IN MEMORIAM GEORGE MANU. „Noi nu vom ieşi de aici, dar tu vei ieşi – îmi spunea mie. Tu vei vedea împlinindu-se ceea ce-ţi spun eu acum. Se vor înstăpîni ruşii tot mai mult peste noi şi aşa cum în trecut Europa a fost răvăşită de invaziile barbare, astăzi vom trăi o nouă revărsare, chiar dacă nu cu tancurile, căci războiul a trecut, dar va fi o revărsare de comunism şi de ateism venită de la Moscova. Tu vei ieşi, noi nu vom ieşi, şi dacă tu nu scrii, să ştii că nu comuniştii ne-au ucis, ci voi ne-aţi ucis, care nu spuneţi ce am trăit noi aici. Noi nu am făcut NICI UN COMPROMIS.” – Gheorghe Jijie – „George Manu – Monografie”, Editura Elisavaros, 2003

IN MEMORIAM GEORGE MANU. „Noi nu vom ieşi de aici, dar tu vei ieşi – îmi spunea mie. Tu vei vedea împlinindu-se ceea ce-ţi spun eu acum. Se vor înstăpîni ruşii tot mai mult peste noi şi aşa cum în trecut Europa a fost răvăşită de invaziile barbare, astăzi vom trăi o nouă revărsare, chiar dacă nu cu tancurile, căci războiul a trecut, dar va fi o revărsare de comunism şi de ateism venită de la Moscova. Tu vei ieşi, noi nu vom ieşi, şi dacă tu nu scrii, să ştii că nu comuniştii ne-au ucis, ci voi ne-aţi ucis, care nu spuneţi ce am trăit noi aici. Noi nu am făcut NICI UN COMPROMIS.” –  Gheorghe Jijie – „George Manu – Monografie”, Editura Elisavaros, 2003

JUSTITIARUL – REVISTA DE INVESTIGATII

https://www.justitiarul.ro/profesorul-george-manu-sa-le-spuneti-tuturor-ca-nu-am-facut-niciun-compromis/

https://www.incorectpolitic.com/legionarul-george-manu-sa-le-spuneti-tuturor-ca-nu-am-facut-niciun-compromis/

IN MEMORIAM

Profesorul George Manu: ”Să le spuneţi tuturor că nu am făcut niciun compromis”

Posted by Justitiarul 1 day ago

George Manu s-a născut la 13 februarie 1903, în Bucureşti şi a plecat la Domnul în 12 aprilie 1961, în timpul detenţiei, în temniţa Aiudului. George Manu face parte dintr-o veche familie boierească, cu rădăcini genoveze, familie înrudită atât cu cantacuzinii cât şi cu brâncovenii. George a fost întâiul născut al lui Ioan Manu (magistrat, fost preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie) şi al Elisabetei Cantacuzino Corneni; Ioan şi Elisabeta au avut ulterior încă trei copii: Ion, Ana şi Elena.

Tânărul George a urmat şcoala primară în particular, începe liceul tot în particular, şi îl finalizează la Nancy în 1921. Se înscrie la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii Bucureşti, obţinând în 1925 două licenţe: în matematică şi în fizico-chimice. În 1926 obţine certificatul de studii superioare de chimie fizică şi radioactivitate al Facultăţii de Ştiinţe din Paris. Lucrează apoi la Institut du Radium (1926-1934), pregătindu-şi teza de doctorat sub îndrumarea lui Marie Curie. Frecventează simultan, la Sorbona şi Collège de France, cursurile ţinute de Eugène Bloch, Louis de Broglie şi Paul Langevin. În 1933 îşi susţine teza de doctorat, cu menţiunea „très honorable”. Declină oferta de a rămâne cercetător la Institut du Radium şi se întoarce în ţară, devenind asistent la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti (1935). În 1936 s-a căsătorit cu Sonia Poulieff care îi va dărui doi ani mai târziu, un fiu, pe Şerban. Aderă în 1937 la Mişcarea Legionară. În primii ani nu e activ politic, se remarcă însă prin activitate civică: ia atitudine deschis contra abuzurilor şi corupţiei din mediul universitar, în timpul dictaturii carliste (1938-1940) şi e sancţionat. Devine activ în cadrul comandamentului legionar organizat în 1943 şi este, o vreme, comandant interimar al Mişcării. La sfârşitul războiului trece definitiv în clandestinitate, dedicându-se exclusiv organizării Mişcării Naţionale de Rezistenţă.

În primăvara anului 1947, George Manu a redactat un amplu studiu intitulat „În spatele Cortinei de Fier – România sub ocupaţie rusească”, semnat cu pseudonimul Testis Dacicus. Dactilografiată în mai multe exemplare, în limbile română şi engleză, lucrarea – impresionantă prin vastitatea şi precizia informaţiei – a fost transmisă, prin intermediul misiunilor civile şi militare americane şi britanice în România, puterilor occidentale. Din cauza agenţilor KGB infiltraţi în serviciul secret britanic, ea a ajuns cunoscută şi conducerii sovietice. Identitatea autorului s-a aflat numai în cursul anchetării lui Manu.

Profesorul George Manu a fost arestat la 21 martie 1948, fiind implicat, alături de alte vârfuri ale intelectualităţii politice româneşti, în Procesul Marii Trădări Naţionale. Judecat pentru „crimă de înaltă trădare”, cu detalierea faptei: „a dat informaţii politice şi economice Legaţiei Americane”, a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. Ultimul cuvânt al profesorului Manu, înaintea pronunţării sentinţei, a fost: „Nu am de ce să mă apăr. Tot ce am făcut a fost ca să distrug comunismul. Îmi pare rău că nu am reuşit”. A trecut prin temniţele: Aiud, Văcăreşti, Gherla, Cluj, Baia Sprie.

Se spune despre el că, după condamnare, ar fi fost vizitat la Aiud de un consilier sovietic care i-ar fi propus ca, în schimbul eliberării, să accepte să lucreze în laboratoarele din Uniunea Sovietică, alături de un atomist rus cu care fusese coleg de studii. Dar profesorul George Manu a refuzat demn această ofertă, nevoind să lucreze pentru cei pe care îi considera, pe bună dreptate, duşmani ai neamului românesc. Profesorul George Manu nu era numai un reputat om de ştiinţă. Filosofia, teologia, dreptul, filologia şi mai cu seamă literatura erau domenii în care se mişca cu aceeaşi uşurinţă ca şi în domeniul său de specialitate care era, după cum am amintit deja, fizica nucleară. Închisorile comuniste au fost adevărate „Universităţi”, iar „Universitatea Aiud” l-a avut ca „rector”, între anii 1954 şi 1961, pe profesorul George Manu.

„Profesorul George Manu a făcut onoare intelectualităţii române din penitenciare. El a creat o şcoală în penitenciar, prin instrucţia zilnică pe care a desfăşurat-o ani şi ani la rând, lipsindu-se de odihna minimă la care avea dreptul, dând hrană minţii şi sufletului de care aveau atâta nevoie tinerii smulşi de pe băncile şcolilor sau universităţilor. El a pregătit oameni pentru viaţă şi le-a inspirat idealuri. Neabdicând niciodată de la linia onoarei, prin atitudinea rectilinie care l-a caracterizat şi prin care s-a impus, de o înaltă ţinută etică, Manu a fost o pildă elocventă a puterilor miraculoase ale valorilor spiritului, de înnobilare şi de înălţare a omului prin cultura” – Ion Cârja

Talentul şi inventivitatea sa au produs metode originale de comunicare în temniţă – texte scrise cu vârful acului pe tăbliţe de săpun, sau mesaje Morse codificate prin noduri pe un fir de aţă. I s-a cerut să participe la „reeducarea de la Aiud”, semnând o declaraţie prin care să se desolidarizeze de Mişcarea Legionară; demn şi dârz, nu a făcut nici un compromis. Ca pedeapsă, grav bolnav fiind, i-a fost refuzat ajutorul medical; a urmat sfârşitul.

S-a stins din viaţă, împăcat cu sine şi cu toţi cei din jur, în 12 aprilie 1961, în infirmeria Aiudului, unde a fost internat doar cu câteva ore înainte de a muri. A plecat la Domnul transmiţând colegilor detinuţi şi prin ei neamului românesc: „Să le spuneţi tuturor că nu am făcut niciun compromis”, „Fiţi credincioşi idealurilor voastre şi rămâneţi demni”.

Rector al „Universităţii” Aiud


„Am fost introdus în celula numărul trei de la etajul Zărcii. Am fost ultimul care am intrat în această celulă.

În faţa mea apar nişte figuri desfigurate de foame, scheletice, atât de istovite şi de secătuite de substanţă, încât prin pielea capului, prin pielea frunţii li se vedea sutura oaselor craniene. În special la frunte şi la tâmple se putea bine distinge sutura oaselor. Celula în care am fost introdus era dominată nu de o persoană, pentru că nu m-a impresionat persoana, era dominată de o pereche de ochelari. În întunericul, în semiobscuritatea celulei strălucea o pereche de ochelari. Nu strălucirea lentilelor ciobite le făcea să fie remarcate ci strălucirea privirii din spatele lor. Ulterior mi-am dat seama că nu strălucirea privirii era cea care se reflecta ca dintr-o oglindă, ci strălucirea inteligenţei: Inteligenţa aceasta care strălucea dincolo de lentile, dincolo de orice priviri, era inteligenţa lui George Manu…

– Noi nu vom ieşi de aici, dar tu vei ieşi – îmi spunea mie. Tu vei vedea împlinindu-se ceea ce-ţi spun eu acum. Se vor înstăpânii ruşii tot mai mult peste noi şi aşa cum în trecut Europa a fost răvăşită de invaziile barbare, astăzi vom trăi o nouă revărsare, chiar dacă nu cu tancurile, căci războiul a trecut, dar va fi o revărsare de comunism şi de ateism venită de la Moscova.

Era un om de înălţime mijlocie… Ce să zic? Un metru şaptezeci-şaptezeci şi cinci. Să spun că era slab ar fi de prisos. Odată, când ne-a vorbi despre Dante şi ne tâlcuia strofa de pe frontispiciul Infernului, a intrat un miliţian în celulă.

– Ce spui tu, mă, acolo, Ochilă?

Îi ziceau Ochilă profesorului Manu pentru că purta nişte ochelari care nu puteau să nu atragă atenţia. Nişte ochelari care fuseseră striviţi, călcaţi în picioare şi acum, cu mâna lui extrem de meticuloasă, extrem de pedantă, cu atâta migală şi-a reparat ochelarii, şi i-a legat în fel şi chip cu sfoară… cu ce sfoară? Cu sfoara scoasă din pături şi din cămaşă. Destrămam cămaşa, răsuceam firul pe care reuşeam să-l scoatem din cămaşă şi cu acest fir răsucit, el şi-a constituit armătura ochelarilor, şi-a legat braţele ochelarilor, şi-a legat rama ochelarilor. La una dintre lentile aţa trebuia să se încrucişeze peste lentilă pentru că altfel cădeau cioburile de lentilă. Oricât de ciobită ar fi fost lentila, prin ea răzbătea strălucirea ochilor săi care corespundea aceleaşi străluciri de pe zâmbetul lui.

Avea nişte buze subţiri, mereu cu un surâs pe ele. Parcă aşa se născuse, surâzând. Şi acuma, în închisoare, când discuta cu anchetatorii, când îi înfrunta pe miliţieni, el parcă surâdea. Nu o făcea cu sfidare, nu simula bunătatea şi bunăvoinţa, amabilitatea, nu, aşa era figura lui, mereu dispusă la surâs.

Vorbind, te privea. Probabil era obişnuit să vorbească cu bărbia în piept şi ne privea peste ochelari. Încât toată strălucirea ochilor se vedea dincolo de ramele ochelarilor, contribuind la imprimarea cuvintelor care le comunica. Cum o fi fost afară? Desigur că era mai corpolent. În închisoare însă nu vă pot descrie slăbiciunea lui diferită de a altora, că toţi erau scheletici.

Ceea ce îl distingea pe el de ceilalţi era febrilitate mâinilor. Pentru că el cosea, scria, făcea noduri, desena – unde desena? Pe talpa bocancului, pe perete. Ca să nu ne umple păduchii ni se dăduse D.D.T. Ungea fundul gamelei sau talpa bocancului, cu emulsie de săpun, peste care presăra D.D.T, şi pe acest material didactic, cu un vârf de aşchie făcea o schiţă şi ne făcea portretele fiecăruia. Avea o îndemânare în a surprinde esenţialul de pe fizionomia fiecăruia. Păcat că aceste schiţe extraordinare nu s-au putut păstra. Ar fi vrednice de un muzeu.

Bătea alfabetul Morse. Cu mâinile sale febrile avea o viteză de bătaie uluitoare pe care noi ceilalţi nu o puteam realiza. Bătea Morse cu alfabetul de închisoare. Fiecare linie era două bătăi şi fiecare punct era o bătaie. Şi bătea ameţitor. Se oprea din când în când din bătăi ca să savureze efectul cadenţei în care bătea, se întorcea spre noi şi zâmbea, vrând parcă să spună: a fost bine? Era el însuşi încântat de performanţele pe care le avea ca mânuitor al acestui instrument Morse adaptat la închisoare.

În viaţa de celulă era deosebit de cald, deosebit de blând, de îngăduitor, de înţelegător cu ignoranţa mea, chiar şi a generalului pentru că nici unul dintre noi nu se putea compara cu el în cultură, în inteligenţă şi în minuţia cunoştinţelor. Ţin minte un moment absolut dramatic când George Manu ne vorbea cu o candoare de adolescent, parcă mărturisind o puritate pe care nimeni nu i-ar fi bănuit-o la vârsta pe care o avea, vorbea atunci despre realitatea minunilor lui Hristos.

– Eu nu vă vorbesc ca teolog, eu vă vorbesc ca om de ştiinţă. Şi toate minunile lui Hristos pot fi abordate cu toată rigoarea de ştiinţă, fără a avea pretenţia că epuizăm misterul. Dar atâta cât este accesibil minţii noastre din minunile şi supranaturalul învăţăturii lui Hristos, avem datoria să-L epuizăm. Şi eu, ca intelectual creştin, nu pot să nu-mi investesc întreaga capacitate intelectuală în a-L cunoaşte pe Hristos.

Era omul acesta un om sec, searbăd, de ştiinţă? Era un fizician care stătea aplecat pe microscop şi pe calcule aritmetice? Desigur că era. Dar pe deasupra era ceea ce nu se bănuia, un credincios.

Era un credincios de o adâncă fervoare, nu bigotă, nu manifestată în gesturi. Nu ne-a povestit niciodată că a participat la vreun pelerinaj, nu ne-a povestit niciodată că a avut vreodată o educaţie spirituală, dar cu firea lui de cercetător şi setos de a cunoaşte, am convingerea, că a parcurs o întreagă literatură patristică, pentru că nu rareori făcea aluzii sau cita din sfinţii părinţi ai Bisericii.

M-am mirat, dar desigur mirarea mea era deplasată. Cum de acest om a acumulat cunoştinte de teologie, pentru că viaţa lui n-a fost una în teologie, alta în Biserică. A fost una în laborator, a fost în familie, a fost un om de societate. Când a învăţat teologie? Când a citit teologie? Pentru noi este de mirare. Pentru el era lucru perfect normal. Pentru că aceasta era forţa lui intelectuală de a asimila totul şi de a putea transmite cu fidelitate tot ce a asimilat…Îmi amintesc cum ne vorbea despre Dante – era în stare să citeze cânturi întregi din Dante, nu mai puţin din Baudelaire, din Paul Claudel, din Goethe. Ne reproducea şi interpreta strofa înscrisă pe frontispiciul intrării în infern: Lasciate ogni speranza, voi ch´entrate – lăsaţi orice speranţă, voi cei care aţi intrat:

– Nu-i adevărat, bătrâne Dante – zicea George Manu – nu lăsăm nici o speranţă afară, intrăm cu speranţă în infern, pentru că există un Hristos în cer.

Fizicianul vorbea de un Hristos în cer atuncea când intra în infern. Vorbea cu calm, cu convingere, cu vigoare, dar potolit, despre doctrina comunistă, despre urmările comunismului în societatea de mâine a României şi a Europei:

– Vinovat nu este Stalin pentru comunism. Să nu crezi măi – îmi spune mie – să nu-l acuzi pe Stalin, nu el este vinovatul, ci Satana. Pentru că Satana l-a inspirat pe Marx, Satana l-a inspirat pe Lenin şi Satana şi-a manifestat violenţa prin Stalin, acolo trebuie căutată originea răului, acolo unde s-a produs o revoltă împotriva iubirii lui Dumnezeu, în cer. Deci Arhanghelul Mihail l-a izgonit pe Satana cu flacără de foc pentru că a îndrăznit să fie semeţ în faţa măreţiei lui Dumnezeu. (…) Tu vei ieşi, noi nu vom ieşi, şi dacă tu nu scrii, să ştii că nu comuniştii ne-au ucis, ci voi ne-aţi ucis, care nu spuneţi ce am trăit noi aici.

Am stat vreo şase luni în aceeaşi celulă. Pe lângă rugăciunile pe care le făceam, în comun sau separat, fiecare povestea câte ceva. Generalul Iacobici umblase prin lume, prinţul Mavrocordat la fel. Radu Mironovici era un om tăcut, nu prea vorbea, în schimb Ilie Niculescu şi George Manu povesteau mult.

George Manu în special ne purta prin toată literatura, prin toată filosofia şi prin toate doctrinele politice. Cel mai mult m-au impresionat pe mine – pentru că mi-era un domeniu mai puţin cunoscut -prelegerile despre primejdia comunistă şi prelegerile lui despre primejdia masoneriei.

Toate aceste prezentări le făcea dintr-o perspectivă creştină. Îl solicitam câteodată să ne vorbească despre subiecte de ştiinţă.

– Ştiinţă veţi putea auzi afară, căci e plină librăria de cărţi de ştiinţă. Despre Hristos nu veţi auzi, despre cum se trăieşte cu Hristos în suferinţă nu veţi auzi afară, pentru că sunt scoase cărţile de această natură. Şi veţi auzi doar minciunile ce spune partidul despre Hristos şi despre trăirea spirituală.

Ştia că societatea românească nu se va putea salva decât prin credinţă, nu prin ştiinţă:

– Trăim într-un veac al ştiinţei şi credem că totul se rezolvă prin ştiinţă. Vă spun eu, un om care am stat pe microscop: nu prin ştiinţă, nu prin laborator, ci prin credinţă.

George Manu a fost una dintre limbile de foc care s-a pogorât în închisoare ca asupra apostolilor şi ne-a vorbit nouă cu limba ştiinţifică pentru a înţelege ceea ce nimeni n-ar fi putut înţelege decât în lumina Sfântului Duh.” (Mărturie a monseniorului Tertulian Langa, publicată în volumul „George Manu – Monografie”, ediţie îngrijită de Gheorghe Jijie)

Iubirea mântuitoare a profesorului


„Târziu, în noapte, liniştea totală se lăsă peste închisoare. Cu ochii deschişi încă vegheam. Mi-am dat atunci seama că cea mai mare calitate a profesorului, mai mare chiar decât uriaşa sa memorie şi putere de muncă, era dragostea, pe care o transmitea celor pe care îi încânta cu tezaurul lui de cunoştinţe.

Această dragoste de a cunoaşte, transmisă din om în om – asemenea lumânărilor din seara Învierii, care se aprind de la una la alta – a inundat Zarca, apoi Aiudul şi apoi, prin cei plecaţi, toate închisorile, fiind una din formele cele mai puternice de rezistenţă – rezistenţa spiritului, învăţată de la el.

De aceea, acum, la atâţia ani de când a plecat dintre noi cel care a fost George Manu, să nu uităm că ne-a lăsat moştenire dragostea; dragostea lui şi a lui Pavel din Tars; să o păstrăm şi să o creştem, învăluind în ea tot neamul românesc, spre mântuirea lui, iar pe el să-l odihnească Dumnezeu în Pacea Lui cea Sfântă.”

Gheorghe Jijie – „George Manu – Monografie”, Editura Elisavaros, 2003


ARTICOLE RECENTE
Profesorul George Manu: ”Să le spuneţi tuturor că nu am făcut niciun compromis”
Sub imperiul necesităţii: „noua normalitate” a epocii post-corona
Mihai Rapcea şi soţia sa, Sabina, la un pas de a fi zdrobiţi după ce un şofer a virat brusc pe contrasens!
Slavă Domnului! Resetarea României se amînă cu cel puțin cu un an!
Mircea Eliade: Prin Eminescu, neamul românesc şi-a asigurat dreptul la nemurire
Constituţie în zdrenţe
Asaltul final asupra intimității
Reţetă completă de eliminare a pietrelor de la bilă
Teoriile false privitoare la evenimentele din decembrie 1989 continuă să fie propagate
Băncile și Noua Ordine Mondială
ALTE ARTICOLE
George Manu s-a născut la 13 februarie 1903, în Bucureşti şi a plecat la Domnul în 12 aprilie 1961, în […]Profesorul George Manu: ”Să le spuneţi tuturor că nu am făcut niciun compromis”
Posted 1 day ago
George Manu s-a născut la 13 februarie 1903, în Bucureşti şi a plecat la Domnul în 12 aprilie 1961, în […]

Viaţa sau libertatea? Care din cele două principii este mai de preţ? Răspunsul nu poate fi dat la modul abstract, […]Sub imperiul necesităţii: „noua normalitate” a epocii post-corona
Posted 1 day ago
Viaţa sau libertatea? Care din cele două principii este mai de preţ? Răspunsul nu poate fi dat la modul abstract, […]

Apreciatul publicist şi avocat Mihai Rapcea a trecut astăzi printr-un cumplit accident în timp ce se deplasa dinspre Bucureşti, la […]Mihai Rapcea şi soţia sa, Sabina, la un pas de a fi zdrobiţi după ce un şofer a virat brusc pe contrasens!
Posted 1 day ago
Apreciatul publicist şi avocat Mihai Rapcea a trecut astăzi printr-un cumplit accident în timp ce se deplasa dinspre Bucureşti, la […]

2020 n-a fost doar Anul Pandemiei.A fost și anul Invocării de către Klaus Iohannis, în mai toate ieșirile publice a […]Slavă Domnului! Resetarea României se amînă cu cel puțin cu un an!
Posted 1 day ago
2020 n-a fost doar Anul Pandemiei.A fost și anul Invocării de către Klaus Iohannis, în mai toate ieșirile publice a […]

Cuvânt înainte la Mihai Eminescu – “Poesii”, “Ediţie de pribegie” îngrijită de Mircea Eliade: După rezistenţele pe care le-a întâmpinat […]Mircea Eliade: Prin Eminescu, neamul românesc şi-a asigurat dreptul la nemurire
Posted 2 days ago

După 6 ianuarie, de fapt, din noaptea de 6 spre 7 ianuarie, ca urmare a„invadării” Capitoliului, când marii electori l-au […]Constituţie în zdrenţe
Posted 2 days ago

V-am spus în mai multe rânduri că sunt probleme grave cu Whatsapp. Iată că acum s-a comis una dintre ultimele […]Asaltul final asupra intimității
Posted 2 days ago

Această reţetă o recomandăm şi eu de cca. 20 de ani celor interesaţi să scape de pietre […]Reţetă completă de eliminare a pietrelor de la bilă
Posted 3 days ago

Site-ul http://www.activenews.ro, care în timpul în care a fost condus de domnul Mihai Șomănescu a cunoscut o binemeritată apreciere […]Teoriile false privitoare la evenimentele din decembrie 1989 continuă să fie propagate
Posted 3 days ago
Site-ul http://www.activenews.ro, care în timpul în care a fost condus de domnul Mihai Șomănescu a cunoscut o binemeritată apreciere […]

La fiecare tranzacție cu cardul, prin POS (point of sale service), banca deținătoare a POS încasează între […]Băncile și Noua Ordine Mondială
Posted 3 days ago

Pagina si domeniul Justitiarul.ro sunt detinute si administrate de jurnalistul Marius Albin Marinescu. Toate drepturile sunt rezervate.

Răbdarea și Dragostea [pentru poporul român] a Părintelui Iustin Pârvu au biruit chiar și sistemul. – Dr. Dr. neurochirurg și Preot Ortodox Ștefan Mindea.

Răbdarea și Dragostea [pentru poporul român] a Părintelui Iustin Pârvu au biruit chiar și sistemul. – Dr. Dr. neurochirurg și Preot Ortodox Ștefan Mindea.

Răbdarea și Dragostea [pentru poporul român] a Părintelui Iustin Pârvu au biruit chiar și sistemul. – Dr. Dr. neurochirurg și Preot Ortodox Ștefan Mindea.

Îi înțeleg pe majoritatea vlădicilor: au dat de necaz. Nu tu sfințiri, nu tu decorații, nu tu diplome de aleasă, meta și mega prețuire, nu tu agape. Greu. Sfârșitul lumii, soră! Ei bine, una din două: ieșiți, fiecare în eparhia lui, și explicați care este raportul dintre igienă și minune […] Dacă nu vreți sau nu puteți, cărați-vă urgent la mânăstirile de metanie, reluați-vă meseriile de bază, electricieni sau ce ați mai fost, […] că ne organizăm noi. Da, respectăm rigorile sanitare, dar nu lăsăm Biserica la cheremul unor scelerați care se urcă, demonic, cu bocancii pe Sfânta Masă. Fiecare preot găsește soluții, alină, mângâie și hrănește, […]nu pune stavile, nu pune pe fugă, nu dezertează, nu se ascunde, nu amână, nu se eschivează. Că nu suntem noi în chestiune, ci Altcineva.

Îi înțeleg pe majoritatea vlădicilor: au dat de necaz. Nu tu sfințiri, nu tu decorații, nu tu diplome de aleasă, meta și mega prețuire, nu tu agape. Greu. Sfârșitul lumii, soră! Ei bine, una din două: ieșiți, fiecare în eparhia lui, și explicați care este raportul dintre igienă și minune […] Dacă nu vreți sau nu puteți, cărați-vă urgent la mânăstirile de metanie, reluați-vă meseriile de bază, electricieni sau ce ați mai fost, […] că ne organizăm noi. Da, respectăm rigorile sanitare, dar nu lăsăm Biserica la cheremul unor scelerați care se urcă, demonic, cu bocancii pe Sfânta Masă. Fiecare preot găsește soluții, alină, mângâie și hrănește, […]nu pune stavile, nu pune pe fugă, nu dezertează, nu se ascunde, nu amână, nu se eschivează. Că nu suntem noi în chestiune, ci Altcineva.

