®Acta Diurna™

®registrul vieții românești™

Sfîntul Arsenie din Paros, Făcătorul de Minuni (1800-1877) – zi de prăznuire, 31 ianuarie. Adăugăm și minunea Sfîntului cu fetița grecoaică din Belgia, înviată la 24 de ore după deces, minune petrecută în 2018.

31 ianuarie

Sfântul Cuvios Arsenie Sergiu Sergiadis, in lume Athanasie, s-a născut din părinţi evlavioşi în orasul grecesc Ioannina, în anul 1800.

Foarte de timpuriu a ramas orfan de ambii parinti. La vârsta de 9 ani, a plecat în Kidonies, Asia Mică, unde, sub îndrumarea directorului şcolii, Arhimandritul Grigorie -un bărbat virtuos şi învăţat- s-a înscris la şcoală.

A studiat la această şcoală timp de 5 ani. În timpul ultimilor ani de studiu, l-a cunoscut pe vestitul bătrân Daniel. L-a urmat pe acesta în Sfântul Munte, unde a fost tuns monah cu numele de Arsenie. În timpul celor şase ani  de vieţuire în muntele Athos s-a dovedit a fi un monah exemplu. Urmându-l pe bătrânul Daniel, a plecat la Sfânta Mânăstire Pendelis şi apoi in Paros, la manastirile Logovardas şi Sfântul Antonie Marpisis. Mai târziu a plecat  in insulele Sikino si Folegandro. Aici a fost hirotonit diacon, apoi numit profesor de limba greacă, contribuind mult la ridicarea standardelor spirituale, etice, sociale şi naţionale ale poporului. A rămas în Folegandros câţiva ani, slujind neobosit în lucrarea misionară.

După moartea bătrânului Daniel, în ciuda opoziţiei celor din Folegandrandos, a plecat, cu intenţia să se reîntoarcă la Sfântul Munte. Insa, în vreme ce trecea prin Paros, la mânăstirea Sfântul Gheorghe l-a cunoscut  pe Arhimandritul  Ilie Georgidis, originar din Epiors, predicator in insulele Kiklade, un om virtuos si intelept. Acest bătrân, luminat de Dumnezeu, l-a îndemnat pe Arsenie să nu meargă in Athos, ci să rămână în insula Paros, ceea ce a şi făcut. Şi acolo, la Mânăstirea Sf. Gheorghe,a sporit in lupta duhovniceasca. Viaţa sa, era una cu totul ascetică. Se ruga neîncetat şi citea cuvântul dumnezeiesc zi şi noapte. Rareori mânca  şi dormea,  numai cât să-şi întreţină viaţa. A trăit ca un înger pământesc. Părinţii, văzându-i răbdarea, smerenia, blândeţea, evlavia şi sfinţenia, au propus ca el să fie hirotonit preot. Desi avea binecuvantare pentru hirotonie, din smerenie si intelegand importanta acesteia, a refuzat!  Cu toate acestea, dupa mai multe insistente ca si dupa interventia Mitropolitului Daniel din insulele Kiklade, a acceptat, dând un exemplu netrecător de supunere şi de sfintenie. A cinstit schima monahala si preotimea asa cum putini au facut-o. Din acest motiv, mulţimi de credincioşi din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării veneau la el să se despovăreze de păcate şi de probleme, să-i audă învăţătura şi să primească binecuvântare, fiind astfel renascuti sufleteste.

Reputatia sa ca sfant a fost recunoscuta de credinciosi inca de cand el era in aceasta viata. După moartea bătrânului Ilie, el a fost ales stareţ al mânăstirii Sf. Gheorghe. Deoarece mulţimi de credincioşi îl căutau zilnic, a trebuit să se retragă din activităţile administrative si s-a dedicat  lucrarii duhovnicesti. În acelaşi timp s-a îngrijit deopotrivă de nevoile spirituale şi liturgice ale călugărilor  de la mânăstirea lui Hristos din pădurea din Paros.

Privegherile, nevointele, postirile, ascetismul aspru, i-au afectat sanatatea. Si-a prevazut sfarsitul, adunandu-i pe calugari in jurul sau, si le a dat ultimele sfaturi. Pe 30 ianuarie 1877 după  dumnezeiasca Liturghie, le-a spus: ’’ Aceasta, copiii mei, a fost ultima Liturghie pe care am slujit-o.’’ La 31 ianuarie, dupa o viata ca o jertfa vie inchinata Dumnezeului Treimic si lasand o mostenire spirituala bogata, si-a dat sufletul Celui Preainalt, pe Care L-a iubit, slujit şi slăvit din copilărie şi Căruia si-a inchinat viata. Ultimele Lui cuvinte au fost următoarele: ’’Doamne, predau în mâinile Tale  această turmă pe care mi-ai încredinţat-o. Mântuieşte-mă, Doamne, că  îndreptările Tale am căutat!’’

Moartea sa a fost plânsă de toţi oamenii din Paros, care şi-au luat bun rămas de la sfântul, protectorul şi călăuzitorul lor duhovnicesc. Sfintele sale moaste au fost aşezate afară timp de trei zile pentru ca toţi oamenii să le cinsteasca. Evlavia si recunostinta  oamenilor era de nedescris. Locuitorii din Paros l-au considerat pe Sfântul Arsenie Sfânt şi când era în viaţă, şi după moarte.

Datorită sfinţeniei sale, Sfântul Arsenie a primit de la Dumnezeu darul de a face minuni chiar din timpul vieţii. Minunile lui sunt numeroase, iar locuitorii din Paros şi din alte părţi le cunosc şi le povestesc. Astfel, în timpul unei perioade de secetă, asemeni profetului Ilie, el a deschis robinetele cerului şi a adus ploile de care era mare nevoie. De asemenea, el a transportat ulei în coşuri. Sfantul a vindecat si inca mai vindeca bolnavi, salveaza de pericole, alunga demoni rezolvă probleme de viaţă…

Traducere: Sfanta Manastire Pantocrator

https://a1.ro/news/extern/un-copil-mort-a-inviat-dupa-24-de-ore-sfantul-arsenie-la-indemnat-pe-doctor-ce-sa-faca-id859719.html?

Un copil mort a înviat după 24 de ore. Sfântul Arsenie /din Paros/ l-a îndemnat pe doctor ce să facă

 

Această întâmplare cutremurătoare care arată că „minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi” a fost relatată de Maica Arsenia, Egumena Mănăstirii Schimbării la Față a Mântuitorului din Insula Paros, mănăstirea unde s-a nevoit și este cinstit în chip deosebit Sfântul Arsenie.

Prezentăm și noi această minune, spre slava lui Dumnezeu, spre cinstirea Sfântului Arsenie, și spre folosul sufletelor noastre:

Chiar atunci, un doctor grec care lucra în acel spital, a primit vizita unui bătrân care se sprijinea în baston, și care i-a povestit de copila ce tocmai murise. Bătrânul l-a îndemnat pe doctor să-i facă masaj toracic și respirație gură la gură, deși trecuseră mai mult de 24 de ore de la moartea copilului, medicii făcând între timp și constatarea decesului. I-a spus că dacă îl va asculta, copilul va trăi.

Profund impresionat de cele auzite, doctorul a urmat întru totul sfaturile bătrânului, micuța Arsenia, spre slava lui Dumnezeu, revenind la viață! Când mama fetiței s-a întors la spital pentru pregătirile de înmormântare, a găsit-o în viață, așezată în pătuțul ei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Tema: Independent Publisher de Raam Dev.
%d blogeri au apreciat: