Acta Diurna®

registrul vieții românești®

Părintele Gabriel Radu Ichim din Bacău, care slujește la Biserica Adormirea Maicii Domnului (pentru cei cu deficiență de auz), este noul Tobit, „cel care dacă vedea vreun om mort și aruncat peste zidurile Ninivei, îl îngropa” (Tobit, 1:17), căci el merge la morga orașului și ia de acolo oameni părăsiți în frigiderele morgii chiar și ani întregi de zile, și îi îngroapă pe cheltuiala lui, făcîndu-le praznic și parastas! El nu ar trebui să fie un caz singular – așa cum se pare că este – ci faptele acestea ar trebui lucrate de toată Biserica, în frunte cu Episcopul! Dar cine este Episcopul Bacăului? Ioachim Băcăuanul, cel care predică erezia tuturor ereziilor (ecumenismul) cu capul descoperit! Părintele Gabriel face adevărată lucrare de Episcop, făcîndu-se gură a lui Dumnezeu, și mînă a Lui!

Părintele Gabriel Radu Ichim din Bacău, care slujește la Biserica Adormirea Maicii Domnului (pentru cei cu deficiență de auz), este noul Tobit, „cel care dacă vedea vreun  om mort și aruncat peste zidurile Ninivei, îl îngropa” (Tobit, 1:17), căci el merge la morga orașului și ia de acolo oameni părăsiți în frigiderele morgii chiar și ani întregi de zile, și îi îngroapă pe cheltuiala lui, făcîndu-le praznic și parastas! El nu ar trebui să fie un caz singular – așa cum se pare că este – ci faptele acestea ar trebui lucrate de toată Biserica, în frunte cu Episcopul! Dar cine este Episcopul Bacăului? Ioachim Băcăuanul, cel care predică erezia tuturor ereziilor (ecumenismul) cu capul descoperit! Părintele Gabriel face adevărată lucrare de Episcop, făcîndu-se gură a lui Dumnezeu, și mînă a Lui!

BĂRBATUL ACESTA E PREOT ÎN BACĂU. MERGE LA MORGA SPITALULUI ȘI IA TRUPURILE DIN FRIGIDERE. DE NECREZUT CE FACE CU MORȚII, E UN CAZ UNIC ÎN ROMÂNIA

Un preot din Bacău îngroapă pe banii lui morţii părăsiţi la morgă Le face actele le cumpără sicrie şi îi înmormântează creştineşte

Preotul băcăuan Gabriel Radu-Ichim, care slujeşte pentru surzi la bisericaAcoperământul Maicii Domnului”, obişnuieşte să îngroape pe banii lui morţii părăsiţi la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă din Bacău. Pe lângă faptul că a suportat toate cheltuielile înmormântărilor, el le face şi slujbe celor decedaţi, dar şi praznice.

Preotul paroh băcăuan Gabriel Ichim a îngropat, anul trecut, într-o săptămână, nu mai puţin de cinci oameni care erau uitaţi de familii, de peste un an, pe rafturile de la morgă. Unii dintre ei erau oameni au străzii, decedaţi în condiţii suspecte şi nerevendicaţi de nimeni, iar alţii pur şi simplu au fost lăsaţi la morgă pentru să rudele nu au avut bani de înmormântare. Unul dintre cadavre se afla în frigidere de la morgă din luna octombrie a anului 2014, iar în acest timp nimeni nu s-a interesat de el.

Pentru că legea nu obligă rudele să se ocupe de înmormântarea rudelor, se ajunge, uneori, la situaţii în care morţii sunt lăsaţi chiar şi doi ani pe rafturile de la morga spitalelor.

Sfințirea întru Arhiereu Vicar al Sucevei și Rădăuților a lui Damaschin Dorneanul – Cuvîntul pe care îl socotim istoric al Noului Arhiereu Vicar al istoricei Eparhii a Sucevei și Rădăuților – de urmărit cu atenție și de luat aminte. Axios! PS Damaschin Dorneanul (n. 23 iunie 1981) a fost intronizat la Suceava ieri, Duminică 23 iulie 2017, a VII-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum). – Transcripția predicii Preasfințitului Damaschin Dorneanul cu prilejul intronizării sale, ActaDiurna®.

Sfințirea întru Arhiereu Vicar al Sucevei și Rădăuților a lui Damaschin Dorneanul –  Cuvîntul pe care îl socotim istoric al Noului Arhiereu Vicar al istoricei Eparhii a Sucevei și Rădăuților – de urmărit cu atenție și de luat aminte. Axios! PS Damaschin Dorneanul (n. 23 iunie 1981) a fost intronizat la Suceava ieri, Duminică 23 iulie 2017, a VII-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum). – Transcripția predicii Preasfințitului Damaschin Dorneanul cu prilejul intronizării sale, ActaDiurna®.

Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre,

Preacuvioși și Preacucernici Părinți, Preacuvioase Maici,

Domnule ministru Secretar de Stat,

Distinși reeprezentanți ai autorităților locale,

Fraților și surorilor în Hristos Domnul,

Binecuvîntat este Dumnezeu și Tatăl Domnului nosru Iisus Hristos, Care prin duhul Său cel Sfînt, m-a chemat a-I fi slujitor în Biserica Sa pe care Biserică o mărturisim ca fiind Una și Sfîntă, și pe care noi, cei din cinul preoțesc, o slujim în duh sobornicesc, ca urmași ai Sfinților Apostoli. Trecînd cu vederea puținătatea vîrstei și nedesăvărșirea sufletească, dar făgăduind a plini cu harul, Domnul îmi pune astăzi o cruce nouă, cea a arhieriei, și îmi deschide calea spre o lucrare în care să fiu gura Lui și mîna Lui întru învățarea și sfințirea poporului binecredincios al Său.

Cu smerenie și recunoștință încep astăzi această sfîntă misiune, sub îndemnul și mesajul cuvintelor din Sfînta Scriptură care s-au citit astăzi la Sfînta Liturghie. Îmi va fi așadar, candelă lucrării mele adevărul că sîntem datori să nu căutăm voia și odihna noastră, ci slujirea aproapelui la ce este bine spre zidire. Am învățat, apoi, că slăbiciunle noastre, ale celor neputincioși vor fi purtate de cei mai tari, dar și că fiecare, la putința și măsura lui, sîntem datori a ne purta sarcinile și slăbiciunile unii altora. Și îndeosebi în aceste vremrui tulburi, dator este arhiereul, dar și fiecare preot, monah și credincios, să viețuiască în duhul Scripturii din care ne vin toată înțelepciunea șli răbdarea și mîngîierea șil nădejdea.

Iarăși ne-a învățat Domnul astăzi că nimeni nu poate să vindece de orbire sufletească pe alții, dacă mai întîi nu s-a tămăduit pe sine însuși, prin credință și pocăință, și nimeni nu poate propovădui Evanghelia Împărăției cu putere multă, decît izbăvindu-se de demonii patimilor care-l făceau să fie și mut, și orb. Și așa, curățit fiind slujitorul, Dumnezeu poate, prin el, să lucreze  minunat, făcînd să amuțească gurile celor mai puțin credincioși, pe care Biserica îi cheamă, cu dragoste, să guste și ei din frumusețile viețuirii creștine și să vadă că da, bun este Domnul.

Bun a fost Domnul cu mine, și milostiv întru toate. Și aflîndu-ne acum la finalul Dumnezeieștii Liturghii, al Tainei dumnezeieștii recunoștințe, dator sînt a mulțumi celor care, cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, m-au însoțit pe calea acestei vieți.

Le mulțumesc bunilor mei părinți, Constantin și Elena, și o, cît m-aș bucura ca în toate familiile, tatăl și mama să-și crească pruncii lor în aceeași atmosferă de dragoste și răbdare, de înțelegere și cumințenie de care, cu mila Domnului, am avut și eu parte.

Sentimente de recunoștință am și pentru dascălii mei din școala primară și generală, de la Seminarul Teologic Sfîntul Mitropolit Dosoftei din Suceava, ca și pentru părinții și profesorii al căror ucenic am fost la altarul academic al Facultăților de Teologie din Iași, București și Sibiu.

Le sărut mîna părinților mei duhovnicești care de-a lungul anilor mi-au primenit sufletul, și îndeosebi părintelui meu stareț și duhovnic Nectarie, a cărui povățuire mai mult decît binevoitoare mi-a dat de multe ori aripi, atunci cînd aveam cugetul împovărat. Anii [13 la nr, consemneaza situl Doxologia, desi indicatia nu apare in banda sonora a filmului] petrecuți sub mîna lui în Sihăstria Putnei, dimpreună cu părinții și frații mei în Hristos, pe care îi voi prețui și pomeni totdeauna, s-au așezat ca o frumoasă și plină de experiență pagină a vieții mele de monah și preot.

