Acta Diurna®

registrul vieții românești®

”DE CE AM PĂRĂSIT PAPISMUL”: Anul acesta [2018]s-au împlinit [34] de ani de la moartea mucenicească a episcopului Pavel de Ballester-Convolier (1927-1984). Potrivit surselor, Arhiereul Pavel de Ballester-Convolier a fost asasinat de către un fanatic romano-catolic la sfîrșitul Sfintei Liturghii a Praznicului Întîmpinării Domnului din ziua de Vineri, 2 februarie 1984, în Mexico City, scaunul eparhiei sale. – Cf. https://orthodoxwiki.org/Paul_(de_Ballester-Convallier)_of_Nazianzus

”DE CE AM PĂRĂSIT PAPISMUL”: Anul acesta [2018]s-au împlinit [34] de ani de la moartea mucenicească a episcopului Pavel de Ballester-Convolier (1927-1984). Potrivit surselor, Arhiereul Pavel de Ballester-Convolier a fost asasinat de către un fanatic romano-catolic la sfîrșitul Sfintei Liturghii a Praznicului Întîmpinării Domnului din ziua de Vineri, 2 februarie 1984, în Mexico City, scaunul eparhiei sale. – Cf. https://orthodoxwiki.org/Paul_(de_Ballester-Convallier)_of_Nazianzus

„Dacă Papa într-o bună zi impune păcatul şi interzice virtutea, Biserica este datoare să creadă că păcatul este bun, iar virtutea este rea şi vătămătoare”. ******** Anul acesta se împlinesc 26 de ani de la moartea mucenicească a episcopului Pavel de Ballester-Convolier (1927-1984). Întru pomenirea sa, readucem la lumină această mărturie, în care ne explică […]

via PENTRU CE AM PĂRĂSIT PAPISMUL Episcopul Pavel (Ballester-Convolier) al Nazianzului — DEASA IMPARTASIRE CU NEVREDNICIE

PENTRU CE AM PĂRĂSIT PAPISMUL Episcopul Pavel (Ballester-Convolier) al Nazianzului

Risultati immagini per PENTRU CE AM PĂRĂSIT PAPISMUL

„Dacă Papa într-o bună zi impune păcatul şi interzice virtutea, Biserica este datoare să creadă că păcatul este bun, iar virtutea este rea şi vătămătoare”.

********

Anul acesta se împlinesc [33] de ani de la moartea mucenicească a episcopului Pavel de Ballester-Convolier (1927-1984). Întru pomenirea sa, readucem la lumină această mărturie, în care ne explică cum şi de ce a trecut de la romano-catolicism la Ortodoxie, scris pe vremea când era încă ierodiacon.

Acest articol a fost publicat în două numere ale revistei „Kivotós” (din iulie 1953, pag. 285-291 şi decembrie 1953, pag. 483-485).

Fostul monah franciscan (la obârşie, un nobil catalan din Barcelona) venit la Ortodoxie  a studiat în Grecia, la Atena şi Halki. Acolo a fost hirotonit ierodiacon în 1953 şi ieromonah în 1954. Prima sa slujire preoţească a fost în Constantinopol (1954-1959), apoi în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Greceşti a Americii (1959-1984). În 1970 a fost hirotonit episcop al Nazianzului, în New York, cu scaunul în Mexic. Lucrarea sa de cleric, profesor universitar şi autor prolific a fost strălucită şi remarcabilă, punându-i-se din păcate capăt prin moartea sa prematură. A fost ucis la sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii slujită în capitala Mexicului în anul 1984, de un fanatic romano-catolic. La înmormântarea sa a mers şi Arhiepiscopul Iacov al Americii, care cunoştea lucrarea misionară a energicului episcop. În 2006, osemintele acestui nou-mucenic al Ortodoxiei au fost strămutate din porunca Patriarhiei Ecumenice într-un monument aparte, în curtea catedralei mitropolitane din Ciudad de México. (F.O.)

 

O DILEMĂ ÎNFRICOŞĂTOARE

Întoarcerea mea la Ortodoxie a început într-o zi când făceam ordine în cataloagele din biblioteca mănăstirii de care aparţineam. Această mănăstire este a ordinului Franciscanilor şi se află în patria mea, Spania.

Pe când aranjam diferite documente vechi referitoare la Inchiziţie, mi-a căzut în maini un manuscris cu adevărat şocant, ce data din anul 1647.

În acest manuscris se spunea despre o decizie a Inchiziţiei care anatematiza ca eretic pe orice creştin ce cuteza să creadă, să accepte şi să transmită altora faptul că Apostolul Pavel avea drept suport al propovăduirii sale autoritatea apostolică.

Era vorba de o descoperire de-a dreptul cutremurătoare, pe care mintea mea n-o putea cuprinde. M-am gandit pe moment, ca să-mi liniştesc sufletul, că poate este vorba de vreo greşeală de tipar sau de vreo plastografie – lucru de altminteri obişnuit în Biserica Apuseană din acea perioadă, căci despre ea era vorba în acel manuscris. Dar tulburarea şi surprinderea mea a devenit şi mai mare când am cercetat şi am constatat că acea hotărâre a Inchiziţiei la care făcea referire acel text a existat în realitate, era autentică!

Într-adevăr, deja în două cazuri anterioare, adică la 1327 şi respectiv la 1351, Papii Ioan al XXII-lea şi Clement al VI-lea condamnaseră succesiv şi anatematizaseră pe oricine ar fi îndrăznit să tăgăduiască că Apostolul Pavel, pe toată durata lucrării sale apostoleşti, ar fi fost subordonat în totalitate autorităţii monarhico-bisericeşti a primului Papă şi Împărat al Bisericii – adică Apostolului Petru. Mai apoi, în 1907 şi 1920, Pius al XX-lea şi Benedict al XIV-lea au respectat aceleaşi anateme şi aceleaşi condamnări. În consecinţă, se exclude orice posibilitate de inadvertenţă sau plastografie. Şi astfel am întâmpinat îndată probleme de conştiinţă! Personal mi-era cu neputinţă să accept că Apostolul Pavel îşi desfăşura lucrarea apostolică sub vreo oarecare comandă sau ordin al Apostolului Petru.

Independenţa lucrării sale apostolice printre neamuri, faţă de ceea ce caracteriza apostolia lui Petru între cei tăiaţi-imprejur, era pentru mine un fapt de nezdruncinat, propovăduit cu glas mare de către Sfânta Scriptură[1].

Lucrurile erau foarte clare pentru mine, de vreme ce lucrările exegetice ale Sfinţilor Părinţi cu privire la acest subiect, nu lasă loc nici celei mai mici îndoieli. „Pavel” – scrie sfinţitul Gură-de-Aur – „propovăduieşte egalitatea lui cu ceilalţi apostoli şi se poate compara nu doar cu ceilalţi apostoli, ci şi cu primul dintre ei, ca să dovedească că fiecare din ei are aceeaşi autoritate”. Cu adevărat, toţi Sfinţii Părinţi acceptă într-un glas că „toţi ceilalţi apostoli erau la fel cum era şi Petru, adică erau înzestraţi cu aceeaşi autoritate şi cinste”. Era cu neputinţă pentru oricine din ei să exercite vreo stăpanire mai presus de ceilalţi pe temeiul că titlul apostolic ce-l avea era „cea mai mare autoritate, vârful tuturor supremaţiilor”. „Toţi erau păstori, în timp ce turma era una. Iar această turmă era păstorită de apostoli cu împreună-înţelegerea unanimă a tuturor”.

Chestiunea era deci foarte limpede. Şi, totuşi, învăţătura romano-catolică era în acest punct contrară evidenţei. Astfel, pentru prima oară în viaţa mea, am intrat într-o dilemă infricoşătoare. Ce să fi ales? Pe de-o parte se aflau Sfânta Evanghelie şi Sfânta Tradiţie, pe de altă parte învăţătura Bisericii mele. Potrivit teologiei catolice, este de neapărată trebuinţă pentru mântuire să credem că Biserica e o monarhie nepătată, al cărei conducător şi monarh este Papa. Astfel, Conciliul Vatican I, expunând pe scurt toate condamnările anterioare, a declarat oficial: „Dacă cineva zice… că Petru(considerat a fi primul Papă) n-a fost rânduit de Hristos ca mai-mare al apostolilor şi cap văzut al Bisericii… să fie anatema”!

CONFESORUL MEU

În această frământare sufletească, m-am îndreptat către confesorul meu şi i-am expus cu naivitate problema în cauză. Era unul din cei mai renumiţi preoţi ai mănăstirii noastre. M-a ascultat cu mâhnire, dându-şi seama că era vorba de o problemă dificilă. După ce se gândi câteva clipe, căutând zadarnic o soluţie satisfăcătoare, mi-a spus în cele din urmă nişte lucruri pe care, mărturisesc, nu mă aşteptam să le aud:

„Scriptura şi Sfinţii Părinţi ţi-au făcut rău, fiule! Pune-le pe ambele deoparte şi limitează-te să urmezi cu fidelitate învăţăturile infailibile ale Bisericii noastre, şi nu te mai lăsa pradă unor astfel de gânduri. Nu da prilej să ţi se zdruncine credinţa în Dumnezeu şi în Biserică de orice ar putea pricinui aşa ceva dintre făpturile lui Dumnezeu!”

Acest răspuns, dat cu multă naturaleţe, a făcut ca nedumerirea mea să ia proporţii. Întotdeauna eram de acord că Cuvântul lui Dumnezeu este singurul lucru ce nu poate fi desfiinţat. Fără ca să mi se dea răgazul de a face vreo obiecţie, confesorul meu a adăugat:

„În schimb, am să-ţi dau un catalog cu operele a diverşi scriitori în care credinţa ta se va întări şi odihni, căci în ele vei afla învăţătura Bisericii noastre fără vreo pată sau zbarcitură”.

Şi, întrebându-mă dacă aveam altceva care să prezinte „mai mult interes”, a pus capăt discuţiei noastre.

Câteva zile mai târziu, confesorul meu plecă din mănăstire pentru a ţine nişte predici pe la diferite biserici de-ale Ordinului nostru. Mi-a lăsat lista cu scriitorii respectivi, recomandându-mi să-i citesc. Şi m-a rugat să-i fac cunoscute progresele mele pe parcursul acestei lecturi, prin scrisori pe care i le-aş fi trimis. Deşi vorbele lui nu mă convinseră nicidecum, am adunat acele cărţi şi m-am pus pe citit cu toată imparţialitatea şi atenţia posibilă. Cele mai multe dintre cărţi erau texte teologice şi rezumate ale hotărarilor Papilor, precum şi ale „sinoadelor ecumenice” papiste[2].

M-am afundat în studiu cu o căutare sinceră, având ca singură călăuză Sfânta Scriptură, care era „făclie picioarelor mele şi lumină cărărilor mele”. Pe cât înaintam în citirea acelor cărţi, înţelegeam din ce în ce mai bine că până atunci nu ştiam prea multe despre natura Bisericii mele. De abia fiind convertit la creştinism şi botezat imediat ce-mi terminasem studiile din învăţământul general, am urmat apoi cursuri de filosofie; în perioada în care se întamplau toate acestea, mă aflam de abia la începutul studiilor teologice. Era vorba de o ştiinţă cu desăvârşire nouă pentru mine. Până atunci, creştinismul şi Biserica Romano-Catolică erau în viziunea mea un amalgam, ceva absolut nedefinit. În viaţa mea monahală mă preocupa doar aspectul lor suprafiresc; încă nu mi se dăduse prilejul să examinez mai în profunzime temeiurile şi perceptele fundamentului organic al Bisericii mele.

ÎNVĂŢĂTURA ABSURDĂ DESPRE PAPĂ

Aşadar, chiar în acel buchet de texte alese cu înţelepciune de confesorul meu, începuse să se descopere în adevăratul său chip acest organism monarhic-religios numit „Biserica Catolică”. Cred că o scurtă trecere în revistă a caracteristicilor ei este binevenită:

Întâi şi întâi, în romano-catolicism Biserica Creştină „nu este altceva decât o monarhie absolută”, al cărei singur conducător este Papa, acţionând în fiecare sector în calitatea lui de Papă. În această suveranitate papală „stă toată puterea şi tăria Bisericii”, care „altminteri nu va dăinui”. Însuşi creştinismul are ca suport total Papalitatea. Încă ceva: Papalitatea este nici mai mult nici mai puţin decât „cel mai important element al Creştinismului; vârful şi esenţa lui”.

Autoritatea suverană a Papei în calitate de comandant suprem şi cap văzut al Bisericii („Piatra cea din capul unghiului”; „Dascăl al lumii, fără de greşeală în materie de credinţă”; „Reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ”; „Păstorul păstorilor” şi „Marele Arhiereu”) este dinamică şi puternică, însumând toate drepturile legislative şi doctrinare ale Bisericii. Papa îşi extinde „dreptul divin” asupra tuturor şi îndeosebi asupra fiecărui om botezat din toată lumea. Această autoritate dictatorială poate fi deci exercitată oricând în mod direct asupra oricărui creştin, laic ori preot, şi asupra oricărei Biserici, de orice rit sau neam ar fi, dat fiind că Papa e super-episcopul fiecărei eparhii ecleziastice din lume.

Toţi cei ce refuză să-i recunoască această autoritate şi nu i se supun orbeşte sunt „schismatici”, „eretici”, „necinstitori de Dumnezeu” şi „sacrilegi”, iar sufletele lor sunt de pe acum sortite osândei veşnice, întrucât pentru a ne mântui e necesar să credem în dumnezeiasca instituţie papală şi să ne supunem ei şi reprezentanţilor ei.

Astfel, Papa întruchipează acel fantastic conducător despre care a prevestit Cicero când scria că toţi vor trebui să-l recunoască pentru a se mântui. Întotdeauna, conform învăţăturii catolice, „dat fiind că Papa are dreptul să intervină şi să judece deplinătatea problemelor spirituale ale tuturor creştinilor şi ale fiecăruia în parte, cu atât mai mult are dreptul să facă aceasta şi în problemele lor lumeşti. Nu poate fi limitat doar la a judeca prin prisma pedepselor spirituale, privându-i de mântuirea veşnică pe cei ce nu i se supun, dar are de asemenea şi dreptul de a exercita stăpânire lumească asupra credincioşilor, pentru că Biserica are două săbii, simbol al puterii spirituale şi lumeşti. Prima dintre ele e în mâna clerului, cealaltă în mâna împăraţilor şi a ostaşilor, care totuşi şi ei sunt în slujba clerului, supunându-se lui”.

Papa susţine că este pe pământ vicarul Aceluia a Cărui „Împărăţie nu este din lumea aceasta”, a Aceluia Care n-a îngăduit Apostolilor să-i imite pe împăraţii pământului care „stăpânesc neamurile”, arogându-şi titulatura de împărat lumesc şi continuând, ca atare, tradiţia imperialistă a Romei. În diferite epoci, Papa a ajuns, într-adevăr, stăpân peste domenii întinse şi a purtat războaie sângeroase împotriva altor regi creştini pentru a pune stăpânire pe alte întinderi de pământ sau, pur şi simplu, din sete de alte bogăţii şi stăpâniri. Avea nenumăraţi sclavi. Juca un rol vital şi de multe ori decisiv în istoria lumii. Datoria principilor creştini este de a ceda în faţa „divinului şi dreptului împărat”, dându-i lui tronul acestei împărăţii politico-bisericeşti.

Astăzi, împărăţia lumească a Papei este restrânsă la statul Vatican. E vorba de un stat independent, cu ataşaţi diplomatici la guvernele celor două emisfere, cu armată, armament, poliţie, închisori, monedă etc. Şi ca o cunună şi un apogeu ale atotputerniciei Papei e faptul că el se bucură de un privilegiu teribil, unic în lume.

Un privilegiu absurd, ieşit din comun, pe care nici idolatrii cei mai învederaţi nu şi-l puteau închipui. Este infailibil de drept divin, potrivit definiţiei dogmatice a Conciliului Vatican I din anul 1870. De atunci încoace, acestuia omenirea îi e datoare să i se adreseze cu cuvintele adresate Domnului: „Tu ai cuvintele vieţii veşnice”. De aici încolo nu mai e nevoie de Duhul Sfânt ca să călăuzească Biserica la tot adevărulNu mai e nevoie de Sfânta Scriptură, nici de Sfânta Tradiţie, căci de acum este un dumnezeu pe pământ, având puterea de a cataloga ca netrebnice şi înşelătoare învăţăturile Dumnezeului Ceresc.

În virtutea acestei infailibilităţi, Papa este singurul dreptar al credinţei şi poate afirma şi susţine, chiar şi contrar învăţăturii Bisericii, noi dogme, pe care credincioşii sunt datori să le primească pentru a nu-şi pierde mântuirea. „Depinde doar de voinţa şi dispoziţia lui ca un lucru pe care îl vrea (Papa) să fie considerat sfânt sau sfinţit în toată Biserica”, iar edictele lui epistolare trebuiesc luate în consideraţie şi crezute, cerând aceeaşi supunere ca nişte „epistole canonice”.

Din moment ce Papa este infailibil, trebuie ascultat orbeşte. Cardinalul Bellarmine, proclamat „sfânt” de către Biserica Catolică, zice următoarele într-un mod foarte firesc:

„Dacă Papa într-o bună zi impune păcatul şi interzice virtutea, Biserica este datoare să creadă că păcatul este bun, iar virtutea este rea şi vătămătoare”.

Material apărut în Familia Ortodoxă nr. 15

Articol apărut în revista „Θεοδρομία”, nr. 1, ian.-mar. 2006, pp. 69 – 88.

Traducerea: Monahul Gherontie (Nica), Sfântul Munte Atho


[1] De aceea Sfântul Apostol Pavel şi-a şi permis să-l mustre pe Apostolul Petru şi să-l înfrunte în faţa tuturor, atunci când acesta se abătuse şi „nu umbla drept după adevărul Evangheliei” (Gal. 2:14). (n. tr.)

[2] În vreme ce Biserica Ortodoxă recunoaşte ca Sinoade Ecumenice şapte astfel de adunări ale Sfinţilor Părinţi din primul mileniu, catolicismul a adăugat la numărul acesta şi o serie de 13 concilii apusene, cărora le-a dat titlul de „ecumenice” (cele mai cunoscute în Răsărit fiind Sinoadele unioniste de la Lyon şi Ferrara-Florenţa din sec. 13-15, precum şi Conciliul Vatican II din 1965). (n. red.

Acta Diurna®

„Dacă Papa într-o bună zi impune păcatul şi interzice virtutea, Biserica este datoare să creadă că păcatul este bun, iar virtutea este rea şi vătămătoare”. ******** Anul acesta se împlinesc 26 de ani de la moartea mucenicească a episcopului Pavel de Ballester-Convolier (1927-1984). Întru pomenirea sa, readucem la lumină această mărturie, în care ne explică […]

via PENTRU CE AM PĂRĂSIT PAPISMUL Episcopul Pavel (Ballester-Convolier) al Nazianzului — DEASA IMPARTASIRE CU NEVREDNICIE

PENTRU CE AM PĂRĂSIT PAPISMUL Episcopul Pavel (Ballester-Convolier) al Nazianzului

Risultati immagini per PENTRU CE AM PĂRĂSIT PAPISMUL

„Dacă Papa într-o bună zi impune păcatul şi interzice virtutea, Biserica este datoare să creadă că păcatul este bun, iar virtutea este rea şi vătămătoare”.

********

Anul acesta se împlinesc [33] de ani de la moartea mucenicească a episcopului Pavel de Ballester-Convolier (1927-1984). Întru pomenirea sa, readucem la lumină această mărturie, în care ne explică cum şi de ce a trecut de la…

Vezi articolul original 2.163 de cuvinte mai mult

Reclame

Înălțarea Domnului, Joi 17 mai 2018. Ziua Sfinților Eroi ai Neamului Românesc: „Zidim destin. Parâng de ziduri sfinte. Dar nu din var şi piatră ctitorim,  ci tencuim cu albe oseminte,  din cărămida rănilor zidim. Turnaţi în cremene şi jurăminte,  cu ochi de foc, aprinşi de-un sfânt mister,  privim cum zilnic alte noi morminte se-nalţă pajuri albe către cer,  să puie ţării temelii de fier.” – Radu Gyr

Înălțarea Domnului, Joi 17 mai 2018. Ziua Sfinților Eroi ai Neamului Românesc: „Zidim destin. Parâng de ziduri sfinte. Dar nu din var şi piatră ctitorim,  ci tencuim cu albe oseminte,  din cărămida rănilor zidim. Turnaţi în cremene şi jurăminte,  cu ochi de foc, aprinşi de-un sfânt mister,  privim cum zilnic alte noi morminte se-nalţă pajuri albe către cer,  să puie ţării temelii de fier.” – Radu Gyr

Recunoștință veșnică eroilor români!

Radu Gyr – Avem atâţia morţi…

„Avem atâția morți, atâtea oseminte, 
că fruntea-i grea de amintirea lor.
Purtăm în piept solarele morminte
şi de lumină coastele ne dor.

Avem atâția morți, atâtea oseminte . . .
Cu smirna lor pe tâmple ne sfinţim
şi de la noi la gropile lor sfinte
întinde luna aurit chilim.

Atâţia morţi, atâtea dragi morminte,
ca o catepeteasmă, cresc în noi,
cum mucenicii slavei mai-nainte
prin gloanţe, prin furtună şi prin ploi.

Ne pâlpâie pe mâini şi în cuvinte,
ca soarele ce arde pe obraz,
atâţia morţi, atâtea oseminte . . .
S-aprind în somn icoane de topaz.

Atâţia morţi ascut în noi oţele,
Se sparge veacu-n ţăndări mari de fier.
Cu jertfele de ne izbim de stele,
Cu rănile, noi ne-am atins de cer.

Zidim destin. Parâng de ziduri sfinte.
Dar nu din var şi piatră ctitorim,
ci tencuim cu albe oseminte,
din cărămida rănilor zidim.

Turnaţi în cremene şi jurăminte,
cu ochi de foc, aprinşi de-un sfânt mister,
privim cum zilnic alte noi morminte
se-nalţă pajuri albe către cer,
să puie ţării temelii de fier.
Avem atâţia morţi, atâtea dragi morminte.”

„Maica Heruvima, drumul muceniciei de la Botoșani la Petru Vodă!” – o biografie de excepție consemnată de ziarista Florentina Tonitza (Botoșani). ActaDiurna întregește cu precizări acest titlu: Monahia Heruvima, drumul muceniciei de la Botoșani la Petru Vodă prin (studii universitare și doctorale la) Iași, Budapesta și Paris.

„Maica Heruvima, drumul muceniciei de la Botoșani la Petru Vodă!” – o biografie de excepție consemnată de ziarista Florentina Tonitza (Botoșani). ActaDiurna întregește cu precizări acest titlu: Monahia Heruvima, drumul muceniciei de la Botoșani la Petru Vodă prin (studii universitare și doctorale la) Iași, Budapesta și Paris.

Maica Heruvima, drumul muceniciei de la Botoşani la Petru Vodă!

Maica Heruvima, drumul muceniciei de la Botoşani la Petru Vodă!

Maica Heruvima Tanasa

Două destine tulburătoare, două vieţi care s-au sprijinit una pe cealaltă înduhovnicindu-se în iubire. O poveste prea puţin cunoscută, poate şi pentru că poartă în sine un incredibil omenesc, o fascinaţie care zdruncină, un inedit al mărturisirilor şi o îndrăzneală a trăirii pe care noi, cei ai cotidianului prezent, nu o mai credem posibilă.

Svetlana Tănasă a trecut la Domnul în straie de muceniţă, cu numele Heruvima. Odihneşte în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, iar povestea ei a devenit o adevărată pildă pentru ortodoxie după ce, în urma unei burse Soroş la Universitatea Central Europeană de la Budapesta (Ungaria), a contactat un cancer de piele (medicii confirmându-i că este vorba despre o iradiere).

În urma acestei cumplite boli, Svetlana Tănasă se retrage la Mănăstirea Petru Vodă, unde sub binecuvântarea Părintelui Justin Pârvu va deveni mireasă a lui Hristos. Un parcurs impresionant, de o puternică semnificaţie ortodoxă, asupra căreia vom reveni într-o scriere viitoare, când ne vom opri şi asupra anilor de studii pe care Svetlana i-a petrecut la Budapesta.
Elevă la Liceul Pedagogic din Botoşani

Puţină lume ştie că Muceniţa Heruvima, aşa cum este ea astăzi cunoscută, s-a născut în Botoşani. Că a fost elevă a Liceului Pedagogic într-o perioadă de crunte încercări, când comuniştii manifestau o presiune imensă asupra tinerilor, pentru a-i controla şi a-i menţine cu forţa în doctrina partidului, ca masă de manevră şi de desfăşurare în spirit socialist.

Colegii din vremea liceului îşi amintesc de fata aprigă, curajoasă, care purta în ea o veselie primejdioasă la adresa regimului, dar o dragoste necondiţionată pentru semeni. Vorbesc cei care au cunoscut-o (chiar dacă şoptit: „da, am auzit ce a păţit acolo, la Budapesta, nu ştim, noi nu am cunoscut-o aşa, nu ştiam că e o fată religioasă sau, mă rog…”) despre fata îndrăgostită de frumuseţea lumii, despre energia uriaşă pe care o împrăştia în jur.

Citea enorm, vorbea cu uşurinţă despre aproape orice şi, mai ales, fascina prin luciditatea minţii, prin felul unic în care rostea adevărul în care credea.

Camelia şi Svetlana: mântuirea prin suferinţă!

Una dintre colegele de clasă avea să îi devină, în timp, soră a inimii, tovarăşă de suferinţă. O comuniune greu de înţeles în afara duhului iubirii, o taină care se desluşeşte târziu, când amândouă mărturisesc dragostea cea mare pentru Hristos. Svetlana Tănasă a trăit 30 de ani. Camelia Răileanu 33. Amândouă trecute prin sfâşietoare suferinţe pe care le-au purtat cu o demnitate a umanului greu de descris.

În anul 1997, în luna august, Svetlana Tănasă venea de la Budapesta şi se oprea la Petru Vodă, mărturisindu-i Părintelui Justin Pârvu situaţia în care se afla: diagnosticată cu cancer de piele. Bunul părinte o opreşte la mănăstire. Boala evoluează galopant, ca o fiară hulpavă şi grăbită să înghită trupul din ce în ce mai neputincios. Curând va ajunge la metastază şi durere cumplită. Svetlana acceptă să fie rasoforită, iar cu câteva săptămâni înainte de a pleca la Domnul este călugărită chiar de către Părintele Justin. „A refuzat să ia morfină, pentru a-şi şterge prin suferinţă toate păcatele săvîrşite în această lume”, dă mărturie Monahul Filotheu, de la Mănăstirea Petru Vodă.

În acelaşi an 1997, în ultima lună din vacanţa de vară, Camelia Răileanu (foto stânga) pleacă singură într-o drumeţie în munţi. La întoarcere se simte din ce în ce mai rău, astfel că este nevoită să meargă la analize: tumoare cerebrală. O veste ce se năpusteşte cu nemilă, greu de înţeles pentru un suflet tânăr care iubea viaţa, oamenii, copiii, copacii, seminţele viului şi poezia lumii întregi. Urmează o operaţie riscantă, cu consecinţa unei hemipareze pe partea stângă care cedează foarte greu.

La Botoşani şi la Petru Vodă, două suflete pe Drumul Crucii!

De aici, parcursul celor două tinere se mută parcă într-o altă dimensiune. Un drum al Crucii, al mântuirii prin iubire, rugăciune şi suferinţă. Prin cumplită, sfâşietoare suferinţă. Camelia şi Svetlana (Ţuca, aşa cum îi spuneau colegii şi apropiaţii) ating înălţimi duhovniceşti care poartă puternice amprente de mucenicie creştină.

„Mă gândesc mult la Țuca. Ea e vârful de lance al generației mele”, scria Camelia în iulie 98, în caietul său ce avea să o însoţească până aproape de clipa ultimă. Peste o lună, în august 98, gândul se întoarce la prietena ei cu care, chiar dacă nu se vedea, menţinea o vie legătură: „Zilele trecute i-am scris Țucăi. N-am văzut-o de… nu știu câți ani! Astăzi Țuca e într-o mănăstire din Munții Neamțului și e grav bolnavă. Cineva mi-a spus, la adresa ei: „Uite unde ajunge omul după ce face două facultăți și-și dă doctoratul la Budapesta!” Nu-i pot spune că Țuca a ajuns unde noi nu vom avea tăria să ajungem vreodată. Ea cunoaște o dimensiune a lui Dumnezeu care nouă, păcătoșilor de rând, ne este refuzată. Dimensiunea mântuirii”.

Revolta din 87 şi revoluţia din 89!

„În Țuca”, scria Camelia în 18 august 1998, „e multă suferință și o înțelepciune ancestrală!”. În aceeaşi zi consemnează amănunte importante din biografia Svetlanei Tănasă, cuvinte care confirmă nu doar caracterul puternic al celei ce avea să devină maica Heruvima, ci mai ales forţa cu adevărat impunătoare a acestui spirit capabil să recunoască adevărul şi implicaţiile profunde pe care el, Adevărul, le implică.

Scrie Camelia despre momentul noiembrie1987, cel al revoltei muncitorilor de la Braşov. Fetele erau în clasa a XI-a, la Liceul Pedagogic din Botoşani. „Cândva ea (Svetlana Tănasă, nota red.) ne vestea revoluții și ea însăși avea să trăiască din plin una. În 87, când au fost primele mișcări la Brașov, a intrat în clasă strigând: „Copii (așa se adresa mereu celor din jur)! Se pune de-o revoluție. Ascultați-mă pe mine. Peștele de la cap se împute. Ceaușescu e pe ducă”. Asculta posturi străine de radio și-l acuza pe maiorul de la Securitate care stătea la etajul superior că are în casă un arsenal de aparate de bruiat posturile străine”.

Peste doi ani, în decembrie, revolta populară ajunsese la Bucureşti. Svetlana era studentă la Iaşi, dar imediat ce simte aerul de libertate pe care atât de mult îl visa pleacă la Bucureşti, „să fie pe baricade la Universitate”, povesteşte Camelia. „Iar mai târziu, fenomenul Piața Universității (varianta Iași) avea s-o aibă în mijlocul său”.

Consemnările Cameliei sunt nu doar de o reală valoare sentimentală, ele capătă notă documentară atunci când ilustrează momente importante ale revoluţiei la Iaşi, dar nu doar din decembrie, ci şi cele ale tulburatului an 1990. „(Ţuca, nota red.) râdea arătându-mi fotografii de atunci din fața universității ieșene. Spunea că s-au cheltuit atâtea și atâtea kilograme de vopsea neagră sau albă. Neagră, să scrie pe pereții Universității: „Jos feseniștii!”. Albă, să scrie pe trotuar: „Zonă liberă de neocomuniști”.  Venise vremea „golanilor” anticomunişti! „Țuca a fost un fericit „golan” al acelor ani”, scrie Camelia.

„Într-o zi a venit mama ei și mi-a spus: O pierd”

Camelia îşi aminteşte de iarna dintre 1997 şi 1998. Trecuse de operaţie, se lupta cu hemipareza şi exersa întoarcerea la mers, de care îi era atât de dor. „Pe atunci am aflat că Țuca se simte mai bine. Dar într-o zi a venit mama ei și mi-a spus: „O pierd”. Mă uitam la ea ca la Iov în pustie: fără soț, fără avere, crezându-și unicul copil pierdut. Eu nu credeam. Eu eram stânca pe care ea plângea”.

La Petru Vodă, deşi chinuită crunt de cancerul galopant, maica Heruvima găseşte putere să îi scrie prietenei sale de suferinţă şi de viaţă.

„Azi primesc din nou un mesaj de la Țuca. Pe Țuca am contactat-o telepatic de la ieșirea mea din spital. Am aflat că se luptă cu cancerul și m-am gândit la ea. Gândul meu bun a zidit. Mesajele de la ea vin foarte rar, dar sigur. Acum îmi scrie că nu-ncetează să lupte, așa cum nici eu. În scrisul ei e un anume răspăr, care mi-o amintește așa cum era. Răspărul acesta îmi miroase a viață, deși știu că stă în morfină și scrie. Țuca e cel mai firav soldat pe care l-am întâlnit până acum. Mi-amintesc că în anul I de facultate a fost singura care n-a făcut armata pentru că greutatea cazarmamentului depășea greutatea ei cu mult. Acum greutatea bolii n-o doboară. Mă roagă să lupt și pentru ea, așa cum cândva mă îndemna să scriu și pentru ea. Am scris. Acum lupt și scriu”.

Şi, chiar dacă pare incredibil şi imposibil în economia vieţii şi a umanului terestru, în acei ani Camelia Răileanu a scris neîntrerupt, a publicat două cărţi şi a citit nesfârşit şi cu o forţă greu de conceput cu mintea omenească.

„Astăzi îmi scrie că ne vom întâlni cândva în ceruri”

Îşi aminteşte cum, în anii de liceu, profesoara de engleză le cere elevilor să spună ceva deosebit. „Eu cu Nela și cu Țuca spunem c-am fi vrut să ne naștem în alte secole”, scrie Camelia în însemnările sale. „Eu – în secolul XIX, ca să mă întâlnesc cu Eminescu, ca să-l iubească și pe el cineva. (…) Țuca vrea să se nască în secolul XXI, care va fi unul religios sau nu va fi deloc. Suntem în anul de grație 1985”.

În acel sfârşit de august 98, cu mai puţin de trei luni înainte de a pleca în veşnicie, Svetlana, care se pregătea să primească haina muceniciei cu nume de Heruvima, îi scrie Cameliei o scrisoare în care o pregăteşte de rămas bun. Camelia, din mijlocul propriei suferinţe, păstrează, însă, gândul revederii. „Astăzi îmi scrie că ne vom întâlni cândva în ceruri. Astăzi eu joc în actul a II-lea al unei tumori cerebrale și mai sper s-o întâlnesc pe pământ”.

Urletele din mănăstire şi strigătul-rugăciune!

La Mănăstirea Petru Vodă, maica Heruvima se mântuia prin suferinţă. Refuza morfina, dau mărturie călugării, chiar dacă durerile erau sfâşietoare. „Urletele ei de durere vestesc şi astăzi, în urechile celor care le-au auzit, chinurile iadului prin care a trecut”, scria mai târziu Monahul Filotheu.

La Botoşani, în cămăruţa ei, Camelia Răileanu striga în rugăciune. „În nopțile de durere învăț că rugăciunile nu se șoptesc, nu se rostesc în gând, ci se strigă. Durerea care nu suportă nici gândul suportă strigătul-rugăciune, că altfel de strigăte mi-ar fi imposibil să scot. Durerea am suportat-o de copil cu stoicism. Dar când suportabilul trece în insuportabil, strig: Du-mă, Doamne, în sus sau în jos, că aici pe pământ numai durerea e sihastră și nimeni nu mă poate ajuta”.

Sfârşitul maicii Heruvima.  „Țuca nu mai este, îmi spune mama ei”

Maica Heruvima se stinge din viaţă în noaptea de 7 spre 8 noiembrie 1998.„Dumnezeu i-a ascultat ultima dorinţă, aceea de a prinde sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli. După privegherea hramului mănăstirii noastre, în noaptea de 7 spre 8 noiembrie 1998, pe la ora 3 dimineaţa, Sfînta Muceniţă Heruvima a plecat dintre noi cu sufletul împăcat, luminoasă la chip, să mărturisească înaintea Sfintei Treimi lupta ortodocşilor împotriva stăpînitorilor acestui veac şi să mijlocească pentru iubitorii de adevăr”,avea să scrie peste câţiva ani Monahul Filoteu, de la Mănăstirea Petru Vodă.

La Botoşani, Camelia nu mai primeşte nicio veste. Nu ştie nimic despre prietena ei, însă sufletele lor sunt alături. Camelia scrie la mai bine de 10 zile de la plecarea la Domnul a maicii Heruvima: „Nu mai am nicio veste de la Țuca. Poate de aceea o visez. E o întâlnire de nu știu câți ani de la terminarea liceului. Eu valsez, într-o rochie de ametist. Toți se miră: Uite, băi, ziceați că moare și a înviat! Eu nu mă mir. Țuca zice să cântăm ceva pentru profi. Are un caiet cu solfegii. Mă uit la ea. A schimbat pantalonii cu rasa monahală, dar e aceeași”.

Neliniştea continuă. Revine cu o altă însemnare, pe 20 noiembrie 1998: „Astă-noapte am visat-o din nou pe Țuca. În veșnicii ei pantaloni cu genunchi, cu mâinile în buzunare, spunându-mi c-a trecut puțin pe la mine. Plângeam  strângându-i trupul fragil la piept și mângâindu-i pletele, așa cum și ea mă mângâia cândva în durere spunând: „Nu ești singura care absorbi prin toți porii suferința. Nu ești singură, sora mea!”. Astăzi mă gândesc: ortodoxia este o religie a suferinței asumate”.

Neliniştită de toate aceste gânduri, semne şi îngrijorări, încearcă să afle noutăţi despre prietena ei. „De câteva săptămâni sun la Țuca acasă. După visul de astă-noapte am presimțiri grele. Sun și întreb. Țuca nu mai este, îmi spune mama ei. Pentru o clipă uit totul și mă gândesc: nu mai e acasă, a fost și – a plecat. Clipa negării. Țuca nu mai este de două săptămâni. Primesc vestea cu o liniște muncită în nopți de rugăciune. Cu conștiința unui final care m-a izbit de acum două luni”.

„Știu c-ai să lupți, așa cum ai făcut întotdeauna”, îi scrisese maica Heruvima prietenei sale. Camelia, din cămăruţa ei din Botoşani, încerca să mângâie suferinţa unei mame atât de greu încercate. „Am făcut tot ce se putea, spune mama ei. Eu spun: știu. Și-ntr-o clipă le văd pe Țuca și pe mama ei, acasă, acum 10 ani. Camera mică, acvariul cu pești, cărțile, motanul Modigliani și patul în care Țuca își strângea prietenele ca pe pisici. Ea culegea flori cu gingășia cu care culegea prietenii, pe care-i hrănea și-i omenea”.

Îşi aminteşte cum îi scrisese ea Ţucăi, în urmă cu atât de puţină vreme: „Mă rog pentru iertarea greșelilor tale și ca Dumnezeu să nu curme lucrarea ta nobilă pe acest pământ. N-am putut să scriu că mă rog pentru bunul ei sfârșit, deși asta gândeam. În lucrarea ei nobilă pe pământ m-a atins pentru o clipă și pe mine cu aripa. Îți mulțumesc că m-ai îmboldit spre viață, îmi scria ea. Am încercat. Pe ultima sută de metri am încercat să fac respirație artificială unui muribund. Închid receptorul spunând: A mai murit un înger de cancer. A murit în chinuri mari. Cu adevărat ea cunoaște acum dimensiunea mântuirii”.

Moartea dragii ei prietene o îndârjeşte în ale vieţii. Vrea să trăiască pentru ea, pentru amintirea şi pentru dragostea ei infinită. „Paradoxal, vestea morții Țucăi mă face să mă gândesc cu tărie la vindecarea mea”.

Trece cu mare chin iarna lui 98 şi păşeşte cu speranţă în primăvară. Pe 11 martie gândul o poartă din nou în trecut. „Dacă am fi avut altă cale spre mântuire decât suferința, Dumnezeu ne-ar fi arătat-o, cu siguranță, îi scriam Țucăi, drept revelație a zilelor petrecute la reanimare. Dar ea știa mai bine, avusese revelația aceasta înaintea mea”.

Ultimul mesaj de la Petru Vodă a fost unul cu adevărat mărturisitor, este însăşi esenţa ortodoxiei. „Mi-a scris că luptă nu pentru că ar ține cu dinții de viața aceasta iluzorie, ci pentru că vrea să ducă lupta până la capăt”.

Dar lupta Cameliei nu se terminase. A mai durat încă aproape trei ani şi jumătate. Camelia, poeta care a cunoscut cuvântul în suferinţă şi suferinţa înaltă a Cuvântului, se stingea din viaţă pe 2 martie 2002, făcându-şi semnul Sfintei Cruci. O ultimă mărturisire, o ultimă consemnare în destinul pe care Dumnezeu i-l hărăzise.


(Maica Heruvima şi Părintele Calciu-Dumitreasa, la Mănăstirea Petru Vodă. Foto: cuvantul-ortodox.ro)

1 comentariu
Frumos și autentic scris (deși mult ameliorabil – la scriitură mă refer, avînd în vedere că avem de a face cu o ziaristă educată – ex.: „a mai murit un înger de cancer” – ideea fiind evident „de cancer a mai murit (încă) un înger” – altminteri dăm în paradigma: „înger de lumină”/„înger de cancer”) – ar fi meritat totuși menționat și faptul că Svetlana nu a fost singura doctorandă iradiată în străinătate, îmi amintesc de o broșură apărută atunci, în anii imediat următori decesului (deci cam acum 20 de ani) care specifica: 5 studenți de etnii diferite (cei mai mulți din est: bulgaria? armenia? serbia? parcă, și parcă unul din sua) –au avut exact aceeași soartă ca a Svetlanei: cancer de piele provocat de iradiere sau de otrăvire. Ar mai fi meritat menționat și MOTIVUL acestei iradieri – Svetlana a REFUZAT să elaboreze o teză la comandă (adică cu rezultatul cercertării prestabilit) – teză pe temă de TEOLOGIE PATRISTICĂ. I s-ar fi cerut ca să demonstreze că Sf Ioan Gură de Aur a fost origenist (Origen a fost un eretic trăitor prin sec 3, f iubit în occident, care în esență neagă existența iadului, fix ca papa francisc de la roma, recent) – iar Svetlana a refuzat să „demonstreze” ceva ce nu se poate susține în nici un fel. E posibil ca „istoricul” cuvios filotheu să nu fi știut detaliile astea? – Ziarista Florentina Tonitza a fost destul de curajoasă încît să consemneze teoria – cît se poate de reală – a iradierii, deci ni se pare puțin probabil să-și fi cenzurat atît de drastic propriul articol încît să nu meargă pînă la esență. Oricum, autorilor crimei (documentați în fotografii care au putut fi văzute, prin bunăvoința deținătoarei lor, în arhiva personală a unei monahii mai vechi care în mod providențial a fost la căpătîiul Heruvimei în ceasul morții) – autorilor, deci, direcți sau indirecți ai acestei lichidări nu le-a fost rușine să vină personal la Petru Vodă ca să constate cu ochii lor (da)că Heruvima este încă în viață la cca 2 ani după declanșarea bolii – de către ei. Svetlana cînd a părăsit intempestiv Parisul – din pricina violentelor stări de rău – și-a lăsat acolo toate bagajele, în principal, cărți. Acești „binevoitori” (universitari care i-au supervizat progr doctoral și teza) ar fi venit la PVodă chipurile ca să-i aducă bagajele – n-a știut cuviosul filotheu oare detaliile astea? Progr doctoral al Svetlanei de la Budpesta a inclus și un stagiu de studii/cercetare la Paris. E un amănunt care merită consemnat. Alt amănunt care merită neapărat consemnat este faptul că cele două facultăți ale Svetlanei sînt filologia modernă, respectiv filologia clasică. Puțini specialiști – în România, cel puțin – se pot lăuda cu un asemenea parcurs. Detaliul acesta arată cît de calificată a fost Svetlana – spre deosebire de pletora mititeilor așa-ziși teologi care se fălesc cu așa-zise titluri de „doctori” și de „universitari” – ca să facă o cercetare de teologie patristică, cum se spune, PE TEXT(ul original). Ar fi fost cazul să știe lucrurile astea cuviosul filotheu – dacă ar fi putut. Încă un amănunt semnificativ: entitățile criminale de la budapesta/paris ar fi creat bursa „Svetlana Tanasa” ca să-și ascundă crima, în mod tipic torționar-securist fără frontiere.
a se vedea și:

Sfintii de langa noi: Cuvioasa Mucenita Heruvima, iradiata pentru ca nu si-a tradat credinta

Sfintii de langa noi: Cuvioasa Mucenita Heruvima, iradiata pentru ca nu si-a tradat credinta

SVETLANA TANASA

În cimitirul Mãnãstirii Petru Vodã se odihneşte monahia Heruvima, pe care, ca mireancã, a chemat-o Svetlana Mihaela Tanasã.

Sfanta Cuvioasa Mucenita Heruvima (Svetlana Tanasa), nascuta in anul 1969, a terminat Facultatea de Limbi Clasice la Iasi si in 1995 a primit o bursa de la o Fundatie pentru un masterat in istorie medievala la CEU, Budapesta.

Lucrarea sa de masterat consta in cercetarea unui manuscris al „Talcuirii la Facere” scrisa de Sfantul Ioan Gura de Aur, si dovedea in aceasta lucrare ca textul tiparit de iezuiti si preluat de J. P. Migne in „Patrologia Greaca” are numeroase interpolari si modificări fata de manuscrisul cercetat, un text cu adevarat hrisostomic, in care se simtea lucrarea Sfantului Duh.

Profesorii ei au apreciat munca sa si i-au propus sa se inscrie la doctorat. Lucrarea sa de doctorat era axata tot pe talcuirea la „Cartea Facerii”: trebuia sa dovedeasca faptul ca Sfintii Parinti l-au urmat in talcuirea lor la Facere pe ereticul Origen.

Svetlana s-a apucat de lucru cu incredere, nestiind ce i s-a cerut de fapt. Dar, pe masura ce citea din scrierile Sfintilor Parinti, realiza hula ce i se cerea să o dovedeasca. Cu cat mai mult citea, inielegea nu numai că Sfintii Parinti nu l-au urmat pe ereticul Origen in lucrarile lor, ci ca unul din motivele pentru care au intocmit aceste lucrari a fost acela de a-l combate pe eretic, si se vedea aceasta din felul in care abordau fiecare chestiune in parte. A randuit Dumnezeu ca fiind acolo sa-si puna cateva intrebari despre profesorii sai si sa afle ca majoritatea sunt evrei, si sa vada dispretul lor pentru Ortodoxie si pentru Sfanta Traditie, cu toate studiile lor universitare. Iar cand le-a comunicat concluzia de mai sus cu privire la Sfintii Parinti, ei i-au spus: „Nu, nu e asa. Mai citeste-i o data. Mai gandeste-te. Noi te platim ca tu sa demonstrezi ceva, iar tu trebuie sa o faci.”

Au urmat mai multe zile de certuri si argumentari.

Venind in tara pentru a-si mai aduce niste lucruri, s-a simtit rau si s-a dus la medic sa-si faca un control. Asa a aflat ca are un cancer al pielii cu o evolutie rapida, in zona omoplatului stang. Explicatia era una singura: fusese iradiata. Doctorul i-a zis ca mai are doar cateva luni de trait.

S-a intors la Budapesta sa-si ia lucrurile. S-a certat cu toata lumea, care ii spunea:
„De ce pleci? Avem solutii pentru boala ta. Nu e nimic grav, noi putem să-ti oferim vindecarea. Fii ascultatoare si vei scapa cu viata.”

A luat tot ce a putut (desi mare parte din carti i-au ramas acolo) si s-a intors in tara.A venit la Parintele Iustin Parvu si i-a povestit toata situatia, iar Parintele i-a spus sa ramana la schitul de maici. Aceasta se intampla in august 1997.

A urmat un an si jumatate de suferinta. Boala a ajuns repede la metastaza. Incet, incet, se topea vazand cu ochii. A primit sa fie rasofora, si cu cateva saptamani inainte de a pleca dintre noi a fost calugarita de Parintele IustinA refuzat sa ia morfina, pentru a-si sterge prin suferinta toate pacatele savarsite in aceasta lume. Urletele ei de durere rasuna si astazi in urechile celor care le-au auzit.

Dumnezeu i-a ascultat ultima dorinta, aceea de a prinde sarbatoarea Sfintilor Arhangheli. Dupa privegherea hramului manastirii, in noaptea de 7 spre 8 noiembrie 1998, pe la ora 3 dimineata, Maica Mucenita Heruvima a plecat dintre noi cu sufletul impacat, luminoasa la chip, sa marturiseasca inaintea Sfintei Treimi lupta ortodocsilor impotriva stapanitorilor acestui veac.

Maica Heruvima ne-a spus ca de la CEU, mai inainte de ea, plecasera din acelasi motiv – cancer al pielii, un student din Bulgaria, o studenta din Georgia si o alta din SUA. Batjocura cea mare a fost aceea ca dupa plecarea maicii Heruvima, fostii ei profesori au instituit la CEU premiul „Svetlana Tanasa” pentru cea mai buna lucrare a anului.

Pentru rugaciunile Sfintei Mucenite Heruvima, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, intareste-ne si pe noi pentru marturisirea dreptei credinte si ne mantuieste pe noi. Amin.

Sfîntul Ierarh Pahomie de la Gledin (Bistrița Năsăud), cela ce în Lavra Pecersca pe Sf. Dimitrie al Rostovului l-a cunoscut, apoi la Neamțu a viețuit, Ierarh al Romanului a fost înălțat, și iarăși la Pecerska întorcîndu-se, acolo cu pace la cele veșnice a trecut (în 1724). Canonizat de BOR în 2007, la Duminica Mironosițelor Femei, cu zi de prăznuire la 14 aprilie.

,

Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin. Viața, troparul și acatistul (14 aprilie)

1 Votes

Troparul Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului, glasul al 4-lea:

Stea mult-luminoasă, răsărită în ținutul Gledinului, ai strălucit ca un semn dumnezeiesc în pământul Moldovei, luminând inimile credincioșilor. Stâlp neclintit al rugăciunii curate, podoabă aleasă a ierarhilor români și ctitor al Schitului Pocrov din lavra Neamțului, Sfinte Ierarhe Pahomie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.


sfantul_ierarh_pahomie_de_la_gledin_episcopul_romanului_2.jpgSfântul Pahomie s-a născut în satul Gledin din ținutul Bistriței Năsăudului, în jurul anului 1660, primind la botez numele Petru.

Părinții săi, preotul Eftimie și prezbitera Ana s-au îngrijit să-i dea o educație aleasă. Pomelnicul schitului Pocrov arată că „încă din tinerețile lui, era iubitor de Hristos, doritor de viață pustnicească, având o fierbinte dragoste către Dumnezeu. Drept aceea, ascultând de porunca cea sfântă a Mântuirotului, cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să urmeze Mie, a lăsat casă, părinți, frați, rude și prieteni, și l-a urmat pe Hristos în viața smerită călugărească, intrând ca frate la Mănăstirea Neamț”.A fost hirotonit preot și ales mare eclesiarh, iar în anul 1702 obștea mănăstirii Neamț l-a ales drept îndrumător. Ca egumen la Neamț, nu a stat decât până în primăvara anului 1704. Între 1704-1706 a fost într-un pelerinaj laLavra Pecerska, prilej cu care s-a întâlnit cu Sfântul Dimitrie Mitropolitul Rostovului. Întors în Moldova și retras în loc de liniște în apropierea mănăstirii Neamț după ce a refuzat să-și reia egumenia, la 18 decembrie 1706 a fost ales episcop al Romanului. A fost hirotonit arhiereu în 18 ianuarie 1707 și a păstorit până la 10 aprilie 1714, când s-a retras din scaun. În 1717 a plecat din nou la Kiev, petrecând în rugăciune și osteneli cărturărești până la sfârșitul vieții. A murit la Lavra Pecerska în anul 1724. Canonizarea Sf. Pahomie a fost aprobată de Sfântul Sinod al BOR în ședința din 14 – 15 noiembrie 2006, când a fost stabilită ca dată de sărbătorire a lui ziua de 14 aprilie. În ziua de 14 aprilie 2007, Duminica a II-a după Paști, în biserica parohială „Sfânta Treime” din localitatea Gledin, comuna Monor, județul Bistrița – Năsăud, a avut loc proclamarea canonizării.

Personalitatea culturală și duhovnicească a sfântului Pahomie are trăsături bine conturate. Format la mănăstirea Neamţ, familiar cu mediul cultural – duhovnicesc din Rusia, bun cunoscător al realităţilor din ţările române, episcopul Pahomie al Romanului a fost un mare iubitor de carte, în folosul obştesc. A legat cu blesteme grele pe toţi aceia care vor îndrăzni să înstrăineze cărţile pe care le dăruise mănăstirii Neamţ şi schitului Pocrov, ctitoria sa. A fost preocupat să formeze ucenici care să-i continue activitatea şi a influenţat prin concepţia şi lucrarea sa şi alte centre de cultură din Moldova. Activitatea lui Pahomie a fost cunoscută şi în Transilvania, mai ales în ţinutul natal.

Sfântului Pahomie i-a plăcut să scrie şi să citească şi a căutat să cultive această dragoste şi în sufletul ucenicilor săi. Mărturie despre aceasta dau cărţile primite sau cumpărate de el, faţă de care a arătat o grijă deosebită.

sfantul-pahomie-de-la-gledinA fost preocupat în primul rând să înzestreze ctitoria sa de la Pocrov, dar şi alte biserici, cu toate cărţile necesare cultului, într-o vreme în care raritatea şi scumpetea lor le făceau bunuri de nepreţuit.

L-au interesat cărţile de folos sufletesc pe care le-a citit cu atenţie, recomandându-le şi altora. Pe Cheia înţelesului, apărută în 1678 la Bucureşti, cumpărată la 25 martie 1713 şi dăruită anul următor schitului Pocrov, Pahomie îndeamnă „să hie la cetit părinţilor (ce) ce s-or afla trăitori(i) acolo de folos sufletelor” şi pentru a le uşura munca şi a le spori atenţia a alcătuit un cuprins al lucrării. A adunat în ostenelile sale o bogată bibliotecă pe care a dăruit-o mănăstirii Neamţ şi schitului Pocrov. O listă pe care a făcut-o în perioada episcopatului la Roman „Izvod de cărţi câte am să se ştie (7219 – 1711) martie” cuprinde 52 de titluri. La acestea se adaugă şi lucrările cumpărate după această dată. „Izvod de zestre Pocrovul (1711 – 1802)” aminteşte de 42 de cărţi.

După cum arată însemnările de pe ele, cărţile au fost mai întâi studiate atent de Pahomie şi apoi lăsate moştenire ucenicilor, cu indicarea folosului pe care îl vor avea de pe urma citirii lor. Pe Cheia înţelesului, în 1714, printr-o reflexie privitoare la cultura neamului românesc invita pe cel în mâinile căruia va poposi cartea să stăruie asupra studiului ei: „Dumnezeu ce a zis să lumineze lumina adică pe întuneric, Acela au descoperit aceste sfinte scripturi neamului nostru acela ce şede(a) întru întunerecul neştiinţei şi în umbra legii şi a nepriceperii, iar acum au strălucit soarele dreptăţii credinţa cea bună … dau laudă lui Dumnezeu, dau numelui Domnului nostru Iisus Hristos tot neamul nostru românesc … să-l laude pe Domnul Iisus Hristos”. Lectura cărţilor este pentru Pahomie muncă pentru luminarea prin cultură, dar şi exerciţiu spiritual: „Ceteşte cuvintele cu minte deşteaptă şi cu candela şi vei pricepe tainele lui Dumnezeu toate. Las(ă)te de toate relele” nota el pe aceeaşi Cheia înţelesului.

Activitatea cărturărească şi duhovnicească a lui Pahomie a trecut dincolo de episcopia Romanului, a schitului Pocrov şi a mănăstirii Neamţ, punându-şi amprenta asupra mediului monahal şi cultural din Moldova, într-un secol în care relaţiile dintre mănăstirile româneşti erau foarte strânse, circulaţia călugărilor de la o mănăstire la alta fiind destul de intensă.pahomie_de_la_gledin

doar ortodox candle light_church00

Acatistul Sf. Ierarh Pahomie de la Gledin (14 aprilie)

pahomie_de_la_gledinCondacul 1

Pe iubitorul de nevoințe sihăstrești și ierarhul preaînțelept al Bisericii lui Hristos, pe Pahomie, floarea cea minunată a pământului Gledinului, să-l lăudăm după vrednicie, ca pe cel ce s-a învrednicit, prin harul lui Dumnezeu, a dobândi lucrarea rugăciunii celei curate și a biruit uneltirile vrăjmașilor. Pentru aceasta, într-un glas, cu bucurie să-i cântăm: Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînțelepte!

Icosul 1

Din pruncie ți-ai împodobit viața cu virtuțile creștinești; căci minunații tăi părinți din Gledinul Bistriței ți-au sădit în suflet credința cea de viață dătătoare și iubirea de Hristos, care te-au ajutat să-ți aduci tinerețea ta prinos de bună mireasmă lui Dumnezeu. Pentru aceasta, vrednicule de laudă Pahomie, îți aducem cântare:
Bucură-te, odraslă minunată a plaiurilor transilvane;
Bucură-te, că te-ai născut din părinți binecredincioși;
Bucură-te, că ai crescut sub adumbrirea Duhului Sfânt;
Bucură-te, că ai primit la botez numele Sfântului Apostol Petru;
Bucură-te, că din tinerețile tale te-ai aplecat spre nevoință;
Bucură-te, cel ce ai crescut în dreapta credință;
Bucură-te, că sufletul ți-ai hrănit cu învățăturile lui Hristos;
Bucură-te, că niciodată nu te-ai depărtat de dragostea Lui;
Bucură-te, că te-ai adăpat din izvoarele Duhului Sfânt;
Bucură-te, că de plăcerile lumești nu ți-ai lipit sufletul;
Bucură-te, că viață plăcută lui Dumnezeu ai râvnit-o;
Bucură-te, că din tinerețe te-ai arătat apărător al dreptei credințe;
Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînțelepte!

Condacul al 2-lea

Ascultând cuvântul Mântuitorului, care zice: „Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”, îndată ai părăsit locurile natale ale Gledinului și ai plecat în lavra Neamțului, unde ți-ai închinat viața slujirii lui Dumnezeu, potrivit rânduielilor părintești, cântând neîncetat: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Dacă ai intrat în obștea fraților și părinților din lavra Neamțului, ai căutat, ca un doritor de cele dumnezeiești, să urmezi pravila Bisericii și să te înduhovnicești din viața călugărilor îmbunătățiți, dând slavă lui Dumnezeu pentru că ți-a îndreptat pașii spre tot lucrul cel bun. Pentru aceasta, minunându-ne de râvna ta, Părinte, cu bucurie îți cântăm:
Bucură-te, vistierie în care se adună roadele Duhului Sfânt;
Bucură-te, că ai luat crucea și I-ai urmat lui Hristos;
Bucură-te, tânăr înțelept lucrător al virtuților;
Bucură-te, suflet plin de mireasma Duhului;
Bucură-te, iconom al tainelor dumnezeiești;
Bucură-te, floare a Gledinului răsădită în pământul Moldovei;
Bucură-te, purtătorul suferințelor celor din Ardeal;
Bucură-te, râvnitor pentru casa Domnului;
Bucură-te, smerit ascultător față de mai-marii mănăstirii;
Bucură-te, împlinitor al sfaturilor părinților îmbunătățiți;
Bucură-te, că prin ascultare desăvârșită ai dobândit smerita cugetare;
Bucură-te, lucrător iscusit în via Domnului;
Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînțelepte!

Condacul al 3-lea

Văzând starețul Ioan al Neamțului râvna ta pentru cele duhovnicești, te-a împodobit cu schima călugăriei, pe care ai primit-o ca din mâna lui Hristos, iar după această chemare îngerească, mânat de dorirea bunătăților celor veșnice, te-ai angajat mai cu râvnă la lucrarea faptelor bune, cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Întărit fiind de puterea Duhului Sfânt dăruit la primirea chipului celui îngeresc în Lavra Neamțului, cu osârdie ai împlinit, Sfinte Părinte, poruncile Evangheliei și ai urmat calea sfinților cuvioși, încât numele tău s-a făcut cunoscut între toți frații și părinții mănăstirilor nemțene, pentru care îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, părinte bun, plin de mireasmă duhovnicească;
Bucură-te, suflet luminat de razele dumnezeirii;
Bucură-te, floare aleasă, udată de roua Duhului Sfânt;
Bucură-te, trandafir cu petalele în lumina necreată;
Bucură-te, că te-ai îmbrăcat cu virtuțile ca și cu o haină;
Bucură-te, că postul și rugăciunea ți-au încununat viața;
Bucură-te, păstrător și împlinitor al rânduielilor călugărești;
Bucură-te, pildă bună monahilor nevoitori;
Bucură-te, că te-ai deprins cu rugăciunea inimii;
Bucură-te, rugător fierbinte pentru neamul tău;
Bucură-te, bucuria călugărilor și lauda ortodocșilor ardeleni;
Bucură-te, împlinitor al voii lui Dumnezeu;
Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînțelepte!

Condacul al 4-lea

Rugându-te neîncetat la icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Mănăstirea Neamț, ai dobândit de la Preadulcele ei Fiu, Hristos, putere și har, prin care ai îndepărtat din viața ta ispitele și uneltirile vrăjmașilor văzuți și nevăzuți, cântând neîncetat cântarea: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Văzând înțelepciunea și dreapta socoteală pe care ți-a dat-o Dumnezeu, mitropolitul Moldovei te-a chemat la treapta sfântă a preoției, după care ai fost numit și egumen al Mănăstirii Neamț, vrednicule de laudă Părinte Pahomie, iubitorule de Hristos; pentru aceasta, primește de la noi cântarea:
Bucură-te, vrednice slujitor al tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, vas ales al Duhului Sfânt din Biserica lui Hristos;
Bucură-te, egumen înțelept și candelă aprinsă în lavra Neamțului;
Bucură-te, luminător al monahilor și pildă începătorilor;
Bucură-te, luptător neînfricat împotriva nedreptăților;
Bucură-te, că zbuciumul veacului tău nu te-a tulburat;
Bucură-te, că jugul lui Hristos cu cinste l-ai purtat;
Bucură-te, duhovnic iscusit pentru mulți nevoitori;
Bucură-te, povățuitor al voievozilor neamului tău;
Bucură-te, reazem al celor osteniți și ajutător al săracilor;
Bucură-te, bun chivernisitor al treburilor mănăstirești;
Bucură-te, iubitorule de înțelepciune și liniște duhovnicească;
Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînțelepte!

Condacul al 5-lea

Precum cerbul care caută să se adape din izvoarele cele limpezi ale munților, așa și sufletul tău dorea să se adape din izvoarele nesecate ale liniștii sihăstrești, Părinte Pahomie; pentru aceasta ai părăsit de bunăvoie ostenelile conducerii Mănăstirii Neamț și, cu binecuvântare, te-ai depărtat în singurătatea munților pentru a petrece împreună cu îngerii și a-I cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul a 5-lea

Purtător fiind de harul Duhului Sfânt și având pururea în ființa ta conștiința prezenței lui Dumnezeu, nu te-ai înfricoșat nicicum de ispitele și primejdiile pustiei, ci te-ai ridicat ca un stâlp de foc arzând, pentru dragostea lui Hristos, prin rugăciune și cugetare la cele cerești. Pentru aceasta, te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că ființa ți-a fost pătrunsă de dragostea Sfintei Treimi;
Bucură-te, pustnic desăvârșit și alăută a Duhului;
Bucură-te, cel ce ai înflorit pustia ca și crinul;
Bucură-te, neadormit rugător plin de putere dumnezeiască;
Bucură-te, minte trează și plină de smerita cugetare;
Bucură-te, ochi lăuntric descoperitor al tainelor dumnezeiești;
Bucură-te, cel ce harul l-ai dobândit prin rugăciune neîncetată;
Bucură-te, cel ce toată viața ți-a fost ca o Sfântă Liturghie;
Bucură-te, cel ce ai împlinit voia lui Dumnezeu;
Bucură-te, că întru tine s-a împlinit chipul lui Hristos;
Bucură-te, că Muntele Chiriacul pe care ai sihăstrit Tabor s-a arătat;
Bucură-te, că Maica Domnului ți-a fost ocrotitoare;
Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînțelepte!

Condacul al 6-lea

Nici asprimea iernii, nici viforul ispitelor, nici lipsurile pustiei nu te-au despărțit, minunate Părinte, de dragostea lui Hristos, Cel ce te-a iubit. Nevoințele tale au întărit în credință și răbdare pe ucenicii tăi, împreună nevoitori, Sofronie, Macarie și Lazăr, cu care Îi cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

După o vreme, ai dorit să părăsești ținuturile nemțene, pentru a te împărtăși din experiența duhovnicească a părinților aflați în Lavra Pecerska din Kiev. Acolo l-ai cunoscut pe Sfântul Dimitrie al Rostovului, pe care l-ai avut povățuitor și împreună lucrător în cele duhovnicești. Minunându-se de râvna ta pentru dobândirea sfințeniei vieții, îți aducem această pioasă cântare:
Bucură-te, cel ce ai ascultat de glasul conștiinței tale iluminate de Hristos;
Bucură-te, următor al părinților pustiei și iubitor de sfinți;
Bucură-te, că ai cinstit, după cuviință, sfintele moaște ale Lavrei Pecerska;
Bucură-te, pelerin în țara Ucrainei dreptmăritoare;
Bucură-te, albină care aduni miere duhovnicească din florile pustiei;
Bucură-te, ucenic următor al Sfântului Dimitrie al Rostovului;
Bucură-te, cel ce ți-ai împodobit cunoștințele din scrierile Sfinților Părinți;
Bucură-te, cunoscător și împlinitor al Sfintelor Scripturi;
Bucură-te, cel ce ai îndurat necazuri și primejdii;
Bucură-te, că nu i-ai uitat niciodată pe fiii neamului tău;
Bucură-te, că viața ta aleasă a fost pildă monahilor ucraineni;
Bucură-te, că pribegia ca pe o jertfă sfântă ai închinat-o lui Hristos;
Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînțelepte!

Condacul al 7-lea

Împodobit cu noi învățături și daruri alese, ai revenit, Părinte Pahomie, din părțile Kievului în Munții Neamțului, pentru a continua lucrarea de îndumnezeire a vieții tale. Dar Dumnezeu, cunoscătorul inimilor, prin oamenii Săi, te-a chemat la înalta slujire a arhieriei. Drept aceea, în vremuri de restriște, ai primit spre păstorire Episcopia Romanului, pe care ai chivernisit-o cu dreaptă socoteală și aleasă vrednicie, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Ca arhipăstor preaales al Bisericii lui Hristos și lucrător al rugăciunii, i-ai cercetat, Părinte Pahomie, pe păstoriții tăi asupriți de grijile vieții și de năvălirile străinilor. Cu toții s-au folosit de smerenia, răbdarea, povețele și ajutorul tău, Sfinte Părinte, sporindu-și nădejdea în mila lui Dumnezeu. Pentru aceasta, cei care, prin rugăciunile tale, s-au învrednicit de darurile lui Hristos te-au lăudat cântând unele ca acestea:
Bucură-te, destoinic ocârmuitor al Episcopiei Romanului;
Bucură-te, ctitor al multor biserici și schituri;
Bucură-te, înzestrător al mănăstirilor sărace;
Bucură-te, ajutător al preoților asupriți;
Bucură-te, sprijinitor al văduvelor și orfanilor;
Bucură-te, că nu i-ai uitat pe cei din ținutul Gledinului;
Bucură-te, păstrător al sfintelor tradiții apostolice;
Bucură-te, apărător și mărturisitor al dreptei credințe;
Bucură-te, păstor cărturar al poporului binecredincios;
Bucură-te, ierarh iubitor de țară și de neam;
Bucură-te, pildă de îndelungă răbdare și prieten al celor obidiți;
Bucură-te, luminat povățuitor al mântuirii;
Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînțelepte!

Condacul al 8-lea

Plinind toate cele de trebuință episcopiei încredințate spre păstorire și mistuit de dorul pustniciei, din lucrarea Duhului Sfânt, te-ai retras din scaunul vlădicesc al Romanului în liniștea codrilor muntelui Chiriacul, unde, împreună cu ucenicii tăi ai zidit, spre lauda Maicii Domnului, Schitul Pocrov, cântându-I lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

După mulți ani de trudă misionară și nevoință sihăstrească, încărcat de fapte bune, cu voia lui Dumnezeu, te-ai înstrăinat iară și de țara natală în Lavra Pecerska, de unde Hristos, Ierarhe Pahomie, te-a mutat de la cele vremelnice la cele nepieritoare, dându-ți cununa cea neveștejită a slavei Sale. Pentru aceasta, cu smerenie îți cântăm:
Bucură-te, suflet încărcat de virtuți, primit de Hristos în ceruri;
Bucură-te, cel ce ai lăsat Bisericii tale moștenire sfântă;
Bucură-te, fiu al Gledinului, ierarh al Romanului și cetățean al cerului;
Bucură-te, lauda cea de cinste a Bisericii strămoșești;
Bucură-te, cel pururea pomenit în tot ținutul Ardealului;
Bucură-te, rugător fierbinte pentru neamul tău;
Bucură-te, reazem al Ortodoxiei și candelă aprinsă în ținutul Bistriței;
Bucură-te, ierarhe preastrălucit primit în ceata ierarhilor teologi;
Bucură-te, părinte iubitor de fii duhovnicești și împlinitori ai virtuților;
Bucură-te, slujitor la altarul Preasfintei Treimi;
Bucură-te, purtător al rugăciunilor noastre înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că lupta cea bună până la sfârșit ai luptat;
Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînțelepte!

Condacul al 9-lea

În Împărăția cerurilor intrând, Sfinte Ierarhe Pahomie, te îndulcești de răsplata veșnicelor bunătăți ale Stăpânului tuturor, Hristos Dumnezeu, Cel ce te-a întărit în nevoințele pustnicești; iar acolo, Mărite mărturisitorule și mult nevoitorule, nu încetezi a-I mulțumi, lăudând, împreună cu îngerii, Treimea cea de o ființă și nedespărțită, zicând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Deși îngropat în pământ străin, Sfinte Pahomie, sufletul tău preamărit de Hristos veghează pururea asupra neamului românesc și se roagă pentru sufletele noastre. Pentru aceasta, cei ce cinstim cu dragoste sfântă pomenirea să cerem să ne izbăvească din nevoi și din bântuielile vrăjmașilor, ca să-i cântăm întru bucuria inimii:
Bucură-te, Sfinte Ierarhe, rugătorule fierbinte pentru neamul românesc;
Bucură-te, tatăl orfanilor și sprijinitorul oropsiților;
Bucură-te, apărătorul credinței celei adevărate;
Bucură-te, că întreg Ardealul te cinstește după cuviință;
Bucură-te, că cinul monahal te are ca model;
Bucură-te, povățuitorul pustnicilor și nevoitorilor;
Bucură-te, icoana ierarhilor și a preoților cucernici;
Bucură-te, prieten și casnic al lui Dumnezeu;
Bucură-te, călăuza pelerinilor și lumina orbilor;
Bucură-te, împreună vorbitorule cu îngerii;
Bucură-te, sfeșnic de lumină aprins din lumina lui Hristos;
Bucură-te, izvorul care adapă pe cei însetați de Dumnezeu;
Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînțelepte!

Condacul al 10-lea

Om al lui Dumnezeu și credincioasă slugă, făclie duhovnicească și stâlp al credinței, râu nesecat al rugăciunii și cămară preacurată a Împăratului ceresc, potirul din care se revarsă peste noi roadele dragostei lui Hristos, Sfinte Ierarhe Pahomie, ajută-ne să biruim greutățile vieții, ca să-I putem cânta lui Hristos, împreună cu tine: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Ca pe un zid tare împotriva ispitelor te avem pe tine, Sfinte Ierarhe Pahomie; roagă-te Mântuitorului Hristos pentru neamul românesc în care se preamărește numele lui Dumnezeu, în Treime lăudat: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, ca întru bucuria inimii să-ți cântăm:
Bucură-te, că numele tău este pomenit de toți urmașii tăi;
Bucură-te, luminător al Ortodoxiei și apărător al adevărului;
Bucură-te, că în Schitul Pocrov se păstrează pravila rânduită de tine;
Bucură-te, cel ce întreții focul cel sfânt în cămările cerești;
Bucură-te, văzătorul tainelor dumnezeiești;
Bucură-te, cel ce vezi pururi fața blândului Iisus;
Bucură-te, că sub acoperământul Maicii Preacurate petreci în ceruri;
Bucură-te, împreună cu sfinții îngeri vorbitorule;
Bucură-te, cel ce ai desțelenit pământul Moldovei;
Bucură-te, cu marele Pahomie împreună locuitor în ceruri;
Bucură-te, încununarea tuturor sfinților români;
Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînțelepte!

Condacul al 11-lea

Mult-îndurate Doamne și Preamilostive, Dumnezeule, nu trece cu vederea suferințele și suspinele românilor ortodocși din pământul Ardealului, ci le ajută și-i miluiește după marea Ta iubire de oameni, pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Pahomie, alesul Tău, care Îți cântă, împreună cu cetele îngerești: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Tu ai fost păstorul cel bun, Sfinte Ierarhe Pahomie, trimis de Dumnezeu în vremuri de grea încercare pentru poporul cel binecredincios, pe care l-ai păstorit cu multă vrednicie, întru puterea Duhului Sfânt. Pentru aceasta, minunate Părinte, în semn de mulțumire și recunoștință pentru toate învățăturile și rânduielile tale lăsate nouă moștenire, îți cântăm:
Bucură-te, întâistătător între ierarhii Bisericii noastre;
Bucură-te, sfinte între sfinții neamului românesc;
Bucură-te, cel ce n-ai ascuns lumina credinței sub obroc;
Bucură-te, stea răsărită în pământul Gledinului;
Bucură-te, turn al Ortodoxiei și stâlp al Bisericii;
Bucură-te, înțelept păstor ce ai semănat sămânța cea bună în țarina Ortodoxiei;
Bucură-te, mărgăritar de mult preț așezat în șiragul ierarhilor;
Bucură-te, cel ce stai în ceata mărturisitorilor, mărind pe Dumnezeu;
Bucură-te, prieten al lui Hristos și frate al nostru;
Bucură-te, dătător de bunătăți cerești credincioșilor;
Bucură-te, nădejdea sihaștrilor și bucuria monahilor;
Bucură-te, biruitorul nedreptăților și pacea celor obidiți;
Bucură-te, sprijinitorul bătrânilor și miluirea săracilor;
Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînțelepte!

Condacul al 12-lea

Lumină din lumina lui Hristos aprinde în sufletul nostru, Sfinte Ierarhe Pahomie, ca să putem merge pe calea adevărului și să biruim în lupta împotriva vrăjmașilor văzuți și nevăzuți. Întinde-ne nouă mână de ajutor și risipește tulburările dintre noi, ca să nu pierim în iureșul ispitelor, ci, bucurându-ne, să-I cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Ca pe o comoară de mult preț te are pe tine Biserica noastră dreptmăritoare, Sfinte Ierarhe Pahomie; căci viața ta curată și neprihănită a fost pildă vie pustnicilor, monahilor, preoților și credincioșilor, iar numele tău s-a făcut cunoscut în toată lumea ortodoxă. De aceea, aducându-ți mulțumire pentru binefacerile pe care ni le trimiți din ceruri de la Preamilostivul Dumnezeu, îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, rugător fierbinte pentru cei ce cinstesc cu evlavie pomenirea ta;
Bucură-te, grabnic folositor celor ce aleargă la tine cu credință;
Bucură-te, potirul binecuvântării și mijlocitorul harului;
Bucură-te, tămăduitorul bolilor nevindecate și alinarea suferințelor;
Bucură-te, luminarea pruncilor și înțelepciunea tinerilor;
Bucură-te, risipitor al furtunilor și aducător de roadă pământului;
Bucură-te, dătătorule de bucurie pentru cei întristați;
Bucură-te, purtătorul suferințelor fraților ardeleni;
Bucură-te, suflet încărcat de darurile Sfântului Duh;
Bucură-te, cădelniță care porți focul dumnezeirii;
Bucură-te, nădejdea mântuirii noastre;
Bucură-te, sprijinul nostru în ziua Judecății lui Hristos;
Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînțelepte!

Condacul al 13-lea

O, Sfinte Ierarhe Pahomie, podoaba sihaștrilor, omul rugăciunii, păstorul cel bun al turmei celei cuvântătoare, mărturisitorul adevărului și lauda Ortodoxiei, cel ce ai primit de la Hristos cununa bunătăților celor veșnice, primește și de la noi, nevrednicii și păcătoșii, această smerită cântare și fii mijlocitor către Îndurătorul Dumnezeu ca să ne izbăvească de focul cel veșnic, iertându-ne păcatele, ca împreună cu tine să-I cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul 1: Din pruncie ți-ai împodobit viața…, Condacul 1: Pe iubitorul de nevoințe sihăstrești…

Icosul 1

Din pruncie ți-ai împodobit viața cu virtuțile creștinești; căci minunații tăi părinți din Gledinul Bistriței ți-au sădit în suflet credința cea de viață dătătoare și iubirea de Hristos, care te-au ajutat să-ți aduci tinerețea ta prinos de bună mireasmă lui Dumnezeu. Pentru aceasta, vrednicule de laudă Pahomie, îți aducem cântare:
Bucură-te, odraslă minunată a plaiurilor transilvane;
Bucură-te, că te-ai născut din părinți binecredincioși;
Bucură-te, că ai crescut sub adumbrirea Duhului Sfânt;
Bucură-te, că ai primit la botez numele Sfântului Apostol Petru;
Bucură-te, că din tinerețile tale te-ai aplecat spre nevoință;
Bucură-te, cel ce ai crescut în dreapta credință;
Bucură-te, că sufletul ți-ai hrănit cu învățăturile lui Hristos;
Bucură-te, că niciodată nu te-ai depărtat de dragostea Lui;
Bucură-te, că te-ai adăpat din izvoarele Duhului Sfânt;
Bucură-te, că de plăcerile lumești nu ți-ai lipit sufletul;
Bucură-te, că viață plăcută lui Dumnezeu ai râvnit-o;
Bucură-te, că din tinerețe te-ai arătat apărător al dreptei credințe;
Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînțelepte!

Condacul 1

Pe iubitorul de nevoințe sihăstrești și ierarhul preaînțelept al Bisericii lui Hristos, pe Pahomie, floarea cea minunată a pământului Gledinului, să-l lăudăm după vrednicie, ca pe cel ce s-a învrednicit, prin harul lui Dumnezeu, a dobândi lucrarea rugăciunii celei curate și a biruit uneltirile vrăjmașilor. Pentru aceasta, într-un glas, cu bucurie să-i cântăm: Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînțelepte!

Rugăciune către Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin

O, Sfinte Ierarhe Pahomie, care cu darul lui Dumnezeu din tinerețile tale ai ales calea cea sfântă a desăvârșirii, iar Preabunul și Milostivul Dumnezeu a binevoit să te cinstească pe pământ și în cer, plecând genunchii noștri, te rugăm: auzi-ne și pe noi, nevrednicii și păcătoșii, care îndrăznim să venim cu toată evlavia și smerenia către tine, ca să te rogi Preaînduratului Dumnezeu, ca și nouă să ne ajute cu mila și cu îndurările Sale și, prin rugăciunile tale, să mergem pe calea cea sfântă a poruncilor Lui și din toată inima să ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin sfintele tale rugăciuni, să dobândim iertare pentru păcatele, fărădelegile și neputințele noastre, ca să-ți mulțumim după vrednicie și să ne închinăm cu inimă curată Celui ce te-a preamărit în ceruri, Dumnezeu, Cel în Treime lăudat: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin.

Și se face otpustul.

doar ortodox candle light_church00

Movileștii: O familie princiară cu destin european. Foto (detaliu): Petru Palamaru, din volumul ”Tetraevanghelul ilustrat cu 346 de miniaturi”(p. 329), Mănăstirea Sucevița, 2016 , ISBN 978-973-0-21249-5 (334 pp).

Movileștii: O familie princiară cu destin european. Foto (detaliu): Petru Palamaru, din volumul ”Tetraevanghelul ilustrat cu 346 de miniaturi”(p. 329), Mănăstirea Sucevița, 2016 , ISBN 978-973-0-21249-5 (334 pp).

Movileștii: O familie princiară cu destin european.
Foto (detaliu): Petru Palamaru, din volumul ”Tetraevanghelul ilustrat cu 346 de miniaturi”(p. 329), Mănăstirea Sucevița, 2016 , ISBN 978-973-0-21249-5 (334 pp).

 Sucevița 24 Familia Movileștilor.jpg

Din Sfatul Sfinților: Dumnezeu va îngădui al Treilea Război Mondial din pricină de nelegiuire, de necredință, și de desfrînare. Mărturia Sfîntului Iacob Tsalikis (1920-1991) recent canonizat (27 noiembrie 2017) de Biserica Greciei, cu zi de prăznuire la 22 noiembrie. Lui i s-a înfățișat Sf Ioan Rusul care i-a arătat că al Treilea Război Monidal va TREBUI să fie, din pricină de NELEGIUIRE, de NECREDNȚĂ, și de DESFRÎNARE. Relatează Mitropolitul Neofit de Morphou (n. 21 ian 1962, Insula Cipru), ucenic al Sf Iacob Tsalikis. Adăugăm și un documentar despre Sf Iakob Tsalikis, așa cum l-a cunoscut Mitropolitul Neofit de Morfu, rostit chiar de Înaltpreasfinția Sa (doar în engl., publ. pe you tube în aprilie a.c., la 2 luni după înregistrare).

Din Sfatul Sfinților: Dumnezeu va îngădui al Treilea Război Mondial din pricină de nelegiuire, de necredință, și de desfrînare. Mărturia Sfîntului Iacob Tsalikis (1920-1991) recent canonizat (27 noiembrie 2017) de Biserica Greciei, cu zi de prăznuire la 22 noiembrie. Lui i s-a înfățișat Sf Ioan Rusul care i-a arătat că al Treilea Război Monidal va TREBUI să fie, din pricină de NELEGIUIRE, de NECREDNȚĂ, și de DESFRÎNARE. Relatează Mitropolitul Neofit de Morphou (n. 21 ian 1962, Insula Cipru), ucenic al Sf Iacob Tsalikis. Adăugăm și un documentar despre Sf Iakob Tsalikis, așa cum l-a cunoscut Mitropolitul Neofit de Morfu, rostit chiar de Înaltpreasfinția Sa (doar în engl., publ. pe you tube în aprilie a.c., la 2 luni după înregistrare).
Published on 5 Apr 2017

The Metropolite of Morphou Neophytos outlines the personality and holiness of Elder Iacovos, as he experienced Him. The speech was held on February 11th , 2017 in the hall of the Parish of Apostle Barnabas and Makarios of Dasoupolis, in a charity event organized by the Christian Women’s Association of the Parish of Apostle Barnabas and Saint Makarios.

MAI ALES PREOȚII TREBUIE SĂ IA ATITUDINE ÎN FAȚA FĂRĂDELEGILOR ŞI PANEREZIEI ECUMENISMULUI… LUAȚI AMINTE LA CUVINTELE ÎPS IUSTINIAN CHIRA, [Mitropolitul Maramureșului și Sătmarului, +Duminică, 30 octombrie 2016] UN SFÂNT ÎNCĂ NECANONIZAT… FIECARE SĂ ÎŞI FACĂ DATORIA ACOLO UNDE ESTE… — MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI ȘI A ROMÂNIEI

MAI ALES PREOȚII TREBUIE SĂ IA ATITUDINE ÎN FAȚA FĂRĂDELEGILOR ŞI PANEREZIEI ECUMENISMULUI… LUAȚI AMINTE LA CUVINTELE ÎPS IUSTINIAN CHIRA, [Mitropolitul Maramureșului și Sătmarului, +Duminică, 30 octombrie 2016] UN SFÂNT ÎNCĂ NECANONIZAT… FIECARE SĂ ÎŞI FACĂ DATORIA ACOLO UNDE ESTE… — MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI ȘI A ROMÂNIEI

 

via MAI ALES PREOȚII TREBUIE SĂ IA ATITUDINE ÎN FAȚA FĂRĂDELEGILOR ŞI PANEREZIEI ECUMENISMULUI… LUAȚI AMINTE LA CUVINTELE ÎPS IUSTINIAN CHIRA, UN SFÂNT ÎNCĂ NECANONIZAT… FIECARE SĂ ÎŞI FACĂ DATORIA ACOLO UNDE ESTE… — MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI ȘI A ROMÂNIEI

Tema: Independent Publisher de Raam Dev.
%d blogeri au apreciat asta: