Acasă

Istoricul militar Mircea Dogaru, în scrisoarea deschisă adresată Primului Ministru al României: Supărarea asasinilor economici mondiali [în contra României] nu se datoreaza numai neîndeplinirii proiectului Iohannis-Ciolos – cedarea aeroportului Otopeni, a portului Constanța, a întregii industrii energetice, etc. ci și, în primul rînd, deciziei guvernului dvs. de a pune în aplicare un punct extrem de periculos pentru ei din Programul PSD-ALDE de guvernare, și anume crearea Fondului Suveran (Național) de Investiții pentru revirimentul industriei și economiei românești. – Scrisoare extrem de importantă, de citit, recitit, și investigat cu de-amănuntul.

Scrisoare deschisa Primului Ministru al Romaniei Domnul Sorin GRINDEANU Domnule Prim Ministru, La solicitarea a numerosi membri ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (S.C.M.D.) si ai altor structuri din cadrul Consiliului National al Societatii Civile (C.N.S.C.), va transmitem urmatoarele: Constatam cu ingrijorare ca, in timp ce la Budapesta, in decurs de o saptamana, urmeaza sa vina…

via Mircea Dogaru, pe adresa Primului Ministru — Ion Coja

Mircea Dogaru, pe adresa Primului Ministru

Scrisoare deschisa
Primului Ministru al Romaniei

Domnul Sorin GRINDEANU

Domnule Prim Ministru,

La solicitarea a numerosi membri ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (S.C.M.D.) si ai altor structuri din cadrul Consiliului National al Societatii Civile (C.N.S.C.), va transmitem urmatoarele:

Constatam cu ingrijorare ca, in timp ce la Budapesta, in decurs de o saptamana, urmeaza sa vina in vizita cei doi mari decidenti ai lumii, presedintii SUA si Rusiei, in Romania vin doar trimisii marilor asasini economici mondiali care solicita presedintelui Romaniei debarcarea guvernului dvs. prin orice mijloace, inclusiv prin arestarea dvs., pe baza unor dosare masluite in care “binomul” s-a dovedit pana acum expert. Toti liderii politici nationali au avut si au dosare fabricate. Toti investitorii romani de capital romanesc in Romania au fost fie lichidati fie aruncati in inchisoare, in locul lor aparand in mediul de afaceri romanesc, firme straine.

Supararea asasinilor economici mondiali nu se datoreaza numai neindeplinirii proiectului Iohannis-Ciolos – cedarea aeroportului Otopeni, a portului Constanta, a intregii industrii energetice, etc. ci si, in primul rand, deciziei guvernului dvs. de a pune in aplicare un punct extrem de periculos pentru ei din Programul PSD-ALDE de guvernare si anume crearea Fondului Suveran (National) de Investitii pentru revirimentul industriei si economiei romanesti.

Constatam ca masa de manevra utilizata impotriva interesului si revirimentului national, sustinute de guvernul dvs., este asigurata, pe langa tradatori romani deveniti agenti straini, de o periculos de mare grupare de agenti interni de influenta ai lui George Soros, acuzat pe toate meridianele ca, sub masca democratiei, sponsorizeaza fundatii care militeaza pentru dezagregarea statelor in numele globalismului preconizat candva de Karl Marx sub numele de “comunism”.

State ca Israel, Germania, Albania solicita luarea de masuri si interzicerea fundatiilor Soros, in timp ce Ungaria a trecut déjà la masuri hotarate in acest sens. Si, in timp ce noul presedinte al SUA a anuntat, ca scop al mandatului sau, anihilarea miliardarului dement care a proclamat principiul disparitiei rasei albe, in Romania, unde seful principalului serviciu de informatii este presedinte de fundatie Soros, partidele si miscarile patriotice au fost spulberate si Soros-istii introdusi artificial in Parlament. Prima consecinta a fost oficializarea, in 23 decembrie 2016, a unui proiect mistificator de istorie si de realitati actuale “Terra Siculorum” (cand realitatea medievala era “Terra Blachorum et Siculorum”) intrandu-se apoi, prin amenintari si miscari stradale, la aplicarea in Romania, a planului nazist din anii 1933-1934 (de la “incedierea Reichstagului” la “Noaptea cutitelor lungi”). Totul sub patronajul presedintelui.

In situatia in care veti intelege necesitatea imperativa de a apara Romania cu orice pret, va asiguram de intregul nostru sprijin. Va solicitam anchetarea activitatii si interzicerea fundatiilor sponsorizate de George Soros si pe teritoriul Romaniei. Va solicitam analizarea activitatii persoanelor influente din politica, administratie si media, sponsorizate de George Soros si de asemenea interventia Ministerului Justitiei in privinta persoanelor, cetateni romani, care, incalcand grav Constitutia Romaniei, au initiat, acceptat sau au admis publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei Partea I nr. 66/26.01.2017 a unei initiative legislative care urmareste dezagregarea Romaniei prin promovarea unui fals istoric – Terra Siculorum – formula care nu a acoperit si nu acopera nici expresia “Tinutul Secuiesc”, traducere voit gresita a ungurescului “Szeckelyfold” care inseamna de fapt “Pamantul Secuilor”.

Ca istoric, specializat pe aceasta tema, subsemnatul va poate pune la dispozitie oricand documentele si argumentele care anuleaza acesta diversiune.

Cu deosebita stima,
p. C.N.S.C.
Presedintele S.C.M.D.,
Col.(r) dr. Mircea DOGARU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: