https://www.google.com/amp/s/lucianpostu.wordpress.com/2015/01/03/doamna-balanescu-fata-cu-reactiunea/amp/

Citam din articolul la care trimite linkul de mai sus:

„F. Bălănescu este, atît ca merite, cît şi ca atitudine, un fel de papesă a firavei mişcări pro-Goma din Romînia. Mandatată chiar de marele militant anti-comunist, ea a făcut lucruri foarte importante, atît pentru prozatorul Goma, cît şi pentru omul cu acelaşi nume. Oricît de deranjante ar fi frecventele ei atitudini cazone, de plutonier-activist ” de la centru „, sau inconsecvenţa flagrantă în aplicarea unor principii clamate foarte vocal, munca ei în favoarea lui Paul Goma merită respect, dincolo de toate nuanţele care pot fi invocate.

Iată însă că severa şi înfocata papesă emite o mini-enciclică bizară, în care ne spune că n-are rost să ne agităm : Ana şi Caiafa au învins, iar învierea cetăţeanului român Goma e iluzorie. Despre mîntuirea morală a popolului pierdut în pustiu papesa nu ne spune nimic explicit, dar putem deduce că ea, mîntuirea, se amînă, eventual pînă în ziua posterioară pomenită în scripturi.
Dacă acest consemn de capitulare ar veni din partea unui căprar de rînd, n-ar fi o mare problemă. Cînd însă aruncarea armelor e recomandată chiar din statul major, de însăşi mareşăleasa cauzei, semnele de întrebare sînt mai mult decît obligatorii,” afirma cu mare acuitate analistul cultural Lucian Postu, al carui articol, redactat acum 7 ani, il reproducem integral la finalul blogului de faţă.

Ziarul lui Lucian Postu

Doamna Bălănescu faţă cu reacţiunea

 Lucian PostuAcum 7 ani

https://d-25517629864098166065.ampproject.net/2109102127000/frame.html

– despre incongruenţa cu sine şi alte mărunţişuri –

Pe blogul său personal ( http://flori-balanescu.blogspot.ro/ ), Flori Bălănescu, doctor în istorie, cercetător ştiinţific, prozator şi activist civic, enunţă ( scurt şi cuprinzător) , o sentinţă mai mult decît surprinzătoare, legată de iniţierea unor ”demersuri către preşedintele Iohannis pentru repunerea lui Paul Goma şi a familiei sale în drepturile de cetăţeni români” . După cum ne spune dna Bălănescu, aceste demersuri ar fi inutile, deoarece ” ar fi o acţiune sortită eşecului, Comisiile de monitorizare pe diverse teme vor intra imediat în funcţiune ” .
Pauză de recapitulare : F. Bălănescu este, atît ca merite, cît şi ca atitudine, un fel de papesă a firavei mişcări pro-Goma din Romînia. Mandatată chiar de marele militant anti-comunist, ea a făcut lucruri foarte importante, atît pentru prozatorul Goma, cît şi pentru omul cu acelaşi nume. Oricît de deranjante ar fi frecventele ei atitudini cazone, de plutonier-activist ” de la centru „, sau inconsecvenţa flagrantă în aplicarea unor principii clamate foarte vocal, munca ei în favoarea lui Paul Goma merită respect, dincolo de toate nuanţele care pot fi invocate.
Iată însă că severa şi înfocata papesă emite o mini-enciclică bizară, în care ne spune că n-are rost să ne agităm : Ana şi Caiafa au învins, iar învierea cetăţeanului român Goma e iluzorie. Despre mîntuirea morală a popolului pierdut în pustiu papesa nu ne spune nimic explicit, dar putem deduce că ea, mîntuirea, se amînă, eventual pînă în ziua posterioară pomenită în scripturi.
Dacă acest consemn de capitulare ar veni din partea unui căprar de rînd, n-ar fi o mare problemă. Cînd însă aruncarea armelor e recomandată chiar din statul major, de însăşi mareşăleasa cauzei, semnele de întrebare sînt mai mult decît obligatorii .
Cunoscînd de ceva ani tranşeele pro-Goma, precum şi manierele de luptă ale doamnei mareşal, aş putea emite nişte ipoteze, mai mult decît plauzibile, legate de scăderile omeneşti, specifice nouă, tuturor. Din respect pentru Paul Goma, am să mă abţin încă o dată să o fac, public. Aşa că o să mă mulţumesc, deocamdată, să spun de ce cred că atitudinea dnei mareşal Bălănescu e şi ilogică, şi contra-productivă şi total disonantă faţă de atitudinea anterioară a vajnicei amazoane.
Disonantă în mod evident, fiindcă sanctitatea-sa Flori Întîia a propovăduit mereu un radicalism cvasi-inchizitorial, fără negocieri, fără prizonieri, fără ocoluri tactice, radicalism punctat cu excomunicări sau mustrări aspre ale celor care nu se încadrau în severele norme bălănesciene .
Ilogică, fiindcă, după reţeta papesei Flori, nimic n-ar mai trebui făcut, niciodată, deoarece mereu se vor găsi nişte comisii sau comisari influenţi, care ” vor intra imediat în funcţiune „, sortind eşecului orice. Prin urmare, dacă tot murim, inevitabil, de ce să nu ne sinucidem ?
Contra-productiv, fiindcă demobilizează o ” sectă ” şi aşa mică , fără mari resurse. Şi, încă mai important : un demers pro-Goma către preşedintele Iohannis îl obligă pe noul preşedinte, împreună cu echipa sa, să-şi precizeze poziţia, pentru prezent şi pentru viitor – lîngă turma rebuturilor Iliescu, Constantinescu, Băsescu & co, sau în fruntea unui nou drum şi a unui nou curent, care începe să-l respecte aşa cum se cuvine pe cel mai important militant împotriva dictaturii lui Ceauşescu . Şi unul dintre cei mai mari români ai ultimului secol şi ai întregii noastre istorii .
Ca să nu mai spun că peste gîrla Prutului, în condiţii mult mai grele, de Basarabie post-sovietică, profesorul Andrei Ţurcanu a reuşit, cu eforturi incredibile, ceea ce în dreapta gîrlei e încă un vis : cetăţenie pentru Paul Goma, mai multe emisiuni la televiziunea publică, o campanie pro-Goma la care aceeaşi televiziune e partener oficial, simpozioane la Academie , plus multe altele . Deci se poate, chiar în zone mult mai contaminate de comunism .
Ca doctor în istorie şi cercetător ştiinţific pe ogoarele Academiei, dna Bălănescu ar trebui să ştie un lucru elementar : ideile trăiesc independent de oamenii care le încarnează. Indiferent dacă pe străzi e revuluţie, inchiziţie sau doar mîlul peren al mizeriei umane.
Paul Goma nu mai e demult un om. El e o idee. O nădejde : că romînii pot fi şi altceva decît nişte numere într-o turmă .
Cine spune că, avînd nădejdea asta, trebuie să lăsăm mîinile în jos, cumva, undeva, o poate spune doar pentru el. Eu, ca ateu şi pesimist incurabil, nu mă pot lepăda de această nădejde . Aşa, de-al dracului . Dacă nu pentru mine, atunci pentru copii mei . Şi fiindcă ştiu că, atunci cînd începi să laşi mîinile în jos, eşti deja un număr mort .
Aşa că, indiferent de recomandările vreunei mari preotese, vă spun din nou, după pilda celor alungaţi vreme de două mii de ani din pămîntul lor : La anul, la Mana!

Ziarul lui Lucian Postu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s