Vin din mînăstire și vreau să rămîn în mînăstire, și îi rog pe toți părinții stareți și maicile starețe din preafrumoasele noastre mînăstiri să mă primească și în obștile lor, ca pe un frate și părinte. La fel, m-aș bucura să mă știu umăr lîngă umăr cu frații preoți, în slujirea credincioșilor și împreună, ca într-o familie, să ne împărtășim și buucria și necazul, și experiența și neîmplinirea.

Înaltpreasfințiile Voastre și Preasfințiile Voastre,

Vă mulțumesc pentru că v-ați luat osteneala a săvîrși chemarea Dumnezeiescului Har pentru nevrednicia mea. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit Teofan, cu recunoștință mă rog Domnului să fiți și de acum înainte, cu înzecite puteri, propovăduitor și arătător al lui Dumnezeu, așa cum vă vădește numele. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit Iosif, Înaltpreasfințiților Părinți Arhiepiscopi Teodosie al Tomisului și Ioachim al Romanului și Bacăului, și Preasfințiților Părinți Nicodim al Severinului și Strehaiei, Gurie al Devei șil Hunedoarei, Macarie al Europei de Nord și Timotei Prahoveanul, vă rog cu aceeași recunoștință să mă însoțiți prin sfat și rugăciune pe drumul arhieriei. Prin dumneavoastră adresez mulțumiri tuturor părinților episcopi din Sfîntul Sinod, și în chip deosebit Preafericitului Părinte Patiarh Daniel, care mi-au acordat încredere și m-au încurajat, nedisprețuind tinerețile mele.

Și acum, cu inimă de fiu, mă îndrept către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen, adevăratul păstor al Bucovinei. Eu aveam exact un an, Înaltpreasfinția Voastră, cînd pe 24 iunie 1982, Înaltpreasfinția Voasră primeați darul arhieriei, tot aici, în străvechea catedrală a Sucevei, la care au liturghisit atîția arhierei vrednici, timp de sute de ani. Primiți-mă să vă fiu toiag la bătrînețe, povățuiți-mă cu inimă de părinte, ca să se bucure inima Înaltpreasfinției Voastre de ascultarea mea de ucenic, și certați-mă cu blîndețe, ca să se înțelepțească sufletul meu din experiența încercatelor cărunteți ale Înaltpreasfinției Voastre. Dimpreună cu părinții consilieri și ostenitorii Centrului Eparhial, cărora le mulțumesc pentru organizarea așezării mele în slujirea de episcop-vicar, reînnoim fidelitatea față de Înaltpreasfinția Voastră. De asemenea, în curată legătură cu cei rînduiți a sluji pe cetățeni în instituțiile de stat, ne vom strădui să continuăm osteneala Înaltpreasfinției Voastre de a redobîndi, a păstra și a da mai departe moștenirea sfîntă pe care Dumnezeu, prin cei dinaintea noastră, ne-a lăsat-o în acest tăpșan de rai, Bucovina. Domniilor lor le mulțumesc încă de pe acum pentru colaborare, pe care mi-o doresc fructuoasă. Căci toți știm că atunci cînd este sinceritate și nepărtinire, iubire de adevăr și iubire de țară, multe lucruri frumoase se pot împlini împreună, spre slava lui Dumnezeu, spre binele oamenilor și mulțumirea sufletească a tuturor, arvună a dreptelor răsplătiri de Dincolo. Ca icoană demnă de urmat a acestei împreunălucrări stă și întreaga activitate a domnului ministru secretar de stat [Victor Opaschi, Dept Cultelor, n. ActaDiurna], căruia îi mulțumesc pentru prezență și cuvînt încurajator.

Îmi deschid acum inima către dumneavoastră, iubiți credincioși. Prezența și dragostea dumneavoastră, a tuturor, le iau ca un semn că nu mă veți lăsa de unul singur în suirea golgotei diaconiei episcopale. În rugăciunea smerită și evlavia cuminte a dumneavoastră mă încred. Învăț răbdarea, munca și înțelepciunea celor bătrîni și aș dori să fiu primit ca un prieten de către cei mai tineri. Dumnezeul nostru este viu, lucrător, primitor și iertător. Și omul viu, omul treaz, omul căutător este iubit de Dumnezeu, chiar șil cînd calcă pe alături. Fiți lumini ai acestui Dumnezeu în lumea deznădăjduită și secătuită de astăzi! Credeți cuvintelor Lui care ne promit că va fi cu noi pînă la sfîrșitul veacurilor! Curaj, ne spune Domnul, Eu am biruit, și voi veți birui!

