Acta Diurna®

registrul vieții românești®

Hainele au rolul lor, dar până la un punct. Trebuie să ne păstrăm sufletul, demnitatea, moralitatea, astea sunt lucrurile importante. Românul e darnic, e săritor. Am stat şi am analizat chiar în decembrie 2014, la cei 25 ani de la căderea comunismului, şi mi-am dat seama că noi am fost singurii care am murit pentru a cădea acel comunism. Totul a fost un scenariu foarte prost, să spunem. Regimul a căzut în două luni, în toate ţările dar, totuşi, numai la noi s-a murit. Pentru că noi ne dăm sufletul pentru ţara noastră, noi suntem singurii care ne dăm viaţa pentru ea. Nimeni n-a mai făcut asta. Din punctul meu de vedere, românii sunt cei mai puternici oameni.[…]Eu călătoresc foarte mult şi pot afirma că nimeni n-are sufletul românului. Nimeni. – Florin Dobre, creator de modă consacrat internațional.

Fotografia postată de Florin Dobre.

Colecția de design vestimentar Florin Dobre (menswear) 2018, dedicată Marii Uniri: https://www.youtube.com/watch?v=ck3vgNIuGXY
Colecție de haine „Florin Dobre” dedicată Centenarului (06 02 2018)

Londra 2014…
Branding pentru România
-Andrei Vornicu, un interviu cu Florin Dobre
A.V.
” În principiu, ne bazăm pe potenţial, dar se pare că întârziem să-l concretizăm cu adevărat…
Florin Dobre: Aici am impresia că oamenii au căzut într-o păcăleală. Foarte mulţi au devenit victime ale modei. Nu trebuie să cădem în aceeaşi minciună. Hainele au rolul lor, dar până la un punct. Trebuie să ne păstrăm sufletul, demnitatea, moralitatea, astea sunt lucrurile importante. Românul e darnic, e săritor. Am stat şi am analizat chiar în decembrie 2014, la cei 25 ani de la căderea comunismului, şi mi-am dat seama că noi am fost singurii care am murit pentru a cădea acel comunism. Totul a fost un scenariu foarte prost, să spunem. Regimul a căzut în două luni, în toate ţările dar, totuşi, numai la noi s-a murit. Pentru că noi ne dăm sufletul pentru ţara noastră, noi suntem singurii care ne dăm viaţa pentru ea. Nimeni n-a mai făcut asta. Din punctul meu de vedere, românii sunt cei mai puternici oameni. Nimeni nu conştientizează asta fiindcă ni se bagă pe gât că suntem proşti, că suntem mici, dar nu! Noi suntem singurii din blocul comunist care ne-am apărat ţara, chiar dacă am fost păcăliţi. Noi n-am ştiut că e o regie în spate. Noi ne-am apărat ţara şi am murit pentru ea. Şi asta vom face şi în continuare. Nu ne interesează autostrăzile sau moda, trebuie să ne intereseze să ne reîmprietenim cu toţii, să devenim fraţi. Suntem mult mai frumoşi ca toţi ceilalţi. Eu călătoresc foarte mult şi pot afirma că nimeni n-are sufletul românului. Nimeni.
Reclame

„Maica Heruvima, drumul muceniciei de la Botoșani la Petru Vodă!” – o biografie de excepție consemnată de ziarista Florentina Tonitza (Botoșani). ActaDiurna întregește cu precizări acest titlu: Monahia Heruvima, drumul muceniciei de la Botoșani la Petru Vodă prin (studii universitare și doctorale la) Iași, Budapesta și Paris.

„Maica Heruvima, drumul muceniciei de la Botoșani la Petru Vodă!” – o biografie de excepție consemnată de ziarista Florentina Tonitza (Botoșani). ActaDiurna întregește cu precizări acest titlu: Monahia Heruvima, drumul muceniciei de la Botoșani la Petru Vodă prin (studii universitare și doctorale la) Iași, Budapesta și Paris.

Maica Heruvima, drumul muceniciei de la Botoşani la Petru Vodă!

Maica Heruvima, drumul muceniciei de la Botoşani la Petru Vodă!

Maica Heruvima Tanasa

Două destine tulburătoare, două vieţi care s-au sprijinit una pe cealaltă înduhovnicindu-se în iubire. O poveste prea puţin cunoscută, poate şi pentru că poartă în sine un incredibil omenesc, o fascinaţie care zdruncină, un inedit al mărturisirilor şi o îndrăzneală a trăirii pe care noi, cei ai cotidianului prezent, nu o mai credem posibilă.

Svetlana Tănasă a trecut la Domnul în straie de muceniţă, cu numele Heruvima. Odihneşte în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, iar povestea ei a devenit o adevărată pildă pentru ortodoxie după ce, în urma unei burse Soroş la Universitatea Central Europeană de la Budapesta (Ungaria), a contactat un cancer de piele (medicii confirmându-i că este vorba despre o iradiere).

În urma acestei cumplite boli, Svetlana Tănasă se retrage la Mănăstirea Petru Vodă, unde sub binecuvântarea Părintelui Justin Pârvu va deveni mireasă a lui Hristos. Un parcurs impresionant, de o puternică semnificaţie ortodoxă, asupra căreia vom reveni într-o scriere viitoare, când ne vom opri şi asupra anilor de studii pe care Svetlana i-a petrecut la Budapesta.
Elevă la Liceul Pedagogic din Botoşani

Puţină lume ştie că Muceniţa Heruvima, aşa cum este ea astăzi cunoscută, s-a născut în Botoşani. Că a fost elevă a Liceului Pedagogic într-o perioadă de crunte încercări, când comuniştii manifestau o presiune imensă asupra tinerilor, pentru a-i controla şi a-i menţine cu forţa în doctrina partidului, ca masă de manevră şi de desfăşurare în spirit socialist.

Colegii din vremea liceului îşi amintesc de fata aprigă, curajoasă, care purta în ea o veselie primejdioasă la adresa regimului, dar o dragoste necondiţionată pentru semeni. Vorbesc cei care au cunoscut-o (chiar dacă şoptit: „da, am auzit ce a păţit acolo, la Budapesta, nu ştim, noi nu am cunoscut-o aşa, nu ştiam că e o fată religioasă sau, mă rog…”) despre fata îndrăgostită de frumuseţea lumii, despre energia uriaşă pe care o împrăştia în jur.

Citea enorm, vorbea cu uşurinţă despre aproape orice şi, mai ales, fascina prin luciditatea minţii, prin felul unic în care rostea adevărul în care credea.

Camelia şi Svetlana: mântuirea prin suferinţă!

Una dintre colegele de clasă avea să îi devină, în timp, soră a inimii, tovarăşă de suferinţă. O comuniune greu de înţeles în afara duhului iubirii, o taină care se desluşeşte târziu, când amândouă mărturisesc dragostea cea mare pentru Hristos. Svetlana Tănasă a trăit 30 de ani. Camelia Răileanu 33. Amândouă trecute prin sfâşietoare suferinţe pe care le-au purtat cu o demnitate a umanului greu de descris.

În anul 1997, în luna august, Svetlana Tănasă venea de la Budapesta şi se oprea la Petru Vodă, mărturisindu-i Părintelui Justin Pârvu situaţia în care se afla: diagnosticată cu cancer de piele. Bunul părinte o opreşte la mănăstire. Boala evoluează galopant, ca o fiară hulpavă şi grăbită să înghită trupul din ce în ce mai neputincios. Curând va ajunge la metastază şi durere cumplită. Svetlana acceptă să fie rasoforită, iar cu câteva săptămâni înainte de a pleca la Domnul este călugărită chiar de către Părintele Justin. „A refuzat să ia morfină, pentru a-şi şterge prin suferinţă toate păcatele săvîrşite în această lume”, dă mărturie Monahul Filotheu, de la Mănăstirea Petru Vodă.

În acelaşi an 1997, în ultima lună din vacanţa de vară, Camelia Răileanu (foto stânga) pleacă singură într-o drumeţie în munţi. La întoarcere se simte din ce în ce mai rău, astfel că este nevoită să meargă la analize: tumoare cerebrală. O veste ce se năpusteşte cu nemilă, greu de înţeles pentru un suflet tânăr care iubea viaţa, oamenii, copiii, copacii, seminţele viului şi poezia lumii întregi. Urmează o operaţie riscantă, cu consecinţa unei hemipareze pe partea stângă care cedează foarte greu.

La Botoşani şi la Petru Vodă, două suflete pe Drumul Crucii!

De aici, parcursul celor două tinere se mută parcă într-o altă dimensiune. Un drum al Crucii, al mântuirii prin iubire, rugăciune şi suferinţă. Prin cumplită, sfâşietoare suferinţă. Camelia şi Svetlana (Ţuca, aşa cum îi spuneau colegii şi apropiaţii) ating înălţimi duhovniceşti care poartă puternice amprente de mucenicie creştină.

„Mă gândesc mult la Țuca. Ea e vârful de lance al generației mele”, scria Camelia în iulie 98, în caietul său ce avea să o însoţească până aproape de clipa ultimă. Peste o lună, în august 98, gândul se întoarce la prietena ei cu care, chiar dacă nu se vedea, menţinea o vie legătură: „Zilele trecute i-am scris Țucăi. N-am văzut-o de… nu știu câți ani! Astăzi Țuca e într-o mănăstire din Munții Neamțului și e grav bolnavă. Cineva mi-a spus, la adresa ei: „Uite unde ajunge omul după ce face două facultăți și-și dă doctoratul la Budapesta!” Nu-i pot spune că Țuca a ajuns unde noi nu vom avea tăria să ajungem vreodată. Ea cunoaște o dimensiune a lui Dumnezeu care nouă, păcătoșilor de rând, ne este refuzată. Dimensiunea mântuirii”.

Revolta din 87 şi revoluţia din 89!

„În Țuca”, scria Camelia în 18 august 1998, „e multă suferință și o înțelepciune ancestrală!”. În aceeaşi zi consemnează amănunte importante din biografia Svetlanei Tănasă, cuvinte care confirmă nu doar caracterul puternic al celei ce avea să devină maica Heruvima, ci mai ales forţa cu adevărat impunătoare a acestui spirit capabil să recunoască adevărul şi implicaţiile profunde pe care el, Adevărul, le implică.

Scrie Camelia despre momentul noiembrie1987, cel al revoltei muncitorilor de la Braşov. Fetele erau în clasa a XI-a, la Liceul Pedagogic din Botoşani. „Cândva ea (Svetlana Tănasă, nota red.) ne vestea revoluții și ea însăși avea să trăiască din plin una. În 87, când au fost primele mișcări la Brașov, a intrat în clasă strigând: „Copii (așa se adresa mereu celor din jur)! Se pune de-o revoluție. Ascultați-mă pe mine. Peștele de la cap se împute. Ceaușescu e pe ducă”. Asculta posturi străine de radio și-l acuza pe maiorul de la Securitate care stătea la etajul superior că are în casă un arsenal de aparate de bruiat posturile străine”.

Peste doi ani, în decembrie, revolta populară ajunsese la Bucureşti. Svetlana era studentă la Iaşi, dar imediat ce simte aerul de libertate pe care atât de mult îl visa pleacă la Bucureşti, „să fie pe baricade la Universitate”, povesteşte Camelia. „Iar mai târziu, fenomenul Piața Universității (varianta Iași) avea s-o aibă în mijlocul său”.

Consemnările Cameliei sunt nu doar de o reală valoare sentimentală, ele capătă notă documentară atunci când ilustrează momente importante ale revoluţiei la Iaşi, dar nu doar din decembrie, ci şi cele ale tulburatului an 1990. „(Ţuca, nota red.) râdea arătându-mi fotografii de atunci din fața universității ieșene. Spunea că s-au cheltuit atâtea și atâtea kilograme de vopsea neagră sau albă. Neagră, să scrie pe pereții Universității: „Jos feseniștii!”. Albă, să scrie pe trotuar: „Zonă liberă de neocomuniști”.  Venise vremea „golanilor” anticomunişti! „Țuca a fost un fericit „golan” al acelor ani”, scrie Camelia.

„Într-o zi a venit mama ei și mi-a spus: O pierd”

Camelia îşi aminteşte de iarna dintre 1997 şi 1998. Trecuse de operaţie, se lupta cu hemipareza şi exersa întoarcerea la mers, de care îi era atât de dor. „Pe atunci am aflat că Țuca se simte mai bine. Dar într-o zi a venit mama ei și mi-a spus: „O pierd”. Mă uitam la ea ca la Iov în pustie: fără soț, fără avere, crezându-și unicul copil pierdut. Eu nu credeam. Eu eram stânca pe care ea plângea”.

La Petru Vodă, deşi chinuită crunt de cancerul galopant, maica Heruvima găseşte putere să îi scrie prietenei sale de suferinţă şi de viaţă.

„Azi primesc din nou un mesaj de la Țuca. Pe Țuca am contactat-o telepatic de la ieșirea mea din spital. Am aflat că se luptă cu cancerul și m-am gândit la ea. Gândul meu bun a zidit. Mesajele de la ea vin foarte rar, dar sigur. Acum îmi scrie că nu-ncetează să lupte, așa cum nici eu. În scrisul ei e un anume răspăr, care mi-o amintește așa cum era. Răspărul acesta îmi miroase a viață, deși știu că stă în morfină și scrie. Țuca e cel mai firav soldat pe care l-am întâlnit până acum. Mi-amintesc că în anul I de facultate a fost singura care n-a făcut armata pentru că greutatea cazarmamentului depășea greutatea ei cu mult. Acum greutatea bolii n-o doboară. Mă roagă să lupt și pentru ea, așa cum cândva mă îndemna să scriu și pentru ea. Am scris. Acum lupt și scriu”.

Şi, chiar dacă pare incredibil şi imposibil în economia vieţii şi a umanului terestru, în acei ani Camelia Răileanu a scris neîntrerupt, a publicat două cărţi şi a citit nesfârşit şi cu o forţă greu de conceput cu mintea omenească.

„Astăzi îmi scrie că ne vom întâlni cândva în ceruri”

Îşi aminteşte cum, în anii de liceu, profesoara de engleză le cere elevilor să spună ceva deosebit. „Eu cu Nela și cu Țuca spunem c-am fi vrut să ne naștem în alte secole”, scrie Camelia în însemnările sale. „Eu – în secolul XIX, ca să mă întâlnesc cu Eminescu, ca să-l iubească și pe el cineva. (…) Țuca vrea să se nască în secolul XXI, care va fi unul religios sau nu va fi deloc. Suntem în anul de grație 1985”.

În acel sfârşit de august 98, cu mai puţin de trei luni înainte de a pleca în veşnicie, Svetlana, care se pregătea să primească haina muceniciei cu nume de Heruvima, îi scrie Cameliei o scrisoare în care o pregăteşte de rămas bun. Camelia, din mijlocul propriei suferinţe, păstrează, însă, gândul revederii. „Astăzi îmi scrie că ne vom întâlni cândva în ceruri. Astăzi eu joc în actul a II-lea al unei tumori cerebrale și mai sper s-o întâlnesc pe pământ”.

Urletele din mănăstire şi strigătul-rugăciune!

La Mănăstirea Petru Vodă, maica Heruvima se mântuia prin suferinţă. Refuza morfina, dau mărturie călugării, chiar dacă durerile erau sfâşietoare. „Urletele ei de durere vestesc şi astăzi, în urechile celor care le-au auzit, chinurile iadului prin care a trecut”, scria mai târziu Monahul Filotheu.

La Botoşani, în cămăruţa ei, Camelia Răileanu striga în rugăciune. „În nopțile de durere învăț că rugăciunile nu se șoptesc, nu se rostesc în gând, ci se strigă. Durerea care nu suportă nici gândul suportă strigătul-rugăciune, că altfel de strigăte mi-ar fi imposibil să scot. Durerea am suportat-o de copil cu stoicism. Dar când suportabilul trece în insuportabil, strig: Du-mă, Doamne, în sus sau în jos, că aici pe pământ numai durerea e sihastră și nimeni nu mă poate ajuta”.

Sfârşitul maicii Heruvima.  „Țuca nu mai este, îmi spune mama ei”

Maica Heruvima se stinge din viaţă în noaptea de 7 spre 8 noiembrie 1998.„Dumnezeu i-a ascultat ultima dorinţă, aceea de a prinde sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli. După privegherea hramului mănăstirii noastre, în noaptea de 7 spre 8 noiembrie 1998, pe la ora 3 dimineaţa, Sfînta Muceniţă Heruvima a plecat dintre noi cu sufletul împăcat, luminoasă la chip, să mărturisească înaintea Sfintei Treimi lupta ortodocşilor împotriva stăpînitorilor acestui veac şi să mijlocească pentru iubitorii de adevăr”,avea să scrie peste câţiva ani Monahul Filoteu, de la Mănăstirea Petru Vodă.

La Botoşani, Camelia nu mai primeşte nicio veste. Nu ştie nimic despre prietena ei, însă sufletele lor sunt alături. Camelia scrie la mai bine de 10 zile de la plecarea la Domnul a maicii Heruvima: „Nu mai am nicio veste de la Țuca. Poate de aceea o visez. E o întâlnire de nu știu câți ani de la terminarea liceului. Eu valsez, într-o rochie de ametist. Toți se miră: Uite, băi, ziceați că moare și a înviat! Eu nu mă mir. Țuca zice să cântăm ceva pentru profi. Are un caiet cu solfegii. Mă uit la ea. A schimbat pantalonii cu rasa monahală, dar e aceeași”.

Neliniştea continuă. Revine cu o altă însemnare, pe 20 noiembrie 1998: „Astă-noapte am visat-o din nou pe Țuca. În veșnicii ei pantaloni cu genunchi, cu mâinile în buzunare, spunându-mi c-a trecut puțin pe la mine. Plângeam  strângându-i trupul fragil la piept și mângâindu-i pletele, așa cum și ea mă mângâia cândva în durere spunând: „Nu ești singura care absorbi prin toți porii suferința. Nu ești singură, sora mea!”. Astăzi mă gândesc: ortodoxia este o religie a suferinței asumate”.

Neliniştită de toate aceste gânduri, semne şi îngrijorări, încearcă să afle noutăţi despre prietena ei. „De câteva săptămâni sun la Țuca acasă. După visul de astă-noapte am presimțiri grele. Sun și întreb. Țuca nu mai este, îmi spune mama ei. Pentru o clipă uit totul și mă gândesc: nu mai e acasă, a fost și – a plecat. Clipa negării. Țuca nu mai este de două săptămâni. Primesc vestea cu o liniște muncită în nopți de rugăciune. Cu conștiința unui final care m-a izbit de acum două luni”.

„Știu c-ai să lupți, așa cum ai făcut întotdeauna”, îi scrisese maica Heruvima prietenei sale. Camelia, din cămăruţa ei din Botoşani, încerca să mângâie suferinţa unei mame atât de greu încercate. „Am făcut tot ce se putea, spune mama ei. Eu spun: știu. Și-ntr-o clipă le văd pe Țuca și pe mama ei, acasă, acum 10 ani. Camera mică, acvariul cu pești, cărțile, motanul Modigliani și patul în care Țuca își strângea prietenele ca pe pisici. Ea culegea flori cu gingășia cu care culegea prietenii, pe care-i hrănea și-i omenea”.

Îşi aminteşte cum îi scrisese ea Ţucăi, în urmă cu atât de puţină vreme: „Mă rog pentru iertarea greșelilor tale și ca Dumnezeu să nu curme lucrarea ta nobilă pe acest pământ. N-am putut să scriu că mă rog pentru bunul ei sfârșit, deși asta gândeam. În lucrarea ei nobilă pe pământ m-a atins pentru o clipă și pe mine cu aripa. Îți mulțumesc că m-ai îmboldit spre viață, îmi scria ea. Am încercat. Pe ultima sută de metri am încercat să fac respirație artificială unui muribund. Închid receptorul spunând: A mai murit un înger de cancer. A murit în chinuri mari. Cu adevărat ea cunoaște acum dimensiunea mântuirii”.

Moartea dragii ei prietene o îndârjeşte în ale vieţii. Vrea să trăiască pentru ea, pentru amintirea şi pentru dragostea ei infinită. „Paradoxal, vestea morții Țucăi mă face să mă gândesc cu tărie la vindecarea mea”.

Trece cu mare chin iarna lui 98 şi păşeşte cu speranţă în primăvară. Pe 11 martie gândul o poartă din nou în trecut. „Dacă am fi avut altă cale spre mântuire decât suferința, Dumnezeu ne-ar fi arătat-o, cu siguranță, îi scriam Țucăi, drept revelație a zilelor petrecute la reanimare. Dar ea știa mai bine, avusese revelația aceasta înaintea mea”.

Ultimul mesaj de la Petru Vodă a fost unul cu adevărat mărturisitor, este însăşi esenţa ortodoxiei. „Mi-a scris că luptă nu pentru că ar ține cu dinții de viața aceasta iluzorie, ci pentru că vrea să ducă lupta până la capăt”.

Dar lupta Cameliei nu se terminase. A mai durat încă aproape trei ani şi jumătate. Camelia, poeta care a cunoscut cuvântul în suferinţă şi suferinţa înaltă a Cuvântului, se stingea din viaţă pe 2 martie 2002, făcându-şi semnul Sfintei Cruci. O ultimă mărturisire, o ultimă consemnare în destinul pe care Dumnezeu i-l hărăzise.


(Maica Heruvima şi Părintele Calciu-Dumitreasa, la Mănăstirea Petru Vodă. Foto: cuvantul-ortodox.ro)

1 comentariu
Frumos și autentic scris (deși mult ameliorabil – la scriitură mă refer, avînd în vedere că avem de a face cu o ziaristă educată – ex.: „a mai murit un înger de cancer” – ideea fiind evident „de cancer a mai murit (încă) un înger” – altminteri dăm în paradigma: „înger de lumină”/„înger de cancer”) – ar fi meritat totuși menționat și faptul că Svetlana nu a fost singura doctorandă iradiată în străinătate, îmi amintesc de o broșură apărută atunci, în anii imediat următori decesului (deci cam acum 20 de ani) care specifica: 5 studenți de etnii diferite (cei mai mulți din est: bulgaria? armenia? serbia? parcă, și parcă unul din sua) –au avut exact aceeași soartă ca a Svetlanei: cancer de piele provocat de iradiere sau de otrăvire. Ar mai fi meritat menționat și MOTIVUL acestei iradieri – Svetlana a REFUZAT să elaboreze o teză la comandă (adică cu rezultatul cercertării prestabilit) – teză pe temă de TEOLOGIE PATRISTICĂ. I s-ar fi cerut ca să demonstreze că Sf Ioan Gură de Aur a fost origenist (Origen a fost un eretic trăitor prin sec 3, f iubit în occident, care în esență neagă existența iadului, fix ca papa francisc de la roma, recent) – iar Svetlana a refuzat să „demonstreze” ceva ce nu se poate susține în nici un fel. E posibil ca „istoricul” cuvios filotheu să nu fi știut detaliile astea? – Ziarista Florentina Tonitza a fost destul de curajoasă încît să consemneze teoria – cît se poate de reală – a iradierii, deci ni se pare puțin probabil să-și fi cenzurat atît de drastic propriul articol încît să nu meargă pînă la esență. Oricum, autorilor crimei (documentați în fotografii care au putut fi văzute, prin bunăvoința deținătoarei lor, în arhiva personală a unei monahii mai vechi care în mod providențial a fost la căpătîiul Heruvimei în ceasul morții) – autorilor, deci, direcți sau indirecți ai acestei lichidări nu le-a fost rușine să vină personal la Petru Vodă ca să constate cu ochii lor (da)că Heruvima este încă în viață la cca 2 ani după declanșarea bolii – de către ei. Svetlana cînd a părăsit intempestiv Parisul – din pricina violentelor stări de rău – și-a lăsat acolo toate bagajele, în principal, cărți. Acești „binevoitori” (universitari care i-au supervizat progr doctoral și teza) ar fi venit la PVodă chipurile ca să-i aducă bagajele – n-a știut cuviosul filotheu oare detaliile astea? Progr doctoral al Svetlanei de la Budpesta a inclus și un stagiu de studii/cercetare la Paris. E un amănunt care merită consemnat. Alt amănunt care merită neapărat consemnat este faptul că cele două facultăți ale Svetlanei sînt filologia modernă, respectiv filologia clasică. Puțini specialiști – în România, cel puțin – se pot lăuda cu un asemenea parcurs. Detaliul acesta arată cît de calificată a fost Svetlana – spre deosebire de pletora mititeilor așa-ziși teologi care se fălesc cu așa-zise titluri de „doctori” și de „universitari” – ca să facă o cercetare de teologie patristică, cum se spune, PE TEXT(ul original). Ar fi fost cazul să știe lucrurile astea cuviosul filotheu – dacă ar fi putut. Încă un amănunt semnificativ: entitățile criminale de la budapesta/paris ar fi creat bursa „Svetlana Tanasa” ca să-și ascundă crima, în mod tipic torționar-securist fără frontiere.
a se vedea și:

Sfintii de langa noi: Cuvioasa Mucenita Heruvima, iradiata pentru ca nu si-a tradat credinta

Sfintii de langa noi: Cuvioasa Mucenita Heruvima, iradiata pentru ca nu si-a tradat credinta

SVETLANA TANASA

În cimitirul Mãnãstirii Petru Vodã se odihneşte monahia Heruvima, pe care, ca mireancã, a chemat-o Svetlana Mihaela Tanasã.

Sfanta Cuvioasa Mucenita Heruvima (Svetlana Tanasa), nascuta in anul 1969, a terminat Facultatea de Limbi Clasice la Iasi si in 1995 a primit o bursa de la o Fundatie pentru un masterat in istorie medievala la CEU, Budapesta.

Lucrarea sa de masterat consta in cercetarea unui manuscris al „Talcuirii la Facere” scrisa de Sfantul Ioan Gura de Aur, si dovedea in aceasta lucrare ca textul tiparit de iezuiti si preluat de J. P. Migne in „Patrologia Greaca” are numeroase interpolari si modificări fata de manuscrisul cercetat, un text cu adevarat hrisostomic, in care se simtea lucrarea Sfantului Duh.

Profesorii ei au apreciat munca sa si i-au propus sa se inscrie la doctorat. Lucrarea sa de doctorat era axata tot pe talcuirea la „Cartea Facerii”: trebuia sa dovedeasca faptul ca Sfintii Parinti l-au urmat in talcuirea lor la Facere pe ereticul Origen.

Svetlana s-a apucat de lucru cu incredere, nestiind ce i s-a cerut de fapt. Dar, pe masura ce citea din scrierile Sfintilor Parinti, realiza hula ce i se cerea să o dovedeasca. Cu cat mai mult citea, inielegea nu numai că Sfintii Parinti nu l-au urmat pe ereticul Origen in lucrarile lor, ci ca unul din motivele pentru care au intocmit aceste lucrari a fost acela de a-l combate pe eretic, si se vedea aceasta din felul in care abordau fiecare chestiune in parte. A randuit Dumnezeu ca fiind acolo sa-si puna cateva intrebari despre profesorii sai si sa afle ca majoritatea sunt evrei, si sa vada dispretul lor pentru Ortodoxie si pentru Sfanta Traditie, cu toate studiile lor universitare. Iar cand le-a comunicat concluzia de mai sus cu privire la Sfintii Parinti, ei i-au spus: „Nu, nu e asa. Mai citeste-i o data. Mai gandeste-te. Noi te platim ca tu sa demonstrezi ceva, iar tu trebuie sa o faci.”

Au urmat mai multe zile de certuri si argumentari.

Venind in tara pentru a-si mai aduce niste lucruri, s-a simtit rau si s-a dus la medic sa-si faca un control. Asa a aflat ca are un cancer al pielii cu o evolutie rapida, in zona omoplatului stang. Explicatia era una singura: fusese iradiata. Doctorul i-a zis ca mai are doar cateva luni de trait.

S-a intors la Budapesta sa-si ia lucrurile. S-a certat cu toata lumea, care ii spunea:
„De ce pleci? Avem solutii pentru boala ta. Nu e nimic grav, noi putem să-ti oferim vindecarea. Fii ascultatoare si vei scapa cu viata.”

A luat tot ce a putut (desi mare parte din carti i-au ramas acolo) si s-a intors in tara.A venit la Parintele Iustin Parvu si i-a povestit toata situatia, iar Parintele i-a spus sa ramana la schitul de maici. Aceasta se intampla in august 1997.

A urmat un an si jumatate de suferinta. Boala a ajuns repede la metastaza. Incet, incet, se topea vazand cu ochii. A primit sa fie rasofora, si cu cateva saptamani inainte de a pleca dintre noi a fost calugarita de Parintele IustinA refuzat sa ia morfina, pentru a-si sterge prin suferinta toate pacatele savarsite in aceasta lume. Urletele ei de durere rasuna si astazi in urechile celor care le-au auzit.

Dumnezeu i-a ascultat ultima dorinta, aceea de a prinde sarbatoarea Sfintilor Arhangheli. Dupa privegherea hramului manastirii, in noaptea de 7 spre 8 noiembrie 1998, pe la ora 3 dimineata, Maica Mucenita Heruvima a plecat dintre noi cu sufletul impacat, luminoasa la chip, sa marturiseasca inaintea Sfintei Treimi lupta ortodocsilor impotriva stapanitorilor acestui veac.

Maica Heruvima ne-a spus ca de la CEU, mai inainte de ea, plecasera din acelasi motiv – cancer al pielii, un student din Bulgaria, o studenta din Georgia si o alta din SUA. Batjocura cea mare a fost aceea ca dupa plecarea maicii Heruvima, fostii ei profesori au instituit la CEU premiul „Svetlana Tanasa” pentru cea mai buna lucrare a anului.

Pentru rugaciunile Sfintei Mucenite Heruvima, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, intareste-ne si pe noi pentru marturisirea dreptei credinte si ne mantuieste pe noi. Amin.

Ochii Basarabiei – La 26 martie 2018, în cadrul manifestărilor dedicate Centenarului Unirii Basarabiei cu România marcate la Chișinău, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” a găzduit lansarea publicațiilor din Colecția 100 de cărți despre Basarabia la 100 de ani de la Unire.

https://orasulmeuchisinau.wordpress.com/2018/03/28/ochii-basarabiei/

via Ochii Basarabiei

Ochii Basarabiei

La 26 martie 2018, în cadrul manifestărilor dedicate Centenarului Unirii Basarabiei cu România marcate la Chișinău, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” a găzduit lansarea publicațiilor din Colecția 100 de cărți despre Basarabia la 100 de ani de la Unire.

1În cadrul evenimentului au participat autori, istorici, oameni de cultură și toți cei îndrăgostiți de limba, istoria și cultura românească.

Una dintre aceste publicații este Ochii Basarabiei(jurnal) semnată de jurnalistul român Gheorghe Pârja, care în perioada 1991-2018 a urmărit evenimentele care s-au desfășurat la Chișinău și în Republica Moldova,  la care autorul a fost martor.

Pîrja, Gheorghe. Ochii Basarabiei / Gheorghe Pârja ; pref.: Nicolae Dabija ; postf.: Teodor Ardeleanu. – Baia Mare : Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, 2018. – 344 p. – ISBN 978-606-89-67-00-4.

Chiar în primele pagini ale volumului autorul îi face o mică prezentare:

„Scrise în perioada 1991-2018, publicate în cotidianul „Graiul Maramureşului”, articolele, interviurile din această carte sunt reacţia unui jurnalist care, timp de mai bine de un sfert de veac, a urmărit evenimentele din Basarabia (Republica Moldova). Unele au fost trăite la faţa locului. Sunt mărturisirile unui perseverent, ale unui căutător de lume românească, despre care ştiam că există, dar nu o cunoşteam îndeaproape. Pentru veridicitatea atmosferei am păstrat emoţiile din timpul desfăşurării întâmplărilor. Nu din vanitate am închegat această carte, ci dintr-o datorie profesională acum în Anul Centenar al Unirii Basarabiei cu România. Fie un omagiu adus celor care cred că avem o singură Ţară şi ea se cheamă Limba Română. Şi mai cred că „Dumnezeu se bucură când fraţii sunt împreună”.

Autorul

În volum apar şi câteva interviuri luate de Gheorghe Pârja unor personalităţi din Republica Moldova: Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Nicolae Ciobanu, Mircea Druc, etc.

Pe coperta IV este reprodusă poezia Rugăciune pentru Basarabia semnată de poetul român Horia Bădescu.

Volumul de față poate fi citit și recitit la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” din Chișinău.

001

Ziua internaţională a poeziei

Ziua internaţională a poeziei

Chisinau, orasul meu

Ziua Internaţională a Poeziei este marcată anual la 21 martie, conform unei decizii a UNESCO, emisă în 1999.

„Poezia este copilul care rămâne în sufletul adolescentului, al omului matur și al bîtrânilor, peste durere, dezamăgire și suferință”.

Tudor Arghezi

Oraşul meu cu umeri albi de piatră

Gheorghe Vodă

Oraşul meu cu umeri albi de piatră,

În ploi de soare zi de zi scăldat,

Cu ani cinci sute aşezaţi la vatră

Trecutul glorios şi zbuciumat.

Mai tânăr şi frumos ca nici odată

Având în schele-un falnic viitor,

Tu te înalţi cu fruntea luminată

Oraşul meu, al tău, al tuturor.

Te înălţăm cu braţul şi cu gândul

Din zorii zilei pân’la ceas târziu

Şi zboară larg de-asupra noastră cântul —

Drapelul tinereţii pururi viu.

Îmi place să mă plimb prin el agale,

Se întâlnesc la fiecare pas

Prieteni vechi din anii mei de şcoală

Prieteni, noi, ce mi-i făcură azi.

Să-i însoţesc…

Vezi articol original 208 cuvinte mai mult

06 Martie 2018, 12:54 // Mai multe Asociații Obștești unioniste [din R. Moldova]vor organiza la 25 martie curent, în Piața Marii Adunări Naționale un miting cu genericul „La sfat cu cetățeanul, la sfat cu suveranul”, unde se va semna Declarația de Unire, în contextul faptului că tot mai multe localități s-au expus pozitiv asupra acestui lucru.

Chișinău, din nou în frunte ! Dă tonul la cântec în Marșul Unirii !

Toți românii trebuie să citească acest mesaj!!!

http://www.realitatea.md/union istii-invita-la-marea-adunare- generala–unde-va-fi-semnata-d eclaratia-
de-unire–au-fost-invitati-tot i-deputatii-din-parlament–vid eo-_73106.html

Unioniștii cheamă cetățenii la Marea Adunare Generală, unde va fi semnată Declarația de Unire.
Au fost invitați toți deputații din Parlament

Toți românii trebuie să citească acest mesaj!!!

06 Martie 2018, 12:54 //
Mai multe Asociații Obștești unioniste vor organiza la 25 martie curent, în Piața Marii Adunări Naționale
un miting cu genericul „La sfat cu cetățeanul, la sfat cu suveranul”, unde se va semna Declarația de Unire,
în contextul faptului că tot mai multe localități s-au expus pozitiv asupra acestui lucru. Anunțul a fost făcut
astăzi în cadrul unei conferințe de presă prezentată de către organizatorii evenimentului.
Ținând cont de faptul că evenimentul este de o anvergură națională, organizatorii au invitat toții cei 101
de deputați din Parlamentul Republicii Moldova, pentru a participa la acest miting destinat semnării
Declarației de Unire.
Totodată, în cadrul Marii Adunări, unioniștii vor cere  celor două Parlamente de la Chișinău și București
să semneze la 27 martie curent, Declarația de Unire în Legislative, și să recunoască Actul de întregire a
Basarabiei cu România din 27 martie 1918.
Marea Adunare Națională va începe cu un marș, care va porni din toate orașele României, finisându-se
în Piața Marii Adunări Naționale de la Chișinău. La eveniment se va semna trei documente:
– Declarația Marii Adunări Naționale de reintregire a țării prin recunoașterea Actului de Unire a Basarabiei
cu România,în vigoare în prezent
– O cerere adresată celor două Parlamente ale României și Republicii Moldova, prin care să convoace o
ședință comună unde vor semna această declarație
– O hotărâre prin care, Marea Adunare Generală, va împuternici o delegație, compusă din primari, consilieri
locali, care au votat declarația de reîntregire a țării și reprezentanți ai societății civile, care la 26 martie să se
prezinte la Parlamentul Moldovei și la Ambasada României, pentru a le înmâna aceste documente semnate și
să participe la ședința comună a Parlamentel din 27 martie.
Realitatea.md amintește că până în prezent 97 de localități din Republica Moldova au semnat declarația de
unire simbolică, adică circa un milion două sute de mii de cetățeni.

Ruinurile Olteniei, sau ale unui stil de viață românesc din trecut, documentat în fotografii pline de un tragism mut: Grafician din Craiova, pasionat de clădiri vechi, a luat la pas Oltenia pentru a le fotografia — Identitatea Românească

Ruinurile Olteniei, sau ale unui stil de viață românesc din trecut, documentat în fotografii pline de un tragism mut: Grafician din Craiova, pasionat de clădiri vechi, a luat la pas Oltenia pentru a le fotografia — Identitatea Românească

Dragoş Andreescu, grafician din Craiova, ia la pas toată Oltenia în căutarea de clădiri istorice: conace, case boiereşti, pe care le fotografiază şi le documentează trecutul. Mânat de pasiune, el colorează fotografii vechi, aducându-le în actualitate. Dragoş Andreescu a povestit, corespondentului MEDIAFAX, că pasiunea sa pentru istorie, pentru monumente şi clădiri vechi, vine din familie,…

via Grafician din Craiova, pasionat de clădiri vechi, a luat la pas Oltenia pentru a le fotografia — Identitatea Românească

„România este o țară înconjurată de români” – Nicolae Iorga

„România este o ţară înconjurată de români.” (Nicolae Iorga)
Tema: Independent Publisher de Raam Dev.
%d blogeri au apreciat asta: