Proiectul Schitului „Înălțarea Sfintei Cruci” – Rîpa Robilor, Aiud. Articol scris acum 10 ani, de actualitate și azi.

https://www.apologeticum.ro/

Rapa Robilor

Momente definitorii din istoria Rapei Robilor de la Aiud

4 October 2009 7 Comments

Cred că nu mai sînt nici un fel de comentarii de făcut pe tema voinţei Părintelui Justin de a se construi ceva la Aiud.

Pentru o mai bună înţelegere a predicii Părintelui Justin, vă ofer această scurtă istorie:

1763 – după răscoala iniţiată de Sfîntul Sofronie de la Cioara (ajuns după aceşti ani egumen la Robaia-Argeş), împărăteasa Maria Teresa a Austriei ordonă o persecuţie brutală împotriva tuturor românilor ortodocşi din Transilvania, şi construirea unei închisori în apropierea cetăţii Aiudului, pentru întemniţarea celor care s-au implicat activ în lupta împotriva uniaţiei greco-catolice; aici sînt chinuiţi şi omorîţi mii de români în numele adevărului credinţei Ortodoxe; trupurile lor vor fi îngropate fără cruce într-o margine care de atunci înainte se va numi Rîpa Robilor; (n.n. asadar, la Rapa Robilor exista sfinte moaste de acum 200 de ani, cu atat mai mult ca pe acel loc trebuie sa fie ridicata o sfanta manastire).

1941 – Generalul Ion Antonescu arestează sute de tineri, studenţi şi uneori chiar copii minori, împreună cu alţi activişti legionari mai cunoscuţi sub acuzaţia de trădare şi de rebeliune, pe o mare parte din ei întemniţîndu-i la Aiud;

1944-1948 – arestarea lui Antonescu şi ocupaţia bolşevică nu schimbă cu nimic soarta întemniţaţilor de la Aiud;

1948-1951 – după arestări în masă, Aiudul devine în primă fază închisoare pentru deţinuţii politici proveniţi dintre intelectuali; mii de deţinuţi sînt exterminaţi prin tortură şi înfometare; cei morţi sînt îngropaţi tot la Rîpa Robilor, tot fără cruce la cap;

1951-1958 – continuă exterminarea deţinuţilor politici de la Aiud, însă nu atît de intens ca în primii trei ani;

1958-1964 – începe o nouă etapă a re-educării bolşevice în închisoarea Aiud, devenită închisoare pentru legionari, duşmanii de moarte ai comunismului şi ideologiei kominterniste; cei ce au refuzat compromisul şi au rămas verticali în această moară de tocat suflete şi trupuri au fost sortiţi unui nou proces de exterminare;

1964 – deţinuţii politici din Aiud care au rămas în viaţă sînt cu toţii eliberaţi;

1980 – începe construirea de blocuri în apropiere de Rîpa Robilor; pe marginea Rîpei, peste mormintele Martirilor, mulţi locatari ai noilor locuinţe comuniste îşi construiesc coteţe de porci sau garaje pentru maşini;

1990 – se ratează un moment istoric propice concesionării întregii suprafeţe de la Rîpa Robilor şi construirii unei biserici ortodoxe în memoria miilor de martiri din acest loc;

1992 – Gheorghe Brahonschi, fost deţinut politic cu 16 ani de temniţă, începe construirea unui monument conceput de bătrînul arhitect Anghel Marcu; era primul dintre monumentele ridicate de foştii deţinuţi care avea să aibă şi o masă de altar în lăuntru;

1997 – Gheorghe Brahonschi, sub povara ispitelor şi loviturilor primite de la duşmanii Adevărului, dar şi de la unii din cei ce ar fi trebuit să-i fie prieteni, pleacă la Domnul; de aici înainte grija lucrărilor la monument va fi purtată de Maria Brahonschi, soţia sa;

1997 – prin lipsa de înţelegere a sfinţeniei locului, primăria Aiud alocă protopopiatului local o parte din terenul de lîngă monumentul în construcţie pentru înmormîntarea decedaţilor de la spitalul TBC din apropiere; în cîţiva ani de zile mormintele acestor oameni vor înconjura monumenul de la Aiud;

1998 – moare şi arhitectul Anghel Marcu, fără să apuce să vadă terminat monumentul de la Aiud;

1999 – se definitivează lucrările la monumentul de la Aiud; în interior există o masă de altar, iar pe pereţi sînt mii de nume ale celor ce au murit în închisorile comuniste;

2000 – este sfinţit altarul amenajat în interiorul monumenului de către IPS Vartolomeu Anania şi Andrei Andreicuţ; după sfinţire s-a slujit prima Liturghie pe noul altar, cei doi arhierei slujind împreună cu doisprezece preoţi ortodocşi şi doi greco-catolici;(n.n. slujba la care cei doi ierarhi ortodocsi s-au impartasit cu papistasii)

2001 – Părintele Iustin Pîrvu cere binecuvîntarea IPS Andrei Andreicuţ de a ridica o mănăstire la Rîpa Robilor; rugămintea îi este refuzată; i se oferă ruina unei biserici reformate din mijlocul unui cimitir din satul Cergăul Mic, lîngă Blaj, ca cea mai apropiată locaţie de Aiud unde poate întemeia o obşte de călugări; Părintele Iustin acceptă şi trimite acolo 5 călugări care vor construi într-o altă locaţie o nouă biserică şi un corp de chilii;

2003 – în urma multor insistenţe, Părintele Iustin primeşte binecuvîntarea IPS Andrei Andreicuţ de a ridica o casă lîngă monumentul de la Aiud, unde să locuiască monahi care să săvîrşească zilnic Sfînta Liturghie; foştii deţinuţi politici Emil Cociş şi Tudor Stănescu conduc lucrările de construcţie, ajutaţi de călugării de la Cergău; o parte din coteţele de porci ale locatarilor din blocurile învecinate sînt desfiinţate;

2004 – pleacă la Domnul şi Emil Cociş, suferind cardiac; după cîteva luni se termină construcţia casei şi este dată în folosinţă, transformîndu-se adhoc într-un mic schit; în anii ce au urmat au avut loc repetate intervenţii pe lîngă IPS Andrei Andreicuţ cerîndu-i-se, din partea Părintelui Iustin Pîrvu, să binecuvinteze ridicarea unei mănăstiri ortodoxe la Rîpa Robilor, adică biserică şi chilii, pentru ca Sfînta Liturghie să se poată aduce zilnic într-o biserică în care Sfintele Moaşte ale Noilor Mucenici de la Aiud să fie cinstite după vrednicie; toate aceste intervenţii au fost răsplătite cu tăcerea sau refuzul;

2007 – Părintele Iustin Pîrvu acceptă rolul de mediator al actorului Dan Puric în scopul obţinerii terenului de la Rîpa Robilor pentru ridicarea mult-doritei mănăstiri; la intervenţia acestuia, arhiepiscopul încuviinţează, iar primăria alocă o suprafaţă care acoperă o mică parte din Rîpa Robilor, suficientă, însă, pentru ridicarea unei mănăstiri; Părintele Iustin cumpără, din banii Mănăstirii Petru Vodă, un apartament pentru o familie care îşi construise ilegal o casă pe locul ce a fost donat Mănăstirii Aiud;

2008 – sînt propuse două proiecte pentru Mănăstirea Aiud, unul de către Arhiepiscopia Albei Iulia, iar altul de către actorul Dan Puric; primul era proiectul unei simple biserici ortodoxe, fără amplasarea în spaţiul existent şi fără chilii şi dependinţe, iar al doilea era străin cu totul de Ortodoxie, punctul său forte fiind un centru de martirologie pentru care insistase doctorul Pavel Chirilă (o voce care, dincolo de meritele personale în domeniul medical creştin şi al apologeticii creştine, nu s-a auzit după 1990 în apărarea Noilor Mucenici ai secolului 20, şi care nici nu a contribuit vreodată cu ceva la existenţa micii comunităţi monahale de la Rîpa Robilor); ca urmare, Părintele Iustin ia hotărîrea să se caute şi alţi arhitecţi ortodocşi, cu mai multă înţelegere asupra importanţei locului pe care trebuie să-l consfinţească;

2009 – după ce este conceput un nou proiect de mănăstire, ortodox de data aceasta, cu o biserică de tip byzantin cu martyrion, precum erau primele biserici creştine, la scurtă vreme după împlinirea vîrstei de 90 de ani, Părintele Iustin Pîrvu acceptă invitaţia de a merge la Alba Iulia să decidă împreună cu IPS Andrei care din proiecte va fi ales; a fost prima întîlnire dintre bătrînul duhovnic şi arhiereu, deşi părintele venise în fiecare an să se închine Sfintelor Moaşte şi să supravegheze bunul mers al obştii de la Rîpa Robilor; în cîteva minute ierarhul a stabilit, cu de la sine putere, ignorînd cu totul proiectul adus de Părintele Iustin, că cel al actorului Dan Puric este cel mai potrivit, deşi i s-ar cuveni cîteva mici modificări; scîrbit de atitudinea arhiepiscopului şi a actorului, Părintele Iustin se întoarce amărît acasă, redescoperind duhul torţionarilor de altădată în cei ce sînt puşi azi să conducă Biserica; pentru a-i mări suferinţa, ierarhul ia hotărîrea să sfinţească locul viitoarei biserici fără să-l invite pe Părintele Iustin, iar actorul, sfidător, îl sună pe bătrînul duhovnic după sfinţire să-l întrebe cum se mai află cu sănătatea; după jumătate de an, Părintele Iustin Pîrvu revine la Aiud pentru a se închina Sfintelor Moaşte şi a citi un Acatist pe “cel mai sfînt loc al poporului român”, ca prin rugăciunea către Sfinţii Mucenici să urnească din loc ridicarea mănăstirii; ca din întîmplare, deşi nu anunţase pe nimeni, este întîmpinat şi de actor, care declară că era în trecere, şi de arhiepiscop, care îi spune să stea la Petru Vodă şi să nu se mai amestece în treburile de la Aiud; “Vă vom chema la sfinţire”, au fost ultimele cuvinte ale ierarhului către părinte, după care, oţărîndu-se la ucenicii şi însoţitorii Părintelui Iustin, călugări şi mireni, pleacă pomenind ceva de un nou proiect;

Observaţii:

1. Părintele Iustin Pîrvu a considerat închisoarea Aiudului şi toate închisorile unde s-a suferit pentru Hristos ca pe o mare mănăstire a neamului. Şi-a dorit ca după 1964 deţinuţii politici să continue viaţa de rugăciune şi de comuniune cu Hristos pe care au dus-o în temniţă şi şi-a dorit ca, de-ar fi fost cu putinţă, TOŢI foştii deţinuţi politici să intre în viaţa monahală.

2. Toate marile cheltuieli pentru construirea mănăstirilor de la Aiud şi Cergău, din anul 2001 pînă astăzi, 4 Octombrie 2009, au fost suportate INTEGRAL de către Părintele Iustin Pîrvu, din banii Mănăstirii Petru Vodă.

3. Ortodocşii nu construiesc monumente, ci biserici. Aşa au şi apărut primele biserici creştine, ridicîndu-se altare peste mormintele şi moaştele Sfinţilor Mucenici.

Parintele Justin: Tortionarii isi vor vedea “dreptatea” lor, cand vor ajunge in fata mucenicilor si a martirilor

4 October 2009 7 Comments

Apel de consemnare a minunilor savarsite de Sfintii Inchisorilor

23 September 2009 2 Comments

Frati crestini,

De-a lungul anilor, multi credinciosi au dat marturie despre minunile savarsite prin intermediul sfintilor de la Aiud. Multe dintre aceste minuni le-am consemnat, despre unele avem putine date, iar despre altele, probabil multe la numar, noi inca nu am aflat.

In vederea editarii un carti despre minunile savarsite de sfintii mucenici din inchisorile comuniste, ii rugam pe toti cei care au trait asemenea fapte minunate sau stiu de la altii despre felul in care au mijlocit sfintii pentru izbavirea de boli, de necazuri, pentru solutionarea unor probleme care erau imposibil de rezolvat in chip firesc, sa ne trimita aceste relatari la adresa: sfintiaiud@gmail.com .

Parintele Iustin Parvu spunea: „Aveam aceasta perioada in istorie cu care ne putem duce in fata lui Dumnezeu cu icoanele acestor martiri din tot cuprinsul tarii, din toate puscariile, martiri care indeplinesc toate conditiile canonice necesare unei canonizari”.

Multumim anticipat tuturor celor care vor fi alaturi de noi in aceasta lucrare si o rugam pe Maicuta Domnului sa ii acopere cu Sfantul ei acoperamant!

Ieromonahul Augustin
Schitul “Inaltarea Sfintei Cruci”, Aiud

Singurul proiect de manastire+centru martirologic pentru Aiud si sustinut de Parintele Justin

31 August 2009 21 Comments

Rugaminte: Rugam pe toti detinatorii de bloguri, siteuri sa preia acest articol si sa promoveze proiectul sustinut de Parintele Justin. Multumim!

Prezentarea proiectului manastirii de la Aiud sustinut de Parintele Justin de la manastirea Petru Voda

Venind intr-un pelerinaj la manastirea Petru Voda am aflat ca Parintele Justin, ctitorul actualului Schit Sfanta Cruce de pe Rapa Robilor de la Aiud intentioneaza sa organizeze un concurs de proiecte pentru ridicarea manastirii Sfanta Cruce de la Aiud, inchinata martirilor din inchisorile comuniste. Atunci am cerut binecuvantare de la Parintele pentru a propune un proiect. Asa ne-am apucat de lucru.

De mai multi ani ne-am specializat in problema arhitecturii bisericesti[1]. Stim ca arhitectura bisericeasca este o marturisire, o contemplare si intrupare a constiintei eclesiale. Biserica este chipul pamantesc al Imparatiei Ceresti. Arhitectul are o misiune mare si grea – aceea de construi icoana Imparatiei. Pentru a construi o biserica in Rapa Robilor efortul este pe masura. Acel loc, prin sfintenia care-l invaluie, este aparte, intrucat acolo Imparatia este deja prezenta.

Ne-am propus dintru inceput ca acest proiect sa fie rodul unei impreuna-lucrari cu toti cei implicati, astfel incat sa gasim constiinta eclesiala prin luminarea pe care o aduce comuniunea in Hristos si dragostea frateasca (acolo unde si cu cine a fost deschis). Insa cel mai important a fost ca Parintele Justin si alti supravietuitori traisera intre acei sfinti. In temnita Aiudului ei vazusera icoana Imparatiei intruchipata, materializata in acei minunati oameni care sunt sfintii de la Aiud.

Ceea ce a urmat a fost o serie de discutii cu Parintele. Din ele am aflat cam cum trebuie plasmuita Biserica de acolo, pentru ca ea sa poata fi numita icoana a Imparatiei.

Dincolo de multele discutii si impreuna-cautari, ramane binecuvantarea si rugaciunea Parintelui, cu care am plecat la drum si ne-au insotit in tot acest demers si care, inca, ne insoteste. Am ajuns la o forma pe care o prezentam aici si pe care Parintele a binecuvantat-o si sustinut-o ca proiect propus de Sfintia sa. Tot Sfintia sa ne-a cerut personal sa-l insotim si sa sustinem proiectul alaturi de el la dezbaterile legate de alegere.

Centrul de Studii va fi in grija monahilor cei mai indreptatiti, prin sfintenia vietii monahale, la a locui pe acel loc sfant. Monahismul este o prelungire spirituala de zi cu zi a martiriului. De-a lungul intregii istorii a Bisericii, manastirile au fost principalele focare de cultura, fiind adevarate scoli dotate cu imense biblioteci, scriindu-se carti iar, in momentul descoperirii tiparului, fiind primii care l-au folosit[2]. Monahii vor fi principalii curatori ai moastelor si lacasului cu muzeul si Centrul aferent lui. De aceea, monahii manastirii Sfanta Cruce vor fi dintre cei instruiti, cu aplecare spre studiu si cercetare, avand educatie in domeniul teologiei, antropologiei, medicinii legale, istoriei, aghiografiei etc. Cercetatorii aflati in stagii vor putea locui pe perioada sejururilor legate de proiectele lor in zona special amenajata lor, incercand, pe cat posibil, sa se integreze vietuirii ortodoxe din acest lacas sfant si aratand in primul rand prin aceasta respectul pe care il datoreaza sfintilor cu care avem inainte de toate o relatie doxologica. De aici izvoraste si interesul pentru studiul vietii lor si tot in aceasta isi au scopul aceste studii.

Pe scurt, proiectul a avut in vedere cateva elemente-forta izvorate din necesitati teologice si practice:

• centralitatea martyrionului (rotonda) in cadrul intregului complex. Martyrionul respecta canonul arhitectonic al bisericilor mucenicesti: forma rotunda, octogonala sau hexagonala, cu absida pentru altar care sa aiba dedesubt o zona in care se fie asezate moastele care sa poata fi cinstite de credinciosi si la care sa existe acces din biserica prin doua randuri de scari laterale. Asumarea traditiei vechilor martyrioane face legatura peste timp intre mucenicii perioadei primare a Bisericii si cei ai vremurilor din urma, aratandu-i pe acestia cu nimic mai prejos decat primii. Pana la mult asteptata proslavire oficiala a noilor mucenici, sub altar poate fi plasat un cenotaf simbolic, in care pot fi asezate ulterior osemintele adeverite ca moaste;
• o biserica martyrion nu poate fi ridicata decat pe un loc sfant, mai precis pe mormintele martirilor sau pe locul muceniciei lor. Din acest motiv, conform Traditiei ortodoxe, aceasta biserica nu poate avea dedesubt, adica la subsol, nimic altceva decat un loc in care, ca intr-un mormant comun (asa cum se si afla ele inmormantate in Rapa Robilor), sa fie asezate moastele deasupra carora, in biserica, se slujeste Dumnezeiasca Liturghie. Nimic nu trebuie sa se interpuna intre acel loc sfant si insusi corpul bisericii;
• stilul arhitectural, traditional ortodox, se impune din insasi vechimea canonului legat de martyrioane. In consecinta, ca in intreg demersul nostru, ne-am aplecat cu atentie asupra intelegerii traditiei patristice. Dupa iesirea din persecutia primelor veacuri au inceput sa se construiasca doua tipuri de biserici: cele de parohie (adica cele impuse de existenta unei comunitati crestine) si cele martirice. Martyrioanele au fost construite doar intre secolele IV si VII d. Hr. Intrucat in zilele noastre situatia este foarte asemanatoare cu cea de la inceputul secolului IV – cand intreaga crestinatate iesise din multi ani de persecutii -, ne-am raportat in chip firesc la modul in care Parintii Bisericii au tratat arhitectura bisericeasca (tipologia arhitecturala). Si pentru ca perioada de aur a arhitecturii ortodoxe este cea a Sfantului Imparat Justinian cel Mare, ne-am aplecat asupra unor biserici cu martyrion din acea vreme (precum Sfintii Serghie si Vah din Constantinopol, San Vitale din Ravenna si altele)[3];
• intrucat martyrioanele sunt biserici prin excelenta de plan central, altarul sa vina cat mai aproape de zona centrala octogonala (cifra 8 are simbolism eshatologic) format din stalpii de sustinere care, trecand de balcoane, se urca pana in cupola larga, simbolizand Cerul ca un urias baldachin ridicat deasupra mormantului mucenicilor pe care se va sluji Sfanta Liturghie. Toate aceste elemente sunt specifice monumentelor funerare antice ale martyrioanelor. In plus, circulatia credinciosilor spre usile diaconesti ale altarului sau spre subsolul de sub altar sa fie rezolvata intr-un mod foarte practic, care descongestioneaza zona centrala, facilitand miscarile liturgice, anume prin deambulatoriile formate in zona marginala, exterioara octogonului central al martyrionului. Aceasta rezolvare este, si ea, inspirata tot din arta bisericeasca veche;
• trapeza sa fie asezata fata in fata cu iesirea din biserica martyrion, pe axa Rasarit-Apus, ca o prelungire agapica a mesei euharistice. In manastiri trapeza este ca o a doua biserica, fiind loc de comuniune in Hristos, rugaciune, agapa, ascultare a citirilor din cuvintele Sfintilor Parinti. Trapeza este impodobita, ca si biserica, cu fresce reprezentand sfinti si momente din vietile lor;
• in legatura cu martyrionul si cu trapeza sa fie zona de locuire monastica avvaton, adica o zona din manastire dedicata exclusiv monahilor, inaccesibila pelerinilor sau vizitatorilor. Acesta se dezvolta ca o latura de nord a unui atrium urias al martyrionului, atrium in componenta caruia intra si trapeza si zona de intrare si care cuprinde si un aghiasmatar sau fantana cu apa. Zona avvaton asigura o anumita intimitate si liniste atat de necesara monahilor aflati intr-o zona oraseneasca si va avea acces direct la martyrion printr-un pasaj. Ea va fi formata din paraclis de iarna, doua randuri de chilii cu utilitatile necesare, apartament arhieresc, o mica biblioteca monastica, etc;
• rezolvarea in terase a proiectului, deoarece terenul se afla intr-o panta destul de accentuata. Partea superioara va fi ocupata de turnul-clopotnita care domina vizual si sonor blocurile si valea. Apoi zona monastica, dupa care, mai jos, pe platforma de mijloc, principala, se va afla biserica (se subliniaza si pe verticala centralitatea martyrionului) iar la nivelul de jos, muzeul cu Centrul de Studii Martirologice;
• zona de nord (aflata in panta accentuata), care da spre primele blocuri ale orasului, sa fie amenajata ca zona-tampon, cu vegetatie: copaci inalti – mai ales in zona de margine -, apoi o alee ce serpuieste intre intrarea pietonala de sus si rotonda martyrionului, alee amenajata cu popasuri de belvedere, bancute, gardulet de piatra si umbrare cu vita de vie – simbolul lui Hristos si al muceniciei;
• accesul auto si pietonal principal atat pentru Manastire cat si pentru Centru va fi dinspre strada de jos;
• sa existe accesibilitate spre martyrion dinspre zona muzeului si a centrului de studii martirologice. Accesibilitatea se face pe la suprafata, dar si printr-un culoar subteran (care poate avea iluminare naturala din tavanul deschis pe alocuri) care sa aduca aminte de catacombele perioadei crestinismului primar. Acest culoar, amenajat ca osuar (oasele nu pot sta in muzeu, ci intr-un spatiu dedicat anume) in care vor fi asezate ramasitele pamantesti gasite in Rapa Robilor, face legatura concreta intre subsolul muzeului – amenajat ca o zarca, deci imitand conditiile de inchisoare grea comunista, izolator etc ‑, si zona de sub altar in care se afla numai acele ramasite care manifesta semne ale sfinteniei: miros frumos, izvorasc mir, aduc tamaduiri. Pelerinii sau vizitatorii vor putea incepe parcursul initierii lor fie dinspre biserica martyrion, coborand sub altar la mormantul mucenicilor (unde se pot inchina), trecand prin culoarul-osuar si ajungand la muzeu, fie invers, parcurgand un drum initiatic ce incepe din muzeu cu prezentarea patimirii lor si culminand cu proslavirea lor ca sfinti mucenici asezati la baza martyrionului;
• o atentie deosebita am dat si conceperii si proiectarii Centrului de Studii Martirologice. In primul rand va exista un muzeu vizitabil de un mare numar de oameni (cu o intrare separata) si care va organiza expozitii permanente ce vor populariza rezultatele si productiile Centrului de Studii. Centrul va fi dotat cu o biblioteca cu sala de lectura (incapatoare, izolata fonic de zona muzeului si luminata natural printr-un sistem special de geamuri), videoteca si fonoteca (pentru stocarea si accesarea marturiilor inregistrate; acest gen de marturii vii sunt foarte importante pentru intelegerea epocii, a realitatilor inchisorilor comuniste, a participantilor la evenimente – martiri, marturisitori, supravietuitori, tortionari -, dar ajuta si la un tip de muzeificare foarte modern, prin care cercetatorul sau simplul vizitator poate relationa mai direct si surprinde mai usor, spontan realitatile invocate prin faptul ca se adreseaza mai multor simturi) dotate cu sala de lectura audio si video (de asemenea, izolata fonic si dispunand de separeuri si penumbra necesara), sala de prelucrare audio-video (pentru cercetatorii si expertii care vor putea realiza documentare ce vor putea fi folosite in cadrul Centrului si al muzeului, dar vor putea fi puse si in vanzare sau folosite alte modalitati de difuzare, in scopul popularizarii), sala de proiectii si conferinte (se vor organiza prezentari, proiectii, dar mai ales conferinte locale si internationale; utilarea salii va fi in consecinta). Am gandit aceste spatii in conformitate cu cele mai noi tehnici si metode folosite in biblioteconomie si muzeistica, in urma vizitarii si cercetarii bibliotecilor celebre din strainatate si a muzeelor premiate international;
• de asemenea, legat de Centrul de Studii, sa existe un corp de locuit (dotat cu utilitatile necesare), cu cateva camere pentru cercetatorii ce vor ramane acolo pentru o anumita perioada. Acest corp de locuit are acces direct, printr-un culoar, la zona Centrului de Studii. Masa va putea fi luata intr-o sala speciala, aflata intr-un corp comun cu trapeza monastica si bucataria;
• parcarea va fi asezata in zona opusa celei monastice (deci in fata muzeului), pentru a se asigura o liniste mai mare in biserica si in avvaton-ul calugarilor.

Am intocmit acest text de prezentare intrucat am inteles faptul ca opinia publica nu a avut acces pana acum la planurile mai detaliate si la explicarile necesare.

Astazi, 2 August 2009, la praznuirea Sfantului Imparat Justinian

extras din revista Atitudini, nr. 7, autori: Arhitect drd. Nicolae Tulban, prof. drd. Marian Maricaru

---

[1] arhitectul Nicolae TULBAN este specializat in arhitectura bisericeasca, urmand un doctorat la Universitatea de Arhitectura si Urbanism «Ion Mincu» din Bucuresti si publicand diverse articole si studii pe aceasta tema; nu este la primul sau proiect bisericesc, lui datorandu-i-se, intre altele, si reabilitarea chiliei romanesti de la Kapsala, Sfantul Munte; Marian MARICARU, teolog specializat in arhitectura bisericeasca (a absolvit un masterat in Spatiul Sacru la Universitatea de Arhitectura si Urbanism «Ion Mincu» din Bucuresti, a publicat diverse articole si studii tematice si are in pregatire un doctorat pe aceasta tema la Facultatea de Teologie din Tesalonic, Grecia), este urmasul unuia dintre cei care au fost intemnitati la Aiud; echipa pe care o formam are in momentul de fata in lucru proiecte si in ale parti ale tarii (comandate mai ales dupa ce unii preoti si episcopi au vazut si apreciat proiectului de la Aiud)

[2] cateva exemple din vechime ar fi mediile monastice ale Antiohiei, Alexandriei sau ale Tarii Sfinte (Sf. Sava, Sinai), iar mai apoi cele din capitala Imperiului Bizantin (in mod special man. Studion) si Sfantul Munte Athos (a se vedea si controversa isihasta in care erau implicati ierarhi, monahi si laici carturari de mare cultura, dar mai ales de autentica traire duhovniceasca) care au nascut pe marii Parinti ai Bisericii. La noi, in vremurile din urma, este de mentionat exemplul manastirii Neamt si al miscarii paisiene.

[3] Ca si in cazul altor biserici din epoca noastra, alegerea stilului reprezinta o provocare. Cu atat mai mult in cazul bisericilor de importanta majora, in care fiecare zona romaneasca si-ar dori sa se regaseasca prin stilul ei local. Acest lucru este, in realitate, imposibil intrucat este imposibila impacarea diferitelor stiluri regionale, eterogene, dezvoltate pe teritoriul actual al tarii noastre in evul mediu tarziu si sub influente straine. S-a gasit o solutie ce decurge firesc din arhitectura primului mileniu, specifica vechilor martyrioane, construite si la noi, ca peste tot, in acele vremuri, in zona Dobrogei si nu numai (dar ruinate de vremuri). La acest stil vor fi adaugate, pe cat posibil, elemente decorative specifice mileniului al doilea (stilul brancovenesc, moldovenesc etc.). Intrucat neamul nostru romanesc si martirii si marturisitorii sai ortodocsi pe care ii cinstim, nu au fost numai din zonele teritoriului actual al Romaniei, ci si din Basarabia, Bucovina, nord-vestul cedat (spre muntii Tatra), si de la Sud de Dunare (nu putini erau vlahi din Macedonia, Pind, Epir, Serbia, Cadrilater care se simteau la fel de romani, pentru ca si erau, dupa sange si traditii), am considerat ca singurul stil cu adevarat reprezentativ tuturor si care atesta tocmai unitatea, geniul intre popoare si vechimea noastra ca neam bimilenar este unul inspirat din cel in care au construit martyrioane si maretii nostri stramosi traco-latini (Sfintii Imparati si mari ctitori Constantin cel Mare si Justinian cel Mare) care au infiintat Imperiul Romeu crestin, numit atunci Romania. Istoricii il numesc astazi, conventional, Bizant, si arata ca a fost continuat pana in modernitate de „Bizantul dupa Bizant” (dupa celebra expresie a lui N. Iorga) din statele vlahe, latin-ortodoxe, Ungrovlahia si Moldovlahia. Utilizarea acestui stil in Aiudul Transilvaniei nu este decat inca o confirmare a continuitatii si vechimii neamului nostru aici. Sa nu uitam ca la Alba-Iulia, locul Marii Uniri, sub ceea ce mai tarziu a devenit catedrala romano-catolica, sapaturile arheologice au descoperit tot o rotonda bizantina datand din secolul IX!

Arhitect drd. Nicolae Tulban, prof. drd. Marian Maricaru

Dan Puric se “jertfeste”

6 June 2009 61 Comments

UPDATE: Parintele Justin: Tortionarii isi vor vedea “dreptatea” lor, cand vor ajunge in fata mucenicilor si a martirilor

Deja ne este lehamite de acest subiect, insa ne-am gandit la cei care ar putea da crezare unor bloguri ce scriu in totala necunostiinta de cauza.

“Ce-o mai fi si asta?” : Dan Puric se retrage din proiectul “Memorialul Aiud” Oare o fi adevarat? Daca da, atunci foarte bine! Ne gandim daca nu cumva acestea au fost gandurile sale de la bun inceput, adica sa monopolizeze proiectul ca mai apoi sa-l lase de izbeliste. Altfel, de ce nu ar fi mers in sfat cu parintele Justin? Cert este ca pe langa impotrivirea noastra fata de atitudinile sale sfidatoare si irascibile, Sfintii de la Aiud nu au lasat sa se faca ce nu trebuie la Aiud si mai ales de catre cine nu trebuie. Mai bine din banul vaduvei sa fie stranse aceste fonduri, incat acea manastire sa aiba si durabilitate si sa fie cu adevarat loc de pelerinaj pentru intreg neamul. Daca e doar un zvon, atunci viclenia e si mai mare.

Inca o data dezmintim toate zvonurile unor “datatori cu parerea”, cum ca parintele Justin ar fi stiut de sfintirea de la Aiud sau ca parintele Justin este “in stransa legatura” cu Dan Puric. Nimic mai fals. D-l Puric nu a mai dat pe la Petru Voda de mai bine de jumatate de an. Nici macar la telefon nu s-a auzit cu parintele Justin. Sa mearga fiecare si sa afle singur aceste lucruri, chiar din gura parintelui.

Apoi, va invit sa observati clar atitudinea fata de problemele reale cu care ne confruntam, a celor ce ii iau apararea lui Dan Puric, cat si cea a actorului in cauza. L-ati vazut pe Dan Puric sa vorbeasca despre cipuri? Oare este o problema asa de neinsemnata? Este cea mai mare confruntare a Ortodoxiei sau nu? Apoi ceilalti “apologeti”, for-uri si alte organizatii  ortodoxe filantropice(ce ne duc mai mult spre catolicizare, decat spre o misiune marturisitoare) au facut la inceput un pic de “valva”, apoi au inghitit “somniferele” patriarhiei si au abandonat orice lupta. Invidia este la mijloc, caci nu vor sa se alature de fratii lor ce sunt pe baricade, decat daca initiativa le apartine. Un fel de “prikoke“, ce-si mananca linistiti “sfeclisoara” lor si nu-i mai intereseaza ca vine “junghierea”.

Acest scandal mizerabil credem ca a avut rolul de a compromite lucrarea de la Aiud si sa ne dezbine in lupta impotriva cipurilor. Pentru ca aceste doua lucruri sunt in mare legatura. Sfintii ce au biruit fiara comunista sunt cei care ne pot ajuta cu rugaciunile lor catre Domnul, ca sa rezistam si noi in aceste vremuri, tot de dictatura. Iar o biserica  in amintirea lor, construita din jertfa neamului romanesc ar fi ofranda in schimbul acestui ajutor mantuitor. Iata de ce dusmanii vor sa compromita aceasta lucrare si mai mult sa blocheze realizarea ei.

Credem ca in privinta manastirii de la Aiud, parintele Justin are primul cuvant de spus si noi trebuie sa-i fim alaturi. Cum si manastirea Petru Voda s-a construit cu ajutorul oamenilor, ce au pus fiecare cate-o caramida, asa ar trebui sa transformam si noi lacrimile izvorate din amarul acestor vremuri in caramizi ale nadejdii in mila Sfintilor de la Aiud.

Pentru rugaciunile lor, faca-se voia Tatalui Ceresc si nu a oamenilor. Amin.

Înălţarea Domnului la Aiud. Ne cheamă mucenicii din închisori : de la eroism la sfinţenie

27 May 2009 19 Comments