Părintele Ciprian Staicu combate practici neortodoxe ale Ieromonahului Macarie Banu într-un articol datat 1 mai 2017. Comentariul ActaDiurna: Iată roadele amare ale apostaziei cretane practicate la vîrful ierarhiei noastre acum un an! Ierarhii consumă otrăvita aguridă ecumenistă iar poporului i se strepezește gura! Articolul invocă și figura puțin cunoscută a Părintelui Nil Dorobanțu. Adăugăm pelicula video în care Pr Ciprian Staicu prezintă rezultatele (pozitive ale) sinaxei anti-ecumeniste româno-grecești din 4 aprilie a.c. de la Tesalonic.

Părintele Ciprian Staicu combate practici neortodoxe ale Ieromonahului Macarie Banu într-un articol datat 1 mai 2017. Comentariul ActaDiurna: Iată roadele amare ale apostaziei cretane practicate la vîrful ierarhiei noastre acum un an! Ierarhii consumă otrăvita aguridă ecumenistă iar poporului i se strepezește gura! Articolul invocă și figura puțin cunoscută a Părintelui Nil Dorobanțu. Adăugăm pelicula video în care Pr Ciprian Staicu prezintă rezultatele (pozitive ale) sinaxei anti-ecumeniste româno-grecești din 4 aprilie a.c. de la Tesalonic.

Practici liturgice greșite care duc atât la erezie, cât și la schismă

Hristos a înviat!

În lupta cu panerezia ecumenistă este dificil a păstra o cale echilibrată. Este nevoie a rămâne pe calea Sfinților Părinți și a ne feri atât de erezie, cât și de schismă. Lucrul acesta a fost accentuat în mod repetat de către ieromonahul Macarie Banu, starețul Schitului Oituz, în predicile rostite de sfinția sa mai ales în perioada Postului Mare (2017).

În ultimele săptămâni, însă, au apărut niște elemente noi referitoare la lupta dusă de ieromonahul Macarie Banu, care necesită o atitudine și un răspuns teologic, pentru că este vorba despre Hristos Însuși, Cel cu Care ne împărtășim euharistic. Menționez că toate cele ce vor fi pezentate mai jos sunt trăite de mine personal sau aflate de la fiii mei duhovnicești sau de la foști fii duhovnicești ai ieromonahului Macarie Banu, neexistând nici o sursă indirectă și neverificabilă. De asemenea, nu este vorba de vreo dispută personală, ci despre viața Bisericii. Am solicitat în scris ieromonahului Macarie Banu un răspuns la cele ce urmează mai jos, însă nu am primit nici unul. De asemenea, menționez că nu intenționez să aduc vreo atingere persoanei și operei părintelui Nil Dorobanțu, pentru simplul fapt că nu i-am citit toată opera, deci orice analiză ar fi incompletă și, posibil, nedreaptă.

Plecând de la principiul că, în aceste vremuri tulburi de apostazie ecumenistă, este nevoie a lua aminte la modul în care s-au organizat creștinii în vremuri de mare restriște, mai ales în Rusia (secolul XX), pentru a rezista în fața prigoanei atee comuniste, ieromonahul Macarie Banu insistă mult pe organizarea unei ”Biserici a catacombelor.” Ca orice Biserică, ea trebuie să aibă în centrul ei Taina Sfintei Euharistii. În legătură cu această Taină este și acest demers pe care îl încerc, cu mare durere, astăzi.

Iată, pe scurt, cum anume îi învață ieromonahul Macarie Banu pe oameni, referitor la Taina Sfintei Împărtășanii și la cele legate de ea:

a) ucenicii lui sau ucenicii altor duhovnici (eu am pățit-o personal) primesc de la ieromonahul Macarie Banu o cutiuță (de obicei din plastic, rotundă, cu diametrul de vreo 4-5 cm, înălțimea de vreo 3 cm), în care sunt mai multe bucățele de Sfântă Împărtășanie (cam 7-8, alături de multe fărâmituri);

b) acești ortodocși sunt îndemnați să își ”spovedească” păcatele, fără preot, în fiecare seară, acasă la ei sau unde se află (poate în vreo călătorie), în fața icoanei Mântuitorului, în taină; astfel se realizează o ”spovedanie” zilnică;

c) după ce s-a ”spovedit”, credinciosul îi dă un bip ieromonahului Macarie Banu, sensul acestui bip fiind acela de solicitare a ”iertării păcatelor spovedite în fața icoanei”;

d) ieromonahul Macarie Banu, după ce se uită la numele celui care i-a dat acel bip (nume aflat în memoria telefonului), răspunde tot cu un ”bip”, care înseamnă ”rugăciunea de dezlegare”. Aici trebuie menționate două aspecte: în unele seri (cel puțin în cele despre care am mărturii directe), telefonul ieromonahului Macarie Banu primește astfel de ”bipuri” foarte des, la o frecvență de câteva minute unul de altul sau chiar mai des, iar în fiecare duminică ieromonahul Macarie Banu citește, înainte de a împărtăși credincioșii în biserică, rugăciunea cea mare de dezlegare (aflată în Molitfelnic), astfel încât oamenii să creadă că tot ceea ce ține de ”spovedirea” lor este împlinit. Desigur, acești oameni se mai și spovedesc sub epitrahil, însă nu este cazul – pentru cele ce vor fi expuse mai jos – atunci când vorbim de români care locuiesc în afara granițelor României și ajung foarte rar la Schitul Oituz;

e) astfel ”iertați și dezlegați”, creștinii se pot împărtăși singuri a doua zi dimineață. Ieromonahul Macarie Banu le recomandă să se împărtășească foarte des, chiar și zilnic, Sfânta Împărtășanie din cutiuță fiindu-le de ajuns pentru ani de zile de împărtășire.

Întrebările care se pun:

Cum se împărtășesc oamenii? În practică: iau câte o fărâmiță de Împărtășanie.
Dar când s-au terminat fărâmițele și rămân bucățelele mai mari? În practică: credincioșii sunt sfătuiți să rupă bucățelele cu o scobitoare, pentru a avea pentru mai multe zile cu ce se împărtăși, din aceeași bucată mai mare.
Probabil că există variații pe tema modului și a frecvenței împărtășirii, de la caz la caz, însă ”scheletul” acestei lucrări este – din mărturiile adunate – acesta de mai sus.

Răspuns teologic:

1. După ce am aflat de această ”practică”, am cerut, cu ocazia Sinaxei din Grecia (4 aprilie 2017) răspuns din partea unor părinții cu autoritate teologică și duhovnicească:

a) prof. dr. Theodoros Zisis a răspuns că toată această practică ”nu este un lucru ortodox.” (am înregistrarea video, făcută în prezența a peste 20 de persoane: români, greci și basarabeni; la nevoie, ea poate fi publicată);

b) Gheron Sava Lavriotul a spus că acest tip de ”împărtășire” este ”o înșelare”, nici nu are sens să mai analizăm prea mult, trebuie renunțat la el;

c) părinții athoniți din sinaxa antiecumenistă (cu care am slujit la privegherea de praznicul Buneivestiri, la Chilia lui Gheron Hariton de lângă Kareia, Sf. Munte Athos) au răspuns la unison, printr-un gest comun, spontan: și-au pus mâinile în cap și au spus că este o mare blasfemie. Dintre acești părinți amintesc pe trei, care au și vorbit la Sinaxa de la Thesalnic: Gheron Hariton, monahul Epifanie și monahul Heruvim. De față la această discuție au fost și câțiva părinți din Schitul Prodromu (cei care au întrerupt pomenirea și cu care am fost la priveghere).

2. Ieromonahul Macarie Banu a dat o astfel de cutiuță cu Sfânta Împărtășanie unei persoane aflată în vizită la Schitul Oituz în aceeași zi când eu, de dimineață, o spovedisem și o împărtășisem pe acea persoană. Fără să mă consulte – în calitate de duhovnic al acelei persoane – ieromonahul Macarie Banu s-a erijat în duhovnic și i-a ”oferit” cutiuța pentru împărtășire pe termen lung. Acest gest îl descalifică din calitatea de duhovnic, pentru că nici un duhovnic nu are dreptul să treacă peste altul, cel din urmă răspunzând pentru sufletul ucenicilor lui. Gestul ieromonahului Macarie Banu se încadrează la ”fur de cele sfinte” și normal se pedepsește cu caterisirea. Însă, după mărturia lui către mine (acum câteva luni, după ce am fost mazilit de ecumeniști): ”eu, Macarie, nu m-am comportat urât cu episcopul meu, cum ai făcut tu, de aceea pe mine mă lasă în pace.” Sau, după cum spunea cineva într-un comentariu pe internet: ”părinte Ciprian, ceilalți au ”gașcă”, tu ești singur.” Toate aceste ”argumente”, răspund eu, nu au nici o valoare în Ziua Judecății, către care ne îndreptăm absolut toți.

3. Ce se întâmplă cu scobitoarea folosită la ruperea Împărtășaniei? În practica liturgică ortodoxă, când preotul vrea să fărâmițeze o bucățică de Împărtășanie, deschide Sfântul Antimis, folosește sfânta copie pentru a tăia bucățica respectivă. Creștinii care au primit ”cutiuța”, cum fac? Cum se asigură că nu sare aiurea, chiar pe jos, nici o bucățică din Împărtășania uscată, care este greu de fărâmițat? Am solicitat un răspuns ieromonahului Macarie Banu, însă nu l-am primit.

4. Martorii cu care am vorbit au ajuns în două situații (pot fi, însă, mai multe):

a) să se împărtășească zilnic, iar cu timpul să simtă tot mai multă neliniște, tulburare și chiar stări de îndrăcire;
b) să returneze ”cutiuța” Schitului Oituz, înțelegând, prin conștiința lor trează, că această practică a împărtășirii în acest fel este neortodoxă.

5. Această practică a ”împărtășirii la cutie” vine în contradicție totală și suferă de fractură logică atunci când este pusă față în față cu afirmațiile ieromonahului Macarie Banu din predicile din Postul Mare (2017), că se pot duce creștinii să se împărtășească oriunde, căci există har în B.O.R.

Răspuns: Har este în B.O.R (discuția despre cum lucrează el cu cei ortodocși sau cu ereticii ecumeniști a fost explicată patristic de Gheron Sava Lavriotul în conferințele sale), însă dacă credincioșii se pot împărtăși ORIUNDE, de ce li se oferă Împărtășania acasă?

6. Practica în discuție este blasfemiatoare la adresa:

a) Tainei Preoției – împărtășirea după dezlegarea prin ”bipuri” neavând nici un fundament patristic, teologic. A face o comparație cu situația din închisorile comuniste nu are sens, pentru că mirenii care primeau de la preoți Împărtășanie uscată și o ascundeau, cusând-o prin tivul hainei, de exemplu, nu se împărtășeau când și cum voiau ei, ci numai după ce se spovedeau, adesea prin codul Morse, prin perete la un preot real, adevărat, dar pe care nu îl vedeau, nefiind colegi de celulă. După Spovedania reală primeau dezlegarea – prin cuvinte – tot în codul Morse și numai așa se împărtășeau. Nu există în tradiția ortodoxă o asemenea practică a împărtășirii prin tehnologie și după bunul plac.
b) Tainei Spovedaniei – care este batjocorită și transformată în ceva magic, tehnologic, modern.
c) Tainei Împărtășirii Însăși – prin ruperea credinciosului de mediul liturgic și, culmea, prin îndemnarea lui concomitentă de a se face părtaș la slujbele ereticilor.

7. Nu cunosc în amănunt activitatea părintelui Nil Dorobanțu, dar pot da mărturie următorul lucru: de două ori ieromonahul Macarie Banu mi-a arătat (a doua oară pentru că probabil uitase că mi-a mai arătat o dată), fiind eu la el în chilie, o cutiuță mică albă, de medicamente, în care era Sfânta Împărtășanie (cam în o treime din cutie). Mi-a spus că a primit acea cutiuță de la familie, la care părintele Nil o lăsase în urmă cu aproximativ 50 de ani. Ieromonahul Macarie Banu era fascinat și încântat de faptul că Împărtășania nu se stricase, iar concluzia lui era că ceea ce făcea părintele Nil era bine.

Răspuns teologic:

a) nu cred că părintele Nil făcea la fel ca ieromonahul Macarie Banu, în sensul de a-i îndemna pe oameni să se împărtășească singuri;

b) probabil că lăsa Sfânta Împărtășanie la familii de mare încredere, pentru ca atunci când el trecea pe acolo, în cazul în care nu putea sluji (din lipsă de timp sau din alte motive practice), să aibă cu ce împărtăși credincioșii;

c) dovada clară că oamenii nu se împărtășeau singuri este că, după 50 de ani, în cutiuța respectivă mai era încă multă Împărtășanie. Dacă oamenii s-ar fi împărtășit singuri din ea, cu siguranță în 50 de ani o terminau. Deci, fundamentarea practicii ieromonahului Macarie Banu pe personalitatea părintelui Nil nu se susține, ci mai și dăunează celui din urmă, în sensul părerii pe care unii sau alții și-o fac despre părintele Nil. Însă ispita multora de a-și sprijini învățătura și practicile nu pe învățătura Sfinților Părinți, ci pe faptul că ”eu am fost ucenicul acelui mare duhovnic sau urmașul lui” are exact acest efecte, numite generic în lumea monahală: înșelare. Până la definitivarea discuției despre importanța și locul părintelui Nil Dorobanțu în istoria și spiritualitatea Bisericii Ortodoxe Române cred că trebuie să avem decența de a nu întina memoria lui.

Motivul întregii analize de mai sus este următorul: creștinii aceștia se vor împărtăși după metoda învățată de la ieromonahul Macarie Banu, iar când vor muri, vor ajunge în fața lui Hristos ca blasfemiatori ai Tainei Împărtășaniei, culmea, fără să știe și fără să vrea! Cine răspunde de aceste suflete? Ieromonahul Macarie Banu, adică cel care, dacă nu fac ascultare de el, îi izgonește pe oameni și îi trimite oriunde să se împărtășească, inclusiv la ereticii ecumeniști, numai să scape de ei? Cumplită întrebare, dar care nu poate rămâne fără răspuns.

Cele analizate mai sus au următoarele două scopuri principale:

1. Revenirea ieromonahului Macarie Banu din înșelarea aceasta cumplită, în care a tras pe mulți.

2. Îi îndemn acum, cu toată responsabilitatea preoțească și cu toată dragostea pe creștinii care au primit astfel de cutiuțe să le înapoieze Schitului Oituz și să revină la practica Bisericii de împărtășire din Sfântul Potir, la Sfânta Liturghie, săvârșită de cleric sau clerici ortodocși și mărturisitori ai adevărului.

În concluzie, cu toate că ieromonahul Macarie Banu a accentuat în mod repetat că trebuie să avem o mărturisire ECHILIBRATĂ, să nu cădem în cele două extreme, erezie sau schismă, în practică a căzut de fapt în ambele:

a) în erezia ecumenismului moderat (adică nu așa de vădit ca ecumenismul extrem, însă cu aceleași conotații eretice), care încearcă un compromis între slujirea ecumeniștilor și cea ortodoxă, îndemnând la împărtășirea din același Potir cu ereticii ecumeniști;
b) în schismă față de Biserica lui Hristos, blasfemiind Sfintele Taine și izolându-i în înșelare pe unii ortodocși.

După încercări repetate de chemare la îndreptare, cu adâncă responsabilitate, cu inima frântă de durere pentru că s-a ajuns în această situație și cu nădejdea în Bunul Dumnezeu, având totodată conștiința că lupta antieretică este cumplit de grea și că posibilitatea de a greși planează, fără îndoială, oricând și asupra mea, am scris acestea, din dragoste față de Adevăr, față de părintele Macarie și față de românii de pretutindeni, doritori ai mântuirii.

Sf. Gheorghe, 1 mai 2017
Pr. Ciprian-Ioan Staicu

Prorocia Sf Mitropolit Varlaam despre căderea creștinească a Țării Moldovei – document domnesc despre vremurile de pe urmă ale Țării Moldovei, dat de Mitropolitul Varlaam Mitropolitului Macarie, descoperit ulterior de Paul de Alep. – de la www.aparatorul.md

Prorocia Sf Mitropolit Varlaam despre căderea creștinească a Țării Moldovei – document domnesc despre vremurile de pe urmă ale Țării Moldovei, dat de Mitropolitul Varlaam Mitropolitului Macarie, descoperit ulterior de Paul de Alep. – de la www.aparatorul.md

ghttps://www.aparatorul.md/proorocia-sfantului-mitropolit-varlaam-despre-caderea-crestineasca-a-tarii-moldovei

Scrisoarea unor femei evlavioase către Patriarh, pe tema infamului sinod cretan. Datată 28 martie a.c., Marțea a 5-a din Sfîntul și Marele Post. De la blogul Ortodoxia Mărturisitoare.

Prea Fericite Părinte Patriarh, “Nu este niciun pom bun, care să facă roadă rea, și niciun pom rău care să facă roadă bună. Căci orice pom se cunoaște după roada lui.” ( Luca 6,43-44) „Nimic nu este mai puternic decât Biserica… Dacă porţi război împotriva vreunui om, fie ai învins, fie ai fost învins; dar dacă […]

via Scrisoare către Patriarhul BOR la ,,pomenirea de 9 luni” de la dezastrul din Creta — Ortodoxia mărturisitoare

Românii – sub egida Românilor Ortodocși – vor împăduri 20 ha de PĂDURE la PETRU VODĂ în zilele premergătoare BUNEI VESTIRI – săptămîna viitoare. Să li se alăture cît mai mulți! Comunică Hetti Adriana Benedeck.

Hetti Adriana Benedek

Nevoie de ajutor, repejor! De știți doritori, DISTRIBUIȚI!

În perioada 21 – 24 martie, la Petru Vodă, Fratia Ortodoxa Sf. Mare Mucenic Gheorghe purtatorul de Biruinta organizează o tabără de muncă, de această dată tradusă prin plantarea a 20 de hectare de pădure. Ne adunăm cu mic cu mare să dăm o mână de ajutor obștii mănăstirești și să creștem împreună o pădure!

Plecarea are loc cu un autocar, din Ploiești, dimineața la ora 3:00, în data de 21 martie. Pentru rezervări și orice fel de întrebări, nu ezitați să îl contactați pe Dan, de preferat la telefon: 0740 316 387. Evenimentul de facebook îl găsiți aici:https://www.facebook.com/events/1144066679049944/

Se pleacă și din București. Detalii despre plecare, însă și despre locul plantării, aici: https://www.facebook.com/events/1337761012958174/

#planteazăînRomânia
#petruvodă

Sfântul Nectarie de Eghina, Făcătorul de minuni, De ce papa și supușii lui s-au despărțit de Biserica lui Hristos. Studiu istoric despre cauzele Schismei, despre perpetuarea acesteia și despre posibilitatea sau imposibilitatea unirii celor două Biserici, Răsăritene și Apusene, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 83-88.

Sfântul Nectarie de Eghina, Făcătorul de minuni, De ce papa și supușii lui s-au despărțit de Biserica lui Hristos. Studiu istoric despre cauzele Schismei, despre perpetuarea acesteia și despre posibilitatea sau imposibilitatea unirii celor două Biserici, Răsăritene și Apusene, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 83-88.

https://dreaptacredintadupasinodultalharesc.wordpress.com/2017/03/13/sfantul-nectarie-de-eghina-facatorul-de-minuni-despre-dreapta-credinta-ortodoxa-schisma-si-ratacirile-papistasilor-imposibilitatea-unirii-cu-ei

Image result for sf nectarie

Biserica cea Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească şi Biserica romană

Biserica cea Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească, constituită din Bisericile locale unite în credinţă, nădejde, dragoste şi slujire a fost dintotdeauna liberă şi neatîrnată, n-a fost niciodată supusă Papei de la Roma, nici nu i-a recunoscut vreodată acestuia o slujire ierarhică superioară, nici harisme duhovniceşti şi superioritate duhovnicească, ci l-a considerat un episcop ca toţi ceilalţi episcopi, de vreme ce şi el a primit de la Apostoli hirotonia pe care au primit-o şi ceilalţi episcopi, Apostolii nefiind trimişi de Mîntuitorul ca episcopi de tronuri, ci ca vestitori ai Sfintei Sale Evanghelii, avînd puterea de a înfiinţa Biserici. Apostolii erau precum Moise de-Dumnezeu-văzătorul, care a clădit jertfelnic şi a construit cortul mărturiei şi a poruncit rînduielile de închinare şi toate slujbele sfinte, şi, totodată, pe căpeteniile jertfitorilor, precum Aaron. Asemeni unora ca aceştia trebuia să fie ei, de vreme ce slujirea veche era chip şi umbră a slujirii celei noi, cea făcută cunoscută neamurilor prin Sfinţii Apostoli. În fiecare din Apostoli exista plinătatea harismelor şi nu putea fi altfel, de vreme ce toţi au fost trimişi în chip egal:

Mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh, învăţîndu-le să păzească toate cîte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sînt în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin(Matei 28, 19-20).

Cum era posibil ca Apostolii să depindă de Petru, care a fost trimis la propovăduire deopotrivă cu ceilalţi, pentru a întemeia Biserici şi a învăţa între neamuri închinarea la Hristos, de vreme ce fiecare urma să‑şi împlinească lucrarea separat de restul celorlalţi? Şi care era rostul primatului lui Petru, de vreme ce, din cauza răspîndirii Apostolilor, nu era posibilă existenţa unei poziţii de rangul al doilea? Care era rostul superiorităţii lui Petru, de vreme ce fiecare Apostol avea aceeaşi misiune? Care era rostul gradaţiei ierarhice dintre Apostoli, de vreme ce urma ca ei, în împrăştierea lor prin lume, să moară departe unul de altul? Care era rostul puterii lui Petru, odată ce Domnul le-a făgăduit Apostolilor că va fi cu ei în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului?

Desigur că nu au nici un rost toate aceste calităţi imaginare ale Apostolului Petru, care ar protesta el însuşi, fiind cu totul împotriva unei asemenea superiorităţi. Dacă însuşirile lui Petru pe care le pretinde Biserica romană erau adevărate, duhul Evangheliei ar fi devenit foarte problematic şi de neînţeles, fiindcă ar fi prezentat o confuzie a sensurilor şi un conflict de principii: ar fi de neînţeles principiul egalităţii, al egalităţii duse pînă la smerenie, şi principiul inegalităţii duse pînă la hegemonie şi dispreţ. Dacă o astfel de superioritate ar fi fost poruncită de Mîntuitorul, cum vom putea înţelege următorul citat al Evangheliei:„Ştiţi că cei se socotesc cîrmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai tari ai lor le stăpînesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întîi între voi, să fie tuturor slugă. Că şi Fiul Omului n‑a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi(Marcu 10, 42-45), lăsînd la o parte multe alte citate, pe care nu ne-ar ajunge timpul să le adăugăm aici? Cum s-a împlinit scopul misiunii Apostolilor neavînd ei comuniune cu Apostolul suprem, de la care propovăduirea lor misionară şi-ar fi luat autoritatea? Iar dacă Domnul a alcătuit o ierarhie între Apostoli şi l-a scos în evidenţă pe Petru ca Apostol suprem de ce nu a adus acest lucru la cunoştinţa celorlalţi ucenici, zicîndu-le:iată, îl aşez pe acest Petru păstor al vostru şi principe şi ighemon; el vă păstoreşte pe voi, de el să ascultaţi; şi oricine nu ascultă de el va fi nimicit”?Acest lucru ar fi trebuit să-l facă cunoscut Mîntuitorul ucenicilor Săi, dacă într-adevăr îl aşeza pe el ca păstor al păstorilor şi conducător al Apostolilor.

Dar, din nefericire pentru latini – sau din fericire – nu s-a rostit aşa ceva şi, prin urmare, nu a fost constituită nici o ierarhie a Apostolilor; de aceea nu există nici o teamă că acela care nu se supune succesorului lui Petru, fie el şi episcop al Romei, se va pierde.

Unimea Bisericii nu-şi are temeliile şi nu stă în persoana unică a unuia dintre Apostoli, ci în persoana Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, care este capul Bisericii într-un Duh, într-o credinţă, nădejde, dragoste şi slujire. În acest fel a înţeles Biserica ecumenică unitatea în Biserică şi pe aceasta a căutat-o şi a urmărit s-o împlinească, mărturie limpede stînd primele zece veacuri. Din Biserica ecumenică doar ”Biserica” romană concepea în mod diferit duhul unităţii, pe care-l căuta şi urmărea să-l atingă prin mijloace străine.

Această concepere diferită a modului unităţii a provocat schisma, care, avîndu-şi începutul în primele veacuri, s-a agravat cu timpul şi avansa pe măsura aplicării principiilor ‘Bisericii’ romane, pînă a ajuns la ruptura totală din cauza pretenţiei Papilor ca Biserica cea Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească să se supună episcopiei Romei. În aceasta stă cauza schismei, cauză cu adevărat foarte mare, fiindcă răstoarnă duhul Evangheliei, şi o cauză teologică deosebit de importantă întrucît înseamnă negarea principiilor Evangheliei. Celelalte cauze de natură teologică, deşi deosebit de importante, pot fi considerate secundare şi decurgînd din această cauză primară. Să vedem aşadar care sînt principiile şi cum era păstrată unitatea în Biserica cea Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească.

Unitatea Bisericilor

Potrivit Sfintelor Scripturi unitatea Bisericii este sfînta legătură tainică a celor ce cred în Hristos, prin mărturisirea comună a credinţei, a nădejdii, a dragostei pentru mirele Hristos şi prin închinarea comună către El.Caracterul acestei unităţi îl găsim în Sfînta Scriptură. În rugăciunea Mîntuitorului nostru către Tatăl Său ceresc se arată unitatea Bisericii. Urmînd a merge spre patima Sa cea de voie, Iisus înalţă către Tatăl Său rugăciune stăruitoare şi plină de dragoste şi cere de la El ca să-i păzească pe toţi cei care cred şi care vor crede în El în legătura păcii:

Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvîntul Tău este adevărul… Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvîntul lor, ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una sîntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvîrşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sînt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava Mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei(Ioan 17, 17-26).

Deci unitatea Bisericii stă în unirea membrilor acesteia cu Hristos. Toţi cei care au crezut în Hristos prin Sfinţii Apostoli s-au unit cu Iisus şi s-au sfinţit în adevărul lui Dumnezeu-Tatăl.

Deci unirea este lăuntrică, tainică, directă, dumnezeiască, desăvîrşită, împlinită prin bunăvoinţa şi dragostea dumnezeiască şi nimeni nu se leagă prin legătură exterioară pentru a constitui unitatea.

Cei care au crezut au primit harul şi adevărul, lumina şi viaţa prin Iisus Hristos şi s-au unit cu El. Ce îi poate despărţi pe aceştia de unirea cea cu Hristos? Dacă această legătură este desăvîrşită, care este rostul unor alte legături, al unei alte credinţe?

Cei ce au crezut au fost traşi către Mîntuitorul de către Tatăl Cel ce L-a trimis pe El (Ioan 6, 44) şi au primit harul răscumpărării; iar dacă adevărul i-a eliberat pe ei din robia păcatului, cine-i mai poate lipsi pe ei de libertatea cea în Hristos?

Cei care au crezut au devenit fii ai luminii şi părtaşi slavei celei veşnice, cine dar le poate lua luminarea şi slava?

Cei care au crezut au fost înfiaţi de Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos, cine dar poate nega sau înlătura această înfiere?

Cei care au crezut s-au făcut, prin dumnezeiasca Împărtăşanie, părtaşi Trupului şi Sîngelui Domnului, rămînînd în Hristos şi Hristos în ei, cine dar are puterea să rupă aceste legături dumnezeieşti ale unităţii?

Cei care cred primesc Duhul Sfînt, Care constituie totdeauna aşezămîntul Bisericii, înfăţişînd-o pe ea Una, Sfîntă şi Sobornicească; cine dar poate sparge această unitate?

Este zadarnică aşadar pretenţia unei legături exterioare şi a unei alte credinţe, mai ales a uneia respinse de Scripturi, pentru a asigura mîntuirea celor ce cred în Domnul Iisus Hristos.

Pr Pamvo și Schitul Rădeni: ultimele „dezvoltări”…..

Mitropolitul Moldovei a decis să treacă la caterisirea părinţilor care se opun sinodului eretic din Creta. Prima caterisire este propusă a fi cea a Părintelui Pamvo Jugănaru, egumenul Schitului Radeni. Printre acuzele care i se aduc Părintelui Pamvo sunt şi unele insolite: instigarea la atitudini şi fapte negative sau insultă, calomnia, defăimarea şi clevetirea în […]

via Pr. PAMVO JUGĂNARU de la Schitul Rădeni este oprit de la slujire și chemat la judecata Consistoriului — Daniel Vla – Ortodoxie, Țară, Românism