. Bine ar fi să se popularizeze faptele de industrie casnică (și strategică) românească și de către forurile plătite din banii noștri ca să le comunice exact pe acestea, iar nu pe altele. Adăugăm și o notă biografică a Preotului Ortodox, Folclorist și Academician Simion Florea Marian, singura mai completă aflată pe un sit școlar internetic.

https://www.facebook.com/groups/1776691189215884/?tn-str=*F

„Ce se atinge de varietatea si frumusetea colorilor ce le produc romancele si de modul cum coloreaza ele diferite lanete si alte materii cu aceste colori, trebuie sincer sa va marturisesc, stimatilor colegi, ca orisicine dintre noi le va vedea si le va esamina mai de aproape, va trebui nu numai sa le laude ci chiar sa le si admire. Si cu tot dreptul, deoarece romancele noastre, precum in multe alte privinte, asa si in producerea colorilor si in colorarea diferitelor materii cu dansele, sunt foarte iscusite.[…]
Din contra, colorile produse de romance, nu numai ca sunt foarte frumoase, ci totodata si foarte trainice. Mai de graba si mai usor se ma rumpe si se va nimici cu totul materia colorata decat se va sterge si se va duce coloarea de pe dansa.[…]
Si oare cu ce coloreaza romancele noastre?
Iata o intrebare foarte semnificativa, al carei raspuns insa urmeaza!”

(fragment din discursul academic de receptie al lui Simion Florea Marian – Cromatica poporului roman, 12 martie 1882)

http://www.referatele.com/referate/romana/Simion-Florea-Marian/index.php

Simion Florea Marian biografia

Simion Florea Marian opera literara

MARIAN Simion Florea, se naste la 1 sept. 1847, comuna Ilisesti, judetul Suceava – moare in 11 apr. 1907, Suceava.

Folclorist si etnograf.

Fiul lui Grigori Marian sau Florea, acelasi cu Grigore Marian Flore, de origine transilvaneana, taran, ajutor de primar in Ilisesti, si al Ruxandei (n. Stanovici), din Udesti. Simion Florea Marian urmeaza scoala primara la Ilisesti si Suceava (1859-l862).

Studii secundare, cu intreruperi, la Suceava, Nasaud, ulterior si la Beius (1862-l871), unde isi ia bacalaureatul (1871).

Debuteaza in revista Familia cu art. Datinile poporului roman.

O nunta la Ilisesti in Bucovina (1866), iar in volum cu Poezii poporale din Bucovina (1869). Colaboreaza la revista Familia cu poezii orig. in maniera folclorica, Ostasiul roman (1870) si Romanca (1871).

Studii superioare la Facultatea de Teologie din Cernauti (187l-l875). in 1874, revista Convorbiri literare ii publica un grupaj de „sapte scurte poezii, in majoritate de factura versurilor de pe un album particular” (I.C Chitimia), iar in 1876 poezia De privesc, de aceeasi factura. Din 1876, este preot la Poiana Stampei, Voloca si apoi Siret, unde functioneaza, din 1879, si ca prof. Membru al Acad. Romane (1881).

Publica, in Aurora romana, Vasile Cirlanariul, amintire din copilarie (1881), scrisa sub influenta Amintirilor lui Creanga.

Din 1883, este invatator si apoi prof. la Gimnaziul din Suceava. Paralel cu activitatea de folclorist, publica Citeva inscriptiuni si documente din Bucovina (1884-l885), monografia Biserica de la Parhauti (1887), precum si o contributie la vechea iconografie, Portretul lui Miron Costin, mare logofat si cronicar al Moldovei (1900), toate in Analele Academiei Romane. Separat, apar lucrarile Sintul Ion cel Nou de la Suceava (1895) si Inscriptiuni de pe manuscripte si carti vechi din Bucovina (1900). Editeaza Condica manastirii Voronetul (1900) si Condica manastirii Solea (1902) ale lui Vartolomeu Mazareanu. Colaboreaza la zeci de publicatii romanesti si conduce, cu T.V. Stefanelli, Revista politica (1886-l891). Premiul Acad. Romane „Nasturel Herescu” (1884) pentru Ornitologia populara romana (1883). Autor, cu totul sporadic, de poezii orig., ce denota usurinta in versificare, nu insa autentica vocatie poetica, al unor „amintiri din copilarie” si prelucrari de snoave, precum si al citorva lucrari de istorie si istorie literara veche, Simion Florea Marian ramine, intii de toate, un cercetator avizat al culturii populare, a carui opera, monument de munca si de rabdare, a contribuit la impunerea etnografiei si folcloristicii romanesti ca discipline stiintifice de sine statatoare.

Pasionat, inca din scoala, de culegerea si valorificarea folclorului, pina intr-atita incit si-a neglijat cu totul invatatura, Simion Florea Marian isi incepe activitatea sub influenta curentului romantic din folcloristica romaneasca. Semnele unei atare apartenente, cu serioase inriuriri din partea lui V. Alecsandri si At. Simion Florea Marian Marienescu, se recunosc de indata inca in volumul sau de debut. Poezii poporale din Bucovina (1869). Ca si alti folcloristi ai epocii, isi indreapta atentia, cu predilectie, catre poezia populara, balada in cazul de fata, in publicarea careia si-a ingaduit anumite modificari, marturisite prin chiar subtitlul colectiei. Balade culese si corese, identic cu acela al volumului, din 1859, al lui At. Simion Florea Marian Marienescu. Urmind exemplul lui Alecsandri, Simion Florea Marian include, intre balade, versificarea proprie (Todirel si Marioara) a unui basm popular, pe motiv ca, desi „lucrata” de el, „si aceasta este de un feliu cu baladele poporale”. Frecvent in folcloristica timpului, procedeul ajustarii versului popular este mentinut si in viitoarele volume, intre care cel de balade. Poezii poporale romane (1873), si ele „adunate si intocmite”, titlu identic acum cu acela al editiei din 1866 a colectiei lui V. Alecsandri.

Un tratament similar este aplicat si textelor lirice din al doilea volum al colectii’. (1875), chiar daca imixtiunea folcloristului este, cum s-a stabilit, mai redusa de data aceasta. in orice caz, parte dintre interventii, de care Simion Florea Marian nici nu era constient, pot fi puse pe seama colaboratorilor sai, aflati ei insisi sub influenta lui Alecsandri si Marienescu. Limitate exclusiv la teritoriul Bucovinei, volumele de inceput ale lui Simion Florea Marian realizau o imagine cuprinzatoare a poeziei populare din aceasta bogata zona folclorica romaneasca, mai important fiind volumul de balade, considerat drept cea mai bogata colectie „din Moldova de Sus, posibila intr-o vreme cii j specia nu decazuse intr-atita in amurg” (Ov. Barlea). Concomitent, culegerile scoteau la iveala si citeva aspecte ale metodologiei folcloristului, respectiv mentionarea, cu note in prefata, a colaboratorilor sai, in majoritate elevi, colegi de scoala ai lui Simion Florea Marian, pe alocuri si de alte profesii (.juristi”, „cantor bisericesc”, „ostean”), a informatorilor si a localitatilor culegerii, precum si a variantelor cunoscute.

Tributar inca lui Alecsandri si Marienescu, Simion Florea Marian se dovedeste receptiv la innoiri, mai cu seama in prefata volumului din 1873, cind ii incunostinta pe cititori de a sa „sacra datorinta”, pe care se straduia s-o implineasca „cu cea mai mare scrupulozitate”, de a publica baladele „asa precum le-am auzit [], fara sa schimb vestmintul lor original”, exigenta metodologica formulata si mai tirziu. In tentativa sa de a se emancipa de sub tutela vechilor influente, Simion Florea Marian intra acum in orbita directiei stiintifice din folcloristica romaneasca, reprezentata de B.P. Hasdeu si scoala sa. Sub imperiul noilor inriuriri, petrecute prin 1870, cind Simion Florea Marian si-a inceput colaborarea la publicatiile lui Hasdeu, focloristul depaseste cadrul zonal al mai vechilor culegeri, aspirind la extinderea, pe orizontala, a investigatiilor sale de teren, care vor acoperi, in cele din urma, intregul teritoriu romanesc. Ca elev la Nasaud si Beius, se interesa de folclorul transilvanean, dupa cum o atesta culegerile sale manuscrise, cit si volumul Poezii poporale despre Avram Iancu (1900), cea dintii colectie de acest fel din folcloristica romaneasca. Gratie aceleiasi influente a lui Hasdeu, care preconizase o abordare sistematica a intregului domeniu al culturii populare, Simion Florea Marian se orienteaza acum spre alte genuri si specii folclorice, mai putin cercetate pina la acea data. Concomitent, Simion Florea Marian elabora un plan de valorificare, intr-un corpus de 26 de tomuri, a intregului material folcloric si etnografic romanesc, pentru a carui realizare cerea ajutorul lui Hasdeu.

Planul va fi dus la indeplinire, in mare masura, in cea de a doua etapa a activitatii lui Simion Florea Marian, dupa alegerea sa la Academie, in urma propunerii lui Hasdeu, care-l considera, in epoca, „singurul etnograf roman”. De acum inainte, Simion Florea Marian va da la iveala volumele sale de descintece (Desctntece poporane romane, 1886; Vraji, farmece si desfaceri, 1893), cele dintii colectii din folcloristica romaneasca; de snoave (Satire poporane romane, 1893), legende (Traditii poporane romane din Bucovina, 1895; Legendele Maicii Domnului, 1904) si povesti (Rasplata. Povesti din Bucovina, 1897), dar mai ales marile sale sinteze dedicate obiceiurilor din ciclul familial (Nunta la romani, 1890; Nasterea la romani, 1892; inmormintarea la romani, 1892) si calendaristic (Sarbatorile la romani, I-UI, 1898-l901), industriei populare (Chromatica poporului roman, 1882), zoologiei populare (Ornitologia poporana romana, I-II, 1883; Insectele in limba, credintele si obiceiurile romanilor, 1903), urmind sa le adauge o etnobotanica si o Mitologie daco-romana, valorificate partial prin periodice sau ramase in manuscris, ca, de altfel, si alte lucrari. In realizarea unei opere atit de impresionante, s-a bucurat de sprijinul Academiei, al carturarilor satesti, mereu mobilizati prin apeluri, indemnuri sau premii, precum si al colegilor de breasla, unii fiind nume de prestigiu in folcloristica romaneasca. Culegerilor proprii sau prin intermediari, le adauga, intr-un laudabil efort de concentrare a informatiei, tot ceea ce a gasit prin colectii sau publicatii periodice, cercetate aproape exhaustiv, uneori si din manuscrise inedite, astfel ca lucrarile lui Simion Florea Marian sint reprezentative pentru intreg teritoriul romanesc. Apartenenta sa la scoala lui Hasdeu a insemnat, implicit, si o imbunatatire a metodologiei lui M„ chiar daca uneori se mai simte inca influenta vechiului curent, mai cu seama in publicarea legendelor si a povestilor sale, precum si in interpretarea, cu totul sporadica acum, in spirit latinist a unor obiceiuri de nunta.

Constient de fenomenul circulatiei folclorice prin variante, Simion Florea Marian culege, dupa o vreme, aceeasi balada de la unul si acelasi informator (experiment repetat si la descintece), cu scopul de a pune in evidenta variabilitatea folclorica, procesul insusi al formarii variantelor.

La descintece, socotite a fi „unul din izvoarele importante si pretioase pentru istoria si limba poporului nostru”, noteaza, pe linga obisnuitele detalii tehnice ale culegerii, bogate informatii de medicina populara, practicile insotitoare ale descintecului, pe alocuri chiar si gestica informatoarei etc. Partea cea mai impunatoare si mai rezistenta a operei lui Simion Florea Marian, vadind influenta determinanta a lui Hasdeu, o constituie insa, cu /t/ot caracterul lor descriptiv si pe alocuri lacunar, marile sale monografii, inca neegalate, dedicate obiceiurilor familiale si calendaristice. De altminteri, maniera proprie lui Simion Florea-Marian, de a prezenta obiceiurile in ambianta lor etnografica, cu stabilirea, pe cit i-a fost posibil, a ariei de raspindire si a functionalitatii lor in structura complexa a ceremonialului, si cu adaugarea bogatelor materiale folclorice aferente, a lasat urme adinci in activitatea unor folcloristi si etnografi de pina la aparitia orientarii sociologice moderne, initiata de O. Densusianu si continuata de scoala monografica a lui D. Gusti.

OPERA:
Poezii poporale din Bucovina. Balade romane culese si corese. Botosani, 1869;
Poezii poporale romanesti, I-II, Cernauti, 1873-l875;
Traditiuni poporale romane. Sibiu, 1878;
Chromatica poporului roman. Discurs de receptie, Bucuresti, 1882 (extras);
Ornitologia poporana romana, I-II, Cernauti, 1883;
Desctntece poporane romane. Suceava, 1886;
Tolpa si Stefan-Voda, Brasov, 1886;
Barnusca. Istorie populara. Brasov, 1887;
Biserica din Parnauti in Bucovina, Bucuresti, 1887;
Nunta la romani. Studiu istorico-etnografic comparativ. Bucuresti, 1890;
inmormintarea la romani. Studiu etnografic. Bucuresti, 1892;
Nasterea Ia romani. Studiu etnografic. Bucuresti, 1892;
Die Rumanen, Viena, 1893 (in colab. cu Dr. Johann Sbiera;
extras);
Satire poporane romane. Bucuresti, 1893;
Vraji, farmece si desfaceri, Bucuresu, 1893;
Pasarile noastre si legendele lor. Bucuresti, 1895;
Sfintul Ion cel Nou de la Suceava. Schita istorica, Bucuresti, 1895;
Traditii poporane romane din Bucovina, Bucuresti, 1895;
Rasplata. Povesti din Bucovina, Suceava, 1897;
Sarbatorile la romani. Studiu emografic, I. Cirnilegile, Bucuresti, 1898;
II. Paresimile, Bucuresti, 1899;
III. Cincizecimea, Bucuresu, 1901;
Condica manastirii Voronetul, Suceava, 1900;
Inscriptiuni de pe manuscripte si carti vechi din Bucovina, partea I, Suceava, 1900;
Poezii poporale despre Avram Iancu, Suceava, 1900;
Portretul lui Miron Costin, mare logofat si cronicar al Moldovei, Bucuresti, 1900 (extras);
Cronica manastirii Solea, Suceava, 1902;
Insectele in limba, credintele si obiceiurile romanilor. Studiu folcloristic. Bucuresti, 1903;
Legendele Maicii Domnului. Studiu folcloristic. Bucuresti, 1904;
Hore si chiuituri din Bucovina, Bucuresti, 1910;
Legendele cioclrliei, Bucuresti, 1923;
Legendele rlndunicii. Bucuresti, 1923;
Scrisori catre Artur Gorovei, ed. ingrijita si introducere de Maria Luiza Ungureanu, Bucuresti, 1970;
Legendele pasarilor noastre, [Bucuresti], 1971;
Basme din Tara de Sus, ed. ingrijita de M. Carausu si P. Leu, lasi, 1975;
Legendele pasarilor, ed. ingrijita de M. Carausu si O. Tofan, lasi, 1975;
Basme populare romanesti, I, ed. ingrijita si pref. de P. Leu, Bucuresti, 1986.

REFERINTE CRITICE:
B.P. Hasdeu, in Analele Academiei’Romane, tom. X, 1887-l888;
G. Bogdan-Duica, in Convorbiri literare, nr. 8, 1900;
T.T. Burada, in Junimea literara, nr. 6-7, 1907;
D. Dan, in Junimea literara, nr. 6-7,1907;
N. Iorga, in Junimea literara, nr. 6-7, 1907;
Dr. C. I. lstrati, in Junimea literara, nr. 6-7, 1907;
Dr. Ioan Urban Jamfik, in Junimea literara, nr. 6-7, 1907;
M. Lupescu, in Junimea literara, nr. 6-7,1907;
L. FI. Marian, in Junimea literara, nr. 6-7, 1907;
At. M. Marienescu, in Junimea literara, nr. 6-7, 1907;
C. Morariu, in Junimea literara, nr. 6-7, 1907;
I.C. Negruzzi, in Ju-.imea literara, nr. 6-7, 1907;
Elena Niculita-Voronca, in Junimea literarii, nr. 6-7, 1907;
I.I. Nistor, in Junimea literara, nr. 6-7, 1907;
S. Puscariu, in Junimea literara, nr. 6-7, 1907;
A.D. Xenopol, in Junimea literara, nr. 6-7, 1907;
L. Marian, in Sezatoarea, nr. l-2, 1907;
P. Nicanor, in Viata Romaneasca, nr. 4, 1907;
D. Furtuna, in Ion Creanga, nr. 1l-l2, 1919;
II. Chendi, Foiletoane, 1925;
C. Loghin, Istoria literaturii romane din Bucovina (1775-l918), 1926;
L. Morariu, in Fat-Frumos, nr. 1,1926;
L. Bodnarescu, in Fat-Frumos, nr. 3-4, 1932;
A. Gorovei, in Fat-Frumos, nr. 5-6, 1932;
D. Florea-Rariste, in Arhiva, nr. l-2, 1940;
D. Florea-Rariste, in Analele stiintifice ale Universitatii din Iasi, tom. IV, 1953;
Ov. Barlea, in Revista de folclor, nr. 3, 1957;
M. Boca, in Mitropolia Moldovei, nr. 3-4, 1957;
D. Florea-Rariste, in Steaua, nr. 4, 1957;
N. Jula. in Revista de folclor, nr. 3, 1958;
A. Fochi, N.A. Mironescu, in Revista de folclor, nr. l-2, 1960;
N. Iorga, Oameni cari a fost, I, 1967;
N. Jula. in Luceafarul, nr. 24, 1967;
Florica Carausu, S. Carausu, in Lucrari stiintifice, voi II, 1968;
I.C. Chitimia, Folcloristi si folcloristica romaneasca, 1968;
Gh. Vrabie, Folcloristica romana, 1968;
V. Constantinescu, in Mitropolia Ardealului, nr. 9-l0, 1972;
I. Vladutiu, Etnografia romaneasca, 1973;
Ov. Barlea, Istoria folcloristicii romanesti, 1974;
R. Vulcanescu, Gh. Vrabie, Etnologia. Folcloristica, 1975;
M. Carausu, in Anuarul Muzeului judetean Suceava, voi. IV, 1977;
. Datcu, in Manuscriptum, nr. 4, 1977;
V. Ene, Folcloristi romani, 1977;
Tr. Filip, in Omagiu lui losif Constantin Dragan, I, [1977];
V. Andrucovici, in Anuarul Muzeului judetean Suceava, voi. V, 1978;
I. Datcu, Sabina C. Stroescu, Dictionarul folcloristilor, I, 1979;
Al. Dobre, in Revista de etnografie si folclor, nr. 2, 1979;
M. Fotea, Simion Florea Marian, folclorist si etnograf, 1987;
Brindusa Steiciuc, in Revista de etnografie si folclor, nr. 3, 1988;
P. Leu, ibidem, nr. 2, 1989.

60 de ani s-au împlinit în iulie anul acesta de la moartea mucenicească a Partizanului Vasile Motrescu, eroul Bucovinei, cel care NU l-a trădat pe Ion-Gavrilă-Ogoranu, ci i-a salvat viața, punînd-o la bătaie pe a sa. S-a născut la 11 octombrie 1920 în com. Vicovul de Jos, Suceava, și după ani de luptă singuratică cu arma în mîini în munții Bucovinei, a fost împușcat la 29 iulie 1958 la Penitenciarul Botoșani, unde a ajuns prin trădare. Spicuim din versurile lui de foc, cele scrise cu suferință și cu sînge: „Dezleagă-te, române, Din lanțul tiraniei, Căci nu-s stăpâni păgânii Pe codrii României Aruncă de la gură Lăcata și vorbește Și urcă sus, pe munte, La luptă deci pornește! Să fiarbă al tău sânge Și-n tine răzvrătire Sfărâmă greul jug Prin luptă și unire. Adu-ți aminte, frate, Că ești neam de eroi! De-ai tăi străbuni s-a frânt Al hoardelor puhoi Ce-a vrut și altădată, În vremile uitate, Ogorul să ni-l calce Și—a noastră libertate.”

Vasile Motrescu – eroul Bucovinei, cel care l-a salvat pe Ogoranu.

de Iulian-Iustin Melinte

Bucovina, ţinutul pe unde odinioarăDumnezeu umbla desculţ nu a fost înzestrat de Creator doar cu locuri minunate, nu a fost presărat doar cu mănăstiri şi locaşuri sfinte, această zonă a dat Istoriei şi oameni care au punctat cu sufletul şi faptele lor, Calendarele. Românul creştin, ţăranul de pe cuprinsul Ţării nu a acceptat altă stăpînire decât puterea divină. Hidra roşie bolşevică, impusă de istorie pe cuprinsul ţării a făcut ca nenumăraţi înaintaşi să ia atitudine, să se opună ateismului comunist şi bolşevizării României. Unii au luptat cu puterea cuvîntului, alţii au sabotat cu manifeste însă nu puţini au fost cei care cu arma în mînă au luat calea codrului, a muntelui de unde au atacat punctele roşii de pe cuprinsul localităţilor patriei.

Partizanii din munţi, cum sunt cunoscuţi aceşti demni urmaşi ai sfinţilor noştri voievozi, au îndurat frig, vînt, foame, arşiţă, trădări, oprobiul comunităţii din care făceau parte dar şi singurătatea înaltului, sperînd că prin lupta lor vor reuşi alungarea cotropitorilor de la Răsărit. În Bucovina, acţiunile de luptă ale partizanilor contra Armatei Roşii au început la jumătatea lunii aprilie 1944, sub patronajul unui Comandament româno-german. Se efectuau misiuni de patrulare, recunoaştere ajungându-se la ambuscade, diversiuni şi chiar incursiuni în spatele liniilor sovietice. După actul de la 23 august 1944, acţiunile au mai slabit în intensitate astfel că majoritatea partizanilor s-au întors acasă. De pe la începutul anului 1945, foştii luptători încep să fie urmăriţi pentru activitatea lor desfăşurată împotriva trupelor sovietice astfel că partizanii se întorc în munţi reluînd lupta împotriva noii orânduiri comuniste.

În apropierea Rădăuţiului, în comuna Vicovu de Jos se năştea la 11 octombrie 1920, ca fiu al lui Pentilei şi Sofia Motrescu, Vasile. Tatăl, Pentilei Motrescu a fost primar în comună din partea Partidului Naţional Liberal. A absolvit 7 clase primare şi pînă la începutul războiului a făcut agricultură pe lîngă gospodăria părinţilor. Era pasionat de istorie şi ca mai toţi bucovinenii aflaţi înainte sub stăpînire străină (austriacă) avea dezvoltat un puternic simţămînt naţionalist. Părinţii Motrescu şi-au educat copiii, Ion, Constantin, Vasile şi Gheorghe în spiritul valorilor naţional-creştine, avînd un adevărat cult pentru muncă şi morală religioasă. Toţi ai casei erau “citiţi,, astfel că familia era abonată la ziarele şi revistele vremii cum ar fi “Universul” , “Glasul Bucovinei” , “Satul” , “Curentul”.

Împlinind vârsta de 22 de ani, Vasile este încorporat la arma Vînători de Munte şi participă la Kerci, în Crimeea, lîngă Strâmtoarea Perikop spre Caucaz, la Feodosia. După ce în 1944 primeşte 21 de zile de concediu, întors în dulcea şi mirabila lui Bucovină şi văzînd modul cum noile autorităţi comuniste tratează populaţia, pe însăşi familia sa care făcuse parte din alt partid, se revoltă, ia calea muntelui şi se alătură partizanilor conduşi de putneanul, Constantin Cenuşă.

Se căsătoreşte în 1948 şi are doi copii. În 1951, se predă la insistenţele familiei. A fost condamnat de către Tribunalul Militar Iaşi, la ani grei de temniţă. Securitatea are însă un plan, cu Vasile şi-i propune, în schimbul scurtării pedepsei să se deplaseze, însoţit fiind de doi securişti deghizaţi în partizani, în Făgăraş pentru prinderea celui mai temut “bandit”, Ion Gavrilă Ogoranu. Ajunşi în acea zonă demască planul securităţii şi-i atenţionează pe fraţii partizani făgărăşeni de complot. Iată ce spune în 1991, Ion Gavrilă Ogoranu despre acest aspect : “Am fi căzut sigur ( în capcană ), dacă în acea grupă de falşi partizani nu s-ar fi aflat un bucovinean înalt, în haine naţionale, Vasile Motrescu, care ne-a salvat viaţa.” (Adrian Brişcă, O zi din viaţa unui partizan. III, în A.T., nr. 4/1994, p. 101) .

Pentru că a “eşuat” în acea misiune, Vasile Motrescu a fost condamnat, pe 29 mai 1952, la 23 de ani şi şase luni închisoare pentru tâlhărie, instigare publică şi asociere contra liniştii publice. La aflarea acestei noi sentinţe, Motrescu se refugiază iar în trupul munţilor bucovineni, alăturîndu-se grupului condus de Gavril Vatamaniuc şi împreună atacă mai multe cabane, stîne pentru a face rost de hrană, îmbrăcăminte dar şi pentru a-i pedepsi pe pădurarii care pactizau cu comuniştii. Grupul construieşte în toamna anului 1954, un bordei în pădurea de la Bâtca Corbului, unde vor ierna în acel an. Pe 18 ianuarie 1955, securiştii au atacat bordeiul grupului Vatamaniuc, ocazie cu care Vasile Motrescu a împuşcat mortal doi soldaţi, pentru a putea să fugă. În urma lui a lăsat pe lângă alimte şi arme, un fel de jurnal pe care scria: ”Către călăii Neamului Românesc”, semnat partizan V. Motrescu. După atacul Securităţii de la Bâtca Corbului, Vasile Motrescu a părăsit grupul Vatamaniuc, acţionând pe cont propriu. În perioada 1955 – 1958, el s-a refugiat prin pădurile Bucovinei, însă a locuit şi pe la Gheorghe Calancea şi Vasile Marciuc, doi săteni din Vicovu de Jos. Pe 30 ianuarie 1956, Motrescu este condamnat din nou, de această dată la moarte prin împuşcare pentru ”acte de teroare”, din cauza activităţii desfăşurate în cadrul grupului Vatamaniuc.

Vasile Motrescu este cunoscut ca singurul partizal care a lăsat un jurnal şi un Testament, în care descrie stările trăite în munţi, singurătatea, frigul, foamea, dorul de cei dragi dar şi sentimentul de ură împotriva orînduirii păgîne, bolşevice. ”Din Pădureţul am plecat la Ursoaia, am găsit o urmă de bocanci suspectă pe calea coborâtă în vale de pe râul Ursoaiei, am plecat de unde venea urma m-am dus cu ea până la baraca Ursoaia unde lucrează feciorii lui Ifrim a Babii din Voivodeasa am făcut pândă puţin să văd ce mişcare este în baracă, m-am scoborât în marginea pârâului Ursoaia unde trage lemne Negru, am făcut pândăla marginea pârăului până ce au trecut cu lemnele la vale fără să mă arăt la ei, foarte obosit m-am dus de am dat târcoale la baracă la Negru fiindcă îngheţasem de frig vărsam venin verde şi mă durea grozav capul, m-am dus de la baracă fără să mă mai simtă cineva flămând, bolnav şi amărât, am început să plâng şi în acele momente eram bucuros să mă şteargă Dumnezeu de pe pământul celor vii, de la baraca de la Negru m-am dus pe coasta Ursoaiei şi fără nimic am făcut puţin foc de m-am încălzit la picioare. Pe lângă tot necazul şi durere mea, am mai ars şi pătura. După ce m-am încălzit pe la 24 noaptea am plecat mai la deal, îmi era frică să nu se vadă focul din drum, nu puteam să stau jos căci mă duceam pe coastă la vale, puţin mai la deal mai făcui puţin foc, am tras zăpada şi având lemne pe foc şi obosit am adormit pe zăpadă ca căprioara fără foc până în zori de zi”, aşa s-a derulat ziua de marţi, 24 martie 1953, conform jurnalului lui Vasile Motrescu. Singur, în munţi, de Sfintele Paşti, partizanul Vasile Motrescu scria : “Stau prigonit de frații mei trădători care și-au vândut țara și sufletele lor dracilor din Rusia” “Credinta in Dumnezeu a fost arma mea cea mai puternica.” – Vasile Motrescu, Jurnal din timpul rezistentei armate din munti

Testamentul scris de Vasile Motrescu denotă dârzenia, hotărârea de a nu-şi trăda Ţara, Neamul . Pare testamentul luptătorului român pentru neatârnare, de pe întreg cuprinsul patriei. “Eu, Motrescu P. Vasile, am executat testamentul lui Ştefan Vodă, şi urmaşilor mei le poruncesc să-l execute ori de câte ori va veni vrăjmaşul să le calce ogorul şi va râvni la avutul ţării, la libertatea lor, ori de câte ori va veni restriştea peste ţara lor, să nu plece capul în faţa vrăjmaşului şi a străinului ori de ce naţie şi ori de ce neam ar fi. Mai bine lăsaţi să vă cadă capul lovit de sabie decât să fiţi laşi şi trădători, căci sunteţi urmaşii străbunilor daci care v-au lăsat în moştenire petecul de pământ apărat de ei cu ghioaga şi stropit cu sânge, lacrimi şi sudoare din belşug.”

A scris poezii simple, acolo în singurătatea muntelui însă pline de patos, de spirit creştin românesc.

Codrule drag

Mi-a cântat o păsărea
Că vin câini pe urma mea.
Nici n-apucai să mă culc
Și trcbuie să mă duc
De pe coastă la Haciung,
La poiana Mese-n fund.
La Vicov și prin poieni
Stau la pândă milițieni.
Mă păzesc când vin în sat
Să-mi iau ceva de mâncat
Mănânc fragi, frunze de fag
Și la sat eu nu mă trag.
Dacă vin la sat, la vale,
Îmi iau crucea în spinare.
Frunză verde trei smicele
La preluca din Pormele
Strânge-o fată floricele.
Fata strange viorele
Și eu cânt doină de jele.
Dumnezeul vieții mele,
Codrule, sub umbra ta
Mi-am trăit viața mea
Când sta lumea-n închisori.
Tu mi-ai fost de ajutor
De-acasă când am fugit
De comuniști hăituit.
La tine când m-am suit
Tu mi-ai zis ,,Bine-ai venit!”
Tu mi-ai dat pat de dormit,
Cetină de-acoperit
Și locuri tari de trăit
De dușmani m-ai ocrotit
Și de lume m-ai ferit.
Codrule, scump frățior,
Tu mi-ai dat când a fost dor
Cărniță de țăpușor,
Apă rece din izvor.
Cât îi Pietroasa de lată
Nici o palmă nu-i lăsată
De-al meu picior necălcată
Cât îi Ascunsu de lung
Din Măgură la Haciung
Nu-i rămas metru pătrat
De-al meu picior necălcat.
Nu există brădănel
Să nu fi dormit sub el
Nu-i izvor, nici sforăcel,
Să nu fi băut din el,
Nici unțap să fi lăsat
Ca să nu-l fi împușcat,
Ori să văd vreun godăcel
Și să nu mănânc din el
Când îmi era dor de sat
Mă suiam pe-un fag înalt.
De pe vârf, la Bâtca Mare,
Mă uitam în sat, pe vale,
Pe Măgură la izvor.
De necaz am vrut să mor!
De miliție hăituit
Măgura când am suit
Cădeam jos de obosit
În zăpadă m-am trântit
Și-acolo am adormit.
Somnul din cotul cărării
Mi-a mâncat șira spinării.

Dezleagă-te, române,
Din lanțul tiraniei,
Căci nu-s stăpâni păgânii
Pe codrii României
Aruncă de Ia gură
Lăcata și vorbește
Și urcă sus, pe munte,
La Iuptă deci pornește!
Să fiarbă al tău sânge
Și-n tine răizvrătire
Sfărâmă greul jug
Prin luptă și unire.
Adu-ți aminte, frate,
Că ești neam de eroi!
De-ai tăi străbuni s-a frânt
Al hoardelor puhoi
Ce-a vrut și altădată,
În vremile uitate,
Ogorul să ni-I calce
Și—a noastră Iibertate.
Nu vezi ce vreau străinii
Ce vor să ne robească?
Din munca și-al tău sânge
În lene să trăiască
Din munca ta cinstită,
Sudoarea ta și frânturi
Se-ndoapă lenevind
Armatele de trântori
Ce stau cu biciu-n mână,
Impun autoritate,
Colhoz și dezbinare
Și fără libertate
Plecat, să lingi țărâna,
Supus fără cuvânt
Și slugă să le fii
Străin pe-aI tău pământ
Pe tine, rob al muncii,
În clase te-a-mpărțit
Mai lesne să le fie
De supt, de jefuit.
Dezleagă-te, române
Și uită-ți suferința
Trăznește-n ei și sfarmă
Și curmă umilința
Și apără-ți avutul,
Credința și ogorul
Și lasă în pustie
Colhozul și tractorul.
De ce să-ți fure munca,
Sudoare frunții tale?
Sfărâmă colectivul,
Croiește-ți altă cale!
De ce suporți dușmanii,
Te pleci la nederptate?
Ridică-ți fruntea sus
Și vină de te bate
Cu cei ce-ți iau pământul
Și vitele din plugȘ
Ridică-ți fruntea sus
Și scutură-al tău jug!
Se cade, nu știi oare
Ca graniță să fie
Pe-al tău ogor? Nu vezi
Că trupul României
Și-a ta mândră grădină
În două-i împărțită
De liftele păgâne
Stând tristă, veștejită?
DEzelagă-te, române
Dreptate ca să-ți faci
Și-arată vitejia
Srăbunilor tăi daci!
Păgânii să o știe
Că sângele nu-i apă
Te luptă vitejește
De cotă de te scapă!
Zdrobește-orânduirea
Străinilor de-afară,
Dreptate, libertate
S-avem la noi în țară!
Pentru Iibertate
De mult ce-am iubit libertatea.

Motrescu revine în sat şi se ascunde pe la cunoscuţi până în 1958, când este ridicat de la ultima gazdă, Valeria şi Gavril Sfichi, din Gălăneşti. El a fost trădat de altă gazdă la care înnoptase, Nicolai Calancea a Mâţului. Valeria Sfichi relatează episodul arestării: „În noaptea de 13/14 ianuarie1958, pe la orele 10 seara, eram culcaţi. Câinele a început să latre insistent. Soţul meu, Gavril, a ieşit afară şi a văzut curtea plină de securişti. Casa era înconjurată. Vreo 10-12 inşi, în haine civile, au intrat la mine în cameră. După ce am aprins lampa, m-au întrebat:

-Vasile este aici?
-Da.
-E înarmat?
-Nu are nici un fel de armă la dânsul.
Vasile Motrescu, aflat în cămăruţa alăturată, a auzit discuţia, şi-a dat seama ce se întâmplă şi a
ieşit afară.
-Unde-i arma?
-Nu am armă la mine, decât un cuţit de tăiat pâine.

I-au făcut percheziţie, l-au legat cu o bucată de frânghie, cu mâinile la spate şi ne-au luat pe
toţi trei.” (Adrian Brişcă, O zi din viaţa unui partizan. III, în A.T., nr. 4/1994, pp. 111-112)

A fost şi singura gazdă a lui Motrescu care nu a făcut o zi de puşcărie, ceea ce a explicat înţelegerea lui cu Securitatea. Sentinţa era dată din 1956, era condamnat la moarte prin împuşcare, ceea ce s-a şi întâmplat la câteva luni după ce a fost prins, pe 29 iulie 1958, la Penitenciarul din Botoşani. Vasile Motrescu notase cîndva pe filele unei cărţi : „Sub umbra morţii, pe stânca goală, în genunchi, în lacrimi m-am rugat pentru copii, de mila lor şi pentru mult iubitul sat. Doar moartea în faţă m-a privit şi-a spus că niciodată nu am să ajung să-mi văd copiii şi pe iubitul tată. Dar eu i-am spus cu hotărâre, cu fruntea în sus, senină, de-o fi să mor, şi mort mă duc în dulcea Bucovină”.

Copiii lui Vasile Motrescu, George și Sofia, nu au avut voie să studieze mai mult de 4 clase primare, mama i-a fost condamnată la 20 de ani închisoare, fratele său Gheorghe s-a întors paralizat de picioare din pușcărie, lanțul suferințelor abătute asupra acestei familii a fost fără de sfârșit. Astăzi, din păcate lumea l-a cam uitat sau pur şi simplu nu mai vre să-şi amintească de acest stâlp al demnităţii româneşti.

Gavril Vatamaniuc confirmă că „Partizanii bucovineni au fost buni creştini.Toţi cei pe care i-am cunoscut, au purtat în raniţă Biblia şi, ori de câte ori aveam prilejul, citeam şicomentam capitole din Noul Testament” ( Adrian Brişcă, O zi din viaţa unui partizan. VI, în A.T.,nr. 3/1995, p. 96)

Rădăuţi 21 fev. 2017

URL Scurt: https://www.buciumul.ro/?p=28457

Altă Doină scrisă cu sînge de Partizanul Vasile Motrescu:

„Frunză verde matostat
Oare cin’ m-a belstemat
De nu pot trăi în sat
Numa-n codru înarmat?
Să-mi câștig pâinea cu-amar,
Să stau prin păduri fugar?
Pentru Sfânta Libertate,
Prin păduri umblu, măi, frate,
Ca melcul cu casa-n spate!
De robia comunistă
Am lăsat copii, soție
M-am lipsit de libertate
Și m-am dus în haducie
Cine spune că mi-e bine
Să vină-n codru cu mine
Să șadă numai trei zile
Să vadă cât mi-e de bine.
Să mănânce din mâncare
Câștigată cu sudoare,
Udată cu lăcrămioare,
Să vadă și-al meu somn dulce
Cu mâna pe țeava puștii
Și cu capul pe cartușe
Poiana Sihastrului
Poteca haiducului
Stând pe marginea poienei
Ascult, cântecul Ilenei
Ea cantă și strange fan,
Mie-mi curg lacrimi în sân.
Ea cântă și pologește,
Iar eu n-am nici o nădejde.
Cine-ar putea să-mi descrie
Traiul meu, viața pustie
Ce-o trăiesc în haiducie
Pe coastă la Sihăstrie?
Frunză verde, ﬂoare deasă
De trei ani sunt dus de-acasă
Haiduc în pădurea deasă,
Traiul mi s-a părut greu,
Dar viata-i tare frumoasă
Mi-i somnul pe ﬂoricele,
În cântec de păsărele.
De cum mă scol pân-mă culc
Păsări cântă și un cuc.
Mi-am trăit zilele mele
Prin poieni cu ﬂoricele,
Cântând în frunză de jele.
De n-aveam pușca în codru
Aș ﬁ-nebunit cu totul.
Păsările, țapii, pușca
Îmi sunt mângâierea mea.
Vara dorm pe ﬂoricele
Și iarna strâng din măsele
În pămant zac sub o stâncă,
Și urâtul mă mănâncă
Pe marginea codrului,
La piciorul porcului,
M-a ajuns o supărare
Uitându-mă-n sat pe vale
De la vale de Portiță
Am dormit într-o căpiță
Într-o căpiță de fân
Cu genunchii strânși la sân.

de Vasile Motrescu, partizan bucovinean

11 Comments

105 Shares

Gheorghe Motrescu and 354 others

Aflarea știrii despre TEZAURUL GETIC din AUR, și din ARGINT PUR, DE LA ERNEI (de pe feis, că doar nu de la TV) ne provoacă următoarea reflecție: Exegeza istorică și informația științifică de importanță națională strategică evadează din spațiul ei firesc: mediul mass-media oficial și academic-universitar, și… se mută în spațiul particular-privat al conturilor din mediile de socializare internetică, după cum bine observa recent un istoric european contemporan, NU de pe meleagurile noastre: „History leaves the university and moves on you tube” [și pe feis, după cum vedem!] – concluzia se impune: avînd în vedere că instituțiile sînt „corrupt beyond repair” (se pare), fac și istoricii (și toți cei interesați) ce pot. Nu fac rău. Doar că uită să pună data, ca să știm și noi CÎND a fost descoperit acest tezaur care s-a inaugurat la muzeul din Tg. Mureș cîndva la începutul lui noiembrie 2018 (luna trecută).

https://www.youtube.com/watch?v=56p7NLz9MgY&feature=share

Thraxus Ares

November 11

TEZAURUL GETIC DE ARGINT PUR (98%) DE LA ERNEI DESCOPERIT DE UN UNGUR
Un important tezaur din perioada dacică, descoperit în comuna Ernei din județul Mureș.
Un tezaur getic complex, conţinând peste 60 de piese din argint şi trei obiecte din aur, a fost descoperit în comuna Ernei, din judeţul Mureş, specialiştii fiind de părere că datează de la jumătatea secolului I î.Hr.
Cel care a făcut importanta descoperire, Harsany Zsolt, a dezvăluit faptul că a fost extrem de emoţionat atunci când a găsit primele piese şi când s’a gândit că ar putea fi vorba de un tezaur. El a precizat că a luat imediat legătura cu directorul muzeului şi că a predat piesele autorităţilor chiar a doua zi.
Importanta descoperire arheologică a fost prezentată vineri, într’o conferinţă de presă, de directorul Muzeului Judeţean Mureş, Soos Zoltan, care a precizat că este vorba de cel mai important tezaur din perioada respectivă din colecţia muzeului.
Tezaurul a fost identificat în urmă cu aproximativ zece zile de Harsany Zsolt, un regizor din Mureş, care are ca pasiune, în timpul liber, căutarea de comori.
Directorul Muzeului Judeţean Mureş a spus că piesele, de o valoare „inestimabilă”, au fost curăţate şi conservate, în fază primară, de un specialist, pentru a putea fi prezentate, întrucât sunt realizate dintr’un argint pur, de 98 la sută, sunt foarte fragile şi este foarte important ca ele să fie conservate.
Arheologul Daniel Cioată, de la Muzeul Judeţean Mureş, a explicat că acest tezaur din argint, prin morfologia pieselor „se înscrie în cadrul tezaurelor aparţinând civilizaţiei getice clasice” şi a adăugat că, după ce au fost analizate atent piesele, tezaurul a fost datat, cu aproximaţie, „undeva pe la jumătatea secolului I, î.Hr.”.
Arheologul a spus că este un tezaur complex, care conţine peste 60 de piese de argint, la care se adaugă alte trei obiecte din aur.
Arheologul Daniel Cioată:
„Este vorba de un set de piese de podoabă, e un set complex, pentru că el cuprinde aproape tipurile de obiecte cunoscute în perioada civilizaţiei getice – coliere, brăţări, pandantive, lanţuri, diferite verigi. Printre cele mai importante obiecte sunt cele trei coliere din bară de argint, două dintre coliere sunt torsionate, iar al treilea este format dintr’o bară simplă. Este o caracteristică a acestor seturi de coliere, dacă sunt trei găsite, două dintre ele au aceeaşi morfologie, în timp ce al treilea diferă.”
Acesta a amintit că au mai fost identificate o serie de brăţări realizate din bară de argint, „destul de masive”, sau din sârmă de argint, două seturi de fibule, dar şi mai multe pandantive.
Din punct de vedere al metalului din care au fost confecţionate, cele mai importante piese ale tezaurului sunt trei pandantive din aur, care au formă de amforă.
Arheologul a opinat că tezaurul a aparţinut unu nobil din rândul societăţii dacice, iar importanţa sa este dată şi de faptul că a fost găsit într’o zonă în care descoperirile de epocă getică sunt destul de puţine.
Daniel Cioată:
„Acum, prin complexitatea lui, prin faptul că piesele sunt destul de masive, prin faptul că lipsesc, de exemplu, cerceii, ne putem gândi, într’o primă fază, că a aparţinut unui nobil, unui bărbat, din rândul societăţii getice, din acea perioadă. Importanţa tezaurului este dată, din punct de vedere ştiinţific, pe lângă complexitate, pe lângă modul în care s’au păstrat piesele, este dată şi de faptul că a apărut într’o zonă, în zona Mureşului Superior, unde aşezările, fortificaţiile, în general descoperirile de epocă dacică, sunt destul de puţine.”
Prezent la conferinţa de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc, a spus că este un moment deosebit şi că este foarte important ca acest tezaur „să rămână acasă” şi să fie expus la Târgu Mureş:
„Pentru noi, aceste descoperiri sunt foarte importante, deoarece cunoştinţele noastre despre trecutul acestui judeţ vor fi mult mai vaste, mult mai largi (…) Pentru noi, ca şi Consiliu Judeţean şi ca Muzeu Judeţean Mureş, cel mai important este ca acest tezaur să rămână acasă, deci să fie expus la Târgu Mureş şi pentru acest lucru, cum am făcut şi până acum, îl vom sprijini pe directorul muzeului, domnul Soos Zoltan, ca într’adevăr acest tezaur să rămână în Târgu Mureş. (…) Cred că, dacă aceste exponate vor fi expuse în Muzeul Judeţean, avem posibilitatea să avem chiar mai mulţi vizitatori, chiar să atragem turişti din alte zone ale ţării, pentru că este vorba de un tezaur care, după cum am înţeles de la specialişti, datează de circa 2000 de ani, dar date mai concrete vom avea când va fi expertizat în Bucureşti.”

vom avea când va fi expertizat în Bucureşti.”

După ce am mai investigat cît de cît, am dat și peste următorul articol:

http://www.cunoastelumea.ro/tezaur-dacic-spectaculos-din-aur-si-argint-descoperit-in-urma-cu-10-zile-in-judetul-mures/

Home » Istorie » Tezaur DACIC spectaculos din aur și argint, descoperit în urmă cu 10 zile în județul Mureș

Tezaur DACIC spectaculos din aur și argint, descoperit în urmă cu 10 zile în județul Mureș

Posted on 11 noiembrie 2018 by Adrian Albu in Istorie // 0 Comments

Zi-de-zi.ro: O descoperire de proporții a fost făcută acum 10 zile, în localitatea Ernei, unde un tezaur format din 64 de piese de aur și argint a fost descoperit accidental de Harsányi Zsolt, actor, regizor și director al Departamentului de Teatru și Arte Vizuale la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, care în timpul liber se ocupă de un hobby mai puțin obișnuit – arheologia.

Piesele au fost identificate acum aproximativ 10 zile, după care au fost curățate și conservate de restauratorul muzeului într-o fază primară ca să poată fi prezentate și desigur să fie stabilizate. Fiind dintr-un argint pur 98%, ele sunt foarte fragile, deci este important ca ele să fie conservate.

Piesele au aparținut unui nobil dac.Daniel Cioată, arheologul muzeului, a oferit mai multe detalii în ceea ce privește descoperirea. „Este vorba de un tezaur din argint, care prin morfologia pieselor se înscrie în cadrul tezaurelor aparținând civilizației dacice clasice. Însă analizând puțin piesele, le-am putut data mai restrâns undeva în apropierea sec. I î.Hr. Este vorba de un tezaur complex care conține peste 60 de piese de argint la care se adaugă alte 3 obiecte din aur. Este un set complex de piese de podoabă care cuprinde aproape toate tipurile de obiecte cunoscute în perioada civilizației dacice și aici vorbim despre coliere, brățări, pandantive, lanțuri, diferite verigi. Printre cele mai importante obiecte sunt cele trei coliere din bară din argint, două dintre ele sunt torsionate, iar al treilea este format dintr-o bară simplă. De regulă aceste seturi de coliere, două dintre ele au aceeași morfologie în timp ce al treilea diferă. Întâlnim apoi o serie de brățări realizate din bară de argint, destul de masive, sau din sârme de argint. Apoi amintim două seturi de fibule care din punct de vedere morfologic se aseamănă, însă au dimensiuni diferite, iar faptul că ele sunt asemănătoare și câte două, iarăși putem vorbi despre seturi de podoabe, de perechi. Apoi amintim pandantivele, care vin prinse pe haine sau coliere, sub formă de toporaș, realizate din tablă de argint, apoi pandantive-tijă, care, iarăși un lucru important, pe una din ele s-a păstrat o mărgea de sticlă, iar celelalte mărgele le-am găsit separat, deci știm unde ar trebui să meargă și restul. Urmează cele trei pandantive din aur care au formă de amforă. Prin faptul că piesele sunt destul de masive, că lipsesc cerceii, ne putem gândi într-o primă fază că a aparținut unui nobil bărbat din rândul societății dacice din acea perioadă”, a spus Daniel Cioată.

Căutările independente dau rezultate. „Muzeul Județean Mureș este implicat în mai multe activități în ceea ce privește îmbogățirea patrimoniului național cultural. Un element important din acest proces de îmbogățire este activitatea persoanelor care obțin autorizația pentru detectoare. În ultimul deceniu, în toată Europa suntem martori ai unui boom în ceea ce privește descoperirea de tezaurelor noi, la fel și în județul Mureș, și ne bucurăm de aceste descoperiri. De multe ori s-a pus problema de ce nu instituțiile de specialitate identifică. Răspunsul este foarte simplu: asemenea tezaurizări nu se fac în situri arheologice cunoscute sau în așezări, ele sunt accidentale, sunt ascunse. Domnul Harsányi a avut norocul să identifice tezaurul”, a spus Soós Zoltán, directorul Muzeului Judeţean Mureş. De când s-a permis folosirea în Europa a detectoarelor de către persoane obișnuite, cu o simplă autorizație, numărul tezaurelor descoperite s-a dublat, a spus directorul muzeului. (Citește continuarea aici: Zi-de-zi.ro)

http://www.zi-de-zi.ro/2018/11/09/cel-mai-mare-tezaur-muresean-descoperit-la-ernei-accidental-de-catre-un-regizor/?fbclid=IwAR13VqAmeHiSquoCH_cV4AI_g1lmTMissiCRDiLm1DU2w_pO02SW75kP2TE

Ecumenismul, opera masoneriei și guvernului din umbră („iluminaților”). Inchiziția, Reforma, Marxismul, Martorii lui Iehova, Mormonii, pași ai dezbinării spre victoria finală a instaurării religiei mondiale sub stăpînirea lui Antihrist. Sionismul. (încheierea Părții I a cap. al 17-lea al cărții Truth Is a Lonely Warrior [Adevărul este războinic solitar], de James Perloff.) – Trad. ©Acta Diurna®

În cuprinsul articolului, spre final, despre ce anume înseamnă „UNITATEA credinței” care se invocă, mai nou, în chiar cuprinsul Sf Liturghii Creștin-Ortodoxe (abandonîndu-se, se pare, termenul de „UNIREA credinței”, nici el ortodox).

®Acta Diurna™

Ofensiva ecumenistă în spațiul romano-catolic

În calitatea lor de „baptiști”, familia Rockefeller și-a arogat spațiul protestant și neoprotestant ca teren de „misiune” ecumenistă. Cu toate acestea, ofensiva ecumenistă este la fel de acerbă în zona romano-catolică, unde presiunile tind să se manifeste mai curînd dinspre Europa, decît dinspre continentul American.

Campaniile de denigrare a creștinismlui duse pe teren romano-catolic s-au purtat și ele în numele Modernismului: respingerea autorității Scripturii, compromisurile cu teoria darwinistă (puternic promovată de romano-catolicul și clericul Pierre Teilhard de Chardin), acceptarea avortului, hirotonirea femeilor și a homosexualilor.

Ca și în protestantism și neoprotestantism, romano-catolicismul cunoaște acum dezvoltări ecumeniste majore, cum ar fi: semnarea Declarației Comune asupra Doctrinei Îndreptățirii [sola fide, sola scriptura] de către reprezentanți luterani și romano-catolici (1999); dialogul cu Biserica Ortodoxă, rezultînd în Declarația Comună a Papei Benedict al XVI-lea și Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I (2006); un summit fără prcedent catolico-musulman care a…

Vezi articolul original 938 de cuvinte mai mult

Atotputernicia statului cosmopolit de astăzi distruge în același grad Biserică și naționalitate. Ireligiozitatea, abstracție facînd de dogme, se întinde într-un ritm inspăimîntător. Ceea ce formează adevărata tărie a bisericii este sentimentul religios, sentimentul de conexiune frățească între membrii comunității bisericești. Acest sentiment piere pe zi ce merge in România: comunitatea națională și religioasă, legăturile de iubire și de reciprocitate cari existau între toate clasele societății și cari făceau din cel bogat amicul celui sărac, din sărac pe apărătorul celui bogat, toate acestea ne-au fost escamotate de către plebea demagogică din România, ale cărei porniri se rezumă în două cuvinte: invidie și sete de cîștig fără muncă. – Mihai Eminescu

Eminescu la Centenarul Nostru – și observațiile lui atît de perene.

®Acta Diurna™

Mihai Eminescu – 168 de ani de la nastere

Aducem un prinos de recunostinta marelui poet national, care si-a iubit indeosebi credinta stramoseasca, dar si tara sa frumoasa. Iata ce spunea marele roman despre Biserica neamului in lupta cu apostaziile straine de aceste taramuri, dar straine si de Dumnezeu:

Biserica ortodoxa a Rasaritului a luat la romani o forma deosebita de aceea a altor Biserici; ea nu e numai o comunitate religioasa, ci totodata nationala. Bizantul a avut veleitati de papism, Biserica ruseasca are veleitati periculoase de cezaro-papism, de intindere a legii prin mijlocul sabiei pentru augmentarea puterii statului; la romani ea a fost din capul locului o comunitate religioasa care imblanzea prin iubire inegalitatile sociale si care facea pentru oameni o datorie din ceea ce, in lumea moderna e un drept. Liniamentele organizarii democratice a Bisericii romane se arata ab antiquo inca. Stand cu alte Biserici in legaturi…

Vezi articolul original 528 de cuvinte mai mult

Martiriul Preotului basarabean Alexie Popovici (1880 – 4 decembrie 1937), care a luminat cu Ortodoxia Tiraspolul și Odesa, condamnat la moarte prin împușcare pentru a fi „calomniat puterea sovietică” satanică. Veșnica lui pomenire, azi, marți 4 decembrie 2018, la 81 de ani de la martiriul său!

https://protioanlisnic.blogspot.com/2018/11/preotul-alexie-popovici-condamnat-la.html

Preotul Alexie Popovici –
condamnat la moarte prin împușcare

Preotul Alexie Popovici s-a născut la 17 martie 1880 în familia lui Nicolae și a Nataliei Popovici din satul Popăuți, jud. Orhei. Tatăl său era paraclisier la biserica din localitate. A fost botezat la 23 martie în biserica din satul natal de către preotul Ioan Braga, având naș pe Gheorghe Vozian, locuitor din Popăuți[1]. După absolvirea școlii parohiale din sat, a învățat la Școala spirituală[2], apoi la Seminarul Teologic din Chișinău[3]. În perioada anilor 1901-1905 a învățat la Academia Teologică din Kiev și după susținerea tezei,“Învățătura Noului Testament despre îngeri”, i se conferă titlul de candidat în științe teologice[4]. A lucrat în calitate de profesor de religie la Școala reală din orașul Nicolaev, apoi a fost hirotonit preot și numit slujitor la biserica greacă din acea localitate[5].

La 4 aprilie 1909, părintele Alexie Popovici a fost numit paroh al Catedralei “Sf. Nicolae” din orașul Tiraspol[6]. La Tiraspol îndeplinea și alte funcții, era profesor de religie la Gimnaziul de fete, presedintele Comitetului școlar al Eparhiei Hersonului, subdiviziunea Tiraspol și membru al sfatului protopopiei[7]. A desfășurat o adevărată activitate misionară, pastorală și gospodărească, prin organizarea slujbelor și a manifestărilor religiose, reparații, amenajarea teritoriului catedralei și a cimitirului orașului ș.a. În timpul slujbelor săvârșite de către preotul paroh, spațioasă catedrală care era prevăzută pentru 1500 de credincoși, permanent era arhiplină. Creștinii veneau în exces la slujbele săvârșite de părintele Alexie pentru ai asculta predicile, pline de tâlc și folositoare pentru suflet. Creștinii asemănau predicile părintelui cu învățătura Sf. Ioan Gură de Aur. În calitatea sa de membru al dumei orășănești, s-a implicat activ în combaterea alcoolismului, a contribuit la înființarea noilor școli atât în oraș, cât și în județ[8]. În anul 1914, părintele a fost transferat la o biserica din Odesa, unde a slujit și după revoluția bolșevică[9]. Potrivit altor surse, părintele ar fi plecat de la Tiraspol în februarie 1917[10].

Până la mijlocul anilor 30, majoritatea bisericilor din Odesa au fost închise și mulți dintre clerici au fost supuși represiunilor. Părintele Alexie a fost arestat la 7 noiembrie 1937. Era acuzat de activitate antisovietică, cum că “folosind prejudecățile religioase ale credincoșilor răspândea zvonuri provocatoare despre foamete, făcea și agitație antisovietică, insuflându-le credincoșilor ură față de puterea sovietică”. Părintele a fost arestat și în anul 1923, “pentru contribuție la trecerea ilegală a frontierei în România a soției preotului Salagor din Nicolaev”, apoi a fost arestat și în 1924-1925, “pentru contribuție la trecerea în România a doi spioni români”. În rechizitoriul din 29 noiembrie 1937 se mai menționa, că ”Agitația contrarevoluționară desfățurată de către Popovici, era îndreptată spre calomnierea puterii sovietice, afirmând cum că puterea sovietică prigonește clerul și are planul de a înăbuși Biserica Ortodoxă, ca rezultat al acestei politici, mii de oameni au murit fără a fi îndrumați creștinește. În 1937, desfășura o activitate contrarevoluționară în rândul credincoșilor, vorbindu-le despre apropiata răsturnare a puterii sovietice și instaurarea unui regim fascist. Ironiza lozinca tov. Stalin, “Viața a devenit mai bună, viața a devenit ma veselă”, prin cuvintele “Libertate, veselie, dar nu avem ce mânca”[11]. Dosarul a fost trimis spre examinare și în următoarea zi, troika NKVD din regiunea Odesa îl condamnă pe părintele Alexie Popovici la moarte prin împușcare. Era acuzat de “agitație și propaganda antisovietică” si judecat conform art. 54-10 CP al RSSU. Executarea sentinței a avut loc la 4 decembrie 1937. Părintele a fost reabilitat de către Procuratura regiunii Odesa, la 22 iulie 1989[12].

[Articol semnat de] Protoiereu Ioan Lisnic [inclusiv notele de subsol]

[1] ANRM, F. 211, inv. 5, d. 318, f. 397

[2] Кишиневскiа Епархiальныя Въедомости, еженедъльное изданie, , nr. 14-15, 1894, p. 217

[3] Idem, nr. 13, 1901, p. 284

[4] Биографический словарь выпускников Киевской Духовной Академии, 1819-1920-е гг, Том II, Исдательский отдел Украинской Православной Церкви, Киев, 2015, p. 565

[5] Пархомовичъ, I.М., Духовно-учебныя заведенiя Кишеневской Епархiи, 1813-1913 г.г. , Епархiальная типографiя, Кишиневъ, 1913, p. 127

[6] Catedrala “Sf. Nicolae” din Tiraspol, construită în stil bizantin era o adevărată opera de artă. A fost distrusă de către autoritățile sovietice în anul 1935.

[7] Биографический словарь выпускников Киевской Духовной Академии

[8] Малиновый звон колоколов. Часть 7-11, Sursa: http://www.nadnestre.ru/na-perekrestke-dnei-i-sudeb/malinovyi-zvon-kolokolov-chast-7.html

[9] Архимандрит Евфросин (Билаш), Одесский Мартиролог: Жестокость нельзя оправдать. Даже через века… Часть 10, Sursa: http://2010.orthodoxy.org.ua/content/odesskii-martirolog-zhestokost-nelzya-opravdat-dazhe-cherez-veka-chast-10-68484; Apud: Архив УСБУ в Одесской области. Дело 19 540-П. Л.д. 12

[10] Малиновый звон колоколов. Часть 11

[11] Архимандрит Евфросин (Билаш), op. cit.

[12] Ibidem; Новомученики, исповедники, за Христа пострадавшие в годы гонений на Русскую Православную Церковь в XXв., Sursa: http://martyrs.pstbi.ru/bin/db.exe/docum/no_dbpath/ans/newmr/?HYZ9EJxGHoxITYZCF2

JMTdG6XbuDfeyiceXb660fdOfVdOYUXOWefeiUdO8ctk*