Acta Diurna®

registrul vieții românești®

Europarlamentarii Renate Weber și Norica Nicolai aduc la cunoștința onor UE că în România sînt în vigoare PROTOCOALE SECRETE CARE AFECTEAZĂ GRAV ACTUL DE JUSTIȚIE. Scrisoarea lor a fost expediată Duminică 23 septembrie 2018 (azi), informează www.dcnews.ro (”EXCLUSIV: Viorica Dăncilă, audiată în Parlamentul European. Renate Weber și Norica Nicolai, scrisoare bombă”)

Europarlamentarii Renate Weber și Norica Nicolai aduc la cunoștința onor UE  că în România sînt în vigoare PROTOCOALE SECRETE CARE AFECTEAZĂ GRAV ACTUL DE JUSTIȚIE. Scrisoarea lor a fost expediată Duminică 23 septembrie 2018 (azi), informează www.dcnews.ro (”EXCLUSIV:  Viorica Dăncilă, audiată în Parlamentul European. Renate Weber și Norica Nicolai, scrisoare bombă”)

https://www.dcnews.ro/viorica-dancila-audiata-in-parlamentul-european-renate-weber-i-norica-nicolai-scrisoare-bomba_614526.html

Renate Weber și Norica Nicolai au luat decizia de a trimite o scrisoare conducătorilor Uniunii Europene și fiecărui europarlamentar în parte, pentru a-i informa cu privire la efectul protocoalelor secrete și cum au interferat acestea cu justiția din România. Scrisoarea vine ca urmare a deciziei conducătorilor UE ca în Parlamentul European să fie dezbătută situația României, acolo unde premierul Viorica Dăncilă va da explicații. 

„S-a decis în ședința președinților, care este organul de conducere în Parlamentul European ca pe 3 octombrie să existe o dezbatere cu privire la România. Eu n-am înțeles și nu știu daca a înțeles cineva foarte exact despre ce anume ar fi acea dezbatere. Ea a apărut destul de intempestiv după votul acela în privința Ungariei, atunci când Manfred Weber a descoperit că poate să dea România în locul Ungariei. S-a votat să aibă loc o astfel de dezbatere. În acest context, delegațiile ALDE și PSD din Parlamentul European au cerut în urmă cu câteva zile, în urma unei scrisori foarte scurtă adresată conferinței președinților, ca titlul dezbaterii să fie ‘impactul protocoalelor secrete asupra statului de drept’, numai că în mod evident, cei din Parlamentul European știu în prea mică măsură spre deloc ce este cu aceste protocoale. Atunci, scrisoarea aceasta pe care o trimitem este un pic mai largă și mai lămurătoare, adică introduce în temă. Vor fi anexate extrase din cele trei protocoale cu Parchetul General, cu ICCJ și CSM, astfel încât toată lumea să înțeleagă ce s-a întâmplat în România. Am vrea o dezbatere pe această temă, pe modul în care aceste protocoale au interferat cu justiția din România, impactul pe care l-au avut asupra statului de drept. În opinia mea, așa ceva nu mai trebuie să se repete niciodată nici în România, nici într-un alt stat membru. De altfel, eu chiar lansez o invitație tuturor eurodeputaților români de a susține acest demers. Eu cred că orice eurodeputat care știe ce înseamnă democrația, care știe ce înseamnă independența justiției, își dă seama că aceste protocoale secrete au permis o distorsionare totală a actului de justiției. În orice, caz delegația ALDE din Parlamentul European trimite acestă scrisoare pentru ca toți colegii din Parlamentul European să știe și să înțeleagă ce s-a întâmplat în România,” a declarat Renate Weber pentru DCNews.

Scrisoarea 

Iată traducerea scrisorii care va fi trimisă astăzi:

„Stimate cancelar Sebastian Kurz
Stimate președinte al CE, Jean Claude Junker

Stimate vicepreședinte al CE, Frans Timmermans

Stimate președinte al PE, Antonio Tajani,

Stimați lideri ai grupurilor politice din PE, membri ai Conferinței președinților

În legătură cu dezbaterea convenită de Conferința Președinților cu privire la România, care va avea loc la 3 octombrie și în sprijinul scrisorii pe care am trimis-o alături de cererea noastră privind titlul dezbaterii „Impactul protocoalelor secrete asupra legii în România „, vă rugăm să ne permiteți să vă oferim câteva informații pe care le considerăm utile.

În ultima sesiune plenară din 2017 a Parlamentului European, am avut o dezbatere privind statul de drept în România. Realizând faptul că informațiile disponibile nu erau suficiente pentru a se ajunge la o concluzie bine fundamentată, plenul a decis să trimită României o misiune de informare LIBE. Această misiune nu a ajuns niciodată în România din motive neclare, deși ar trebui o cercetare atentă înainte de a trece la acțiune.

Între timp, în ultimele luni, opinia publică românească a fost șocată după dezvăluirea accidentală a unui număr enorm de protocoale secrete încheiate între Serviciul Român de Informații (SRI), pe de o parte, și multe alte instituții și agenții de stat. Mai mult de 550 de protocoale au fost încheiate în ultimii 10-15 ani, din care aproximativ 350 sunt încă implementate, potrivit directorului SRI.

Cu toate acestea, cea mai tulburătoare dezvăluire se referea la protocoalele secrete din 2009 dintre Serviciul Român de Informații, pe de o parte, și Procurorul General, Curtea Supremă, Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte, care au permis o interferare flagrantă a serviciilor secrete în activitatea justiției. În 2016 a fost încheiat un nou protocol secret între SRI și Procurorul General. De fapt vorbim despre o rețea de acorduri secrete care a generat un sistem de justiție selectivă. În acest cadru, Serviciului Secret i s-a permis să efectueze investigații judiciare, interzise de Constituție. În urma acestei cooperări ilegale, sute de mii de conversații ale românilor au fost înregistrate ilegal. Mai mult, ca și în celebrul și infamul proces Dreyfuss, sentințele au fost date pe baza dovezilor care nu au fost prezentate celor inculpați, care în cele din urmă au fost condamnați fără a avea posibilitatea de a se apăra în mod corespunzător.

Practic, nici o înregistrare audio sau video adusă ca probă de către procuratură nu a putut fi verificată de experți neutri și obiectivi. În urma unor anchete neoficiale ale experților s-a descoperit că aceste înregistrări au fost falsificate, iar experții au fost hărțuiți de procurorii anticorupție. În mai multe cazuri, judecătorii au descoperit sute și sute de transcrieri false făcute de agenții SRI, iar în prezent mai mulți agenți SRI se află sub anchete penale.

Cu toate acestea, ar trebui să știți că acei judecători și procurori care au refuzat să pună în aplicare ordinele primite de la serviciul secret sau de la unii procurori anti-corupție (DNA) au fost acuzați de infracțiuni inventate și mulți dintre ei au fost condamnați la închisoare după procese nedrepte. Potrivit datelor oficiale furnizate de Direcția Națională Anticorupție (DNA), 63% dintre judecătorii români și 60% dintre procurorii români au fost supuși anchetelor penale în ultimii trei ani. Fără îndoială, scopul a numeroase investigații a fost acela de a controla judecătorii și procurorii, de a-i face vulnerabili la presiune pentru a face ceea ce li s-a ordonat. Independența procurorilor și a judecătorilor a fost afectată tocmai de agenții Serviciului Român de Informații și de colegii lor din DNA.

Unul dintre acești judecători, Stan Mustață, care a decis să vorbească, a murit brusc cu câteva luni în urmă, în condiții foarte suspecte, în timp ce se afla la închisoare.

În cele trei protocoale pe care le atașăm la această scrisoare, veți vedea referiri la protecția securității naționale. Dar, vă rugăm să fiți conștienți de faptul că acestea nu au fost implementate în legătură cu terorismul sau ceva similar. În România, conform unei decizii a Consiliului Superior pentru Apărarea Țării, un organism fără caracter legislativ sub coordonarea președintelui, corupția a fost considerată o amenințare la adresa securității naționale. De aceea, aceste protocoale au fost aplicate în cazuri individuale legate de corupție. Aceasta este explicația pentru care în România numărul mandatelor eliberate pentru „interceptarea comunicațiilor” (în majoritatea cazurilor de telefonie), bazat pe legea securității naționale, a fost mai mare decât oriunde în UE:

2009 – 3011;

2010 – 3183;

2011 – 3805;

2012 – 3602;

2013 – 3791;

2014 – 2692;

2015 – 2740;

2016 – 3660;

2017 – 2661;

1 ianuarie – 31 mai 2018 – 960

În toți acești ani, din cele aproape 30.000 de cereri, majoritatea lor provenind de la Departamentul Național Anticorupție, doar trei au fost respinse!

Durata acestor mandate a fost inițial de șase luni, însă cele mai multe dintre ele au fost prelungite ulterior pentru încă trei luni de fiecare dată, fără a se raporta la numărul maxim de solicitări de prelungire. Actualul președinte al Comisiei parlamentare pentru controlulul Serviciului de Informații a spus că, potrivit unor date pe care le-au primit, aproximativ 6 milioane de persoane au fost supuse supravegherii, inclusiv, de exemplu, în anul 2012, întregul Guvern și peste 100 de membri ai Parlamentului .

După cum puteți vedea din protocoale, procurorii au fost obligați să raporteze Serviciului de Informații la fiecare două luni ceea ce au obținut în investigațiile lor.

Având în vedere acest context dificil, delegațiile române din cadrul ALDE consideră că o dezbatere privind statul de drept trebuie să ridice și să evalueze în mod special aceste situații. Pentru a vă asigura că nu se vor mai întâmpla în România sau în niciun alt stat membru.

Din aceste motive, vă solicităm să vă sprijiniți propunerea noastră care are ca scop discutarea adevăratelor amenințări la adresa statului de drept și să acceptați titlul „Impactul protocoalelor secrete asupra statului de drept în România”.

Renate Weber

Norica Nicolai

</r.childnodes.length;d++){var>

Părintele Serafim Bădilă (n. 1948) de la Sf. Mînăstire Cășiel, Protopopiatul Dejului, care mai înainte a fost învățător – un ziditor al sufletelor prin CUVÂNT și CARTE. – Cu o prezentare a Sf. Mînăstiri Cășiel.

Părintele Serafim Bădilă (n. 1948) de la Sf. Mînăstire Cășiel, Protopopiatul Dejului, care mai înainte a fost învățător – un ziditor al sufletelor prin CUVÂNT și CARTE. – Cu o prezentare a Sf. Mînăstiri Cășiel.

https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2014/03/19/parintele-serafim-badila-un-ziditor-al-sufletelor-prin-cuvant-si-carte/

v. și: https://www.youtube.com/watch?v=2t83GOy2zLo – Pr. Serafim BĂDILĂ – Predică 24 11 2013, Parohia Sf. Cuv. Parascheva, Gherla

Părintele Serafim Bădilă – un ziditor al sufletelor prin CUVÂNT și CARTE

de Delia FLOREA

Serafim Badila_1Uneori rezonanţa cuvintelor, a slovelor din Carte, se aseamănă cu sunetul de aramă al clopotelor de la mănăstire şi aşterne veacurile, unul după altul… Continuitate cu timp şi fără de timp se strămută cu stăruinţă în har revărsat!

Marele Bătrân de la Petru-Vodă, Iustin Pârvu, sfântul care s-a născut în ceruri în anul 2013, ne îndeamnă să lecturăm asiduu îndeosebi Sfânta Scriptură, vieţile sfinţilor şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi: „Dumnezeu o să ne ceară socoteală pentru că nu am citit […]. Pentru că sunt atâtea cărţi în care poţi găsi sfaturi pentru orice problemă ai avea. Ne plângem că nu mai avem povăţuitori şi duhovnici iscusiţi, dar nu îi vedem că ei trăiesc prin cărţile pe care noi nu le citim!”

Un astfel de povăţuitor şi duhovnic iscusit este ieromonahul Serafim (Nicolae) Bădilă, actualul duhovnic al Mănăstirii „Înălţarea Sfintei Cruci” din Căşiel. S-a născut la 6 octombrie 1948, în satul Deal, aparţinător comunei Câlnic din judeţul Alba şi a urmat cursurile şcolii elementare din satul natal, iar apoi a frecventat cursurile Şcolii Pedagogice din Deva. După absolvire, le-a fost dascăl copiilor de la Şcoala cu clasele I-IV din Râmeţ. Atras fiind de viaţa monahală, dar mai ales dovedindu-se foarte evlavios şi smerit, la îndemnul părintelui Arsenie Boca, numit „Sfântul Ardealului”, în anul 1988 a intrat ca ucenic la Mănăstirea Afteia aflată în comuna Săliştea (jud. Alba). Apoi a plecat la Mănăstirea Izbuc (jud. Bihor), unde în 1991 a fost tuns în monahism, primind numele şi ocrotirea deosebită a Sfântului Serafim, cel care a vieţuit în Sarov. Este absolvent (promoţia 1994) al Facultăţii de Teologie aparţinătoare universităţii din reşedinţa bihoreană.

În calitate de ieromonah, a slujit pentru început în Centrul Eparhial Oradea. A fost duhovnic la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din municipiul de pe malul Crişului, la cârmuirea căreia se află una dintre surorile sale, stavrofora Mina Bădilă, şi unde s-a închinoviat cea care le-a dat viaţă. Referitor la această fiinţă dragă, în articolul-interviu Dumnezeu are multe Magdalene pe care le aşteaptă să devină Sfânta Maria Magdalena, care se află consemnat în revista „Familia ortodoxă”, părintele menţionează: „Mama era, prin darul dânsei, o femeie creştină, dintr-o familie cu zece fraţi. Căsătorită fiind, apoi văduvă la bătrâneţe şi trecând prin cinul monahicesc, ca Maica Mihaela, eu zic că a fost cea mai bună mamă. A fost o mamă bună pentru că era credincioasă. Citea Psaltirea, o „Psaltire” pe noapte, şi mergea cu noi pe la mănăstiri […] A fost o femeie care a ştiut să rabde, să ierte şi să iubească mult”. Stavrofora Pavelida Bădilă, o altă soră a sa, este stareţă la Mănăstirea „Buna Vestire”, aflată în acelaşi municipiu.

În anul 1993, duhovnicul a fost transferat la Mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci” din Căşiel (jud. Cluj). Cel de-al doilea hram al acestui aşezământ monahal, aflat într-un „loc frumos şi binecuvântat”, unde oamenii învaţă să preţuiască „plânsul fericit” şi „dulceaţa din amar”, se sărbătoreşte în ziua „Bunei Vestiri”, la 25 martie. Obştea monahală, aflată sub oblăduirea plină de tact, pricepere şi bunătate a stareţei Varvara Georgiu, a reuşit, „prin evlavie şi rugăciune”, să transforme acest sfânt lăcaş într-o veritabilă oază de cultură şi spiritualitate, aflată permanent în comuniune de Duh şi Adevăr.

Aici, în ateliere, mâinile dibace ale maicilor îngemănează în broderia ce brăzdează neasemuit moliciunea mângâietoare a catifelei cu strălucirea satinată a veşmintelor liturgice şi a „icoanelor îmbrăcate”. Clipe de aleasă rugăciune zugrăvesc cu măiestrie splendide motive florale inspirate de revărsarea trandafirilor şi a crinilor din tinda raiului. În împărăţia de linişte, frumuseţe şi farmec a vetrei duhovniceşti, într-o împletire de har şi culoare, se înalţă bineţea, fie că aceasta o simţi din vorbele măicuţelor, din gesturile lor pline de pioşenie, ori din rânduiala locului… Să ne îndreptăm paşii într-acolo.

Serafim Badila_3

Părintele Serafim a făcut din Căşiel, acest loc de neuitat pelerinaj pentru credincioşii veniţi „din toate zările şi depărtările”, un sanctuar de rugă şi învăţătură izvorâte din solemne slujbe şi predici ziditoare. Cei încărcaţi cu nebănuite, apăsătoare nevoi sufleteşti şi trupeşti vin aici să-şi desferece inimile înlănţuite de poverile lumeşti, trecătoare, spre a se împărtăşi cu pace şi bucurie duhovnicească din izvorul cel veşnic, tămăduitor, al Sfintelor Taine.

Unele mărturii ale celor ce au trecut pe la Căşiel, „dovezi ale faimei şi ale binefacerii acestei vetre mănăstireşti”, dar şi referitoare la „duhovnicul plin de har”, sunt adunate în câteva volume semnificative iar altele se află, răzleţe, în diferite bloguri postate pe internet. Dintre acestea, reproducem câteva semnificative note:

Diana Olar: „Îţi mulţumesc, Doamne, că exist, că pot să descopăr frumosul şi să mă descopăr pe mine însămi. Particip la o metamorfoză… Fosforescenţa unei clipe e transformată într-o lumină inepuizabilă care o înscrie în spirala eternităţii. Ce lucruri frumoase încap în unele suflete!… Ce lucruri frumoase ai creat, Doamne! Îţi mulţumesc că exist!”

Ioan de la Chiuieşti: „M-a ajutat Dumnezeu să-l întâlnesc pe părintele Serafim şi asta mi-a schimbat viaţa! Toţi cei care au gustat din bunătăţile duhovniceşti şi din dragostea obştii de acolo sunt vrăjiţi. Niciunde nu L-am simţit mai aproape pe Dumnezeu!… Şi asta nu e doar părerea mea, ci a tuturor celor care au stat acolo”.

Eugenia: „Părintele răspândeşte în jurul dânsului bucurie, voioşie, speranţă… Vorba unei prietene: «Numai că nu ţopăie într-un picior, ca un copil vesel». Cearta dânsului este blândă, fără să te umilească, singur te simţi ruşinat de greşeli şi păcate… Dumnezeu să-l ţină în putere între noi spre slava Lui şi folosul poporului de credincioşi!”

Blogu’ lui Saurian: Părintele Serafim Bădilă „mă face să mă gândesc la primele zile de la întoarcerea mea spre Hristos, când citeam Ne vorbeşte părintele Cleopa, deoarece de multe ori în predicile sale face referire la întâmplări din aceste cărţi […] Părintele Serafim este un om smerit, copilăros, glumeţ, blând, dar care poate fi şi dur uneori. Ce e frumos la acest om? […] Se foloseşte de orice prilej ca să propovăduiască Evanghelia. Merge la conferinţe «anti-cip» şi nu vorbeşte despre «cip», ci despre Evanghelie, Spovedanie, Împărtăşanie, post, rugăciune, în general despre viaţa duhovnicească. Are un deosebit simţ al umorului, dar nu ia omul în băşcălie. Când am fost la mănăstire l-am auzit spunând: «Toţi lucră, numai popa stă!» sau când era Postul Mare şi a venit să ia mâncare mai devreme decât la ora stabilită pentru obştea de maici, glumea spunând: «Iar trişează popa!» sau când dorea cineva să se spovedească sau să îi ceară sfat spunea: «La popa ăsta dacă vrei să vorbeşti trebuie să îi dai bani». Dar niciodată nu primeşte bani, nici măcar pe pomelnice. Îmi povestea o prietenă că odată, în prezenţa ei, părintele Serafim s-a întâlnit cu o maică amărâtă pe care a întrebat-o ce face, iar maica i-a răspuns: «Ce să fac? Păcate». Atunci sfinţia sa a întrebat-o: «Dar de ce te iei după mine?» În acelaşi timp este un om foarte smerit. A fost întrebat la o conferinţă dacă de când dă mai greu dezlegare la Sfânta Împărtăşanie îi vin mai puţini credincioşi la spovedit şi a răspuns: «Oamenii sunt foarte naivi. De-ar şti cât de păcătos sunt, nu ar mai veni». E un părinte cu mult har, care îţi lasă o puternică impresie după întâlnirea cu sfinţia sa. Mi-e foarte drag, deşi fiind un duhovnic sporit mi-e şi foarte frică, deoarece ştiu că poate fi foarte dur cu păcatul!” Pe tânărul „Saurian” l-a atras felul simplu al sfinţiei sale, l-au atras poveştile şi concursurile destinate copiilor, la care nimeni nu a câştigat, dar toţi au fost premiaţi. L-a atras faptul că le-a dat tuturor „premiu cu interes”, şi anume să citească din cărţile de rugăciuni dăruite şi, „când s-au plictisit, să asculte CD-urile primite cu predici ale părintelui Visarion Iugulescu şi ale părintelui Arsenie Boca […] M-a atras faptul că, nu ştiu din ce cauză, a împărţit multe cărţi de rugăciuni unor oameni din oraşe diferite, pentru a le duce în închisorile din respectivele locuri”. L-a atras faptul că l-a văzut pe îndrăgitul părinte spovedind neîntrerupt, ore întregi, chiar până târziu în noapte, „stând acolo ca un mare duhovnic”.

Serafim Badila_5Predicile şi cuvintele sale de învăţătură sunt remarcabile, iar discursul său, fermecător prin simplitate, precizie, şi cu nuanţe sentimentale mişcătoare, ajută auditoriul să pătrundă într-un univers presărat cu poveţe şi mesaje profunde. Vorbele Părintelui ajung cu limpezime domoală în suflet, înnobilând clipa şi îndeamnă la adânci trăiri scăldate în evlavie! Tematica abordată este ancorată profund în stringenta realitate cotidiană, ridicându-se la nivelul provocărilor lumii contemporane şi, mai mult, oferă soluţii pertinente în general, dar şi adecvate fiecăruia, în parte.

Ne avertizează în legătură cu periculozitatea vaccinurilor actuale, întrucât ne scad imunitatea şi ne transformă în „legume”! De asemenea, ne sfătuieşte să nu acceptăm primirea şi utilizarea actelor cu cip-uri biometrice, deoarece în spatele acestora se ascunde de fapt pierderea propriei libertăţi şi instaurarea sclaviei omului faţă de antihrist! Abordează cu mult tact problema spinoasă a celor ce cad în capcanele ecumenismului, riscând să ajungă chiar până la apostazie.

Neobositul părinte de la Căşiel susţine interesante conferinţe (organizate în special de ASCOR) în diferite oraşe (Baia Mare, Cluj-Napoca, Oradea) care atrag un public numeros. O parte dintre acestea sunt postate pe internet: „Cuvânt despre duhovnici”, „Despre mântuirea sufletului”, „Cuvânt către tineri”, „Taina Căsătoriei” ş.a. Are un interes deosebit pentru cultul sfinţilor şi moaştele acestora, pentru martirii neamului şi pentru cei ce au pătimit pe nedrept în temniţele comuniste. Deseori colindă penitenciarele din întreaga ţară, dăruind celor privaţi de libertate cuvinte de mângâiere, cărţi, DVD-uri etc. Distribuie anafură, agheasmă şi-i spovedeşte cu multă răbdare pe cei doritori.

Blândul Părinte utilizează o modalitate de propovăduire itinerantă. Cu ocazia recentei sale vizite la Baia Mare, în cursul zilei de 17 iulie 2013, a donat Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” numeroase volume cu tematică religioasă, şi DVD-uri care concentrează în mod armonios învăţături de credinţă: acatiste, paraclise, cântări bisericeşti; filme (,,Binecuvântată fii, închisoare!”, „Mihai Viteazul”, „Pintea Viteazul”, „Vlad Ţepeş”, „Nadejda”, „Ostrov”); istorisiri religioase; piese de teatru audio (,,Antonel”); impresionante predici ale unor remarcabile personalităţi care au avut tăria de a păstra vie „flacăra dreptei credinţe” în pofida furtunilor vieţii, pe care le-au înfruntat împlinind poruncile evanghelice: Arsenie Boca, Bartolomeu Anania, Visarion Iugulescu.

Pe aceştia şi pe mulţi alţii asemeni lor, părintele Serafim îi pomeneşte atunci când oficiază slujbele, dar îi prezintă drept modele vrednice de a fi urmate şi în cadrul cuvântărilor: Protosinghelul Nicodim Măndiţă cel care ne-a demonstrat că îndeletnicirea cu cititul cărţilor religioase nu poate lipsi din viaţa creştinului autentic şi, mai mult, aceasta ajută la propăşirea noastră spirituală; Părintele Iustin Pârvu, „un Bătrân frumos, la care au alergat nenumărate cete de oameni”, cel care a petrecut ultima „Săptămână a Patimilor” la Mănăstirea Căşiel, acolo unde la slujba de Înviere a strigat cu glas stins, dar plin de dragoste, pentru ultima dată: „Veniţi de luaţi lumină!”

Lumina din sufletele noastre este urmarea învierii născute prin credinţă şi cultură, la porţile cărora stau Cuvântul şi Cartea!

Sună clopotele-cuvinte…

Sună pentru cei de aici, de pe pământul românesc, pentru cei plecaţi în alte zări ale lumii de aici, dar şi ale celei de dincolo.

Sună slovele-clopote… Le auziţi?

Bibliografie selectivă:
,,Atitudini”, revista Fundaţiei Iustin Pârvu, an. 5, 29 iul. 2013.
Pădurean, Augustin, Mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci” – Valea Căşielului, 2008.
Paisie, Semnele vremurilor din urmă, Bucureşti, Egumeniţa, 2013.
Pop, Silviu, Mănăstirea Căşiel, Baia Mare, Proema, 1998.

https://protopopiatulortodox.ro/manastiri/manastirea-casiel/

Manastirea Cășiel

Mănăstirea Cășiel

Plaiurile transilvănene, scăldate în sângele martirilor străbuni iubitori de neam şi ţară, ascund taine pe care doar inimile, ochii şi urechile curăţite de mizeria prezentului le pot afla din glasul clopotelor bisericilor bătrâne, crucile mormintelor, susurul izvoarelor, freamătul codrilor, blândeţea câmpiilor şi, nu în ultimul rând, din atâtea file de istorie păstrată în viu grai şi şi scrisă în sângele fiecărei generaţii de români.

S-ar putea spune că în Transilvania, marea minune este că încă ne putem închina ortodox. Aceasta deoarece atât de grele au fost încercările de distrugere a tot ce înseamnă Ortodox, Român şi Românesc, încât se poate spune despre Ardeal că este plaiul martir al ţării. Sfintele biserici şi mănăstiri, deşi mai puţin numeroase comparativ cu alte provincii româneşti, sunt o mărturie a identităţii noastre ca neam.

Începuturile vieţii monahale pe Valea Căşielului sunt mult adâncite într-un timp trecut şi uitat, scăpat consemnării documentare şi colective.

Sfânta Mănăstire „Înălţarea Sfintei Cruci” Căşiel este a doua mănăstire întemeiată pe Valea Căşielului deoarece, potrivit unor documente din arhiva fostului comitat Solnoc-Dăbâca, în partea se SV a satului Strâmbu exista cel puţin la sfârşitului secolului al XVII-lea o mănăstire ortodoxă de călugări. Coordonatele corespund toponimelor Valea Fanti şi Mănăstirea Fanti. În perioada 1717-1735, în condiţiile unui susţinut efort oficial de impunere a unirii cu Biserica Catolică, comitele Solnocului Interior, Nicolae Torna, catolic fanatic şi susţinătorul viitorului episcop greco-catolic Pataki Georgiu (numit de nicolae Iorga „episcopul împăratului”), a dispus distrugerea mai multor locaşuri de cult ortodoxe. Între ele s-a numărat şi mănăstirea Fanti. Memoria colectivă a păstrat toponimic şi legendar amintirea mănăstirii. Între anii 1994-1995, obştea mănăstirii Căşiel a ridicat o modestă biserică de lemn pe locul unde se presuspune a fi fost vechiul loc de rugă.

casiel

A doua mănăstire întemeiată pe Valea Căşielului – a Strâmbului cum i s-a  spus sau a Căşielului cum începe să i se spună – este primul şi unicul aşezământ monahal căruia i se cunosc ctitorul şi data întemeierii. în anul 1765 Ieromonahul Pahomie (Filip) Georgiu ridică aici, pe partea sa de moştenire, o mănăstire de călugări, cu biserică lemn şi o căsuţă de bârne, demolată în anii Primului Război Mondial. Poate nu întâmplător a închinat ctitorul acest locaş Înălţării Sfintei Cruci, pentru că în acele vremuri toţi românii ortodocşi din Transilvania îşi duceau crucea pribegiei în propria ţară, sub greul jug al stăpânirii străine, şi doar privirea la Semnul cel mântuiror înălţat de Sfântul Împărat Constantin le mai putea da nădejde.

Biserica Casiel

Între august 1784 şi aprilie 1785, împăratul Iosif al II-lea dispune desfiinţarea mănăstirilor ortodoxe din Ardeal care mai rămăseseră după acţiunea generalului Buccow din 1761-1762, excepţie făcând doar acelea unde exista şi o şcoală pentru „învăţarea pruncilor”. Nu se cunoaşte de când funcţiona aici o şcoală, dar presupunerea este că din 1785, pentru că mănăstirea a fost cruţată de tunurile generalului Buccow. Pe la 1780 ctitorul este chemat la cele veşnice de Creatorul său.

În 1823, în urma unui incendiu, biserica a ars, dar pietatea localnicilor a reconstruit-o.

Între 1834-1853 este epoca de înflorire a acestui asezământ, odată cu venirea aici a preotului Vasile Ardelean, profesor de retorică şi poezie, care întreprinde o frumoasă acţiune de luminarea a minţilor şi inimilor copiilor din sat şi împrejurimi, la şcoala sa de diecie. După plecarea în anul 1853 a dascălului şi până în anul 1863 viaţa mănăstirii continuă, dar niciodată cu mai mult de un vieţuitor.

După 1863 până în anul 1956 mănăstirea nu a mai avut călugări, rămânând în tot acest timp de aproape un veac biserică de sat, Valea Căşielului fiind filie a satului Strâmbu.

În 1920 acoperişul bisericii s-a năruit, dar localnicii, la iniţiativa dacălului Gheorghe Prigoană, l-au reparat, prelungind cu câţiva ani viaţa bisericii.

În iarna anului 1925, bătrâna biserică de lemn s-a prăbuşit sub povara zăpezii. Primăvara, enoriaşii satului Strâmbu şi ai cătunului Valea Căşielului au cumpărat  actuala biserică de lemn din satul Canci (acum Dumbrăveni, judeţul Bistriţa Năsăud). Aceasta este tot o „nestemată de mare preţ”, fiind ea însăşi monument istoric, datând din secolul al XVIII-lea, cu o istorie deosebită. Aducerea aici a bisericii de lemn, nu numai că a alinat durerea creştinilor cătunului pentru pierderea locaşului zidit de Ieromonahul Pahomie, dar a adus la picioarele Crucii Mântuitorului, harul şi ecoul  rugăciunilor şi lacrimilor izvorâte din inimile vrednicilor ţărani români din satele Ciceu-Giurgeşti şi Canci (Dumbrăveni), unde a funcţionat ca biserică de sat.

Biserica de lemn impresionează prin simplitatea ei. Este ridicată pe o fundaţie de piatră, cu pereţi din lemn de stejar şi acoperiş din draniţă de brad. Deşi de mici dimensiuni, este compartimentată în pronaos, naos şi altar. Pronaosul este separat de naos prin doi stâlpi masivi care susţin şi una din laturile cafasului, peste care se înalţă turnul-clopotniţă de formă pătrată, terminat cu un coif evazat. Clopotul a fos dăruit de creştinii din Ciocmani şi Băbeni.

Iconostasul, simplu şi el, are doar grinda transversală de deasupra uşilor sculptată cu motive florale. Uşile împărăteşti, despărţite de cele diaconeşti doar prin doi stâlpi înguşti, sunt sculptate şi împodobite cu şase icoane ovale pe trei nivele: Sfinţii  Apostoli Petru şi Pavel, Sfântul Arhanghel Gavriil şi Preasfânta Fecioară Maria în momentul Buneivestiri, şi doi îngeri înaripaţi. Iconostasul are o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe, în jurul căreia sunt aşezate simetric icoanele litografiate ale praznicelor împărăţeşti şi ale sfinţilor apostoli. Bătrânii preţuiesc icoana Maicii Domnului de pe iconostas ca pe una făcătoare de minuni, căci în timpul tinereţii lor se făceau procesiuni cu icoana, mai ales de sărbătoarea Înălţării Sintei Cruci, şi există credinţa că nici o rugăciune înălţată aici nu rămâne fără răspuns.

interiorcasiel

Pe partea din altar a grinzii transversale de pe uşile iconostasului se mai văd palide urme de pictură şi fragmente ilizibile ale unei inscripţii cu litere chirilice, ceea ce pledează pentru vechimea ei. Sfânta masă este din piatră masivă cioplită. Pe cupolă pictura este executată pe pânză aplicată.

Prin 1936-1937 s-a început construirea unei case monahale, demolată în primăvara anului 1991.

în anul 1951, Arhimandritul Varahiil Jitaru, stareţul Mănăstirii Nicula, sugerează Preasfinţitului Episcop Nicolae Colan, redeschiderea mănăstirii Strâmbului şi popularea ei cu monahii care să contribuie la „înviorarea religioasă a credincioşilor din acea parte a locului”. Înfruntând multele piedici puse de regimul democrat-popular ateist, Preasfinţitul Nicolae Colan obţine abia în 1955 aprobarea din partea acestuia pentru redeschiderea mănăstirii Strâmbului ca mănăstire de maici. La 14 septembrie 1955, în prezenţa episcopului-vicar Sabin Truţa, a protopopului Dumitru Purdea şi a unui sobor de 10 preoţi, în prezenţa a peste 300 de pelerini, a fost sărbătorit hramul ca al unui locaş monahal, cu toate că aprobarea din partea Sfântului Sinod la cererea Episcopiei Vadului, Feleacului şi Clujului a venit abia la 26 septembrie.

În vara anului 1956 arhimandritul Justinian Chira, atunci stareţul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia a închegat prima obşte la Mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci” Strâmbu. Era vorba de câteva maici originare din satele din împrejurimi, venite de la mănăstirile Surpatele, Tismana, Timişeni, Topliţa. Preasfinţitul Episcop Nicolae Colan a numit ca duhovnic al obştii pe arhimandritul Justinian Chira, stareţul Rohiei, care a fost ajutat în această direcţie de Ieromonahul Serafim Man, viitorul stareţ al mănăstirii Rohia .

Ca întâi-stătătoare ale obştii au fost numite ca locţiitoare de stareţă sora Ioana Bud în 1956, monahia Maria (Minerva) Cristea în 1957 şi Teofilia (Terezia) Man în 1958.

legătura duhovnicească dintre mănăstirile Căşiel şi Rohia este statornicită prin crucea din sfântul altar, „Dăruită de obştea sfintei mănăstiri de la Rohia pentru Mănăstirea ortodoxă română de maici, de la Strâmbu – În ziua prăznuirii celui dintâi hram. 14 septembrie 1956”.

altar

În pofida multelor greutăţi cu care s-a confruntat, viaţa monahală a continuat până în  octombrie 1959, când prin Decretul 410 autoriăţile comuniste au decis desfiinţarea mănăstirii, maicile au fost constrânse să plece, biserica rămânând peste 30 de ani ca biserică de mir, filie a Parohiei Strâmbu. Între anii 1980 şi 1981 biserica a fost reparată capital şi resfinţită de către  Preasfinţitul episcop-vicar Justinian Chira, cu ocazia hramului din 14 septembrie 1981. Casa monahală a servit drept şcoală cu clasele I-IV pentru copiii din cătun, până în 1989.

După evenimentele din 1989, odată cu dreptul la libertatea de exprimare religioasă a tuturor cetăţenilor României,  la iniţiativa preotului Silviu Pop, parohul Strâmbului, Hutei şi Căşielului, credincioşii de aici s-au hotărât să solicite Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului aprobarea pentru reînfiinţarea mănăstirii din Valea Căşielului, ca mănăstire de maici. Acţiunea a fost susţinută cu bucurie de Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Teofl Herineanu şi de Preasfinţitul episcop-vicar Irineu Pop Bistriţeanul, care au dat binecuvântările necesare pentru începerea demersurilor legale şi de şantier. În vara anului 1991  Sfântul Sinod al bisericii Ortodoxe Române a aprobat, iar Secretariatul de Stat pentru Culte a autorizat reînfiinţarea mănăstirii.

Având nădejde în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în primăvara lui 1991, au început lucrările de reînnoire a mănăstirii Căşiel, iar de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la 23 aprilie 1991 Preasfinţitul episcop-vicar Irineu Pop Bistriţeanul a săvârşit prima sfântă liturghie arhierească.

Vechea casă monahală de lemn, aflată în avansată stare de degradare, nu a mai putut fi recondiţionată, impunându-se demolarea ei şi înaintarea demersurilor necesare pentru construirea unei noi case monahale. Astfel, la 20 iulie 1991, preotul paroh Silviu Pop a săvârşit rugăciunea pentru punerea pietrei de temelie a casei monahale, a sfinţit fundaţia, făcând rugare la începerea temeliei casei monahale.

La 14 septembrie 1991, de hramul bisericii vechi, Preasfinţitul episcop-vicar Irineu Pop Bistriţeanul a declarat reînfiinţarea mănăstirii „Înălţarea Sfintei Cruci” Căşiel ca mănăstire de maici, precum şi instalarea în funcţia de stareţă a monahiei Varvara Georgiu.

Împletind slujbele bisericii, rugăciunea personală şi munca, Dumnezeu a privit cu ochi blânzi noua familie ce sporea aici cu fiecare an, atât duhovniceşte, cât şi numeric, sub oblăduirea maicii stareţe. Pentru obştea nou-formată, venirea la 1 august 1993 a Ieromonahului Serafim bădilă de la Mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci” din Oradea, ca duhovnic, a prilejuit o mare bucurie. Acum, toate condiţiile pentru o autentică viaţă monahală erau îndeplinite: săvârşirea zilnică celor şapte laude, a Sfintei Liturghii, povăţuirea duhovnicească şi administrativă a vieţuitoarelor aşezământului dar şi a tuturor celor aflaţi în vreme de cumpănă şi nevoi ce căutau alin în această oază duhovnicească.

Iată că, odată reînălţată sfânta cruce, aici pe valea Căşielului, a venit în sfârşit şi „vestirea cea bună”: oricât ar fi de greu, Ortodoxia sub semnul cel mântuitor, niciodată nu cade, ci se înalţă mereu, reînviind prin Învierea Celui Preaînalt. în 14 septembrie 1994, de sărbătoarea „Înălţării Sfintei Cruci”, Înalt Preasfinţitul Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, a sfinţit paraclisul cu hramul „Buna Vestire”.

Paraclisul, ca şi biserica monument-istoric, se distinge prin simplitate. Îţi aminteşte prin forma ei, că te afli în singura corabie a mânturii, care poate străbate valurile învolburate ale vieţii până la limanul cel fericit şi liniştit, având la catarg Sfânta Cruce, iar la cârmă pe Domnul nostru Iisus Hristos. Împodobit cu pictura în tehnica frescă în stil neobizantin şi a icoanelor de pe iconostas, realizate de către pictorul Vasile Niţescu din Bucureşti, precum şi prin rodul muncii lui Leon Vasile din Târgu-Neamţ, care a sculptat în lemn de stejar iconostasul, tronul icoanei Maicii Domnului, tetrapodul, strănile, micul paraclis este un mic loc de refugiu pentru sufletul rănit, care se odihneşte privind armonia liniilor şi a culorilor.

În anul 1997, au început lucrările la noul aşezământ monahal, întrucât casa monahală din 1991 nu a mai corespuns numărului crescând de vieţuitoare. Acest aşezământ, dat în folosinţă in toamna anului 2009 coagulează administrativ aproape întreaga viaţă a mănăstirii: atelierele de croitorie-broderie, icoane îmbrăcate şi litografiate, trapeză, şi un mic paraclis de reculegere pentru vieţuitoare

 

Pafrazând una din cântările bisericii, fericită este viaţa celor care se întraripează cu dumnezeiescul dor. Aceasta este călăuza tuturor călugărilor, iar obştea de la mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci” Căşiel, încearcă, toţi laolaltă şi fiecare în parte, să-şi poarte cu smerenie şi demnitate crucea primită de la  Dumnezeu, prin rugăciune şi muncă, împletite după modelul primit de Sfântul Antonie cel Mare.

Primenirea sufletească, prin sfintele slujbe ce se săvârşesc zilnic aici – cele şapte laude, Sfânta Liturghie – aduce în fiecare an tot mai mulţi credincioşi din cuprinsul ţării. Aceştia îşi aduc la umbra Crucii lacrimile, dorurile şi necazurile, iar pe măsura credinţei, pleacă având în suflet „buna vestire” a învierii.

obstea

Logica LGBT: simplă, eficientă, perversă, sovietică. – un articol de Mihai Andrei Aldea. SOLUȚIA (în plan fizic): ieșirea la REFERENDUMUL din 7 OCT 2018.

Logica LGBT: simplă, eficientă, perversă, sovietică. – un articol de Mihai Andrei Aldea. SOLUȚIA (în plan fizic): ieșirea la REFERENDUMUL din 7 OCT 2018.

PRO-SOVIETICI SAU PRO-REFERENDUM!

PRO-SOVIETICI SAU PRO-REFERENDUM! – Mihai-Andrei Aldea

PRO-SOVIETICI SAU PRO-REFERENDUM!

Distrugerea căsniciei şi familiei este unul din scopurile vechi şi permanente ale extremei stângi. În Revoluţia Franceză s-a urmărit acest lucru, anarhiştii urmăreau acest lucru, Marx şi Engles au postulat acest scop al Comunismului. Revoluţia Bolşevică din Rusia a practicat şi promovat distrugerea căsniciei şi familiei, a practicat şi promovat homosexualitatea şi pedofilia, incestul, violul, orgiile sexuale. Iar morala, mai ales morala creştină, a fost urâtă şi atacată în fel şi chip. Pentru Sovietici tot ceea ce ţinea de morala creştină era rău, era anti-progresist, era înapoiat, era „pudibonderie” etc., etc. Exact discursul anti-familie, anti-căsnicie şi anti-referendum de astăzi.

Constituţia României prevede ocrotirea familiei şi a căsătoriei. Iar practica judiciară arată foarte clar că prin căsătorie totdeauna legiuitorul a înţeles „soţ+soţie”. Doar că exprimarea actuală este ambiguă şi trebuie corectată în conformitate cu această intenţie a legiuitorului. Nu există niciodată în Ţările Române, nu există niciodată în Principatele Unite, nu există niciodată în Regat(ul mic), nu există niciodată în România Mare un singur caz de altfel de căsătorie decât între un bărbat şi o femeie. Nu s-au admis niciodată căsătoriile de alt tip. Şi atunci, de ce Referendumul pentru Familie?

Pentru că după ce s-au acoperit de ruşine prin guvernările dezastruoase din Blocul Sovietic, grupările comuniste revin la putere sub acoperirea LGBT, sub acoperirea „luptei pentru drepturile homosexualilor” şi alte activităţi similare.
Doar proştii pot să creadă că i-a apucat dintr-o dată pe politicieni dragostea de cetăţenii cu înclinaţii sexuale neobişnuite. (Pentru că, să recunoaştem un fapt de bun-simţ, ceea ce fac 99% dintre oameni este obişnuit, ce fac doar 1% dintre oameni este neobişnuit – indiferent dacă este ceva neobişnuit în bine sau în rău.) Orice om care gândeşte ştie foarte bine că pe politicieni îi interesează doar puterea. Nu punem aici excepţiile excepţionale (sic!) de felul unui Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul. Vorbim aici despre clasa politică actuală, concretă, despre activiştii politici plătiţi din fonduri tainice – până la urmă tot de la cetăţenii „de rând” scoase. Toţi aceşti „oameni politici” (vorbă să fie!) nu sunt plini de dragoste faţă de altcineva în afară de ei înşişi. Faptul că foarte mulţi dintre ei nici măcar copii nu vor să aibă (uitaţi-vă bine la conducătorii „de sus” din foarte multe ţări ale lumii!) spune totul.
Dar, pretind ei, au mare dragoste faţă de minoritatea cu înclinaţii sexuale neobişnuite! Pentru că, nu-i aşa, s-au terminat toate problemele planetei şi a rămas doar asta! (Ca să folosim o lozincă a extremei stângi!)

În realitate agitaţia politicianistă cu LGTB-ul are în spate Comunismul de tip sovietic. Foloseşte exact aceleaşi metode, are exact aceleaşi principii, urmăreşte exact aceleaşi scopuri şi are exact aceleaşi lozinci! Adică este acelaşi lucru: Comunism Bolşevic.
Nu de problemele sexuale le pasă lor, de fapt, ci de PUTERE!
Şi cu cât căsniciile şi familiile sunt mai slăbite, mai răvăşite, mai distruse, cu atât oamenii sunt mai dezbinaţi, mai singuri, mai îndureraţi, mai vulnerabili la droguri (de la internet sau iarbă la pornografie sau jocuri de noroc); deci, cu atât mai mult creşte puterea politicienilor!
Logica este simplă, eficientă, perversă, sovietică.

Oricine a crescut într-o familie fără mamă sau fără tată, oricine este dintr-o familie fără unul dintre părinţi ştie foarte bine durerea acestei lipse, acestei mutilări. Cei care fac ori au făcut parte din asemenea familii sunt cei care ştiu cel mai bine câtă nevoie are căsnicia de o ocrotire reală, concretă, practică, din partea Statului. Care Stat, deocamdată, NU sprijină căsnicia – dimpotrivă, o sabotează -, NU sprijină familia – dimpotrivă, o sabotează.
Uitaţi-vă în jur şi vedeţi: Statul este vinovat pentru destrămarea căsniciilor prin plecarea peste hotare a unuia sau altuia dintre părinţi; Statul este cel care în loc să lupte pentru reîntregirea familiilor militează pentru aducerea de imigranţi; Statul este cel care în loc să ajute căsniciile aflate în impas încurajează divorţul şi distrugerea, luându-le copiii dacă poate, spre a-i vinde… scuze, „a-i plasa” preferabil peste hotare. Şi cine controlează Statul? Comuniştii!

Comuniştii din eşaloanele doi şi trei şi urmaşii lor au preluat şi controlează puterea în România de după 1989.
Şi vor să reinstaureze dictatura după model sovietic.
De aceea au amânat Referendumul pentru Familie vreme de trei ani, de aceea l-au aprobat peste noapte – ca să nu poată exista vreme de pregătire pentru el. De aceea se lasă spaţii uriaşe propagandei pro-sovietice, anti-referendum, folosindu-se adeseori cel mai mizerabil limbaj, cele mai discriminatorii lozinci.
Un discurs plin de ură se varsă neîncetat împotriva Românilor care sprijină căsătoria, care sprijină familia întreagă, care sprijină referendumul.
Şi nici CNCD-ul, nici alte organe abilitate nu mişcă un deget împotriva celor care vomită acest discurs patologic, ajungând inclusiv la incitare la violenţă, crimă, genocid.
PENTRU CĂ ACEASTA ESTE MORALA SOVIETICĂ, ACEASTA ESTE PURTAREA SOVIETICĂ, ACESTA ESTE REGIMUL PE CARE VOR SĂ-L INSTAUREZE!

În această clipă există doar două posibilităţi: ori mergem la Referendum şi votăm DA, începând eliberarea de sub dictatura politicianismului, ori înseamnă că am votat pentru reinstaurarea făţişă, directă, totală a Comunismului Sovietic în România.
În această clipă putem doar să fim PRO-SOVIETICI SAU PRO-REFERENDUM!
Alegerea este a noastră; consecinţele vor fi suportate şi de noi, şi de toţi urmaşii noştri.

AF70CT 01.png

Mihai-Andrei Aldea

Regele Carol I este campionul dărâmării de biserici şi mânăstiri în România. Cu comentarii ale cititorilor, pro și contra. – De la www.grasulstramosesc.ro.

Regele Carol I este campionul dărâmării de biserici şi mânăstiri în România. Cu comentarii ale cititorilor, pro și contra. – De la www.grasulstramosesc.ro.

11:18 PM

Carol I este campionul dărâmării de biserici şi mânăstiri. Nici tătarii, nici Cuza şi nici Ceauşescu nu l-au întrecut

 

https://i0.wp.com/www.glasulstramosesc.ro/hohenzollern.jpg

Crucea și Coroana

Când a fost transmis la radio comunicatul prin care Regele Mihai I de România anunţa încetarea luptei împotriva bolşevismului sovietic şi întoarcerea armelor, prin trădarea vechilor alianţe în chiar timpul desfăşurării luptelor, întreaga trupă românească a încremenit. Armata română lupta împotriva unui rău de care erau cu toţii – de la mareşal la soldat – convinşi. Majestatea Sa Regele Mihai I de România justifica această poziţie ciudată şi, după cum s-a dovedit şi era previzibil de atunci, extrem de păguboasă pentru Ţară şi pentru poporul român, cu un tratat de armistiţiu al României cu URSS, tratat care nu a existat – nici vorbă de semnături şi ratificare. Cu alte cuvinte, frontul a fost schimbat fără nici cea mai mică bază, din voinţa Regelui Mihai I de România. Ce a însemnat pentru România şi pentru poporul român această decizie? Care au fost consecinţele acestui act – astăzi vădit ca iresponsabil? Altfel spus, cât i-a costat pe români acea – cel puţin foarte bizară – atitudine a Regelui, acel act care de fapt nu a fost nici un act? Iată câteva lucruri care „s-au uitat”! Nu ştim cum se poate aceasta sau prin ce mecanism, atâta vreme cât vorbim de mii şi mii de ofiţeri şi soldaţi din armata română ucişi de armata sovietică – ca urmare a acestei „măsuri” strategice luate şi asumate de Rege; mai vorbim şi despre faptul că, după jertfa exemplară a armatei române, la capătul războiului am fost consideraţi de către URSS nu ca armată aliată ci ca armată învinsă, ceea ce a însemnat plata unor daune inestimabile pentru poporul român – de altfel era şi normal să fim consideraţi ca Ţară învinsă, atâta timp cât armistiţiul României cu URSS a existat doar în discursul Regelui; şi dacă tot vorbim, mai vorbim şi despre emoţionantul gest al lui Stalin care, adânc mişcat de colaborarea Regelui Mihai I la victoria bolşevismului asupra poporului dreptcredincios român, i-a conferit acestuia cea mai mare distincţie a URSS, distincţie pe care, de altfel, Regele Mihai I a purtat-o ce-i drept, nu ştim dacă cu mândrie sau din obligaţie, lucru puţin important. Dar ce este important este că aceasta a fost ocazia cu care armata română a fost puternic lovită şi umilită, şi totodată ocazia cu care bolşevismul sovietic a fost implementat în România următorilor cincizeci de ani. Inutil să mai dezvoltăm cu puşcăriile, cu ateismul, mai pe scurt cu schilodirea sufletească a poporului român, schilodire care a lăsat urme adânci în comportamentul poporului român până în zilele noastre – schilodire care, insistăm, are ca punct de pornire acest gest incalificabil al celui care trebuia să fie regele românilor. Faptul că era tânăr şi neexperimentat nu schimbă nici istoria şi nici consecinţele care au fost generate pornind din acel moment.

Şi, iată vorbim despre zilele noastre. Adică de chiar zilele în care Majestatea Sa Regele Mihai I de România a fost invitat în Parlamentul României, unde a rostit cu demnitate o alocuţiune, pentru ca mai apoi să fie sărbătorit de români, la frumoasa vârstă de nouăzeci de ani, în frumoasa sală a Operei Române şamd. Aceste evenimente au fost larg mediatizate. Pentru culoarea locală, trebuie să spunem că unul dintre cei care au sprijinit cu toată puterea aceste evenimente este unul dintre conducătorii partidului liberal, adică partidul care are ca punct fundamental doctrinar – ca orice partid liberal – convingerea republicană. Revenind, iată că în societatea românească, cu acest prilej, apare insistent o întrebare: „Poate monarhia să salveze România?” Şi, pentru că suntem încredinţaţi că aceasta este o chestiune deosebit de importantă pentru români, vom stărui mai jos asupra ei – fără a ne pune probleme referitor la Regele Mihai I de România sau la alocuţiunea din parlament sau la liberalismul extrem de „original”, din România sau… Şi dacă ne vom mai referi la Majestatea Sa, ne vom referi la cel de-atunci şi nu la cel de acum.
După cum am mai afirmat şi în alte ocazii, faptul că suntem direcţionaţi prin clişee este un fapt clar. Ceea ce nu este clar se referă la faptul că, deşi cunoaştem acest lucru, continuăm să ne lăsăm conduşi în eroare. Cu alte cuvinte, dintr-un fel de neputinţă – care îşi are punctul de pornire în viaţa noastră păcătoasă – nu aplicăm ceea ce ştim. Ştim şi, totuşi, ne lăsăm păcăliţi. Şi într-un mod de-a dreptul sincer – aproape înduioşător de sincer. De câteva dintre aceste clişee ne vom folosi în cele ce urmează. Mai întâi precizăm că este vorba de clişee care se află în sertarul de istorie – adică sunt foarte importante, mai importante decât celelalte care se bazează pe cele dintâi. La fel cum se spune – la grămadă şi cu totul dogmatico absolut – că domniile fanariote au fost un dezastru pentru ţările româneşti, se afirmă că domniile sau, mai corect – dinastia de Hohenzollern – a fost „benefică” , „a creat România modernă”, „a pus bazele instituţionale ale României” de care vorbeam mai sus, „a cucerit independenţa” – prin Carol I -, „a întregit Ţara” – prin Ferdinand – „a ridicat România din punct de vedere cultural şi economic” – prin Carol al II-lea – şi, în fine, „a salvat România de la o catastrofă iminentă” – prin Mihai I. Acestea nu sunt toate, sunt doar cele mai cunoscute şi practicate clişee.
Nu vom face analiza fanarioţilor, care în mare parte au fost nefaşti pentru ţările române – dar nu în totalitate -, fiindcă este cu mult mai spectaculos cel de-al doilea clişeu istoric – cel cu „cât de minunată” şi de „de bine” a fost monarhia casei de Hohenzollern pentru România – şi ne şi plasează în interiorul subiectului din pagina de faţă.
Este cu mult mai spectaculos, fiindcă rolul şi consecinţele perioadei familiei de Hohezollern în România sunt integral nefaste. Din pornire şi până în actul final. Dar, aici este necesar să fac o precizare, referitoare la propria-mi persoană: sunt printre cei mai antirepublicani şi, în acelaşi timp, antisovietici – onest în felul meu – indivizi din univers; adică sunt român.
Dacă facem o trecere succintă prin istoria acestei perioade – şi nu ne pasă de clişeele fie ele iudeofrancmasonice, cu variantele capitaliste, comuniste sau neocomuniste – vom observa, ca foarte clare următoarele evenimente simple. Mai întâi că domnia străină pe care o tot cereau trădătorii lui Al. I. Cuza – de altfel, fratele lor de lojă iudeofrancmasonică, dar un frate care începuse să creadă că România e mai importantă decât scopurile umanitaro, evoluţionisto, iluminato, etco iudeofrancmasonice; fiindcă lucrul este dovedit: urmarea domniei lui Cuza era proiectată a fi instaurarea republicii, dar asta doar din pornire -, aşadar domnia străină, a cărei necesitate a fost şi este justificată în istoria oficială exact cum justifică Ion Iliescu lovitura de stat din decembrie 89, ca fiind revoluţie, această domnie străină a avut un singur scop: îndepărtarea de la conducerea şi din preajma conducerii statului a tuturor celor care ar fi putut împiedica planurile iudeofrancmasoneriei. Este exact ceea ce se întâmplă şi astăzi, şi nu doar în România. Cu alte cuvinte, a fost şi este periculos, pentru scopurile şi idealurile organizaţiei sataniste universale, ca la conducerea statului român să se găsească români; chiar şi pentru simplu fapt că un român, oricât de ticălos ar fi, poate la un moment dat să iasă din ascultarea lojelor şi să nu fie de acord cu distrugerea propriului său popor. Este un risc pe care conducătorii ocultei nu şi-l mai asumă; Al. I. Cuza i-a costat aproape 100 de ani, până când, din balconul palatului, marele maestru iudeofrancmason Mihail Sadoveanu, a declarat România ca fiind republică, adică a anunţat victoria satanismului împotriva lui Hristos. Poporul, în ordinea iudeofrancmasoneriei, este o noţiune inacceptabilă, cum inacceptabilă este pentru ei credinţa în Învierea lui Hristos. Aşa au sosit, nu regii, ci domnitorul Carol I de Hohenzolern, despre care cred că este suficient să observăm doar câteva lucruri. Primul este că Majestatea Sa este campionul dărâmării de biserici şi mânăstiri, în curgerea tulburatei noastre istorii. Nici tătarii, nici Cuza şi nici Ceauşescu – care în adevăr au fost anticreştini înverşunaţi – nu au reuşit să dărâme atâtea biserici şi mânăstiri. Ei, iată cum v-aţi enervat, iubiţi cititori – şi asta pentru că tocmai am lovit un alt clişeu după care vă ghidaţi viaţa; şi unul tot istoric. Dar, ca să mă iertaţi, mă dau în vileag: cine are curiozitatea poate verifica la Biblioteca Academiei lista cu bisericile şi mânăstirile dărâmate de Carol I – de altfel, Podul Mogoşoaiei, cunoscut astăzi sub numele de Calea Victoriei (nici nu se mai ştie care victorie, a cui împotriva cui), era plin de mânăstiri. Şi, ca un exerciţiu: dacă am vrea să ne exprimăm corect din punct de vedere politic, atunci am spune: Carol I nu a dărâmat biserici şi mânăstiri, ci a modernizat România. Şi, mai departe: iată ce clădiri frumoase s-au construit – Cecul Mare, Casa Oştirii (CCA) şamd -, pe locurile pe care până nu demult erau nişte mânăstiri vechi şi înapoiate. În ceea ce ne priveşte pe noi, trebuie să înţelegem odată pentru totdeauna: acesta este chiar modul în care se cântăresc şi astăzi lucrurile, şi asta pentru că, acei care cântăresc, sunt aceiaşi urâtori ai credinţei şi neamului românesc. E şi ăsta un fel de a vedea lucrurile, pe care însă, eu personal nu pot să-l împărtăşesc. Încă un lucru şi doar atât despre acest conducător catolic, urâtor de români: independenţa, pentru care au murit mii şi mii de români luptând, nu a fost cucerită prin jertfa lor; fiindcă Regatul Român devenea independent automat la capătul războiului, la care nu avea nici un rost să participe. Dar, dacă tot a participat – fiindcă aşa au cerut obligaţiile lui Carol I – pentru a ne fi recunoscută independenţa (încă odată, pentru care am dat mare jertfă de sânge), Majestatea Sa Carol I a împământenit multe, extrem de multe familii evreieşti în Ţară. Aşadar, am murit şi am şi plătit pentru acest lucru. Este chiar situaţia în care am mai fost puşi şi de Majestatea Sa Mihai I. Despre Carol al II-lea nici nu ştiu de ce mai trebuie spus ceva. Dar o voi face totuşi, fiindcă am suferit o traumă, când am asistat la victoria anticreştinilor, care l-au adus în ţară acum câţiva ani (după cum spuneau ei, au adus „moaştele” lui Carol al II-lea), pentru a-l îngropa lângă Sfinţii noştri Domnitori. Dar foarte scurt: Carol al II-lea este unul dintre cei mai criminali conducători pe care i-au avut vreodată românii, în oricare dintre ţările române. Şi asta fiindcă a ucis sistematic tineretul românesc. Totodată, a fost pe bună dreptate considerat de casele regale înrudite ca un escroc ordinar – ceea ce a şi fost (în sensul acesta sunt sute de mărturii istorice). Nu vom vorbi despre moravurile Majestăţii Sale, pe care nu s-a sfiit să le arate întregului popor român al vremii. De regele Ferdinand n-am uitat, dar este chiar inutil, în economia textului de faţă. Acestea sunt doar nişte rânduri. O analiză serioasă a fenomenului Monarhia de Hohenzolern în România, ar duce, pe orice om normal la cap, la evidenţa că domniile fanariote au fost depăşite în lupta împotriva poporului român, împotriva lui Hristos.
Dar, ce ne interesează în rândurile de faţă, nu este că unii au fost mai răi ca alţii şi nici că acelaşi sistem, aceeaşi reţetă a fost folosită şi atunci şi acum; cum, deşi aceste lucruri sunt foarte importante, nu ne interesează, în rândurile de faţă, nici că astăzi nu este decât un ieri reşapat şi iar reşapat şi iar, cu un singur scop, tot acelaşi al iudeofrancmasoneriei „iluminate”: de a ne îndepărta de Hristos şi de drumul nostru mântuitor ca neam. Dar, ceea ce ne interesează, este faptul că ideea de regalitate – corect pentru noi românii: de domnie – este legată de domniile străine (indiferent dacă greceşti, austriece sau alogene în amestec eterogen). Aşadar, avem pe de-o parte forma de guvernământ, care este total contraindicată pentru poporul român, denumită republică – formă de guvernământ care este creaţia Revoluţiei Franceze (republica Greciei antice este o antică prostie – sau, mai frumos spus, un alt clişeu -, fiindcă niciodată Grecia nu a fost republică; lucrul acesta îl cred cei care citesc Republica lui Platon, fără să cunoască că titlul real al dialogului este Politeia, adică Cetatea multor zei – şi nu, niciodată Republica, decât pentru a folosi pentru legitimarea aberaţiei revoluţiei din Franţa) şi este definită în primul rând prin ateism şi (ca urmare) prin nerecunoaşterea a chiar noţiunii de neam, popor şcl -, iar pe de cealaltă parte avem monarhia străină. Toate acestea se întâmplă fiindcă, pentru români, firescul – adică domniile pământene -, a ajuns un lucru pe tot atât de îndepărtat cum îi este şi trăirea firească, adică în Hristos. Sigur că de aici nu se vede nici o ieşire: alegeţi între Băsescu, Iliescu şi regele Mihai I, prinţu’ Dudă. Nu e nimic de ales. Evident. Numai că acestea nu sunt opţiuni reale, ci opţiunile impuse nouă. Reţineţi de mai sus? Aceeaşi reţetă, aceiaşi care cântăresc, şamd? Unde sunt românii? Sau, mult mai simplu şi mai clar, unde ne este Hristos? Cei care participă la astfel de „alegeri” – adică aleg între satan şi satanel – nu sunt nicidecum românii. Şi atunci? Poate aţi uitat sau nici n-aţi ştiut: coroana, pentru poporul român, se aşează pe un creştet care poate duce crucea. E legătura aceea cu Golgota. Pe un creştet care a fost scufundat de trei ori şi a fost îmbrăcat în Hristos. Poate totuşi vă aduceţi aminte: a existat ceva şi înainte ca poporul român să cadă în sclavia urâtorilor de Hristos, iar ceva-ul acesta nu este departe de noi, este chiar la îndemână. Trebuie să vă aduceţi aminte: suntem oameni liberi prin Sfânta Taină a Botezului şi suntem făcuţi de Însuşi Dumnezeu. Suntem liberi să trăim, tot aşa cum suntem liberi să murim – şi asta nu are nici o legătură cu „ei”. Noi suntem cu Dumnezeu, iar cu noi este Dumnezeu. Nu sunt doar vorbe. Trebuie să vă amintiţi, chiar şi doar fărâme. Trebuie, fiindcă altfel ne va lua nefratele sufletele. Şi îi va fi uşor s-o facă, fiindcă chiar noi i le vom da.
Coroana cu Sfânta Cruce nu o poate ţine orice scăfârlie de drac – este tare grea. Nu contează cum se numeşte – preşedinte sau rege, de altfel nu mai este nici o diferenţă, fiindcă monarhiile moderne sunt constituţionale. Pentru noi sunt străini. Pentru români este cel ce poate duce Coroana cu Cruce. Fiindcă, s-ar părea că a conduce poporul român este un fel de a urca Golgota.

Revista AXA

 

Fam. Hohenzollern – Sigmaringen 28144 Gabriel masonerietradareCarol IIcarol Imihai 4.3/15

Total comentarii : 17 1 2 »
Ordinea de afișare a comentariilor: 
În mod implicit
Comentariile noi mai întâi 
Comentariile vechi mai întâi

avatar

 -1 
1  Ana Louvs • 1:29 PM, 2016-07-07
Asemenea articole sunt o rusine nu numai la adresa istoriei Romaniei, ci pentru orice persoana care pretinde ca are contact in vreun fel cu istoria. Lipsa de argumente sustinute, cuvintele pline de ura aruncate la intamplare fara context istoric si lipsa de cauzalitate sunt infioratoare. L-as ruga pe autorul articolului ca, din respect pentru conditia umana pe care se prespune ca o impartasim, sa prezinte primul si cel mai important semn al bipezilor: Gândirea analitică. M-am amuzat copios citind si va felicit pentru buna dispozitie pe care mi-ati adus-o, dar fie schimbati incadrarea acestui site si anume „pamflet”, fie incepeti sa va documentati. Arhivele române sunt un inceput foarte bun, va vor ajuta mult. Va doresc un pic mai multa stima de sine, care va va impiedica de la redactarea unor non-sensuri rautacioase si ilogice. Incercati! Curaj! Inteligenta nu doare …:)

avatar

 2 
2  Mihai Tzuky • 3:01 PM, 2016-07-09
D.na Ana Louvs, care parte a istoriei nu v-a plăcut?? Cea cu primi regi sau cea cu ultimul rege și anume Mihai I?? Nu știați că atunci când armata română împreună cu aliații, adică: Germania, Italia și Ungaria, au împins armata rusiei până aproape de Moscova și erau pe punctul de a câștiga războiul, el a trădat alianța și a obligat armata română să întoarcă armele împotriva nemților, după care l-a arestat pe Mareșalul Antonescu, care pt unii e un trădător, dar de fapt trădător a fost regele, nu Mareșalul. Noi am avut doar câțiva regi din teritoriul actual al Daciei : Burebista, Decebal, Dromihete și alții mai puțin importanți, în rest am avut domnitori. Cei din dinastia Hohenzollern au fost aduși și impuși cu sprijin de afară, deci nu sunt de pământ români și nu aveau cum să țină în totalitate cu poporul român, ia atras aici în mare parte, ca pe toți străinii, bogățiile interminabile ale țării ăsteia, nu că ar fi vrut ei neapărat binele țării, ci doar pe al lor personal și dacă mai rămâne ceva și pt țară, bine, dacă nu, iar bine. Așadar d.nă, coborâți pe pământ și nu mai fiți cinică, căci ceea ce a scris autorul aici nu sunt speculații, așa cum credeți dvs., cam așa a fost realitatea tristă a istoriei noastre.

avatar

 1 
3  Silvia Stroie • 8:21 AM, 2016-07-10
Mi-a placut replica dat de d-l Mihai Tzuky,d-nei Ana Louvs,si sunt de aceiasi parere ca si dansul!!!

avatar

 0 
8  Ionica Rus • 5:23 AM, 2016-08-03
silvia  in istorie nu se da cu parerea ca in politica cred ca nu ai nici o idee despre  ce e vorba in articol

avatar

 0 
4  Sandu Mirel • 9:06 AM, 2016-07-11
totusi , daca ati avut acces la acea lista cu biserici demolate , nu era mai usor sa o publicati ??? Nu toti oamenii au timp sau posibilitatea sa ajunga acolo spre a o citi !

avatar

 1 
5  Dan P. • 8:23 AM, 2016-07-14
Ana Louvs posibil sa fie o khazara care se crede „evreica” biblica si are cunoastere „istorica” cam cit un militian ceausist!

Articolul este foarte BUN si foarte ADEVARAT! Felicitari autorului!

Sandu Mirel,

Daca autorul ar fi inceput cu detalii (v. bisericle demolate de carol DEMOLATORUL), ar fi trebuit sa scrie deja o carte si NU un articol concis.

avatar

 0 
10  Sandu Mirel • 8:10 AM, 2016-08-04
Macar sa mentioneze 5-6 nume de biserici si manastiri demolate de carol !!! Nici eu nu-l am la suflet pe carol , sau asa-zisa casa regala , care imi par niste impostori dornici numai sa puna mana pe averile Romaniei .  Era simplu si usor sa mentioneza cateva nume , lua cateva minute comentariul respectiv . Nu a cerut nimeni sa le mentioneze pe toate !!! Sau macar putea sa faca niste fotografii cu smartphoneul  , foto usor de urcat pe internet !

avatar

 0 
11 Gabriel • 10:28 AM, 2016-08-05
Pe Calea Victoriei au fost demolate Biserica Magureanu in fata liceului Sf Sava, Manastirea „Sf Ioan cel Mare” pe locul careia se afla azi palatul CEC, Manastirea Sarindar, pe locul careia se afla Cercul Militar. In vecinatate a fost demolata Biserica Caimatei, pentru a face loc bulevardului….CAROL I. Pe locul unde se afla astazi palatul BNR a fost demolata Manastirea Hanul Grecilor! Biserica Sfântul Nicolae din Țigănie demolată tot in timpul domniei lui Carol 1, iar astăzi locul este marcat cu o cruce de piatră aflată în curtea unei case de pe B-dul Regina Maria. Biserica Sfântul Nicolae din Prund se afla în zona cuprinsă astăzi între Palatul de Justiție și Biserica Domnița Bălașa. Mănăstirea Domniţa Bălaşa, aflată pe Podul Calicilor (Calea Rahovei) fusese reparată în 1842, insa marele Carol s-a gandit mai bine si a demolat-o în 1871… Fiecare poate săpa pe internet  după Bisericile si Manastirile demolate in perioada in care a domnit Carol I, va asigur ca veti fi surprinsi de rezultate. Exista si o carte, nu stiu pe unde se gaseste acum a lui Constantin Bacalbasa – „Bucurestii de alta data” in 3 volume…spor la treaba

avatar

 1 
13  Sandu Mirel • 12:50 PM, 2016-08-09
Ei , asa da . Multumesc frumos despre raspuns , contine bazele unui posibil articol . Nici eu nu sunt fanul asa-zisei case regale a Romaniei . Mai ales acu , daca spui astora de pe net adevarul , se gasesc tot felul de propagandisti patetici ai momarhiei sa te injure !!! Ca e de actualitate subiectul , daca spui ca Ana nu a fost regina , ca nu era botezata ortodox si ca atare nu trebuia ingropata intr-un spatiu ortodox , vin telectualii sustinatori ai monarhiei si te fac albie de porci .

avatar

 1 
6  John Xenea • 4:46 AM, 2016-07-18
PENTRU ANA LOUVS SI PENTRU TOTI CRETINII CARE NU CRED IN ARTICOLUL DE MAI SUS, ROG SA FIE VERIFICAT LA: „Arhiva SRI, fond D, dosar 11382, vol. II, f. 181-184”

avatar

 0 
7  Ionel Ionutz • 9:14 AM, 2016-07-28
sai ia naiba si pe regi si pe toti niste hoti si banditi au fost se lafaiau ca si acum , in lux si huzur in timp ce marea majoritate a populatiei tarii traia intr-o saracie si mizerie de nedescris

avatar

 0 
9  Catalin Constantin Lopata • 11:09 PM, 2016-08-03
1 -am fost prea mici ca sa putem tipa in gura mare …… si 2 – suntem pusi si naspa pe harta asta a Europei….as prefera totusi sa-i raspund lui Ionel Ionutz …bai baiatule ! au trait in lux si huzur pentru ca erau exilati in locuri unde prostia si hotia nu exista ..iar majoritatea populatiei traia in saracie si mizerie pt ca au fost prosti si au pus botul la comunisti …si hai sa fim seriosi romanii sunt lasi si fricosi din nastere

avatar

 0 
12  Iulian Murarita • 12:09 PM, 2016-08-07
Eu nu inteleg de ce ca sa construiesti ceva trebuie mai intai sa darâmi,am observat acest prost obicei si la oamenii care isi fac vile rahat mare iar sufletul lor este f.mic.Orase intregi traiesc fara trecut ,au daramat tot,orase fara identitate,de ce nu se construieste la orizontala,nu este loc destul?

avatar

 1 
14  Ana Suteu • 10:47 PM, 2016-08-15
de as fi avut putere .as fi intentat proces acestui mihai .ptr.inalta tradare.dar altii l au premiat stalin si guvernul roman .bravo si la mai mare

Prorociile Schiarhimandritului Hristofor din Tula (1905-1996), mai ales pentru Rusia, dar și pentru întreaga Ortodoxie (articol actualizat).

Prorociile Schiarhimandritului Hristofor din Tula (1905-1996), mai ales pentru Rusia, dar și pentru întreaga Ortodoxie (articol actualizat).

Acta Diurna®

https://www.youtube.com/watch?v=o7tpfrMXO30 (subtitrarea în lb română nu de calitate din păcate,  dar înteligibilă.)

Infra, film din seria „Sarea pămîntului” subtitrat românește, despre Cuviosul Hristofor din Tula.

Spicuim din cuprinsul filmului:

Prorocii ale Schiarhimandritului Hristofor din Tula (1905-1996), și a altor cuvioși, despre vremurile din urmă, culese din cuprinsul filmului:

  • apariția numerotării persoanei, semn al antihristului, care (numerotare) nu trebuie acceptată cu nici un chip (cnp-ul, vouchere/titluri de proprietate, pașapoarte electronice, coduri de bare, carduri de sănătate, etc).
  • hainele și tunsoarea bărbătească la femei (capul descoperit la femei) este urîciune înaintea lui Dumnezeu (Pr Hristofor nu împărtășea nici fetițele mici aduse la altar în pantaloni)
  • doar dacă se va pocăi de uciderea Țarului Nicolae II și familiei imperiale va fi iertată Rusia și i se va da un nou țar, dar aceasta doar DUPĂ războiul ce va fi
  • va veni vremea cînd toți vor fugi către sate, totul va fi închis, nu…

Vezi articolul original 446 de cuvinte mai mult

Nichita Smochină (1894-1980), uriașă, necunoscută personalitate intelectuală a României transnistrene și a Marii Uniri, Membru de onoare al Academiei Române. Un interviu cu marele român, și articolul aferent din wikipedia.

Nichita Smochină (1894-1980), uriașă, necunoscută personalitate intelectuală a României transnistrene și a Marii Uniri, Membru de onoare al Academiei Române. Un interviu cu marele român, și articolul aferent din wikipedia.

Nichita Smochină la statuia lui Bogdan Petriceicu HasdeuNichita Smochină la bustul lui Hașdeu, București, 21 octombrie 1967

Autor[al articolului]: Florian Bichir
Sursa: http://evz.ro/romanii-transnistrieni-si-nedreptatea-istoriei.html
Referinte: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nichita_P._Smochin%C4%83

Nichita Smochină şi nedreptatea istoriei [nedreptatea nu e a istoriei, ci a falsificatorilor ei, care vor plăti pentru aceasta – n.n., ActaDiurna]

mai multe https://www.voci.ro/nichita-smochina-si-nedreptatea-istoriei/

Cine crede că le ştie pe toate ori este un mincinos patentat, ori este un caz de Spitalul numărul 9. Am bătut câteva sute de kilometric buni până la Iaşi ca să aflu cine este marele român Nichita Smochină. Un om pe nedrept uitat şi readus la viaţă de diplomatul şi istoricul Vadim Guzun care a publicat două cărţi remarcabile “Actiunea informativa Nichita Smochinǎ” Editura Argonaut Cluj-Napoca 2013 şi “Nichita Smochină vox clamantis in deserto” Editura Argonaut Cluj-Napoca 2014. Deşi amândoi locuim în Bucureşti cu Vadim Guzun m-am întâlnit tocmai la Iaşi la Simpozionul “Românii înstrăinaţi din perioada postbelică”, organizat de Academia Română, Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană. Un excelent centru de cercetare înfiinţat de regretatul Gheorghe Buzatu şi condus de marea arheoloagă Stela Cheptea.

Guzun mi-a dărut cărţile sale despre Smochină pe care le-am citit disperat într-o noapte. Habar nu aveam de el.

Cea mai ilustră minte a Transnistriei – care cuprinde cam tot atâţia locuitori români precum Basarabia – s-a născut la 14 martie 1894 în comuna Mahala, o suburbie a oraşului Dubăsari Transnistria, într-o familie de ţărani înstăriţi. A terminat liceul în Dubăsari în 1910 şi Şcoala Militara “Marele Duce Michail Nicolaevici” în 1915. A fost ofiţer (căpitan) în armata Rusiei. A fost decorat cu mai multe Ordine printre care şi Crucea Ordin Sf.Gheorghe fiind înnobilat de către Ţarul Nicolae al II-lea. În 1918 este ales preşedinte al Zemstvei (prefect) şi totodată deputat în Rada (Parlamentul) Ucrainei pentru a reprezenta românii, cea mai mare minoritate din Ucraina.

În 1920 s-a refugiat în România. După studii la Iaşi cu ajutorul lui Nicolae Iorga şi a guvernului Maniu işi ia doctoratul la Paris. La 2 iunie 1942 a fost ales Membru de Onoare al Academiei Române. După 23 august 1944 a fost declarat duşman al Sovietelor. A scăpat fiind ascuns, cu nume false, ca administrator al Academiei de la Tituleşti de colegii din Academie. Moare în în noaptea de 13/14 decembrie 1980, fiind îngropat la cimitirul Reînvierea din Bucureşti.

Nichita Smochină în stânga ÎPS Tit Simedrea, împreună cu un grup de refugiaţi,  între care şi Pantelimon Halippa, în faţa Bisericii Domniţa Bălaşa, 25 martie 1968.

Asta ar fi pe scurt, laconic şi trist viaţa unui geniu. Mama sa a fost împuşcată de către sovietici deoarece ţinea sub o icoană o revistă cu poezii în limba romană ale fiului său. Un om al cărui copii au suferit la fel de mult. Un fiu asasinat, iar altul plimbat prin Siberia decenii. Un om care i-a iubit pe românii de dincolo de Nistru mai mult decât orice. Un om care a refuzat sub Mareşalul Antonescu, alcărui consilier a fost, să devină guvernator al Transnistriei, dar pe care a organizat-o impecabil.

Un om care a luptat permanent pentru a demonstra că în stângă Nistrului trăiesc români! Nichita Smochină merită mai mult, nicidecum uitarea noastră!

Extras din “Cine se teme de Nichita Smochină?” – Interviu cu Vlad Galin-Corini, editorul însemnărilor lui Nichita Smochină

– Dumneavoastră sunteţi editorul a două lucrări semnate de Nichita Smochină. Cine sunteţi pentru Smochină şi cum a apărut interesul Dvs. pentru această personalitate?

Eu sunt ginerele lui Strungaru, m-am ocupat de publicarea memoriilor lui Nichita Smochină pentru că n-a făcut-o nimeni până la mine. Nichita Smochină a murit în 1980. A locuit cu fiica sa, Claudia, şi soţul acesteia, Diomid, în aceeaşi casă. Acolo l-am cunoscut, chiar am locuit o anumită perioadă în casă la ei cu soţia mea, până când ne-am mutat. Ştiam despre preocupările lui Nichita Smochină, ştiam că el a depus la Academia Română şi la Arhivele Statului un volum complet de memorii. După 1990, Nichita Smochină a fost reabilitat complet, el fusese reabilitat parţial în regimul Ceauşescu. I s-a întors post-mortem titlul de membru de onoare al Academiei Române.

În aceste condiţii, eu, având preocupări academice, am luat legătura cu editura Academiei Române, care a acceptat imediat să publice memoriile depuse la Arhivele Statului. Aşa a apărut în 2010 primul volum de memorii. În familia Smochină-Strungaru, au mai rămas încă circa 4000–5000 de pagini de însemnări zilnice, un jurnal al bătrânului academician Smochină. Am luat acest material şi l-am editat. Astfel a apărut cel de-al doilea volum.

Sursa: http://www.jc.md/cine-se-teme-de-nichita-smochina/

Nichita P. Smochină

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Nichita P. Smochină
Nichita Smochină IMG 20160720 0001.jpg
Date personale
Născut  Modificați la Wikidata
CorjovaMoldova Modificați la Wikidata
Decedat  (86 de ani) Modificați la Wikidata
BucureștiRSR Modificați la Wikidata
Cetățenie Flag of Romania (1965-1989).svg România
Flag of Moldova.svg Moldova Modificați la Wikidata
Ocupație lingvist[*]
istoric
om politic
activist pentru drepturile omului[*]
traducător Modificați la Wikidata
Activitate
Premii Ordinul Coroana României
Ordinul național „Steaua României”
Ordinul de Onoare
Alma mater Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Logo of the Romanian Academy.png Membru de onoare al Academiei Române

Nichita P. Smochină (n. 14/27 martie 1894, în satul Mahala, suburbie a orașului Dubăsarigubernia HersonImperiul Rus – d. 14 decembrie 1980București) a fost jurist, filozof al dreptului, publicist, istoric, etnograf, folclorist, antropolog, sociolog, slavist, profesor, membru de onoare al Academiei Române.[1] A fost unul dintre doctorii în Drept de la Paris. A fost decorat postmortem de către președintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, cu „Ordinul de Onoare”. Mama sa a fost împușcată de către sovietici deoarece ținea sub o icoană o revistă cu poezii în limba romană ale fiului său.[2]

Biografie

Nichita Smochină la bustul lui Hașdeu, București, 21 octombrie 1967.

Originile și viața timpurie

Nichita Smochină s-a născut într-o familie de țărani înstăriți, descendenți ai răzeșilor români, la hotarele Moldovei istorice.[3] După cum el însuși a relatat mai târziu, pe malul estic al Nistrului, o adevărată „California românească” trăia o comunitate românească înfloritoare.[4]Cercetările sale de mai târziu au arătat că prezența românească în acest teritoriu datează din Evul Mediu. Potrivit lui, au existat două etape principale în domeniul migrației și instalarea țăranilor moldoveni în acest teritoriu, care a devenit patria sa. Prima a fost în timpul domniei lui Duca Vodă la sfârșitul secolului al 17-lea, iar a doua sub rus împărăteasa Ecaterina cea Mare.[5] Smochină a vorbit în detaliu despre coloniile românești din secolul 18, care a ajuns până la est ca Oleksandriya. Smochină însăși era descendent ai răzeșilor români, originari din Moldova,[6] și care vorbeau o variantă arhaică a limbii române despre care istoricul literar Alexandru Husar, care s-a întâlnit cu Smochină în 1940, spunea ca „mi se părea o minune a limbii române.” [7]  A învățat mai întâi la școala din sat. A terminat apoi cu „Foaie cu laudă” (nagradă clasa a I-a) și medalie de aur, liceul rus din Dubăsari, la 15 iunie 1910. În ianuarie1912 s-a însurat cu Agapia Ciobanu și s-au născut primii doi copii, Claudia și Alexandru.[8]Odată cu începerea Primul Război Mondial, Nichita a fost mobilizat în armata țaristă și datorită studiilor pe care le avea a fost trimis la Școala de ofițeri „Marele Duce Mihail Nicolaevici” din Minsk. După absolvirea școlii a fost căpitan în Regimentul 3 de Grăniceri din Tiflis, între 15 ianuarie 1915 și 29 ianuarie 1918. A luptat pe frontul din Persia și Turcia și a fost decorat cu mai multe Ordine printre care și Crucea Ordin „Sfântul Gheorghe”, fiind înnobilat de către țarul Nicolae al II-lea.[9] În mai 1917 a participat la Congresul popoarelor neruse din Caucaz, unde a solicitat facilități pentru moldoveni. Plecat cu o misiune la Petrograd s-a întâlnit cu Lenin, pe care îl ascultase vorbind despre autodeterminarea popoarelor. La întrebarea lui Smochină, ce va fi cu moldovenii în viitoarea configurație socială, Lenin îi răspunde: “Dumneavoastră moldovenii nu aveți nici un interes să luptați de partea Rusiei, care de veacuri a înrobit poporul vostru. Moldovenii din punct de vedere cultural se găsesc mult înaintea rușilor. De aceea constituiți-vă în regimente naționale moldovenești și cu baioneta în mână cuceriți și consimțiți libertatea pe care nimeni nu o va face cadou poporului. Vă plângeți că nu aveți nici un răspuns la problema voastră națională, eu va răspund însă categoric: limba maternă. Înființați școala națională proprie și presa națională moldovenească. Rețineți, prin forțe proprii sunteți obligați să vă creați școala moldovenească și, repet presa. Inspirați-vă de la românii voștri de același sânge.”[10][11]

Republica Populară Ucraineană și refugiul în România

Smochină a revenit la locul său de origine, care era în nou constituita Republica Populară Ucraineană și a început să apere interesele românilor. În decembrie 1917 s-a implicat împreună cu Gheorghe Mare, în organizarea Congresul moldovenilor transnistreni de la Tiraspol, unde au fluturat tricolorul românesc. Smochină a declarat: „Ne iubim țara noastră atât de mult, încât chiar și icoanele noastre se uite spre România.” [12] În anul 1918 a fost ales președinte (prefect) al Земствей (județului) și deputat în „Pада” Centrală (Parlamentul) de la Kiev, capitala Ucrainei.[13] Ca prefect a încercat să prevină distrugerea ordinii sociale și militare. În Rada Centrală a susținut necesitatea acordării de drepturi pentru populația românească și s-a opus cu tărie ministrului Vinicenko care pregătea invadarea și anexarea Basarabiei. După ocuparea Transnistriei de către „Armata Roșie” a fost declarat „persona non grata” și implicit condamnat la moarte. Ajutat de rude și prieteni a trecut, la 25 decembrie 1919, cu soția AgapiaNistrul înghețat în Basarabia, dar fǎrǎ cei doi copii și s-a stabilit la Iași.

Anii de studiu de la Iași

În ianuarie 1922 a susținut, la Universitatea din Iași, examenul de echivalare și a obținut diploma de absolvire a cursurilor liceale, secția modernă. S-a înscris la Facultatea de Litere și Filozofie și la Facultatea de Drept. În timpul studiilor universitare a desfășurat o activitate fructuoasă în rândul studenților și a colaborat la „Tribuna Românilor de peste Hotare”, „Arhiva de Iași”, „Calendarul Ligii Culturale”, „Viața Basarabiei”. Împreună cu ministrul pentru BasarabiaPan Halippa, a obținut fonduri de ajutorare, spații de cazare și locuri de muncă pentru refugiații din Transnistria. La recomandarea acestuia a plecat la București pentru a informa Guvernul României asupra evenimentelor din Transnistria, (arestări, asasinate, etc.). În luna iunie 1922, ca membru al „Comitetului  de Ajutorare a românilor de peste Nistru” , constituit din inițiativa sa, la 21 ianuarie 1921 a prezentat regelui Ferdinand un memoriu, semnat de Pantelimon Halippa, ca președinte și Nichita Smochină, ca secretar, pentru ajutorarea transnistrenilor și plasarea elevilor în școli. Drept urmare mulți elevi transnistreni au fost plasați, gratuit, în școlile din România, o parte din aceștia ajungând personalități ale științei și culturii. La începutul anului 1922 i-a trimis profesorului Nicolae Iorga o scrisoare, solicitându-i sprijinul pentru transnistreni. Acesta a publicat-o în „Neamul Românesc”, nr. 98 din 5 mai 1922. A mers la Congresul „Ligii Culturale” de la Curtea de Argeș, unde la a prezentat Congresului, din memorie, conținutul scrisorii. După congres a devenit colaborator ale revistelor „Neamul Românesc” și „Ramuri” ale profesorului Nicolae Iorga, care îl va sprijini.[14] În anul 1925 Nichita Smochină a obținut licența în Filozofie și licența în Drept. La 14 iunie 1926, după aproape 7 ani a reușit să-și recupereze cei doi copii din Transnistria.[15] S-a înscris la doctorat, la Universitatea din Iași și a susținut examenele pentru primii 2 ani. Între anii 1929 și 1930 a urmat Seminarul Pedagogic Universitar al Facultății de Litere și Filozofie din Iași, pe care l-a absolvit la 29 martie 1930.

Studii de doctorat la Sorbona

În anul 1930 a obținut o bursă pentru doctorat la Universitatea „Sorbona”, Paris. Între 1930 și 1934 a pregătit teza de doctorat. A fost profesor de limba română, din septembrie 1930 până în 1934 la „Ecole pour la Propagation des Langues Etrangeres en France”, „Sociétés Savantes”, școală de studiu a limbilor străine din cadrul Universității „Sorbona”[16] și membru al „École Roumaine en France”, (Școala Română de la Fontenay-aux-Roses), condusă de Nicolae Iorga, între 1931 și 1934. Perioada pregătirii tezei de doctorat a fost folosită pentru publicarea unor lucrări științifice și a desfășurat o intensă activitate de prezentare a situației popoarelor subjugate din URSS. A prezentat în conferințe și articole situația grea a popoarelor din URSS, în special a românilor. A luptat cu armele care i-au stat la îndemână, argumentele științifice. La Paris, a ținut o serie de conferințe despre românii din Republica Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească. A publicat, sub pseudonimul Mihai Florin, articole despre masacrele sovietice împotriva românilor trasnistreni. Aceștia, din cauza terorii, abandonau tot avutul și se refugiau în România, cu riscul de a fi omorâți de grănicierii sovietici. A făcut publică lista celor 14 persoane care alcătuiau Guvernul R.S.S.A.M. în care se regăsea doar un singur nume românesc, Negruță, țăran din județul Ananiev, lipsit de autoritate. Acesta fusese ales numai ca să fie și un moldovean în guvern, cu toate că populația majoritară este românească. S-a întâlnit cu o serie de lideri ai emigrației din UcrainaRusiaGeorgiaAzerbaidjan, etc., participând activ la conferințe și dezbateri. A fost urmărit în permarnență de agenții sovietici din Paris și s-a încercat intimidarea lui. În septembrie 1930 a participat la lucrările Ligii Națiunilor de la Geneva, unde a luat cuvântul în cadrul Comisiei a șasea a minorităților și, la propunerea lui, în darea de seamă a Congresului, s-a introdus formula „alte minorități românești de circa 2 milioane, care trăiesc în afara graniței României”. La Geneva a fost remarcat de Nicolae Titulescu. Cu ocazia unei vizite făcute la Paris, de Nicolae Titulescu și Ion Mihalache, în septembrie 1933 au avut o discuție pe tema relațiilor cu U.R.S.S., iar aceștia l-au sfătuit să fie mult mai prudent și mult mai reținut în cuvântările și lucrările antisovietice. A participat la Congresele anuale ale Comisiei a șasea minorităților, de la Geneva până în anul 1935, inclusiv. A prezentat Președintelui Societății Națiunilor, în martie 1932, un memorandum, susținut în Comisia a șasea a minorităților, semnat de 634 de refugiați, în care erau condamnate ferm acțiunile represive ale Sovietelor față de românii transnistreni. Memorandumul a fost publicat în cotidianul „L’Ordre” din Paris, la 23 martie1932. Este cunoscută alocuțiunea pe care a avut-o la Societatea Națiunilor, la 13 decembrie 1933, pentru admiterea „Comitetului Refugiaților Moldoveni din U.R.S.S”, sub autoritatea acesteia, în „Oficiul Internațional Nansen”. În 1934 a obținut titlul de Doctor. Familia a mai avut încă doi copii Nicolae și Antoaneta.[17]

La Comisariatul General al Minorităților

La 1 noiembrie 1938 a fost numit șef de serviciu la „Cancelaria Comisariatului General al Minorităților”, din cadrul „Consiliului de Miniștri”. În după-amiaza zilei de 27 iunie 1940, a fost însărcinat de Guvernul României să participe la întocmirea răspunsului la ultimatumul sovietic privind cedarea Basarabiei și a fost primit în audiență de către regele RomânieiCarol al II-lea, spunându-i acestuia că „țara face cea mai mare greșeală dacă cedează Basarabia fără război”. A refuzat propunerea de a fi guvernatorul ținutului dintre Nistru și Bug, al “Transnistriei Mari”, propunere făcută în ședința din 12 august 1941 a Președinției Consiliului de Miniștri. Ca președinte al transnistrenilor a pledat pentru unirea Transnistriei cu țara, după război, pe baza unui referendum.[18] A fost ales, la 2 iulie 1942, membru de onoare al Academiei Române.[19][20] A fost în Crimeea, ajutând istoricul român Gheorghe Brătianu pentru recuperarea scrisorilor adresate de strămoșul său, Ion Brătianu, țarului Nicolae I al Rusiei.[13] El a menținut contactele cu rușii locali și l-a ajutat pe chirurgul anticomunist Pavel Ceasovnicov să primească cetățenia română.[21] În zona sa natală din Dubăsari, savantul a fost gazda studenților români din București și cei de la Institutul Cultural Român din Odesa. Mareșalul Ion Antonescu l-a însărcinat să adune material pentru Conferința de pace de după război. După august 1944 a îngropat trei lăzi cu documente, în special cele privind drepturile României asupra Basarabiei și Transnistriei, undeva, în regiunea Caransebeș.

Perioada comunistă

După 23 august 1944 a fost declarat dușman al Sovietelor. Colegi din Academie l-au salvat angajându-l cu nume fals, ca administrator al moșiei de la Titulești. După confiscarea averii Academiei s-a refugiat în satele de munte din vestul țării. La 20 decembrie 1948 a fost arestat fiul cel mare, Alexandru și deportat în Siberia, la Magadan, apoi la Verhoiansc și pe urmă la Colâma, dincolo de Cercul Polar, de unde s-a întors în anul 1956, fiind eliberat pe 9 aprilie.[22] În perioada 19521962 a fost urmărit de Securitate fiind anchetat și reținut în numeroase rânduri.[23] La 26 mai 1961 a murit celălalt fiu, Nicolae, într-un accident, posibil provocat. După 1965 a fost căutat și invitat la guvernul comunist, care i-a cerut să continue activitatea științifică de susținere a dreptului nostru asupra teritoriilor românești. A predat documentele îngropate, dar din păcate multe dintre ele au fost distruse de depozitarea în pământ. La 13 februarie 1967, a depus la Consiliul de Stat un memoriul referitor la situația românilor din URSS. După o succintă expunere a situației teritoriului dintre Prut și Nistru, din punct de vedere istoric și juridic, Nichita Smochină combate teoria existenței poporului și a limbii moldovenești, diferite de poporul și limba română, făcând ample trimiteri la lucrările unor reputați savanți occidentali și, în final, concluzionează că „problema existenței a două neamuri: moldovenesc și român este o problemă politică, nu științifică”.[24] La 30 noiembrie 1968 a suferit un atac cerebral după care și-a revenit cu mare greutate, dar chiar și grav bolnav a continuat să lucreze. În august 1975 i s-a acordat o pensie de merit, aprobată de Consiliul de Stat, egală cu cea a academicienilor, dar nu i s-a redat titlul de membru al Academiei Române, pentru a nu-i supăra pe sovietici. A murit în noaptea de 13spre 14 decembrie 1980, dimineața poștașul aducându-i, spre corectare, șpaltul ultimei sale lucrări trimise la revista bianuală a „Institutului Balcanic de Studii de la Salonic, unde publicase mai multe lucrări. Post mortem, la 3 iulie 1990 a fost repus în drepturi ca „Membru de Onoare” al Academiei Române, i-a fost atribuit, la 19 aprilie 2010 titlul onorific „Magna cum Laudae”, de către Senatul „Universității Libere Internaționale din Moldova„, președintele Republicii Moldova i-a conferit „Ordinul de Onoare”, la 20 aprilie 2010, iar o stradă și patru stradele din orașul Chișinău îi poartă numele.

Familie

[25]

Educație

  • Absolvent Școala Medie Dubăsari, Certificat de absolvire nr.354/1910 și Certificat de Bacalaureat Nr.532.
  • Absolvent Școala de Ofițeri-Școala Militară Marele Duce Michail Nicolaevici, Minsk 1914.
  • Examen de control-echivalare (Diplomă de absolvire cursuri liceale), secția modernă, Universitatea Iașiianuarie 1922.
  • Absolvent Facultatea de Litere și Filozofie, Universitatea Iași1925.
  • Licențiat în Drept, Facultatea de Drept, Universitatea Iași, Diplomă de Licență în Drept Nr.885/4304 din 21 decembrie 1925.
  • Absolvent Seminar Pedagogie, Diplomă Nr.212/1367 din 31 martie 1930, Facultatea de Litere și Filozofie, Universitatea Iași.
  • Doctor în Drept, Universitatea „Sorbona”, Paris1934.

Activitate științifică

Lucrări publicate

Lucrări publicate în limba franceză

  1. „Les atrocités sovietiques. Les massacres de Moldaves”, (Atrocitățile sovieticilor. Masacrele moldovenilor), „Lu” Paris 19 martie/1932. (pseudonim M.Florin).
  2. „Les émigrés Roumains à Paris (1850 -1856)”, (Emigranții români la Paris, 1850 -1856), „Melange de l’Ecole Roumaine en France”, XI/1933 și „Revue des Questions Historique”, nr. 4-5/1935, pag. 288.
  3. „Les Moldaves de Russie soviétique”, (Moldovenii din Rusia sovietică), „Moldova Nouă”, nr. 1/1935.
  4. „Les Moldaves de Russie sovietique depuis les origines jusqu’a nos jours”, (Moldovenii din Rusia sovietică de la origini până în zilele noastre), (capitolul introductiv al tezei de doctorat), „Moldova Nouă”, nr. 1/1935.
  5. „Le Roumain en Russie soviétique”, (Românul în Rusia sovietică), „Revue Historique de Sud-Est Européen”, XII anée, nr. 7-9 /1936, pag. 308-312.
  6. „Les Roumains de Russie soviétique”, (Românii din Rusia sovietică), „Moldova Nouă”, nr. 5/1939 și în broșură Iași, 1939.
  7. „Le Prochéiros nomos de l’empereur Basil (867-879) et son aplication chez les Roumains au XIV siecle”, („Procheiros Nomosul” împăratului Vasile (867-879) și aplicarea lui la români în secolul al XIV-lea), „Insitute for Balkan Studies”, Salonic, 1968.
  8. „L’application du droit roumain-byzantin chez les Roumains”, (Aplicarea dreptului roman bizantin la români), „Institute for Balkan Studies”„, Salonic, 1971.[26]

Lucrări publicate în limba germană

  1. „Die Rumänen in sowjeirussland”, (Românii din Rusia sovietică), Iași, 1939.
  2. „Die Minderheiten press la Romänien 1913-1940″, (Presa minorităților din România între 1913 și 1940), în colaborare cu P. Petrincă și G. Pantea, București, 1940.
  3. „Die Rumänen zwischen Dnjestr und Bug”, (Românii între Nistru și Bug), „Moldova Nouă”, Anul VI 1941 și în broșură București, 1941.[27]

Lucrări publicate în limba italiană

  1. „La Stampo della minoranze in Romania 1913-1940″, (Presa minorităților din România între 1913 și 1940), în colaborare cu P. Petrincă și G. Pantea, București, 1940.
  2. „Romani tra il Dniester and il Bug”, (Românii între Nistru și Bug), București, 1942.[27]

Lucrări publicate în limba rusă

  1. „Фрагмент века. XI-XII Евангелие старого славянского языка”, (Un fragment din sec. XI-XII de evanghelie din vechea limbă slavă), Periodicul „Studiul limbii ruse și a izvoarelor de limbă” al Academiei de Științe a URSS, 1956.
  2. „Вновь найденная древняя евангхелиа”, (O evanghelie veche recent descoperită). Moscova, 1969.[27]

Lucrări publicate în limba română

  1. „Transnistriana”, „Neamul Românesc”, nr. 98/5, mai 1922.
  2. „Duminica Mare la moldovenii de peste Nistru”, Calendarul „Ligii Culturale”, 1924.
  3. „Românii de peste Nistru”, „Tribuna românilor de peste hotare”, nr. 1 și 2 /1924, (pseudonim M.Florin).
  4. „Din folclorul transnistrean”, „Tribuna românilor de peste hotare”, nr. 3, 4, 5 și 6/1925.
  5. „Crăciunul la moldovenii de peste Nistru”, „Societatea de mâine”, 1925. http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/societateademaine/pdf/BCUCLUJ_FP_279802_1925_002_051_052.pdf
  6. Anul nou la moldovenii de peste Nistru”, „Ramuri”, Anul XIX, nr. 1/1925 și în „Tribuna românilor transnistreni”, Anul II, nr. 5/1928.
  7. „Prohoadele la moldovenii de peste Nistru”, „Tribuna românilor transnistreni”, Anul I, nr. 1/1927.
  8. „Iarba verde la moldovenii de peste Nistru”, „Tribuna românilor transnistreni”, Anul I, nr. 2/1927.
  9. „Datoria noastră”, „Tribuna românilor transnistreni”, Anul II, nr. 4/1928.
  10. „Crăciunul suferinței”, „Tribuna românilor transnistreni”, Anul II, nr. 4/1928.
  11. „Boboteaza la românii transnistreni”, „Tribuna românilor transnistreni”, Anul II, nr. 4/1928.
  12. „Din obiceiurile moldovenilor de peste Nistru”, „Tribuna românilor transnistreni”, Anul II, nr. 4/1928.47, (pseudonim M. Florin).
  13. „Influența turco-tătară asupra moldovenilor de peste Nistru”, „Tribuna românilor transnistreni”, Anul II, 1928, (pseudonim M. Florin).
  14. „Din trecutul românesc al Transnistriei: Dănilă Apostol hatmanul Ucrainei libere; Moldovenii din armata lui Petru cel Mare și Carol al XII-lea”, „Cercetări istorice”, Anul V, nr. 1/1929.
  15. „Pragmatismul juridic”, „Pandactele Române”, Anul VIII, nr. 6-7/1929.
  16. „Rezistența la opresiunea legii”, „Pandactele Române”, Anul IX, nr. 4-5/1930.
  17. „Republica Moldovenească a Sovietelor, Scurtă privire istorică”, Calendarul „Ligii Culturale”, 1931.
  18. „Dănilă Apostol, hatmanul Ucrainei, după noi surse”, Biblioteca „Cunoștințe folositoare”, nr. 47/1932.
  19. „Republica Românească Transnistreanǎ și Basarabia Roșie”, „Viața Basarabiei”, Anul II, nr. 9/1933, (pseudonim M.Florian).
  20. „Sovietele, emigrația rusă și Republica Moldovenească a Sovietelor”, „Viața Basarabiei”, Anul III, 1934, (pseudonim M. Florian).
  21. „Situația din Republica Moldovenească”, „Viața Basarabiei”, mai 1934, (pseudonim M. Florin).
  22. „Moldavica. Lucrări asupra moldovenilor transnistreni”, „Moldova Nouă”, nr.1/1935 și nr.4/1936.
  23. „Învățământul primar în Republica Moldovenească a Sovietelor”, „Vremea Școlilor”, Anul VIII, nr. 11 și 12 /1935.
  24. „Constituția și guvernul Republicii Moldovenești a Sovietelor”, „Cele Trei Crișuri”, Anul XVI, noiembrie-decembrie 1935.
  25. „Aspectul național în economia Moldovei Sovietice”, „Moldova Nouă”, nr. 1-3/1935, (pseudonim T. Vlădică).
  26. „Republica Moldovenească a Sovietelor, studiu de drept”, „Moldova Nouă”, nr. 1-3/1935, și nr. 4/1936, broșură “Cartea Românească”, 1938.
  27. „Rusia Sovietică și evenimentele din Spania”, „Moldova Nouă”, nr. 4, Vol.III/1936.
  28. „Lupta din 1531 a polonezilor cu moldovenii”, „Moldova Nouă”, nr. 4, Vol.III/1936.
  29. „Autonomia Republicii Moldovenești a Sovietelor”, „Moldova Nouă”, nr. 4, Vol.III/1936.
  30. „Revoluția turcă din 1730”, „Moldova Nouă”, nr. 4, Vol.III/1936.
  31. „Educația și învățământul în Republica Moldovenească a Sovietelor”, „Moldova Nouă”, nr. 4, Vol.III/1936.
  32. „Cartea națională (moldovenească) în URSS”,  „Moldova Nouă”, nr. 4, Vol.III/1936.
  33. „Din cultura națională în Republica Moldovenească a Sovietelor”, Revista „Fundațiilor Regale”, Anul III, nr. 4, aprilie 1936.
  34. „Institutul de cercetări științifice din Republica Moldovenească a Sovietelor”, „Însemnări ieșene”, Anul III, Vol. III, 1938.
  35. „Basarabia și Transnistria”, „Viața Basarabiei”, Anul VII, nr. 4-5, aprilie 1938.
  36. „Rusia Sovietică și războiul chino-japonez”, „Însemnări ieșene”, Anul III, Vol VIII, 1938.
  37. „Politica social-agricolă a Sovietelor: Colhozul; Sovhozul; Stațiile de mașini și tractoare”, Buletinul „Legislației Agrare”, Anul III, nr. 1 și 2/1938, Anul IV, nr. 1/1939.
  38. „Din literatura populară la românii de peste Nistru”, Anuarul „Arhivei de Folclor”, Academia Română, Vol. V, 1939, pag.7-56.
  39. „Organizarea satului la românii de peste Nistru”, „Moldova Nouă”, Vol. V/1939.
  40. „Jocuri la copii de peste Nistru”, „Moldova Nouă”, Vol. V/1939.
  41. „Elemente românești în narațiunile slave despre Vlad Țepes”, „Moldova Nouă”, Vol. V/1939.
  42. „Trecutul și prezentul românilor de peste Nistru”, „Moldova Nouă”, Vol. V/1939.
  43. „Vechimea ucrainenilor în România”, „Moldova Nouă”, Vol. V/1939, (pseudonim M. Florin).
  44. „Moscalia, folclor privitor la recrutarea moldovenilor în armată”, „Moldova Nouă”, Vol. V/1939, (pseudonim Ciobanu-Vlaicu).
  45. „Bibliografia publicațiilor românești din Rusia Sovietică pe anul 1936”, „Moldova Noua”, anul V/1939.
  46. „Republica Moldoveneasca a Sovietelor”, Biblioteca „Cunoștințe folositoare”, nr. 75/1939.
  47. „Basarabia provincie istorica rusească ?”, „Însemnări ieșene”, Anul V, nr. 9/1940.
  48. „Autodeterminarea în condiția sovietică”, „Viața Basarabiei”, Anul IX, nr. 7-8/1940.
  49. „Militari români în Rusia”, „Spiritul Militar Modern”, nr. 5 și 6/1940.
  50. „Românii de peste Nistru”, „Spiritul Militar Modern”, nr. 1/1941 și „Viața Basarabiei”, nr. 6-7/1941.
  51. „Din amarul românilor transnistrieni. Masacrele de la Nistru”, „Moldova Nouă”, Anul VI, nr.1-3/1941 și broșură 1941, București. http://www.scribd.com/doc/216043254/Moldova-Noua-anul-VI-nr-1-3-ian-dec-1941#scribdhttps://pl.scribd.com/doc/216041037/N-P-Smochina-Din-amarul-romanilor-transnistrieni-1933#scribd
  52. „Cuvânt către frați”, „Cartea Moldovanului”, 1943.
  53. „Transnistria, pământ și suflet românesc”, „Cartea Moldovanului”, 1943.
  54. „Cu gândul la ai mei”, „Cartea Moldovanului”, 1943.
  55. „Revederea pământului străbun”, „Cartea Moldovanului”, 1943.
  56. „Unul din cele mai vechi texte slave scrise de un român în sec. XI-XII”, „Biserica Ortodoxă Română”, nr. 11-12/1961.
  57. „O traducere ramânească din sec.XV a Cărții „Floarea Darurilor”, „Biserica Ortodoxă Romană”, nr. 7-8/1962.
  58. „O pravilă românească din veacul al XVI-lea. Pravila Sfinților părinți după învățătura lui Vasile cel Mare, întocmită de retorul și scolasticul Lucaci în 1581”, „Biserica Ortodoxă Romană”, nr.11-12/1965.
  59. „Semnificația unui manuscris istoric”, „Magazin Istoric”, Anul IV, nr. 6/1970.
  60. „Cine a scris Evangheliarul de la Reims”, „Magazin Istoric”, Anul IV, nr. 6/1970.
  61. „Memorii”, Editura Academiei, 2009, (memorii până la 23 august 1944).
  62. „Pagini din însemnările unui rebel. Academicianul Nichita Smochină”, Editura Samia, Iași, 2012 (memorii, august 1944-decembrie 1980).
  63. „Din literatura populară a românilor de peste Nistru”, ediție îngrijită de Iordan Datcu, Editura RCR Editorial, Bucuresti, 2015.[28]

Articole publicate în ziarul „Transnistria”

  1. „Suntem moldoveni și vrem să ne unim”, nr. 4/17 august 1941.
  2. „Dreptatea învinge, nr. 5/25 august 1941.
  3. „Vocea sângelui a fost de neînvins”, nr. 6/1 septembrie 1941.
  4. „Temeiul de viață românească în Transnistria”, nr. 7/8 septembrie 1941.
  5. „Obștile sătești”, nr. 8/15 septembrie 1941.
  6. „Primul dregător al satului”, nr. 9/22 septembrie 1941.
  7. „Suntem totuna cu românii”, nr. 10/29 septembrie 1941.
  8. „Transnistrenii așteaptă lumină”, nr. 11/06 octombrie 1941.
  9. „Transnistrenii revin la Legea Pământului”, nr. 12/15 octombrie 1941.
  10. „Odesa românească”, nr. 12/15 octombrie 1941.
  11. „Cultura națională în Transnistria”, nr. 13/20 octombrie 1941.
  12. „Transnistria pe veci românească”, nr. 15/3 octombrie 1941.
  13. „Împăratul românilor transnistreni”, nr. 16/16 noiembrie 1941.
  14. „Viața  nouă în Transnistria”, nr. 17/17 noiembrie 1941.
  15. „În slujba Transnistriei”, nr. 18/24 noiembrie 1941.
  16. „Dreptatea noastră”, nr. 19/1 noiembrie 1941.
  17. „Ecouri din Transnistria”, nr. 20/10 decembrie 1941.
  18. „Cu gândul la ai mei”, nr. 21/17 decembrie 1941.
  19. „Colinzi transnistrene”, nr. 22/25 decembrie 1941.
  20. „Avem și noi sărbători”, nr. 22/25 decembrie 1941.
  21. „An Nou și o nouă viață pentru românii transnistreni”, 23/12 ianuarie 1942.
  22. „Tradiția militară a Transnistriei”, nr. 24/19 ianuarie 1942.
  23. „Simbolul zilei de 24 Ianuarie”, nr. 25/26 ianuarie 1942.
  24. „Primele ctitorii între Nistru și Bug”, nr. 26/2 februarie 1942.
  25. „Să ne strângem grămăgioara”, nr. 27/9 februarie 1942.
  26. „Iarăși printre frații mei românii transnistreni”, nr. 28/16 februarie 1942.
  27. „Tineretul ucrainean se îndreaptă spre lumină”, nr. 29/23 februarie 1942.
  28. „Munca agricolă, viitorul Transnistriei”, nr. 30/2 martie 1942.
  29. „Ctitorii românești la răsărit de Bug”, nr. 31/9 martie 1942.
  30. „Printre frații transnistreni”, nr. 32/16 martie 1942.
  31. „Din hotar în hotar”, nr. 34/23 martie 1942.
  32. „Învierea Domnului simbol de viață nouă”, nr. 35-36/5 aprilie 1942.
  33. „Misiunile studenților români în Transnistri”a, nr. 37-38/12 aprilie 1942.
  34. „Zece Mai și românii transnistreni”, (conferință ținută la Odesa), nr. 44/11 iunie 1942 și broșură, București, 1942.

Nichita Smochină a publicat și sub pseudonimele: M. Florin, Măhăleanu, Ciobanu-Vlaicu, I. Vlădică.[29]

Activitate editorială

  • Cotidianul „MOLDOVANUL”,Dubăsari, director;
  • Cotidianul „TRIBUNA ROMÂNILOR TRANSNISTRENI”; octombrie 1927septembrie 1928, redactor;
  • Revista „MOLDOVA NOUĂ”, 19351941, director;
  • Săptămânalul „TRANSNISTRIA”, 19411942, membru în conducerea colectivă;
  • Revista „CARTEA MOLDOVANULUI”, 1943, director.[30]

Conferințe

În străinătate

  1. „Les Moldaves de Russie sovietique via-a-vis de leurs souffrance d`aujourd`hui”, (Moldovenii din Rusia sovietică, via-a-vis de suferințele lor de astǎzi.) Congresul Minorităților de pe lângă Societatea Națiunilor, Genevaseptembrie 1930 și Paris1930.
  2. „Les moldoves (roumains) de Russie sovietique et leure role dans l`histoire universelle” (Moldovenii (românii) din Rusia sovietică și rolul lor în istoria universală) Paris.
  3. „Starea juridică și istorică a românilor de peste Nistru”, Paris, 21 aprilie 1931.
  4. „Conferințe împotriva masacrării transnistrenilor”, Paris, 1932.
  5. „La Republique sovietique Moldove”, (Republica sovietică Moldovenească) „Reunion Prométhée”, dare de seamă în „Prométhée Revue mensuelle”, nr. 75/1933, Paris.[31]

În țară

  1. „Românii de peste Nistru, privire istorică, „Ateneul Tătărași”, Iași, septembrie 1927.
  2. „Românii de peste Nistru din punct de vedere etnografic”, Asociația „Astra-Chișinău”, octombrie 1928.
  3. „Așezările românilor de peste Nistru”, „Ateneul din Bacău”, octombrie 1928.
  4. „Românii de peste Nistru din punct de vedere geografic și politico-economic”, Soroca, 17 iunie 1935.
  5. „Originea istorică a moldovenilor de peste Nistru”, Chișinău, octombrie 1936.
  6. „Menirea istorică a românilor de peste Nistru”, „Congresul transnistrenilor”, Chișinău, 12-14 septembrie 1937.
  7. „Rusia și războiul chino-japonez”, Chișinău, 27 noiembrie 1937.
  8. „Românii transnistreni și legăturile lor cu Tighina”, „Ateneul Cultural” Tighina, 29 ianuarie 1938.
  9. „Zece Mai și românii transnistreni”, Odesa, 10 mai 1942.
  10. 10.Vechimea transnistrenilor și Ziua Eroilor”, Odesa, 14 mai 1942.[31]

În țară, la Universitatea Iași

  1. „Republica Moldovenească a Sovietelor, organizarea juridică și administrativă”, decembrie 1935.
  2. „Politica internațională a Sovietelor”, februarie 1936.
  3. „Educația și învățământul în Republica Moldovenească a Sovietelor”, martie 1936.
  4. „Revoluția bolșevică din Rusia”, noiembrie 1936.
  5. „Rusia și evenimentele din Spania”, 14 noiembrie 1936.[32]

În țară, la Universitatea Populară „Nicolae Iorga”, Vălenii de Munte

  1. „Învățământul la moldovenii de peste Nistru în trecutul istoric, iulie 1936.
  2. „Republica Moldovenească a Sovietelor privită din punct de vedere a dreptului public international, iulie 1936.
  3. „Ucraina moldovenească a lui Duca Vodă, august 1937.
  4. „Viața națională a românilor de peste Nistru sub regimul actual.
  5. „Biserica și școala în Republica Moldovenească și în Rusia Sovietică.
  6. „Rolul românilor transnistreni în căzăcimea ucrainiană”, 10 august 1938, dare de seamă în „Neamul Românesc”, 20 august 1938.
  7. „Românii transnistreni între Nipru și Nistru”, 11 august 1938, dare de seamă în „Neamul Românesc”, 29 august 1938.
  8. „Problema naționalităților în Rusia sovietică și românii transnistreni”, 12 august 1938, dare de seama în „Neamul Românesc”, 26 august 1938.
  9. „Educația și învățământul în Republica Moldovenească a Sovietelor”, 13 august 1938, dare de seama în „Neamul Românesc”, 26 august 1938.[33]

Decorații

Decorații Rusia Imperială

  • „Medalia de Aramă” în memoria a 300 de ani de domnie a Familiei Imperiale a Romanovilor.
  • Medalia „Sfântul Gheorghe” gradul IV cu inscripția pentru vitejie, nr. 543817, 8 noiembrie 1915.
  • Crucea-Ordin „Sfântul Gheorghe” gradul IV, nr. 543796, 10 octombrie 1916.

În Sala „Sfântul Gheorghe” din Kremlin este trecut la poziția 92, „Smochină Nichita Parfenievici, Cavaler al Sfântului Gheorghe” și este ridicat la rangul de nobil (дворянин).

  • Ordinul  „Sfânta Anna” gradul III, cu spade și rozetă, 9 noiembrie 1916.
  • Ordinul „Sfântul Stanislav” gradul II, cu spade și rozetă, 22 noiembrie 1916.
  • Ordinul „Sfânta Anna” gradul II, cu spade și rozetă, 2 decembrie 1916.
  • Ordinul „Sfântul Stanislav” gradul III, cu spade și rozetă, 3 decembrie 1916.
  • Ordinul „Sfânta Anna” gradul IV, cu inscripția pentru vitejie, 30 august 1917.
  • Ordinul „Sfântul Vladimir” gradul IV, cu spade și rozetă, 23 septembrie 1917.

Decorații România

  • Ordinul „Steaua României”.
  • Ordinul „Coroana României”.
  • Ordinul „Meritul Cultural”, acordat de regele Mihai I.

Decorații Vatican

Decorații Republica Moldova

Legături externe

  • Ludmila Corghenci, „Nichita Smochină: 100 de ani de la naștere”, Magazin bibliologic, nr. 2 /1994, pag. 24, Chișinău.
  • Daniel-Nicolae Chelaru, Rafael Dorian Chelaru, Octavian Dascăl, „Nichita Smochină de vorbă cu Lenin”, în Magazin Istoric, iunie 2000, pag.16-17.
  • Teșu Solomonovici, „Ce ar fi spus Smochină de aceste alegeri?”, Ziare.ro, 4 decembrie 2009.

http://ziarero.antena3.ro/articol.php?id=1259880811

  • Lansarea lucrării „Memorii” de Nichita Smochină la ULIM, 19 aprilie 2010.

http://agalben.ulim.md/?p=884 http://www.asm.md/?go=photo_gallery&case=21&new_language=0

  • Academicianul Nichita Smochină va fi decorat post-mortem cu „Ordinul de Onoare”, Unimedia, 19 aprilie 2010.

http://unimedia.info/stiri/-18401.html

  • Dumitru Crudu „Memoriile lui Nichita Smochină”, Radio Europa Liberă, 10 iulie 2010.

http://www.europalibera.org/content/article/2095815.html

  • Iordan Datcu, „Memoriile lui Nichita Smochină”, Caiete critice,

http://caietecritice.fnsa.ro/pdfs/cc%2010%202010.pdf

  • Adrian Nicolau, „Un român de peste Nistru”, Ziarul de Iași, 25 martie 2011.

http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/un-roman-de-peste-nistru~ni76rp

  • Vadim Guzun, „Nichita Smochină-consilierul transnistrean al mareșalului Ion Antonescu și „mâna lungă” a Kremlinului (1957-1962)”,

Caietele CNSAS, nr. 7-8/2011, pag. 239-256. http://www.cnsas.ro/documente/caiete/Caiete_CNSAS_nr_7-8_2011.pdf

  • Ilie Gulca, „Cine se teme de Nichita Smochină?”, Jurnalul de Chișinău, 6 iulie 2012.

http://www.jc.md/cine-se-teme-de-nichita-smochina/

  • Ana Brăiescu, „O viață închinată idealurilor naționale”, Biblioteca Științifică Centrală „A. Lupan” a Academiei Științe a Moldovei, Caleidoscop Științific-Literar, blog, 8 iulie 2013.

http://caleidoscopstiintific-literar.blogspot.ro/2013/07/o-viata-inchinata-idealurilor-nationale.html

  • Iordan Datcu, „Etnologi basarabeni, nord-bucovinieni și transnistrieni”, RCR Editorial, București, 2014, Recenzie în revista Philologia a Academiei Științe a Moldovei nr. 5-6/2014, pag. 114.

http://www.if.asm.md/reviste/philologia_5-6-2014.pdf

  • Ion Constantin, „Problema Basarabiei în discuțiile româno-sovietice din timpul Razboiului Rece, 1945-1989”, capitolul „Liderii basarabeni acționează pentru sensibilizarea regimului privind problema teritoriilor românești ocupate de URSS”, Academia Română, Editura „Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului”, 2015.

http://basarabia-bucovina.info/2016/03/27/inedit-ce-propuneri-de-unire-aveau-pentru-ceausescu-basarabenii-pan-halippa-si-nichita-smochina-exclusiv-basarabia-bucovina-info/#_ftn12

  • Gheorghe Cojocaru, „Nichita Smochină”, emisiunea „Istoria la pachet”, Radio Chișinău, 5 octombrie 2015.

http://www.radiochisinau.md/nichita_smochina-27208

  • Iulian Chivu, „Un etnolog și cauza românilor transnistreni, de la Lenin la Ceaușescu”, Agro, Stuttgard, octombrie 2015, Națiunea, anul V, 27 octombrie 2015, și Vatra Veche, anul VII, nr. 11/(83), 17 decembrie 2015,

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Nichita-Smochina-un-etnolog-transnistrean-de-Iulian-Chivu.htmhttp://www.ziarulnatiunea.ro/2015/10/27/un-etnolog-si-cauza-romanilor-transnistreni-%E2%80%92-de-la-lenin-la-ceausescu/http://ro.scribd.com/doc/293533661/Vatra-Veche-nr-11-2015-BT#scrib

  • Constantin Enescu, „Nichita Smochină: un cărturar recuperat”, Revista Cultura, nr. 538, 30 octombrie 2015,

http://revistacultura.ro/nou/2015/10/n-smochina-un-carturar-recuperat/

  • „Nichita P. Smochină, 35 de ani de la trecerea în enternitate a marelui lider al românilor transnistreni”, România Breking News, 17 decembrie 2015.

http://romaniabreakingnews.ro/nichita-p-smochina-35-de-ani-de-la-trecerea-in-eternitate-a-marelui-lider-al-romanilor-transnitreni/

  • „Românii transnistrieni și nedreptatea istoriei”, Evenimentul zilei, 6 martie 2016.

http://www.evz.ro/romanii-transnistrieni-si-nedreptatea-istoriei.html

Note

  1. ^ Ilie Gulca, „Cine se teme de Nichita Smochină?”Jurnalul de Chișinău
  2. ^ Nichita Smochinǎ Memorii
  3. ^ Ion Constantin,Gherman Pântea între mit și realitate, p.237
  4. ^ Iordan Datcu „Memoriile lui Nichita Smochină”, in Caiete Critice, Nr. 10/2010, p.15–16
  5. ^ Nicolae Băieșu, „Observații privind cultura populară a românilor de la est de Nistru, de Bug, din Nordul Caucazului”, in the Moldovan Academy of Sciences Akademos, Nr. 2 (13), June 2009, p. 104–112 p.104
  6. ^ Constantin, p.237
  7. ^ ro Vasile Iancu, „Al. Husar: ‘Caracterul dă autoritate sacerdoțiului critic’ „, in România Literară, Nr. 24/2005
  8. ^ Aurel Strungaru Nichita Smochină 35 de ani de la trecerea în neființă,
  9. ^ Ana Brăiescu, „O viață închinată idealurilor naționale”, „Biblioteca Științifică Centrală „A. Lupan” a Academiei Științe a Moldovei”
  10. ^ Nichita Smochinǎ Memorii, p. 154-156
  11. ^ Daniel-Nicolae Chelaru, Rafael Dorian Chelaru, Octavian Dascăl, „Nichita Smochină de vorbă cu Lenin”, „Magazin Istoric”, iunie 2000, pag.16-17.
  12. ^ ro Nicolae DabijaTrei culori…, in Literatura și Arta, October 27, 2011
  13. a b Datcu, p.16
  14. ^ Nichita Smochină Memorii p. 229
  15. ^ Nichita Smochină, Memorii p. 235
  16. ^ Nichita Smochinǎ Memorii p. 307
  17. ^ Aurel Strungaru (editor), p.9; p.13
  18. ^ Vadim Guzun (editor) Problema Transnistreană 1941-1944,
  19. ^ Datcu, p.15.
  20. ^ Constantin, p.238
  21. ^ Constantin (2010), p.138
  22. ^ Alexandru Smochină, Care patrie?,
  23. ^ Vadim Guzun (editor), Acțiunea informatuvă Nichita Smochină,
  24. ^ Ion Constantin, Problema Basarabiei în discuțiile româno-sovietice din timpul Războiului Rece 1945-1989, Capitolul Liderii basarabenilor acționează pentru sensibilizarea regimului privind problema teritoriilor românești ocupate de URSS
  25. ^ Aurel Strungaru(editor),
  26. ^ Aurel Strungaru (editor), p. 37
  27. a b c Aurel Strungaru (editor), p. 38
  28. ^ Aurel Strungaru (editor), p. 39-48
  29. ^ Aurel Strungaru (editor), p. 49-50
  30. ^ Aurel Strungaru (editor), p. 51-52
  31. a b Aurel Strungaru (editor), p. 53
  32. ^ Aurel Strungaru (editor), p. 54
  33. ^ Aurel Strungaru (editor), p. 54 – 55
  34. ^ Aurel Strungaru (editor), p. 35 – 36

Bibliografie

  • Nichita Smochinǎ „Memorii”, Editura Academiei Române, București, 2009, ISNB 973-27-1856-8.
  • „Pagini din însemnările unui rebel academicianul Nichita Smochină”, Editura Samia, Iași, 2012, ISNB 978-973-7783-66-0.
  • Vadim Guzun (editor), „Acțiunea informativǎ Nichita Smochină”, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2013, ISNB 978-973-109-421-2.
  • Alexandru Smochină (editor Vadim Guzun), „Nichita Smochină vox clamantis in deserto”, Editura Argonaut, Cluj-Napoca 2014, ISNB 978-973-109-452-6.
  • Alexandru Smochină (editor Vadim Guzun), „Care Patrie?”, Editura Argonaut, Cluj-Napoca 2014, ISBN 978-973109-453-3.
  • Aurel Strungaru (editor), „Nichita Smochină 35 de ani de la trecerea în neființă”, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2016, ISNB 978-973-109-629-2.
  • Constantin, „Gherman Pântea între mit și realitate”, Editura Biblioteca Bucureștilor, Bucharest, 2010. ISBN 978-973-8369-83-2
  • Iordan Datcu, „Memoriile lui Nichita Smochină”, în „Caiete Critice”, Nr. 10/2010, p. 15–18

Legături externe

Tema: Independent Publisher de Raam Dev.
%d blogeri au apreciat asta: