Foto: Acțiunea de solidaritate organizată de Frăția Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de Biruință pentru dr. Camelia Smicală și copiii ei în fața Ambasadei Finlandei la București pe 8 martie a.c. (Solidaritate pentru Dr. Camelia Smicala si copiii ei)
Textul care însoțește fotografia (v. contul facebook indicat mai sus): O zi a femeii, ALTFEL!
De 8 martie, un grup de români iubitori de neamul românesc, au ales să susțină o mamă care de 10 ani de zile, trece prin chinuri groaznice pentru a-și redobîndi copilașii răpiți de așa zisele sisteme de protecția copilului din Finlanda.
Ne-am adunat în fața Ambasadei Finlandei, unde am transmis sprijinul nostru pentru familia Smicală.
Am solicitat și primit audiență la MAE, unde am insistat cu hotărâre pentru implicarea statului român în rezolvarea acestui caz sfâșietor, în care instituțiile finlandeze au despărțit copiii de mama lor, pentru stupefiantul motiv, că sunt prea legați afectiv de mama lor!
Afirmăm cu tărie că nu dorim să facem parte dintr-o Uniune Europeană, în care dragostea copiilor pentru părinții lor constituie o infracțiune!
La mulți și binecuvântați ani tuturor femeilor!
Doamne miluiește neamul nostru românesc!
Camelia Smicală, doctorița cu copiii răpiți de Finlanda: „În Țările Nordice se aplică un uriaș experiment social care are drept scop distrugerea familiei” – INTERVIU EXCLUSIV
O mamă singură luptă cu un sistem care ne aduce aminte de organizața naziștilor Lebensborn, după cum au semnalat românii din Germania care au protestat ieri, în centrul orașului München, la Wittelsbacherbrunnen, în Lehnbachplatz, pentru eliberarea fiicei și fiului dnei dr. Camelia Smicală din lagărele „protecție copiilor” din Finlanda. Prin proiectul SS-ist Lebensborn, femeile din țările ocupate, uneori violate de soldații germani, erau încurajate să nască și să-și ofere copiii spre adopție sistemului, pentru ca acesta să facă din ei naziști puri.
De asemenea, Lebensborn, care crease o rețea de orfelinate în statele ocupate, avea și un program secret de răpiri de copii considerați potriviți pentru planurile naziste. Dacă avem în vedere ca la o populație de 5 milioane, Finlanda a dezvoltat un adevărat „Arhipelag Gulag” cu peste 400 de case de copii în care se află încarcerați spre reeducare circa 25.000 de copii smulși de la casele lor, avertismentul românilor din Germania ar putea fi cât se poate de real. Mai mult, Finlanda se bucură acum de un „exemplar” în plus, având în vedere că i-au recomandat Cameliei Smicală „avortul terapeutic” în cazul fetiței, păstrată însă și născută perfect, în urma sfaturilor și rugăciunilor vrednicului de pomenire Părintele Justin Pârvu.
În lipsa unei reacții ferme din partea statului român, care neglijează de doi ani rezolvarea situației minorilor români Maria, în vârstă de 10 ani și Mihai, de 11 ani, răpiți și abuzați de Finlanda, români din țară și străinătate au transmis că vor ieși în stradă în semn de solidaritate cu încercata familie Smicală. Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Constanța și București sunt orașele care au anunțat, până acum, că vor organiza manifestații Duminică, pe 21 mai, de Sfinții Împărați Constantin și Elena, organizatorii încurajând și alți români să li se alăture. La București, demonstrația de protest va avea lor pe 21 mai, începând cu orele 13.00, în fața Ambasadei Finlandei, din strada Atena nr. 2, și de aici la sediul Ministerului Afacerilor Externe, aflat la doi pași, pentru a se înmâna ofițerului de permanență un protest oficial, se anunță pe Facebook. MAE are de ce să se simtă vinovat, după ce, fostul ambasador de la Helsinki, babuinul Cătălin Avramescu, a respins cu nesimțire orice încercare a doctoriței Camelia Smicală de a obține sprijinul Ambasadei pentru o familie de români chinuită și amenințată cu moartea.
Chiar recent, de altfel, doctoriței Smicală i s-a stropit tot automobilul cu benzină, poliția finlandeză mulțumindu-se doar să constate fapta. O mână de parlamentari, nominalizați mai jos, în interviul acordat de dr. Camelia Smicală, încearcă să clădească măcar un pod de comunicare cu Finlanda, după ce și Ambasadei de la Helsinki i s-au închis toate porțile. Vorbim de o țară, o țărișoară mai precis, care își permite să amenințe România cu veto față de intrarea noastră în spațiul Schengen sau să ne dea lecții privind corupția, prin intermediul aceluiași babuin, în timp ce, în „europeana” Finlandă, una din două femei este maltratată, abuzată sau violată, conform unui Studiu UE.
Românca noastră ne dezvăluie niște detalii grotești din lupta sa de 10 ani cu autoritățile unui stat bolnav și ne roagă să nu o abandonăm, dacă vrem ca România să nu ajungă la fel ca Finlanda. De asemenea, Episcopul Macarie Drăgoi al Europei de Nord ne îndeamnă să ne solidarizăm în acțiuni și rugăciuni cu Mihaela-Camelia Smicală și micuții Johan-Mihail și Maria-Alexandra. Iar europarlamentarul român Maria Grapini, care va avea luni o declarație în Parlamentul European despre acest caz, subliniind că așteaptă fermitate din partea diplomației române, ne transmite, în exclusivitate, că implicarea alături de Camelia Smicală „este o datorie a tuturor celor care reprezintă România și a românilor. Doamne, ajută să putem ajuta!”.
Amenințată cu moartea, condamnată la șase luni de închisoare, sub imperiul permanent al concedierii, lipsită de mijloace financiare după ce a cheltuit peste 100.000 de euro pe avocați, româncă noastră, chiar și singură, continuă să lupte. „Știu că îmi asum un mare risc acum, vorbind în media, pentru că dacă mă mai acuză de ceva mă bagă direct la închisoare… Dar nu am altă șansă! Eu ca mamă consider că sunt obligată să lupt până la capăt pentru copiii mei.” Zilele acestea se împlinesc exact doi ani de când i-au fost luați copiii cu forța. Interviul nostru:
Îi rog pe români să nu se oprească din proteste
Rep: Doamnă Camelia Smicală, Familia Bodnariu a reușit să-și recupereze copiii dar Dvs sunteți în situația dramatică de a fi despărțită de ei, iar ei, la rândul lor, sunt separați. Ce este de făcut, în opinia Dvs, ca să se întoarcă acasă copiii?
Familia Bodnariu a avut un sprijin substanțial din partea oamenilor. Problema pe care o văd eu este că nu e vorba numai de cazul nostru sau despre cazul Bodnariu ci este vorba despre zeci de mii de cazuri, practic despre un sistem care s-a dezvoltat, inclusiv în cadrul Uniunii Europene, în care se face, legal – de fapt ilegal dar sub o anume formă de legalitate – trafic de copii!
Fără ajutorul oamenilor, a românilor, noi nu avem nici o șansă , pentru că eu nu am nici o putere; sunt doar o mamă, o femeie singură, nu mă pot lupta împotriva unui sistem atât de bine organizat. Ceea ce mă nemulțumește pe mine este că în Uniunea această Europeană în care ne batem cu pumnul în piept că există democrație, există drepturile omului, drepturile copilului… aceste drepturi sunt încălcate, se știe că sunt încălcate și totuși nu se ia nici o poziție, nici o măsură împotriva acestor state. Numai în Finlanda – o țară cu doar circa 5 milioane de locuitori -, sunt peste 25.000 de copii luați din familii.
Rep: Acuzația este foarte dură…
Sunt publice foarte multe cazuri, în care copiii au fost abuzați în aceste case… Dar în primul rând este o afacere. Chiar jurnaliștii de la televiziunea publică finlandeză au publicat un material în care sunt date o serie de cifre în acest sens. Deci nu este opinia mea ci a unui ziarist care a făcut o cercetare foarte amănunțită, prin care se dovedește foarte clar că este o afacere. Statul plătește pentru fiecare copil luat din familie între 100.000 și 200.000 de euro pe an. Înmulțiți cu 25.000, cifra oficială. Plus celalalte cheltuieli. Copii sunt distruși psihic, deci au nevoie de o armată de psihologi, de lucrători sociali, care efectiv își câștigă pâinea din suferința acestor copii. Aceste case de copii – cel puțin în Finlanda – sunt deținute de niște firme medicale foarte puternice. Iar copiii care ar avea nevoie de ajutor nu sunt ajutați – să nu vă închipuiți că sunt copii de alcoolici sau de drogați în casele de copii. Nu, aceia rămân în familii. Copiii abuzați rămân în familie! În Finlanda dacă, de exemplu, un tată își abuzează sexual un copil acel copil este obligat în continuare să-și vadă tatăl…
Rep: Sunt supuși unor experimente, practic.
Da, aceasta este și părerea mea, că, cel puțin în Țările Nordice se aplică un uriaș experiment social care are drept scop distrugerea familiei. Pentru că dacă distrugi familia – unitatea de bază a societății – acei copii vor deveni niște adulți foarte slabi psihic care vor fi foarte ușor de manipulat.
Rep: O masă de manevră amorfă. Dar dincolo de acest experiment pe scara largă, referindu-ne la cazul Dvs, care este situația exactă? Dvs în ce măsură vă vedeți acum copiii și ce vă spun autoritățile că se va întampla cu ei de acum încolo?
Copiii mei au mai puține drepturi decât un criminal de rând
Îmi văd copiii o dată la trei săptămâni, câte o oră și jumătate, sub supraveghere strictă, într-o cameră de trei pe trei, în care suntem șapte persoane. Eu, când am fost abuzată și violentată, împreună cu copiii, mi s-a refuzat dreptul la translator deși nu vorbeam limba finlandeză. Acum, când vorbesc cu copiii mei în limba română, este un translator, pentru a ne monitoriza. Deci nu avem nici un pic de intimitate. Până și cei care sunt în închisoare au dreptul la intimitate, la niște telefoane, la întâlniri cu familia care să nu fie supravegheate. De exemplu, un criminal finlandez are dreptul la anumite vacanțe, în care poliția nu are dreptul să-i supravegheze nici telefonul… Au fost cazuri în care aceștia au dispărut. Noi suntem cu paznici la ușă iar copiii n-au voie să fie în același timp împreună! Sunt izolați de absolut tot: de biserică, de familie, de tot. Merg la școală, la școli diferite, unde copiilor nu le place. Le-a fost schimbată școala lor unde mergeau împreună pentru că era una de elită și absolut toată școala s-a revoltat și a sărit pentru susținerea copiilor mei. Mihai nu a mers o jumătate de an la noua școală impusă – a fost forma lui de protest împotriva a ceea ce i-au făcut.
Rep: La 11 ani el înțelege tot ceea ce i se întâmplă și protestează…
Sistemul dorește să-i distrugă
Conform legii finlandeze copiii de 12 ani au voie să decidă singuri dar și copiii mai mici, dacă se dovedește că au dezvoltarea psihologică necesară. Eu am cerut în mod repetat să li se facă acea evaluare psihologică dar am fost refuzată.
Rep: Înțeleg că speranța Dvs este ca la 12 ani Mihai să decidă singur, conform legii, să se întoarcă acasă și ulterior și Maria?
Aceasta nu este o speranță. În Finlanda, copiii care sunt luați și băgați în aceste închisori de copii își pierd dreptul de a decide până la vârsta de 18 ani.
Rep: Deci sistemul îi dorește încarcerați până la 18 ani.
Da, și vor fi distruși. Copiii deja au tendințe suicidale. Nu primesc absolut nici un ajutor. N-au primit nici un suport psihologic, din contră, din spusele copiilor, o asistentă medicală de psihiatrie vine și îi amenință că nu vor ajunge niciodată acasă și mă defăimează în fața lor, efectiv mințind. Copiii sunt foarte revoltați.
Rep: Ce se întâmplă cu tatăl lor? Tatăl lor i-a abuzat și a fost vorba și de violență domestică, în cazul Dvs…
Nu, eu nu consider că tentativa de omor este violență domestică, este ceva mai mult. El a încercat să ne omoare de mai multe ori. În 2007 l-a trântit sub roțile mașinii pe Mihai, care avea un an, a încercat să-l bage cu capul sub apă… A spus public că așa trebuie procedat: copiii trebuie băgați cu capul sub apă până nu mai pot respira și imploră milă. Eu am fost ștrangulată în fața copiilor.
Rep: Și mai are dreptul să-i viziteze?
Da, copii sunt chiar obligați să-l vadă la vizite și sunt aduși cu forța de unde se ascund, pentru că el nu face altceva decât să-i amenințe că nu vor mai ajunge niciodată acasă și le promite că mă va băga în închisoare.
Nu am primit absolut nici un ajutor din partea Ambasadei, până anul trecut, când s-a schimbat ambasadorul
Rep: Da, incredibil! Haideți să mergem mai departe: Ambasada la ce mod v-a susținut până acum?
Prima dată am cerut sprijinul Ambasadei României când am fost duși la o casă de siguranță în urma unei agresiuni. Nu vorbeam limba finlandeză. Am cerut măcar să mă ajute să primesc un translator sau să-i convingă pe finlandezi să vorbească engleză, franceză sau spaniolă, o limbă pe care o vorbesc și eu, ca să mă pot înțelege cu ei și, apoi, să le facă certificatele de naștere românești ale copiilor. Nu am primit absolut nici un ajutor. Abia anul trecut, când s-a schimbat ambasadorul și a venit domnul ambasador Răzvan Rotundu…
Rep: Mă iertați, ce ambasador era? Că eu vreau totuși să nominalizăm persoanele responsabile…
Nu-i mai știu numele, mă iertați… dar a fost destul de mult timp. În toată această perioadă nu am primit absolut nici un sprijin din partea Ambasadei.
Rep: Din câte știu era un personaj, Cătălin Avramescu, dacă nu mă înșel…
Da, da. Exact, exact.
Rep: Și ați vorbit cu el?
Nu, a fost imposibil. Nu am reușit să vorbesc cu dumnealui personal, niciodată, și nici să ne vedem. Dar de când a venit dl Răzvan Rotundu am primit imediat certificatele de naștere ale copiilor.
Rep: Slavă Domnului!
Statul finlandez refuză orice dialog cu partea română
Dl. Rotundu a fost prezent la toate procesele și a întocmit și un Raport către Centrală. Dar ni s-a spus că mai mult nu ne poate ajuta Ambasada pentru că nu are putere deoarece statul finlandez refuză total dialogul cu partea română.
Rep: O soluție trebuie găsită: vorbim de doi cetățeni români minori răpiți în acest moment!
Și suntem patru cetățeni români, cu fiica mea mai mare, Andreea, care consider că suntem ținuți de 10 ani captivi, pentru că nu ni s-a dat voie să părăsim Finlanda, să mergem măcar într-o vacanță în România, care este țara noastră natală. Și suntem cetățeni ai României, membră a UE!
Rep: E clar că Ministerul de Externe poate și trebuie să facă mult mai mult. Societatea civilă cum v-a sprijinit? Știu că dl. George Alexander s-a implicat pentru cazul Dvs.
Da, societatea civilă, oameni cărora le mulțumesc, ne-au sprijinit și o fac în continuare. Foarte mult ne-a sprijinit și Comisia Românilor de Pretutindeni, la început dl. Ovidiu Iane, care acum este ministru secretar de stat la Ministerul Românilor de Pretutindeni, dar acum ne-a spus că nu mai are posibilitatea să ne ajute, și in continuare, dnii Matei Dobrovie, Constantin Codreanu și Doru Coliu, care au făcut absolut tot ce e omenește să ne ajute și s-au implicat chiar sufletește. Țin să-i mulțumesc și dnei Maria Grapini, singurul europarlamentar care s-a interesat de situația noastră și care, din câte am înțeles, a făcut și o adresă catre primul ministru al Finlandei și a luat poziție în Comisia Europeană. Dar a fost singurul europarlamentar român care s-a interesat de situația noastră.
Rep: Măcar unul. Dar am înțeles că și cei de la Comisia Parlamentară sunt și ei într-o stare de blocaj; n-au mai reușit să aibă un dialog cu Finlanda.
Da, este o situație absurdă. Finlanda este țară a UE, România este țară a UE. Părerea mea este că este o sfidare a României! Cum este posibil ca doi ani de zile – de când au fost încarcerați copiii (n.n.) – să nu existe un dialog? Trebuie să existe niște pârghii, la nivel european, pentru ca Finlanda să fie obligată să-și respecte angajamentele asumate în privința drepturilor omului și ale copilului. Doar face parte dintr-o comunitate europeană!
Episcopul Macarie Drăgoi ne-a sprijinit în mod constant de mai bine de un an
Rep: Bineînțeles! Chiar și la nivel bilateral există mijloace mai severe; mijloace diplomatice, care încep de la nivel de ambasador din România la cel al ministrului de Externe al Finlandei și chiar și de la președinte la președinte, pentru că, în final, președintele României reprezintă atât pe plan intern cât și internațional toți cetățenii români. Biserica cum v-a ajutat?
Situația Bisericii în Finlanda este mai specială. Biserica Ortodoxă finlandeză este Biserică de stat și atunci nu se poate afilia o biserică la Mitropolia Europei de Nord. Dar episcopul Macarie Drăgoi al Episcopiei Europei de Nord ne-a sprijinit în mod constant de mai bine de un an, și în rugăciuni, și a reușit să ne ajute și material. La ultimul proces avocatul ne-a cerut 6500 de euro avans, numai ca să vină să ne reprezinte. Prea Sfinția sa, Episcopul Macarie, a reușit să strângă de la oameni 3000 de euro, ca să pot avea pe cineva alături la proces.
Vor să-i închidă gura
Rep: Și înțeleg că ați fost și condamnată în final, după ce tot Dvs ați fost agresată de comandoul care v-a răpit copiii…
Da, am primit o condamnare de șase luni de închisoare, cu suspendare. Deci știu că îmi asum un mare risc acum, vorbind în media, pentru că dacă mă mai acuză de ceva mă bagă direct la închisoare… Dar nu am altă șansă! Eu ca mamă consider că sunt obligată să lupt până la capăt pentru copiii mei. Hotărârea instanței este absolut abuzivă. Nu s-au luat în considerare declarațiile martorilor, dovezile pe care le-am adus; de altfel, ca și în cazul celorlalte hotărâri date. În acest caz, hotărârea se bazează exclusiv pe spusele executorului judecătoresc – care a acuzat o zgârietură, în timp ce medicul român a ieșit din altercație cu coastele rupte (n.n.) – care nu a avut nici o dovadă. A inventat în schimb că a avut o traumă psihică…
Rep: Urmărind filmarea răpirii copiilor oricine poate vedea modalitatea absolut brutală, criminală, de tip mafiot, în care au pătruns în casa Dvs
Și fără mandat, și fără să-mi prezinte absolut nici o hotărâre oficială…
Rep: Practic vor să vă închidă gura. Dacă ei consideră că Dvs vă faceți „vinovată” de vreo altă „denigrare a statului” – la ce s-a ajuns! – vă pot da o nouă condamnare, care devine automat cu executare.
Da, dar totuși, Finlanda a semnat Declarația privind Drepturile Omului, este o țară a Uniunii Europene… și nu înțeleg de ce nu este trasă la răspundere pentru ce face. Și aici nu mă refer la finlandezi, pentru că noi avem mulți prieteni finlandezi, care sunt la rândul lor revoltați de ceea ce ni se întâmplă.
Președintele Klaus Iohannis are obligația să intervină
Rep: Doamnă, la Președinția României ați apelat, la dl. Iohannis?
Da, i-am și scris, i-a scris și dl. George Alexander, au scris mai mulți și nici unul nu a primit absolut nici un răspuns.
Rep: N-ați primit nici un răspuns…
I-am scris și Președintelui Finlandei, nici dumnealui nu ne-a răspuns… Din contră, unul dintre capetele de acuzare a fost la proces că am îndrăznit să scriu Președintelui Finlandei pe site-ul oficial, în momentul în care nu am primit nici un răspuns după ce i-am trimis mai multe scrisori.
Rep: Președintelui României ce i-ați cerut?
I-am cerut ajutorul pentru repatrierea mea și a copiilor, în baza Tratatelor semnate de România și Finlanda, Bruxelles 2, excepții, care reglementează aceste situații, în care unul dintre părinți are o cetățenie sau cetățenie dublă și copiii la fel, cetățenie dublă, și unde se spune foarte clar, că în situația din urmă, ambele state trebuie să colaboreze și să dovedească ce țară are importanță afectivă mai mare pentru copii, și această țară va avea rol definitoriu, pentru copii. Or, finlandezii au refuzat orice, au refuzat și Haga 2, care prevede că în mod normal copiii trebuie dați întâi familiei lărgite și nu caselor de copii. De doi ani de zile au refuzat orice fel de colaborare și dialog cu statul român.
Rep: Noi sperăm ca aceste proteste din România să se amplifice și să conteze și pe plan internațional, la fel ca în cazul Bodnariu, și, de asemenea, să stimulăm MAE și Președinția, pentru că până la urmă Președintele României răspunde de toți cetățenii săi.
Sunt mândră că sunt româncă
Eu sper că ceea ce s-a început la nivelul Uniunii Europene în cazul Bodnariu, cu schimbarea unei legi privind reglementarea familiei, să se continue. Este absolut inacceptabil că, în anul 2017, un stat membru al UE să ignore drepturile elementare ale omului și să se poarte ca pe vremea inchiziției.
Rep: Aici e vorba mai mult de o mentalitate de tip nazist, după părerea mea. Doamnă, noi vă dorim din toată inima să reușiți și să vă vedem acasă cât de curând. Și să ne dorim cu toții ca românii să fie solidari cu Dvs și dacă instituțiile statului nu reușesc să facă nimic, măcar solidaritatea noastră să conteze.
Eu sunt mândră că sunt româncă, pentru că românii au reușit să arate realitatea din Norvegia și, deși Norvegia nu este membră a UE, au reușit să facă să se schimbe niște legi abuzive. Prin unitate și prin puterea lor, prin solidaritate.
Rep: Știu că și mama Dvs a ieșit în stradă să protesteze, chiar de una singură, la Piatra Neamț… Cum se simte dânsa?
Părinții mei sunt deprimați total, în primul rând de situația copiilor. Pentru că ei știu cum i-am crescut, cu câtă atenție, cu biserică, cu tot ce trebuie, iar acum niște oameni care nu au întreprins niciodată nimic bun pentru ei, nu fac decât să-i distrugă.
Mulțumesc tuturor!
Rep: Ce le transmiteți conaționalilor Dvs care au început primele manifestații de solidaritate, la Deva și Piatra Neamț?
Le mulțumesc tuturor, pentru tot ce fac, pentru că, deși nu-i cunosc pe majoritatea lor, au puterea și curajul să se lupte pentru o cauză dreaptă și îi rog să nu se oprească până când aceste sisteme nu vor fi învinse. Dacă această stare va continua aceasta va fi și realitatea din România. Și nu se va mai putea face nimic…
A consemnat Victor Roncea
Adenda: Mărturia Cameliei Smicală, doctorița căreia i-au fost răpiți copiii de către Finlanda
Medicului roman Camelia Smicala i-au fost rapiti cei doi copii, Maria si Mihai. Prima oara s-a intamplat in mai 2015, a doua oara in mai 2016.
Ma numesc Mihaela Camelia Jalaskoski (Smicala), am 44 de ani si sunt cetatean roman cu domiciliul in Finlanda. Am absolvit Facultatea de Medicina Gr.T. Popa din Iasi in anul 1996 si am devenit medic specialist medicina de urgenta in 1999. Am lucrat ca medic specialist la Spitalul Judetean Neamt, sectia UPU, din 1999 pana in 2005.
M-am mutat in Finlanda in anul 2005, impreuna cu fiica mea Andreea (atunci in varsta de 4 ani) rezultata din casatoria anterioara.
Am plecat din Romania pentru a ma casatori cu un cetatean finlandez, care mi-a promis marea cu sarea si nu din cauza conditiilor din Romania. Am fost si sunt in continuare un roman adevarat, mandra de originile mele.
Imediat dupa relocarea noastra in Finlanda si dupa casatoria cu cetateanul finlandez, situatia mea si fiicei mele s-a schimbat radical. Am fost umilite, batjocorite zilnic de catre sotul finlandez si familia acestuia. Nimic din ce faceam nu era pe placul lor. M-as fi intors in tara, dar am ramas imediat insarcinata, iar mama mea nu mi-a permis sa ma intorc, pe motiv ca imi fac de ras familia (tatal meu, medic pediatru, iar mama mea farmacista, oameni bine cunoscuti in orasul meu de bastina).
Din cauza presiunilor psihice la care am fost supusa, am nascut prematur, cu 2 luni inainte de termen, prin cezariana de urgenta, in ianuarie 2006, pe baiatul meu Mihail. In urma cezarianei, mi-au uitat 10 cm de placenta in uter. Fiind romanca, am fost tratata ca un gunoi, nimeni nu a vrut sa investigheze ce se intampla cu mine, asa ca, am stat 3 luni cu restul de placenta in uter, abia tarandu-ma si ingrijind singura un copil prematur si o fetita de 5 ani. Abia dupa 3 luni mi-am luat inima in dinti, m-am dus la o clinica particulara, s-a descoperit restul de placenta, care a fost si extirpat.
Avand in vedere situatia mea de dupa a doua cezariana (Andreea a venit pe lume tot prin cezariana), precum si modul in care am fost tratata de catre noua familie finlandeza, relatiile cu proaspatul sot s-au racit considerabil, ajungand doar legati de o hartie. Imediat dupa extragerea restului de placenta, sotul finlandez m-a violat (la propriu) si, chiar daca s-a intamplat doar o data, am ramas din nou insarcinata.
Avand in vedere situatia precara a uterului meu, mi s-a facut trimitere de urgenta pentru avort terapeutic, ceea ce am refuzat vehement, in ciuda riscurilor. Sunt o persoana credincioasa si am fost in legatura permanenta prin telefon si prin scrisori cu Parintele Iustin Parvu, care s-a rugat pentru noi.
2.07.2006, insarcinata fiind, sotul finlandez m-a agresat pentru prima data fizic. M-a lovit cu picioerele in burta si a incercat sa ma sugrume. Deoarece provin dintr-o familie onorabila, mi-a fost rusine sa ma duc la politie si sa fac plangere. Am fost la spital si in fisa medicala e specificata agresiunea.
Cu ajutorul rugaciunilor Parintelui Iustin Parvu, Maria, al treilea copil al meu, s-a nascut in ianuarie 2007, la termen, cu greutate normala (tot prin cezariana bineinteles, dar fara nicio complicatie).
01.07.2007. Ne pregateam sa mergem la biserica ortodoxa, unde urma sa aiba loc slujba in limba romana. Sotul finlandez a inceput sa o loveasca pe fiica mea Andreea, pe motiv ca ea descoperise niste role ascunse in masina. Am scos-o pe Andreea din mainile lui, am urcat copiii in masina, impreuna cu bona (o profesoara rusoaica venita de o saptamana in Tampere, de proba), gandindu-ma sa plecam la biserica fara barbatul meu. M-am gandit ca astefel lucrurile se vor linisti pana ne intoarcem acasa. Pornisem masina si dadean in marsalier sa ies din curtea casei (noroc ca nu aveam viteza, max 10 km/h), cand sotul meu a venit in fuga, a deschis usa din spate si l-a smuls pe Mihai (in varsta de 1 an) din scaunul special de masina. Am oprit masina imediat. Baiatul meu era cazul in dreptul rotii din spate a masinii. Din fericire am reactionat rapid si nu s-a intamplat o tragedie. Am fost totusi socata de gestul sotului si am inceput sa tip (na ca toate femeile!).
In acel moment, sotul meu a inceput din nou sa ma stranguleze. Au venit vecinii si m-au salvat. Pe certificatul medico-legal scrie: *leziuni prin strangulare, care se potrivesc cu descrierea victimei. Chiar daca leziunile vizibile sunt minore, strangularea a pus in pericol viata victimei*.
Ca urmare a acestei agresiuni am fost dusa, impreuna cu cei trei copii la un centru de siguranta. Nu am primit translator si nimeni nu a vorbit cu mine engleza. Drept translator a fost folosit sotul agresor, care nu vorbeste limba romana.
Politia a refuzat sa asculte martorul (bona copiilor, pe motiv ca e rusoaica), Andreea nu a fost acultata, nu am primit nici un fel de consiliere psihologica iar centrul de siguranta era mai mult ca o inchisoare. Am cerut ajutorul ambasadei romane. Nu am obtinut absolut nici un sprijin.
Fiind debusolata, speriata de cele intamplate, fara nici o posibilitate de a intelege sistemul finlandez, am decis sa ma intorc acasa (dupa o luna petrecuta in acel centru), la sotul violent. M-am gandit sa invat singura limba finlandeza si sa ma duc la servici, asigurandu-mi o libertate financiara, pentru a putea pleca din iadul in care ajunsesem.
Ceea ce am si facut. In trei luni am invatat limba finlandeza (cat sa ma descurc la servici) si pe 2.01.2008 am inceput serviciul ca medic in Finlanda.
Baiatul meu, din cauza abuzurilor psihice si fizice la care am fost supusa, a inceput sa vomite 10-20 ori pe zi, de la varsta de 3 luni. S-au facut toate investigatiile si s-a ajuns la concluzia ca are anorexie nervoasa.
Tot cu ajutorul rugaciunilor Parintelui Iustin Parvu, am reusit sa ma impun ca doctor, sa imi cresc copii, sa fac fata la multiplele spitalizari ale lui Mihai. A fost un efort urias. Ziua ingrijeam copiii si noaptea invatam limba finlandeza plus medicina de la capat. Lucrand ca medic de urgenta, uitasem multe lucruri de care aveam nevoie la dispensar. Dupa cateva luni de serviciu la un dispensar, am fost angajata ca medic anestezist. Specialitatea mea nu exista nici acum in Finlanda, dar fiind apropiata de anestezie si, avand in vedere ca am invatat repede ce imi lipsea din a doua specialitate, am facut fata cu brio ca medic anestezist plin, timp de un an de zile.
Situatia familiara era aceeasi dar acum aveam banul meu, intretineam toata familia, am adus o bona din Romania, care ma ajuta cu copiii. Sotul finlandez era mai tot timpul plecat, in mare venea seara acasa si pleca inainte de ora 6 dimineata. Nu se implica deloc in viata de familie, iar umilintele nu ma mai dureau atat de tare.
In 30.01.2010, sambata seara, pe la ora 21, ma jucam si ascultam muzica, impreuna cu copiii. Sotul finlandez tocmai venise acasa si ne-a dat ordin sa mergem la culcare. I-am raspuns ca mai stam putin ca e sambata seara. Ca urmare, a intrerupt curentul de la tabloul de comanda. Andreea a observat si , ca urmare finlandezul *zburator* a inceput sa se bata cu Andreea, care avea atunci aproape 9 ani. Bineinteles ca am sarit in apararea Andreei. Ca urmare, am fost din nou strangulata, Mariei a inceput sa-i curga sange din gura pentru ca s-a lovit la un dinte, iar Andreea a fost proiectata intr-un perete. Mihai se ascunsese.
Am sunat la politie. La fata locului, politia a dovedit ca din gura Mariei curgea sange, ca Andreea era socata, ca urmare, l-au dus pe finlandez la puscarie, unde a stat o noapte.
Cercetarea politiei, ca si data trecuta s-a oprit aici. Andreea nu a fost ascultat. Totul a fost musamalizat.
In aprile 2010 am divortat si m-am mutat cu copiii. Instanta a hotarat domiciliul copiilor la mine. Pentru ca am si cetatenie romana nu am primit custodia copiilor, pe motiv ca, exista riscul de a ma muta impreuna cu copiii in Romania.
Partea buna a fost ca Mihai s-a vindecat complet de anorexie, la 3 luni dupa mutarea nostra din casa tatalui lui.
Incepand din 2010 agresiunea s-a mutat la tribunal si serviciul de protectia copilului. Fostul meu sot nu a avut nici un venit timp de mai bine de 6 ani, nu a platit niciodata pensia alimentara, in schimb mi-a deschis zeci de procese la tribunal. El, neavand nici un venit, statul finlandez i-a platit timp de 5 ani avocat din oficiu. Desi legea finlandeza prevede avocat din oficiu pentru copii, copiii mei nu au beneficiat de aceasta. Am platit peste 100.000 de euro timp de 3 ani. Din 2013 nu mi-am mai permis un avocat, asa ca am reprezentat singura copiii la procese. Avand in vedere agresiunea asupŕa copiilor, precum si cea asura mea in fata copiilor, Mihai si Maria au refuzat sa-si vada tatal.
Am cerut psiholog pentru copii. Si aceasta mi s-a refuzat. Am platit 3 ani de zile, multe mii de euro un psiholog pentru a vindeca trauma copiilor. Psihologul a dat declaratie la tribunal, precum si epicriza scrisa, precum am fost brutalizati sadic, atat eu cat si copiii.
Justitia finlandeza nu a tinut cont de agresiune, pe motiv ca fostul meu sot nu a fost condamnat. El nu a fost condamnat deoarece, in ciuda tuturor probelor, politia inchis cazul.
Au avut loc intalniri sub supraveghere tata-copii. Copiii au refuzat in continuare sa ia contact cu tatal lor. La intalnirile sub supraveghere, tatal copiilor nu a incercat sa stabileasca nici o legatura emotionala cu acestia, ba din contra, i-a amenintat non stop. Asa ca in 2013 ,oficialii care organizau intalnirile sub supraveghere au refuzat sa le mai organizeze. Au dat o declaratie scrisa prin care mentioneaza aceasta, precum si faptul ca tatal copiilor a spus in repetate randuri ca „copiii trebuie obligati sa aiba incredere in el si singura metoda ar fi ca el (tatal) sa bage copiii cu capul sub apa, pana implora mila”. (Nota red: „waterboarding”-ul este considerat tortură la nivel mondial)
Ca urmare a acestui act, justitia finlandeza a hotarat ca, copiii sa mearga fara supraveghere sa-si vada tatal, iar mie mi s-au dat 15.000 euro amenda pentru ca oficialii au refuzat sa mai faca intalnirile sub supraveghere.
In toti acesti ani, protectia copilului a fost de partea tatalui si a aparat interesele tatalui, in defavoarea copiilor. Au mintit in mod repetat in documentele lor si au refuzat sa le corecteze cand am adus dovezi scrise ale greselilor lor.
Alaturi de noi, in ultimii 2 ani, a luptat un profesor universitar de sociologie, cunoscuta in toata lumea. Ea a venit cu mine la intalnirile cu cei de la protectia copilului dar, desi aveam acum martor al minciunilor lor (multe intalniri fiind si inregistrate) abuzurile au continuat.
Copiii erau foarte bine, sanatosi, scoala mergea exceptional. In tot acest timp, protectia copilului nu a tinut cont nici macar de parerea scolii, a cunoscutilor, a vecinilor, a psihologilor. Contar tuturor dovezilor, au continuat sa apere interesele tatalui finlandez.
Pe 11.05.2015 mi-am facut mutatia legala, impreuna cu copiii, in alt oras. Obtinusem o slujba mai buna, cu un salariu dublu si speram sa scapam de socialul din Tampere. Am anuntat oficialitatile despre mutare si am cerut (conform legii finlandeze) transferul tuturor actelor la noua resedinta. Am cerut si informarea tatalui copiilor despre aceasta (in urma violentelor familare avem adresa secreta si o singura autoritate din Finlanda poate da adresa noastra celorlalte oficialitati, inclusiv politiei).
In urma telefonului meu, protectia copilului a planuit, impreuna cu fostul meu sot, luarea copiilor din familie. Intr-un document al protectiei copilului este scris ca, tatal copiilor a stabilit cu sefa de la social luarea copiilor si ducerea lor intr-o unitate de plasament.
Pe 15.05.2015 tatal copiilor obtine de la judecatoria din Tampere (in timp de 3 ore!!!!!!!) custodia totala a copiilor pe baza declaratiilor lui cum ca as planui sa fug cu copiii in Romania. Hotararea a fost data fara proces, fara ca eu sa fiu ascultata si nici macar instiintata.
Incepand de pe 14.05 am inceput sa primesc mesaje de amenintare pe telefon de la cineva care se semna *executor judecatoresc*. Nu am primit nici o hartie oficiala. Pe data de 15.05 m-am dus la politie cu mesajele de pe telefon. Nu am primit nici o lamurire despre ce era vorba.
In mesaje era scris ca executorul judecatoresc va veni pe 16.05 sa-mi ia copiii daca nu-i duc pe 15.05 la o anumita adresa. Neavand nici un document oficial si neintelegand despre ce este vorba, am chemat pe 16.05 2 familii prietene la noi.
Au venit la ora 12:00, 3 executori judecatoresti si 2 reprezentante de la protectia copilului care au refuzat in continuare sa ne prezinte vreun document oficial sau sa ne clarifice situatia. Au spus doar ca au venit sa-i duca pe Mihai si pe Maria sa se intalneasca cu tatal lor. Eu, stiind legea finlandeza cum ca, in nici un mod, copiii nu pot fi luati cu forta, indiferent de orice hotarare judecatoreasca, am stat linistita, ba chiar i-am invitat la o cafea. Am acceptat, la fel de linistita, ca cei de la protectia copilului sa mearga jos sa vorbeasca cu ei. Pana cand de jos s-au auzit tipetele copiilor: *Ajutor, ne omoara!* Normal ca am sarit si am mers sa vad ce se intampla. Cei trei executori judecatoresti ii agresau pe Mihai si pe Maria. Am sarit sa-i apar. Prima reactie a fost sa-i iau in brate si sa-i apar cu corpul meu. Asa mi-au fost rupte coastele. *Lupta* se vede pe video. Andreea a sunat la politie.
La venirea politiei, executorii judecatoresti au inhatat copiii, i-au urcat in masina socialului si au disparut. Abia dupa ce copiii au fost rapiti, socialul a facut decizia de preluare a copiilor in plasament.
Cei cinci *calai *au fost ilegal la noi, nici o hartie oficiala nu a existat. Hartia a fost facuta dupa ce copiii au fost rapiti.
Tatal copiilor nu are venituri, nu are domiciliu, dar a obtinut custodia mintind ca as vrea sa fug din Finlanda. Copiii nu au nici macar pasapoarte, deoarece tatal lor ne-a interzis timp de 6 ani sa mergem macar in vizita in Romania.
Tatal copiilor a obtinut custodia dar a incredintat copiii unei case de copii. Copii foarte bine ingrijiti, fericiti, au fost luati din familie si dusi intr-o casa de copii.
Copiii au fost incredintati tatalui anul trecut, pe data de 13.07. Pe data de 23.09.2015 au fost luati de urgenta de catre serviciile sociale, deoarece erau in pericol major in casa tatalui. Au fost dusi din nou la o casa de copiii si pe data de 21.12.2015 au fost dati acasa, spre adoptie temporara.
Copiii au inceput sa isi revina incet dupa traumele suferite, scoala a spus ca totul incepe sa reintre in normal. In aprile 2016 acelasi judecator care mi-a luat custodia fara proces, impreuna cu protectia copilului ne-au obligat la un fel de Ancheta psihiatrica. Copiii au fost scosi de la scoala timp de aproape o luna, impotriva legii finlandeze, conform careia scoala e obligatorie. Am fost supusi la traume psihice in timpul asa zisei anchete. Ancheta a fost facuta in mare parte de catre 2 asistente medicale, iar doctoral, care nu a vorbit niciodata cu copiii a dat verdictul: intre mine si copii ar exista o relatie prea stransa, fara sa se precizeze ce insemna prea stransa ~ si asta ar fi dovada alienarii parentale. Alienarea parentala nu este aprobata ca diagnostic in Finlanda si nici de sistemul juridic.
Ca urmare, pe data de 16.05 2016, copiii au fost ridicati cu politia de la scoala si dusi, Mihail in aceeasi casa de copii in care a fost anul trecut, iar Maria intr-o familie. Copiii au fost separati pentru ca Mihail, in varsta de 10 ani, este acuzat ca ar manipula-o pe Maria.
Am cerut in mod repetat ajutorul Ambasadei Romaniei la Helsinki dar, in afara de sustinere morala, nu am primit nimic. Nu s-a rezolvat nici macar situatia certificatelor de nastere ale copiilor.
Ca urmare a repetatelor abuzuri, incalcarilor grave ale drepturilor omului, drepturilor copiilor, precum si ale tratatului de la Istanbul, fiind si cetateni romani, cerem ajutorul statului roman si ale UE:
1. Cerem repatrierea urgenta a mea, Jalaskoski Camelia, a Andreei Mocanu, Jalaskoski Mihail si Jalaskoski Maria, ca urmare a incalcarii de catre Finlanda a Drepturilor Omului si Drepturilor Copilului, tratate pe care Finlanda le-a semnat. Continuarea abuzurilor din partea oficialitatilor finlandeze va avea urmari ireparabile asupra cresterii si dezvoltarii copiilor, precum si asupra sanatii noastre.
2. Cerem ca institutiile Romaniei sa se implice la nivel European pentru respectarea Drepturilor Omului.
3. Cerem ca Romania sa faca o plangere la CEDO, pentru legea 39 din Tratatul Drepturilor Omului, rezolvarea cazului in situatie de urgenta. Daca aceasta nu se va intampla, copiilor li se vor provoca daune iremediabile. Cerem ca un avocet de drept international si drepturile omului sa fie ales de catre statul roman sa ne reprezinte.
Un avocat in Finlanda costa intre 30.000-70.000 euro. Nu am acesti bani chiar daca mi-as vinde toate lucrurile. Tot ce am strans in timpul casatoriei mi-a fost furat de catre fostul sot (am primit drepturi doar pe hartie, bani nu am vazut un euro) si tot ce am muncit din 2010 incoace (inclusiv garzi) s-au dus in tribunale (peste 100.000 euro).
4. Cerem ca Romania, prin institutiile sale, sa ia atitudine in Comisia Europeana si in Parlamentul European, pentru oprirea abuzurilor asupra copiilor in Tarile Nordice. In Finlanda, peste 20.000 de copii sunt luati din familii. Aceeasi situatie exista in Norvegia.
Cu respect,
Camelia Smicala Jalaskoski
Victor Șera, elev în clasa a XII-a la Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca, a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului olimpiadei Certamen Horatianum (ediția a XXXIII-a), obținând premiul I în clasamentul internațional.
† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi! 
®Acta Diurna™ 
Prietenul lui Iov
Apologeticum o sa dai socoteala in fata lui Dumnezeu, si sper sa iesi curat, nu de alta dar mai bine ajung eu in iad( sper sa nu ajung nadajduind la mila Mantuitorului nu la ce fac eu ticalosul) decat voi ”ortodoxi” care respectati litera si nu mila. Ce ne-a spus Mantuitorul? Mila vroiesc iar nu jertfa! Acum, o sa ma barati si pe mine ca si pe vulturul, voi sunteti barbati, oameni, sau lasi-androizi? unde nu va convine practicati cenzura, asta e ortodoxie??? APOLOGETICUM TREZESTE-TE si nu te ascunde ca o fata dupa gard. Fiti barbati, argumentati de ce nu sunt bune opiniile contrare nu de alta dar HRISTOS E LUMINA, si nu se ascunde ca voi, cezurand ce nu va convine!!!
Roxana
/……/ am simtit nevoia unei nuantari in legatura cu babele „zelotiste”.
Situatia cam asta este: bisericile din Romania, oriunde te-ai duce, sunt pline de femei care pe de-o parte fac parastasele, isi duc nepotii la slujbe, tin la adevarata traditie, si pe de alta parte sunt galagioase, dezordonate, superstitioase si exagerate. Pe langa acestea mai intalnim si categoria femeilor machiate, sumar imbracate si pretioase. Dar si categoria femeilor cu fuste lungi pana in pamant, cu baticuri bine trase peste fata, cu incaltaminte labartata gen pantofi de comando, care sunt foarte smerite, foarte evlavioase si care de fapt nu prea isi iubesc aproapele. Exista si categoria femeilor imbracate decent, cu comportament decent si care de obicei trec neobservate. Cred ca mai exista si alte categorii, dar nu mi-am propus sa le enumar pe toate. Dumnezeu este bun si ne primeste pe toti in Biserica Sa: si pe adevaratii traitori crestini si pe amestecatura asta pestrita de femei, care vor si ele sa se mantuiasca. Si pentru ele s-a jertfit Mantuitorul.
Totusi cu ele biserica este plina de VIATA. Esential este ca ele EXISTA si tocmai prin existenta lor ne „deranjeaza”. Asa „gresite” cum sunt, fac totusi efortul sa vina la biserica, efortul sa stea la slujba si cine stie, poate intr-o buna zi, cu mila lui Dumnezeu se vor schimba, spre rusinarea noastra pentru ca le-am judecat. V-ati gandit vreodata cum ar arata bisericile din Romania fara femei. Ar fi aproape goale, unele chair pustii. Foarte trist! Sa multumim lui Dumnezeu ca avem o biserica insufletita.
Asa ca dragi crestini, sa incercam sa le iubim si pe babele zelotiste si semianalfabete, care si ele se lupta, in felul lor gresit, dar perfectibil, pentru un coltisor de rai.