Septembrie 1996: Etajul 8 al unui bloc de pe malul lacului Leman de unde se putea vedea o panoramă superbă. În apartamentul Nicoletei Franck se aflau mai mulți români veniți în Elveția pentru a asista la nunta Principesei Margareta cu Radu Duda, care urma să aibă loc două zile mai târziu. Istorici, avocatul Casei Regale, Eleodor Focșăneanu, oameni apropiați Familiei Regale, jurnaliști, printre care Marius Ghilezan și subsemnatul. Nu era o atmosferă de veselie. Lunile dinaintea căsătoriei princiare agitaseră mult culisele Casei Regale.

Petre Mihai Băcanu , directorul cotidianului România Liberă, pro monarhist, avusese o convorbire telefonică dură cu secretara Casei Regale de la Versoix, 20 de kilometri de Geneva.   Băcanu dorea să îl convingă pe Rege să nu aprobe căsătoria Margaretei cu Radu Duda. Vă trimit dosarul lui, a țipat Băcanu la secretara Regelui, care nu dorea
ca șeful României Libere să vorbească  la telefon cu Majestarea Sa.

Un plic ar fi ajuns la Versoix, dar nimeni nu știe nici până azi ce documente compromițătoare despre Duda avea Băcanu. Nu a publicat niciodată acel dosar. Toată discuția din apartamentul Nicoletei Franck, una din puținele persoane care au stat alături de Rege peste 50 de ani, se ducea evident în jurul acestui subiect. Toți eram revoltați, unii îi spuseseră și Regelui, alţii doreau să îi spună.

Dar discuția mergea spre Principesa Margareta, cea văzută ca principalul vinovat. Regina Ana era văzută și ea o ca o parte a unui scenariu pe care mulți îl vedeau scris la București de către niște băieți cu ochii albaștri. Nicoleta Franck era una din persoanele apropiate de Regele Mihai. În 1945, Nicoleta și soțul său, Yves Franck, participaseră la manifestația din 8 noiembrie de la Palatul Regal din București pentru susținerea Regelui Mihai. Yves, corespondent pentru New York Times și Journal de Geneve a fost arestat și mai apoi expulzat din România, iar Nicoleta a fost reținută în țară până în noiembrie 1947. Yves și
Nicoleta au scris mai apoi articole în presa occidentală în care dezvăluiau atrocitățile regimului comunist. Nicoleta Franck este cunoscută mai ales prin cartea ei din 1977, La
Roumanie dans l’engrenage , Elsevier Sequoia, Paris/ Bruxelles, publicată în traducere la noi sub titlul O înfrîngere în victorie, Humanitas, 1992.

1997 : Imediat după nuntă, Radu a încercat și în timp a și reușit să controleze tot ce mișca în Casa Regală, inclusiv pe Rege. Mai întâi a copiat gesturile Regelui, mai apoi încerca discret să controleze acțiunile acestuia. Când nu reușea apela la Margareta și la soacra sa. Ajung apoi în fiecare an, la Geneva, interviul anual pe care îl făceam timp de mai mulți ani succesiv cu Regele. Ca de obicei mă văd în fiecare an cu oamenii din jurul Regelui. Nemulțumirea creștea: Radu vrea să controleze tot! La vremea aceea doar dorea…

SRI CUMPĂRĂ APARTAMENTUL LUI DUDA
2000 : SRI cumpără apartamentul din București al lui Radu Duda. Apartamentul deja era închiriat de un ofițer SRI. Nu a existat o licitație, ci o tranzacție directă realizată prin   Ion Tucă,   azi directorul Casei Regale, omul cheie al tuturor businesurilor realizate de Radu Duda. Tucă a fost șoferul Fundației Principesa Margareta. Azi e milionar. Apartamentul ar fi fost cumpărat de SRI după ce Ion Iliescu a fost reales președinte. Suma tranzacţiei e şi azi secretă.

NEGOCIERILE DIN ELVEȚIA ÎNTRE DUDA ȘI OAMENII LUI ILIESCU
2001 : Are loc celebra reconciliere între Regele Mihai și Ion Iliescu. Negocieri discrete au avut loc în mai multe rânduri la Versoix, canalul de comunicare fiind Radu Duda. Mai mulți reprezentanți ai lui Iliescu au fost trimiși la negocieri în Elveția:   Ioan Talpeș , la aceea
vreme șeful Departamentului de Securitate al Administrației Prezidențiale, fost șef al SIE, Mitropolitul Moldovei de la aceea dată, actualul Patriarh Daniel, dar și   Victor Opaschi,   consilier prezidențial al lui Ion Iliescu. I se promite Regelui o reședință la
București, Palatul Elisabeta, Castelul Săvărșin din județul Arad și restituirea altor proprietăți.

Regele și Guvernul Năstase   ajung la un acord pentru Castelul Peleş și imprejurimi.  Familia Regală urma să primească 30 de milioane de euro în schimbul renunţării la orice pretenţie pentru domeniul de la Sinaia, dar deși proiectul de lege a căzut în Parlament, restituirile s-au făcut în cele din urmă. Conform înțelegerii, Regele a trebuit să-și schimbe tonul față de regimul Iliescu-Năstase. „S-au schimbat multe lucruri în România, dar încă sunt o grămadă de oameni care au rămas cu aceleaşi mentalităţi, deşi partea superioară a administraţiei, chiar domnul Iliescu și primul ministru Adrian Năstase, observ că au schimbat lucrurile mai mult decât alţii”, declara Regele în 2001, într-un interviu acordat Silviei Constantinescu pentru revista Curierul Românesc din Suedia.
19 mai 2001 : Regele Mihai și Regina Ana sunt primiți la Palatul Cotroceni de Ion Iliescu și Adrian Năstase.
7 iunie 2001 – Regele Mihai îl invită pe Ion Iliescu la cină, la Palatul Elisabeta.
8 noiembrie 2001 – Iliescu și Regele Mihai petrec împreună de Sfinţii Mihail și Gavril, la Cotroceni, cu muzică clasică. Au dezbătut despre 23 august. Iliescu i-a vorbit cu „Sire”. Regele i-a răspuns cu „Excelenţa voastră”.
2002 : Regele Mihai începe un nou turneu pentru susţinerea intrării României în NATO. Îl însoţesc în calitate de jurnalist. Din partea MAE este trimis Mihnea Constantinescu ajuns între timp om cheie în Casa Regală.

COLONELUL DUDA
2002 : Incepe ascensiunea militara a prințului Radu,   actor de profesie. În 2002, premierul de atunci, Adrian Nastase, l-a numit reprezentant special al Guvernului României pentru   Integrare, Cooperare și Dezvoltare Durabilă.   În acelaș an, prințul a absolvit Colegiul Național de Apărare și a fost avansat de la gradul de locotenent-major
în rezervă la cel de capitan în rezervă. Prințul Radu Duda de Hohenzollern-Veringen a fost avansat în patru ani de patru ori, de la gradul de locotenent-major în rezervă la cel de colonel activ. Potrivit Legii privind statutul militarilor, ofițerii activi pot fi avansați la termen, adică după expirarea stagiului de cinci ani, înainte de termen, pentru merite deosebite, dar numai după ce a expirat macar jumatate din perioada de stagiu, și la excepțional. În schimb, ofițerii în rezervă pot fi înaintați în grad doar la termen
și la excepțional.

DISPAR TOŢI OAMENII REGELUI
2003 : Începe epurarea masivă a apropiaţilor Regelui. Direct, discret, dispar rând pe rând toţi oamenii Regelui Mihai din ultimul deceniu.

REGELE, AGENT ELECTORAL PENTRU ADRIAN NĂSTASE
15 decembrie 2003: Regele Mihai a urcat pe scena unei gale mondene pentru a-i înmâna lui Adrian Năstase premiul „Omul anului”, acordat de revista VIP. „Am fost extrem de surprins că a acceptat acest lucru şi mi-a făcut o imensă plăcere. Cred că era un mod de a spune public că relaţiile între monarhie şi republică se normalizaseră”, spunea Adrian
Năstase.

DJUVARA: ILIESCU L-A CUMPĂRAT PE REGE PRIN DUDA
Într-un interviu acordat ziarului „Adevărul” în 2012, Neagu Djuvara povestea: „Pe la începutul anilor 2000, m-am aflat în audienţă la Rege. Am avut curajul, pentru că eu sunt îndrăzneţ în chestiile astea, şi i-am spus: „Majestate, daţi-mi voie să vă spun că n-ar trebui să fiţi mereu văzut în prezenţa lui Ion Iliescu, pe care eu îl consider vinovat de crime și care va trebui, o dată și o dată, să fie judecat şi nu se cuvine ca…”.
Regele mi-a tăiat cuvântul: „Da, dar uite că domnul Emil Constantinescu mi-a făgăduit o grămadă de lucruri şi nu s-a ţinut de cuvânt, pe când Ion Iliescu îmi restituie”. Carevasăzică,   Ion Iliescu a avut dibăcia, prin intermediul lui Duda, să-l „cumpere”   pe Rege. I-a restituit Săvârşinul, pe urmă a pregătit restituirea Palatului Peleş. Asta e părerea mea, Regele Mihai ar fi trebuit să rămână sărac şi curat. Ion Iliescu i-a restituit lucruri care, într-adevăr, sunt ale lui, dar trebuia să le accepte mai târziu, și nu de la acest om.”

DUDA, ATACUL FINAL
2005: Tensiunile din interiorul Casei se acutizează. Radu Duda vrea să controleze Secretariatul Regelui, care în continuare funcționa la Versoix. În scurt timp, acesta se va muta la Aubonne. Constanţa Iorga era şi atunci şi acum secretara Regelui. Răceala dintre Constanța Iorga, secretara regală și Principele Radu devenea evidentă.

UN SECURIST ÎN CASA REGALĂ
2006 : Nicoleta Franck a scris în revista Căminul Românesc, care apărea la Geneva, articolul „ Un securist în Casa Regală” . Este foarte clar ca a fost trimis de Securitatea comunistă să compromită Casa Regală. Un securist a intrat în Casa Regală. De ce? Pentru că acești comuniști au știut întotdeauna să se infiltreze, ca să descopere și să speculeze slăbiciunile oamenilor, ca să îi poată controla, scria Franck despre
Radu Duda, pe care îl califica ca „ Tovarășul Principe”. „Este foarte bine cunoscut faptul că   Iliescu a fost un bun prieten al răposatului doctor Duda. Prietenia cu Ion Iliescu a fost atât de consolidată în anii în care acesta din urmă a fost secretarul Comitetului de partid și presedintele Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului Iași, în anii 1979-1980, încât   medicul devenise adjunctul său și îl înlocuia” . (…) În ultima vreme, principesa Margareta apare la televiziune din ce în ce mai rar, în schimb, soțul său, din ce în ce mai des”, spunea omul care a stat lângă Rege timp de peste 50 de ani.
Despre misiunea principelui ca reprezentant special al guvernului, Franck afirma: „S-a putut afla că, având mari responsabilități, și-a organizat un birou cu patru secretari și nu mai vorbește adesea numai în numele său și al soției sale, ci chiar al Familiei Regale!”

DUDA PUNE MÂNA PE SECRETARIATUL REGELUI
2007 :  Radu reusește să o convingă pe secretara Regelui, Constanța Iorga, să cedeze și să îi predea controlul în schimbul rămânerii la Secretariat. Din acel moment nici o audiență la Rege nu a mai putut fi solicitată prin Secretariatul său,   ci doar prin cabinetul Principelui Radu. Constanța Iorga a lucrat înainte de 1989 în întreprinderile de comerț exterior despre care presa a scris că erau controlate de CIE, spionajul extern,
denumit după 1990 SIE.

SIMINA MEZINCESCU, DUDA ȘI SECURITATEA
2008 : Ultimul om din Garda veche a Regelui Mihai I este scos din scenă fără nici o explicație publică. Este vorba de Simina Mezincescu, șefa protocolului regal. Scena șoptită pe culoarele Palatului a sunat cam așa: Principele Radu a chemat-o și i-ar fi comunicat că Regele ar fi primit dosarul său de   informator la Securitate   și că ar fi șantajat cu publicarea acestuia dacă Simina Mezincescu nu dispare din scenă. Lucru
care s-a întâmplat. Directorul Casei, Ion Tucă, şcolit la SRI, omul lui Radu, preia controlul total și administrativ.
2008 : Nicolae vine la Bucureşti. Este retrimis în Anglia după câteva zile.
2009 : Principele Radu candidează la Președinție în ciuda opoziției Regelui.
Din 2010, Regele are din ce în ce mai puține prezențe publice. Foarte puțini au mai putut să îl vadă de atunci și doar în prezența Principesei Margareta care sabota orice discuție.   De 2 ani de zile, nici vechii săi consilieri nu au mai fost primiți la Aubonne deoarece totul este controlat de Radu Duda.
August 2015 :  Principele Nicolae este exclus din Familia Regală. Cu un an înainte fusese eliminat și vărul său primar, Mihai.   Ambii nepoţi ai Regelui sunt în afara succesiunii. Radu Duda rămâne singur la butoane.
Jocul s-a sfârşit!
Septembrie 2015: Principesa Margareta a înregistrat în TVR mesajul
video care va fi difuzat la moartea Regelui.   Tatăl său era inca în viaţă…

***

În continuare reproducem integral un articol pe aceeași temă, conținînd interesante date suplimentare, de la blogul profesoara47.blogspot.com

Interviuri si lucruri deosebite cu si despre oameni celebri

sâmbătă, 9 decembrie 2017

Tovarasul Principe Radu Duda

Casa Regală este zguduită de un scandal fără precedent. Problemele au apărut după ce jurnaliștiiRoxana Iordache și Marius Ghilezan au declarat că Relege Mihai ar fi prizonierul unor structuri.


Mai mult, Roxana Iordache, care a fost membru al Consiliului Regal, susține că Regele ar fi izolat şi că mesajele semnate de acesta şi transmise de Casa Regală nu i-ar aparţine, subliniind faptul că actul de excludere din Familia Regală a Principelui Nicolae nu ar fi semnat de acesta.


“Am o rugăminte, nu mai preluaţi mesaje semnate de Regele Mihai, sunt false. Regele e izolat, nici ordinul de retragere a titlului Prinţului Nicolae nu l-a semnat. Mizeria de lucrătură contra nepotului regal, Nicolae Mihai, virtual Rege Mihai al II-lea, a fost atât de perversă. Adică voi vă imaginaţi că Regele Mihai îşi executa nepotul fără ca măcar să-l cheme şi să asculte ce are de spus?”, a mai notat aceasta. “, a notat pe Facebook jurnalista.

Avocatul Regelui Mihai reacţionează şi spune că Majestatea Sa este indignat de acuzaţiile care pun la îndoială capacităţile sale şi că are de gând să o dea în judecată pe ziaristă. 

Au curs şi reacţiile din partea colegilor de breaslă ai Roxanei Iordache. Andrei Bădin, care timp de peste un deceniu a fost singurul jurnalist acreditat la Casa Regală, a precizat că scandalul la care s-a ajuns acum public își are originea în anii 1992-1994 și a culminat cu intrarea în Familia Regală a lui Radu Duda.

“Ce se vede acum public este rezultatul disensiunilor din Casa Regală începute cândva prin 1992 atunci când Principesa Margareta a intrat în dispută cu Corneliu Coposu, liderul PNȚCD, unul din marii susținători ai monarhiei. Principesa dorea o colaborare, coabitare, cu regimul Iliescu, Corneliu Coposu se opunea. De atunci au avut loc contacte discrete între Principesă și trimiși de la București, iar intrarea în Familia Regală a lui Radu Duda și mai apoi negocierile din Elveția cu regimul Iliescu au alungat mulți din monarhiștii vechi. Între timp Radu Duda și-a consolidat Puterea în Casa Regală și practic acum el e cel care o conduce, Regele nu mai are absolut nici o putere”, a susținut Bădin. 

