin urmare, orice bănuț cheltuit în supermarket este un cui bătut în sicriul național, ne întreținem jugul. Nu putem vorbi de economie în acești termeni, ci mai degrabă despre o exploatare economică. După dărâmarea controlată a blocului comunist, țările din Est au fost puse la dispoziția capitalului transnațional, la dispoziția firmelor occidentale. Pe lângă acapararea sistemului bancar, politic, a economiei și a tuturor resurselor naturale, a rezultat o piață de desfacere pentru produsele de calitate inferioară. Timpul a trecut de atunci și astăzi, din păcate, românii au rămas printre ultimii consumatori orientați din Est, rămânem o colonie economică. Mai rău, știam de multă vreme că produsele vândute în România aveau o încărcătură chimică nepermisă în țările din Vest. Odată cu apariția produselor alimentare chimice, modificate genetic, îmbâcsite cu E-uri, perturbatori endocrini, coloranți, aditivi de gust și chiar fecale de animale, a apărut în România o epidemie de cancere… autoritățile aveau la cunoștință acest lucru, idem pentru mass media, dar au tăcut cu desăvârșire, ca și în Occident de astfel.

S.C. – Ceea ce spuneți este foarte grav, aveți dovezi în acest sens?

M.S. – Mai grav este să-ți extermini cu bună știință populația. Aștept argumente bazate pe elemente reale, nu presupuneri și stări de conștiință post mortem. Aveți un raport care să arate că alimentele chimice nu provoacă cancer la consumatori?

S.C. – Bine, dar consumul nu se limitează doar la alimente?

M.S. – Aveți dreptate, pe lângă alimente otrăvite, românii mai consumă o sumedenie de produse românești vândute de firme străine.

S.C. – La ce vă referiți?

M.S. – Firmele străine, transnaționale, au cumpărat dreptul de a exploata, distribui și comercializa toate resursele naționale. Vorba lui Ilie Șerbănescu: „Tragi apa la București să îmbogățești Parisul”.  La fel pentru gaze, petrol și alte bogății de care, în mod normal, poporul ar fi trebuit să beneficieze la modul cel mai direct, la prețul mai corect. Aș adăuga un lucru foarte important, în momentul de față, pe lângă asasinarea suveranității și a democrației mai în general, asistăm la asasinarea resurselor naturale ale subsolului și solului. Spre exemplu, fondul forestier din România este decimat de austrieci cu sprijinul și asistența întregului guvern de la București. Practic, vorbim de violarea și spolierea moștenirii generațiilor viitoare. Grav, foarte grav!

S.C. – Folosiți termenul, asasinare, dar în cazul de față vorbiți de înțelegeri comerciale bilaterale, parteneriate public-privat.

M.S. – Elementele de comunicare moderne nu pot modifica o realitate, în cel mai bun caz o pot acoperi, o vreme. Eu vă spun că Constituția României a fost modificată pe rând pentru a permite jaful resurselor suverane, vorbim de aur, argint, telur, lemn, petrol, gaz ș.a., în cantități uriașe.  Vorbesc despre mii de miliarde de dolari furate, sau interzise proprietarului de drept, adică poporul român. Mai mult, un tată, o mamă, o familie, nu pune în primejdie cu bună știință viața copiilor, a generațiilor viitoare, semn că vârful statului român este parazitat de un grup de inși „românizați“ doar cu numele și ale căror inimi bat pentru orizonturi îndepărtate.

S.C. – Când spuneți guvern, faceți referire la niște oameni care au fost aleși democratic, nu credeți că acest deznodământ le conferă o formă de legitimitate în administrarea intereselor economice?

M.S. – Nu știu dacă să plâng, sau să râd la afirmația dvs? Această chestiune în jurul alegerilor democratice, nu mai are nicio legătură cu realitatea. Vorbim de niște oameni care evoluează într-un sistem analog, o filială dirijată de afară în care orientările politice, economice, sociale, legislative, parteneriatele strategice obligatorii, clasificarea dușmanilor, etc., absolut totul este decis și dirijat de afară,  în timp ce complexul mediatico-politic mimează stări de conflict, dezbateri de idei, false soluții și, în fapt, adevărate manipulări ale opiniei publice. Unde este democrația despre care vorbiți? U.E. nu este un spațiu democratic, România nu este un spațiu democratic.

S.C. – Dar nu puteți să spuneți asta și despre o țară ca Franța?

M.S. – Pasărea mălai visează. Franța, ca și România, plecând de la proporții și asemănări distincte, suferă de aceleași simptome cauzate de influența curentelor financiare apatride și a deciziilor luate de funcționari nealeși, care-și impun voința indiferent de rezultatul din urnele naționale. Campania electorală din 2017, a fost prilejul de-a afla acest lucru în mod oficial, candidați precum François Asselineau, Nathalie Artaud, sau Jacques Cheminade, au străpuns tavanul de sticlă și au avut curajul să vorbească despre marile orientări economice (GOPE), impuse din oficiu oricărui candidat ales, oricărui guvern și asta indiferent de culoarea politică anunțată.

S.C. – Insinuați că Franța mimează democrația, aranjează alegerile?

M.S. – Eu nu v-am spus că se aranjează alegerile, v-am spus că rezultatul lor nu schimbă cu nimic orientările decise de U.E., oamenii votează degeaba. Este mai subtil și mult mai ușor să transformi procesul democratic în ceva steril. De ce să te chinui să furi alegerile, când poți să furi candidații, să mimezi democrația, înțelegeți?

S.C. – Nu puteți să spuneți că toți candidații sunt corupți?

M.S. – In cazul de față nu putem vorbi de corupție, ci mai degrabă de trădarea unui sistem politic în incapacitate, o adunătură formală. Și dacă vorbim de un om cinstit, onest, populist, adică un naționalist care ar vrea să dea de pământ cu sistemul, cine află despre el, cine îl promovează, cine îi finanțează campania,  cine îi acordă timp de emisie, cine îi interpretează declarațiile și, în cele din urmă, cine îl desființează? Alături de curentele financiare, mass media joacă un rol central în alegeri, opinia publică este prelucrată, controlată, orientată. În final, în cursa electorală, rămân doar candidații sistemului, indiferent că vorbim de oameni cunoscuți, sau fețe noi. Vorbim de eșichierul politic dominant din ultimii cincizeci de ani. Nimeni nu vine să deranjeze această ordine, lipsa fondurilor pentru campanii și cenzura mass media, formează un zid insurmontabil, deocamdată.

S.C. – In sistemul actual, politicienii mai pot reprezenta interesul popular?

M.S. – Vă reamintesc că democrația originală înseamnă puterea poporului, pentru popor, de către popor. Dar nu oriunde, ci în cadrul arealului propriu, adică națiunea, fiecare la el acasă. Dacă oamenii sunt puși în situația de-a alege numai reprezentanți în acord cu U.E. și, mai ales, cu Banca centrală, atunci nu mai putem vorbi de interesul popular.

S.C. – În cadrul apartenenței la U.E., mai are relevanță să vorbim despre națiune?

M.S. – Depinde de ce parte a gratiilor te afli? Dacă faci parte din aristocrația conducătoare, din aparatul de stat, lucrezi în mass media, sau ești bancher, atunci națiunea reprezintă un obstacol în calea fericirii. Dar dacă faci parte din popor, atunci ai face bine să te ții cu dinții de aceasta fiindcă națiunea este ultimul refugiu de care dispune omul în fața progresiștilor.

S.C. – Va referiți la partidele de stânga?

M.S. – Nu, chiar deloc. Nu mai putem vorbi de pluralitate politică, simple amăgiri pentru naivi. Indiferent că vorbim de partidele de stânga, de dreapta sau de centru, rezultatul rămâne stabil, agenda progresistă avansează, este de neoprit. După fapte și realități, observăm că spectrul politic reprezentativ este compromis, neputincios, vândut și lucrează concertat împotriva interesului național, împotriva interesului popular. Principiul fundamental al democrației este ignorat, negat și tratat cu aroganță.

S.C. – Din ceea ce spuneți, dacă nu mă înșel, reiese faptul că politicienii nu fac parte din popor, nu credeți că vehiculați un concept greșit?

M.S. – Poporul este masa asupra căreia se exercită puterea, politicienii, ca să numim cele mai mărunte elemente ale sistemului, nu se află în acestă categorie. Atunci când exersezi puterea asupra poporul ca să-l obligi să-și înțepe copiii cu 11-12 vaccinuri, ocultând  realitatea efectelor reale asupra sănătății, putem vorbi de un abuz fenomenal de putere, se numește totalitarism la stare brută. Faceți o anchetă obiectivă și încercați să aflați câți politicieni, sau medici și-au otrăvit copiii cu 11-12 vaccinuri și veți înțelege cine este poporul.

S.C. – Credeți că democrația a devenit un concept depășit?

M.S. – Nicidecum, dar formularea corectă este, Democrația reprezentativă. Adică forma viciată a democrației  este un concept infiltrat, diluat, deturnat și reformat după rețeta aristocrației cosmopolite care, după căderea U.R.S.S., a reînființat un centru de putere transnațional independent de voințele populare, un sistem în opoziție radicală cu democrația stricto sensu.

S.C. – Îmi scapă ceva, insinuați că uniunea europeană este condusă de ruși?

M.S. – Nu, dar subiectul este foarte complex și nu cred că poate fi abordat în cadrul acestui interviu.

S.C. – Politologii spun că Rusia este un regim mai degrabă dictatorial, puteți nega faptul că Europa este un spațiu democratic?

M.S. – Democrația despre care vorbiți, în ultimele decenii, nu a făcut altceva decât să bombardeze țări nevinovate, să schimbe regimuri legitime, să acapareze resurse suverane, să producă haos și terorism globalizat, să facă din occidentali șomeri și să producă sclavi în lumea a treia. Dictatura despre care vorbiți, în ultimii ani, a provocat o reechilibrare a forțelor pe mapamond, obligând mașinăria sionisto-americană de război să bată în retragere. Intervenția Rusiei în Siria și în Crimeea demonstrând acest lucru. Altfel spus, de aici înainte, democrațiile occidentale vor avea dificultăți din ce în ce mai mari în  a subjuga și teroriza națiunile independente de pe glob.

S.C. – Orientul rămâne un subiect foarte complex și discutabil, dar în interiorul Europei, putem vorbi de influențe americane?

M.S. – Când vorbim de Europa, ne referim la un continent compus din națiuni distincte, prin urmare, fiecare țară are interese proprii. Prin înființarea U.E., aceste interese au fost deturnate, normalizate și apoi anihilate. Uniunea Europeană arată, prin toate pozițiile sale, și îndeosebi prin legile și normele pe care le impune prin forță, indiferent de sectorul vizat, că este doar o instituție de tip paravan, care acționează în subordinea și în serviciul marelui capital privat transnațional. Ori capitalul transnațional, tradus prin bănci și multinaționale, este deținut în proporție de 90 la sută de americani. Vă las pe dvs să trageți propriile concluzii.

S.C. – Bine, dar uniunea europeană nu poate fi asemănată cu o dictatură?

M.S. – Este o chestiune de terminologie și de abordare a realităților dincolo de discursul oficial. U.E. nu mai este un spațiu democratic din 2006. Vă reamintesc că țări precum Franța, Olanda, Danemarca, Suedia sau Irlanda au votat NU la referendumurile organizate pentru ratificarea Constituției Europene. Din păcate pentru ceea ce avea să urmeze, establishment-ul, care devenea tot mai vizibil și mai agresiv, a ratificat prin forță proiectul antidemocratic în data de 13 decembrie 2007, la Lisabona, în corelare perfectă cu așa-zisa criză financiară provocată de bănci private americane, toate în legătură cu Goldman Sachs. În ce măsură putem spune că ignorarea votului și infiltrarea finanțelor transnaționale în Europa a respectat principiile democratice?

S.C. – Nu cred că Goldman Sachs are capacitatea să influențeze U.E. Afirmația dvs pare oarecum exagerată, hazardată.

M.S. – Goldman Sachs, nu. Dar Banca centrală europeană, da. Din anii ’90, în perioada lui Bill Clinton, toți președinții Băncii centrale au lucrat la un moment dat pentru Goldman Sachs. Dacă îmi permiteți expresia aș spune că hazardul nu este un drum cu sens unic.

S.C. – Să revenim la subiect, credeți că locul României este alături de sfera de influență rusă?

M.S. – Vorbiți de România prin prisma opoziției Rusia-Occident, de ce nu luați în considerare și varianta independenței naționale, a suveranității populare, a democrației la care faceți referire? De ce nu credeți în capacitatea de autodeterminare a popoarelor? Eu nu sunt nici pro-rus, nici pro-U.E și nici pro-tocol.  Sunt pro-român, sunt pentru independența și demnitatea nemijlocită a neamului meu.  În definitiv, sunt un naționalist convins, cred în libertatea și destinul propriu a oricărui om.

S.C. – România este membru NATO, aproprierea de Rusia nu ar fi văzută ca o amenințare pentru echilibrul din zonă, o trădare?

M.S. – Occidentul nu este în poziția de a preda lecții de echilibristică zonală și nici nu este calificat să vorbească despre trădare. Să nu uităm că occidentul ne-a dat pe mâna prietenilor lui Felix M. Warburg… știți dvs, marele bancher din New-York, amicul lui Troțki și Lenin… Nimeni nu poate  impune unei națiuni dependența față de un anumit regim politic, economic, sau militar, cu atât mai puțin așezarea unei armate străine pe teritoriul său, altfel se numește că este sub ocupație.

S.C. – Rușii au adus suferință în România, represiune, tiranie. Puteți nega acest lucru?

M.S. – Dacă vreți neapărat să-i numiți ruși pe kominterniști, vă privește. Dar pentru mine Anna Pauker, nu a fost nici rusoaică și nici româncă… haideți să mergem mai departe atunci, ce vă face să credeți că ați scăpat de cei care au știut în trecut să acapareze calitatea de ruși, strecurându-se după perestroika sub calitatea de democrați, de europeni, de aliat strategic, sau de români? Gândiți-vă bine la acest lucru pentru că, tocmai aici se află cacealmaua istorică în care au căzut toți reeducații mass media, atât în Vest cât și în Est, mai puțin grupul Vișegrád care își trăiește primele clipe de libertate de după al-doilea război mondial.

S.C. – După părerea dvs, grupul Vișegrád este pro-rus?

M.S. – Grupul Vișegrád formează o antiteză sănătoasă și demnă de respect în fața agendei marxiste impusă de U.E. Dar este la fel de adevărat că fără sprijinul neoficial al Rusiei, nucleul de rezistență format din acest grup ar fi anihilat în 24 de ore după modelul Iugoslaviei în aplauzele occidentalilor care, cel mai probabil, ar striga că democrația a învins, ura, ura, etc.

S.C. – Nu sunteți foarte tandru cu mass media, nu credeți că este nevoie de presă liberă, independentă?

M.S. – Există o presă liberă sub forma publicațiilor independente de pe internet, dar acestea sunt lipsite de fonduri și izolate din câmpul informațional generalist, fapt care le limitează capacitatea de difuzare spre mase. De partea cealaltă, în liga profesionistă, aveți balaurul mass media care este o formă de negare a presei libere, un control al informației, o cenzură a realității, o reformă a firescului, o manipulare a realului. Mass media este pentru libertatea presei, ceea ce a fost colectivizarea pentru țărani, ori naționalizarea pentru proprietățile private. Să fiu mai explicit, atâta timp cât jurnaliștii profesioniști, care nu sunt nimic altceva decât linia întâi a trupelor de ocupație mentală, vor continua să se plimbe liniștiți prin România, vor fi lăsați să producă materie antinațională, anticreștină, antitradițională, antiromânească – deformând și defăimând, împotriva interesului popular, orice acțiune de apărare a valorilor fundamentale, orice încercare de ieșire din robie; ne vom afla la ani lumină distanță de orice inițiativă populară, politică, naționalistă, anti-imperialistă.

S.C. – După sirieni, românii reprezintă cea mai mare masă de imigranți din Europa. Credeți că România poate să reziste în viitor fără această populație activă?

M.S. – Să nu facem amalgam, musulmanii despre care vorbiți, au fost expatriați în mod expeditiv de axa sionisto-americană care, după bombardamentele și procesele trucate, au asasinat conducătorii legitimi și au favorizat instalarea regimurilor teroriste. Revărsarea populațiilor musulmane spre Europa, nu este  întâmplătoare, ci dirijată, nici măcar subtil și, mai grav, este presărată cu teroriști. De partea cealaltă,  românii au fost victimele unui regim de ocupație mediatico-politico-financiar care a destabilizat națiunea în mod gradual, după interese succesive. Bombardamentele au fost înlocuite cu distrugerea țesutului industrial, cedarea băncii naționale, ocuparea tuturor sectoarelor economice, strategice, politice, etc. Putem vorbi despre o formă de terorism disimulat după aparatul falsei democrații.

S.C. – Ați făcut referire la o populație musulmană presărată cu teroriști, nu credeți că  comiteți și dvs un amalgam, numindu-i pe toți  musulmanii teroriști?

M.S. – Amalgamul, ca argument de atac, alături de rasism, xenofobie și islamofobie, sunt elemente de comunicare ofensive folosite de mass media pentru a anihila din fașă orice revendicare protecționistă în fața valului de imigranți. Și totuși, am să intru în jocul dvs. și am să-mi reformulez afirmația: nu toți musulmanii sunt islamiști și nu toți islamiștii sunt teroriști, dar toți teroriștii sunt musulmani. Vă place mai mult acest aforism?

S.C. – Putem vorbi despre terorism în Occident, dar în România?

M.S. – Absolut, da! Terorismul poate căpăta diferite forme, acesta se poate disimula după directive europene, reforme economice, împrumuturi la F.M.I, Banca centrală, politici pro-imigrație, negarea suveranității populare, izgonirea populațiilor indigene, fast-food, etc. Terorismul este practicat pe sectoare, sub diferite forme, în funcție de interesul și intervalul istoric. Nu există nicio diferență între o bombă care sfârtecă corpuri nevinovate și o reformă ucigașă care pune în genunchi o națiune.

S.C. – Mă scuzați, dar nu am înțeles ceva, vorbeam de terorism și ați menționat fast-food?

M.S. – În S.U.A. patruzeci la sută din oamenii diagnosticați cu cancer suferă de obezitate. Circa 45% la sută din adulți și 25% din copii suferă de obezitate. Vorbim despre o adevărată  bombă cu întârziere și totuși, guvernul american permite industriei fast-food să facă 200 de miliarde pe an din vânzarea cancerului și a obezității.  Este cunoscut faptul că obezitatea provoacă teamă, neîncredere, dependență, panică, paranoia și nesiguranță. Terorismul acționează după aceleași principii.

S.C. – Unele voci din diaspora, o să-l amintim doar pe Paul Goma, vorbesc despre un plan de înlocuire a populației din România. În ce constă această înlocuire?

M.S. – Înlocuirea despre care a vorbit Paul Goma este o problemă strict românească și face referire la înlocuirea poporului român cu populația actuală a Israelului. De partea cealaltă, în Occident se vorbește despre „Marea înlocuire” și este o problemă abordată de intelectualii din Vest. În Franța, Renaud Camus a demonstrat că „Marea înlocuire” nu este un concept ideologic, ci o realitate palpabilă și este, probabil, cel mai mare șoc civilizațional pe care l-a cunoscut Franța și mai pe larg Occidentul. Marea înlocuire se rezumă prin schimbarea de populații și este vizibilă cu ochiul liber în orice aglomerație, spital, școală, supermarket, etc.  Însă, mare înlocuire nu se traduce doar prin schimbarea populațiilor indigene, ci și prin schimbarea civilizațiilor, a culturilor, a tradițiilor, a modelului de gândire, de exprimare, de percepție, a felului de a privi mediul înconjurător. Diferența dintre regimurile totalitare asumate și regimurile așa-zise democratice constă în metodologia de constrângere și condiționare a maselor. Putem vorbi de o adevărată revoluție a modului de detenție, Gherla, iadul comunist fiind surclasat! În pușcăria capitalistă, celulele și zidurile au fost înlocuite cu manipularea ideologică, sârma ghimpată cu șantajul financiar, și gardienii înarmați s-au preschimbat în jurnaliști corupți care trag cu salve neîntrerupte și fără somație în deținuți, cu minciuni letale.

S.C. – Din nou, nu credeți că sună a discurs complotist?

M.S. – În timp ce Catedralele cad sub acțiunea buldozerelor, moscheile se ridică din banii publici. În timp ce albii sunt tot mai tolerați de speța conducătoare, minoritățile sunt impuse ca model dominant. În timp ce creștinii sunt din ce în ce mai ridiculizați, musulmanii sunt promovați pe toate căile. În timp ce familia creștină este din ce în ce mai hăituită, sodomiștii își fac de cap defilând în stradă cu copii adoptați în cârcă, uneori smulși din brațele mamelor de organizațiile de stat… are rost să mai continui?

S.C. – La ce vă referiți?

M.S. –  Că doi pederaști se pot căsători și adopta copii nevinovați, răpiți, uneori, chiar din brațele părinților de instituțiile statului. Mă refer la Barnevernet-ul din Norvegia și cazul familiei Bodnariu. Nu este un caz izolat, drama are loc în toate țările nordice, în Suedia, Anglia, Germania și se întinde treptat în toată Europa.

S.C. – Să revenim la conceptul marii înlocuiri și complexitatea acestuia, este și România o țară în proces de înlocuire?

M.S. – Vă repet, marea înlocuire nu este un concept, ci o realitate palpabilă. Când vorbim de România, înlocuirea a fost realizată pe plan formal la nivel cultural, social, oarecum ideologic, și într-o măsură mai mică pe plan spiritual. Însă pe fond, marea înlocuire, ca multe alte totalitarisme încercate pe neamul nostru, a fost scurtcircuitată de intervalul istoric și substanța profundă din care românii sunt plămădiți.

S.C. – Anumiți intelectuali vorbesc despre o imposibilitate de adaptare a poporului român, incriminând tocmai substanța profundă și specificul românesc [despre]care vorbiți, spunând că reprezintă  un obstacol în fața progresului. Cum ați încadra această specificitate?

M.S. – Nu putem porni de la o teză subiectivă pentru a ajunge la concluzia unei specificități, ar fi prea ușor. Intelectualii despre care vorbiți, sunt de fapt telectuali, adică propagandiști autorizați de sistem. Dacă ar spune ceva real despre poporul român, nu i-am mai vedea pe la televizor și nici nu și-ar mai vinde cărțile. Apoi, cred că este firesc să nu înțeleagă complexitatea ființei profunde a unui neam atât de vechi. Ca să fiu mai explicit, pot să vă spun că românii în marea lor majoritate dispun de un geniu pe care străinii de țară, de neam și de Dumnezeu nu-l pot înțelege. Este un fel de înțelepciune a eternității, o gândire tipic românească, străveche, dezlegată de influențe străine, o filozofie național creștină, tradițională, profund țărănească și de sine stătătoare. Un fel de coerență cu natura, de intimitate cu anotimpurile – genială prin simplitatea ei, o viziune despre viață care transcende oricare încercare de mistificare istorică și modificare a valorilor fundamentale. Acesta este marele geniu al culturii românești originale pe care telectualii încearcă să-l distrugă.

S.C. – Vorbiți despre oameni care își cunosc istoria, tradițiile și sunt impregnați de cultura românească, dar credeți că tinerele generații vor ști să ducă ștafeta mai departe?

M.S. –  Tinerii din România pot fi duși cu barca o vreme, păcăliți pe o anumită perioadă de timp să îmbrățișeze curente lăturalnice, umaniste, filozofico-nihiliste, abstracte, goale de sens, într-un cuvânt, iudaizate. Însă, de fiecare dată, acționează asupra lor o forță superioară care-i atrage înapoi în rostul vieții, pe cărarea continuității, în etern, spre Dumnezeu. Românul nu-i treabă ușoară, e alunecos, teribil de rezistent, el nu poate fi asimilat de nimeni și de nimic, învinge timpul de fiecare dată, e unic prin ființa sa, superior prin destinul său. Cât despre planul înlocuirii, fragmentării și risipirii, acesta a eșuat deja. Izgonirea din țară a milioanelor de români nu a produs terenul prielnic marii înlocuiri, ci mai degrabă cel al deconspirării lor, a tuturor dușmanilor noștri și, mai ales, a minciunii Occidentale – care, să nu uităm, a fost folosită ca monedă de schimb pentru a distruge continuitatea noastră – reformând chiar în acest moment, printr-un ricoșeu incredibil, idealul național. Conștiința reacționară a Neamului Românesc se află în exil.

S.C. – La ce vă referiți, unde vreți să ajungeți?

M.S. – Fără să realizeze, milioanele de români de pretutindeni își ascut săbiile inteligenței pe ruinele Occidentului. Se vor întoarce acasă la momentul potrivit, cu un naționalism fierbinte, implacabil, revoluționar! Atunci, pe nevăzute o să înceapă exodul trădătorilor, renașterea României. Cei de afară împreună cu cei de acasă, uniți în această inversare neașteptată a forțelor continentale își vor regăsi interesul comun, calea libertății, reînnoind cu idealul național.Atunci, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom avea ce nu are nici un popor prins în ghearele U.E., o națiune liberă. Nu trebuie să acceptăm altă cale.

S.C. – Înțeleg din ceea ce spuneți că nu aveți de gând să vă reconciliați cu ideea unui viitor comun în Europa?

M.S. – Fără români, Occidentul ar fi fost islamizat de mult, dar asta nu i-a împiedicat să ne trateze cu dispreț începând din anii ’90. Cert este că noi nu am decis să ne sinucidem în grup alături de vestici, e treaba lor, e viața lor, e moartea lor. Multiculturalismul este perceput foarte prost în Europa răsăriteană. Pentru români, islamul a reprezentat dintotdeauna un imperiu cuceritor, iar lupta împotriva acestuia a lăsat urme adânci pe pământul nostru sacru, atât prin jertfele strămoșilor, cât și prin sângele dușmanilor. Consider că vestul, din păcate, își trădează partea de continent, trecutul, istoria, civilizația; își cedează pământul, casele, femeile, copiii, sângele. Asta este, situația e destul de tristă, asistăm la un genocid consfințit, dar nu ne privește pe noi. Până la urmă nu împărțim aceleiași valori, aceleași crezuri, nu am avut și nu vom avea niciodată un destin similar. Cancerul provocat în Europa de revoluția iudeo-masonică din 1789, nu a reușit să producă metastaze mortale în Est, sistemul imunitar răsăritean le-a anihilat. In definitiv, dacă apartenența la U.E. se traduce prin ieșirea României din istorie, atunci trebuie să scăpăm cât mai repede din această structură.

S.C. – Cum vedeți viitorul în Europa?

M.S. – În primul rând, nu cred că toate ouăle sunt bune pentru omletă. Când vorbim de viitor, trebuie să disociem construcția europeană, de interesul real al Europei. Eu cred că vom asista la o inversare nimicitoare a istoriei, toate semnalele ne arată că populațiile occidentale – Italia rămâne o enigmă – au capitulat în fața evidențelor. Re-imigrația masivă spre țările de proveniență a populațiilor venite din Africa de Nord, sub Sahariană și din Orient ar rămâne singura soluție de salvare pentru ei, dar nu cred că axa sionisto-americană împarte același punct de vedere, mai ales acum când se află atât de aproape de reușită. În definitiv, cheia rezolvării se află în Europa originală, de matcă. Viitorul Europei creștine, albă, tradițională, morală și liberă stă în mâinile noastre, am devenit garanții Europei.

S.C. – E de bine, e de rău?

M.S. – Este așa cum este. Avem posibilitatea de-a rescrie istoria Europei cu litere de aur și asta împotriva globalismului neo-liberal, a Vițelului de aur. Este o obligație istorică, un legământ cu învățămintele creștine lăsate de Iisus Hristos la care trebuie să răspundem, prezent.

S.C. – Mulți Occidentali nu sunt de acord cu ce se întâmplă în U.E., votul spre partidele de extremă dreapta se evidențiază tot mai mult. Cum credeți că acest viraj politic o să influențeze deznodământul în următorii ani?

M.S. – Așa cum am mai spus, nu cred în antitezele oferite de sistem. Aceste partide evoluează într-un penitenciar politic și sunt folosite de elită pentru a genera o falsă impresie de pluralitate politică. De asemenea, prin demonizarea acestor partide, de fapt a electoratului, se creează condițiile necesare pentru a justifica necesitatea partidelor tradiționale. Acest joc al aparențelor permite controlul spațiului zis democratic. Partidele zise extreme joacă după regula tergiversării, ținând electoratul naționalist într-o perpetuă dezamăgire și sufocare: stați calm, fiți încrezători, nu vă revoltați, suntem de neoprit, într-o zi vom câștiga alegerile, Ura, ura, etc. Între timp, Occidentalii sunt tot mai colorați.

S.C. – Scapă cine poate?

M.S. – Întrevăd că în următorii 20-30 de ani, odată cu împlinirea agendei anticipate de Stephen Smith, africanizarea Europei, un număr foarte important de occidentali își vor lichida activele și își vor părăsi teritoriile pentru a-și îndrepta pașii spre Est. Revărsarea populațiilor de rasă albă din clasele mijlocii și superioare este inevitabilă, logică, altfel vor dispărea în 3-4 generații.

S.C. – Nu credeți că multiculturalismul poate produce o societate echilibrată, armonioasă și acceptabilă pentru populațiile albe?

M.S. – Probabil că o să meargă, o vreme, dar să vedem cum o să explicăm albilor că această societate trebuie să se facă fără ei, dar pe pământul lor? Multiculturalismul o să aibă o durată de viață limitată și în câteva generații rasele vor fi normalizate, omogenitatea o să devină noua normă, o sub rasă hibridă o să domine și o să intrăm în era metisului occidental.

S.C. – Să spunem că acest scenariu de anticipare devine o realitate, care credeți că ar fi rolul României?

M.S. – România trebuie să integreze cât mai repede grupul Visegrád, dar dintr-o poziție de independență totală fața de U.E. și NATO, și să formeze un bloc de rezistență care să extindă cooperarea cu țările vecine, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Republica Moldova, etc.

S.C. – Dacă înțeleg bine, vă referiți la ieșirea României din U.E.?

M.S. – Ieșirea României din U.E. este inevitabilă, istorică. Dacă ținem cont de creșterea tot mai accentuată a tensiunilor și  brațului de fier angajat între Bruxelles și grupul Vișegrád, în special cu Polonia și Ungaria, realizăm că este o chestiune de timp până la implozie. Problema României în acestă configurație dezirabilă stă în momentum, nicidecum nu trebuie să ajungem în poziția ultimului trădător din Est, adunat cu fărașul din milă, sau din necesitățile geo-strategice, ar fi o rușine pentru demnitatea noastră și un handicap major în negocierilor viitoare.

S.C. – Nu credeți că ieșirea noastră din U.E și NATO ar pune în pericol siguranța României?

M.S. – Siguranță României față de cine, vorbiți despre Rusia, Republica Moldova, Polonia, Ungaria, Serbia, China… cine vrea să ne atace, Mehmed al II-doilea? Vă rog, haideți să fim realiști. Sunt trei motive majore care provoacă instabilitate în lume și toate sunt interconectate între ele. De la înființarea Rezervei Federale, care este o bancă centrală privată, mașinăria de război americană a fost creditată fără acoperire reală, doar hârtie. Fără războaie, controlul resurselor planetare, șantajul financiar și imperialismul economic, S.U.A. ar intra imediat în faliment. Economia internă a Statelor Unite este deținută și controlată în quasi totalitate de o plutocrație care a preluat controlul prin cele trei bănci cunoscute care administrează întreaga masă monetară și financiară în folosul acestei plutocrații. Marele economist, Charles Gave, om de rețea și fin cunoscător al fenomenului transnațional, vorbește despre o organizație criminală, aș zice că folosește un termen prea cordial. Conflictul permanent cu țările arabe este condiția sine-qua-non pentru a putea menține populația Israelului într-un spațiu geografic care nu-i aparține, întreținând acest conflict permanent pentru a provoca, menține și justifica starea continuă de nesiguranță în lume. În definitiv, războiul permanent este o investiție pentru aristocrația jidănească din New-York, o necesitate economică pentru supraviețuirea hotelului american, elementul de bază al agendei globaliste și, nu în ultim rând, argumentul de forță al iudaismului politic. Aceasta este cutia pandorei, restul e literatură mass media.

S.C. – Plecând de la acestă constatare, și dacă România ar ieși din această sferă de influență, nu credeți că am fi izolați din punct de vedere comercial?

M.S. – Încercările de izolare s-ar solda cu un eșec total. Nu mai suntem în anii ’90, Perestroika a anihilat U.R.S.S.-ul dar nu a reușit să transforme Rusia într-o colonie cosmopolită. Renașterea Rusiei a creat o lume multipolară. China a devenit cea mai mare forța economică din lume și alături de India, Brazilia, Africa de Sud și Rusia au format BRICs, o adevărată  structură și un simbol al schimbării în puterea economică mondială, creând o alternativă salutară la organizația criminală amintită de Charles Gave – Banca Mondială și F.M.I. Avem la îndemână posibilitatea înființării unui parteneriat strategic-comercial în sânul  grupului Visegrád, acest parteneriat nu poate fi împiedicat să devină un factor de stabilitate și prosperitate în zonă. Datorită poziției geografice, România poate să joace un rol esențial în această construcție. Portul din Constanța reprezintă o adevărată deschidere spre lume, acesta poate să devină cel mai important port din Europa, imaginați-vă cam ce venituri am putea genera numai din taxe?  Recuperarea pământurilor cedate împotriva interesului național și relansarea agriculturii pe modelul biologic, reînființarea și reabilitarea structurii industriale, posibilă numai prin finanțarea noilor parteneri care ar avea tot interesul să sprijine dezvoltarea infrastructurilor și a serviciilor. Această dinamică ar relansa imediat piața muncii și exportul, vorbim de milioane de locuri de muncă.  Noile investiții ne-ar permite ca după naționalizarea tuturor resurselor ale solului și subsolului, să reînnoim cu exploatarea și distribuția bogățiilor cu care am fost înzestrați. Posibilitățile sunt infinite, dar numai o țară liberă și suverană poate pretinde la izbăvire. Tocmai din această cauză se fac eforturi atât de mari să rămânem în stadiul de colonie, un posibil loc de retragere pentru înlocuirea de care a vorbit Paul Goma.

S.C. – Ați prezentat o viziune foarte pozitivă, dar cum putem realiza acest lucru cu o clasă politică compromisă?

M.S. – Întreg sistemul trebuie dinamitat, poporul trebuie să-și reia ce-i revine de drept, trebuie să înceapă rebeliunea, răscoala, insurecția. Armata trebuie să-și reia atribuțiile reale, să audă strigătul națiunii și să sprijine poporul în răsturnarea acestui regim, să-i judece, și dacă sunt vinovați de înaltă trădare, și sunt, să fie împușcați în Piața Universității. Trebuie instituit o nouă formă de guvernare bazată pe democrația directă, puterea, controlul și voința  nemijlocită a poporului român trebuie să prevaleze în orice situație. Constituția trebuie să fie rescrisă pentru a garanta suveranitatea țării, a tuturor resurselor, a pământului, a băncii naționale, a monedei naționale și, mai ales,  a poporului. Trebuie interzise partidele politice, monopolurile private, lobby-iști și ONG-uri străine pe teritoriul național,  conflictele de interes trebuie pedepsite cu închisoare fermă și actele de înalta trădare prin pedeapsa cu moartea. Ar trebui să preluăm, să adaptăm și să perfecționăm modelul elvețian.

S.C. –  Care sunt calitățile principale ale democrației directe?

M.S. – Democrația directă împiedică accesul la conducere al oamenilor necinstiți sau incompetenți, fiind asociată cu mecanisme complementare de filtrare și control stabilite în raport cu interesul general și voința populară. Adevărata democrație nu desemnează regi, stăpâni sau dictatori, nu pune poporul în custodia unui singur om atotputernic, a unui partid sau a mafiei bancare transnaționale. Democrația directă este aceea care permite unui grup realmente reprezentativ al societății să muncească cu devotament în folosul comunității din care provin.

S.C. – După părerea dvs, care este principala problemă a României, ce anume ne ține pe loc?

M.S. – Lipsa de orizont, lipsa informației și lipsa înțelegerii că singura manieră viabilă și realistă prin care un om se poate îngriji și gospodări, dar și o familie, un sat, o comună, un oraș, un județ, o regiune și o națiune, în general, este prin implicarea activă, neîntreruptă și directă a tuturor membrilor interesați. Dacă într-o familie se ajunge în situația în care nici tatăl, nici mama nu-și mai arată interesul, grija și nu se implică la modul cel mai serios în treburile zilnice, atunci nu mai există nici familie, nici copii, nici casă, iar viață lor va fi sortită eșecului. Lipsa acestei dinamici esențiale de gospodărire și organizare internă duce la apariția intermediarilor, care, în mod natural, vor ajunge în cele din urmă să uneltească împotriva interesului comun.

S.C. – Anumiți intelectuali din țară încearcă să trezească aceste sentimente, Dan Puric ocupă această poziție, ce părere aveți?

M.S. – Dan Puric ocupă poziția pe care o ocupă paznicii sistemului în toată Europa. Rolul lui este să ducă românismul și ortodoxismul  în zona misticului, în complexitatea banalului, în derizoriu. Ca să câștige încrederea oamenilor care nu realizează că un populist onest nu ar fi omniprezent la TV, aceste personaje forțează  ușile deschise denuntând globalismul neo-liberal, planurile ocultei financiare, genocidul alb, islamizarea Europei și bineînțeles, amenințarea Rusiei, având grijă să nu se ajungă la întrebarea care deranjează și anume că, cei care provoacă aceste atrocități sunt membrii comunității care-i promovează pe acești mari români. In definitiv, poziția naționalistului de serviciu este asigurată de un actor, de oricine, aiurea, dar niciodată de un naționalist român adevărat. Dacă îmi aduc bine aminte, în urmă cu câțiva ani părintele Iustin Pârvu, Dumnezeu să-l odihnească, spunea că acesta (Dan Puric) s-a opus proiectului de a se construi o mănăstire ortodoxă la Aiud pentru Sfinții Închisorilor, solicitând în locul acesteia un centru cultural ecumenic. Revelator, nu-i așa? Eu l-aș sfătui să se lase de citate și în loc să practice gândirea de duminică, mai bine și-ar exersa talentul actoricesc în cadrul teatral și poate că, în ziua eliberării, vom uita că a fost recrutat de Securitate în 1976, când avea doar 17 ani.

S.C. – Sunteți un intelectual, un publicist și un scriitor  angajat, v-ați gândit să faceți politică?

M.S. – Nu cred că sunt un intelectual, poate mai degrabă un liber cugetător și cel mai probabil, un populist înrăit. Pentru mine un intelectual care intră în politică, este un intelectual ratat.

S.C. – De ce nu vă întoarceți în România?

M.S. – Momentul nu este încă potrivit. Atunci când dușmanul ocupă națiunea, elitele sunt vândute și poporul este supus, rezistența se face în vârful munților sau în afara granițelor, altfel națiunea dispare.

S.C. – Ați scris o carte care se numește Manifest Cartea Neagră a României. Ce ne puteți spune despre ea?

M.S. – Plecând de la o stare accentuată de dezacord cu realitatea impusă, am făcut o imersiune profundă în gunoiul societății europene provocat de revoluția bolșevică, primul și al-doilea război mondial. Căutând elemente de înțelegere am ajuns la cauze și analizând conținutul, spre surprinderea mea, am găsit cutiile negre ale României. Manifest Cartea Neagră a României este nota mea sinteză.

S.C. – Ca să nu-mi reproșeze colegii că nu respect rigorile meseriei, trebuie neapărat să vă întreb: sunteți un antisemit?

M.S. – Vă mulțumesc pentru rigurozitate. Cred că cea mai bună definiție dată antisemitismului aparține marelui jurnalist și critic literar, Bernard Lazar, citez: „Antisemitismul se află în gestație permanentă în jidan și nu în antisemit.”

S.C. – Bine, dar care este poziția dvs?

M.S. – Imaginați-vă pentru o clipă următorul scenariu de groază: uzurpând identitatea românească străveche, niște țigani fără scrupule, de diferite naționalități, împrăștiați pe întreg mapamondul, ar lucra concertat la distrugerea și anihilarea tuturor edificiilor create de marea civilizație iudaică. În măsura în care aceștia ar fi deconspirați, oare, ar ezita cineva să-i numească, români? Și dacă ar face-o, pe bună dreptate de altfel, credeți că țiganii ar scăpa basma curată acuzându-și victimele de antidacism? Să fim serioși.

Share

•  Facebook
•  Twitter
•  Pinterest

PreviousO Prințesă Disney Ar Trebui să Facă Avort

NextFratele Mai Mare Microsoft Acum Îți Poate Răscoli Prin Fișierele Private

Related Articles

Deputatul Evreu Silviu Vexler Vrea Românii în Pușcării

14 hours ago

“Cultura” Țigănească, Bombă Toxică Pentru Poporul Român

14 hours ago

Siria Bombardată După Un Atac Chimic Fals

2 days ago

Video Promovat

Scrie Redacției Incorect Politic!

Trimiteți materiale, documente pentru articole, sau  lăsați un mesaj pe adresa incorectpolitic@protonmail.com

Fenomen

EXPLOZIV ȘI EXCLUSIV: Interviul INTERZIS în Presa Românească

Ofensiva Spirituală a Poloniei

Viciul Matematic Elementar (V.M.E.)

ȘTIAȚI CĂ…

• 

  Nae Ionescu- Înviere

  3 days ago

Disclaimer

Comentariile exprimă punctul de vedere și opiniile autorilor și nu ale Redacției Incorect Politic (excepție făcând mesajele scrise chiar de către aceasta), motiv pentru care nu ne asumăm responsabilitatea pentru materialele postate pe acest site de către alte persoane. Credem în revoluție prin educație, nu îndemnăm și nu susținem acte de violență.

© Copyright 2018, All Rights Reserved