Acestui Dumnezeu mă încredințez și eu, cerînd ocrotirea Maicii Preacurate, a Sfîntului Marelui Mucenic Ioan cel Nou, ocrotitorul Sucevei, a Sfîntului Voievod Ștefan cel Mare, a Sfinților Ierarhi Leontie, Dosoftei și Iacob Putneanul, a Sfinților Cuvioși Daniil Sihastrul de la Voroneț, și Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei, precum și ale tuturor sfinților știuți șil neștiuți care au odrăslit în pămîntul Bucovinei.

Și închei cu cuvintele Sfîntului Grigorie Teologul, rugînd pe milostivul Dumnezeu:

Doamne, Cel Ce ai ales pe David și l-ai luat de la turmele de oi, deși era cel mai mic și mai tînăr dintre fiii lui Iesei, apucă-mă de mîna mea cea dreaptă! Cu sfatul Tău mă povățuiește și cu slavă mă primește, și mă păstorește pe mine, păstorul, și mă povățuiește pe mine, povățuitorul, ca să pot păstori cu pricepere turma Ta. Dă, Doamne, putere și tărie poporului Tău șil înfățișează scumpa Ta Biserică slăvită și fără de pată. Fă-ne să fim vrednici de staulul cel de sus, în locașul celor ce se veselesc, întru strălucirea sfinților, ca în Biserica Ta toți să spunem: Slavă!, turma împreună cu păstorii, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia toată slava în vecii vecilor, Amin.

„Buletinul cuhnei. În această lună [august] după săcerișurile făcute începe a fi îmbelșugat și gras vânatul de prepelițe, și de pătărniche. Nimic nu poate fi mai bun decât pătărnichea friptă în cămeșă de slănină, care oprește scurgerea și perderea sucurilor mirositoare ale acestui delițios vânat.” – Din „Jurnalu de agricultură. Foaie periodică sub redacția d. Ioan Ionescu [de la Brad]. Anul întâiu. Iași. Tipografia Buciumului roman. 1858.” – dat la lumină de minunatul blog tipariturivechi.wordpress.com

„Buletinul cuhnei. În această lună [august] după săcerișurile făcute începe a fi îmbelșugat și gras vânatul de prepelițe, și de pătărniche. Nimic nu poate fi mai bun decât pătărnichea friptă în cămeșă de slănină, care oprește scurgerea și perderea sucurilor mirositoare ale acestui delițios vânat.” – Din „Jurnalu de agricultură. Foaie periodică sub redacția d. Ioan Ionescu [de la Brad]. Anul întâiu. Iași. Tipografia Buciumului roman. 1858.” – dat la lumină de minunatul blog tipariturivechi.wordpress.com

Ion Ionescu de la Brad, Jurnal de agricultură, Iași, 1857-1858

Buletinul cuhnei.

În această lună după săcerișurile făcute începe a fi îmbelșugat și gras vânatul de prepelițe, și de pătărniche. Nimic nu poate fi mai bun decât pătărnichea friptă în cămeșă de slănină, care oprește scurgerea și perderea sucurilor mirositoare ale acestui delițios vânat.

Pe cât putem ne ferim de a întrebuința la masă peștele. Numai din locurile muntenoase, precum păstrăvi și acele de lângă mări unde în deosebite timpuri es feluriți pești. Lufarul vine numai în această lună și este peștele cel mai dulce și mai bun de mâncat.”

Înștiințare
O vie de vânzare în podgoria Bucium.

Șese pogoane vie roditoare, în care ca o firtă este poamă busuioacă, afară de poamă coarnă albă și neagră.

Livadă cu feluriți pomi roditori, și hultuiți, în care se fac două stoguri fân. Grădină cu trandafiri pomușoară și agrișe pentru dulceți. O fântână cu apă bună îndestulătoare. Un eaz, cu pește, raci, lipitori și scoice. Pădure pentru haragi și alte trebuințe. O casă cu două odăi, șală și cuhne, acoperită cu șândilă. O cramă de 17 stânjăni înpregiur, cu două odăi acoperite cu stuh.

2 căzi mari bune și 1 mai mică. 2 dejă. 2 ciubere cu cercuri de fer și 1 cu cercuri de lemn, 1 călcător, 1 troc, 1 bute.

Îngrăditura înpregiurul viei statornică încât nu urmează trebuință de a cheltui cu facerea gardului. Doritorii ce vor voi a cumpăra asemine vie să se înfățoșeză la redacția foei.”

O monstruozitate.

În satul Crécy-Couvé din Franția, o oaie au făcut un miel cu trei guri, dintre care doue-s așezate sub urechi; fiecare din gurile aceste are limba sa, și falca de deasupra cu dinți.

De câte ori sbeară mielul, cele doue guri se mișcă și fac un vuet ce se aude până la opt și noue metre. Animalul trăește și acuma-i de câteva săptămâni, parte din laptele ce suge spre nutrimântul seu se perde prin cele doue guri adăogite.”

Sursa: Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași.

„Să căutăm acuma la bolta cerească, carea peste noi o vedem în noaptea sărină și…..întreabă încă o dată: cine a făcut viața, ca să facă atâta fericire? Lapădă-te jos în pulbere și închină Lui.” – Nemărginirea vieții universului, Brașov, 1840. Din Foaie pentru minte, inimă și literatură. De la inestimabilul blog tiparituriromanesti.wordpress.com

„Să căutăm acuma la bolta cerească, carea peste noi o vedem în noaptea sărină și…..întreabă încă o dată: cine a făcut viața, ca să facă atâta fericire? Lapădă-te jos în pulbere și închină Lui.” – Nemărginirea vieții universului, Brașov, 1840. Din Foaie pentru minte, inimă și literatură. De la inestimabilul blog tiparituriromanesti.wordpress.com

Tipărituri vechi

românești sau despre români

Pavel Vasici, Nemărginirea vieții Universului (Brașov, 1840)

„Să căutăm acuma la bolta cerească, carea peste noi o vedem în noaptea sărină și să privim la nenumăratele punturi, care în nemărginită îndepărtare ne lucesc. Să gândim iarăși cum că acelea punturi strălucitoare – stelele – tot sori sânt, Soarelui nostru asemenea, și de asemenea sfere sau planete înpregiurați – apoi se luăm acuma telescopuri spre ajutor și se privim la brâul cel lucitor a boltei cerești cu ochiul armat, precum privirăm mai nainte greunțele năsipului cu microscopul, și vom vedea cete de sori (stele) care ochiul nearmat pentru nemărginita lor îndepărtare numai ca un fum lucitor le vede, fără a le putea deosebi! Acestea stele sau sori sânt sufletul unei sisteme solare, ca cum este Soarele nostru a sistemei solare noastre. Apoi afară de acestea încă ne arată telescopii niște nori aburoși în toate ținuturile ceriului îndepărtate, care zic astronomii a fi miriade de sori, și care atâta sânt de noi îndepărtate, cât de ne-am pune pe aripile luminei și am sbura în miite veacuri, totuși nu le-am putea ajunge – aicea să stăm puțintel și dacă putem cuprinde cu mintea noastră mărimea universului sau a totului lumesc, se judecăm cum că fieșcare așa nor aburos o nenumărată mulțime de stele sau sori

în sine cuprinde, și cum că iarăși fieștecare soare trebue să aibă a sale planete, și apoi să dăm fieștecăruia planetă numai mărimea Pământului nostru și mulțimea făpturilor lui, și pogorându-ne pe scara făpturilor iarăși la grăunța de năsip și la picătura mării, să vedem încă odată în acestea o lume plină de viață. Acuma, încurajiți să ne suim iarăși pe aceia scară la nenumăratele trupuri a nemărginitului totului lumesc, și să întrebăm, care este suma, care este numărul vieții a totului lumesc! Și pentru ce este această mulțime de viață? Și dacă vei răspunde că este mulțimea fericirei? Întreabă încă o dată: cine a făcut viața, ca să facă atâta fericire? Lapădă-te jos în pulbere și închină Lui.

Dr. Vasici.”

Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj

Pînă cînd nelegiuire în Biserică?! Aude onor Ierarhia glasul poporului ortodox au ba?! Despre scandalul Corneliu Bîrlădeanul, despre prigonitul ASTĂZI, LA ORA LA CARE VORBIM, la bătrînețile lui, a Părintelui Mucenic Mircea Gorețchi, și despre faptul că nu „și noi, poporul” sîntem biserica, ci ÎN PRIMUL RÎND noi poporul! Sfinții Apostoli la Cincizecime au NĂSCUT BISERICA prin DUHUL, și aceia erau ca la 3000 de popor LAIC! BISERICA e Trupul Sfînt al lui HRISTOS, iar nu șleahta securistă a depravaților deghizați în veșminte bisericești– mai mult sau mai puțin „întîistătătoare”! – Reproducem aci – de pe inestimabilul ziar Facebook – admirabil-Ortodoxa luare de poziție a tînărului istoric și scriitor român Filip-Lucian Iorga-Bărbulescu.

Trebuie înlăturați ierarhii corupți, imorali, legați de trecutul comunist, slujitori ai celor lumești și nu ai celor sufletești. Ideea e să apărăm și să ajutăm la curățarea Bisericii noastre, nu să ajutăm la demolarea ei. Cel puțin aceasta este poziția mea. Biserica are mulți reprezentanți demni care ar putea oricând deveni episcopi. Dacă ar fi lăsați.

După scandalul de pedofilie al preotului-rapsod Pomohaci, Biserica Ortodoxă Română se confruntă cu o criză fără precedent: un episcop a fost filmat întreținând relații sexuale homosexuale.
În același timp, ierarhia bisericeasca îi calcă în picioare pe eroii din timpul prigoanei comuniste. Părintele Mircea Gorețchi s-a opus, în anii lui Ceaușescu, demolării Bisericii Sf. Ilie Rahova. A fost bătut la Securitate și a fost amenințat cu caterisirea, dar nu a cedat. Și Biserica a fost mutată.
În anul comemorativ al martirilor români pentru Hristos, din timpul perioadei comuniste, Biserica Ortodoxă Română l-a „răsplătit” pe Părintele Mircea Goretchi, bătrân și bolnav, cu evacuarea brutală din casa parohială și cu interzicerea de a mai sluji la Biserica Oțetari, unde a fost paroh timp de peste trei decenii. Totul, pe fondul presiunilor, al falsității, al minciunilor și al brutalitatii înstăpânite la Oțetari de către noul paroh, Dragoș Căprioru, un protejat al Arhiepiscopului Varsanufie.
Poate că e timpul ca laicatul ortodox să-și facă cu adevărat simțite vocea, forța și voința. Ierarhia BOR, în ansamblul ei, pare în acest moment incapabilă să ofere călăuzire spirituală și să se reformeze. Lipsa de bunătate, de daruri duhovnicești și autosuficienta au cuprins această ierarhie ca o pelagră.
Biserica nu e numai a Patriarhului, a mitropolitilor, a episcopilor, a protopopilor și a stareților. Biserica este și a noastră, a credincioșilor. Și noi suntem Biserica!
Dumnezeu să aibă milă de Biserica Ortodoxă Română și de noi toți. Și să lumineze mințile ierarhilor, până nu e prea târziu.

Fotografia postată de Filip-Lucian Iorga-Bărbulescu.
Filip-Lucian Iorga-Bărbulescu
Filip-Lucian Iorga-Bărbulescu Să nu cădem în cealaltă extremă. Evident că Biserica nu trebuie desființată. Trebuie însă înlăturați ierarhii corupți, imorali, legați de trecutul comunist, slujitori ai celor lumești și nu ai celor sufletești. Ideea e să apărăm și să ajutăm la curățarea Bisericii noastre, nu să ajutăm la demolarea ei. Cel puțin aceasta este poziția mea. Biserica are mulți reprezentanți demni care ar putea oricând deveni episcopi. Dacă ar fi lăsați.
Victor Damaceanu
Victor Damaceanu Asta nu se poate.. așa cum nu se poate sa curățăm clasa politică.. prinzi pe unul și apar alți 7.. Structura e bolnavă.

Manage

Petre Bumbaru LA Colunelu
Petre Bumbaru LA Colunelu De sigur nu desfintata ci pusa la punct in primul rand de ,,enoriasi,, taiate finantarile de ,,Stat,,si cand trebuie pedepsiti,,popii,,pt furtaciuni,,si ,,perversiuni,,cu severitatea,,de rigoare,,,,

·

2

13 iulie 2017: Părintele CLADIU BUZĂ, alături de credincioşi la judecata recursului la Consistoriul Mitropolitan (Mânăstirea Antim). Rînduri consemnate de Pr Claudiu Buză în pagina web Ortodoxia Mărturisitoare — și preluate de Daniel Vla – Ortodoxie, Țară, Românism.

 Ziua de 13 iulie, a fost pentru credincioșii Bisericii lui Hristos din sudul țării care s-au îngrădit de panerezia ecumenismului prin nepomenirea ierarhilor apostați, nu doar o zi foarte fierbinte de vară, ci mai ales o zi a bucuriei și a comuniunii. Nu a contat distanța de unde […]

via Părintele CLADIU BUZĂ, alături de credincioşi la judecata recursului la Consistoriul Mitropolitan (Mânăstirea Antim) — Daniel Vla – Ortodoxie, Țară, Românism

Ziua de 13 iulie, a fost pentru credincioșii Bisericii lui Hristos din sudul țării care s-au îngrădit de panerezia ecumenismului prin nepomenirea ierarhilor apostați, nu doar o zi foarte fierbinte de vară, ci mai ales o zi a bucuriei și a comuniunii. Nu a contat distanța de unde aceștia au venit sau faptul că întâlnirea s-a petrecut în cursul săptămânii, în zi lucrătoare, și nu au avut însemnătate vârsta sau neputințele participanților. S-a prețuit comuniunea în Adevăr pentru mărturisirea credinței ortodoxe! Acest lucru le-a dat aripi iubitorilor de Adevăr spre Mănăstirea Antim unde a avut loc procesul recursului preotului Claudiu Buză, în cadrul Consistoriului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.

Fiind invitați în sala de judecată subsemnatul și cei cinci martori ai apărării, în urma îndemnului de a rosti rugăciunea „Împărate ceresc”, trei dintre martori au părăsit locul de judecată, refuzând rugăciunea în comun cu „ecumeniștii” și „ereticii”. A fost un „șoc” pentru membrii Consistoriului atitudinea celor trei martori, Președintele cerându-le acestora pe un ton imperativ să rămână la rugăciune. Ei nu au fost convinși de rugămințile stăruitoare ale Președintelui, care a hotărât, conform Regulamentului, să fie respinși ca martori ai apărării.

Acuzarea a respins toate motivele de forma și de fond invocate în recurs și mi-a cerut să numesc trei puncte prin care „Sinodul” din Creta este considerat eretic. Le-am prezentat trei dintre cele mai serioase probleme, care definesc „Sinodul” din Creta ca fiind eretic.

  1. Anularea Sinodalității și înlocuirea ei cu o structură papistă;
  2. Recunoașterea ereziilor ca fiind „biserici” prin ratificarea premiselor eclesiologice eretice ale Declarației de la Toronto (1950);
  3. Acceptarea căsătoriilor mixte;

Bineînțeles că nu au fost de acord cu motivele prezentate și am cerut cu această ocazie o expertiză teologică imparțială, a unei terțe persoane sau comisii teologice abilitate și obiective la nivel panortodox, neimplicate în proces, care să demonstreze că „Sinodul” din Creta este ortodox. Am cerut să se consemneze acest lucru pentru că este vital pentru înțelegerea necesității întreruperii pomenirii, conform Canonului I-II Constantinopol.

Primul martor, doamna dr. Gabriela Naghi  ( pe care l-am numit martor principal datorită memoriului adresat Patriarhului Daniel – rămas fără răspuns:

https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2017/06/28/memoriu-adresat-patriarhului-daniel-la-savarsirea-unui-an-de-la-gravul-atentat-asupra-ortodoxiei-de-la-kolymbari-creta/)

a copleșit la propriu întregul auditoriu prin mărturisirea pe care a dat-o, Președintele Consistoriului, ridicându-se la finalul discursului pentru a-i săruta mâna. Al doilea martor, doamna Gherghița, emoționată, dar hotărâtă, a răspuns întrebărilor puse, lămurind problematica comuniunii cu cei care au întrerupt pomenirea. Cei doi martori ai apărării, au negat faptul că suntem schismatici sau că ne situăm în afara Bisericii, întărind cele spuse de către mine membrilor Consistoriului, anume că ceea ce împlinim noi acum este efectul adevăraților schismatici care au trădat Ortodoxia, prin acceptarea unor hotărâri eretice la nivelul întregii Patriarhii.

