Despre Ciprian Mega, Preotul Ortodox român, romancier și cineast, care locuiește și păstorește în Insula Cipru. Cu o referire la Referendumul pentru Familie – de la https://adevarul.ro/ – noiembrie 2017

https://adevarul.ro/locale/ploiesti/verdictul-necrutator-unui-preot-roman-exilat-cipru-are-nevoie-biserica-oexorcizarei-s-o-facem-noi-cei-iubim-1_5a05af015ab6550cb805dc26/index.html

Verdictul necruţător al unui preot român exilat în Cipru: „Are nevoie Biserica de o exorcizare? S-o facem noi, cei care o iubim!“

11 noiembrie 2017

Citeste mai mult: adev.ro/pbc8zv

Preotul Ciprian Mega a finalizat cel de-al treilea lungmetraj al său. Filmul „21 de rubini“ spune povestea unui adolescent animat de dorinţa de a urma Seminarul Teologic, însă drumul urmat se dovedeşte unul plin de greutăţi, într-o lume măcinată de probleme grave de moralitate. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ VIDEO Cine l-a numit pe Justinian Marina „patriarhul roşu“ şi „patriar… Impostura academică la Facultatea de Teologie FOTO Prima biserică din România care „vede“ răsăritul. Lăcaşul de cult… Ciprian Mega (32 de ani) este singurul preot român care a ales să se exprime artistic, şi nu numai, cu ajutorul celei de-a şaptea arte. Exilat în Cipru – un exil asumat, după cum singur mărturiseşte – pentru că a deranjat cu un roman în care a avut curajul să scrie prea multe despre problemele grave din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, Ciprian Mega a finalizat filmările la cel de-al treilea lung metraj al său în care semnează atât regia, cât şi scenariul şi în care abordează din nou scandalurile care macină BOR.
Cu o distribuţie de excepţie, filmul urmează să aibă premiera anul viitor /i.e., 2018/. Preotul-regizor a reuşit să aducă la un loc, pe platoul de filmare amenajat într-un sătuc uitat de lume din Dobrogea, nume mari ale cinematografiei româneşti: Răzvan Vasilescu, Dorel Vişan, Magda Catone, Nuami Dinescu, Manuela Hărăbor, Ela Ionescu, Ana Maria Moldovan, Doru Ana, Sebastian Bălan, Costel Caşcaval şi Ovidiu Crişan.

„Weekend Adevărul“: Cum se numeşte cel mai nou film pe care l-aţi turnat în această vară în Dobrogea? Ce temă abordează şi când îl vom putea viziona pe marele ecran? 

Ciprian Mega: „21 de rubini“ se numeşte filmul. Deşi povestea e mai complexă şi, dincolo de primul ei strat, priveşte până în profunzimile societăţii româneşti din acea vreme, filmul se dezvoltă pe dorinţa unui adolescent de a urma Seminarul Teologic. Numai că dorinţa băiatului deschide un drum greu, marcat de inevitabile compromisuri, pentru familia lui. Încă de la începutul poveştii, simţi dilema morală din sufletul mamei. Bolnavă de cancer şi suferindă de tulburare bipolară, mama ţine cont de sfaturile părintelui Alexie, un preot pensionar, marginalizat de şefii lui, dar foarte iubit de credincioşi. Filmul va fi lansat anul următor.

 Prezenţa preotului marginalizat de confraţi pare a fi o constantă în filmele regizate de dumneavoastră. Îl regăsim şi în pelicula „Dimineaţa care nu se va sfârşi“. Fără a vă provoca să intraţi într-un conflict cu BOR, nu mă pot abţine să nu întreb: de ce revine această temă?

Valoarea e singulară pe lumea asta, în orice domeniu. Dacă vrei să dai valoare lucrului pe care-l faci, atunci te delimitezi de cei mulţi, care vorbesc la unison, şi mergi pe drumul tău. În cazul preotului, oricare ar fi el în lumea asta, dacă are minte, conştientizează că duce o misiune care-i mai presus de el. E, de fapt, preoţia Singurului Preot, Care e Domnul Hristos. Ori Hristos a fost Întâiul marginalizat. N-am căutat neapărat să aduc în prim-plan personaje din zona celor izolaţi de aparatul bisericesc, însă când văd lucrurile acestea urâte care se-ntâmplă şi-n spaţiul destinat sacrului, inevitabil caut puncte de reper, ca să pot identifica, în fapt, Biserica. Eu ştiu că ea nu e o utopie. Eu ştiu că există, că slujesc în ea şi că e o realitate dincolo de imediatul pe care-l vedem la ştiri. De-aceea am încercat, în special în acest film, să prezint întâi perdeaua aceasta pestriţă, pe care o vedem adesea în faţa ochilor. Şi-am prezentat-o aşa cum este ea: opacă, greoaie, murdară. Dar mi-am permis s-o dau şi la o parte, ca să prezint spectatorului o realitate ascunsă, tăcută, luminoasă. De fapt, acea realitate pe care o cunosc şi pentru care dau mărturie că există, ea fiind şi raţiunea pentru care mi-am dorit să fiu preot. Acea realitate, de dincolo de perdeaua fariseismului ieftin şi a decăderii morale, aceea e Biserica!

Cum aţi lucrat cu actorii, având în vedere că scenariul, implicit rolurile nu sunt deloc comode?

Toţi actorii mi-au spus că au fost încântaţi de rolurile propuse şi că scenariul, în sine, e o scriitură puternică. De fiecare dată când i-am propus un rol unui actor, am ştiut că-l va accepta. Fiecare personaj duce cu sine o dramă, fiecare are o justificare pentru sine însuşi. Nu vă ascund că am căutat, mai ales pentru anumite roluri, actori de o anumită factură sufletească, oameni cu care să împărtăşesc aceleaşi valori şi care să iubească Biserica. Fiindcă acesta este principalul vector: dragostea de Biserica lui Hristos. Or, când iubeşti pe cineva, îl vrei sănătos, luminos, cuminte. Dacă Biserica aceasta, pe care o iubim, are nevoie de o primenire, o facem noi. Refuz să cred că, în România, Biserica va merge pe calea celei din Apus sau a celei din Bulgaria. Are nevoie Biserica de o exorcizare? S-o facem noi, cei care o iubim! La „21 de rubini“ am lucrat din nou cu Ela Ionescu, care e o actriţă de mare forţă. Din nou cu Valer Dellakeza şi Ovidiu Crişan, prietenii mei şi actori de profunzime. Sebastian Bălan e la primul rol în film. Nici teatru n-a prea făcut, dar am ales ca, în distribuţia aceasta atât de sonoră, un rol principal să-i încredinţez acestui actor la început de drum. Dorel Vişan e un primar, din cei atotputernici în epocă. Ştie şi rezolvă tot. Şi are grijă să-l ponegrească pe preotul denigrat de episcopie. Magda Catone e o mătuşă, cadru didactic, care ştie cum să te descurci în viaţă. Am lucrat cu Doru Ana, cu Răzvan Vasilescu, cu Costel Caşcaval, cu Sorin Tofan, Manuela Hărăbor, Nuami Dinescu, Ana Maria Moldovan şi încă mulţi alţii.

Către ce face trimitere titlul filmului?

La un ceas vechi, elveţian, care ascunde pietre preţioase. Ca să dau o replică din film: „pietre pe care le-a furat Adam din Rai“.  Este acest film o formă de a arăta mercantilismul care se ascunde de prea multe ori în spatele hainelor preoţeşti care au putere de decizie.

Poate fi considerat o formă de protest?

Arta a fost întotdeauna o formă de protest. Dar nu pe acest protest am insistat, ci pe o poveste reală, care să înduioşeze spectatorul şi să-l determine să reflecteze o perioadă.

Aţi găsit în film şi în scriitură o modalitate de a duce mai departe mesajul despre care vorbeaţi anterior?

E o formă de libertate. A venit, iniţial, ca o formulă de a suporta un exil, pe care mi l-am asumat în totalitate. Fiecare moment din scenariu, fiecare stare pe care mi-o propun s-o transmit, toate secvenţele din film, până la urmă, presupun o încărcătură de adevăr. La un moment dat, cineva a trăit lucrurile alea şi eu le-am auzit. O parte din aceste amintiri sunt chiar trăite de mine. Şi-am fost sensibilizat într-atât, încât le-am ţinut minte şi le-am dus cu mine. Filmul îmi oferă posibilitatea ca toate stările şi sentimentele astea, pe care le scriu la un moment dat, să le transmit celuilalt prin imagine, prin replici, dar mai ales prin gesturi, prin privire, prin tot /c/e presupune trăirea actorului în acel moment.

Aşadar filmele dumneavoastră nu sunt în totalitate ficţiune, ci au o mare doza de realitate?

Povestea din „Dimineaţa care nu se va sfârşi“ este reală în întregime. Personajul principal, interpretat de Ela Ionescu, e construit din poveştile mai multor fete, care-au trăit în acest fel, în Cipru.

De când slujiţi în Cipru şi de ce tocmai în această ţară?

E un exil pe care mi l-am şi asumat. Când eram student, am scris un roman, o poveste istorico-ficţională care surprindea pasaje din istoria BOR în interbelic şi în comunism. Nu am realizat atunci dimensiunile poveştii care va urma. Un episcop, astăzi răposat, care inspirase un personaj din carte, s-a asigurat ca primul tiraj să nu ajungă-n librării. Momentul acela m-a aşezat în umbra aceasta de nonconformist. De aceea nu am încăput în ţară. În Cipru, slujesc din 2010. Am întâlnit un mitropolit cumsecade, care m-a încurajat. Mi-a oferit o bursă pentru un doctorat în Anglia şi m-a angajat, în acelaşi timp, preot la o parohie de limbă greacă. Ulterior, cu acordul dumnealui, am format o comunitate românească în insulă şi am construit singura biserică românească din această ţară, cu un mic aşezământ social pe lângă ea.

 „Preoţii români rezistă eroic şi fac misiunea Bisericii lui Hristos, de multe ori asupriţi de ierarhii lor”

Cunoaşteţi scandalurile cu care s-a confruntat BOR în ultima perioada, îndeosebi cel de la Huşi. Credeţi că BOR mai are credibilitate în lupta în care s-a angajat, alături de Coaliţia pentru Familie, atâta timp cât un înalt ierarh a fost subiectul unui asemenea scandal?

Paradoxal, acum Biserica are cea mai mare credibilitate şi cel mai puternic cuvânt de spus! Un episcop a fost dovedit cu lucruri urâte. Ştim cu toţii detaliile, nu-mi face plăcere să detaliez. Înainte de a se afla aceste lucruri, episcopia respectivă a fost măcinată de scandaluri: preoţilor li se opriseră salariile, cei care-şi ceruseră drepturile salariale au fost caterisiţi abuziv. Parohiile se ocupau doar cu şpăgi. Respectivul episcop îi discrimina pe preoţii căsătoriţi şi pe călugării de vocaţie. Acest om vedea duşmani şi conspiraţii la tot pasul. Şi încrederea le-o oferea doar celor ca el. Sigur că el e un caz sfâşietor. Nu trebuie să-l judecăm, ci să ne fie milă. E şi el fiul Bisericii şi trebuie încredinţat grijii unui duhovnic iscusit. Dar tema pentru societatea românească din faţa referendumului pentru familie e aici: când oamenii măcinaţi de acest păcat strigător la cer dau tonul în societate, acea societate se va confrunta cu un dezastru asemănător celui din Episcopia Huşilor. Preoţii din acel judeţ se plâng de multă vreme. Îmi spunea un preot că, la o sfinţire, le îmbrâncea pe bătrânicile evlavioase care se apropiau să-i sărute mâna. La fel, jignea preotesele şi profesoarele de religie. Am citit undeva că o pedagogă de la seminar a sesizat forurile superioare, adică inspectoratul şi mitropolia. Au catalogat-o nebună şi au concediat-o, iar plângerile le-au redirecţionat către episcopia Huşilor, adică în atenţia episcopului pedofil. Şi mă întreb: ce-a fost în sufletul mitropolitului respectiv, când a înăbuşit glasul suferind care-i scria. Cum a mai slujit dumnealui Sfânta Liturghie, ştiind că subalternul său perverteşte sufletele şi trupurile unor copii, pe care părinţii îi trimiseseră să înveţe carte şi dragoste de Dumnezeu? Iar Ministerul educaţiei nu a demarat niciun fel de anchetă, adică au muşamalizat cazul. De gura presei, Patriarhia l-a convins să se retragă. Sinodul nu a amintit însă de caterisirile abuzive, de preoţii pe care respectivul i-a scos cu mascaţii din casele parohiale şi care au rămas pe drumuri. N-au empatizat deloc cu familiile, cu copilaşii preoţilor respectivi. Nu, singura grijă a Sfântului Sinod este traiul regesc al episcopului pederast, care a primit o vilă de protocol în care să locuiască. Repet, această solidaritate cu fostul episcop de Huşi e o temă pentru societatea românescă de azi: lucrurile urâte care se-ntâmplă astăzi în Biserică se datorează faptului că unii homosexuali au ajuns în funcţii cheie şi dau tonul. De aceea cred că dacă se schimbă paradigma istorică a familiei, întreaga societate va arăta ca episcopia Huşilor.

„Mi s-a spus să nu fac acest film”

BOR  a fost adesea acuzată de corupţie, atât de mass-media, cât şi de unii preoţi care s-au confruntat cu aceste probleme. Există corupţie în Biserica Ortodoxă?

Chiar luna trecută am întâlnit, la o slujbă, un preot grec, care mi-a spus că, recent, a absolvit facultatea de teologie în România. „Înseamnă că vorbiţi româneşte“, i-am zis. „Eu nu, dar ştiu un limbaj internaţional“ mi-a spus el, pe greceşte. Mi-a povestit, apoi, cum el şi alţi câţiva cunoscuţi, în trei generaţii, au obţinut licenţa în România, fără să cunoască limba română şi fără să fi venit la examene. Totul cu bani. Profesorii care n-au vrut să facă aceste compromisuri – foarte puţini – au cedat presiunii ierarhului local. Nu vreau să spun numele facultăţii, ca să nu izbucnească un nou scandal. În România, marea şansă a Bisericii stă în preoţi. Preoţii români sunt minunaţi. Poporul nu intuieşte ce presiuni se fac asupra preoţilor astăzi. Dar preoţii rezistă eroic şi fac misiunea Bisericii lui Hristos, de multe ori asupriţi de ierarhii lor.

Aţi trecut, printr-o asemenea experienţă, legată de fapte de corupţie, cu un episcop din vestul ţării, experienţă care a şi inspirat câteva secvenţe din film. Ce reacţii credeţi că va avea Patriarhul Daniel?

Părintele Patriarh a luat cunoştinţă de secvenţele respective. Eu însumi i-am scris, mărturisindu-i convingerea că Biserica trebuie să se delimiteze de astfel de oameni pentru a nu se depărta de menirea ei. Părintele Patriarh, care pare să-l ocrotească pe respectivul episcop, mi-a transmis, prin Mitropolitul Nifon, să nu fac acest film. Înaltpreasfinţitul Nifon, cu eleganţa discursivă pe care i-am apreciat-o mereu, a încercat să mă convingă că toate aceste cazuri nu vor avea impact în istoria mare a Bisericii şi că, de dragul păcii în Biserică, ar trebui să le trecem cu vederea. Eu nu cred în acest raţionament, iar ultimele scandaluri din Biserică îmi întăresc convingerea. Astăzi cred că şi Înaltul Nifon, pe care îl cunosc ca om de o anumită anvergură,  e îndurerat că imaginea Bisericii a fost murdărită astfel. Ştiu că Domnul Hristos aşteaptă altceva de la noi.

Ce părere aveţi despre Patriarhul Daniel?

Nu m-am dumirit ce legătură are cu ce se-ntâmplă pe teren, de aceea încă nu mă pronunţ. Vreau să cred şi îi doresc din tot sufletul să lupte pentru Biserica Domnului Hristos! Dacă va reuşi să redea demnitatea Bisericii în aceste vremuri tulburi, abia atunci va fi un patriarh mare, aşa cum se vede că-şi doreşte.

Preotul ortodox Ciprian Mega, CV

Autorul unui film de Cannes Numele: Ciprian Mega Data şi locul naşterii: 1985, în judeţul Vrancea Starea civilă: căsătorit, are trei copii Studiile şi cariera:  În 2009 finalizează studiile Facultăţii de Teologie din Sibiu. Din 2010 slujeşte în Cipru, unde a reuşit să construiască Biserica Română şi Aşezământul Românesc, cu ajutor din partea comunităţii româneşti din această ţară. În 2013 termină studiile doctorale în Filosofie Creştină, în Anglia. Debutează ca scriitor în anul 2006, cu romanul „Pântecul desfrânatei“, publicat la editura Aldine şi reeditat de  Edit. Sf. Gheorghe-Vechi, 2008. Debutează în cinematografie în 2015 ca regizor şi scenograf cu scurtmetrajul „Nunta lui Iov“, selecţionat la Festivalul de film de la Cannes. În 2016, urmează primul lungmetraj, la care semnează atât regia, cât şi scenariul, „Dimineaţa care nu se va sfârşi“, film premiat la mai multe festivaluri din Italia şi Rusia. În 2017 finalizează „Premiu Nobel“, a cărui premieră urmează să fie anunţată. În 2017 termină filmările la lungmetrajul „21 de rubine“, care va fi oferit publicului în anul 2018. Locuieşte în: Cipru

Citeste mai mult: adev.ro/pbc8zv

Părinții să lupte pentru copiii lor, să nu fie atinși în școală de molima lgbt: model de cerere, de pe obștescul feis.

Gînduri la Praznicul Sfintei Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, Judecătoarea noastră, a românilor (cu un P.S. despre minunea Sfintei cu pătimitorii închisorilor comuniste din România adăugat azi, luni 17 octombrie 2016)

®Acta Diurna™

…pe care le închin scumpei mele mînăstiri Petru Vodă, pe care o iubesc parcă mai mult decît pe toate celelalte – pe care le iubesc mai presus decît orice în România.

Se întîmplă un lucru străin în zilele pe care le trăim: vrînd omul să ajungă la realul lui cel mai iubit: casa lui, țara lui, Biserica lui, se vede nevoit să intre… prin ecranul computerului. Cum altfel să faci cînd ești departe? Dar așa fac și cei de aproape. Părintele Galeriu a zis odată că în zilele noastre Sfîntul Apostol Pavel ar fi fost ziarist (adevăratul ziarist, desigur). Dacă ar mai fi trăit  (Părintele Galeriu), cred că ar fi adăugat: și un as al mediului digital. Oare pe cîți tineri, inclusiv preoți și teologi, nu i-am auzit că-și iau cea mai mare parte a informației, inclusiv religioase, de pe internet? Dar nu, nu doar cea mai mare parte,  chiar…

Vezi articolul original 1.624 de cuvinte mai mult

Partajează asta:

via Prorociile Schiarhimandritului Hristofor din Tula (1905-1996), mai ales pentru Rusia, dar și pentru întreaga Ortodoxie.

Mircea Pușcașu, de la blogul BUCOVINA PROFUNDĂ: „Chiar luat ca mega sondaj de opinie (deși este mult mai mult decât atât), acest Referendum a avut un eșantion de aproape 4 milioane de români, din toate județele, de toate vârstele, ocupațiile, genurile, nivelurile sociale, economice și de educație, adică un eșantion mai mult decât reprezentativ, iar rezultatul obținut, 92% PENTRU căsătoria stabilită DOAR intre un bărbat si o femeie, este covârșitor și poate fi lesne extrapolat cu mici aproximații la întreaga societate românească.” – ActaDiurna confirmă, subscrie și susține întru totul.

DESPRE REALITATE ȘI CONȘTIINȚĂ

Sunt siderat de afirmațiile halucinatorii recente ale propagandistilor de serviciu, afirmații care se împrăștie debil și malign in diverse medii. De aceea cred că trebuie resubliniată realitatea: la acest Referendum răspunsul românilor a fost aproape in unanimitate (92%) DA pentru căsătoria DOAR între un barbat si o femeie.

S-a interogat poporul, acesta a venit si a raspuns DA in proportie de 92%, doar 6% au fost clar împotrivă. Într-adevăr, nu s-a obținut cvorumul necesar pentru aplicarea acestui lucru şi in Constituție, dar realitatea rămâne clară, la Referendum lumea a răspuns in mod zdrobitor DA.

Cei ce nu s-au prezentat la vot, au boicotat, s-au abținut de la a răspunde din motiv că Dragnea, că nu le era clară intrebarea, că oricum (după părerea lor) nu are nici un efect, că se cheltuie prea multi bani și ei cred că dacă nu votează ei se economisesc bani (prin economia de tuş pentru ștampile, probabil), că ei sunt veșnicii iubitori compulsivi de spitale, că există in țara noastră (şi pe planetă, in general) multe probleme mai importante şi cred că ei nu mergeau la Referendum pentru că lucrau intens la rezolvarea tuturor acestor probleme mai importante si nerezolvate ale omenirii.

E drept că au fost și unii care au zis că au ei un vecin bețiv care își bate nevasta si a abandonat copiii la orfelinat si ei cred că nu ar trebui să mai existe deloc căsătorii intre bărbați si femei, pentru a nu se mai ajunge vreodată in astfel de situație, dar aceștia au fost destul de puțini (la minte, dar si ca număr absolut in societate).

Desigur e dreptul oricui să se abțină sau chiar să nu îl intereseze deloc acest subiect.
Dar cei ce propun căsătoriile (pline de iubire nevotabilă, vorba cântecului), intre ORICE ALTCEVA decât un bărbat și o femeie (nici delfinii nefiind excluși, că și ei iubesc), cei cu agendă largă lgbtqiapkbdsmetc, dau dovadă de infantilism oligofren și după ce au luat bătaie politică la referendum cu scorul de 92 la 6, sar in sus de bucurie strigând că au câștigat (!) și că poporul e cu ei.

Ca și cum la un campionat de fotbal o echipă foarte slabă, din umbră ar convinge câteva echipe să nu se prezinte (că stadionul e prost amplasat, e prea scump, poți să te lovești, că oricine ar câștiga, tot nu are niciun efect etc). O altă echipă ar câștiga campionatul in finală cu 92-6, iar echipa slabă care a stat in umbră ar striga de bucurie că a învins pentru că echipele care nu au participat au ales-o (implicit) pe ea campioană.

Morala: dacă ești un mincinos convingător, nu înseamnă că ești bun la fotbal.

De aceea, dacă promotorii agendei lgbtq vor să afle ÎN MOD REAL ce zice poporul despre căsătoriile intre doi bărbați(spre exemplu), trebuie in mod necesar să facă și ei un referendum (strâns semnături, trecut prin camerele parlamentare, pe la CCR etc) si la finalul acelui referendum vor putea să afle răspunsul. E simplu, in 3-4 ani, cu câteva zeci de mii de voluntari, e gata.

Însă orice om normal la cap intelege că la prezentul referendum s-a dat deja răspunsul.

Chiar dacă l-ai lua și numai ca un mega sondaj de opinie (deși este mult mai mult decât atât), acest Referendum a avut un eșantion de aproape 4 milioane de români, din toate județele, de toate vârstele, ocupațiile, genurile, nivelurile sociale, economice și de educație, adică un eșantion mai mult decât reprezentativ, iar rezultatul obținut, 92% PENTRU căsătoria stabilită DOAR intre un bărbat si o femeie, este covârșitor și poate fi lesne extrapolat cu mici aproximații la întreaga societate românească.

Realitatea nu e o chestiune de interpretare (aleatorie sau convenabilă), ci este o chestiune de conștiință, iar asumarea realității nu ține de ce le place (sau nu) unora, ci de onestitate și responsabilitate.

Articolul a fost publicat aici:
https://bucovinaprofunda.wordpress.com/…/despre-realitate-…/

Universitara Judith Reisman este cea care, riscînd uriaș, a dat pe față adevărul „operei” pedofilului Alfred Kinsey, socotit a fi „părintele sexologiei moderne”. Interviu acordat în exclusivitate ziarului România Liberă. Spicuim din cuprins: „Aveți recomandări pentru părinții care doresc să crească copii sănătoși, buni și morali? – Da, părinții trebuie să fie extrem de activi în sfera legislativă, politică și culturală din jurul lor, căutând să aibă influenţă asupra oricărui conţinut mediatic distribuit către public. Ar trebui să facă parte din consiliile şcolare, să fie în mass-media, unde să determine schimbările necesare, și ei știu ce schimbări sunt necesare, ar trebui să candideze la alegeri promovând valorile morale. Iar dacă în şcoli nu se predau principii morale și corecte, trebuie să-și ia copiii din școlile respective.”

https://romanialibera.ro/actualitate/judith-reisman-intelegeti-distrugerea-copiilor-este-sfarsitul-jocului-755156

Judith Reisman: Înțelegeți, distrugerea copiilor este sfârșitul jocului!

Dr. Judith Reisman este una dintre cele mai importante cercetătoare ale revoluției sexuale din ultimii 60 de ani

Studiile prof. Reisman au avut drept obiect principal demantelarea „operei“ părintelui sexologiei moderne, Alfred Kinsey, cel care a legitimat științific haosul sexual postbelic.

Aceste studii au scos în evidență fraudele uriașe pe care s-a construit cercetarea lui Kinsey, precum și abuzurile sexuale la care au fost supuși minorii incluși în studii. Cercetările lui Kinsey – un pedofil și un bisexual cel puțin controversat, pentru care nu există decât o singură anomalie sexuală, abstinența – au fost cheia de boltă a ideologiei și a agendei LGBTQ. Pe baza lor au fost luate decizii importante, care au schimbat fața societății americane, cea mai recentă fiind, fără îndoială, legalizarea căsătoriei între persoanele de același sex.

Ninel Ganea 4 comentarii

Actualizat: 04.10.2018 – 15:59

 

Reismen este profesoară la Liberty University, cea mai mare universitate creștină din Statele Unite ale Americii. Studiile prof. Reisman au avut drept obiect principal demantelarea „operei“ părintelui sexologiei moderne, Alfred Kinsey, cel care a legitimat științific haosul sexual postbelic.

Aceste studii au scos în evidență fraudele uriașe pe care s-a construit cercetarea lui Kinsey, precum și abuzurile sexuale la care au fost supuși minorii incluși în studii. Cercetările lui Kinsey – un pedofil și un bisexual cel puțin controversat, pentru care nu există decât o singură anomalie sexuală, abstinența – au fost cheia de boltă a ideologiei și a agendei LGBTQ. Pe baza lor au fost luate decizii importante, care au schimbat fața societății americane, cea mai recentă fiind, fără îndoială, legalizarea căsătoriei între persoanele de același sex.

Influența lui Kinsey s-a răsfrânt și asupra culturii populare americane, revistele pornografice de succes, dar și cele feministe de tipul „Cosmopolitan“  fiind rezultate din revoluția lui Kinsey. După cum afirmă dr. Judith Reisman în interviul acordat în exclusivitate pentru „România liberă“, războiul cultural stârnit de aceste studii sexuale ilegitime și imorale are drept obiectiv distrugerea familiei tradiționale, o instituție mai veche și mai importantă decât orice fel de Constituție din lume.

RL: Ce este în neregulă cu „căsătoriile“ homosexuale? Care este diferența dintre „căsătoria“ homosexuală și cea heterosexuală?

Dr. Judith Reisman: Studiul pe care l-aţi primit despre comparaţia dintre persoanele hetero și cele homo analizează astfel de caracteristici care disting persoanele heterosexuale de cele homosexuale și ce anume îi interesează pe aceştia la un partener. Interesul faţă de parteneri care au orice fel de conexiuni pe termen lung este practic inexistent, așa cum se vede în tabel.

Care sunt consecințele culturale, politice și sociale ale legalizării căsătoriei homosexuale? Ce ne puteți spune din experiența dvs. în America?

De regulă, un homosexual a trăit în trecutul său evenimente care l-au traumatizat; în cazul femeilor, a fost adesea incest; în cazul bărbaților, poate fi vorba de bărbați mai în vârstă care, de obicei, au abuzat victima când aceasta era copil sau adolescent. Ulterior, homosexualul își petrece o mare parte a adolescenței și a maturității căutând răspunsuri în interiorul său și bazându-se, ca tânăr, pe atractivitatea sa pentru a câștiga „prieteni“ (ne referim la bărbaţi în această discuție). Din nefericire, victima nu se mai bucură de acceptare din punct de vedere sexual după ce iese din adolescenţă şi îşi pierde înfăţişarea tânără. Astfel că va face ceea ce fac şi femeile atât de des, şi anume: se angajează toată viaţa într-o campanie pentru obţinerea acceptării, alături de colegii săi și în societate. Pentru societate, acest lucru implică revendicarea „dreptului“ la căsătorie, pentru realizarea căreia are capacităţi limitate sau nule. Toate acestea nu pot fi rezolvate, nici în cazul bărbatului, nici în cazul femeii, atâta vreme cât continuă aceeași cale sterilă și periculoasă sub aspect sexual (boli, violență).

Acum, cea mai mare problemă este recrutarea masivă în școli, fiindcă, desigur, acest lucru a schimbat natura problemei. Manualele, filmele, romanele, cursurile și, în special, educaţia sexuală depravantă sunt, cu certitudine, concepute pentru a-i determina pe tot mai mulți copii să adopte un stil de viaţă transgender homosexual. Acest lucru îl aduce pe tânăr într-un grup mai larg și ulterior devine parte a unei structuri politice masive. Am văzut ce se întâmplă în biserici. Atunci când homosexualii domină o organizație, apare întotdeauna posibilitatea de șantaj, ceea ce îi plasează pe poziţia de a deţine controlul asupra instituțiilor. Deși a fi homosexual nu mai este aşa o mare problemă, violența și promiscuitatea legate de acest stil de viață constituie o problemă majoră.

Care sunt originile acestei ultime tendințe în revoluția sexuală?

Cum am spus şi mai sus, ultima tendinţă este controlul asupra sistemului școlar, exercitat de către revoluționarii sexuali, de către heterosexualii pervertiţi, de homosexuali, bisexuali, transgenderi etc. Totuși, această revoluție a fost planificată şi concepută pe un parcurs de patru generații, deci nu este chiar atât de nouă. De la Kinsey, în 1948, rezultatele pe care le vedem astăzi sunt consecinţele unor evoluţii începute atunci. Schimbarea a fost începută de Kinsey, care a fost homosexual, dependent de masturbare, un sadomasochist, după cum se poate vedea în tabelele sale despre copiii. Hugh Hefner, un student virgin la 22 de ani (ceea ce era un fapt normal în acei ani, dar neobişnuit astăzi), a citit Kinsey și a devenit, în propriile sale cuvinte, „autor de broşuri despre (teoriile lui) Kinsey“. Astfel au fost răspândite în public înclinaţiile nocive promovate de Kinsey – într-adevăr, masturbarea la vizionarea de pornografie a fost una dintre cele mai vechi înclinaţii ale acestuia –, el filmându-se mai târziu, atât singur, cât şi împreună cu echipa sa, şi forţându-i pe toţi să ia parte la activitățile sale sadomasochiste. Kinsley a murit în urma unui traumatism provocat organelor sale sexuale din cauza masturbării, de orhită, și probabil din cauza bolilor venerice preluate de la multiplii săi parteneri de sex masculin. Acesta este „omul de știință“ de la care lumea a învățat comportamentul sexual! Acesta este un „om de știință“ depravat, care a urmărit să schimbe legile sexuale pentru a le adapta nevoilor lui și pentru a se deculpabiliza de infracţiunile sale.

La ce ne putem aștepta în viitor de la acest front al revoluţiei sexuale?

Încercarea de a reduce vârsta consimțământului sau de a o elimina, așa cum s-a întâmplat deja în Franța, face parte din agendă. Înțelegeți, distrugerea copiilor este sfârșitul jocului, înrobirea, controlul societății, distrugerea completă a civilizaţiei iudeo-creştine prin legi – aceasta se urmăreşte, fără nicio îndoială.

Nu mulți au auzit de Kinsey (deși Hollywood-ul a realizat un film despre el), dar mulți oameni din întreaga lume, în special adolescenți, citesc „Playboy“ sau „Cosmopolitan“. Ați examinat în articolele dvs. această legătură importantă, dar puțin cunoscută. Doriți să comentați?

Da, desigur. Activitățile sexuale recomandate, promovate, prezentate în imagini în „Cosmopolitan“, în „Playboy“ îi pregătesc pe copii să accepte și deseori să practice aceste activități. Toate acestea, alături de educaţia sexuală depravantă și pornografie („Playboy“ și „Cosmo“) – iar pornografia promovează promiscuitatea, bi/homosexualitatea. Acesta, desigur, va fi sfârșitul civilizației noastre așa cum o știm, pentru construirea căreia am luptat din greu.

Vedeți vreo legătură între Alfred Kinsey și membrii Școlii de la Frankfurt, care au avut, de asemenea, o influență substanţială în plan academic, cultural și social în SUA?

Da, desigur. Kinsey a devenit liderul formal al Școlii de la Frankfurt. În această şcoală toți erau străini de elită. Pentru a distruge țara și lumea iudeo-creștină occidentală era necesar un american anglo-saxon, alb, cu papion. Fundația Rockefeller a descoperit omul potrivit în Alfred Kinsey. El putea elabora secțiunea „Infracțiuni sexuale“ din modelul de Cod Penal publicat în 1955, în timp ce „evadații“ germani postmoderni de elită nu puteau avea o astfel de influenţă decât cu aproximativ 10-15 ani mai târziu. Apoi, mergând pe urmele lui Kinsey, şi-au putut exercita influenţa distructivă în facultăţile noastre. I-am salvat, iar ei ne-au trădat, desfiinţând întreaga noastră viziune asupra lumii.

Aici, în România, suntem, din fericire, rămaşi puțin în urmă, dar putem auzi mult zgomot despre transgenderism şi despre cum copiii pot fi nesiguri în privința identității lor sexuale. Cum explicați acest fenomen?

După cum am spus, au trecut patru generații până la impunerea noii sexualităţi postmoderne, profesorii au fost instruiţi de oameni perverşi și ignoranți. Cum pot oferi ei vreo învăţătură mai bună? Ei învață, la rândul lor, ceea ce au învăţat de la cei dinaintea lor. Când mi-am efectuat cercetările pentru lucrarea „Imagini cu copii, infracţiuni și violență în Playboy, Penthouse și Hustler“ (1986) la Universitatea Americană, decanul Departamentului Educație a spus că a scăpat de toți profesorii tradiționaliști „pentru că profesorii de stil vechi cunosc și vor învăța despre vechile valori americane“.

Care sunt consecințele acestei expuneri constante și agresive a copiilor și adolescenților la pornografie și imagini cu conţinut sexual?

Toată lumea cunoaşte consecințele unei astfel de expuneri, le vedem peste tot în jurul nostru, oamenii le văd în copiii lor și în ei înșiși. Este o tragedie. Dar, din moment ce mass-media a încetat să prezinte adevărul și a început să interzică orice discurs care spune adevărul, oamenii consideră că sunt singurii care observă aceste lucruri și, din slăbiciune omenească, neagă ceea ce știu. Dar înţelegem cu toții consecinţele promovării pornografiei și a imaginilor cu conţinut sexual. Auzim cu toţii despre violuri, abuzuri, divorțuri, oamenii ajung să nu mai ştie ce înseamnă o experiență emoțională și sexuală normală, imitarea pornografiei este un fapt real.

Educația sexuală este o soluție pentru problemele adolescenţilor? Oferă educația sexuală o bună pregătire pentru viață?

Atât de amuzant! Au avut nevoie de aproximativ trei generații (începând din anii ’60) pentru a oferi copiilor noștri o educaţie sexuală depravantă și vor face şi mai mult în acest sens. Dacă ar fi să evaluăm educația sexuală după criteriul succesului, putem spune că a avut succes – în distrugerea căsătoriilor, a femeii și a bărbatului, în creșterea numărului de agresiuni sexuale comise asupra copiilor, precum și a adulților, în dezvoltarea unor boli sexuale vechi şi noi, în număr masiv. Dacă aceasta este măsura succesului educaţiei sexuale depravante, atunci ei au avut succes! Dacă dorim ceva şi mai grav de atât, să oferim educație sexuală oamenilor care îi vor îndruma în continuare greşit pe copiii noştri, îi vor deruta şi mai mult şi îi vor transforma în victime (vezi incertitudinea de gen). Și toată lumea știe asta.

Ce sunt „derogările de la legile pornografiei“?

În Statele Unite, de mult timp, există legi care protejează copiii împotriva pornografiei (legile „Dăunător pentru minori“, Legea privind sănătatea minorilor). De asemenea, pornografia a fost absolut ilegală, sub orice formă. Cu toate acestea, lucrând în spatele scenei, persoane cu devieri au introdus în lege posibilitatea derogării pentru poliție şi medici, deoarece aceştia lucrează cu rezultatele în cazuri penale. Totuşi, cum am spus, aceste persoane necunoscute au introdus o legislație care permite ca materiale obscene să poată fi arătate copiilor de orice vârstă în școli și în biblioteci. Chipurile, acest lucru este permis în scopuri educaționale. Ei bine, aşa este: ei sunt educați de materialele obscene pe care le văd, le aud, le citesc, și sunt traumatizaţi, pervertiţi și vătămaţi de acestea.

Aveți recomandări pentru acei părinți care doresc să crească copii sănătoși, buni și morali?

Da, aș spune că părinții trebuie să fie extrem de activi în sfera legislativă, politică și culturală din jurul lor, căutând să aibă influenţă asupra oricărui conţinut mediatic distribuit către public. Ar trebui să facă parte din consiliile şcolare, să fie în mass-media, unde să determine schimbările necesare, și ei știu ce schimbări sunt necesare, ar trebui să candideze la alegeri promovând valorile morale. Iar dacă în şcoli nu se predau principii morale și corecte, trebuie să-și ia copiii din școlile respective. Nu știu care sunt legile la voi în acest sens. Aici, copiii pot fi luaţi din şcoli şi educaţi acasă, deși este oarecum dificil. Trebuie să fiți atenți la asistenții sociali care au adesea o altă agendă (formaţi în a treia generație). Copiii au fost luați de la părinții lor și internaţi în case de copii, în timp ce părinții se luptă în tribunale pentru a-şi readuce acasă copiii. Cred că Germania stă cel mai prost la acest capitol. Dar nu este de mirare.

Care este scopul final al revoluției sexuale?

Desigur, anihilarea gândirii independente, ceea ce înseamnă o națiune înrobită prin tehnologie, care contribuie în mod natural la această înrobire. Din cauză că nu am învăţat istorie, sau ni s-a predat o istorie insuficientă ori falsă, cum este în cazul nostru. Cufundarea într-o lume a filmelor, calculatoarelor, reţelelor de socializare etc., ceea ce se numește „pâine și circ“. [Această lume] este aici. O vedem. O ştim. O negăm. E greu să înfrunţi aceste lucruri. Desigur, nu este cunoscut, dar acesta este motivul pentru care se doreşte debarasarea de Biserică și de orice fel de sistem religios. Credința în Dumnezeu dă omului o putere mai mare de a se opune. Religia practicată în mod serios reprezintă un obstacol imens în calea Minunatei Lumi Noi.

Arhimandrit Iustin Popovici, cartea: Biserica şi statul – Adevărul despre Biserica Sârbă în Yugoslavia comunistă, editată de Schitul Sfântul Serafim de Sarov, în 1999: …problema statului nu e straină Bisericii, crestinul trebuie sa deosebeasca stapanirea de silnicie. Acolo unde viata evanghelica este prigonita, acolo nu e [stat] ci silnicie. Lucrul e aratat și in Noul Testament și în Sfintii Parinti, ca Sf. Ioan Gura de Aur sau contemporanul Nicolae Steinhardt… el e valabil mai [ales]astazi, cand noul Cezar lucrează taina silniciei&faradelegii prin poliloghie propagandistica cu care hipnotizează massele, repetînd obsedant cuvinte ca „toleranța, progres, bunastare, bogatie, civilizatie, diversitate, valori europene, drepturile omului…- de la https://www.facebook.com/monichilian/posts/1395877983773958?pnref=storynd

®Acta Diurna™

Acta Diurnaîn arena publică, Biografii sfinte, Biserica noastră Creștin Ortodoxă, Cultura noastră, cultura politică, Școala, pan-erezia ecumenismului 2,580 cuvinte

Sfantul Iustin Popovici: “Trebuie sa ascultam de Dumnezeu mai mult decat de oameni!”

Ca un alt adevarat…

Vezi articolul original 2.268 de cuvinte mai mult