LAȘITATE

[Pr.dr.] Radu Preda [München], 14 mai 2020, ora 18:50, cont FB

De câteva zile, preoțimea fierbe. Amânarea, respectiv interzicerea Sfintei Împărtășanii, smintește, revoltă și dezgustă. Ce avem din partea ierarhiei? Un comunicat-două, o ieșire în fața camerelor de luat vederi. Nimic altceva. În schimb, este trimisă în „teritoriu”, virtual, acea categorie infam-nesuferită a protopopilor, adică prelungirile biologice ale episcopilor copleșiți de atâta responsabilitate, încât de două luni de zile nu ai mai auzit de ei. Un astfel de protopop, de pildă, avertiza că va denunța la poliție, în Germania, pe acei parohi care nu mențin distanța socială. Un altul, tot de pe aici, vrea să îi convingă în ședințe tembele, tot digitale, pe confrați că cercul este pătrat. Îi înțeleg pe majoritatea vlădicilor: au dat de necaz. Nu tu sfințiri, nu tu decorații, nu tu diplome de aleasă, meta și mega prețuire, nu tu agape. Greu. Sfârșitul lumii, soră! Ei bine, una din două: ieșiți, fiecare în eparhia lui, și explicați cum vine treaba că noi invocăm Duhul Sfânt, prefacem, cu putere de Sus, darurile, dar le ținem doar pentru noi. Explicați care este raportul dintre igienă și minune, dintre linguriță și alte forme de părtășie la cina cea de taină, dintre comuniunea euharistică și flămânzii Domnului. Dacă nu vreți sau nu puteți, cărați-vă urgent la mânăstirile de metanie, reluați-vă meseriile de bază, electricieni sau ce ați mai fost, lăsați cheia sub ghiveciul de flori din dreapta, că ne organizăm noi. Da, respectăm rigorile sanitare, dar nu lăsăm Biserica la cheremul unor scelerați care se urcă, demonic, cu bocancii pe Sfânta Masă. Fiecare preot, la parohie, are abordarea lui pastorală, găsește soluții, alină, mângâie și hrănește. Da, hrănește, nu pune stavile, nu pune pe fugă, nu dezertează, nu se ascunde, nu amână, nu se eschivează. Curaj! Că nu suntem noi în chestiune, ci Altcineva.

Sus să avem inimile!

Sf Cosma, Protosul Athosului (zile de prăznuire: 18 noiembrie și 5 decembrie).

Sf Cosma, Protosul Athosului (zile de prăznuire: 18 noiembrie și 5 decembrie).

http://singuruladevarortodoxia.blogspot.com/2014/11/minunea-aratarii-recente-sfantului.html

marți, 18 noiembrie 2014

MINUNEA ARĂTĂRII RECENTE A SFÂNTULUI COSMA, PROTOSUL ATHOSULUI.

ACESTA CERE ROMÂNILOR SĂ SE LUPTE ÎMPOTRIVA UNIRII CU CATOLICII!

Va semnalez o minune cutremuratoare petrecuta acum nu multi ani in Grecia. Unei romance evlavioase de acolo i se arata in vis de trei ori Sf. Cosma, Protosul Sfântului Munte Athos, cel ce in timpul imparatului bizantin Mihail VII si al Patriarhului Constantinopolului Ioan Vekkos (ambii unionisti), pentru ca nu era de acord cu unirea pe care o pusesera ei la cale cu Romano-Catolicismul in urma Sinodului de la Lyon din 1274  si ii cere sa-i faca icoana si sa-i duca o parte din moaste in Romania pentru a-i face cunoscuta si viata si invatatura ortodoxa intrucat, spune el, in Romania trebuie sa ne opunem unirii cu romano-catolicismul. Minunea este consemnata in cartea „Minuni contemporane” care va fi lansata, cu ajutorul lui Dumnezeu, miercurea aceasta (astazi, 09 nov 2011), ora 18, la Libraria Sophia. Mi se pare cuntemurator faptul ca sfintii au ajuns sa ceara romanilor de peste granite sa se intoarca in Romania si sa se lupte cu mentalitatea uniata, filo-catolica, existenta la noi si sa faca cunoscuta lupta martirica dusa de Sf. Parinti contra acestui duh filo-catolic! Minunea aratarii inteleg ca a avut loc in preajma Adunarii Generale a Conferintei Bisericilor Europene de la Lyon din 2009, tot Lyonul unde se apostaziase in 1274 si din cauza caruia moare sfantul! Sa nu uitam ca, in 1993, BOR a semnat Acordul eretic de la Balamand prin care catolicismul este recunoscut ca Biserica sora, cu taine, preotie si har lucratoare, acord ne condamnat inca oficial de BOR.
Sa ne luptam, deci, din interiorul Bisericii, asa cum a facut Sf. Cosma si asa cum ne cere (am citit intr-o sursa ca a refuzat comuniunea cu Patriarhul Ioan Vekkos, care se unise cu Papa,  iar asta a dus la martirizarea sa!)! Faptul ca sfantul s-a aratat inseamna ca exista o problema, dar ca ea, cu ajutorul lui Dumnezeu si prin lupta credinciosilor si clericilor bine-credinciosi, poate fi vindecata, evitata! Sfantul nu spune sa parasim Biserica, ci se ne luptam! Sa fim si noi parte a minunii sale si a iconomiei divine randuite prin el! Tot in aceasta minune Sfantul spune ca nu va veni chiar acum sfarsitul (desigur, aceasta este la latitudinea iconomiei nestiute a lui Dumnezeu, iar acest chiar „acum” se refera, evident, la anii imediat urmatori!) si prevesteste si situatia in care a ajuns Grecia chiar in aceste zile (nu vor mai exista bani pentru salarii)! Atentie, femeia nu stia nici de existenta sfantului, nici viata lui, si ignora la inceput aratarile in vis. De abia dupa a treia aratare, in care Sfantul ii povesteste si viata si ii da toate aceste detalii, ea merge la duhovnic, iar acesta la duhovnicul sau din Sf. Munte si toti confirma datele si minunea, ajutandu-o sa faca cele poruncite ei de Sfant. A carui porunca o ducem si noi, cu nevrednicie, spre indeplinire si va rugam si pe voi sa dati mai departe mailul si minunea sfantului si sa o publicati pe site-urile dumnevoastra sau sa le postati la commenturi pentru ca lumea sa cunoasca Adevarul. Moastele frumos mirositare ale Sfantului Cosma Protosul se gasesc la intrarea in biserica Protaton (vis-a-vis de sediul Sfintei Chinotite, cea care a scris si protestele din 1993 [http://ortodox0.tripod.com/id3.html] si din 1999 [http://ortodox0.tripod.com/id1.html] la adresa Acordului de la Balamand si a declaratiilor SS Bartholomeu) din capitala Sf. Munte, Kareia, gasite in 1981. Acolo arde in permanenta o candela. Vedeti mai jos:
Sfântul Cosma, Protosul Athosului
D. V.: – Spuneţi câteva cuvinte despre Sfântul Cosma Protosul…
Mihai M.: ‑ Sfântul Cosma a venit ca o mân­gâ­ie­re pentru noi, ca creştini. Dar a venit într‑un moment is­toric. Acum doi ani, când a fost la Lyon întâlnirea or­to­docşilor cu catolicii, a fost întrunirea de la Lyon şi, îna­inte de a se face întrunirea asta, sfântul i‑a apărut în vis Lilianei.
Maria-Liliana M.: ‑ Primul vis n‑a fost cine ştie ce. A apărut în vis şi cerea să‑i facă o icoană. Aşa, mai dur, a apărut. Ne‑a spus atunci ceva, că ne aşteaptă cli­pe grele şi că trebuie să‑i fac o icoană. Spunea „Eu sunt Sfântul Cos­ma Protosul” – asta în primul vis. Şi am zis: „Doam­ne, ce sfânt e acesta?” Chiar m‑am trezit şi mi‑am făcut cru­ce, am crezut că visul e de la cel rău. Şi n‑a durat mult, chiar în aceeaşi săptămână, dacă nu mă înşel, şi sfântul mi-a apărut ia­răşi în vis. Noi ne‑am spovedit, atunci, mi se pare. Şi am fost şi pe la Mănăstirea Sfântului Nicodim, dacă nu mă înşel, în pe­ri­oa­da aia.
Mihai M.: ‑ Da, am fost la Sfântul Nico­dim. Este o mă­năstire de călugări care aparţine de Sfântul Munte, la Igumeniţa. Sunt peste douăzeci de călugări acolo.
Maria-Liliana M.: ‑ Da…
Mihai M.: ‑ În vis, Sfântul Cosma i‑a spus: „Să îmi faci icoana!” Noi nici la al doilea vis nu am luat în seamă cuvintele sfântului. Că mi‑a spus dimineaţa visul. Şi sfântul i s‑a arătat în vis a treia oară. A visat că mergeam către o mă­năs­tire cu o maşină, în care eram eu şi cu fiică‑mea şi cu Liliana. Vin două maici îmbrăcate în alb, deschid portiera la maşină: „Voi staţi aici!”, îmi spun mie şi fiică‑mii, „iar tu, Maria, mergi cu noi!” O duc către o poartă mare, fantastic de ma­re, cu ostaşi în stil roman, cum era în perioada Dom­nului, când a trăit pe pământ, nişte ostaşi în stil ro­man, puternici, se deschide o poartă mare şi, când intră cu ea, fe­­meile astea două o iau… te‑au lăsat acolo, te‑a luat altcineva?
Maria-Liliana M.: ‑ Nu. Eram îmbrăcată într‑o că­ma­şă albă. Şi am mers acolo, în mănăstire. Dar erau os­taşii ăştia. Şi erau nişte cântece îngereşti, nu poţi să ex­plici ce‑am auzit eu acolo. Am intrat în mănăstire, şi părinţii ăia din părţi erau îmbrăcaţi în veşminte…
Mihai M.: ‑ Şi‑n mijloc era o ceată de mucenici, îm­bră­caţi în negru…
Maria-Liliana M.: ‑ Şi aveau crucea la gât. Şi a venit Sfântul Cosma şi mi‑a spus: „Maria, să faci as­cul­tare: să faci icoana mea şi să mă duci în România! Să mă faci cunoscut!” Că a zis că o să fie nişte clipe, să se u­nească ceva, nu ştiu, n‑am înţeles eu bine cum e cu unirea asta cu catolicii. Şi nu‑i bună! Nu‑i bună! Şi mi‑a spus sfântul cum a fost chinuit de catolici, cum şi‑a dat sufletul pen­tru Ortodoxie, cum l‑au omorât!
D. V.: – V‑a povestit viaţa lui?
Maria-Liliana M.: ‑ Da, aşa, un pic…
Mihai M.: ‑ „Că şi eu am luptat pentru Ortodoxie, şi m‑au spânzurat pentru Ortodoxie! Să mă duci în ţara ta!”, i-a spus.
Maria-Liliana M.: ‑ Şi eu i‑am spus: „Eu sunt străină aici! De ce nu mergeţi la altă femeie, la o grecoaică? Eu sunt străină!” Şi a zis: „Nu, Maria, nu eşti străină! Toţi suntem fraţi în Hristos. Nu eşti străină! Să faci as­cul­tare, cum îţi spun eu!” Şi am zis: „Nici nu vă cu­nosc… Unde să mă duc eu?” Şi a zis: „Du‑te, că am să‑ţi scot oamenii potriviţi, şi pentru sfintele moaşte, şi pentru icoană, şi pentru slujbă, şi pentru tot! Pentru tot ce‑o să fie, am să‑ţi scot eu oamenii potriviţi în cale!” Şi aşa a fost. Ne‑a scos oamenii potriviţi în cale. A doua zi, gata, a început. A venit un părinte în ca­să la noi, care a dormit la noi. I‑am spus visele, am spus: „Părinte, o să spuneţi că sunt nebună, dar eu de câ­teva zile tot visez un sfânt, nu ştiu ce‑i cu asta!” Şi a zis: „Ce sfânt? Cum?” Şi i‑am povestit eu că a zis că e Sfân­tul Cosma Protosul. Părintele mi-a spus că el n‑a auzit ni­cio­dată de sfântul ăsta.
Mihai M.: ‑ Am întrebat şi alţi duhovnici, alţi părinţi, am vorbit, şi au zis: „Nu cred că poate fi de la cel rău, din moment ce s‑a înfăţişat… nu poate fi de la diavol visul”.
Maria-Liliana M.: ‑ L‑am pus pe gânduri un pic, a ră­­mas el în suspans, aşa, cam curios, părintele acela. Dar a mers la duhov­nicul lui înMuntele Athos, a discutat cu dân­sul – el avea o bisericuţă de pictat, ceva, un paraclis mi­cuţ.
D. V.: – Părintele?
Maria-Liliana M.: ‑ Da, părintele, e pictor. Şi zice: „Doam­na Maria, am fost la duhovnicul meu şi a spus să las tot şi să ascult ce mi‑a spus doamna aceea, că există sfântul ăsta, şi hai să căutăm!” Şi a început şi el cu lucrarea lui de acolo, şi noi pe partea astalaltă.
Mihai M.: ‑ A găsit lemnul pentru icoană imediat, cum ne trebuia. Că ne‑a întrebat: „Cât de mare vreţi s‑o facem?” I-am zis: „Dacă o facem, să facem o icoană de un metru”. Şi a găsit un lemn, exact de 95 de centimetri, pe interior scobit, cum este. A găsit şi s‑a apucat de lucru.
Maria-Liliana M.: ‑ După aia, m‑a întrebat cum arată. I‑am spus eu, i‑am explicat cum l‑am văzut, în vis, cum aşa, şi a făcut icoana asta. Dar sfântul a spus să fim aproape de Domnul, că o să avem încercări foar­te grele. Cred că începând cu criza asta, cum a fost, şi în­colo…
Mihai M.: ‑ A fost înainte de criză, nu apăruse criza atunci.
Maria-Liliana M.: ‑ A zis sfântul că o să avem încercări şi să fim aproape de Domnul. Dar a zis că n‑o să fie acum sfârşitul lu­mii; că eu îl întrebam, în vis, dacă o să fie sfârşitul lu­mii. Şi a spus că n‑o să fie acum, dar o să fie chinuri foarte mari. O să ajungem cum spunea şi Sfântul Paisie, că spu­nea că o să ajungem la cipuri, că o să ajungem să se strân­gă banii… A zis că o să se strângă ba­nii, că o să muncim şi n‑o să fim plătiţi.
D. V.: – V‑a zis că o să se renunţe la bani?Sau în ce sens v-a zis că o să se strângă banii?
Maria-Liliana M.: ‑ Adică, n‑o să mai fim plătiţi. Nu ştiu la ce s‑a referit.
D. V.: – Ştiţi ce poate însemna că se strâng banii? Mai-marii lumii vor acuma să se renunţe la bani, să nu mai fie bani, ci doar „bani” electronici. Să nu mai plăteşti cu bani, cum plăteşti la piaţă, ci să plăteşti tot cu cipul, cu cardul cu cip.
Maria-Liliana M.: ‑ Da, a zis că „n‑o să vă mai plă­teas­că cu bani”. Ce pot să înţeleg eu din asta? Şi cu un card, cu ceva, o să se întâmple ceva.
D. V.: ‑ Cu un card?
Maria-Liliana M.: ‑ Da. Şi a mai spus să facem cunoscut faptul că nu trebuie să ne unim cu catolicii.
Mihai M.: ‑ Da, de unirea cu catolicii, de asta a ţinut cont şi atunci, dimineaţa, …
Maria-Liliana M.: ‑ Mai spunea sfântul ceva de Vekkos, ţi‑am spus eu ţie atunci.
D. V.: ‑ Patriarhul Ioan Vekkos e patriarhul care a vrut unirea cu catolicii în secolul al XIII‑lea. Da­torită lui au venit catolicii în Muntele Athos şi l‑au omorât pe Sfântul Cosma.
Maria-Liliana M.: ‑ Da, şi Sfântul Cosma a fost împotriva patriarhului Vekkos.
D. V.: – Despre patriarhul Vekkos vă aduceţi aminte ce v‑a zis sfântul?
Maria-Liliana M.: ‑ I‑am spus eu atunci lui Mihai.
Mihai M.: ‑ Am aflat şi eu, pe urmă, cum a fost cu patriarhul Vekkos. Asta este cel mai important din ce i‑a zis Sfântul Cosma: „Să mă duci şi să mă faci cunoscut, ca să opuneţi rezis­tenţă în România!” Să îl fa­cem cunoscut în România, ca să opunem rezistenţă în lup­ta cu catolicii. Nu trebuie să admitem în credinţă lu­­crurile care vin din altă parte, de la catolici… Tre­bu­ie rezistenţă… Ştie Dumnezeu că nu putem decât până a­colo, dar să avem rezistenţă. Şi să nu admitem cu­vin­te­le greşite, indiferent de la cine vin, de la ce scaune. „Nu, domnule, eu spun adevărul chiar dacă îmi iei rasa de pe mi­ne… O spun, şi ţi‑o spun în plen, ca să ştii că şi tu tre­buie să fii ruşinat, aşa cum şi tu ruşinezi cu cu­vin­te­le tale, care nu‑s din canoanele Sfinţilor Părinţi. Şi eu nu te ling cu nimic, dimpotrivă”. Câte a păţit şi Sfântul Nec­tarie, care ne‑a ajutat atât de mult. S‑a mâhnit, a ştiut că e pe nedrept dus din Cairo, din Alexandria, şi i‑a întrebat pe toţi: „De ce sunt prigonit?”, dar toţi au ple­cat capul. Deşi lumea îl iubea… Dar Domnul a fă­cut din el un sfânt care ne dă posibilitatea să Îl slăvim pe Dumnezeu. Ca o dovadă că nici noi nu îi uităm pe stră­moşii noştri care au fost martiri, pentru adevărul pe care astăzi îl avem pe limba noastră…
D. V.: – Ce altceva a mai spus Sfântul Cosma Protosul?
Mihai M.: ‑ El i‑a spus că trebuie să opunem re­zis­ten­ţă în România. Fiindcă atunci catolicii pentru cre­din­ţă l‑au omorât! Da, l‑au omorât. Dar să ne ducem, să opunem rezistenţă de acolo, că „au să vină vremuri grele. N‑o să vă plătească, o să fie vai şi amar de voi…”
Maria-Liliana M.: ‑ Pe noi, creştinii, au să ne lupte foar­te mult!
Mihai M.: ‑ Da, pe creştini. Şi trebuie să opunem re­zis­tenţă.
D. V.: – Dar v‑a spus şi că o să fie unire cu ca­to­li­cii, sau v‑a spus doar să vă opuneţi?
Mihai M.: ‑ N‑a spus că o să fie, ci a spus să ne o­pu­nem. Atât a spus. A spus să ne opunem, să opunem re­zis­tenţă în România.
Maria-Liliana M.: ‑ În al patrulea vis, când mi s‑a în­fă­ţişat, a spus că a fost mulţumit de ce i-am făcut acolo, de ce i‑am dus, cum am făcut…
Mihai M.: ‑ Că noi am făcut icoana, pe urmă am fă­cut iconostasul. Ne‑a trimis şi am găsit sfinte moaşte, şi la Sfântul Munte, şi la mănăstire, aici; în două locuri am găsit. Am făcut multe iconiţe şi am dat aşa… Îl facem şi noi cunoscut. Părintele a pus materiale cu sfântul pe site-ul parohiei Hreaţca, acolo, ca să fie cunoscut şi pe in­ter­net. Dar trebuie să opunem şi practic rezistenţă. Şi a­cu­ma a apărut iar, după atâta timp, i-a apărut în vis şi i‑a spus…
Maria-Liliana M.: ‑ Da, cu părintele de acolo, să găsesc un copilaş să‑l botez în România, cu numele lui, să‑i dau numele lui.
Mihai M.: ‑ Şi ţi‑a spus…
Maria-Liliana M.: ‑ Da, că‑i mulţumit de ce‑am făcut a­colo. Adică, tot ce mi‑a spus el, eu am făcut. M‑a ajutat Dum­nezeu.
Mihai M.: ‑ Aşa, deci e mulţumit de ce‑am făcut a­co­lo, lângă Fălticeni, cu moaş­tele, cu ce‑am mai putut şi noi să facem, aşa, dar să mai botezăm un copil, să împlinim adică lucrarea noas­tră – e mulţumit de ce‑am făcut acolo, dar să îm­pli­nim lucrarea noastră.
Maria-Liliana M.: ‑ Acum, din muntele Athos tre­bu­ie să mai luăm paraclisul lui sau un acatist, ca să‑l aibă părintele acolo, să‑l facă. L‑a pus în biserică la loc de cinste: lângă icoana Sfântului Nicolae a pus-o pe cea cu Sfântul Cosma.
Mihai M.: ‑ Şi‑l pomeneşte ca ocrotitor, acolo, al bi­se­ricii… Cum e Sfântul Nicolae, hramul bisericii.
Maria-Liliana M.: ‑ Noi avem slujba tradusă, pe care a fă­cut‑o părintele Atanasie. Slujba toată…
Mihai M.: ‑ Sfântul cere să fie cunoscut.
Maria-Liliana M.: ‑ Acuma nu ştiu dacă noi, cu trea­ba asta, n‑o să facem rău la persoanele astea care vor să se unească cu catolicii…
Mihai M.: ‑ Nu ne interesează asta. Noi facem ceea ce ne spune sfântul şi nu ne interesează cu ce logică se vrea unirea sau cine vrea… eu înţeleg, ca om, că tre­buie să‑l ajutăm pe fratele nostru, să dăm un ajutor, să cedăm în faţa lui, dar până acolo unde ajunge să lo­veas­că în dogmă, în ceea ce au lăsat cele şapte sinoade şi nimic altceva! Înţeleg! În aşezare, în mişcare, sun­tem largi la inimă să‑l îmbrăţişăm pe fratele nostru, dar a­colo unde cele şapte sinoade ne‑au lăsat, prin Duhul Sfânt, canoanele după care trebuie să ne conducem, nu poa­te interveni nici cel mai mare om de pe pământ. Aşa că nu noi trebuie să facem mutarea asta. Îi îm­bră­ţi­şăm, le cerem să vină lângă noi, luptăm pentru adevăr, dar cei cărora nu le place adevărul trebuie să cedeze. Dacă eu sunt în ne­a­devăr, sigur că o să cedez, acolo unde am greşelile me­le, dacă le văd. Dar, atâta timp cât sunt cu cele şapte Sinoade Ecumenice, cred că, cât de cât, mă străduiesc să fiu cât mai aproape de Domnul, cu ceea ce am învăţat, cu ceea ce ştiu…
D. V.: – Trebuie ca oamenii să caute cu jert­fel­ni­cie adevărul…
Maria-Liliana M.: – Eu cred că şi cato­licii, şi toţi, dacă ar cere adevărul de la Dumnezeu, fiecăruia per­so­nal i se va descoperi. Cum şi astăzi vin mulţi catolici la Sfântul Munte şi se botează şi intră în mare şi‑i bo­tea­ză… Şi în Tinos vin turci care se botează zilnic. Vin a­colo turci…
D. V.: – În insula Tinos, la icoana Maicii Domnului, nu?
Mihai M.: ‑ Da. Acolo vin. Dumnezeu ne aşteaptă pe fie­care, personal. Să venim către Dom­nul şi de acolo, dacă Dumnezeu va orândui, va fi; dacă nu, avem o mie de ani când s‑au rupt… Dacă face pogorământ episcopul cutare: „Hai să ne unim cu ăştia”, nu poate fi bine. Intrăm în contradicţie cu cele şapte Sinoade, atunci. Nu putem să facem asta. Po­go­ră­mânt… acuma nu se poate vorbi de aşa ceva. Catolicii tre­bu­ie să cedeze, să vadă adevărul. Dacă ei recunosc că Sfânta noastră Împărtăşanie este adevăr, este taină, şi dacă ne recunosc taina noastră, de ce nu ne recunosc şi pe noi ca şi creştini? Ne recunoaşteţi taina şi pe noi, ca fiind creştini adevăraţi, nu ne recunoaşteţi? De ce‑mi recunoşti taina, atunci? Cum a fost, că ne recunosc Tai­nele? Şi pe noi, ca şi creştini, nu… Ce vreţi? Din mo­ment ce ne recunoaşteţi Taina, recunoaşteţi‑ne ca şi creş­tini, şi veniţi către noi, că asta este Biserica mamă, care vine de la Sfinţii Apostoli. Voi aţi plecat şi v‑aţi fă­râmiţat într‑atâtea grupări, în perioada de la 1050 în­coace. Oare noi trebuie să venim la voi? Într‑adevăr, sunteţi fraţii noştri, vă îmbrăţişăm, dar ru­ga­ţi‑vă la Dumnezeu să vedeţi adevărul, fraţilor! Şi veniţi şi voi la adevăr! Încet‑încet, eu văd că mulţi ca­to­lici vin la Ortodoxie, nu ortodocşii se duc la catolici. Mulţi musulmani vin la Ortodoxie şi se botează în Grecia, cum văd eu, şi nu ortodocşii se duc să se facă mu­sul­mani! Există o curgere către creştinism şi nu in­vers!
 

SFANTUL MUCENIC COSMA, PROTOSUL ATHOSULUI, luptatorul pana la moarte impotriva “lupilor latinocugetatori”

5-12-2008

img_3259.JPG

Pe latinocugetători, pe lupii cei cu chip de oi, care căutau să sfâşie turma ce ţinea dreapta slăvire, i-ai gonit, de trei ori fericite Cosma, prin prea înţeleptele tale cuvinte şi prin mucenicia ta. Căci aurul cel ascuns în inima ta l-ai lămurit în cuptorul spânzurătorii şi ca pe o sfântă comoară l-ai predat părinţilor din Athos ce cugetau ortodox. Pentru aceasta, privind acum din cer spre adunările monahilor, te rogi Domnului cu stăruinţă ca toţi să ţinem Predaniile şi să nu pierdem stindardul dreptei noastre credinţe“.

(Din slujba Sf. Mc. Cosma, Protosul Athosului, pomenit la 18 nov. şi 5 dec.)

***

https://i0.wp.com/autori.citatepedia.ro/foto/gheorghios_kapsanis.jpg

Din Cuvântul rostit de către Prea Cuviosul Arhimandrit Gheorghios Kapsanis, egumenul Mănăstirii Grigoriu, în prea sfânta Biserică a Protatului din Sfântul Munte, în Duminica Ortodoxiei (1981), la porunca Sfintei Kinotite, cu prilejul aflării sfintelor moaşte a nou-arătatului Sfinţit Mucenic Cosma, Protosul Sfântului Munte, care a fost spânzurat de latinocugetători pentru că s-a opus falsei uniri cu Roma catolică, unire semnată la Lyon în 1274*:

img_3258.JPG

Cel ce seamănă zâzaniile în ogorul Bisericii a ridicat noi războaie împotriva adevărului. De data aceasta prin catolicii papistaşi.

Iarăşi persoana Domnului Iisus Hristos şi îndumnezeirea oamenilor sunt atacate. Este atacată chiar şi învăţătura ortodoxă despre Sfânta Treime. Nu este vorba despre o diferenţă de datini sau despre o interpretare occidentală juridică a Evangheliei. Este vorba despre răstălmăcirea Evangheliei, de Filioque şi eclesiologia papocentrică (învăţătura despre biserică având ca centru persoana papei), care falsifică taina Sfintei Treimi şi eclesiologia treimică cu consecinţa ca Hristos să fie îndepărtat din centrul Bisericii, Sfântul Duh subestimat, harul  să se propovăduiască a fi creat, mântuirea să fie limitată la o justificare juridică, iar strădania morală a omului să fie scoasă în afara perspectivei îndumnezeirii.

Acestea au fost înţelese de către de Dumnezeu purtătorii noştri Părinţi: Sfântul Fotie, Sfântul aghiorit Grigorie Palama, Dumnezeiescul Marcu Evghenicul al Efesului şi ceilalţi, care s-au împotrivit cu vitejie pretenţiilor şi rătăcirilor papale.

Iarăşi se ridică un mare război împotriva ortodocşilor şi a Ortodoxiei. Mulţi cedează, devin latino-cugetători. Cei care stăruie să rămână ortodocşi trebuie să se lupte cu latinii şi cu latino-cugetătorii. Latinocugetătorilor au aparţinut împăraţi, patriarhi, arhierei, conducători politici cu autoritate şi putere lumească. Credincioşii ortodocşi se împotrivesc pretutindeni şi aici în Sfântul Munte. Vine, desigur, timpul în care latinocugetătorii îi silesc pe părinţii aghioriţi să se închine papei. Majoritatea preferă însă moartea, care este viaţă şi nu viaţa, care este moarte. Se săvârşesc muceniceşte mulţi aghioriţi în Sfintele Mănăstiri Iviron, Vatopedi, Zografu, dar şi aici în Kareea, după Sfântul Nicodim „aflăm şi cuvioşi mucenici, pe protosul Sfântului Munte şi pe cei ce locuiau în jur la chilii; pentru că au mustrat pe latinocugetători, adică pe împăratul Mihail şi pe patriarhul Vekkos, protosul a fost spânzurat, iar celorlalţi li s-a tăiat capul“.

Aici se săvârşeşte muceniceşte Mărturisitorul Protos al Sfântului Munte, Sfinţitul Mucenic Cosma, ale cărui cinstite, înmiresmate, de har izvorâtoare şi muceniceşti moaşte s-au descoperit prin grija Respectabilei Sfinte Kinotite, în nartika prea sfintei ei biserici.

A primit moarte mucenicească fericitul din dragoste faţă de Hristos. Martiriul este tot ce are omul mai înalt a-I oferi lui Dumnezeu.

Fericite şi cinstite Protos al Sfântului Munte, Sfinţite Mucenice al lui Hristos Cosma, întâiul (protos) ai fost şi în sfânta ascultare de Protos al Sfintei Kinotite, întâiul (protos) şi în mucenicia şi mărturisirea lui Hristos.

Întâiul în scaunul Protatului, întâiul şi în spânzurătoare, în moarte şi în mormânt.

Trupul tău cel mult nevoitor şi mucenicesc ca pe o comoară de mult preţ l-a ascuns şi l-a păzit acest sfânt pământ.

Acum, cu dumnezeiasca suflare, ca o stea de dimineaţă răsari iarăşi în acest munte cu nume sfânt şi în Biserica lui Dumnezeu de pretutindeni ca să luminezi şi să povăţuieşti sufletele noastre la neclintita mărturisire a Dumnezeului – Om Hristos.

Pecetluiască-se astăzi gurile celor care au vrut să pună la îndoială mărturisirea aghioriţilor şi mucenicescul lor sfârşit primit din partea latinocugetătorilor.

Mulţumită jertfei tale, Biserica Ortododoxă şi Sfântul Munte pot să zică omului contemporan: „Vino şi vezi!” pe adevăratul Hristos, Capul şi Trupul Lui. Glasul tău ca un glas de ape multe se aude astăzi.

Din mormântul tău, un izvor tainic izvorăşte, ale cărui valuri veselesc Cetatea lui Dumnezeu, Sfânta Biserică Ortodoxă Universală, a toată lumea.

Binecuvântată fie nevoinţa ta!

Binecuvântată fie mărturisirea ta!

Binecuvântată fie moartea ta mucenicească!

Binecuvântată fie însămânţarea ta în pământul aghiorit timp de 700 de ani!

Binecuvântată fie şi arătarea ta în vremurile noastre grele pentru lume şi Biserică!

Sfântul Munte în persoana ta şi în persoanele celorlalţi sfinţi aghioriţi cuvioşi şi mărturisitori care au mustrat pe latinocugetători nu s-a compromis, nici se compromite.

Spânzurarea ta ne obligă şi pe noi să reînnoim astăzi mărturisirea ta şi a celorlalţi cuvioşi mucenici, fiind succesori ai voştri şi continuatori ai Predaniei voastre.

Mărturisim, aşadar, precum au scris aghioriţii către împăratul latinocugetător Mihail al VIII-lea Paleologul, la sfârşitul veacului al XIII-lea:  „Toată turma lui Hristos şi Dumnezeului nostru este un singur trup condus de un singur Cap care este Hristos Iisus“.

Mărturisim şi că latinii (romano-catolicii), nelăsând „neschimbate” şi „neprihănite” cele mai de seamă ale Credinţei, „se taie de la trupul lui  Hristos cel pretutindeni la fel de frumos şi cu bun chip“.

Aşadar Unica, Sfânta, Universala şi Apostolica Biserică a Simbolului de Credinţă este, după noi, Ortodoxia, pentru că doar ea păstrează neschimbată credinţa Apostolilor…

Latinocugetătorii căutau şi în timpul Sfântului Cosma o unire după principiul iconomiei (pogorământ, concesie) cu latinii (catolicii) căzuţi de la credinţa ortodoxă. Dar Sfântul Cosma şi cuvioşii mucenici împreună cu el nevoitori nu au acceptat această poziţie, deoarece ştiau că astfel ar trăda credinţa. Credeau neclintit că doar Ortodoxia constituie adevărata Biserică a lui Hristos, adevăratul trup al lui Hristos şi că nu se poate face o unire între adevăr şi minciună. Desigur că astăzi Roma şi-a schimbat tactica. Nu mai foloseşte sabia, ci diplomaţia…

Ne doare din pricina dezbinării. Ne rugăm pentru unirea tuturor în Hristos. Dorim unirea. Unire nu „ambalată” după cum se exprimă Sfântul Ghenadie Scholarios, ci autentică şi adevărată în Unica Credinţă a Bisericii.

Descoperirea sfintelor moaşte ale Sfântului Cosma are loc într-o epocă în care nu lipsesc nici constrângerile latinilor (romano-catolicilor) pentru unire, fără un acord dogmatic deplin, nici graba unora dintre noi pentru unirea pregătită de latini…

Ortodoxia nu este un sistem de valori pe care îl determină omul. Este moartea tuturor valorilor, ca să poată omul să trăiască, nu „valorile”, ci plinătatea vieţii care izvorăşte din comuniunea personală în libertate a omului cu Dumnezeu…

Ortodoxia nu înseamnă negare. Nu respinge. Angajează şi transfigurează lumea…

Nu ne sperie atacul prin surprindere împotriva Bisericii. Cârmaciul Corabiei Bisericii este întotdeauna Domnul Iisus Hristos. Să se înăsprească iarna! Corabia nu se va scufunda! Se mântuieşte pe sine şi mântuieşte pe mulţi!

Această credinţă am primit-o de la dreptslăvitorii noştri părinţi şi strămoşi, de la învăţătorii şi părinţii noştri duhovniceşti, de la Sfântul Cosma, pe care astăzi îl cinstim în mod deosebit.

Această credinţă o mărturisim cu umilinţă şi astăzi împreună cu Sfinţii noştri Părinţi:

…Aceasta este Credinţa Apostolilor, aceasta este Credinţa Părinţilor, aceasta este Credinţa ortodocşilor, această Credinţă a întărit lumea!”

img_3251.JPG

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie22.htm:

“In 1274, la Lyon, imparatul Mihail al VIII-lea Paleologul ordona semnarea unui act de uniune intre Biserica Ortodoxa si Biserica Catolica romana, nu din dragoste pentru adevar, ci numai pentru a-si asigura protectia politica a Papalitatii in actiunea lui de reconstituire a imperiului bizantin la sfirsitul ocupatiei latine. Poporul iubitor de Dumnezeu, gata sa ramina credincios pina la singe Sfintei Credinte Ortodoxe, nu  a acceptat aceasta falsa unire si se dadu de partea Patriarhului Arsenie, care fu inlaturat pentru ca il infruntase pe imparat. Acesta, cu ajutorul lui Ioan al XI-lea Becul, barbat invatat si viclean pe care il ridicase la demnitatea Patriarhala, incerca sa impuna cu forta aceasta uniune. Din acel moment inchisorile se umplura de Preoti, de Calugari, de laici, de oameni simpli precum si de nobili, care preferau cu totii mai degraba tortura si surghiunul decit tradarea. Latinofronii (astfel erau numiti partizanii Uniunii) isi indreptara actiunea in special impotriva Calugarilor, care din toate timpurile fusesera aparatorii mult veghetori ai Sfintei Credinte Ortodoxe.

Ei venira cu osti puternice pe Sfintul Munte Athos, pentru a-i constringe pe Calugari sa accepte Uniunea. In acea vreme, era un batrin ascet pe linga Manastirea Zografu care isi facuse pravila din citirea de mai multe ori pe zi a Acatistului Maicii Domnului. In acea zi, in timp ce oamenii imparatului se apropiau de Zografu, el auzi glasul Maicii Domnului raspunzind binecuvintarilor pe care i le adresa ca de obicei. Ea ii vesti ca dusmanii lui Hristos se apropiau si ii ceru sa mearga sa anunte aceasta la manastire, pentru ca cei care erau inca slabi sa poata sa fuga iar cei care ajunsesera la maturitate duhovniceasca sa poata sa se pregateasca de Mucenicie.La auzul acestei vesti, majoritatea Calugarilor au fugit in munte, dar douazeci si sase dintre ei s-au refugiat in turnul manastirii, primind de la Dumnezeu incredintarea ca venise vremea pentru ei sa primeasca coroana Muceniciei. Lingusirile si falsele argumente ale Latinilor si ale aliatilor lor greci pentru a-i convinge sa treaca de partea uniunii celei fatarnice ramasera fara succes, Sfintii raminind tari in marturisirea lui Hristos ca singur cap al Bisericii. Si murira aducindu-I slava in turnul caruia soldatii ii dadusera foc”. (in acest context s-a produs, din mana “fratilor” catolici, si mucenicia Sfantului Mucenic Cosma, protosul Sfantului Munte in acea vreme, sfantul praznuit astazi).

icoana11.jpg

Legaturi:

mormantul-cuv-mc-cosma.jpg

Mormântul Cuviosului Mucenic Cosma, Protosul Sfântului Munte în paraclisul din pridvorul bisericii Protaton – Careia (Sfântul Munte Athos)

Ce-ți doresc eu ție, Dulce Românie, Țara mea de Glorii, Țara mea de Dor!/ Ca la Zile Sfinte să-ți cinstești Poetul ce Dumnezeu trimis-a/ În Veci ca să-l ai Pildă demnă de Urmat! – Rugăm cititorii să ne ierte aceste versuri șchioape, pornite cu toate acestea din focul inimii: dacă nu ne Cinstim cu Prăznuire mare Înaintașii care ne-au lăsat moștenire o Țară și o Limbă Creștin-Ortodoxă, înseamnă că merităm toate relele care se abat asupra noastră – ceea ce să nu fie! Publicăm, la 169 de la Nașterea Poetului nostru Național în Ipoteștii Botoșanilor, un mic și neprețuit film documentar despre el, Veronica și Creangă, datînd din 1914, care cunoaște o mare răspîndire pe internet, chiar dacă nu și pe platformele „forurilor culturale”, nemaivorbind de cele media, școlare sau univesitare! – Cu un șir de cuvinte pline de putere, pornite din Dragostea pentru Eminescu, ale Românilor, exprimate acolo unde pot și ei: pe FB.

Ce-ți doresc eu ție, Dulce Românie, Țara mea de Glorii, Țara mea de Dor!/ Ca la Zile Sfinte să-ți cinstești Poetul ce Dumnezeu trimis-a/ În Veci ca să-l ai Pildă demnă de Urmat! – Rugăm cititorii să ne ierte aceste versuri șchioape, pornite cu toate acestea din focul inimii: dacă nu ne Cinstim cu Prăznuire mare Înaintașii care ne-au lăsat moștenire o Țară și o Limbă Creștin-Ortodoxă, înseamnă că merităm toate relele care se abat asupra noastră – ceea ce să nu fie! Publicăm, la 169 de la Nașterea Poetului nostru Național în Ipoteștii Botoșanilor, un mic și neprețuit film documentar despre el, Veronica și Creangă, datînd din 1914, care cunoaște o mare răspîndire pe internet, chiar dacă nu și pe platformele „forurilor culturale”, nemaivorbind de cele media, școlare sau univesitare! – Cu un șir de cuvinte pline de putere, pornite din Dragostea pentru Eminescu, ale Românilor, exprimate acolo unde pot și ei: pe FB.

Textul fotografiei din fundalul acestui articol: „Copiii români sunt încărcați cu materii atît de multe și atît de diverse, încît nici profesorii, nici școlarii nu se pot orienta în capetele lor./ Acești copii nu învață nimic, pentru că memoria nu păstrează nimic nepriceput, nerumegat, unde interesul viu și judecata copilului n-au jucat nici un rol./ Singurul efect al încărcării memoriei cu lucruri pe care nu le poate mistui, e sila și scîrba copilului pentru carte./ La acest rezultat au ajuns aproape toate școalele de la noi./ Vezi tineri care au învățat latinește, grecește, istoria universală, logică și psihologie, științe naturale, geografie în toate clasele, drept administrativ, economie politică, au trecut bacalaureatul și… cu toate astea, nu știu a scrie o frază corectă, iar a doua zi după ce au părăsit școala, au uitat tot.” – Mihai Eminescu, ziarul Timpul din 25 octombrie 1878.

Mihai Târnoveanu (FB): Nu vom uita nicio luptă, nicio lacrimă, niciun legământ făcut de el pe Pământul de oase și sânge al strămoșilor; ochii lui vor fi în ai noștri, cu toate visele trimise-n zări si în luceferi. Suntem si vom fi acolo, în aceleași tranșee, pe aceleași redute cu el, cu Mihai Eminescu,
Cuvântul din Sabia lui Iancu Avram,
Versul din Coroana Voievozilor români,
Rugăciunea din Lanțurile Martirilor.

Fotografia postată de Mihai Tîrnoveanu.

“Două inimi când se-mbină,
Când cufund pe tu cu eu,
E lumină din lumină,
Dumnezeu din Dumnezeu.”

Mihai Eminescu

Fotografia postată de Maria Ioana.
  • Vasile Urzica Frumos eseu****
  • Nadia Iordan

  • Sonia Andronic Din ce poezie sunt versurile, daca vreti sa-mi spuneti?
  • Maria Ioana Catren!
    • Sonia Andronic Multumesc.

      Îmbătrânit e sufletul din mine
      Ca un bordei pustiu în iarnă grea.
      Unde te-ai dus, pe cari căi străine
      O, tinereță, tinereța mea!
      Suspine n-am ­ ah, de-aș avea suspine,
      De-aș avea lacrimi, plânge de-aș putea!
      Durerea cea mai crudă, cea mai mare,
      Aflând o formă, află ușurare.

      Nimic, nimic! Cântarea spăimântată,
      Popoare ce-o ridic la Dumnezeu.
      Imnuri de glorii pe mărimi ce-mbată,
      Amorul blând și dulce glasul său,
      Ah! toată lumea este fermecată
      De umbra unui dor… și numai eu
      Mă furișez o umbră și nu pot
      Să scap de ea… de mine… și de tot!

      Oricine-a plâns și spune că ferice
      În lume nu-i, acela e-un nebun.
      Ce știe el ce sunt dureri când zice
      Că-ntr-al lui suflet armonii răsun ­
      Căci armonie-i orice plâns aice,
      E-o împăcare plânsul… e un bun.
      Cel ce nu poate plânge, acela știe
      Ce-i viața moartă, ce e moartea vie?
      …………………..

      Mihai Eminescu

      Fotografia postată de Maria Ioana.
Editura-National Bucuresti

Comandă online Ediţie integrală Mihai Eminescu (11 volume) la pret redus: 350 lei

Editura Naţional are plăcerea şi onoarea de a vă prezenta ediţia integrală Mihai Eminescu, alcătuită din 11 volume, care cuprinde întreaga operă a poetului nostru naţional, ediţie critică îngrijită de regretatul istoric literar Acad. Dimitrie Vatamaniuc, a cărui contribuţie deosebit de importantă aduce un plus de valoare ediţiei de faţă, situând-o într-o poziţie privilegiată în peisajul cultural actual.

#EdituraNational #De20AniÎmpreuna #ColectiaMihaiEminescu#MihaiEminescu

Pentru Săptămîna Albă care urmează, și următoarele ale Sfîntului și Marelui Post din acest an, o frumoasă pagină miniată dintr-un vechi manuscris englez (sec XI-XII): BEATUS VIR QUI NON ABIIT IN CONSILIO IMIPIORUM (London, British Library Arundel MS 155, f. 12r) – FERICIT BĂRBATUL CARE N-A UMBLAT ÎN SFATUL NECREDINCIOȘILOR (şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut; Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea – Ps 1:1-2) – de la blogul drag nouă https://forthewynnblog.wordpress.com

Pentru Săptămîna Albă care urmează, și următoarele ale Sfîntului și Marelui Post din acest an, o frumoasă pagină miniată dintr-un vechi manuscris englez (sec XI-XII): BEATUS VIR QUI NON ABIIT IN CONSILIO IMIPIORUM (London, British Library Arundel MS 155, f. 12r) – FERICIT BĂRBATUL CARE N-A UMBLAT ÎN SFATUL NECREDINCIOȘILOR (şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut; Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea – Ps 1:1-2) – de la blogul drag nouă https://forthewynnblog.wordpress.com

arundel155-12r.pngLondon, British Library Arundel MS 155, f. 12r

Pentru Săptămîna Albă care urmează, și următoarele ale Sfîntului și Marelui Post din acest an, o frumoasă pagină miniată dintr-un vechi manuscris englez (sec XI-XII): BEATUS VIR QUI NON ABIIT IN CONSILIO IMIPIORUM (London, British Library Arundel MS 155, f. 12r) – FERICIT BĂRBATUL CARE N-A UMBLAT ÎN SFATUL NECREDINCIOȘILOR (şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut; Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea – Ps 1:1-2) – de la blogul drag nouă https://forthewynnblog.wordpress.com.

Movileștii: O familie princiară cu destin european. Foto (detaliu): Petru Palamaru, din volumul ”Tetraevanghelul ilustrat cu 346 de miniaturi”(p. 329), Mănăstirea Sucevița, 2016 , ISBN 978-973-0-21249-5 (334 pp).

Movileștii: O familie princiară cu destin european. Foto (detaliu): Petru Palamaru, din volumul ”Tetraevanghelul ilustrat cu 346 de miniaturi”(p. 329), Mănăstirea Sucevița, 2016 , ISBN 978-973-0-21249-5 (334 pp).

Movileștii: O familie princiară cu destin european.
Foto (detaliu): Petru Palamaru, din volumul ”Tetraevanghelul ilustrat cu 346 de miniaturi”(p. 329), Mănăstirea Sucevița, 2016 , ISBN 978-973-0-21249-5 (334 pp).

 Sucevița 24 Familia Movileștilor.jpg