Totodată, Bădin afirmă că Principesa Margareta a înregistrat în TVR mesajul video care urmează să fie prezentat la moartea Regelui Mihai.

Făcând o cronologie a evenimntelor din Casa Regală, jurnalistul amintește de nunta Principesei Margareta cu Radu Duda, din luna septembrie 1996. 

Cu două zile înainte de marele eveniment, atmosfera nu era deloc veselă, spune Andrei Bădin, în calitate de invitat la nunta regală. 

Petre Mihai Băcanu, directorul cotidianului România Liberă, pro monarhist, încercase să-l convingă pe Rege să nu aprobe căsătoria Margaretei cu Radu Duda, după ce descoperise că acesta avea un dosar „stufos”.

Nicoleta Franck, cea care i-a stat lângă Rege mai bine de 50 de ani, și soțul acesteia, corespondentul New York Times și Journal de Geneve, au fost prigoniți de autoritățile române după ce au participat la manifestația din 8 noiembrie de la Palatul Regal din București pentru susținerea Regelui Mihai. Yves a fost arestat și mai apoi expulzat din România, iar Nicoleta a fost reținută în țară până în noiembrie 1947. 

Scăpați de regimul comunist, aceștia s-au retras la Geneva și au scris numeroase articole în care dezvăluiau atrocitățile regimului comunist. 

Imediat după nuntă, Radu și-a făcut simțită prezența tot mai acut la Casa Regală.

„Mai întâi a copiat gesturile Regelui, mai apoi încerca discret să controleze acțiunile acestuia. Când nu reușea apela la Margareta și la soacra sa”. 

Anii au trecut, regimul comunist a picat, iar Familia Regală a revenit în România. 

În anii 2000, Radu Duda făcea afaceri imobiliare cu Serviciul Român de Informații. Mai exact, SRI a cumărat apartamentul acestuia, după ce fusese ani la rândul dat spre închiriere unui ofițer de securitate. 

Totul se desfășura prin Ion Tucă, susține Bădin. Omul cheie al tuturor business.urilor realizate de Radu Duda este astăzi directorul Casei Regale. 

“Tucă a fost șoferul Fundației Principesa Margareta. Azi e milionar”. 

Un an mai târziu, în 2001, are loc celebra reconciliere între Regele Mihai și Ion Iliescu. Negocierile s-au purtat discret și au fost instrumentate de Radu Duda.

Un an mai târziu, în 2001, are loc celebra reconciliere între Regele Mihai și Ion Iliescu. Negocierile s-au purtat discret și au fost instrumentate de Radu Duda. 

“Mai mulți reprezentanți ai lui Iliescu au fost trimiți la negocieri în Elveția: Ioan Talpeș, la aceea vreme șeful Departamentului de Securitate al Administrației Prezidențiale, fost șef al SIE.  Mitropolitul Moldovei de la aceea dată, actualul Patriarh Daniel, dar și Victor Opaschi, consilier prezidențial al lui Ion Iliescu”, susține Bădin. 

Regele şi Guvernul condus de Adrian Năstase ajung la un acord. Familia Regală urma să primească mai multe proprietăți în schimbul unei atitudini “prietenoase” față de regimul Iliescu. 

În urma înțelegerii, la data de 19 mai 2001, Regele Mihai și Regina Ana sunt primiți la Cotroceni de Iliescu și Năstase, iar pe 7 iunie, Regele îl invită pe Iliescu la Palatul Elisabeta.

În 2002, Regele Mihai se implică în susținerea aderării României la NATO. Alături de el se afla, din partea MAE, Mihnea Constantinescu, ajuns și el un personaj cheie la Casa Regală.

În același an, Radu Duda, actor de profesie, își descoperă vocația militară. A absolvit Colegiul Național de Apărare și a fost avansat de la gradul de locotenent-major în rezervă la cel de căpitan în rezervă. Totodată, acesta este numit de Adrian Năstase reprezentant special al Guvernului României pentru Integrare, Cooperare și Dezvoltare Durabilă. 

Prințul Radu Duda de Hohenzollern-Veringen a fost avansat în patru ani de patru ori, de la gradul de locotenent-major în rezervă la cel de colonel activ. Potrivit legii, acest lucru este posibil în situații excepționale. Și nu a fost cazul lui Radu Duda, sesizează Andrei Bădin. 

Încă din 2003, interpușii încep să-i îndepărteze pe apropiații Regelui. Istoricul Neagu Djuvara afirma în 2012 că Iliescu  l-a cumpărat pe Rege prin Radu Duda. 

Doi ani mai târziu, tensiunile din interiorul Casei se acutizează. Radu Duda vrea să controleze Secretariatul Regelui, care în continuare funcționa la Versoix, Elveția. În scurt timp, acesta se va muta la Aubonne. Constanţa Iorga era şi atunci şi acum secretara Regelui. 

“Este foarte clar că a fost trimis de Securitatea comunistă să compromită Casa Regală. Un securist a intrat în Casa Regală. De ce? Pentru ca acești comuniști au știut întotdeauna să se infiltreze, ca să descopere și să speculeze slăbiciunile oamenilor, ca să îi poată controla, scria Nicoleta Franck, cea care a stat peste 50 de ani lângă Regele Mihai, în 2006, despre Radu Duda, pe care îl califica ca “Tovarășul Principe”.

În 2007, după insitențe asidue, Duda o convinge pe secretara Regelui, Constanța Iorga, să îi predea controlul. 

“Din acel moment nici o audiență la Rege nu a mai putut fi solicitată prin Secretariatul său, ci doar prin cabinetul Principelui Radu”, precizează Andrei Bădin, care amintește că și Constanța Iorga a lucrat înainte de 1989 în intreprinderile de comerț exterior despre care presa a scris că erau controlate de CIE, spionajul extern, denumit după 1990 SIE. 

În 2008 este înlăturat și ultimul om din garda veche a Regelui. Este vorba de Simina Mezincescu, șefa protocolului regal, căreia Principele Radu i-ar comunicat că Mihai I a primit dosarul său de informator la Securitate, iar dacă nu dispare din scenă îl face public. 

Astfel, directorul Casei, Ion Tucă, şcolit la SRI,omul lui Radu, preia controlul total şi administrativ. În același an, Nicolae, controversatul nepot al Regelui, este trimis la în Marea Britanie la studii. În 2009, Radu Duda se vrea președinte și participă la alegeri în ciuda opoziției Regelui Mihai. 

Începând din 2010, Regele are tot mai puține ieșiri publice și doar în prezența Principesei Margareta. 

Scandalul anului la Casa Regală îl are în prim plan pe Principele Nicolae. Anul acesta, el a fost exclus din Familie fără prea multe explicații. 

Cu un an înainte, și fratele său , Mihai, fusese exclus din Familia Regală. 

Astfel, “Radu Duda rămâne singur la butoane. Jocul s-a sfârşit!”, conchide jurnalistul. 

Radu Duda spunea intr-un interviu din 2012 ca sursa relelor si a inapoierii Romaniei post-comuniste este democratia occidentala. Nu Iliescu, nu PSD (continuatorii Partidului Comunist Roman), nici macar Antonescu, aliatul lor, nici securistul Voiculescu. Nu lipsa lustratiei si faptul ca tortionarii comunisti isi mananca pensiile astronomice in liniste, adica aia care aruncau in inchisori si in fata plutonului de executie pe monarhisti. 

Nu, de vina pentru inapoierea Romaniei este democratia occidentala.

Cum sa nu il iubeasca Putin, cum sa nu il iubeasca Antena3, cum sa nu devina monarhisti toti aia care in urma cu 20 de ani il cautau pe Coposu de masini de scris si droguri si il aplaudau pe iliescu cand il fugarea pe Regele Mihai pe sosele? 

Despre procesul lui Radu Duda cu Casa de Hohenzollern, pierdut în Germania, nu mai amintește nimeni?!A fost prima dovadă a imposturii acestui domn, „înșurubat” parșiv în ultimul bastion românesc al Moralității desăvârșite, al Credinței imaculate și al Adevărului suprem !Pe oriunde trece, mânjește !!!Acum, până și ultimele clipe ale unui Rege lovit cumplit de soartă, de care se folosește mârșav pentru desăvârșirea dorințelor lui de mărire nemeritată !Să nu-mi mai apari vreodată în cale, Radu Duda !Pentru că te voi scuipa… 

Doru Braia, un comentator politic monarhist. Doru Braia a trăit în Germania Federală în anii 80 și a revenit după Revoluție în țară, de unde mai apoi a fost expulzat..

Principele Radu Duda, membru non – dinastic care, in perioada cat a fost actor la Teatrul National „Vasile Alecsandri” din Iasi, a colaborat de bunavoie cu fosta Securitate, avand ca sarcina sa intocmeasca note informative catre structura de opresiune, scrie Bună Ziua Iași. 

La Revolutie, biroul Mariei Ghitulica, ultimul prim-secretar al PCR de la Iasi, a fost spart si s-au descoperit mai multe documente inregistrate ca „Strict Secret”. Acestea contineau o lista cu zeci de persoane care au colaborat cu vechiul regim, tabelul fiind intitulat eufemistic „Persoane de sprijin”. Printre ultimele pozitii apare si numele Radu Duda, scrie sursa citată. 

Documentele prezentate de presa ieșeană nu sunt noi. Ele au mai apărut și acum peste 10 ani, dar Radu Duda nu le-a contestat niciodată. De asemeni, el nu a explicat ce activitate a desfășurat în calitate de persoană de sprijin a Securității.

Reporterii Buna Ziua Iasi l-au contactat pe seful de cabinet al Principelui Radu Duda. Acesta a precizat ca va transmite un punct de vedere oficial prin biroul de comunicare al Casei Regale. 

„Va rog sa transmiteti intrebarile printr-un e-mail. Veti primi un raspuns”, a declarat Leonard Chelaru Popovici, seful de cabinet al Principelui. Pana la inchiderea editiei, Casa Regala nu a remis niciun raspuns. 

Cu ani în urmă, când Regele era încă în putere, o echipă de televiziune s-a deplasat la Săvârșin, pentru a filma cum petrec sărbătorile de iarnă cei din familia regală. Chiar dacă asta nu s-a văzut pe post, membrii echipei de televiziune au fost șocați de modul în care Radu Duda se comporta cu Regele. În fapt, Regele ajunsese doar o prezență discretă, dirijată cu mână fermă de către actor. Căci nimic nu se petrecea la Săvârșin fără aprobarea domnului Duda. Inclusiv porțiile de mâncare ale lui Mihai I erau drămuite de arendașul ajuns ginere. Totul a culminat cu o cină la care regele și-ar fi dorit un supliment de desert. Femeia care se grăbea să-i îndeplinească dorința a fost abrupt oprită de către consortul Margaretei, care i-a interzis să-i dea Regelui încă o felie de plăcintă, căci el, actorul transformat subit în nutriționist, știa mai bine ce-i priește Majestății Sale, scrie Patrick André de Hillerin

Pătruns adânc în bucătăria și cămara regală, Radu Duda a devenit omul compromisului dintre Rege și PSD, primind un rol de promotor al imaginii Guvernului Năstase, la schimb cu parte dintre proprietățile Casei Regale pe care țărăniștii, zgândăriți în coaste de PDL, nu reușiseră să le retrocedeze. Înțolit în uniforma de colonel al armatei republicane, absolvent al Colegiului Național de Apărare, alături de șmecherii tuturor regimurilor post-1990, deținătorul unui doctorat în Științe Militare la Academia Națională Militară din București, Radu Duda a ajuns principala legătură cu lumea exterioară și cu realitatea a Casei Regale. El ține frâiele afacerilor, el alege furnizorii, el dă, chiar dacă nu formal, dreptul de folosire a titlului de furnizor al Casei Regale și el ține, deseori, cheile cămării.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s