La finalul întâlnirii, membrii Consistoriului au primit lămuriri și despre Sinaxa națională de la Botoșani, a preoților, monahilor și mirenilor care au întrerupt pomenirea. Le-am cerut, cu duh de pace și dragoste pentru Biserica lui Hristos, să ia în serios această problemă a întreruperii pomenirii, fiindcă nu s-a găsit doar un „nebun” din Urziceni să întrerupă pomenirea, ci este o problemă la nivel național, cu zeci de preoți și monahi și zeci de mii de credincioși care s-au îngrădit de erezie.

Preot Claudiu Buză

Urziceni, 13 iulie 2017

Acum 100 de ani, la 11 iulie 1917, începeau luptele eroice de la Mărăşti. O Românie până atunci învinsă şi încolţită demonstra, prin curajul soldaţilor şi al ofiţerilor ei, că merita să fie mare. Grigore Romalo, nepotul lui Iancu Bălăceanu, nota aceste rânduri în jurnalul lui de front, o comoară memorialistică inedită, păstrată cu grijă timp de un secol în arhiva familiei şi care urmează să fie publicată, la toamnă, în colecţia „Istorie cu blazon” de la Editura Corint: „Atacăm la ora 4 dimineaţa! […] Rachetele luminează în permanenţă, tunurile şi grenadele pe care nemţii încep să le arunce spre noi fac un zgomot infernal. Prima mea impresie este că aceste lumini strălucind de peste tot şi acest zgomot nu mai au nimic pământean în ele… o adevărată noapte a lui Dante. Nu mai gândim, acţionăm mecanic printr-o voinţă pe care am acumulat-o înainte: nimic nu mai contează, trebuie să mergem înainte orice o fi şi orice ai simţi” (Foto din Colectia Dan Romalo).

Acum 100 de ani, la 11 iulie 1917, începeau luptele eroice de la Mărăşti. O Românie până atunci învinsă şi încolţită demonstra, prin curajul soldaţilor şi al ofiţerilor ei, că merita să fie mare.  Grigore Romalo, nepotul lui Iancu Bălăceanu, nota aceste rânduri în jurnalul lui de front, o comoară memorialistică inedită, păstrată cu grijă timp de un secol în arhiva familiei şi care urmează să fie publicată, la toamnă, în colecţia „Istorie cu blazon” de la Editura Corint: „Atacăm la ora 4 dimineaţa! […] Rachetele luminează în permanenţă, tunurile şi grenadele pe care nemţii încep să le arunce spre noi fac un zgomot infernal. Prima mea impresie este că aceste lumini strălucind de peste tot şi acest zgomot nu mai au nimic pământean în ele… o adevărată noapte a lui Dante. Nu mai gândim, acţionăm mecanic printr-o voinţă pe care am acumulat-o înainte: nimic nu mai contează, trebuie să mergem înainte orice o fi şi orice ai simţi” (Foto din Colectia Dan Romalo).

Mesaj comunicat de contul „Filip-Lucian Iorga-Bărbulescu”, Facebook.

Acum 100 de ani, la 11 iulie 1917, începeau luptele eroice de la Mărăşti. O Românie până atunci învinsă şi încolţită demonstra, prin curajul soldaţilor şi al ofiţerilor ei, că merita să fie mare. Grigore Romalo, nepotul lui Iancu Bălăceanu, nota aceste rânduri în jurnalul lui de front, o comoară memorialistică inedită, păstrată cu grijă timp de un secol în arhiva familiei şi care urmează să fie publicată, la toamnă, în colecţia „Istorie cu blazon” de la Editura Corint: „Atacăm la ora 4 dimineaţa! […] Rachetele luminează în permanenţă, tunurile şi grenadele pe care nemţii încep să le arunce spre noi fac un zgomot infernal. Prima mea impresie este că aceste lumini strălucind de peste tot şi acest zgomot nu mai au nimic pământean în ele… o adevărată noapte a lui Dante. Nu mai gândim, acţionăm mecanic printr-o voinţă pe care am acumulat-o înainte: nimic nu mai contează, trebuie să mergem înainte orice o fi şi orice ai simţi” (Foto din Colectia Dan Romalo).