Teofan Savu desființează postul, zilele de post și Marile Posturi de peste an în ediția online a Calendarului Creștin Ortodox 2017 de la „Doxologia”. Ba încă desființează și Praznicul însuși al Sfintelor Paști, precum și toate indicațiile liturgice ale duminicilor și praznicelor mari, mijlocii și mici.

Rugăm observați la linkul de mai sus ediția online a Calendarului Creștin Orotodx 2017, autorizată de cel numit Mitropolitul Moldovei și Bucovinei Teofan Savu: NU SUFLĂ O VORBĂ despre POST, ZILE DE…

Source: Teofan Savu desființează postul, zilele de post și Marile Posturi de peste an în ediția online a Calendarului Creștin Ortodox 2017 de la „Doxologia”. Ba încă desființează și Praznicul însuși al Sfintelor Paști, precum și toate indicațiile liturgice ale duminicilor și praznicelor mari, mijlocii și mici.

Anunțuri

IPS Serafim Joantă îndeamnă monahii la comuniune cu homosexualii: „…nu doar noi, ortodocșii, ne mîntuim…”

IPS Serafim Joantă îndeamnă monahii la comuniune cu homosexualii: „…nu doar noi, ortodocșii, ne mîntuim…”

„A venit ÎPS Serafim J. și a ținut o sinaxă la noi în măn. (Oasa). A zis că, ce a început în Creta se va continua,  lumea trebuie să înțeleagă că trebuie să fim uniți.  Nu se pune problema unirii la o singură religie, ci o singură Biserică comună în care fiecare ține rânduiala lui și aceasta se întâmplă datorită necesității de a se mântui și cel deznădăjduit. Ce ar însemna ca cel bolnav și neputincios cum e homosexualul, să îl situezi în afara Bisericii, nu se poate, să crezi dacă ești ortodox, numai tu te mântuiești. E nevoie de înțelegere, să-l iubim pe celălalt, așa cum e.”

Source: Dupa ce a semnat erezii la Creta, Patriarhul Daniel indeamna la pace si unitate in BOR

Unde i-ați dus pe nevoitorii de la Codrii Pașcanilor care au întrerupt pomenirea dvs din pricină de semnare a ereziei din Creta, ÎPS Teofane? În februarie ați slujit Sf Ligurghie la ei, iar acum circa 2 sau 3 săptămîni i-ați luat pe toți și i-ați dus într-o direcție necunoscută! UNDE I-AȚI DUS fără știrea și voia poporului, în fața întrebărilor cărora trimișii dvs au stat muți, refuzînd să răspundă?! oare sînteți NOUL TORȚIONAR AL BISERICII? Sînteți nu doar noul Arie, dar și NOUL VEKKOS?! Aveți obligația să dați RĂSPUNS CREȘTINILOR PE CARE ÎI PRIGONIȚI! Pentru care fapte NECANONICE i-ați ridicat pe nevoitorii de la Codrii Pașcanilor și i-ați rupt de păstoriții lor?!

Unde i-ați dus pe nevoitorii de la Codrii Pașcanilor care au întrerupt pomenirea dvs din pricină de semnare a ereziei din Creta, ÎPS Teofane? În februarie ați slujit Sf Ligurghie la ei, iar acum circa 2 sau 3 săptămîni i-ați luat pe toți și i-ați dus într-o direcție necunoscută! UNDE I-AȚI DUS fără știrea și voia poporului, în fața întrebărilor cărora trimișii dvs au stat muți, refuzînd să răspundă?! oare sînteți NOUL TORȚIONAR AL BISERICII? Sînteți nu doar noul Arie, dar și NOUL VEKKOS?! Aveți obligația să dați RĂSPUNS CREȘTINILOR PE CARE ÎI PRIGONIȚI! Pentru care fapte NECANONICE i-ați ridicat pe nevoitorii de la Codrii Pașcanilor și i-ați rupt de păstoriții lor?!

http://www.doxologia.ro/arhiepiscopia-iasilor/liturghie-oficiata-de-ips-parinte-mitropolit-teofan-la-schitul-codrii

Acum două sau trei săptămîni, după mărturii demne de încredere, s-ar fi înfățișat la Schitul Sf Teodora de la Sihla din Codrii Pașcanilor un trimis al IPS Teofan („un adjunct al lui Teofan”) și unul al Sf M.ri Sihăstria (de care depinde -? – nu știm încă în ce fel) Schitul de la Codrii Pașcanilor, și în fața poporului bisericii au anunțat (?) că toți cei cinci (sau șase?) nevoitori ai Schitului vor pleca de acolo. Poporul i-ar fi întrebat pe „trimiși” : „De ce ni-i luați pe Părinții noștri de la noi, unde îi duceți, pentru care pricină?” – la care „trimișii” au luat poziția mutului, nerăspunzînd nimic, deci refuzînd să răspundă.

Părinții nevoitori de la Schitul Sf Teodora de la Sihla – Codrii Pașcanilor au interzis ucenicilor lor să vorbească despre ei pe motiv, pe cît se aude, că „vă veți face rău și vouă și nouă.” Deci de la ucenicii Părinților nu s-a putut afla nimic, și sigur  nici nu se va afla. Dar poporul a auzit, a povestit, trecătorii au auzit, lucrul nu s-a întîmplat totuși – ÎNCĂ – în puterea nopții, cu duba neagră.

Despre fericitul mărturisitor Elefterie Tărcuță se aude că este dus nu se știe unde și supus și el presiunilor – dacă nu cumva torturilor – psihice – de către cine alt, putem să ne imaginăm? Întîistătătorul său, ecumenistul Ioachim!

La Codrii Pașcanilor se aude „că nu mai este nimeni,” afară de niște „monahi aduși ” (?) de la Sihăstria, care se plîng de „condițiile de trai!” de la Schitul Codrii Pașcanilor: nu tu utilități, nu tu confort, nu tu internet și altele!

Lucrurile acestea trebuie cunoscute, BISERICA TREBUIE SĂ ȘTIE! Poporul să știe, și să ridice glas și rugăciune în consecință!

 

 

 

„Noi credem în Dogma Ortodoxă, în Învățătura Creștina și în Cuvintele lui Dumnezeu! Noi nu suntem legați idolatru, nici de preot, nici de episcop, nici de peretele bisericii… eu sunt legat de Învațătura care mă obligă ca – prin acestea – să ajung la Hristos! Dacă un preot e strâmb, nu mă duc la el, și dacă e drept îl caut că vreau eu, și dacă nu-mi place într-o zi, plec de la el. Dar asta nu înseamnă că mi-am schimbat religia, ci îmi schimb doar locația.”

„Noi credem în Dogma Ortodoxă, în Învățătura Creștina și în Cuvintele lui Dumnezeu! Noi nu suntem legați idolatru, nici de preot, nici de episcop, nici de peretele bisericii… eu sunt legat de Învațătura care mă obligă ca – prin acestea – să ajung la Hristos! Dacă un preot e strâmb, nu mă duc la el, și dacă e drept îl caut că vreau eu, și dacă nu-mi place într-o zi, plec de la el. Dar asta nu înseamnă că mi-am schimbat religia, ci îmi schimb doar locația.”

Am învățat să muncim mult și pe degeaba, că am învățat să trăim din salarii mici și să plătim impozite mari, și am învățat să votam toți șarlatanii, și am învățat să mergem înainte ca boul la jug… fără să comentăm. Ăsta e defectul nostru!

cf. http://adevar.tv/invatat-sa-muncim-mult-si-pe-degeaba;

http://www.expunere.com/am-invatat-sa-muncim-mult-si-pe-degeaba – 

Părintele Calistrat Chifan

Să deschidem bine ochii la tot ce semnăm, pentru că așa se semnează documentele de pieire a unui neam. Tacit și pe dedesubt cu hurta! Să fim atenți pentru că ne distrugem nația. Într-o zi n-o să mai avem oxigen, într-o zi n-o să mai avem păduri, într-o zi n-o sa mai avem apă, într-o zi n-o să mai avem ce mânca, într-o zi n-o sa mai avem voie sa vorbim, într-o zi n-o să mai avem voie sa existăm, într-o zi n-o sa mai avem voie să fim români. Noi avem nevoie de o viață normală, de o familie normală, de mama copiilor noștri.

Eu sunt primul adept care aș dori să văd cum arată primul bărbat gravid! Ca să putem să-nființăm și noi familia din doi bărbați. Să-i vedem cum se înmulțesc și atunci ne dăm seama, cine e sănătos cu capul! Dumnezeu care a făcut creația sau nebunul care dă acesta lege? Doar în felul acesta avem logică și desecam. Foarte bine că ai apucături scelerate și mentale, du-te și ți le fă în ascuns! Bagă-te în beci și fă ce-ți place, e treaba dumitale, e liberul arbitru, dar nu suntem obligati noi „cei mulți” să suportăm mojicia, paranoia și schizofrenia câtorva care vin cu idei să schimbe mersul și cursul acestui veac!

Neputinciosul Irod umblă și astăzi pe pământ, nu știm dacă sub formă de ministru, președinte, parlamentar sau deputat.. părinte, burlac sau însurat, dar este cert că în orice moment caută să lovească în Biserica lui Dumnezeu și în învățătura celor 7 Taine, în învățătura de Dogmă Creștină. Caută să lovească sufletul nostru și să-l murdarescă. Și în cel mai rău caz, astăzi Irod nu mai ucide, ci caută sa destabilizeze. Cea mai aprigă metodă pe care a pus-o în mișcare, ocultă, necreștină și ateistă, de dezbinare a creștinismului, nu-i faptul că au tăiat banii de la biserică, sau ca nu o sa mai construiască biserici, bisericile sunt făcute oricum din banii poporului nu din banii parlamentarilor. Stați liniștiți!

Alta e problema, au trecut la altă etapă, pe care am auzit-o din gura unora.. la anumite emisiuni. „O să vedeți voi de acum încolo ce o sa facă mass-media cu biserica!” Nu o să facă nimic! Mass-media poate informa sau dezinforma, iar biserica este stâlpul și temelia adevărului. Noi credem în Dogma Ortodoxă, în Învățătura Creștina și în Cuvintele lui Dumnezeu! Noi nu suntem legați idolatru, nici de preot, nici de episcop, nici de peretele bisericii… eu sunt legat de Învațătura care mă obligă ca – prin acestea – să ajung la Hristos! Dacă un preot e strâmb, nu mă duc la el, și dacă e drept îl caut că vreau eu, și dacă nu-mi place într-o zi, plec de la el. Dar asta nu înseamnă că mi-am schimbat religia, ci îmi schimb doar locația.

Lumea s-a agitat.. să căutam acea bunăvoinţă, și când vedem acea horhotă și primim lovituri de bocanc în piept, să nu încercăm să ricoșăm ci să încercăm să stăm atenți să nu pierdem din poziție (drepți).

Articol relatat de portalul GânduriDeIerusalim.

INTEGRAL: Ecumenismul, opera clanului Rockefeller:  Războiul contra Creștinismului. Cele 3 etape ale instituționalizării Religiei Mondiale: 1. Terfelirea creștinismului prin cumpărarea, cu sume uriașe de bani, a teologilor și educatorilor religioși, în scopul schimbării doctrinei și subminării credinței de la catedră și de la amvon. 2. Înființarea Consiliului Mondial al Bisericilor 3. Ralierea tuturor denominațiunilor creștine, a Bisericii Creștin Ortodoxe și tuturor religiilor lumii în jurul ideii de „luptă și dreptate socială”, în scopul facilitării decretării Guvernului Mondial și Religiei Unice, sub comanda lui Antihrist. (Rezumat al capitolului al 17-lea din cartea Truth Is a Lonely Warior [Adevărul este războinic solitar], de James Perloff [n. 1951, Painesville, Ohio, S.U.A.]). Traducerea, ©Acta Diurna®. Mulțumim blogului bucovinaprofundă.wordpress.com care ne-a semnalat spre traducere articolul.

INTEGRAL: Ecumenismul, opera clanului Rockefeller:  Războiul contra Creștinismului. Cele 3 etape ale instituționalizării Religiei Mondiale: 1. Terfelirea creștinismului prin cumpărarea, cu sume uriașe de bani, a teologilor și educatorilor religioși, în scopul schimbării doctrinei și subminării credinței de la catedră și de la amvon. 2. Înființarea Consiliului Mondial al Bisericilor 3. Ralierea tuturor denominațiunilor creștine, a Bisericii Creștin Ortodoxe și tuturor religiilor lumii în jurul ideii de „luptă și dreptate socială”, în scopul facilitării decretării Guvernului Mondial și Religiei Unice, sub comanda lui Antihrist. (Rezumat al capitolului al 17-lea din cartea Truth Is a Lonely Warior [Adevărul este războinic solitar], de James Perloff [n. 1951, Painesville, Ohio, S.U.A.]). Traducerea, ©Acta Diurna®. Mulțumim blogului bucovinaprofundă.wordpress.com care ne-a semnalat spre traducere articolul.

Cele trei etape ale instituționalizării Religiei Mondiale (sau a Viitorului, sau Noua Ordine Mondială)

Karl Marx a numit religia „opiumul popoarelor”, și de aceea regimurile comuniste au folosit (și folosesc în continuare) tot aparatul lor represiv și de teroare spre a o desființa. Cu toate acestea, oligarhiile oculte („the illuminati”, promotorii Noii Ordini Mondiale) care guvernează actualmente lumea știu foarte bine că natura omului este spirituală și că filonul spiritual al  omului nu poate fi eradicat pur și simplu. De aceea stăpînii din umbră ai planetei au ajuns la concluzia că este mult mai practic și mai eficace să infiltreze și să mențină sub control religia (mai ales creștinismul, n.n.), decît să încerce să o distrugă violent și frontal.

Mecanismul de bază prin care operează Noua Ordine Mondială se numește consolidare. În contextul națiunilor lumii, acest concept înseamnă practic desființarea suveranităților naționale – aducerea treptată a Europei, de exemplu, de la nivelul de organizare în Piața Comună la nivelul de organizare în Uniunea Europeană, sau aducerea Statelor Unite ale Americii de la N(orth)A(tlantic)F(ree)T(rade)A(greement) (tratat ce stipulează desființarea granițelor economice mai ales dintre Mexic și SUA, dar și dintre SUA și Canada) la preconizata Uniune Nord-americană (North American Union), care să contopească unitățile statale ale continentului american într-o singură unitate suprastatală, și, în ultimă instanță, care să înglobeze și Europa dar și a restului lumii, într-un unic guvern mondial. În lumea mega-afacerilor multi- și supra-naționale are loc un proces de consolidare paralel în care vedem contopirea supra-entităților economice și financiare în scopul de a lichida prin achiziție (cumpărare) orice competiție venind din partea organizațiilor economice mai mici, dar independente.

După același model, „Iluminații” vor să consolideze și religiile. Cuvîntul (conceptul) tehnic în acest caz este acela de ecumenism, cuvînt ce provine din grecescul oikumene, însemnînd „lume”, „pămînt”. Toate sferele vieții trebuie consolidate în vederea guvernării Antihristului, de aceea religiile sînt neapărat incluse în proiect (fiind de fapt miezul lui, n. tr.). Istoricul globalist britanic Arnold Tyonbee a afirmat: „Am credința  că, în zona religiilor sectarismul va fi subordonat ecumenismului, iar în zona politică naționalismul va fi subordonat guvernării mondiale…”[1]

Între numeroasele proiecte în care familia Rockefeller și-a investit imensele averi, unul este acela al instituționalizării religiei ecumeniste, proiect care s-a realizat (și se realizează încă) în trei etape, sau în trei timpi:

  1. Degradarea, terfelirea Creștinismului, distrugerea prestigiului lui de singură credință adevărată; „opera” aceasta a necesitat (probabil necesită încă, n.n.) sume uriașe vărsate principalelor denominațiuni creștine [cultele protestante de pe teritoriul american, dar vizată e și Biserica Ortodoxă] în schimbul obținerii de modificări în doctrina lor creștină porfesată; finanțarea puternică a seminariilor teologice în scopul obținerii de pastori (sau preoți ortodocși) „Moderniști” care să submineze credința, și de la catedră, și de la amvon. Rezultatele slăbirii Creștinismului prin aceste mijloace înseamnă „coacerea” celor mai bune condiții pentru consolidarea creștinismului la un loc cu celelalte religii ale lumii (monoteiste sau nu, n.n.).
  2. Instituirea unor organizații specifice (precum, mai ales, Consiliul Mondial al Bisericilor) spre crearea unui cadru oficial (subl. n.) în care diversele denominațiuni – și, în final, diversele religii – să poată fi reunite întru unul și același loc sub unul și același stindard ecumenist.
  3. Crearea de motive pentru care diversele denominațiuni creștine (și ulterior, toate religiile) să dorească să se unifice, cum ar fi mai ales proiectele și cauzele sociale, cel mai moral și îndeobște acceptat numitor comun al celor mai multe denominațiuni creștine și religii; aceste agende sociale sînt puternic promovate ca puncte forte ale „acțiunilor împreună.”

[1] „One World is Coming Says Arnold Toynbee,” The Milwaukee Jouornal, May 2, 1964, 10.

 De la sfîrșitul sec. al XIX-lea, la începutul secolului XX. De la Charles Briggs, la frații Fosdick: Crearea conceptelor de „modernism”, „fundamentalism” și „intoleranță”, ca arme de intimidare și dărîmare a creștinismului în conștiințele oamenilor.

Începutul luptei de pervertire a creștinismului

Oculta („the Illuminati”) a înțeles rapid că va fi greu sau imposibil de incorporat Creștinismul într-o mișcare ecumenistă mondială, avînd în vedere că Religia Creștină a ocupat întotdeauna un loc unic între credințele lumii, și aceasta datorită însuși conceptului creștin de mîntuire: mîntuirea nu se obține simplu din lucrarea binelui, ci ea este oferită de Iisus Hristos prin răstignirea pe cruce. De aceea ținta „Iluminaților” a fost atacarea autorității Sfintei Scripturi și caracterului ei de realitate istorică.

În acest scop, clanul Rockefeller a finanțat masiv seminariile teologice ca acestea să fixeze la centrul programelor lor de studii punerea la îndoială a adevărului scripturistic. Notoriu între aceste instituții de învățămînt teologic este Union Theological Seminary din orașul New York, precum notorie este și figura teologului presbiterian Charles Briggs, care și-a făcut și studiile la Union Theologica Seminary, și a fost și profesor acolo. Charles Briggs este cel care a introdus în domeniul studiilor umaniste (mai ales specific literare, n.n.) de la sfîrșitul sec. al XIX-lea din America conceptul de „Higher Criticism” („critica literară înaltă”) care afirma că Biblia e plină de erori, și că părțile ei componente nu sînt de fapt scrise de cei cărora le sînt atribuite.

În anul 1922 pastorul baptist Harry Emerson Fosdick, un alt absolvent al școlii teologice (neoprotestante) Union Theological Seminary, a ținut la Prima Comunitate Presbiteriană (First Presbyterian Church) din New York o predică intitualtă „Vor învinge fundamentaliștii?” În ea, pastorul baptist punea sub semnul întrebării revelația biblică (faptul că Biblia este Cuvîntul lui Dumnezeu), fecioria Maicii Domnului, a Doua Venire a lui Hristos, mergînd pînă la a nega valoarea răscumpărătoare a răstignirii Domnului pe Cruce. În aceeași predică, el a aruncat asupra „fundamentaliștilor”, adică asupra celor care credeau în cele de mai sus, stigmatul de „intoleranți”.

Predica aceasa a scandalizat pe toată lumea. Adunarea generală a comunității creștine presbiteriene a cerut investigarea lui Fosdick, care s-a văzut silit să demisioneze din poziția lui de pastor la First Presbyterian Church din New York. El a fost însă imediat re-angajat ca pastor la Riverside Church, contruită de John D. Rockefeller Jr., cu suma de 4 (patru) milioane de dolari. Pe lîngă re-angajarea lui Fosdick la Riverside Church, același Rockefeller a mai finanțat și un tiraj de 130.000 (una sută și treizeci de mii) de exemplare al scandaloasei predici, exemplare pe care le-a distribuit tuturor grupărilor misionare protestante. În mod semnificativ, fratele lui Harry Fosdick, Raymond, era la acea oră, și a fost vreme de doisprezece ani, președintele Fundației Rockefeller. Vederile lui Briggs, Fosdick și următorilor lor s-au numit „modernism”. Modernismul includea neapărat negarea dumnezeirii lui Hristos, negarea existenței minunilor și și negarea Învierii Mîntuitorului  din morți. Pe scurt, conceptul de „modernism” nu s-a limitat doar la un nivel de controversă academică restrînsă asupra vreunor rare și minore locuri obscure din Sfînta Scriptură – nicidecum. Conceptul de „modernism” a însemnat clar o respingere netă și integrală a punctelor fundamentale din credința creștină. Astfel, cu sprijinul lui Rockefeller, modernismul și-a făcut loc în seminariile teologice, în colegiile și școlile superioare creștine, și în toate congregațiile creștine de-a lungul și de-a latul Americii. Prin urmare,modernismul nu e ceva ce s-a „întîmplat” pur și simplu „în istorie”. Dimpotrivă, modernismul reprezintă un concept și un plan de acțiune atent orchestrat și finanțat puternic.

Creștinii care îndrăzneau să se opună acestei mișcări au fost numiți „fundamentaliști” deoarece ei apărau dogmele fundamentale de credință creștină pe care moderniștii le luau cu asalt.

By Acta Diurnain arena publicăpan-erezia ecumenismuluipoliticaseptembrie 6, 2016414 WordsLasă un comentariuEditează. contra creștinism

 Înființarea primelor structuri ecumeniste. Frații Dulles. Corifeii (religioși ai) ecumenismului sînt în același timp agenți politici, agenți de securitate, și agenți comuniști.

În planul de bătaie lungă al „Iluminaților”, odată obținută degradarea creștinismului la statutul de „doar una dintre foarte multele religii ale lumii” – și aceasta prin atacurile modernismului (și prezența lui masivă în punctele cheie ale societății: școala și mass-media) – în planul de bătaie lungă al „Iluminaților”, deci, ținta finalăă este unirea Creștinismului cu religiile necreștine. Pentru atingerea acestui scop final însă, se impunea (și se impune) unirea într-o singură entitate a tuturor denominațiunilor creștine.

În anul 1908 s-a înființat (în SUA) Consiliul Federal al Bisericilor (numit mai tîrziu Consiliul Național al Bisericilor). Puternic sprijinit financiar de clanul Rockefeller, acesta avea să devină structura de bază a consolidării creștinismului pe teritoriul american. Omul ales pentru purtarea stindardului ecumenist a fost John Foster Dulles, căsătorit cu o membră a clanului Rockefeller. Dulles a fost avocatul care l-a apărat pe Harry Emerson Fosdick în procesul de investigare a vederilor lui eretice (cum au fost numite în presa vremii), și a servit ca președinte al consiliului de administrație al Fundației Rockefeller, Fundație condusă de fratele lui Harry, Raymond.

La Conferința de Pace din 1919 de la Paris, care a format Liga Națiunilor – primul pas spre guvenrul mondial – John Foster Dulles a fost prezent în delegația Statelor Unite ale Americii, în calitate de consilier juridic. El a fost membru fondator al Consiliului pentru Relații Externe (temutul Council on Foreign Relations), contribuind articole la organul de presă al acestuia, Foreign Affairs, încă de la primul număr, apărut în 1922. Gobalist inveterat, el a avut în final o contribuție majoră la redactarea preambulului Cartei Națiunilor Unite, din care lipsește cu desăvîrșire orice referire la Dumnezeu. Dulles a deținut și conducerea Fondului Carnegie pentru Pacea Internațională (Carnegie Endowment for International Peace), el fiind acela care l-a desemnat ca președinte al acelei instituții pe Alger Hiss, vestitul spion comunist care a fost secretarul general al conferinței de întemeiere a Națiunilor Unite, în 1945.

Parte din agenda ecumenistă a lui Dulles a constat din convingerea denominațiunilor creștine din America să accepte guvernul mondial. În 1937, el a scris în periodicul Religion in Life (Religia vie/trăită) următoarele: „Așadar, care este soluția? Teoretic, singura soluție este abolirea în întregime a conceptului de suveranitate națională și unificarea întregii lumi într-o singură națiune. Astfel, orice granițe sau bariere dispar automat….”[1]

Fratele lui John Foster Dulles, Allen, a deținut atît funcția de președinte al Consiliului pentru Relații Externe (the CFR), cît și aceea de director al CIA.

John Foster însuși a ajuns membru al comitetului executiv al Consiliului Federal (mai tîrziu, Național) al Bisericilor. În 1942 el a condus, în calitate de președinte al acestei instituții, o ședință care a reunit 30 de denominațiuni creștine, amplu documentată în revista Times din 16 martie al acelui an. Conform celor raportate în revista Times, la acea ședință s-ar fi adoptat programul care formula o „guvernare mondială a puterilor delegate”, „limitări puternice și imediate ale suveranității naționale”, și „un sistem universal al banilor”, pe lîngă multe alte măsuri globaliste.

Cum ambiția „Iluminaților” nu a fost doar acea de a consolida doar bisericile din America, ci chiar pe cele ale întregii planete, în 1948 s-a format Consiliul Mondial al Bisericilor. Dulles a participat în persoană la Conferința de instituire a CMB, ce a avut loc la Amsterdam. Directorul departamentului de cercetare al conferinței a fost John C. Bennett, membru al Consiliului pentru Relații Externe (the CFR), și președinte al …Union Theological Seminary. De asemenea a participat Reinhold Niebuhr (membru al CFR, membru al Union Theological Seminary). Finanțarea conferinței de întemeiere a CMB a revenit în întregime Fundațiilor Rockefeller și Carnegie.

[1] John Foster Dulles, ”The Problem of Peace in a Dynamic World,” (Problema păcii într-o lume în veșnică schimbare) Religion in Life, Vol. 6, No. 2 (Spring 1937): 197, citat de Alan Stang în The Actor: The True Story of John Foster Dulles, Secretary of State 1953 to 1959 [Actorul: Adevărata istorie a lui John Foster Dulles, Secretar de Stat între anii 1953-1956] (Belmont, Mass.: Western Islands, 1968), 98.

Acta Diurna in arena publicăcultura politicăpan-erezia ecumenismuluipoliticaseptembrie 7, 2016 732 Words

Ecumenismul, opera clanului Rockefeller, ia naștere pe continentul american: profesori de teolgie creștină și misionari-scriitori, ardenți promotori ai bolșevismului „evangheliei sociale”: Harry F. Ward și Pearl Buck.

Conferința de înființare a Consiliului Mondial al Bisericilor, anul 1948

Promovarea „evangheliei sociale” ca metodă de instituire a ecumenismului

Deși Consiliile Național și Mondial al Bisericilor au asigurat toate structurile de consolidare, rămînea nerezolvată problema motivăriibisericilor, astfel încît să-și dorească ele însele unirea. Denominațiunile creștine au îndeobște diferențe de doctrină. Ele însă întotdeauna au un set de valori comune (ajutorarea bolnavilor, de exemplu). De aceea, strategia de unificare s-a axat pe încurajarea colaborării în zonele în care toțicădeau de acord (și evitarea cu orice preț a zonelor de dezacord, n.n.). Această strategie s-a transformat în final într-un program pragmatic cunoscut sub numele de „Evanghelia Socială.”

Socialistul Walter Rauschenbusch, pastorul baptist educat la Rochester Theological Seminary – instituție de asemenea finanțată de Rockefelleri – a devenit „Părintele Evangheliei Sociale.”

În anul 1893, paralel cu inițierea modernismului în S.U.A. de către Charles Augustus Briggs, Rauschenbusch a declarat că „singura forță care ar putea asigura succesul incontestat al socialismului este religia (creștină).” El a afirmat că „prin natura sa, creștinismul este revoluționar,” a negat că Hristos a murit pentru păcatele noastre și a afirmat că Împărăția lui Dumnezeu „nu e acel Rai în care fiecare se străduiește să se afle după moarte, ci e transformarea vieții pe pămînt după modelul armoniei cerești (as above, so below, adagiul masonilor și sataniștilor, n.n.).”[1]

Dar cel mai zelos activist al „Evangheliei Sociale” a fost Reverendul Harry F. Ward, cel permanent finanțat și întotdeauna puternic sprijinit de clanul Rockefeller, care vreme de douăzeci și trei de ani a fost profesor la Union Theological Seminary. Ward este de asemenea fondatorul și președintele Uniunii Americane pentru Libertățile Civile (AmericanCivilLibertiesUnion) – și aceasta în mod ironic, deoarece fundația aceasta este de la înființarea ei o opozantă înverșunată a manifestărilor religioase în spațiul public. Ward a mai fost și președintele Ligii Americane contra Războiului și Fascismului, fondată de partidul comunist din Statele Unite ale Americii. Manning Johnson, care a deținut funcții de conducere în P.C. american, a arătat la Congresul acestui partid din 1953 că Ward „a fost arhitectul șef al infiltrărilor comuniste și subminării din interior a religiei (creștine).”[2] Șeful de sindicat Samuel Gompers, fondator al Federației americane a sindicatelor muncitorești (American Federation of Labor), l-a numit pe Ward „cel mai ardent cleric pro-bolșevic din America.”[3] Desigur, nu trebuie să ratăm marea ironie a acestei situații: comunismul, ideologia care numește creștinismul „opiul popoarelor” și măcelărește milioane de credincioși în numele lui (al comunismului), este promovat cu patimă de un… pastor (preot) și profesor de teologie creștină.

Harry F. Ward

Evanghelia Socială promovată de Ward nu a însemnat altceva decît avansarea agendei ecumeniste. În 1908, Ward a fost co-fondator al Federației metodiste pentru servicii sociale[Methodist Federation for Social Service] (care acum se numește Federația metodistă pentru acțiune socială [Methodist Federation for Social Action]). Ward a fost vreme de treizeci și trei de ani secretar al acestei instituții. În cadrul ei, Sfînta Scriptură (însuși Cuvîntul lui Hristos) a fost împinsă pe locul din spate al Evangheliei Sociale, în numele căreia creștinii nu mai erau chemați decît să lupte pentru dreptate socială, pentru condiții mai bune de muncă și de viață, și pentru „pacea lumii” (adică exclusiv pentru valori ale acestei lumi, n.n.). Nesurprinzător, exact aceleași erau și punctele de forță ale agendei marxiste. Creștinii erau astfel înregimentați într-o colosală armată voluntaristă și ieftină, înhămată spre izbînda socialismului Noii Ordini Mondiale.

Desigur, munca misionară nu era cîtuși de puțin neglijată. În 1930, la cererea expresă a lui John D. Rockefeller, Jr., și cu întregul lui sprijin financiar, un grup de laici baptiști au reușit să convingă șapte denominațiuni creștine să participe la conferința „Grupul laic de cercetare al muncii misionare în străinătate.” Raportul lor, intitulat Re-gîndirea muncii misionare: raportul de cercetare al unui laic, după o sută de ani [de misionarism], recomanda ca misionarii să părăsească accentul pus pe doctrina creștină, și să caute să se alieze și cu alte religii [ne-creștine] întru lucrarea faptelor bune.

Denominațiunile creștine participante, însă, au luat distanță față de acest raport. Cu toate acestea, Pearl Buck, scriitoare și fostă misionară în China, a lăudat acest raport în revista The Christian Century, zicînd că orice creștin ar trebui obligatoriu să-l citească. În articole publicate în revistele Harpersși Cosmopolitan, Pearl Buck respingea doctrina păcatului strămoșesc, zicînd că pentru credința creștină este ne-esențială credința în dumnezeirea – și chiar existența istorică – a lui Hristos [sic!!!]. Pentru ea, misionarul tipic – pe care îl combătea – era un ins „îngust, lipsit de compasiune și orizont, și cu totul ignorant.”[4] În loc de munca de evanghelizare, ea recomanda misionarilor să-i ajute pe localnici în școli, pe ogoare, și în spitale (adică în propășirea „evangheliei sociale”). Pe scurt, activismul scriitoricesc al autoarei Pearl Buck se înscrie perfect în schema rockefelleriană a unui creștinism ecumenist și „modernizat”. Nu trebuie să pierdem din vedere că, după ce a lăudat peste tot efortul familiei Rockefeller de a finanța cercetarea în domeniul misionarismului, romanul ei The Good Earth a primit Premiul Nobel pentru Literatură și a constituit subiectul unui film nominalizat pentru Oscar.

[1] v. „Walter Rauschenbush” în Wikipedia,http://en.wikipedia.org/wiki/Walter_Rauschenbusch .

[2] Ronald J. Lawrence, The Marxist Goliath Among Us: The David We Need to Be [Goliatul marxist e printre noi: trebuie să ne transformăm în David] (Xulon Press, 2010), 319.

[3] LeRoy F. Smith and E. B. Johns, Pastors, Politicians, Pacifists  (Chicago: The Constructive Educational Publishing Co., 1927), 95, citat în Alan Stang,The Actor: The True Story of John Foster Dulles, Secretary of State 1953 to 1959 (Belmont, Mass.: Western Islands, 1968), 48-49.

[4] v. ”Fundamentalist-Modernist Controversy,” Wikipedia,http://en.wikipedia.org/wiki/Fundamentalist%E2%80%93Modernist_Controversy.

By Acta Diurnain arena publicăcultura politicăpan-erezia ecumenismuluipoliticaSfîntul și Marele Sinod (16-26 iunie 2016, Creta)septembrie 10, 20161,049 WordsLasă un comentariuEditează

Dărîmarea Creștinismului în numele „păcii ecumeniste” în ultimii 30 de ani: Universitățile, literatura, filmul și „documentarele” TV.  Codul lui DaVinci. Canalele TV National Geographic, History Channel și Discovery sînt proprietatea lui Rupert Murdoch, multimiliardarul îmbogățit prin producerea și exportul de pornografie. 

(foto rupert murdoch)

Ultimii 30 de ani: planul tripartit de distrugere a Creștinismului și promulgare a Religiei Mondiale [sataniste] continuă

Degradarea Creștinismului

Procesul inițiat de Charles Briggs prin instituirea „Modernismului” – prin care activiștii ecumeniști atacă absolut toate punctele fundamentale de dogmatică creștină și însăși veridicitatea Bibliei – continuă și azi.

Un atac ieșit din comun la adresa autenticității Bibliei a venit din partea „controversatei” (după wikipedia) școli teologice „Jesus Seminar”, fondate în 1985 de către Robert W. Funk [July 18, 1926 – September 3, 2005] cu sprijinul Institutului Westar (Westar Institute), ale cărui surse de finanțare nu sînt făcute publice. Funk a înțesat „Jesus Seminar” cu „academici” liberali, dintre care o parte însemnată erau absolvenți de Union Theological Seminary, iar aproximativ jumătate proveneau din trei universități vestite ale establishment-ului liberal: Era vorba, pe de o parte, de Harvard și de Vanderbilt (ale căror Facultăți de teologie sînt puternic finanțate de familia Rockefeller), iar pe de alta de la Claremont School of Theology, instituție care promovează programatic și deschis studiile ecumeniste.

„Jesus Seminar” a inaugurat un sistem de vot prin bile colorate în analiza Sfintelor Scripturi de la Catedră, prin care se judeca veridicitatea cuvintelor sau lucrărilor lui Iisus Hristos. Bila roșie însemna „da categoric”, bila roz însemna „probabil da”, bila cenușie însemna „probabil nu” iar bila neagră însemna „categoric nu”. Pe scurt, istoricitatea Bibiei se determina la „Jesus Seminar” prin votul cu bile, adică pe baza opiniilor personale ale unor votanți sau opinenți ce-și exercitau „votul” la o distanță de de două mii de ani de cei care trăiseră și fuserseră martorii vieții și învățăturii Mîntuitorului pe pămînt.

La „Jesus Seminar” s-a tras astfel concluzia că peste optzeci la sută din cuvintele atribuite lui Iisus nu sînt de fapt rostite de El, și că doar doi la sută sînt categoric și fără îndoială exacte. Astfel, la „Jesus Seminar” s-a pus în practică punct cu punct agenda „modernistă” prin care se nega istoricitatea Scripturilor, veridicitatea minunilor lucrate de către Mîntuitorul, și însăși dumnezeirea și învierea Sa din morți. Fondatorul școlii însuși era adeptul acestor idei, pe criteriul cărora își și recrutase nu doar staff-ul academic, dar și studenții: de aceea rezultatele unei asemenea munci nu au putut surprinde pe nimeni. Cu toate acestea, mass media a lăudat cît a putut școala care se făcea la „Jesus Seminar”, arătînd cu cît de mare „ținută academică” se spulbera Noul Testament aproape în întregimea sa.

Acestor eforturi „academice” de dărîmare a receptării tradiționale a Sfintei Scripturi li s-a alăturat o întreagă campanie similară la nivelul audio-vizualului, prin aceea că au început să prolifereze „documentarele” TV ce plasau în dubiu tot ceea ce ținea de Biblie. În cadrul lor, partea cea mai întinsă o ocupau interviurile cu diverși „teologi” moderniști, vocea teologilor creștini conservatori făcîndu-se auzită foarte puțin sau deloc. Aceste documentare s-au transmis (și se mai transmit încă) mai ales prin trei canale tv cu audiență foarte mare, și extrem de îndrăgite de public (nu doar în S.U.A.):

  • the History Channel (proprietate a rețelei de televiziune A&E [A&E Television Networks], un concern agreat deCouncilOfForeignRelations care cuprinde Disney-ABC Television Group, NBC International, și The Hearst Corporation);
  • the National Geographic Channel (proprietate a lui Rupert Murdoch, membruCFR, prin rețelele lui de televiziune: Fox Cable Networks și National Geographic Television); și
  • the Discovery Channel (care, în 2005, l-a angajat ca editor șef pe Ted Koppel – fost membruCFR și bun prieten cu cel de infamă notorietate mondială Henry Kissinger).

Dar  poate lovitura cea mai îndrăzneață în contra Bibliei a venit din partea romanului Codul lui DaVinci al lui Dan Brown, publicat în anul 2003. Acest roman a atins în 2009 tirajul de peste optzeci de milioane de exemplare, transformîndu-l în bestseller-ul secolului XXI pe întreg mapamondul. În 2006 a apărut filmul făcut după acest roman, care a avut încasări de peste două sute de milioane de dolari.

Deși Codul lui DaVinci se încadrează la rubrica de dramă istorică cu suspense – cam ca seria de filme „Indiana Jones” – punctul lui forte este în realitate luarea cu asalt a credinței creștine: în acest roman,  abundă la tot pasul aserțiuni false privitoare la biserica timpurie. Deși nu au lipsit luările de poziție în contra acestor falsuri din partea istoricilor epocii bisericii timpurii, marea parte a publicului, cuprinsă de febra dramatică a romanului, a acceptat dezinformarea ficțiunii Codul lui DaVinci ca fiind realitate istorică. Esența mesajului acestui roman (și al filmului făcut după el, cu enorm succes de casă) este următoarea [blasfemie]: Iisus nu este Dumnezeu, El nu a înviat niciodată, El s-a căsătorit cu Maria Magdalena și a avut copii din această căsătorie.

În continuare, la doar cîteva luni după lansarea filmului, ce să vezi?! – însuși Discovery Channel preia „tema”, „documentînd” chipurile „descoperirea [„Discovery Channel”, nu-i așa?]” unui mormînt în care s-ar fi aflat osemintele lui Iisus și ale Mariei Magdalena. Desigur, nu a fost nimic întîmplător în această strînsă secvențialitate. Evenimentele mass-media nu se întîmplă de la sine, ci ele sînt atent orchestrate spre a înșela (reeduca) cît mai eficace publicul spectator.

By Acta Diurnain arena publicăpan-erezia ecumenismuluiSfîntul și Marele Sinod (16-26 iunie 2016, Creta)septembrie 11, 2016924 WordsLasă un comentariuEditează

Agenda ecumenistă îmbrățișată de politiceni notorii: Tony Blair, prietenul miniștrilor pușcăriași (și pușcăriabili) de pe Dîmbovița, se pasionează de „credință” și înființează fundații de promovare a ei (mai ales în fosta Iugoslavie și în Ucraina)

(o foto meme a lui Tony Blair în cadrul unei conferințe a fundației sale pentru credință: „Ei L-au torturat și L-au răstignit pe Iisus. Îndrăzni-voi eu să fiu mai prejos, întru apărarea propriului confort și bunăstări?”)

Creșterea structurilor ecumeniste

Consiliul Național (american) al Bisericilor (cuprinzînd un număr de 37 de denominațiuni creștine) și Consiliul Mondial al Bisericilor (reprezentînd 345 de biserici, denomnațiuni și comunități creștine) continuă să activeze masiv și astăzi. Rîndurile lor s-au întărit puternic în ultima vreme prin alăturarea unor organizații precum Christians Uniting in Christ [Creștinii se reunesc în Hristos] înființată în 2002, și Christian Churches Together [Bisericile creștine împreună] din America, fondată în 2006.

Nu se poate să trecem cu vederea Fundația pentru Credință Tony Blair (the Tony Blair Faith Foundation). Da, da! – fostul prim ministru al Marii Britanii – un insider uns cu toate alifiile al lumii politicii internaționale, care recent [s-a afirmat în 2013] a refuzat să vorbească la o conferință internațională pentru eradicarea foametei deoarece nu i s-a asigurat plata cerută de 330 000 (trei sute treizeci de mii) de lire sterline – acest Tony Blair și-a mai înființat încă o organizație ecumenistă. Pe Blair l-am putea compara cu John Foster Dulles, politicianul globalist care a contribuit decisiv la formarea Consiliului Mondial al Bisericilor. La pagina internet a fundației lui Blair, acesta afirmă: „Am lansat Fundația pentru credință Tony Blair spre a promova respectul, prietenia și înțelegerea între marile credințe religioase……Cred dintotdeauna că religia, credința religioasă, constituie o parte esențială a lumii moderne. Puterea invincibilă a globalismului care ne împinge [pushes us] din ce în ce mai aproape unii de alții nu trebuie folosită spre conflict și divizare……Mai curînd, credința e ceva ce are foarte mult de oferit, ceva care poate educa o lume în care globalismul economic și transformarea politică oferă oportunități multiple, dar în același timp prezintă și multe pericole.”[1]

Să remarcăm marele accent pus de Blair pe globalizare și dorința lui de unitate între toate credințele religioase. Dincolo de vorbăraia goală despre „respect, prietenie și înțelegere” trebuie văzut scopul atingerii religiei mondiale pe care o reclamă Antihristul în scopul de a conduce lumea. De fapt, Antihristul însuși nu ar fi putut formula mai bine ca Blair (pentru marele public) scopul lui de a domina lumea.

[1] La ora publicării cărții Truth Is a Lonely Warrior (2013), acest citat a apărut în „Message from Tony Blair” lahttp://www.tonyblairfaithfoundationus.org/page/message-tony-blair – între timp, pasajul acesta a fost șters.

By Acta Diurnain arena publicăpan-erezia ecumenismuluipoliticaSfîntul și Marele Sinod (16-26 iunie 2016, Creta)septembrie 12, 2016453 WordsLasă un comentariu

Liderul ecumenist mondial al ceasului de față: pastorul Rick Warren, „duhovnicul” mega-miliardarului pornograf Rupert Murdoch, și tovarășul de luptă ecumenistă al lui Tony Blair. Declarația Ecumenistă din Manhattan, 28 septembrie 2008.

(foto: Rick Warren pe coperta revistei TIME, cu titrarea: „Pastorul cu Scop: Rick Warren, Cel mai puternic pastor al Americii își ia ca misiune întreg globul”)

Noua evanghelie socială: metodele actuale de implementare a Ecumenismului

Nada motivațională utilizată pentru a capta bisericile într-un organism global este aceeași și astăzi: acțiunea socială. Așa cum pastorul marxist Harry F. Ward s-a aflat în capul Federației Metodiste pentr Acțiune Socială tot așa, în capul paginii web a fundației politicianului-activist religios Tony Blair s-a aflat o secțiune intitulată „Proiecte de acțiune socială.” Vizitatorii paginii erau invitați să semneze o declarație care suna astfel: „Mă angajez să lupt alături de oameni de toate religiile pentru eradicarea sărăciei și bolii.”

Pe scurt, îndemnurile acestea practic dau la o parte credința, invocînd o acțiune socială pe cîmpul căreia toate credințele se amestecă în același creuzet comun.

În ultimul deceniu, lupta ecumenistă pe baza „evangheliei sociale” este condusă de Rick Warren, pastorr la Biserica Saddleback din Lake Forest, California. Notorietatea i-a venit în urma publicării cărții The Purpose Driven Life [Viața trăită cu scop], care s-a vîndut în 2007 într-un tiraj de peste treizeci de milioane de exemplare. Multe biserici au fost lămurite să se alăture mișcării „cu scop” a lui Warren tocmai de faptul că lucrarea lui a constituit best-seller în clasamentul revistei The New York Times și a fost discutată pe canalul MSM în emisiuni transmise la ore de vîrf, cum ar fiGood Morning America. Prin urmare, mai putea cineva pune la îndoială că Warren este un uns al lui Dumnezeu? Acolo unde alți evangheliști eșuaseră, Warren reușise să învingă prejudecățile anti-religioase ale mass-mediei americane. Marele canal de televiziune CNN l-a numit chiar pe Warren „Pastorul Americii,” iar Barack Obama l-a invitat să țină cuvîntul de inaugurare a sa ca președinte al S.U.A.

În realitate, adevăratele motive ale răsunătorului succes de public ale pastorului evanghelist Warren dau la iveală lucruri care nu au nimic de a face cu ungerea lui Dumnezeu. Warren este membru al Consiliului pentru Relații Externe [sinistrul și temutul CFR]. El are legături clare cu marele magnat de presă Rupert Murdoch, ce deține în imperiul său publicistic faimosul Wall Street Journal (New York) și The Times (Londra). Cartea lui Warren, The Purpose Driven Life a fost pubicată de editura Zondervan, diviziune a concernului editorial HarperCollins, care se află în mega-concernul lui Murdoch „News Corporation” din 1989. Murdoch controlează și canalul de televiziune Fox, cel care produce murdara emisiune TV anti-creștină intitutală The Family Guy (Prieten de familie). Nu trebuie deloc uitat că Murdoch este probabil cel mai mare producător și exportator de pornografie din lume, fiind proprietar al multor canale pornografice și în Europa. Cu toate acestea, Rick Warren a afirmat, după ziarul The New Yorker (Newyorkezul), că el este pastorul personal al lui Rupert Murdoch.[1] Dacă este așa, s-au întrebat pe bună dreptate creștinii, cum de nu se vede deloc lucrarea sa pastorală asupra lui Murdoch, care continuă neabătut, prin mass-media de el controlată, campanii mîrșave anti-creștinism și anti-familie?

Se dezleagă astfel misterul colosalului succes de presă al pastorului evanghelist Rick Warren, cînd aflăm că este „duhovnicul” unui ins socotit a fi cel mai puternic magnat mass-media din lume, și cînd aflăm că ambii sînt membrii probabil celui mai influent organism din lume, Consiliul pentru Relații Externe (din America, dar cu influență în întreaga lume).

Warren a fost însă prompt criticat pentru teologia lui de multe voci autorizate, venind din partea denominațiunilor evanghelice tradiționale, în special pentru aceea că folosește, în pastorația sa, traduceri dubioase ale textului biblic. Dincolo de aceasta însă, lucrul cel mai periculos la el este faptul că îmbrățișează și promovează globalismul religios – adică ecumenismul – pe față. În anul 2008, cu ajutorul unei donații de două milioane de dolari din partea „ucenicului” său, mega-magnatul de presă și pornografie Rupert Murdoch, Warren a lansat Coaliția pentru pace [The PEACE Coalition]. Revista Times a comunicat prompt știrea, sub titlul ”Rick Warren Goes Global” [Rick Warren, starul globalismului].[2] Situl web al acestei organizații afirmă că „Planul (nostru) este să depunem eforturi uriașe spre a-i mobiliza pe cei un miliard de creștini de pe planetă să atace cele cinci tare globale ale lumii de azi: golul spiritual, auto-determinarea, sărăcia extremă, pandemiile, și analfabetismul.” Iată cum, încă o dată, de pe sub pojghița limbajului idealist se afirmă public planul de globalizare ecumenistă a lumii. Cît de sănătos ar fi pentru Rick Warren să prezideze un imperiu de un miliard de creștini?

Coaliția pentru PACE a pastorului Warren a venit în evidentă legătură și completare cu Fundația pentru Credință a politicianului Tony Blair. Nesurprinzător, Warren a fost membru în Consiliul pentru Probleme Religioase al fundației lui Blair. Pe pagina web a acestuia din urmă, Warren a afirmatt: „Viziunea și valorile Fundației pentru credință a lui Tony Blair vin în întîmpinarea nevoilor disperate ale omenirii, care spre bine sau spre rău este atît de influențată de religie.”

Warren este deci astăzi vîrful de lance al agendei ecumeniste în lume – el poate fi numit Harry F. Ward-ul zilei de azi. Spre deosebire de Ward, Rick Warren nu laudă comunismul – ideologie care acum e socotită demodată. Dar asemenea lui Ward, coaliția lui  îi înregimentează și ea pe cei care profesează creștinismul ca religie într-o colosală armată voluntară în serviciul globalismului, noua ordine socialistă a lumii.

Focul globalisto-ecumenist ce arde puternic acum în lume a primit noi forțe în anul 2009, prin Declarația din Manhattan (the Manhattan Declaration). Deși direcționat către massa evangheliștilor conservatori din America, prin accentul său anti-avort, pro-căsătorie tradițională, pro-libertate de exprimare religioasă, mesajul acestei declarații este în esență puternic ecumenist. În această declarație se afirmă: „Noi, ca ortodocși, catolici, evangheliști, ne-am adunat astăzi, 28 septembrie 2009 la New York, spre a face următoarea declarație….”[1] Unul din cei trei redactori ai textului declarației a fost Robert George – membru C.F.R. și membru al  Comisiei Mondiale pentru Etică, Cercetare Științifică și Tehnologie de la ONU. Un semnatar al acestei declarații este Richard Land, Președintele Comisiei pentru Etică și Libertate Religioasă a Congresului Baptist din Sudul S.U.A., și el membru al Consiliului pentru Relații Externe. Ecumenist ardent, Land este și semnatar al documentului „Evangheliști și Catolici Împreună” din 1994, fiind și membru al Grupului de Inițiativă din cadrul organizației „Angajamentul Americano-Musulman” – rol pe care îl împarte cu mai mulți membri C.F.R, între care Stephen Heintz, președintele Fondului Fraților Rockefeller.

 

[1] Malcom Gladwell, ”The Cellular Church” [Biserica celulară], The New Yorker, September 12, 2005,http://www.newyorker.com/magazine/2005/09/12/the-cellular-church.

[2] David Van Biema, ”Rick Warren Goes Global,” Time, May 27, 2008,http://content.time.com/time/nation/article/0,8599,1809833,00.html.

By Acta Diurnain arena publicăpan-erezia ecumenismuluipoliticaSfîntul și Marele Sinod (16-26 iunie 2016, Creta)septembrie 13, 2016936 WordsLasă un comentariuEditează

Ecumenismul, opera masoneriei și guvernului din umbră („iluminților”). Inchiziția, Reforma, Marxismul, Martorii lui Iehova, Mormonii, pași ai dezbinării spre victoria finală a instaurării religiei mondiale sub stăpînirea lui Antihrist. Sionismul.

Ofensiva ecumenistă în spațiul romano-catolic

În calitatea lor de „baptiști”, familia Rockefeller și-a arogat spațiul protestant și neoprotestant ca teren de „misiune” ecumenistă. Cu toate acestea, ofensiva ecumenistă este la fel de acerbă în zona romano-catolică, unde presiunile tind să se manifeste mai curînd dinspre Europa, decît dinspre continentul  American.

Campaniile de denigrare a creștinismlui duse pe teren romano-catolic s-au purtat și ele în numele Modernismului: respingerea autorității Scripturii, compromisurile cu teoria darwinistă (puternic promovată de romano-catolicul și clericul Pierre Teilhard de Chardin), acceptarea avortului, hirotonirea femeilor și a homosexualilor.

Ca și în protestantism și neoprotestantism, romano-catolicismul cunoaște acum dezvoltări ecumeniste majore, cum ar fi: semnarea Declarației Comune asupra Doctrinei Îndreptățirii [sola fide, sola scriptura] de către reprezentanți luterani și romano-catolici (1999); dialogul cu Biserica Ortodoxă, rezultînd în Declarația Comună a Papei Benedict al XVI-lea și Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I (2006); un sumit fără prcedent catolico-musulman care a avut loc la Vatican în anul 2008; și vizita Papei Benedict al XVI-lea în Israel și la Marea Sinagogă din Roma (2009). Pentru actualul Papă Francisc agenda ecumenistă constituie prioritate absolută,[1] așa cum este instaurarea cît mai grabnică a guvernului mondial: în acest sens el a emis o enciclică[2] de 192 (una sută și nouăzeci și două) de pagini, spre bucuria și satisfacția globaliștilor.

Desigur, „evanghelia socială” – tactica lui Harry F. Ward – ocupă un loc de frunte pe agenda romano-catolică, doar că aici ea se numește doctrina „teologiei liberării” pusă în practică mai ales pe continentul sud-american de pe la începutul anilor 1950 și pînă pe la sfîrșitul anilor 1960, cînd cuvîntul Scripturii a fost împins pe locurile din spate, tribuna fiind ocupată de lupta contra sărăciei și nedreptății sociale, conform preceptelor marxiste.

Unitatea Duhului și Discernămîntul spiritual

Sf. Apostol Pavel, în Epistola către Efeseni (4:3), a zis: Silindu-va sa paziti unitatea Duhului, intru legatura pacii, iar în Epistola către Romani (15 :5), el a zis : Iar Dumnezeul rabdarii si al mangaierii sa va dea voua a gandi la fel unii pentru altii, dupa Iisus Hristos.

Cunoscînd acestea, noi mai cunoaștem și aceea că strategia demonică este „dezbină și stăpînește.” Cînd a semnat Declarația de Independență (a Statelor Unite), Benjamin Francklin a spus acest cuvînt memorabil: „Dacă nu vom ține uniți strîns împreună, vom fi ținuți separat, de cîte o spînzurătoare” (”We must hang together, or assuredly we shall all hang separately”).

Oare scopul lui Satan este acela de a uni biserica, sau de a o dezbina? Se pare că el cunoaște bine ambele metode, doar noi nu trebuie să pierdem din vedere un lucru important: el mai întîi dezbină, și doar după aceea unește.

Cercetători și ziariști de investigație au adus dovezi clare asupra următoarelor fapte istorice:

  • „Iluminații” au fost agenții din umbră ai aproape tuturor evenimentelor majore care au dezbinat Biserica lui Hristos, începînd cu Marea Schismă din 1054.
  • Ei au infiltrat romano-catolicismul, astfel încît să dea curs fenomenlui numit Inchiziție și să-i înstrăineze ireparabil pe oameni de preceptele credinței creștine.
  • Prin aceleași infiltrări ei au lucrat toată depravarea de la Vatican, cu deosebire în veacul al 16-lea – cunoscut sub numele de Secolul Corupției Papale, prin vinderea de indulgențe și risipirea avutului bisericii, avînd drept rezultat apariția Reformei Protestante. Deși inițial un reformator sincer, Martin Luter nu a scăpat influenței „iluminaților” de a dezbina pe mai departe creștinismul.
  • Infiltrările au continuat și pe teritoriul protestant, spre a se fărîmița în noi și noi culte protestante și neoprotestante, în zeci și sute de denominațiuni, din motive așa-zis de doctrină. În fapt, cauzele dezbinărilor avînd doar legături vagi cu cuvîntul Scripturii. Desigur, mulți dintre cei care își apărau punctele separate de vedere făceau aceasta cu sinceritate, ceva adevăr aflîndu-se în fiecare dintre grupări. Planul lui Satan însă acoperea toate aceste fenomene, el fiind de bătaie lungă: dezbină și stăpînește

 

Ca parte a strategiei de fragmentare a creștinismului, cartelul „iluinaților” a stat în spatele formării sectelor principale, inclusiv Martorii lui Iehova și Mormonii. Martorii lui Iehova neagă dumnezeirea lui Hristos, Învierea Lui din morți, și existența iadului. Mormonii sînt politeiști, ei cred că Iisus este o ființă creată și că Lucifer este fratele lui. Ei tratează Cartea Mormonilor ca pe o cartea sacră, egală sau chiar superioară Bibliei.

 

Charles Taze Russel, fondatorul Martorilor lui Iehova, și Joseph Smith, fondatorul Mormonilor, erau ambii masoni. Primele ediții ale publicațieiTurnul de veghe – organul oficial al Martorilor – poartă pe copertă crucea francmasonică. Russel este îngopat lîngă Greater ittsburgh Masonic Center. Mormîntul lui este marcat de o piramidă pe care se află crucea masonică.[3] Însemnele masonice se regăsesc pe templele mormonilor. Ochiul atotvăzător încununează intrarea templului mormon din Salt Lake City.

 

După cercetătorul și ziaristul de investigație David Icke[4] fondurile inițiale care au sprijinit formarea atît a Martorilor lui Iehova cît și a Mormonilor au provenit din băncile clanului Rothschild. Aceste secte prin urmare nu „au apărut” pur și simplu, ci ele au fost anume create spre a crea confuzie și dezbinare în biserica creștină.

 

Din perspectiva secolului al XXI-lea, se pare că strategia de divizare și-a atins acum scopurile. Cu o massă creștină dezbinată în atîtea denominațiuni și dezorientată cu eficacitate de modernism, guvernul din umbră poate fi sigur că s-au copt condițiile pentru faza finală: instaurarea religiei globale ecumeniste: aducerea sub una și aceeași conducere a tuturor denominațiunilor creștine, dar și a celorlalte relgii: toate sub comanda lui Antihrist.

 

Desigur, eforturile sincere ale oamenilor aparținînd oricăror denominațiuni de a lupta împreună contra avortului, de pildă, sînt cît se poate de onorabile și demne de respect. Trebuie doar să vedem în numele cui anume, și cine anume îndeamnă la unire? În numele lui Hristos? sau al lui Satan? Și ce fel de duh este acela care îndeamnă la unire? În orice caz, trebuie urmărită logistica (banii) care vine în sprijinul acestor eforturi. Filiera Rockefeller-Murdoch-Warren-Blair grăiește de la sine.

 

În PARTEA II a acestui studiu vom vedea rolul încă mai periculos în divizarea creștinismului pe care l-a avut și îl are sionismul în infiltrarea și subminarea denominațiunilor evanghelice așa-numit fundamentalist-conservatoare, avînd ca rezultat apariția a ceea ce se numește Sionism Creștin (Christian Zionism).

[1] v. https://cruxnow.com/church/2015/09/02/pope-francis-blends-environmental-ecumenical-agendas-in-day-of-prayer

[2] v. https://www.washingtonpost.com/local/how-pope-franciss-not-yet-official-document-on-climate-change-is-already-stirring-controversy/2015/06/17/ef4d46be-14fe-11e5-9518-f9e0a8959f32_story.html șihttp://w2.vatican.va/content/francesco/en/encyclicals/documents/papa-francesco_20150524_enciclica-laudato-si.html ; Enciclica se numeșteLaudatio Si (Slavă Ție), despre grija pentru casa noastră comună; accentul cade pe încălzirea globală, văzută de globaliști ca pretext major pentru instaurearea guvernului mondial.

[3] v. http://www.jesus-is-savior.com/False%20Religions/Jehovah%20Witnesses/jw.htm

[4] v.http://www.hiddenmysteries.org/themagazine/vol9/articles/russell.shtml ( în care D. Icke arată că mormonii și martorii lui Iehova sînt una și aceeași organizație).

By Acta Diurnain arena publicăcultura politicăpan-erezia ecumenismuluipolitica,Uncategorizedseptembrie 15, 20161,254 WordsLasă un comentariuEditează

[1] v. https://en.wikipedia.org/wiki/Manhattan_Declaration:_A_Call_of_Christian_Conscience

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„… ierarhi, preoţi, monahi, monahii şi toţi cei care deservesc cu slugărnicie ierarhia B.O.R. au adus în pragul dezastrului duhovnicesc CREDINȚA STRĂMOȘEASCĂ a acestui popor, care de-a lungul timpurilor a zămislit neam de sfinţi în ceruri, culminând cu cei ai temniţelor comuniste pe care nu doriţi să îi canonizaţi, încadrându-i în categoria ’’legionari’’ (Legiunea Arhanghelul Mihail vă spune ceva?), vă rugăm să vă deziceţi de hotărârile Sinodului din Creta şi să militaţi pentru invalidarea acestora în cadrul şedinţei Sfântului Sinod al B.O.R., care va lua în dezbatere şi aprobare documentele aprobate de acesta.” –Poporul Român Dreptmăritor arată Patriarhului său Daniel motivele pentru care respinge Creta, și cere și Ierarhiei să o facă. – Scrisoare datată 15 septembrie 2016.

„… ierarhi, preoţi, monahi, monahii şi toţi cei care deservesc cu slugărnicie ierarhia B.O.R. au adus în pragul dezastrului duhovnicesc CREDINȚA STRĂMOȘEASCĂ a acestui popor, care de-a lungul timpurilor a zămislit neam de sfinţi în ceruri, culminând cu cei ai temniţelor comuniste pe care nu doriţi să îi canonizaţi, încadrându-i în categoria ’’legionari’’ (Legiunea Arhanghelul Mihail vă spune ceva?), vă rugăm să vă deziceţi de hotărârile Sinodului din Creta şi să militaţi pentru invalidarea acestora în cadrul şedinţei Sfântului Sinod al B.O.R., care va lua în dezbatere şi aprobare documentele aprobate de acesta.” –Poporul Român Dreptmăritor arată Patriarhului său Daniel motivele pentru care respinge Creta, și cere și Ierarhiei să o facă.  – Scrisoare datată 15 septembrie 2016.

http://www.glasulstramosesc.ro/blog/scrisoare_deschisa_catre_pf_daniel_despre_sinodul_din_creta/2016-09-15-171

Iată textul integral al scrisorii:

  Preafericite Părinte Patriarh,
Ne adresăm Preafericirii Voastre în calitate de creştini ortodocşi preocupaţi de deciziile pe care le-a luat pentru întreaga Ortodoxie sinodul panortodox din Creta, desfăşurat anul acesta. Am urmărit cu deosebit interes semnalele de alarmă pe care le-au lansat teologi de vază şi mari duhovnici ai Ortodoxiei în legătură cu pericolele ce decurg din aplicarea la viaţa Bisericii a acestor decizii sinodale. După un studiu îndelungat şi o consultare intensă cu teologi şi duhovnici care cunosc problematica acestui sinod, ne-am format opinia că foarte multe dintre hotărârile sinodale pot influenţa negativ viaţa spirituală creştină în Biserica noastră şi, implicit, capacitatea Bisericii de a mântui credincioşii ortodocşi.

Dintre multele probleme teologice care ne-au atras atenţia şi ne-au provocat o nelinişte spirituală puternică cu privire la acest sinod din Creta, Vă supunem atenţiei câteva.

     Nu a stabilit limite între Ortodoxie şi erezie

Contrar tradiţiei celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice, acest sinod nu a stabilit nicio limită între ortodoxie şi erezie, ci, dimpotrivă, a şters hotarul existent până acum, stabilit de sinoadele anterioare. Sinodul nu a condamnat ereziile şi schismele apărute de la ultimul sinod ecumenic, dimpotrivă, unora le-a acordat caracter eclesial. De asemenea, sinodul s-a mulţumit să sesizeze unele ideologii lumeşti cu un puternic impact asupra conştiinţei creştine, necondamnându-le şi neoferind niciun remediu spiritual ortodox.

Toate sinoadele ecumenice au condamnat ereziile dinaintea lor şi pe cele pentru care s-au întrunit. Astfel, după ce recunoaşte deciziile dogmatice ale Sinodului I Ecumenic, canonul 1 al Sinodului al II-lea Ecumenic anatemizează toate ereziile apărute între cele două sinoade: “Au hotărât sfinţii părinţi cei adunaţi în Constantinopol a nu se strica Credinţa Părinţilor celor trei sute optsprezece, ce s-au adunat în Niceea Vitiniei, ci a rămâne aceea domnitoare şi a se anatemisi toate eresurile şi cu deosebire cel al evnomianilor, adică al evdoxianilor, şi cel alimiarienilor [jumătate arieni] sau al pnevmatomahilor [luptătorii Duhului]. Şi cel al savelienilor, şi cel al marchelianilor, şi cel al fotinianilor, şi cel al apolinarianilor [1] (s.n.).

Canonul 7 al Sinodului al III-lea Ecumenic reafirmă credinţa stabilită la Niceea şi inspiraţia acelui sinod de către Sfântul Duh, anatemizează pe oricine ar avea altă mărturisire de credinţă: “Acestea citindu-se, a hotărât Sfântul Sinod, altă credinţă nimănui a-i fi slobod să aducă sau să scrie, sau să alcătuiască, afară de cea hotărâtă de Sfinţii Părinţi, cei adunaţi în cetatea Niceenilor, împreună cu Duhul Sfânt; iar pe cei ce îndrăznesc ori a alcătui altă credinţă, ori a propune, ori a o produce celor ce voiesc a se întoarce la cunoştinţa adevărului, sau din elinism, sau din iudaism, sau din orice fel de eres; aceştia de ar fi episcopi sau clerici, străini să fie episcopii de episcopie şi clericii de clericat, iar de ar fi lumeni, să se anatematisească”[2]. Canonul anatemizează şi pe mireanul care învaţă ceva contrar învăţăturii sinodului al III-lea, pe clerici caterisindu-i. Canonul I al Sinodului al IV-lea Ecumenic recunoaşte toate deciziile canonice ale sinoadelor precedente: “Canoanele cele aşezate de Sfinţii Părinţi în fiecare sinod până acum, am îndreptuit a se ţinea”[3].

Cea mai sintetică trecere în revistă a luptelor sinoadelor ecumenice contra ereziei o face canonul 1 al Sinodului al VI-lea Ecumenic, care enumeră cele cinci sinoade anterioare la care adaugă în mod natural deciziile acestui al VI-lea sinod, recunoscându-le inspiraţia din partea Duhului Sfânt şi întărindu-le învăţăturile dogmatice, hotărând ca “lepădând şi noi şi anatematisind pe toţi cei care i-au lepădat şi i-au anatematisit (şi ei), ca pe vrăjmaşi ai adevărului şi care au întărâtat cele deşarte împotriva lui Dumnezeu şi nedreptate au cugetat spre înălţime. Iar dacă cineva dintre toţi nu vor ţine şi nu vor îmbrăţişa prozisele dogme ale bunei cinstiri de Dumnezeu şi nu vor slăvi şi nu vor propovădui aşa şi s-ar apuca a meşteşugi împotriva acestora fie anatema, după hotărârea cea acum aşezată de către proarătaţii sfinţii şi fericiţii Părinţi… Căci noi nici a se adaoge, nici iarăşi a se scoate după cele mai înainte hotărâte nicidecum am socotit, nici măcar după orice fel de cuvânt am putut.” [4] Canonul 2 al aceluiaşi sinod recunoaşte valabilitatea tuturor canoanelor emise înainte, fie de către cele cinci sinoade ecumenice anterioare, sau de către Sfinţii Apostoli, sau de sinoade locale, sau chiar de diverşi sfinţi părinţi.

Acelaşi duh reiese din canonul 1 al Sinodului al VII-lea Ecumenic, care reafirmă toate hotărârile emise de “trâmbiţele Duhului” (Sfinţii Apostoli, sinoadele locale, sinoadele ecumenice sau diferiţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii), anatemizând pe toţi cei anatemizaţi de sinoadele anterioare.

              Nu a dat răspuns marilor probleme ale lumii

Sinodul nu a abordat multe dintre marile probleme ale Ortodoxiei, ale vieţuirii ortodoxe într-o lume secularizată şi duşmană a lui Hristos, iar celor cărora le-a acordat atenţie, le-a oferit rezolvări confuze, care au scos Biserica Ortodoxă din sfera naturii sale teantropice, plasându-o în multitudinea de instituţii omeneşti “preocupate de binele umanităţii”.

Documentul despre relaţia Bisericilor Ortodoxe cu restul lumii este un document politic, mai mult decât unul eclesial. În acesta, se vorbeşte despre realizarea păcii mondiale prin colaborare cu cei din afara Bisericii, uitându-se că pacea este un dar al lui Dumnezeu care se dă ca rezultat al credinţei. O pace lumească, realizată cu preţul ascunderii adevărului de credinţă al Bisericii, sau al relativizării acestuia, pentru a se încadra în conceptul de “unitate în diversitate”, este inacceptabilă.

De asemenea, documentul a făcut concesii majore pe linia corectitudinii politice predicate în zilele noastre în societatea laică. Nediscriminarea “de orice altă natură”, nediscriminarea “de gen” sunt doar câteva formulări care pun Bisericile Ortodoxe în dificultatea de a se apăra contra ofensivei puternice a ideologiei LGBT.

Angajamentul Bisericii de a participa la “marile proiecte ecologice internaţionale” reprezintă iarăşi un motiv de consternare, ştiut fiind că ecologia este o armă ideologică a religiei mondialiste New Age, care creşte în societatea occidentală de la zi la zi, inclusiv în România, unde este propovăduită în şcoli, în societatea civilă, în media. Din păcate, Biserica Ortodoxă şi-a dat mâna cu asemenea forţe prin această decizie sinodală, dar şi prin anunţul făcut de enciclica patriarhală, potrivit căruia 1 septembrie va fi declarată zi de meditaţie pentru mediu, ca şi când Biserica noastră nu ar fi avut în cursul anului atâtea prilejuri liturgice de a sfinţi cu rugăciunile ei creaţia lui Dumnezeu. Această eroare majoră s-a întâlnit, într-un efort uluitor de a combina ecologia new-agistă cu ecumenismul, cu propunerea similară a romano-catolicismului, care a dedicat această zi de 1 septembrie “rugăciunii ecumenice cu ortodocşii”.

               Angajează Biserica în continuare în Mişcarea Ecumenică

În documentul “Relaţia Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” (pe care îl vom denumi în continuare Documentul 6) se face într-adevăr enunţarea faptului că Biserica Ortodoxă este “Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească”, însă această afirmaţie este invalidată câteva pasaje mai jos de angajamentul participării Bisericii Ortodoxe la Mişcarea Ecumenică, cu scopul declarat al “refacerii unităţii creştine”.

Articolul 19 al Documentului 6 afirmă că premisele unui document ecumenist extrem de controversat,Declaraţia de la Toronto, sunt “de o importanţă capitală pentru participarea BO la mişcarea ecumenică”. Documentul 6 citează următoarea premisă din Declaraţia de la Toronto: “Din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul sens al cuvântului”. Aceasta este a doua teză a premisei pozitive 4 din Declaraţie. Prin urmare, afirmarea cu emfază a faptului că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească nu serveşte la nimic în perspectiva participării Bisericii în dialogurile ecumenice, deoarece, dacă Bisericile Ortodoxe nu sunt obligate să recunoască în celelalte confesiuni creştine „biserici”, este de la sine înţeles că niciuna dintre celelalte membre ale CMB nu este obligată să recunoască Biserica Ortodoxă drept Biserică în adevăratul sens al cuvântului, prin urmare nu este obligată nici să admită afirmaţia că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Mai mult, niciun alt membru al CMB nu este obligat să-şi modifice eclesiologia, prin urmare nu este obligat să recunoască în vreun fel că Biserica Ortodoxă este Biserica adevărată.

                 Asociază Mişcarea Ecumenică Sinoadelor Ecumenice

Documentul 6 creează o confuzie puternică în rândul credincioşilor ortodocşi prin faptul că legitimează Mişcarea Ecumenică prin menţionarea ei într-un context care lasă să se înţeleagă că ea este continuatoarea Sinoadelor Ecumenice. În plus, se creează o confuzie regretabilă şi între spiritul ecumenic al Bisericii şi spiritul ecumenist al Mişcării Ecumenice, care sunt două lucruri cu totul diferite.

               Susţine teoria refacerii unităţii pierdute a creştinilor

“Căutarea unităţii pierdute a creştinilor” este expresia unor teorii protestante (teoria ramurilor, teoria undelor de har, teoria baptismală etc.) care susţin ideea că unitatea Bisericii primare s-a spulberat prin crearea diferitelor confesiuni creştine, iar refacerea unităţii acestei Biserici este motivul pentru care există Mişcarea Ecumenică, după cum spune şi pasajul citat din Declaraţia de la Toronto: “Scopul Consiliului Mondial al Bisericilor… este de a realiza un contact viu între biserici, de a promova studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii”. Din acest pasaj reiese că CMB urmăreşte rezolvarea problemelor ce privesc unitatea Bisericii, însă expresia “unitatea Bisericii” din documentul ecumenist nu se referă desigur la unitatea Bisericii Ortodoxe, ci a “Bisericii creştine” aşa cum este aceasta concepută de către Mişcarea Ecumenică. Apartenenţa la această “Biserică”, despre care vorbeşte documentul de la Toronto, este “mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trup eclesial” (Declaraţia de la Toronto IV.3). Cu alte cuvinte, documentul 6, în articolul 5, ne spune că Biserica Ortodoxă participă activ, în cadrul Mişcării Ecumenice, la refacerea unităţii pierdute a creştinilor, adică la refacerea a ceea ce Declaraţia de la Toronto numeşte “Sfânta Biserică Catolică mărturisită de Crezuri”. Acest lucru este de altfel stipulat şi în Constituţiile CMB: „Scopul primordial al comuniunii bisericilor în Consiliul Mondial al Bisericilor este acela de a se chema una pe alta spre unitatea văzută într-o singură credinţă şi spre participarea la o singură Euharistie exprimată în cultul şi în viaţa comună în Hristos, prin mărturie şi slujire către lume, şi de a avansa către această unitate, pentru ca lumea să creadă” (Constituţia CMB, III). Şi Constituţia CMB este menţionată şi legitimată în Documentul 6 al sinodului din Creta.

                Acceptă statutul de “biserică între biserici” pentru Biserica Ortodoxă

Vorbind despre “participarea ortodoxă la mişcarea pentru restaurarea unităţii cu ceilalţi creştini în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească”, art. 4 al Documentului 6 precizează că aceasta nu este “contrară naturii şi istoriei Bisericii Ortodoxe”. Din acest pasaj ar trebui să înţelegem că participarea ortodoxă la mişcarea pentru restaurarea unităţii creştine se face cu scopul readucerii acestor creştini la Biserica Ortodoxă, însă, în realitate, documentele Mişcării Ecumenice nu recunosc nicăieri că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă,

Sobornicească şi Apostolească. Dimpotrivă, tot documentul de la Toronto ne arată că Biserica “pe care crezurile o mărturisesc” este un ideal (în realitate o viziune eclesiologică protestantă) pe care creştinii participanţi la ME se străduiesc să îl împlinească: “Mişcarea Ecumenică îşi datorează existenţa faptului că acest articol de credinţă a fost din nou readus în actualitate pentru membrii multor biserici cu o putere extraordinară. Pe măsură ce se confruntă cu discrepanţa dintre adevărul că există şi poate exista doar o singură Biserică a lui Hristos şi faptul că există atât de multe biserici ale lui Hristos care nu trăiesc în unitate unele cu altele, ei resimt o sfântă nemulţumire faţă de actuala situaţie. Bisericile îşi dau seama că este o datorie creştină elementară pentrufiecare biserică membră să facă tot ce poate pentru manifestarea Bisericii în unicitatea sa şi să lucreze şi să se roage ca scopul dat de Hristos Bisericii sale să se îndeplinească” (Declaraţia de la Toronto IV,2). Din acest document rezultă că Biserica Ortodoxă este una dintre acele Biserici, nicidecum nu este Biserica lui Hristos, existentă deja în lume, în jurul căreia să se construiască întreaga activitate de refacere a “unităţii pierdute a creştinilor”. Mai mult decât atât, Declaraţia de la Toronto argumentează această viziune a Bisericii creştine care trebuie “rezidită” printr-o afirmaţie a unei delegaţii ortodoxe din 1937, care, la Edinburgh, a spus: “În ciuda diferenţelor dintre noi, Stăpânul şi Domnul nostru comun este Unul singur – Iisus Hristos – care ne va conduce către o şi mai profundă colaborare pentru edificarea Trupului lui Hristos” (Toronto, IV,1). Afirmaţia delegaţiei ortodoxe de la Edinburgh este considerată a fi răspunsul la întrebarea: “Cum pot oameni cu convingeri diferite aparţine uneia şi aceleiaşi federaţii a credincioşilor?”.

                Susţine minimalismul dogmatic

Articolul 18 al Documentului 6 pune accent pe minimalismul dogmatic, pe care îl numeşte condiţie sine qua non. Termenii acestui minimalism dogmatic sunt citaţi din Constituţia CMB, transformată pe această cale şi ea în izvor de drept bisericesc ortodox, şi se referă la condiţiile în care cineva poate participa la CMB şi deveni partener de dialog în acel for al Bisericilor Ortodoxe: “credinţa în Domnul Iisus ca Mântuitor şi Dumnezeu, potrivit Scripturilor şi mărturisirea Dumnezeului în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, potrivit sinodului niceo-constantinopolitan”.

În realitate, mărturisirea Dumnezeirii lui Hristos şi a Treimii reprezintă condiţie sine qua non doar în condiţiile în care ea este şi ortodoxă. Majoritatea rupturilor dintre Biserică şi diferitele confesiuni creştine se datorează tocmai unei greşite înţelegeri a acestor două dogme fundamentale: dogma Sfintei Treimi şi dogma Întrupării. Toate cele şapte sinoade ecumenice au avut ca temă de discuţie exact aceste două dogme, într-o formă sau alta (inclusiv sinodul despre icoane este direct în relaţie cu dogma Întrupării Fiului lui Dumnezeu), iarcondiţia sine qua non a ortodoxiei Bisericii a fost tocmai înţelegerea ortodoxă a Persoanei divino-umane a lui Hristos şi a modului în care cele Trei Persoane ale Treimei există deofiinţă. Acelaşi minimalism îl găsim aprobat şi în Declaraţia de la Toronto, unde se vorbeşte despre „elemente ale Bisericii adevărate”, care s-ar găsi împrăştiate peste tot, în toate comunităţile creştine (inclusiv în BO). Aceste “elemente” ar fi: predicarea Cuvântului, învăţătura Sfintelor Scripturi şi administrarea Tainelor. Acestea pot fi considerate comune numai dacă admitem că celelalte confesiuni şi comunităţi predică cu adevărat Cuvântul ortodox, că interpretează ortodox Scripturile şi că au harul mântuitor care face ca Sfintele Taine să opereze în viaţa credincioşilor. Dacă ar avea toate acestea, ele ar fi de fapt ortodoxe. Or, nefiind ortodoxe, această idee a acceptării minimalismului dogmatic este eretică, de vreme ce ereziile şi schismele desprinse din Biserica Ortodoxă şi-au pierdut în primul rând harul, capacitatea de a oferi mântuirea prin Sfintele Taine (cele mai multe au pierdut şi tainele însele) şi înţelegerea cu adevărat a Sfintelor Scripturi şi a voii divine exprimate în ele.

                 Acceptă denumirea de “biserici” pentru confesiunile heterodoxe

Una dintre cele mai puternic contestate afirmaţii ale documentului 6 este cea referitoare la acceptarea denumirii istorice de “biserici” pentru unele confesiuni creştine. Nu se poate accepta nici măcar denumirea istorică de “biserici”, pentru că “denumirea istorică” reprezintă acceptarea faptului că aceste erezii s-au autointitulat sau au fost numite de-a lungul timpului “biserici” pentru nişte motive pe care le acceptăm, la rândul lor. Denumirea este rezultatul unui proces cognitiv prin care este surprinsă esenţa lucrului denumit. Acceptarea denumirii înseamnă acceptarea caracteristicilor esenţiale ale lucrului denumit. Dacă acceptăm denumirea de “biserică” dată unei comunităţi eretice, acceptăm ideea că învăţăturile şi practicile eretice sunt însuşiri accidentale ale acesteia, nu însuşiri esenţiale, care o definesc. Or, această idee contravine complet eclesiologiei patristice şi referatelor biblice, potrivit cărora căderea într-o chestiune de doctrină cât de mică antrenează căderea din har a Bisericii respective, transformarea sa în erezie şi încetarea caracterului său bisericesc, adică încetarea capacităţii sale de a mântui, pentru că, până la urmă, Biserica este depozitara harului mântuitor şi există în măsura în care are capacitatea de a mântui.

Pe lângă această argumentare logică a imposibilităţii de a numi ceva într-un fel, în acelaşi timp contestând motivele pentru care îl numeşti aşa, această acceptare a denumirii istorice de “biserici” se înscrie pe linia Declaraţiei de la Toronto, în care se spune clar că membrii CMB nu trebuie să se recunoască drept Biserici depline (expresie ce duce cu gândul la teoria protestantă a “Bisericilor nedepline”), dat fiind că, în realitate, niciuna dintre ele nu este Biserică deplină, potrivit aceluiaşi document (Biserica deplină este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial). Articolul IV.4 al Declaraţiei de la Toronto spune că membrele CMB consideră relaţia altor biserici cu Sfânta Biserică Catolică pe care o mărturisesc Crezurile (şi care nu este Biserica Ortodoxă sau oricare altă biserică membră CMB) ca subiect de consideraţie reciprocă. Mai interesantă este în acest articol precizarea că “aceste Biserici divizate, chiar dacă nu se pot accepta încă una pe alta ca Biserici adevărate şi curate, consideră că nu ar trebui să rămână în izolare una faţă de cealaltă şi, în consecinţă, s-au asociat în cadrul CMB”. Recunoaşterea celorlalte “biserici” ca denumiri istorice se înscrie pe linia neacceptării lorîncă drept Biserici adevărate şi curate, însă acest încă din documentul de la Toronto deschide posibilitatea ca în viitor aceste “biserici” să fie recunoscute ca “Biserici adevărate şi curate”. Mai mult decât atât, premisa 5 aDocumentului de la Toronto, ne spune că “bisericile membre recunosc în celelalte biserici elemente ale Bisericii adevărate”. Prin urmare, acceptând această premisă şi validându-o în acest sinod, Bisericile Ortodoxe semnatare ale documentului au acceptat faptul că denumirea istorică de “biserică” nu este doar o formă de politeţe, ci o recunoaştere a acestor vestigia Ecclesiae (elemente ale Bisericii). Această afirmaţie contravine cu totul doctrinei ortodoxe care susţine că în afara Bisericii Ortodoxe nu operează nicio Sfântă Taină săvârşită de eretici, lucru afirmat tranşant de către Sfântul Iustin Popovici, în cartea sa despre Biserica Ortodoxă şi ecumenism.

                 Legitimează Declaraţia de la Toronto

O eroare foarte gravă a acestui sinod este referirea la premisele Declaraţiei de la Toronto, pe care documentul, în art. 19, le consideră “de importanţă capitală” pentru participarea Bisericilor Ortodoxe la Mişcarea Ecumenică, ratificându-le astfel. Declaraţia de la Toronto conţine cinci premise despre “ce nu este CMB” şi opt premise “pozitive” despre ce doreşte să fie CMB. Textul citat în documentul sinodal combină o premisă “negativă” şi una “pozitivă” din Declaraţie, însă formularea “consideră premisele eclesiologice”, la plural, lasă să se înţeleagă că este vorba despre toate premisele eclesiologice enunţate în document, nu doar de cele două citate, pentru că, dacă era vorba despre cele două citate, s-ar fi pronunţat de exemplu: “consideră următoarele premise eclesiologice ale Declaraţiei… de o importanţă capitală”, eventual, pentru înlăturarea confuziei, ar fi adăugat şi “însă nu este de acord cu celelalte”, aşa cum s-a procedat mai sus, unde, vorbindu-se despre Constituţia CMB, se spune “respectarea articolului fundamental al Constituţiei CMB…”. Dat fiind faptul că acest document este emis de către un sinod panortodox, care reprezintă în acest moment istoric autoritatea legislativă bisericească cea mai înaltă în Biserica Ortodoxă, în lipsa unui sinod ecumenic, referirea la Declaraţia de la Toronto o transformă pe aceasta în izvor de drept bisericesc ortodox.

Iată care sunt premisele numite “pozitive”, care vin în completarea câtorva afirmaţii despre ce nu este CMB [5]:

  1. Bisericile membre ale Consiliului cred că discuţia, cooperarea şi mărturia comună a Bisericilor trebuie să se bazeze pe recunoaşterea comună a faptului că Hristos este Capul divin al Bisericii.
  2. Bisericile membre ale Consiliului Mondial cred, pe baza Noului Testament, că Biserica lui Hristos este una.
  3. Bisericile membre recunosc că apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul corp eclesial. Ele caută, prin urmare, să intre în contact viu cu cei din afara rândurilor lor, care mărturisesc că Hristos este Domnul.
  4. Bisericile membre ale Consiliului Mondial consideră că relaţia altor biserici cu Sfânta Biserică Catolică pe care o mărturisesc Crezurile reprezintă un subiect de consideraţie reciprocă. Totuşi, apartenenţa nu implică că fiecare dintre Biserici trebuie să privească celelalte biserici membre ca biserici în adevăratul sens al cuvântului.
  5. Bisericile membre ale Consiliului Mondial recunosc în alte biserici elemente ale adevăratei Biserici. Ele consideră că această recunoaştere reciprocă le obligă la o discuţie serioasă una cu cealaltă, cu speranţa că acele elemente ale adevărului vor conduce la recunoaşterea adevărului deplin şi la unitatea bazată pe adevărul deplin.
  6. Bisericile membre ale Consiliului sunt dispuse să se consulte pentru a încerca să afle de la Domnul Iisus Hristos ce mărturisire doreşte El ca ele să aducă lumii în numele Său.
  7. O implicare practică mai activă a apartenenţei comune la Consiliul Mondial este faptul că Bisericile membre trebuie să-şi recunoască solidaritatea una cu cealaltă, să-şi acorde asistenţă în caz de nevoie şi să se abţină de la acţiuni incompatibile cu relaţiile frăţeşti.
  8. Bisericile membre ar trebui să intre într-o relaţie spirituală, prin care să încerce să înveţe una de la alta şi să se ajute reciproc, pentru ca Trupul lui Hristos să fie edificat, iar viaţa Bisericilor să fie reînnoită.

Premisele acestei Declaraţii, unele dintre ele discutate mai sus, prevăd în linii mari că niciuna dintre Bisericile participante nu poate pretinde că este Biserica lui Hristos cea mărturisită în Crezuri, ci doar că conţine părţi ale acesteia. Astfel, premisa 5 spune: “Bisericile membre ale Consiliului Mondial al Bisericilor recunosc în alte Biserici elemente ale adevăratei Biserici. Ele consideră că această recunoaştere reciprocă le obligă să se angajeze într-o discuţie serioasă una cu cealaltă, în speranţa că aceste elemente ale adevărului vor conduce la recunoaşterea adevărului deplin şi la unitatea bazată pe adevărul deplin”. Din această premisă reţinem că Biserica Ortodoxă, în calitate de membru CMB: 1) recunoaşte elemente ale adevăratei Biserici (care, în sens ecumenist, nu este Biserica Ortodoxă) în celelalte membre ale CMB; 2) consideră că adevărul său de credinţă este doar un element al adevărului de credinţă al Bisericii, nicidecum deplinătatea adevărului de credinţă; 3) acceptă ideea că aceste elemente de adevăr vor conduce la stabilirea adevărului deplin, care în acest moment nu există nicăieri în Bisericile membre; 4) acceptă ideea unităţii Bisericilor membre, bazată pe adevărul deplin, rezultat din dialogurile bazate pe elementele de adevăr existente în Bisericile membre. Mai mult decât atât, premisa 3 a Declaraţieiadmite că Biserica lui Hristos depăşeşte graniţele tuturor “Bisericilor” membre ale CMB, deci, pe cale de consecinţă, şi a Bisericii Ortodoxe: “Bisericile membre recunosc că apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial. Prin urmare, ele caută să iniţieze un contact viu cu cei din afara rândurilor lor, care mărturisesc că  Hristos este Domnul”. Documentul oferă şi o explicaţie a acestei premise: “Toate Bisericile creştine [deci şi Bisericile Ortodoxe participante la CMB – nota noastră], inclusiv Biserica Romei, afirmă că nu există o identitate perfectă între apartenenţa la Biserica Universală şi cea la propria Biserică. Ele recunosc că există membri ai Bisericii extra muros [în afara zidurilor Bisericii], care aparţin aliquo modo [în aceeaşi măsură] Bisericii şi chiar că există o ecclesia extra ecclesiam [Biserică în afara Bisericii]”. Ideea de ecclesia extra ecclesiam contravine frontal principiului afirmat în tradiţia ortodoxă de către Sfântul Ciprian: extra ecclesiam nulla salus [“în afara Bisericii nu există mântuire”].

               Admite mentalitatea ecumenistă în familie

Articolul II.5.ii al documentului intitulat “Sfânta Taină a Cununiei şi impedimentele la aceasta” consacră posibilitatea aplicării de către Sfintele Sinoade locale a iconomiei bisericeşti cu privire la impedimentele la căsătorie între ortodocşi şi neortodocşi. Faţă de această decizie, Patriarhia Georgiei a considerat că “este inacceptabilă anularea unui canon al unui sinod ecumenic (canonul 72 al Sinodului Quinisext), care interzice căsătoriile mixte, pentru a considera acceptabilă participarea unui neortodox la o Taină a Bisericii” [6]. Acesta a fost unul dintre motivele principale ale neparticipării acestei patriarhii la sinod.

Articolul II.6 al documentului respectiv precizează că “la aplicarea tradiţiei bisericeşti cu privire la impedimentele la căsătorie, practica bisericească trebuie să ţină cont, în egală măsură, de prescripţiile legislaţiei civile cu privire la acest subiect, fără să depăşească limitele iconomiei bisericeşti”. Rămâne neclar ce se poate întâmpla dacă legislaţia civilă va considera că apartenenţa la acelaşi sex nu se mai constituie în impediment la căsătorie, iar considerarea sa ca atare se constituie în discriminare pe motive sexuale. Cum se va împăca iconomia bisericească cu o astfel de decizie?

Se afirmă de către cei ce susţin că sinodul din Creta nu a greşit cu nimic faţă de învăţătura dogmatică a Bisericii că sinodul nu a dat dogme noi, prin urmare, nu putea să greşească. În realitate însă, prin ataşamentul său la valorile Mişcării Ecumenice, sinodul din Creta a ştirbit sau chiar anulat dogme vechi, chiar dacă nu a formulat unele noi, or, aceasta face ca el să fie la fel de eretic ca şi cel ce a aprobat dogme noi greşite.

Doar cu titlul de ,,REMEMBER”, amintim despre crearea CMB (Consiliul Mondial al Bisericilor) încercare nereuşită în 1937 dar validată la 23 august 1948, înregimentarea B.O.R. fiind făcută în 1961, iar în 1991 la Canberra – Australia, şeful delegaţiei B.O.R. la adunarea generală a consiliului aţi fost chiar dvs. din poziţia de Mitropolit al  Moldovei şi Bucovinei pe care o aveaţi atunci.

Pentru toate aceste motive şi încă foarte multe altele care numai pentru enumerare ar umple zeci şi zeci de pagini, prin care ierarhi, preoţi, monahi, monahii şi toţi cei care deservesc cu slugărnicie ierarhia B.O.R. au adus în pragul dezastrului duhovnicesc CREDINȚA STRĂMOȘEASCĂ a acestui popor, care de-a lungul timpurilor a zămislit neam de sfinţi în ceruri, culminând cu cei ai temniţelor comuniste pe care nu doriţi să îi canonizaţi, încadrându-i în categoria ’’legionari’’ (Legiunea Arhanghelul Mihail vă spune ceva?), vă rugăm să vă deziceţi de hotărârile Sinodului din Creta şi să militaţi pentru invalidarea acestora în cadrul şedinţei Sfântului Sinod al B.O.R., care va lua în dezbatere şi aprobare documentele aprobate de acesta.

Vă rugăm să țineți cont și de faptul că documentul intitulat “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” nu a fost semnat de 33 de ierarhi, adică 20% din participanții prezenți la lucrările sinodului. Astfel, 17 ierarhi din Biserica Ortodoxă Sârbă, 5 ierarhi din Patriarhia Ecumenica, 4 ierarhi din Biserica Ortodoxă a Ciprului, 3 ierarhi din Biserica Ortodoxă a Greciei, 2 ierarhi din Biserica Ortodoxă a Ierusalimului și 2 ierarhi din Biserica Ortodoxă a Alexandriei.[7]  Ne-am fi bucurat ca și din delegația Bisericii Ortodoxe Române să fi fost măcar un singur ierarh care să fi avut conștiința, măcar lumească dacă nu duhovnicească, de a nu semna și acela ați fi putut fi Preafericirea Voastră, mai ales că ne este cunoscut faptul că ați luat o atitudine fermă cu privire la denumirea de ’’biserici’’ a confesiunilor heterodoxe.

              Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

 


[1] Pidalion, ed. cit., p. 173.

[2] Ibidem, p. 192.

[3] Ibidem, p. 202.

[4] Ibidem, p. 236.

[5] https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/central-committee/1950/toronto-statement.

[6] http://basilica.ro/sfanta-taina-a-cununiei-si-impedimentele-la-aceasta-document-oficial/.

[7] Conform documentului oficial (copie)“Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” atașat la scrisoare


Anexa 1 – Tabel cu semnatarii scrisorii:

https://i0.wp.com/www.glasulstramosesc.ro/cfb/TABEL1.jpg

https://i2.wp.com/www.glasulstramosesc.ro/cfb/TABEL2.jpg

https://i1.wp.com/www.glasulstramosesc.ro/cfb/TABEL3.jpg

https://i1.wp.com/www.glasulstramosesc.ro/cfb/TABEL4.jpg

https://i1.wp.com/www.glasulstramosesc.ro/cfb/TABEL_5.png

https://i1.wp.com/www.glasulstramosesc.ro/cfb/TABEL7.jpg

https://i0.wp.com/www.glasulstramosesc.ro/cfb/TABEL_8.bmp

Anexa 2 – Documentul oficial (copie) “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”

 

https://drive.google.com/file/d/0ByrecHkTgwKqN0lJeE16STlkamM/preview

 

Cei care doresc să rămână ortodocși și doresc să susțină această scrisoare pot trimite în continuare semnături pe adresa de e-mail gabriel_igs@yahoo.com , pe formularul de tabel postat. Formularul poate fi descarcat de aici

Hristos în mijlocul nostru!

Ecumenismul, opera masoneriei și guvernului din umbră („iluminaților”). Inchiziția, Reforma, Marxismul, Martorii lui Iehova, Mormonii, pași ai dezbinării spre victoria finală a instaurării religiei mondiale sub stăpînirea lui Antihrist. Sionismul. (încheierea Părții I a cap. al 17-lea al cărții Truth Is a Lonely Warrior [Adevărul este războinic solitar], de James Perloff.) – Trad. ©Acta Diurna®

Ecumenismul, opera masoneriei și guvernului din umbră („iluminaților”). Inchiziția, Reforma, Marxismul, Martorii lui Iehova, Mormonii, pași ai dezbinării spre victoria finală a instaurării religiei mondiale sub stăpînirea lui Antihrist. Sionismul. (încheierea Părții I a cap. al 17-lea al cărții Truth Is a Lonely Warrior [Adevărul este războinic solitar], de James Perloff.) – Trad. ©Acta Diurna®

Ofensiva ecumenistă în spațiul romano-catolic

În calitatea lor de „baptiști”, familia Rockefeller și-a arogat spațiul protestant și neoprotestant ca teren de „misiune” ecumenistă. Cu toate acestea, ofensiva ecumenistă este la fel de acerbă în zona romano-catolică, unde presiunile tind să se manifeste mai curînd dinspre Europa, decît dinspre continentul  American.

Campaniile de denigrare a creștinismlui duse pe teren romano-catolic s-au purtat și ele în numele Modernismului: respingerea autorității Scripturii, compromisurile cu teoria darwinistă (puternic promovată de romano-catolicul și clericul Pierre Teilhard de Chardin), acceptarea avortului, hirotonirea femeilor și a homosexualilor.

Ca și în protestantism și neoprotestantism, romano-catolicismul cunoaște acum dezvoltări ecumeniste majore, cum ar fi: semnarea Declarației Comune asupra Doctrinei Îndreptățirii [sola fide, sola scriptura] de către reprezentanți luterani și romano-catolici (1999); dialogul cu Biserica Ortodoxă, rezultînd în Declarația Comună a Papei Benedict al XVI-lea și Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I (2006); un sumit fără prcedent catolico-musulman care a avut loc la Vatican în anul 2008; și vizita Papei Benedict al XVI-lea în Israel și la Marea Sinagogă din Roma (2009). Pentru actualul Papă Francisc agenda ecumenistă constituie prioritate absolută,[1] așa cum este instaurarea cît mai grabnică a guvernului mondial: în acest sens el a emis o enciclică[2] de 192 (una sută și nouăzeci și două) de pagini, spre bucuria și satisfacția globaliștilor.

Desigur, „evanghelia socială” – tactica lui Harry F. Ward – ocupă un loc de frunte pe agenda romano-catolică, doar că aici ea se numește doctrina „teologiei liberării” pusă în practică mai ales pe continentul sud-american de pe la începutul anilor 1950 și pînă pe la sfîrșitul anilor 1960, cînd cuvîntul Scripturii a fost împins pe locurile din spate, tribuna fiind ocupată de lupta contra sărăciei și nedreptății sociale, conform preceptelor marxiste.

Unitatea Duhului și Discernămîntul spiritual

Sf. Apostol Pavel, în Epistola către Efeseni (4:3), a zis: Silindu-va sa paziti unitatea Duhului, intru legatura pacii, iar în Epistola către Romani (15 :5), el a zis : Iar Dumnezeul rabdarii si al mangaierii sa va dea voua a gandi la fel unii pentru altii, dupa Iisus Hristos.

Cunoscînd acestea, noi mai cunoaștem și aceea că strategia demonică este „dezbină și stăpînește.” Cînd a semnat Declarația de Independență (a Statelor Unite), Benjamin Francklin a spus acest cuvînt memorabil: „Dacă nu vom ține uniți strîns împreună, vom fi ținuți separat, de cîte o spînzurătoare” (”We must hang together, or assuredly we shall all hang separately”).

Oare scopul lui Satan este acela de a uni biserica, sau de a o dezbina? Se pare că el cunoaște bine ambele metode, doar noi nu trebuie să pierdem din vedere un lucru important: el mai întîi dezbină, și doar după aceea unește.

Cercetători și ziariști de investigație au adus dovezi clare asupra următoarelor fapte istorice:

  • „Iluminații” au fost agenții din umbră ai aproape tuturor evenimentelor majore care au dezbinat Biserica lui Hristos, începînd cu Marea Schismă din 1054.
  • Ei au infiltrat romano-catolicismul, astfel încît să dea curs fenomenlui numit Inchiziție și să-i înstrăineze ireparabil pe oameni de preceptele credinței creștine.
  • Prin aceleași infiltrări ei au lucrat toată depravarea de la Vatican, cu deosebire în veacul al 16-lea – cunoscut sub numele de Secolul Corupției Papale, prin vinderea de indulgențe și risipirea avutului bisericii, avînd drept rezultat apariția Reformei Protestante. Deși inițial un reformator sincer, Martin Luter nu a scăpat influenței „iluminaților” de a dezbina pe mai departe creștinismul.
  • Infiltrările au continuat și pe teritoriul protestant, spre a se fărîmița în noi și noi culte protestante și neoprotestante, în zeci și sute de denominațiuni, din motive așa-zis de doctrină. În fapt, cauzele dezbinărilor avînd doar legături vagi cu cuvîntul Scripturii. Desigur, mulți dintre cei care își apărau punctele separate de vedere făceau aceasta cu sinceritate, ceva adevăr aflîndu-se în fiecare dintre grupări. Planul lui Satan însă acoperea toate aceste fenomene, el fiind de bătaie lungă: dezbină și stăpînește

 

Ca parte a strategiei de fragmentare a creștinismului, cartelul „iluinaților” a stat în spatele formării sectelor principale, inclusiv Martorii lui Iehova și Mormonii. Martorii lui Iehova neagă dumnezeirea lui Hristos, Învierea Lui din morți, și existența iadului. Mormonii sînt politeiști, ei cred că Iisus este o ființă creată și că Lucifer este fratele lui. Ei tratează Cartea Mormonilor ca pe o cartea sacră, egală sau chiar superioară Bibliei.

 

Charles Taze Russel, fondatorul Martorilor lui Iehova, și Joseph Smith, fondatorul Mormonilor, erau ambii masoni. Primele ediții ale publicației Turnul de veghe – organul oficial al Martorilor – poartă pe copertă crucea francmasonică. Russel este îngopat lîngă Greater ittsburgh Masonic Center. Mormîntul lui este marcat de o piramidă pe care se află crucea masonică.[3] Însemnele masonice se regăsesc pe templele mormonilor. Ochiul atotvăzător încununează intrarea templului mormon din Salt Lake City.

 

După cercetătorul și ziaristul de investigație David Icke[4] fondurile inițiale care au sprijinit formarea atît a Martorilor lui Iehova cît și a Mormonilor au provenit din băncile clanului Rothschild. Aceste secte prin urmare nu „au apărut” pur și simplu, ci ele au fost anume create spre a crea confuzie și dezbinare în biserica creștină.

 

Din perspectiva secolului al XXI-lea, se pare că strategia de divizare și-a atins acum scopurile. Cu o massă creștină dezbinată în atîtea denominațiuni și dezorientată cu eficacitate de modernism, guvernul din umbră poate fi sigur că s-au copt condițiile pentru faza finală: instaurarea religiei globale ecumeniste: aducerea sub una și aceeași conducere a tuturor denominațiunilor creștine, dar și a celorlalte relgii: toate sub comanda lui Antihrist.

 

Desigur, eforturile sincere ale oamenilor aparținînd oricăror denominațiuni de a lupta împreună contra avortului, de pildă, sînt cît se poate de onorabile și demne de respect. Trebuie doar să vedem în numele cui anume, și cine anume îndeamnă la unire? În numele lui Hristos? sau al lui Satan? Și ce fel de duh este acela care îndeamnă la unire? În orice caz, trebuie urmărită logistica (banii) care vine în sprijinul acestor eforturi. Filiera Rockefeller-Murdoch-Warren-Blair grăiește de la sine.

 

În PARTEA II a acestui studiu vom vedea rolul încă mai periculos în divizarea creștinismului pe care l-a avut și îl are sionismul în infiltrarea și subminarea denominațiunilor evanghelice așa-numit fundamentalist-conservatoare, avînd ca rezultat apariția a ceea ce se numește Sionism Creștin (Christian Zionism).

[1] v. https://cruxnow.com/church/2015/09/02/pope-francis-blends-environmental-ecumenical-agendas-in-day-of-prayer

[2] v. https://www.washingtonpost.com/local/how-pope-franciss-not-yet-official-document-on-climate-change-is-already-stirring-controversy/2015/06/17/ef4d46be-14fe-11e5-9518-f9e0a8959f32_story.html și http://w2.vatican.va/content/francesco/en/encyclicals/documents/papa-francesco_20150524_enciclica-laudato-si.html ; Enciclica se numește Laudatio Si (Slavă Ție), despre grija pentru casa noastră comună; accentul cade pe încălzirea globală, văzută de globaliști ca pretext major pentru instaurearea guvernului mondial.

[3] v. http://www.jesus-is-savior.com/False%20Religions/Jehovah%20Witnesses/jw.htm

[4] v. http://www.hiddenmysteries.org/themagazine/vol9/articles/russell.shtml ( în care D. Icke arată că mormonii și martorii lui Iehova sînt una și aceeași organizație).