https://a1.ro/premium/centenar-romania-100-de-ani-basil-stoica-omul-care-a-facut-unirea-id818798.html?fbclid=IwAR1fR9Ua_CVe_Td52MOeJZU3btxceSYRwIGGSQnEcV4ISm0_eY3CZM0nllk
Omul care a făcut Unirea. Comuniștii i-au luat tot, l-au ucis la Jilava. L-au înmormântat lângă un gard
publicat MIERCURI, 14 NOIEMBRIE 2018 10:55
Basil Stoica, un diplomat cu ștaif, vorbitor și înțelegător de 14 limbi străine, a fost omul trimis de către Regele Ferdinand în Statele Unite, în 1917, pentru a le povesti americanilor despre Unire, despre identitatea națională. A cutreierat printre yankei, a susținut 60 de prelegeri. Comuniștii i-au luat tot, l-au bătut la Jilava și l-au lăsat să moară de septicemie. Un erou uitat. Redescoperit de Doamna Lucia Hossu-Longin în ”Oamenii mari care au făcut România Mare”
Doamna Lucia Hossu-Longin a fost profesoara noastră de istorie, a tuturor, într-o perioadă în care știam doar că Regele Mihai e un trădător fugit cu un tren plin cu aur și că Ceaușescu era singurul lider din lume plătitor, până la ultimul leu, de datorie externă. Asemena bunicului din ”Povestirile Istorice” ale lui Dumitru Almaș, a așezat nația română pe ai săi genunchi, povestindu-i despre universurile concentraționare, despre Gulag, despre Drăghici ori Vișinescu, despre eroii morți în închisorile comuniste, despre Aiud, Râmnicu Sărat, Gherla, Sighet sau Periprava. Ceața, crucea, lătratul, pasărea de pe gardul de sârmă ghimpată, citatul din Nicu Steinhardt, ”Memorialul Durerii”. Mulți dintre cei pieriți între zidurile reci clădiseră, cu o jumătate de secol în urmă, Unirea cea Mare, despre care, la fel, nu aflaserăm multe lucruri, pentru că nu era voie.
Așa a apărut ideea cărții ”Memorialul Durerii” – ”Oamenii mari care au făcut România Mare”, ce urmează a fi lansată la Târgul de Carte ”Gaudeamus”, pe 17 noiembrie.
Lucrarea prezintă [istoriile] a 24 de somități românești ce au făcut posibilă Reîntregirea
Basil Stoica este unul dintre ei. Cunosc[ut] drept Vasile Stoica, s-a născut în Avrigul marelui Gheorghe Lazăr, în prima zi a anului 1889, cel al stingerii lui Eminescu. ”Din povestirile mamei, amuzante, am aflat că voiau să-l boteze de Bobotează. Bunica n-a avut timp să facă toate pregătirile în timpul scurt de la naştere şi ziua botezului. Când a ajuns la biserică, preotul plecase la Olt să sfinţească apele. Se considera că e mare ghinion să pleci cu copilul la botez şi să ajungi acasă cu el nebotezat, să amâni botezul. S-a dus după preot la Olt, l-a aşteptat să sfinţească apele, preotul a luat copilul, l-a înmuiat în Olt, l-a scos, aşa a fost botezat. Bunica a ajuns acasă, a băut un pahar cu toţi ai casei. Aşa a fost începutul de viaţă al bunicului meu. Ştiu că n-a avut probleme de sănătate, faptul că a fost botezat în Olt, l-a întărit”.
Trei luni de spital, patru operații. O schijă drept amintire pe viață!
Studiile universitare le-a terminat pe la 1912, când a și plecat la Paris, întru specializarea în limba și literatura franceză medievală. Prin sânge-i curge românism, deși dincolo de munți viața e grea. În 1916 se înrolează voluntar, în Primul Mare Război. O schijă-i rămâne în plămân, în luptele de pe Argeș, pe 12 noiembrie 1916. E tras într-unspital. Stă, aici, trei luni și suferă patru operații. Cere să fie retrimis pe front. E decorat cu cele mai înalte medalii ale epocii.
Prof. univ. dr. Ioan Opriş, istoric: ”În martie 1917, într-o Românie ajunsă un fragment de ţară, cu o parte a Parlamentului la Odesa, cu o bună parte a diplomaţiei la Sankt Petersburg, cu puţinii care rămăseseră la Iaşi, Regele Ferdinand îi încredinţează prin Ionel Brătianu misiunea de a merge în Statele Unite ale Americi pentru a face propaganda pro-românească. Primeşte această misiune cu părintele Lucaciu şi cu Ion Moţa, doi preoţi, unul ortodox şi unul greco catolic, sunt asociaţi şi trăiesc aventura vieţii lor. Trec prin Rusia până la Vladivos[t]ock, rămân câteva zile în Japonia, apoi ajung, în vara lui 1917, la Washington. Este primul mesager al idealurilor pe care guvernul român nu înceta să le stabilească şi să le propună lumii contemporane americane în acel extrem de greu an, acea vară care va fi vara victorioasă a noastră în urma bătăliilor de la Oituz, Mărăşeşti, Mărăşti”.
În Statele Unite, Stoica vine cu o contribuţie extarordinară la prezentarea doleanţelor româneşti. Îşi asociază în demersurile sale pe Thomas Masaryk, cel ce reprezenta vârful de lance al cehilor, pe Pavelevski, pianistul ce ajunge în fruntea Poloniei în urma războiului şi pe Hincovici. Cu aceştia el creează în 1918, Uniunea Europeană. Este primul semnal că popoarele din Imperiul Austro-Ungar cel dualist nu vor să mai aparţină acestuia. Este un semnal catastrofic pe care-l prezintă autorităţilor americane, în primul rând lui Robert Lansing, secretar de stat cu probleme ale afacerilor externe, apoi ajung după Marea Adunare de la Philadelphia din Independence Hall, sala Libertăţii, la preşedintele Americii, Woodrow Wilson şi-i prezintă declaraţia. Despre impresia puternică pe care a lăsat-o [auditoriului] se vorbeşte în documentele vremii.
Basil Stoica este un globe trotter. Conferenţiază cu bani puţini în 60 de centre româneşti. Vuia îi trimite bani de la Centrul Franţei, care milita pentru aceleaşi idealuri româneşti. Face acelaşi prozelitism şi reuşeşte să înfiinţeze Liga Naţională a Românilor Americani. Este un miracol, căci românii au această carenţă comportamentală, câte asociaţii atâţia şefi, dar el reuşeşte să-i adune pe toţi într-un singur congres la Pittsburgh creând astfel o forţă de prezentare şi susţinere a ideilor româneşti.
La 5 iunie 1918 a întemeiat Liga Naţioanală Română din America al cărui preşedinte a fost ales. Scopul ligii era obţinerea unui angajament în favoarea Unirii Ţărilor Române într-un singur trup politic. Această declaraţie oficială se produce în 5 noiembrie în acelaşi an când Guvernul SUA a promis că prin influenţa sa, va da României tot spirijinul ca această ţară în conferinţa păcii generale să-şi câştige drepturile politice şi teritoriale.
Părinţii îi trimit depeșă lui Vasile Stoica: „Scrie-mi dragu’ mami minteni, să ştiu de tine, că aşa-i rău dorul de copil, te străpungu’ la pieptu’ şi te sărutu’. Gheorghe nu mai aude, el nu se lasă, da are norocu’ că are boi cuminte, să duce în caru’ şi vina în caru’. Tata stă tot la radio şi să auză de tine, tot pân’ la 10 şi 11 să auză de tine. Vii la Bucureşti ori nu, au spusu’ la radio că vii la Bucureşti”. Mama şi Tata.
Reformaţii au creat în Transilvania un adevărat lobby englezesc şi american pentru a arăta că autoritatea română nu e capabilă să guverneze. Stoica este cel care demonstrează contrariul şi prin intermediul cuvântului autorizat al celor de la Liga Naţiunilor Unite va şti să facă cunoscută poziţia românească în aceste locuri.
Anii trec. Comuniștii se instalează la putere, după cel de-al Doilea Război Mondial. Este rechemat de la Haga. Pentru Basil Stoica începe infernul. E fidel ideilor lui Nicolae Titulescu. I se sistează salariul. Vinde din casă, trăiește din ajutorul dat de rude. După abdicarea Regelui, își dă seama că nu […] poate fi diplomat. I se propune intrarea în Partidul Muncitoresc. Refuză. Vrea să fugă din țară. Este prins și arestat. Bătut. În 1954, vreme de doi ani și jumătate, este eliberat. Mihai Beniuc, poetul, îl toarnă la Securitate. Eate arestat pentru ”atitudine dușmănoasă contra regimului”și acuzat că ascultă postul de radio ”Europa Liberă”.
”Jilava prezenta o particularitate agravantă, aceea de a păstra frigul şi umezeala până târziu în vară, dacă nu chiar tot timpul […] . Într-o bună zi, ne-am trezit cu încă o victimă a terorii, un bărbat înalt, slab, cu o zeghe ponosită, care nu-i era nici pe măsură. I s-a făcut un loc la primul nivel din cele trei ale redutului, toate arhipline. Era diplomatul Vasile Stoica, septuagenar închis la 17 iunie 1958”. Academician Alexandru Zub, „Un diplomat după gratii”.
“Suferind cumplit de frig, Vasile Stoica îşi lega pantalonii de la zeghea ponosită cu sfoară de glezne ceea ce i-a produs rosături şi inflamaţia picioarelor. A cerut insistent să-l vadă medicul închisorii, însă medicul nu s-a arătat. Când a fost scos la medic era prea târziu. Internat la infirmerie, s-a constatat că infecţia era prea avansată, iar organismul prea slăbit ca să reziste. La 27 iulie 1959 moare. Se stingea cu zile marele diplomat. Imaginea lui în zeghe, înalt, distins, costeliv, parcă stângaci în uniforma mizeriei le revenea mereu în memorie tovarăşilor de celulă, completând cu tragism tabloul întunecat al epocii”.
Făcuse septicemie. Fusese lăsat să moară în chinuri. În cimitirul penitenciarului nu mai sunt locuri, așa că urmează să fie zvârlit pe undeva. Preotul din Avrig află, se duce după el. Nimeni nu-l recunoaște, dar, finalmente, îl află după schija rămasă în plămân. Oa
– Fragmente din ”Oamenii mari care au făcut România Mare”, Lucia Hossu-Longin, Editura ”Hyperliteratura”, lucrare ce urmează a fi lansată la Târgul de Carte ”Gaudeamus”, pe 17 noiembrie
®Acta Diurna™ 