Acta Diurna®

registrul vieții românești®

Părintele Ciprian Staicu combate practici neortodoxe ale Ieromonahului Macarie Banu într-un articol datat 1 mai 2017. Comentariul ActaDiurna: Iată roadele amare ale apostaziei cretane practicate la vîrful ierarhiei noastre acum un an! Ierarhii consumă otrăvita aguridă ecumenistă iar poporului i se strepezește gura! Articolul invocă și figura puțin cunoscută a Părintelui Nil Dorobanțu. Adăugăm pelicula video în care Pr Ciprian Staicu prezintă rezultatele (pozitive ale) sinaxei anti-ecumeniste româno-grecești din 4 aprilie a.c. de la Tesalonic.

Părintele Ciprian Staicu combate practici neortodoxe ale Ieromonahului Macarie Banu într-un articol datat 1 mai 2017. Comentariul ActaDiurna: Iată roadele amare ale apostaziei cretane practicate la vîrful ierarhiei noastre acum un an! Ierarhii consumă otrăvita aguridă ecumenistă iar poporului i se strepezește gura! Articolul invocă și figura puțin cunoscută a Părintelui Nil Dorobanțu. Adăugăm pelicula video în care Pr Ciprian Staicu prezintă rezultatele (pozitive ale) sinaxei anti-ecumeniste româno-grecești din 4 aprilie a.c. de la Tesalonic.

Practici liturgice greșite care duc atât la erezie, cât și la schismă

Hristos a înviat!

În lupta cu panerezia ecumenistă este dificil a păstra o cale echilibrată. Este nevoie a rămâne pe calea Sfinților Părinți și a ne feri atât de erezie, cât și de schismă. Lucrul acesta a fost accentuat în mod repetat de către ieromonahul Macarie Banu, starețul Schitului Oituz, în predicile rostite de sfinția sa mai ales în perioada Postului Mare (2017).

În ultimele săptămâni, însă, au apărut niște elemente noi referitoare la lupta dusă de ieromonahul Macarie Banu, care necesită o atitudine și un răspuns teologic, pentru că este vorba despre Hristos Însuși, Cel cu Care ne împărtășim euharistic. Menționez că toate cele ce vor fi pezentate mai jos sunt trăite de mine personal sau aflate de la fiii mei duhovnicești sau de la foști fii duhovnicești ai ieromonahului Macarie Banu, neexistând nici o sursă indirectă și neverificabilă. De asemenea, nu este vorba de vreo dispută personală, ci despre viața Bisericii. Am solicitat în scris ieromonahului Macarie Banu un răspuns la cele ce urmează mai jos, însă nu am primit nici unul. De asemenea, menționez că nu intenționez să aduc vreo atingere persoanei și operei părintelui Nil Dorobanțu, pentru simplul fapt că nu i-am citit toată opera, deci orice analiză ar fi incompletă și, posibil, nedreaptă.

Plecând de la principiul că, în aceste vremuri tulburi de apostazie ecumenistă, este nevoie a lua aminte la modul în care s-au organizat creștinii în vremuri de mare restriște, mai ales în Rusia (secolul XX), pentru a rezista în fața prigoanei atee comuniste, ieromonahul Macarie Banu insistă mult pe organizarea unei ”Biserici a catacombelor.” Ca orice Biserică, ea trebuie să aibă în centrul ei Taina Sfintei Euharistii. În legătură cu această Taină este și acest demers pe care îl încerc, cu mare durere, astăzi.

Iată, pe scurt, cum anume îi învață ieromonahul Macarie Banu pe oameni, referitor la Taina Sfintei Împărtășanii și la cele legate de ea:

a) ucenicii lui sau ucenicii altor duhovnici (eu am pățit-o personal) primesc de la ieromonahul Macarie Banu o cutiuță (de obicei din plastic, rotundă, cu diametrul de vreo 4-5 cm, înălțimea de vreo 3 cm), în care sunt mai multe bucățele de Sfântă Împărtășanie (cam 7-8, alături de multe fărâmituri);

b) acești ortodocși sunt îndemnați să își ”spovedească” păcatele, fără preot, în fiecare seară, acasă la ei sau unde se află (poate în vreo călătorie), în fața icoanei Mântuitorului, în taină; astfel se realizează o ”spovedanie” zilnică;

c) după ce s-a ”spovedit”, credinciosul îi dă un bip ieromonahului Macarie Banu, sensul acestui bip fiind acela de solicitare a ”iertării păcatelor spovedite în fața icoanei”;

d) ieromonahul Macarie Banu, după ce se uită la numele celui care i-a dat acel bip (nume aflat în memoria telefonului), răspunde tot cu un ”bip”, care înseamnă ”rugăciunea de dezlegare”. Aici trebuie menționate două aspecte: în unele seri (cel puțin în cele despre care am mărturii directe), telefonul ieromonahului Macarie Banu primește astfel de ”bipuri” foarte des, la o frecvență de câteva minute unul de altul sau chiar mai des, iar în fiecare duminică ieromonahul Macarie Banu citește, înainte de a împărtăși credincioșii în biserică, rugăciunea cea mare de dezlegare (aflată în Molitfelnic), astfel încât oamenii să creadă că tot ceea ce ține de ”spovedirea” lor este împlinit. Desigur, acești oameni se mai și spovedesc sub epitrahil, însă nu este cazul – pentru cele ce vor fi expuse mai jos – atunci când vorbim de români care locuiesc în afara granițelor României și ajung foarte rar la Schitul Oituz;

e) astfel ”iertați și dezlegați”, creștinii se pot împărtăși singuri a doua zi dimineață. Ieromonahul Macarie Banu le recomandă să se împărtășească foarte des, chiar și zilnic, Sfânta Împărtășanie din cutiuță fiindu-le de ajuns pentru ani de zile de împărtășire.

Întrebările care se pun:

Cum se împărtășesc oamenii? În practică: iau câte o fărâmiță de Împărtășanie.
Dar când s-au terminat fărâmițele și rămân bucățelele mai mari? În practică: credincioșii sunt sfătuiți să rupă bucățelele cu o scobitoare, pentru a avea pentru mai multe zile cu ce se împărtăși, din aceeași bucată mai mare.
Probabil că există variații pe tema modului și a frecvenței împărtășirii, de la caz la caz, însă ”scheletul” acestei lucrări este – din mărturiile adunate – acesta de mai sus.

Răspuns teologic:

1. După ce am aflat de această ”practică”, am cerut, cu ocazia Sinaxei din Grecia (4 aprilie 2017) răspuns din partea unor părinții cu autoritate teologică și duhovnicească:

a) prof. dr. Theodoros Zisis a răspuns că toată această practică ”nu este un lucru ortodox.” (am înregistrarea video, făcută în prezența a peste 20 de persoane: români, greci și basarabeni; la nevoie, ea poate fi publicată);

b) Gheron Sava Lavriotul a spus că acest tip de ”împărtășire” este ”o înșelare”, nici nu are sens să mai analizăm prea mult, trebuie renunțat la el;

c) părinții athoniți din sinaxa antiecumenistă (cu care am slujit la privegherea de praznicul Buneivestiri, la Chilia lui Gheron Hariton de lângă Kareia, Sf. Munte Athos) au răspuns la unison, printr-un gest comun, spontan: și-au pus mâinile în cap și au spus că este o mare blasfemie. Dintre acești părinți amintesc pe trei, care au și vorbit la Sinaxa de la Thesalnic: Gheron Hariton, monahul Epifanie și monahul Heruvim. De față la această discuție au fost și câțiva părinți din Schitul Prodromu (cei care au întrerupt pomenirea și cu care am fost la priveghere).

2. Ieromonahul Macarie Banu a dat o astfel de cutiuță cu Sfânta Împărtășanie unei persoane aflată în vizită la Schitul Oituz în aceeași zi când eu, de dimineață, o spovedisem și o împărtășisem pe acea persoană. Fără să mă consulte – în calitate de duhovnic al acelei persoane – ieromonahul Macarie Banu s-a erijat în duhovnic și i-a ”oferit” cutiuța pentru împărtășire pe termen lung. Acest gest îl descalifică din calitatea de duhovnic, pentru că nici un duhovnic nu are dreptul să treacă peste altul, cel din urmă răspunzând pentru sufletul ucenicilor lui. Gestul ieromonahului Macarie Banu se încadrează la ”fur de cele sfinte” și normal se pedepsește cu caterisirea. Însă, după mărturia lui către mine (acum câteva luni, după ce am fost mazilit de ecumeniști): ”eu, Macarie, nu m-am comportat urât cu episcopul meu, cum ai făcut tu, de aceea pe mine mă lasă în pace.” Sau, după cum spunea cineva într-un comentariu pe internet: ”părinte Ciprian, ceilalți au ”gașcă”, tu ești singur.” Toate aceste ”argumente”, răspund eu, nu au nici o valoare în Ziua Judecății, către care ne îndreptăm absolut toți.

3. Ce se întâmplă cu scobitoarea folosită la ruperea Împărtășaniei? În practica liturgică ortodoxă, când preotul vrea să fărâmițeze o bucățică de Împărtășanie, deschide Sfântul Antimis, folosește sfânta copie pentru a tăia bucățica respectivă. Creștinii care au primit ”cutiuța”, cum fac? Cum se asigură că nu sare aiurea, chiar pe jos, nici o bucățică din Împărtășania uscată, care este greu de fărâmițat? Am solicitat un răspuns ieromonahului Macarie Banu, însă nu l-am primit.

4. Martorii cu care am vorbit au ajuns în două situații (pot fi, însă, mai multe):

a) să se împărtășească zilnic, iar cu timpul să simtă tot mai multă neliniște, tulburare și chiar stări de îndrăcire;
b) să returneze ”cutiuța” Schitului Oituz, înțelegând, prin conștiința lor trează, că această practică a împărtășirii în acest fel este neortodoxă.

5. Această practică a ”împărtășirii la cutie” vine în contradicție totală și suferă de fractură logică atunci când este pusă față în față cu afirmațiile ieromonahului Macarie Banu din predicile din Postul Mare (2017), că se pot duce creștinii să se împărtășească oriunde, căci există har în B.O.R.

Răspuns: Har este în B.O.R (discuția despre cum lucrează el cu cei ortodocși sau cu ereticii ecumeniști a fost explicată patristic de Gheron Sava Lavriotul în conferințele sale), însă dacă credincioșii se pot împărtăși ORIUNDE, de ce li se oferă Împărtășania acasă?

6. Practica în discuție este blasfemiatoare la adresa:

a) Tainei Preoției – împărtășirea după dezlegarea prin ”bipuri” neavând nici un fundament patristic, teologic. A face o comparație cu situația din închisorile comuniste nu are sens, pentru că mirenii care primeau de la preoți Împărtășanie uscată și o ascundeau, cusând-o prin tivul hainei, de exemplu, nu se împărtășeau când și cum voiau ei, ci numai după ce se spovedeau, adesea prin codul Morse, prin perete la un preot real, adevărat, dar pe care nu îl vedeau, nefiind colegi de celulă. După Spovedania reală primeau dezlegarea – prin cuvinte – tot în codul Morse și numai așa se împărtășeau. Nu există în tradiția ortodoxă o asemenea practică a împărtășirii prin tehnologie și după bunul plac.
b) Tainei Spovedaniei – care este batjocorită și transformată în ceva magic, tehnologic, modern.
c) Tainei Împărtășirii Însăși – prin ruperea credinciosului de mediul liturgic și, culmea, prin îndemnarea lui concomitentă de a se face părtaș la slujbele ereticilor.

7. Nu cunosc în amănunt activitatea părintelui Nil Dorobanțu, dar pot da mărturie următorul lucru: de două ori ieromonahul Macarie Banu mi-a arătat (a doua oară pentru că probabil uitase că mi-a mai arătat o dată), fiind eu la el în chilie, o cutiuță mică albă, de medicamente, în care era Sfânta Împărtășanie (cam în o treime din cutie). Mi-a spus că a primit acea cutiuță de la familie, la care părintele Nil o lăsase în urmă cu aproximativ 50 de ani. Ieromonahul Macarie Banu era fascinat și încântat de faptul că Împărtășania nu se stricase, iar concluzia lui era că ceea ce făcea părintele Nil era bine.

Răspuns teologic:

a) nu cred că părintele Nil făcea la fel ca ieromonahul Macarie Banu, în sensul de a-i îndemna pe oameni să se împărtășească singuri;

b) probabil că lăsa Sfânta Împărtășanie la familii de mare încredere, pentru ca atunci când el trecea pe acolo, în cazul în care nu putea sluji (din lipsă de timp sau din alte motive practice), să aibă cu ce împărtăși credincioșii;

c) dovada clară că oamenii nu se împărtășeau singuri este că, după 50 de ani, în cutiuța respectivă mai era încă multă Împărtășanie. Dacă oamenii s-ar fi împărtășit singuri din ea, cu siguranță în 50 de ani o terminau. Deci, fundamentarea practicii ieromonahului Macarie Banu pe personalitatea părintelui Nil nu se susține, ci mai și dăunează celui din urmă, în sensul părerii pe care unii sau alții și-o fac despre părintele Nil. Însă ispita multora de a-și sprijini învățătura și practicile nu pe învățătura Sfinților Părinți, ci pe faptul că ”eu am fost ucenicul acelui mare duhovnic sau urmașul lui” are exact acest efecte, numite generic în lumea monahală: înșelare. Până la definitivarea discuției despre importanța și locul părintelui Nil Dorobanțu în istoria și spiritualitatea Bisericii Ortodoxe Române cred că trebuie să avem decența de a nu întina memoria lui.

Motivul întregii analize de mai sus este următorul: creștinii aceștia se vor împărtăși după metoda învățată de la ieromonahul Macarie Banu, iar când vor muri, vor ajunge în fața lui Hristos ca blasfemiatori ai Tainei Împărtășaniei, culmea, fără să știe și fără să vrea! Cine răspunde de aceste suflete? Ieromonahul Macarie Banu, adică cel care, dacă nu fac ascultare de el, îi izgonește pe oameni și îi trimite oriunde să se împărtășească, inclusiv la ereticii ecumeniști, numai să scape de ei? Cumplită întrebare, dar care nu poate rămâne fără răspuns.

Cele analizate mai sus au următoarele două scopuri principale:

1. Revenirea ieromonahului Macarie Banu din înșelarea aceasta cumplită, în care a tras pe mulți.

2. Îi îndemn acum, cu toată responsabilitatea preoțească și cu toată dragostea pe creștinii care au primit astfel de cutiuțe să le înapoieze Schitului Oituz și să revină la practica Bisericii de împărtășire din Sfântul Potir, la Sfânta Liturghie, săvârșită de cleric sau clerici ortodocși și mărturisitori ai adevărului.

În concluzie, cu toate că ieromonahul Macarie Banu a accentuat în mod repetat că trebuie să avem o mărturisire ECHILIBRATĂ, să nu cădem în cele două extreme, erezie sau schismă, în practică a căzut de fapt în ambele:

a) în erezia ecumenismului moderat (adică nu așa de vădit ca ecumenismul extrem, însă cu aceleași conotații eretice), care încearcă un compromis între slujirea ecumeniștilor și cea ortodoxă, îndemnând la împărtășirea din același Potir cu ereticii ecumeniști;
b) în schismă față de Biserica lui Hristos, blasfemiind Sfintele Taine și izolându-i în înșelare pe unii ortodocși.

După încercări repetate de chemare la îndreptare, cu adâncă responsabilitate, cu inima frântă de durere pentru că s-a ajuns în această situație și cu nădejdea în Bunul Dumnezeu, având totodată conștiința că lupta antieretică este cumplit de grea și că posibilitatea de a greși planează, fără îndoială, oricând și asupra mea, am scris acestea, din dragoste față de Adevăr, față de părintele Macarie și față de românii de pretutindeni, doritori ai mântuirii.

Sf. Gheorghe, 1 mai 2017
Pr. Ciprian-Ioan Staicu

Ghiciți ce carte nu găsesc românii „niciunde pe internet”? O carte de Istorie, mai precis, de izvoare istorice, deci: de surse primare de Istorie Națională! Titlul: Diplome Maramureșene din secc XVI-XVIII. Fișa bibliografică completă: Ioan-Aurel Pop (coord.), Diplome maramureşene din secolele XVI-XVIII, provenite din colecţia lui Ioan Mihalyi de Apşa. Volum întocmit de: Mihai Dăncuş, Adinel Ciprian Dincă, Andreea Mârza, Ioan-Aurel Pop. Ediţia a IIa, revizuită şi adăugită, Cluj-Napoca, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, 2012, 483 p. +[9] fig. Anexe, [2] f.

Ghiciți ce carte nu găsesc românii „niciunde pe internet”? O carte de Istorie, mai precis, de izvoare istorice, deci: de surse primare de Istorie Națională! Titlul: Diplome Maramureșene din secc XVI-XVIII. Fișa bibliografică completă: Ioan-Aurel Pop (coord.), Diplome maramureşene din secolele XVI-XVIII, provenite din colecţia lui Ioan Mihalyi de Apşa. Volum întocmit de: Mihai Dăncuş, Adinel Ciprian Dincă, Andreea Mârza, Ioan-Aurel Pop. Ediţia a IIa, revizuită şi adăugită, Cluj-Napoca, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, 2012, 483 p. +[9] fig. Anexe, [2] f.

Ma poate ajuta cineva cu o informatie ?

De unde as putea procura lucrarea:
Ioan-Aurel Pop (coord.), Diplome maramureşene din secolele XVIXVIII, provenite din colecţia lui Ioan Mihalyi de Apşa. Volum întocmit de:
Mihai Dăncuş, Adinel Ciprian Dincă, Andreea Mârza, Ioan-Aurel Pop. Ediţia a IIa,

See More

Image may contain: text
LikeShow more reactions

Comment

Comments
Mara Filipovici-Lazar
Mara Filipovici-Lazar Probabil la biblioteca !?!

 

Mihai-Liviu Deldegan

Mihai-Liviu Deldegan Direct de la Academia Romana – Filiala Cluj-Napoca ???http://www.istoriescriere.academia-cj.ro/Lista_lucrarilor…

ISTORIESCRIERE.ACADEMIA-CJ.RO
Like · Reply · 2 · 4 hrs

 

Mihai-Liviu Deldegan
Mihai-Liviu Deldegan Editia ! a aparut la Editura Academiei Romane in 2010. Oare nu direct de-acolo ???
ISBN:
9789732720127 9732720123 See More
Like · Reply · 1 · 3 hrs

 

Birsan Cornel
Birsan Cornel Multumesc mult Misule ! O sa incerc. O zi faina sa ai !
Like · Reply · 1 · 3 hrs

Despre IAȘUL nostru, și despre istoria noastră memorabilă, adică de învățat pe de rost – articol semnalat de prietenii blogului nostru, cărora le mulțumim – cu o mică rectificare ActaDiurna: Iașul poate că este „al doilea centru universitar al țării” pe criterii numerice sau administrative (capitala politico-ideologică fiind Bucureștiul) – el este însă PRIMUL centru UNIVERSITAR al țării pe adevăratele criterii a ceea ce înseamnă ȘCOALĂ SUPERIOARĂ (adică UNIVERSITATE) în România. Iașul a fost, este și va rămîne în veci Capitala Culturală și Universitară a României.

Despre IAȘUL  nostru, și despre istoria noastră memorabilă, adică de învățat pe de rost – articol semnalat de prietenii blogului nostru, cărora le mulțumim – cu o mică rectificare ActaDiurna: Iașul poate că este „al doilea centru universitar al țării” pe criterii numerice sau administrative (capitala politico-ideologică fiind Bucureștiul) – el este însă PRIMUL centru UNIVERSITAR al țării pe adevăratele criterii a ceea ce înseamnă ȘCOALĂ SUPERIOARĂ (adică UNIVERSITATE) în România. Iașul a fost, este și va rămîne în veci Capitala Culturală și Universitară a României.
Stiati despre Iasi? 
 
Papa Ghica
 
Iata citeva date adunate de cei ce iubesc acest oras pe care le impartasim cu voi cu dorinta de a le face cunoscute: locurile, oamenii, ideile, realizarile in timp ale acestei zone. De asemenea le impartasim cu dorinta de a face in felul acesta, un schimb de informatii intre noi despre locurile unde traim, locuim, ne dezvoltam ca oameni ai acestor zone. Dorim sa aflam cit mai multe despre locurile si frumusetile tinuturilor voastre, locuri poate pe care nu le-am vizitat inca care pot deveni adevarate pregatiri de vacanta pentru fiecare….
Etimologie.
În ceea ce priveşte etimologia cuvântului „yash” în limbile sanskrită şi hindi, care au origine comună cu limba sarmaţilor, înseamnă „faimă”.
Unii afirmă că numele provine de la un trib sarmat, iazygii, care s-au stabilit aici in jurul datei 100 i.e.n (zona fusese însă locuită cu mult înainte, arheologii arătând că un sat de lângă Iași, Cucuteni, a fost un centru foarte puternic al culturii paleolitice) menţionaţi de Ovidiu ca „Ipse vides onerata ferox ut ducata Iasyx/ Per media Istri plaustra bubulcus aquas” şi „Jazyges et Colchi Metereaque turba Getaque/ Danubii mediis vix prohibentur aquis„.
O altă explicaţie ar fi că numele are originea în tribul alanic al jassilor. Trebuie menţionat aici că iazygii şi alanii erau doua ramuri din cele trei ale sarmaţilor, a treia fiind roxolanii fie de la un nume de persoana – Ias (derivat de la Ioan sau Iacob) – întemeietorul sau stăpânul așezării, într-o perioadă greu de determinat.
O inscripţie astăzi pierdută pe o bornă kilometrică romană descoperită în apropiere de Osijek, Croaţia în secolul al XVIII-lea menţionează existenţa unui „Jassiorum municipium„.
Știați că…?
· Orasul Iasi este al doilea din Romania ca numar de locuitori, dupa Bucuresti?
· Prima carte tiparita in provincia istorica Moldova a aparut in Iasi la 1643?
· Un erudit episcop italian, Marco Bandini (Bandinus), vizitator în 1647 în Iaşi, a exclamat încântat la vederea celor 7 coline albastre-mov, amintindu-i de Roma: „Quasi nova Roma!
· Cele 7 coline care dau renumele orasului se numesc:Șorogari, Repedea, Breazu, Cetățuia, Bucium-Păun, Galata și Copou-Aurora?
· Multe din evenimentele importante din istoria romanilor s-au petrecut la Iasi, capitala a Moldovei, timp de trei secole (1564-1862)?
· Având în jur de 59 de biserici şi mănăstiri, care de care mai frumoase, oraşul îşi adjudecă titlul de capitală religioasă a ţării?
· Alături de Salonic, Trondheim, Edinburgh şi Praga, amplasate sub formă de cruce pe harta Europei, Iaşiul este cel de-al cincelea oraş destinat pelerinajului internaţional?
· Patrimoniul sau care consta in 526 de locuri arheologice, 20 de case memoriale din care 10 sunt muzee cat si 580 monumente istorice si arhitecturale este numit si Judetul-Muzeu al Romaniei ?
· Iaşi a fost capitala Moldovei în perioada 1564 – 1859, una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 şi 1862 şi capitala României între 1916- 1918?
· Iasiul a fost incendiat de trei ori. Prima data, in 1513, au fost de vina tatarii, apoi otomanii in 1538 si apoi rusii in 1686?
· Orasul este infratit cu peste 20 de alte localitati din alte tari?
· Iasi este orașul cu prima scoală romaneasca de ingineri (1814) ?
· In 1860  este infiintata la Iasi prima universitate din Romania de catre domnitorul Al. I. Cuza ?
· Pe aici au pasit Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Lapusneanu, Vasile Lupu si alti straluciti voievozi ai Moldovei?
· În 1434 s-a constituit la Iaşi o Curte Domnească pe locul actualului Palat al Culturii iar din 1798, înainte de Unirea Principatelor din 1859, a existat în Iaşi un Vice consulat francez?
· Din 1888 aici se gasesc relicvele Sf. Cuvioasa Parascheva, patroana religioasa a Moldovei?
· In timpul ocupatiei Puterilor Centrale a Bucurestiului (decembrie 1916), Iasiul a redevenit pentru doi ani capitala Romaniei?
· In 1930, numarul evreiilor ieseni reprezenta jumatate din numarul populatiei de origine romana. Erau atunci: 63.168 romani, 34.662 evrei, 980 germani, 918 rusi restul pana la totalul de 102.872 locuitori fiind reprezentat de maghiari, armeni etc.
· Temperatura maxima inregistrata vreodata la Iasi este 40 grade Celsius, in 27 iulie 1909? Minima termica este data de valoarea de -36.3 grade Celsius (1 februarie 1937)?
· Religia mozaica (caracteristica evreilor) aproape a disparut din pesiajul spiritual iesean? Foarte bine reprezentata in 1930, 34,47% din ieseni, ea a scazut dramatic in zilele noastre (mult sub 1%)?
· Intre 1956 si 1977, populatia orasului s-a dublat, de la 112.977 pana la 265.002. Insa, intre 1992 si 2005 populatia a scazut de la 344.425 pana la 320.888 ?
· Astazi, singura comunitate minoritara mai importanta este cea a tiganilor (rromilor): 1.2%?
· Aici se gasesc vestigiile arheologice ale civilizatiei neolitice „Cucuteni” din mileniile IV-III i. Hr.; ruinele Curtii Princiare si Cetatiile Dacice din Cotnari?
· In gradina Copou se gaseste cel mai vechi monument din Romania: Monumentul Legilor Constitutionale cunoscut ca Obeliscul cu lei construit de Gh. Asachi?
· Iaşul a fost considerat oraşul marilor idei, al primei mari Uniri, al primului spectacol de teatru în limba română şi al primului muzeu literar memorial dar şi oraşul marilor iubiri.. oraşul teilor care ne amintesc în fiecare an de Mihai Eminescu, marele poet al românilor ?
· In Iaşi, găsim prima Grădină Botanică din România, primul teatru evreiesc din lume, prima tipografie de pe teritoriul românesc, cea mai veche societate ştiinţifică românească, cel mai vechi monument din România?
· Iaşul este al doilea centru universitar al ţării, Principalele campusuri studenţeşti se află în Tudor Vladimirescu (22 cămine) – unde se află cel mai mare cămin din partea de Sud-Est a Europei, Titu Maiorescu (4 cămine), Târguşor-Copou (4 cămine), Codrescu (5 cămine şi complexul internaţional Gaudeamus) şi Agronomie (4 cămine)?
· Iasul detine in egala masura statutul de „oras – muzeu”, prestigios centru universitar si importanta zona economica, constituind o atractie deosebita pentru cei interesati de cultura, turisti, studenti, cercetatori si oameni de afaceri?
· Prima femeie avocat din România, Ella Negruzzi, a pledat la Curtea Judecatoreasca din Iasi?

Prorocia Sf Mitropolit Varlaam despre căderea creștinească a Țării Moldovei – document domnesc despre vremurile de pe urmă ale Țării Moldovei, dat de Mitropolitul Varlaam Mitropolitului Macarie, descoperit ulterior de Paul de Alep. – de la www.aparatorul.md

Prorocia Sf Mitropolit Varlaam despre căderea creștinească a Țării Moldovei – document domnesc despre vremurile de pe urmă ale Țării Moldovei, dat de Mitropolitul Varlaam Mitropolitului Macarie, descoperit ulterior de Paul de Alep. – de la www.aparatorul.md

ghttps://www.aparatorul.md/proorocia-sfantului-mitropolit-varlaam-despre-caderea-crestineasca-a-tarii-moldovei

JUS VALACHICUM (Legea Românească, [v. și LEX ANTIQUA VALACHORUM]): Ius Valachicum este sintagma prin care este desemnat vechiul drept românesc care a fost în vigoare în ţările române până la mijlocul secolului XIX. A apărut cu mult înainte de cristalizarea puterii de stat şi s-a perpetuat prin formele de organizare sociala şi judecătoreasca ale românilor, pornind de la „obiceiul bun şi bătrân” şi a „legilor bune şi drepte” aplicate „din bătrâni”, trecând prin juzi, cnezi, voievozi şi până la domni. Normele de drept ale românilor au avut la început un caracter cutumiar şi s-au impus chiar şi acolo unde ei s-au aflat sub stăpânire străină. În Transilvania mai ales, stăpânirea străină a fost nevoită să recunoască dreptul românesc valah al populaţiei autohtone, pe când în statele româneşti independente ea s-a putut dezvolta fără obstacole. – Acta Diurna adaugă la acestea și articolul din wikipedia engleză, cu bibliografia aferentă (care completează cît de cît jenanta „bibl” din wikipedia în lb rom).

JUS VALACHICUM (Legea Românească, [v. și LEX ANTIQUA VALACHORUM]): Ius Valachicum este sintagma prin care este desemnat vechiul drept românesc care a fost în vigoare în ţările române până la mijlocul secolului XIX. A apărut cu mult înainte de cristalizarea puterii de stat şi s-a perpetuat prin formele de organizare sociala şi judecătoreasca ale românilor, pornind de la „obiceiul bun şi bătrân” şi a „legilor bune şi drepte” aplicate „din bătrâni”, trecând prin juzi, cnezi, voievozi şi până la domni. Normele de drept ale românilor au avut la început un caracter cutumiar şi s-au impus chiar şi acolo unde ei s-au aflat sub stăpânire străină. În Transilvania mai ales, stăpânirea străină a fost nevoită să recunoască dreptul românesc valah al populaţiei autohtone, pe când în statele româneşti independente ea s-a putut dezvolta fără obstacole. – Acta Diurna adaugă la acestea și articolul din wikipedia engleză, cu bibliografia aferentă (care completează cît de cît jenanta „bibl” din wikipedia în lb rom).

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Ius_Valachicum

Ius Valachicum este sintagma prin care este desemnat vechiul drept românesc care a fost în vigoare în ţările române până la mijlocul secolului XIX. A apărut cu mult înainte de cristalizarea puterii de stat şi s-a perpetuat prin formele de organizare sociala şi judecătoreasca ale românilor, pornind de la „obiceiul bun şi bătrân” şi a „legilor bune şi drepte” aplicate „din bătrâni”, trecând prin juzi, cnezi, voievozi şi până la domni.

Normele de drept ale românilor au avut la început un caracter cutumiar şi s-au impus chiar şi acolo unde ei s-au aflat sub stăpânire străină. În Transilvania mai ales, stăpânirea străină a fost nevoită să recunoască dreptul românesc valah al populaţiei autohtone, pe când în statele româneşti independente as-a putut dezvolta fără obstacole.

Alte denumiri: ius Volachie, antiqua et approbata lex districtum Volachicaliu universorum, lex Olachorum, ritus Volachie, modus Olachorum, mos Olachorum, Volachorum antiqua let et consuetudo. Toate aceste denumiri desemnează dreptul românesc consuetudinar, ca un ansamblu de reguli juridice de fond sau de normă.

Bibliografie

  • Sachelarie, Ovid; Stoicescu, Nicolae (coord.), Instituţii feudale din ţările române. Dicţionar, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1988

Vlach law

From Wikipedia, the free encyclopedia
  (Redirected from Lex Antiqua Valachorum)

The Vlach law refers to various special laws and privileges enforced upon pastoralist communities in Europe in the Late Middle Ages and Early modern period. The term „Vlachs” originally denoted Romance-speaking populations, primarily concerned with pastoralism; the term became synonymous with „shepherds”.[1] The concept originates in the laws enforced on Vlachs in the medieval Balkans.[2] In medieval Serbian charters, the pastoral community, primarily made up of Vlachs, were held under special laws due to their nomadic lifestyle.[3] In late medieval Croatian documents Vlachs were held by special law in which „those in villages” pay tax and „those without villages” (nomads) serve as cavalry.[4]

In the Habsburg Monarchy, in 1630, the Vlach Statutes (Latin: Statuta Valachorum) were enacted which defined the tenancy rights and taxation of Orthodox refugees in the Military Frontier; land were granted in return for military service.[5] In the 16th and 17th centuries Slavic pastoral communities (such as Gorals) under the Vlach law were settled in the northern Kingdom of Hungary.[6] The colonization of peoples under the Vlach law resulted in ethnic enclaves of Czechs, Poles and Ruthenians in historical Hungary.[7]

References[edit]

  1. Jump up^ Vatro Murvar (1956). The Balkan Vlachs: a typological study. University of Wisconsin–Madison. p. 20.
  2. Jump up^ Alain Du Nay; André Du Nay; Árpád Kosztin (1997). Transylvania and the Rumanians. Matthias Corvinus Publishing. p. 15. ISBN 978-1-882785-09-4.
  3. Jump up^ Gordana Filipović (1989). Kosovo–past and present. Review of International Affairs. p. 25.
  4. Jump up^ Cebotarev, Andrej (June 1996). „Review of Stećaks (Standing Tombstones) and Migrations of the Vlasi (Autochthonous Population) in Dalmatia and Southwestern Bosnia in the 14th and 15th Centuries”. Povijesni prilozi [Historical Contributions] (in Croatian). Zagreb: Croatian Institute of History.14 (14): 323.
  5. Jump up^ John R. Lampe; Marvin R. Jackson (1982). Balkan Economic History, 1550-1950: From Imperial Borderlands to Developing Nations. Indiana University Press. p. 62. ISBN 0-253-30368-0.
  6. Jump up^ Karoly Kocsis; Eszter Kocsisne Hodosi (1 April 2001). Ethnic Geography of the Hungarian Minorities in the Carpathian Basin. Simon Publications LLC. pp. 45–46. ISBN 978-1-931313-75-9.
  7. Jump up^ Ethnographia. 105. A Társaság. 1994. p. 33.
 This page was last modified on 9 October 2016, at 03:20.

stiri-extreme.ro publică toamna trecută o mărturie a Prof. univ. dr. ION COJA veche la rîndul ei de 1 an: „Avem dreptul să aflăm măcar acum cu cine a purtat Ceaușescu discuții pe 23 decembrie în incinta Ministerului Apărării Naționale (la 1 zi după arestarea sa), ce fel de discuții, ce i s-a cerut și ce a refuzat Ceaușescu de a ajuns în fața plutonului de execuție…organizatorii loviturii de stat [din decembrie 1989 din România]l-au adus pe Ceaușescu la o discuție cu cineva împuternicit de Kremlin [de la Ambasada Moscovei la București] să poarte această discuție!…”

stiri-extreme.ro publică toamna trecută o mărturie a Prof. univ. dr. ION COJA veche la rîndul ei de 1 an: „Avem dreptul să aflăm măcar acum cu cine a purtat Ceaușescu discuții pe 23 decembrie în incinta Ministerului Apărării Naționale (la 1 zi după arestarea sa), ce fel de discuții, ce i s-a cerut și ce a refuzat Ceaușescu de a ajuns în fața plutonului de execuție…organizatorii loviturii de stat [din decembrie 1989 din România]l-au adus pe Ceaușescu la o discuție cu cineva împuternicit de Kremlin [de la Ambasada Moscovei la București] să poarte această discuție!…”

Cine și de ce ascunde adevărul despre ziua de 23 decembrie 1989 ? Ziua in care Ceaușescu a fost adus la București, la M.Ap.N in secret !

images

Prof. univ. dr. Ion Coja

De ce ni se ascunde acest „detaliu”? Cu cine s-a întâlnit Ceaușescu și ce au discutat?

La câteva luni după desfășurarea mascaradei pe care unii încă o mai numesc revoluție, am avut ocazia să discut cu un martor ocular al celor petrecute în curtea Ministerului Apărării Naționale în dimineața zilei de 23 decembrie 1989. Mărturia respectivă a sunat cam așa, în rezumat: „În dimineața zilei de 23 decembrie mai multe zeci de ofițeri și subofițeri am fost desfășurați în lanț de trăgatori în curtea ministerului, cu spatele la clădirea centrală, spunându-ni-se că atunci când vom primi comanda, să privim numai înainte, căci este așteptat un atac asupra ministerului în acel moment. Când s-a anunțat momentul și am primit comanda să privim numai înainte, eu am auzit un zgomot de motoare în spatele nostru și, deoarece locul în care mă aflam îmi permitea, m-am întors să văd ce se întâmplă în spatele nostru. Așa l-am văzut pe Nicolae Ceaușescu coborînd dintr-un TAB, moment când căciula de blană neagră i-a alunecat peste ochi. Imaginea a fost dată pe TV de mai multe ori, faza s-a petrecut în curtea M.Ap.N., în dimineașa zilei de 23 decembrie 1989″.

Avem dreptul să aflăm măcar acum cu cine a purtat Ceaușescu discuții pe 23 decembrie, ce fel de discuții, ce i s-a cerut și ce a refuzat Ceaușescu de a ajuns în fața plutonului de execuție!

Nu mi-a fost greu să-mi dau seama cât de importantă este această informație. Cunoscând regula jocului, am înțeles de ce persoana în cauză, la data aceea, ezita să declare public ce a văzut. Dar am înțeles că aștepta de la mine să fac caz de această informație, adică s-o fac publică pentru a-i obliga pe cei în cauză să vină cu explicațiile necesare, obligatorii! Acum, când, pe neașteptate, Parchetul General anunță închiderea dosarului privind crimele din decembrie 1989, mă văd obligat să fac cunoscut numele celui care l-a văzut „pe Nicolae Ceaușescu coborînd dintr-un TAB, moment când căciula de blană neagră i-a alunecat peste ochi. Imaginea a fost dată pe TV de mai multe ori, faza s-a petrecut în curtea M.Ap.N., în dimineașa zilei de 23 decembrie 1989″.

646x404

Este vorba de domnul Iulian Moisescu, comandant al cavalerilor de Malta din România, fost parlamentar. O persoană publică, cunoscută. Nu i-am mai cerut acceptul pentru a face acum această dezvăluire. Sper ca organele abilitate, măcar acum, vor lua în cercetare și analiză această informație: Nicolae Ceaușescu a fost adus la discuții înainte de a fi asasinat prin rușinosul proces din 25 decembrie. Avem dreptul să aflăm măcar acum cu cine a purtat Ceaușescu discuții pe 23 decembrie, ce fel de discuții, ce i s-a cerut și ce a refuzat Ceaușescu de a ajuns în fața plutonului de execuție?! Bașca miza procesului: ce mai rămâne din cumplitele crime ale lui Ceaușescu dacă organizatorii procesului au fost dispuși să ducă tratative cu Ceaușescu?! Cu autorul unor crime atât de teribile nu stai la tocmeală, la negocieri, la discuții! Sper că domnul Iulian Moisescu, mai presus de orice un om de onoare, va putea aduce, pe lângă propria mărturie detaliată, și o listă cu camarazii alături de care în dimineața zilei de 23 decembrie 1989 au apărat clădirea M.Ap.N.

Pe Șerban Săndulescu l-a costat viața încercarea de a afla adevărul despre criminalii din decembrie 1989

6be0987e60093ddf673828c8653ce90e-6002188-700_700

Precizez că discuția mea cu domnul Iulian Moisescua avut loc la sediul Uniunii Vatra Românească (U.V.R.), unde domnul Iulian Moisescua funcționat o vreme împreună cu dl colonel Andrei Păsăreanu, într-un birou pus la dispoziție de U.V.R.. Așa ne-am cunoscut și ne-am apropiat unul de altul. La una din discuțiile pe acest subiect am avut și un martor, fost subordonat al dlui Iulian Moisescu înainte de 1989. Eu am înțeles la vremea respectivă că domnul Iulian Moisescu, în poziția sa de militar, nu putea face caz de acea informație și mi-o plasa mie pentru ca eu, ca publicist și comentator politic, să o fac publică, să o pun la dispoziția tuturor. Nu cred că mai este cazul să arăt importanța excepțională a faptului că organizatorii loviturii de stat l-au adus pe Ceaușescu la o discuție cu cineva împuternicit de Kremlin să poarte această discuție!… O voi face separat, în alt material. Deocamdată mă simt dator să raportez ce am făcut eu după ce am intrat în posesia teribilei informații. La vremea aceea eram senator, anii 1992-1996. În toamna lui 1992 în Senat s-a constituit o comisie de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, sub preșidenția lui Sergiu Nicolaescu. Am fost printre cei care am protestat de la tribuna Senatului: Sergiu Nicolaescu nu avea ce căuta în comisie nici ca membru măcar, necum ca președinte, dat fiind că fusese implicat în desfășurarea evenimentelor și în mod normal trebuia să dea el explicații în fața comisiei. Activitatea comisiei debuta cu un abuz, cu o abatere de la normele juridice elementare. Și a ținut-o tot așa, până la desființare. Mi-am dat seama că rostul comisiei nu era să afle adevărul și să-l ofere publicului, poporului român și posterității. Comisia, cel puțin prin unii dintre membrii ei, a lucrat ca să ascundă adevărul, să ascundă acele aspecte care puneau în primejdie interesele și imaginea publică a celor care au organizat și derulat atât de prostește, de iresponsabil, așa zisa revoluție. Menirea numitei comisii era să afle ce se știe, ce s-a aflat de unii sau de alții despre ce s-a întâmplat propriu zis, pentru a le oferi celor vinovați de carnagiul din decembrie 1989 posibilitatea de a-și ascunde mai bine vinovăția, trădarea, crimele. Nu insist. Deocamdată. Menționez însă prestația corectă, mai presus de orice complicitate cu asasinii, a senatorilor Sabin Ivan și Șerban Săndulescu. Activitatea lor în comisie mi-a fost mai bine cunoscută. Pe Șerban Săndulescu l-a costat viața încercarea de a afla adevărul despre criminalii din decembrie 1989. Știu ce vorbesc când fac această afirmație.

„Ceaușescu a fost adus la București, unde a avut discuții cu cineva de la ambasada U.R.S.S.”

În căutarea unor confirmări, m-am adresat unor persoane cu posibilități de a se informa mai mari decât ale mele. Mai întâi domnului general Marin Lungu, ieșit la pensie chiar în 1989. Multă lume îl cunoaște pentru isprăvile sale ca copil de trupă în timpul WW2, isprăvi povestite de domnul Dumitru Radu Popescu în filmul „Prea mic pentru un război așa de mare”. S-a interesat printre colegi și a găsit trei persoane care i-au confirmat că în ziua de 23 decembrie, adică a doua zi după ce a fost arestat, Ceaușescu a fost adus la București, la sediul M.Ap.N. L-am întrebat și pe colegul meu de arme, procurorul Teodor Jipa, coleg de birou cu bine cunoscutul procuror Dan Voinea. Chiar de la acesta, întrebându-l, Doru Jipa a aflat că „Ceaușescu a fost adus la București, unde a avut discuții cu cineva de la ambasada U.R.S.S.”. Am sperat că după 19[9]6, odată cu venirea la Cotroceni a lui Emil Constantinescu, voința de a se afla adevărul va fi mai mare, mai reală. M-am înșelat. Am insistat pe lângă Gavrilă Dejeu, ministrul de interne, pe care îl cunoșteam din Parlament. Pur și simplu a eschivat să stea de vorbă pe acest subiect. În fine, mai adaug două elemente sigure, certe, care vin în sprijinul informației, a ipotezei enunțate:

1. Ceaușescu a fost arestat pe 22 decembrie, în jurul orei 14,30. În seara zilei de 22 decembrie, pe la orele 21, a apărut la TV însuși Ion Iliescu, care a anunțat tot natul românesc că arestarea lui Nicolae Ceaușescu nu a fost confirmată! Repet: în seara zilei de 22 decembrie noi am fost trimiși la culcare de domnul Ion Iliescu cu informația că nu, nu se confirmă arestarea lui Nicolae Ceaușescu! Apoi, următorul anunț, despre arestarea lui Ceaușescu, s-a produs abia în după amiaza zilei de 23 decembrie! Înregistrările emisiunilor din cele două zile stau mărturie. Am cerut explicații pentru această ciudată întârziere, de la Sergiu Nicolaescu, Gelu Voican Voiculescu și alți protagoniști ai evenimentelor, dar nu le-am primit, s-au dat în altă vorbă. Deci, o întrebare simplă, pe care am mai pus-o de zeci de ori: de ce s-a anunțat așa de târziu arestarea lui Nicolae Ceușescu, cu o întârziere de peste 24 de ore?

Răspuns pentru prostit proștii!

Colonelul Andrei Kemenici, în amintirile sale din acele zile de 22-25 decembrie, spune că pe 23 decembrie, de teama unui atac, i-a scos pe cei doi Ceaușescu din unitate, în mare secret, și i-a dus la o remiză din câmp, unde aceștia au fost păziți toată ziua de doi subofițeri. Cine să creadă asemenea prostie?! Singura parte de adevăr este aceea că Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu au fost scoși din incinta regimentului, unde erau păziți de sute de militari și duși în altă parte. Până aici este adevărat, pentru că foarte mulți din regiment au asistat la îmbarcarea celor doi în TAB. Logica dispare în varianta imaginată de ulterior generalul Kemenici: doi subofițeri îi apărau mai bine decât întreaga unitate militară?! Am avut o discuție pe acest subiect cu Adrian Păunescu, pe vremea emisiunilor sale de neuitat de la Antena 1. Ziarist înnăscut, iar nu făcut, Adrian Păunescu a organizat imediat o dezbatere, o noapte de nesomn, la care alături de mine au mai participat Sergiu Nicolaescu și Gelu Voican Voiculescu, iar la telefon a intervenit și generalul Kemenici, fostul comandant de la Târgoviște, care l-a avut pe Ceaușescu în custodie. Evident, toți trei susțineau sus și tare că Ceaușescu nu a fost adus la București. I-am pus însă de două ori în încurcătură pe „revoluționarii” Nicolaescu și Voiculescu. Mai întâi când am întrebat cu ce ocazie a fost filmat Nicolae Ceaușescu coborînd din TAB, în celebra imagine cu căciula „pe-o ureche”. Adică, Ceaușescu fiind arestat și încarcerat, cu ce ocazie Ceaușescu a mai fost urcat într-un TAB? Ce deplasare a făcut Ceaușescu în acel TAB, de unde și până unde s-a deplasat atât de bine păzit? Răspunsul, răspuns de mântuială în timpul emisiunii, a fost încropit ceva mai coerent abia în cartea scrisă ulterior de domnul general, când, pentru ziua de 23 decembrie, se recunoaște că Ceaușescu a fost scos din clădirea comandamentului, dar nu pentru a fi adus la București, ci pentru a fi mutat într-o remiză, la câmp, unde Ceaușeștii au fost păziți de doi subofițeri. Pasămite, păziți de doi militari, iar nu de un întreg regiment, prețioșii deținuți ar fi fost mult mai în siguranță. Răspuns pentru prostit proștii!

[…] Arestarea lui Ceaușescu a fost anunțată publicului românesc abia în ziua de 23 decembrie, în jurul orei 17

A doua încurcătură, nici până azi lămurită de versiunea oficială, este de ce arestarea lui Ceaușescu, petrecută în ziua de 22, pe la ora 15, a fost anunțată la TV abia a doua zi, pe la orele 17? Din păcate nu am avut cartea amintită cu mine, astfel că adversarii mei s-au dat de ceasul morții să-i convingă pe telespectatori că arestarea a fost anunțată încă din după amiaza zilei de 22 decembrie. Eu că nu, ei că da, până ne-am trezit că intervine în emisiune, venind chiar în studiou, celebrul Titi Enache, despre care toată lumea bună știa că a stat în clădirea TV vreo zece zile, începând in 22 decembrie 1989. Scriitor și ins pasionat de istorie, Titi Enache s-a simțit în zilele acelea ca peștele în apă. Adică știa tot ce a fost la TV în acele zile, mai puțin lucrurile pe care unii au ținut să nu le spună sau să le recunoască vreodată. Cum ar fi bunăoară discuția lui Petre Roman la telefon, purtată în limba rusă, din sediul TV, cu un personaj neidentificat, în zorii zilei de 23 decembrie. Așadar ne contraziceam, cuvîntul meu împotriva cuvîntului dumnealor Sergiu Nicolaescu și Gelu Voican Voiculescu, când a apărut Titi Enache, semeț și categoric: Domnilor, este așa cum spune domnul profesor: arestarea lui Ceaușescu a fost anunțată publicului românesc abia în ziua de 23 decembrie, în jurul orei 17. Din păcate, acea emisiune nu a avut consecințele firești. Nici unul dintre istoricii revoluției lui pește nu a catadicsit să înregistreze măcar ca pe o curiozitate, ca pe o aberație, ca pe o ipoteză fie ea și extrem de fantezistă, informația că Nicolae Ceaușescu a fost adus de la Târgoviște la București în ziua de 23 decembrie 1989.

Nica Leon s-a arătat dispus să relateze cele văzute cu propriii ochi în ziua de 23 decembrie

Nefiind în firea mea să cedez în chestiuni de interes public atâta vreme cât consider că am dreptate, am făcut oarecari cercetări, nu sistematice, prin care am identificat noi martori, unul dintre ei fiind domnul Nica Leon, care de mai multe ori s-a arătat dispus să relateze cele văzute cu propriii ochi în ziua de 23 decembrie. Am mai vorbit despre acest aspect al „revoluției” la OTV și DDTV, când am avut ocazie. Ultima oară la „Nașu”, la o emisiune cu Grigore Cartianu, care nu și-a dat seama ori s-a făcut că nu-și dă seama cât de importantă este informația pe care o ofeream. Fiind moderator, a trecut mai departe fără să-i pese. Cum Grigore Cartianu este autorul unei cărți, scrise cu documentarea necesară, cum se face că nu a aflat de aducerea lui Nicolae Ceaușescu la București?! Și mai ales, atât Cartianu, cât și alți istorici ai revoluției, de ce niciunul nu m-a căutat să-mi ceară deslușiri, explicații și, mai ales, să-mi ceară sursa?! Nu știu dacă le-aș fi oferit-o fără să-i cer voie domnului Moisescu, Iulian Moisescu. Dar acum ofer tuturor informația completă! Domnul Iulian Moisescu sunt convins că nu mi-o va lua în nume de rău! Mai fac o precizare: de îndată ce am deschis site-ul http://www.ioncoja.ro, în mai multe rânduri am scris despre informația primită de la domnul Iulian Moisescu. Fără să-i dau numele. Cine este curios să afle detalii mai multe asupra chestiunii este invitat pe site, la căsuța „caută” din colțul de sus, dreapta, unde să completeze „23 decembrie” și i se va pune la dispoziție câteva zeci de texte lămuritoare. Aș zice că mi-am făcut datoria! Dar decizia Parchetului General de a da N.U.P. pentru mii de crime, pentru câteva zeci de criminali, mă face să mă simt și mai vinovat pentru ezitările și stângăciile mele, din decembrie 1989 și din anii care au urmat. Neconsolat și adânc întristat, Ion Coja, 28 octombrie 2015.

loading…

Sursa: ioncoja.ro … 

De la Prof univ dr Ion Coja (ziarul feis): Numele de „Ungaria” deriva din turca si inseamna „10 sageti”, adica numarul triburilor turcice venite in Panonia: 3 triburi de turci Cabari (proveniti din Khazari- popoare turcice care au adoptat iudaismul), 6 triburi de populatii turcice, care au format baza ungurilor (dintre care cel mai puternic era tribul maghiarilor) si un trib de Baschiri, de la care deriva si cuvantul „Bozgor”(baschir, boschir, boscor) din care s-a format in romana verbul „a boscorodi – a vorbi neinteles”.

De la Prof univ dr Ion Coja (ziarul feis): Numele de „Ungaria” deriva din turca si inseamna „10 sageti”, adica numarul triburilor turcice venite in Panonia: 3 triburi de turci Cabari (proveniti din Khazari- popoare turcice care au adoptat iudaismul), 6 triburi de populatii turcice, care au format baza ungurilor (dintre care cel mai puternic era tribul maghiarilor) si un trib de Baschiri, de la care deriva si cuvantul „Bozgor”(baschir, boschir, boscor) din care s-a format in romana verbul „a boscorodi – a vorbi neinteles”.

Mihaela Stoica shared Claudia Pop-Silaghi‘s post.

VA ROG CITITI CU MARE ATENTIE SI DATI MAI DEPARTE PE TOT MAPAMONDUL!!!!

Image may contain: outdoor and nature
Image may contain: 1 person
Image may contain: 1 person, beard
Image may contain: one or more people

Claudia Pop-Silaghi added 4 new photos.

Stiţi cum a chemat-o pe mama lui Matei Corvin? (rege al Ungariei timp de 32 de ani – 1458-1490 – FIUL lui Iancu de Hunedoara) :
ELISABETA SALAJAN !!!
DRAGI CONCETATENI MAGHIARI , cu drag, de la ION COJA :

” PANA ASTAZI NU AM STIUT PROVENIENTA DENUMIRII „UNGARIA”.
ASA CA VA AJUT SI PE VOI SA VA IMBOGATITI CUNOSTINTELE IN MATERIE DE „SA SE STIE ! ! !”
Foarte adevarat, cu un amendament: ultimul rege din dinastia arpadiana, a decedat la 300 ani dupa regele Stefan (la 1300). Din 1300, pana in 1527, au fost numai regi straini, ce nu aveau nici o legatura cu ungurii.
Numele de „Ungaria” deriva din turca si inseamna „10 sageti”, adica numarul triburilor turcice venite in Panonia: 3 triburi de turci Cabari (proveniti din Khazari- popoare turcice care au adoptat iudaismul), 6 triburi de populatii turcice, care au format baza ungurilor (dintre care cel mai puternic era tribul maghiarilor) si un trib de Baschiri, de la care deriva si cuvantul „Bozgor”(baschir, boschir, boscor) din care s-a format in romana verbul „a boscorodi – a vorbi neinteles”.
CREDEŢI-MĂ CĂ NU AM VRUT SĂ TRANSMIT ACEST MESAJ, DAR VĂZÂND AZI TRANSMISIA DE LA ORA 18 LA TELEVIZOR, UNDE CONAŢIONALII NOŞTRI DIN COVASNA CONSIDERĂ ZIUA DE 1 DECEMBRIE CA O ZI DE DOLIU ŞI ABORDEAZĂ DRAPELELE NEGRE PE STRĂZI M-AM HOTĂRÂT ! SĂ SE ŞTIE ! ! !
Ungaria Mare nu a existat! Să afle şi TOKES!!!
Este scornită de minţile înfierbântate care confundă realitatea cu visurile deşarte de mărire!
Ungaria aşa zis Mare a fost un artificiu administrativ, o găselniţă birocratică, a unui funcţionar oarecare, numit Buest, decizie luată în 1867, de azi pe mâine, într-un birou, în urma unor intrigi şi aranjamente de culise.
Ungaria aşa zis Mare nu a fost o realitate istorică, împlinită printr-un eveniment de anvergură. Nici vorbă să se compare cu procesul prin care s-a ajuns la constituirea României Mari, proces care are la temelia sa jertfa a zeci, sute de mii de români!
Prin jertfă se consolidează tot ce este trainic în istorie.
Unde este jertfa ungurească la 1867?!
Unde a fost jertfa ungurească atunci când, după un veac şi jumătate de ocupaţie turcească totală, Budapesta este eliberată de armatele imperiale austriece?
Să le aducem aminte celor care calomniază România cu atâta pasiune, faptul ruşinos, penibil, jenant, de care ne-am ferit să facem caz, că în armata care i-a alungat pe otomani din Budapesta şi din Ungaria, nu a existat niciun combatant ungur!
Repet: când turcii, care transformaseră Ungaria în paşalâc, au fost alungaţi de armatele unei puteri europene, creştine, în acea armată nu a fost niciun ungur care să fi ridicat sabia pentru gloria, liberatea sau demnitatea maghiară! Nici unul! La fel cum, în cele aproape două secole de ocupaţie turcească, nu s-a înregistrat niciun moment de rezistenţă, de opoziţie ungurească la ocupaţia musulmană.
Nota bene: principatul medieval ungar, creaţie a Bisericii Catolice, nu a avut o omogenitate etnică comparabilă cu a principatelor româneşti, între care includ şi Transilvania.
Nu întâmplător regii Ungariei de origine maghiară îi numeri pe degete, într-o jumătate de mileniu! Asta până la Mohaci, în 1527, când statul ungar dispare.
Dispare Ungaria, dar nu şi Transilvania, care continuă să existe!
De ce nu dispare şi principatul Transilvania odată cu Ungaria, la 1527?
Simplu de ce: pentru toată lumea, pentru toate cancelariile din acea vreme, Ungaria şi Transilvania erau lucruri diferite, entităţi complet separate, care nu puteau fi gândite împreună!
Dimpotrivă, în linii mari, Transilvania se afla în aceeaşi situaţie cu Moldova şi Ţara Românească, fiind toate trei părtaşe în mod firesc la aceeaşi istorie, la acelaşi model de organizare politică.
Insistenţa cu care ne atacă detractorii maghiari ne obligă la gestul cel mai firesc: comparaţia între cel calomniat şi calomniator! Foarte uşor şi la îndemâna oricui este să constate că oportunismul şi lipsa de demnitate este mult mai prezentă la liderii maghiari, decât la cei care ne-au condus şi reprezentat pe noi!
S-o spunem pe şleau şi pe înţelesul omului de rând: momentele în care să-ţi fie ruşine de tine că eşti maghiar sunt mult mai numeroase şi mai jenante decât cele care i-ar îndreptăţi cât de cât pe români să trăiască acest sentiment dureros.
Nu mai intrăm acum în detalii, dar aceste detalii de urgenţă trebuie adunate de istoricii specialişti şi puse pe tapet, căci numai aşa vom închide gura celor care şi-au făcut o meserie din a calomnia tot ce este românesc!
Ţinem totuşi să punem o întrebare pentru bravii noştri detractori maghiari, mai activi ca de obicei în preajma zilei de 1 Decembrie: Câţi sunt românii care au făcut istorie pentru Budapesta, şi câţi sunt maghiarii care au marcat istoria pentru români? Câţi sunt românii al căror nume a fost maghiarizat şi se fălesc azi cu ei toţi maghiarii, şi câţi sunt maghiarii cu nume românizat?.
Să mi se ierte simplicitatea, approape penibilă, a demersului pe care îl propun!
Dar nu avem încotro şi trebuie să ne coborâm la nivelul cerebral al celor care ne agresează, agasanţi şi insistenţi cu orice ocazie!
Să vorbim aşadar pe înţelesul minţii lor, împuţinată de ură şi năluciri deşarte!
Avem nevoie, zic, de aceste două liste, riguros alcătuite, ca să le facem publice şi să tranşăm o dată şi pentru totdeauna disputa artificială, nefirească, la care suntem obligaţi să participăm, oricât de neserioasă ni se pare nouă, românilor.
Pentru cei ce vor face această operaţiune, de listare a românilor care împodobesc Pantheonul unguresc, le recomandăm să verifice situaţia din satul Buia, unde s-au născut cei doi mari matematicieni Farkas şi Janos Bolyai.
Am prieten un istoric din Sibiu, care mi-a demonstrat că tatăl, Farkas din Buia, scris Bolyai, era român, că tot satul Buia era românesc pe la 1800, iar numele de botez Farkas, adică Lupu, este un binecunoscut nume de botez tipic românesc, larg răspândit la românii din Ardeal, din Maramureş!
Din păcate acel coleg se teme pentru persoana lui şi pentru familie să-şi susţină ipoteza, adevărul!.
Să-l ajutăm noi, dacă nu pe domnul istoric, atunci măcar pe domnul Adevăr să iasă în lume teafăr, întreg, nemăsluit!
Acelaşi exerciţiu nu ar strica să-l facem şi cu ceilalţi vecini, întrebându-ne câţi ucrainieni, ruşi, bulgari, sârbi sau greci au scris pagini de istorie românească, şi câţi români i-au fericit pe vecinii noştri şi ar binemerita nu numai un cuvânt de recunoştinţă din partea acestora!. Dar ar merita ca în toate aceste ţări, în Grecia, în Bulgaria, în Serbia, în Ucraina, în Ungaria, să înceteze prigoana împotriva celor ce simt româneşte şi se consideră români!
Oare cât vom mai tolera persecutarea şi marginalizarea românilor fără a face auzit măcar protestul nostru, al românilor din România, care nu riscăm nimic demascând neruşinarea guvernanţilor vecini, a guvernanţilor noştri, complet surzi la suferinţa românilor din ţările vecine?!
Pentru acei unguri care nu mai ostenesc blamându-i pe români în toate felurile, să le reamintim: la Trianon, în 1920, s-a decis crearea statului Ungaria!
Budapesta nu mai fusese capitala unui stat adevărat, suveran, încă din 1527, după dezastrul de la Mohaci. Abia după 400 de ani, la Trianon, a apărut din nou un stat ungar. De data asta, pentru prima oară în istoria lor, ungurii erau majoritari în propria ţară. Iar statul ungar era, pentru prima oară, un stat naţional! Comunitatea internaţională le-a făcut ungurilor acest dar, iar ei, maghiarii, consideră că atunci, la Trianon, s-a produs cel mai mare dezastru din istoria lor!
Care e logica acestor resentimente?
Cum puteţi deplânge la nesfârşit dispariţia graniţelor care aparţineau altora, adică habsburgilor?! Nicidecum maghiarimii! Nu vă deranjează ridicolul situaţiei?!
Până la Trianon, vreme de 400 de ani, ungurii au trăit sub guvernarea şi administrarea altora, ba a turcilor, ba a austriecilor. Abia după Trianon, ungurii s-au trezit fără stăpân, liberi să se guverneze cum vor! Şi ştiţi dumneavoastră, fraţi maghiari, care a fost prima iniţiativă a politicienilor dumneavoastră de atunci, a liderilor de la Budapesta?
Care a fost primul lor gând de autoguvernare maghiară, suverană şi independentă pentru prima oară după 400 de ani?
Nu ştiţi, căci este tare jenant ce a decis, de capul ei, clasa politică din Ungaria!
Au decis să trimită şi au şi trimis la Bucureşti o delegaţie, de trei conţi maghiari, care i-au propus regelui Ferdinand şi lui Ionel Brătianu ca Ungaria să se lipească la România, într-un stat dualist, după modelul dualismului austro-ungar instituit în 1867!. Nici mai mult, nici mai puţin!
Aşadar instituirea unui dualism româno-ungar a fost proiectul politic cel mai dorit, speranţa cea mare a politicienilor maghiari!.
Lipsiţi de exerciţiul guvernării, al libertăţii, fruntaşilor unguri le-a fost teamă de riscurile şi provocările la care te supune suveranitatea.
S-au simţit singuri şi neajutoraţi, neasistaţi! Nu ştiau încotro s-o apuce!
Cam la fel cum au reacţionat ţiganii noştri când au fost eliberaţi din aşa zisa robie: s-au trezit şi ei dintr-odată neasistaţi şi s-au întors pe capul boierului român să afle cu ce l-au supărat şi să ceară să rămână mai departe sub pulpana sa!
Unde era dispreţul politicienilor maghiari faţă de tot ce este românesc atunci când au venit la Bucureşti cu căciula în mână cerşindu-ne întovărăşirea?!
Unde era dorul de libertate şi neatârnare care animă, se zice, întreaga istorie a cavalerilor maghiari?!.
Prin ce impuneau românii în faţa vecinilor maghiari ?
Prin faptul evident că în această parte a Europei, a lumii, statul cel mai vechi şi mai stabil, cu o continuitate neîntreruptă de peste 600 de ani, era statul român.
Nici în toată Europa nu găseşti multe popoare care s-au învrednicit de o asemena performanţă politică!
Semn de cuminţenie şi de înţelepciune atât la nivelul domnilor, cât şi la nivelul omului de rând de la talpa Ţării!
Nu întâmplător românii se numără şi printre cele numai câteva popoare din
Europa care au fost în stare să elaboreze un cod juridic propriu, vestitul Jus Valachicum.
Da, oameni buni, aşa s-au petrecut lucrurile după Trianon!
A fost un moment jenant pentru bieţii unguri, iar guvernanţii şi mai apoi istoricii români, ca nişte veritabili domni, ca nişte adevăraţi boieri, ca nişte buni vecini, ca nişte oameni adevăraţi, ne-am abţinut să-l popularizăm, să-l mediatizăm şi să-l comentăm!
Să facem caz, ori, ferit-a Sfântul, să facem haz! Căci comentariul, oricare ar fi fost, nu putea fi decât unul complet defavorabil ne-prietenilor noştri! Şi poate că aşa ar trebui să procedăm şi în continuare! Să facem uitate asemenea momente de slăbiciune ale Celuilalt!
Din păcate, abnegaţia ungurească sistematică, instituţionalizată, de
a lovi şi calomnia tot ce este românesc, ne obligă să părăsim îndătinata
noastră atitudine de a-i lăsa pe neprieteni în plata Domnului.
Bunătatea noastră şi bunul nostru simţ sunt considerate slăbiciune, prostie chiar!
E timpul ca această impertinenţă să capete răspunsul cuvenit, iar cei fără ruşine să fie obrăzniciţi şi puşi cu nasul la perete, să nu şi-l mai ridice aşa de sus fără niciun temei!
Dacă nu se găsesc maghiarii de bun simţ care să-i tragă de mânecă pe conaţionalii lor mai zănateci sau nu îndrăznesc, să ne ocupăm noi, românii, de această trebuşoară!
Şi s-o facem de data asta temeinic, cu sistemă!
Avem nevoie, aşadar, de o strategie bine pusă la punct prin care să contracarăm eforturile sistematice ale celor care, cu fel şi fel de minciuni, ne calomniază şi ne sabotează cu orice ocazie!
Noi nu avem nevoie de minciuni, de alte calomnii ca să le răspundem, ci avem de partea noastră adevărul şi nu mai putem întârzia cu punerea în funcţiune a acestei arme teribile: ADEVĂRUL!
Şi adevărul este de partea noastră în cele mai multe cazuri!
Numai detractorii noştri au motive să se teamă de adevăr!
Ceea ce înseamnă că îl avem de partea noastră şi pe bunul Dumnezeu, care este, în fapt, alt nume al adevărului.
Numai că trebuie să avem grijă mare: Dumnezeu, oricât ne-ar iubi, nu ne bagă şi în traistă!. Ne-a iubit Dumnezeu atunci, la Alba Iulia, şi a vegheat Sfântul Duh la opera care se finaliza în acea zi de neuitat. Dar acel final fericit se împlinea prin fapte de vitejie şi de dăruire apostolică a cărturarilor noştri, şi datorită jertfei româneşti din acei ani teribili ai Marelui Război.
1 Decembrie s-a împlinit prin voia Domnului, dar nu ne-a picat din cer!

Tuturor românilor aşadar, pentru fiecare român în parte şi pentru întreg Neamul nostru cel românesc, inima şi fruntea sus! Avem de ce! La Mulţi Ani Frumoşi ! ”
Prof. univ. dr. ION COJA